Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.05.2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1791/2010

HOTĂRÂRE
19.05.2010
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1791/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1306 din 1 iulie 2009, Tribunalul Brașov, secția comercială și contencios administrativ a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta SC R.L.I. SA, iar prin încheierea de ședință din data de 6 octombrie 2009, instanța a dispus îndreptarea din oficiu a erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinței menționate, stabilind ca acesta să aibă următorul cuprins: ”Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă. Respinge acțiunea comercială formulată de reclamanta SC I.G. SRL actualmente SC D. SRL în contradictoriu cu intimata SC R.L.I. SA”.

Prin acțiune, reclamanta a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea contractelor de leasing încheiate, în calitate de utilizator, cu pârâta – în calitate de finanțator – pentru un număr de 9 contracte, iar pârâta să fie obligată să ridice bunurile ce au format obiectul contractelor de leasing care au încetat, și care au fost puse la dispoziția lor. Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 134 din 3 decembrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția comercială. Împotriva deciziei, reclamanta a formulat recurs prin care a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., solicitând aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc.

civ. Recursul este insuficient timbrat. Astfel, potrivit prevederilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, acțiunile și cererile în justiție evaluabile în bani sunt supuse taxelor judiciare de timbru la valoare, iar cererile pentru exercitarea căilor de atac se timbrează cu 50% din valoarea inițială. Conform alin. (3) al aceluiași articol, neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru până la termenul stabilit, în cuantumul legal, se sancționează cu anularea cererii. Cum, în cauza dedusă judecății recurenta – reclamantă, la data formulării cererii de recurs nu a depus taxa judiciară de timbru în cuantumul datorat, la termenul din data de 17 martie 2010 – termen la care aceasta a fost reprezentată de apărătorul ales - instanța a dispus ca până la termenul următor, aceasta să depună în completare dovada achitării sumei de 7.247 lei și a timbrului judiciar de 2,85 lei.

Cum, la termenul stabilit aceasta nu s-a conformat obligației stabilite în sarcina sa, Înalta Curte va da eficiență prevederilor evocate anterior și va anula cererea de recurs ca insuficient timbrată.

D E C I D E Anulează recursul declarat de reclamanta SC D. SRL Brașov, împotriva deciziei Curții de Apel Brașov nr. 134 din 3 decembrie 2009, ca insuficient timbrat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-10-25
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3475/2010
t de părți, în temeiul clauzei susmenționate, pentru încheierea contractului, iar nu cel al pronunțării hotărârii care ține loc de contract. Asupra aplicării art. 274 C. proc. civ. curtea de apel a constatat că prima instanță a dispus numai
ÎCCJ 2009-11-24
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3040/2009
interpretat greșit actul juridic dedus judecății. În baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se reiau criticile din apel în legătură cu necesitatea timbrării la valoare a rezoluțiunii contractului. Apoi se invocă prevederile art. 7201 C. proc. c
ÎCCJ 2006-03-31
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1321/2006
nu a achitat utilitățile aferente contractului care reprezintă una din obligațiile principale ale utilizatorului. Împotriva acestei decizii pârâta SC A. SRL Sibiu a formulat, la data de 20 iulie 2005, în termen legal contestație în anulare,
ÎCCJ 2009-03-18
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 906/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 10805 din 1 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a fost admisă acțiunea formulată de
ÎCCJ 2010-03-05
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 921/2010
ființarea contractului de leasing nu este rezultatul culpei vreuneia dintre părți. 2. Sentința tribunalului a fost apelată de către pârâta IFN L.H. SA, criticile formulate vizând soluția adoptată atât pe cererea principală cât și sub aspect
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă