ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2587/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC V. SRL București, a chemat în judecată pe pârâta SC V.E. SRL Panciu, și a solicitat constatarea faptului că denumirea de comerciant a pârâtei încalcă dreptul la marcă și totodată interzicerea utilizării lui de către pârâtă. Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Vrancea, prin sentința civilă 127 din 4 septembrie 2008, a respins, ca nefondată, cererea, considerând că pârâta care deține autorizație de antrepozit fiscal și care desfășoară activitate în industria viei și vinului nu folosește un semn identic sau asemănător cu marca înregistrată a reclamantei și nici nu a efectuat publicitate concurențială, care să aducă un prejudiciu acesteia.

Prin decizia 13/ A din 24 februarie 2009, Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei. Instanța a reținut că firma sau numele comercial și marca sunt noțiuni ce fac parte din dreptul de proprietate industrială, cu funcții și naturi distincte, iar pârâta nu folosește în activitatea comercială un semn susceptibil de a fi perceput ca o marcă de către consumatori. Împotriva deciziei astfel pronunțate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenta susține că instanțele au interpretat și aplicat greșit legea confundând noțiunile de marcă și denumire comercială, înlăturând prevederile art. 35 din Legea nr. 84/1998 și ale art. 6 din Directiva C.E.E.

89/104. Deși condiția folosinței însemnului numelui comercial fără consimțământul titularului mărcii a fost dovedit, instanța de apel nu a aplicat dispoziția legală incidentă. Instanțele au aplicat greșit și prevederile art. 8 din Legea nr. 148/2000 care interzice publicitatea de natură a crea confuzie pe piață și a ignorat jurisprudența C.J.C.E. printr-o greșită aplicare a art. 35 lit. b) din Legea nr. 84/1998. Recursul este fondat și urmează a fi admis pentru considerentele de ordine publică invocate din oficiu. Obiectul litigiului de față îl constituie încălcarea dreptului mărcii de comerț și protecția persoanelor care desfășoară activitate de producție, comerț și prestări de servicii împotriva publicității înșelătoare.

Natura juridică civilă stabilită de legiuitor litigiilor având asemenea obiect a determinat constant jurisprudența să considere competența de soluționare ca fiind atribuită instanțelor civile. În această măsură, hotărârea încălcând normele de ordine publică privind competența instanțelor civile față de dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., art. 35 și 36 din Legea nr. 304/2004, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul, va casa decizia 13/ A din 24 februarie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială și sentința 127 din 4 septembrie 2008 a secției comerciale a Tribunalului Vrancea și va trimite cauza spre rejudecare secției civile a tribunalului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D EC I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC V. SRL București împotriva deciziei nr. 13/ A din 24 februarie 2009 a Curții de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială. Casează decizia atacată precum și sentința nr. 127 din 4 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea, secția comercială și de contencios administrativ fiscală și trimite cauza spre competentă soluționare în fond la Tribunalul Vrancea, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 octombrie 2009.