ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2587/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC V. SRL

București, a chemat în judecată pe pârâta SC V.E. SRL Panciu, și a solicitat

constatarea faptului că denumirea de comerciant a pârâtei încalcă dreptul la

marcă și totodată interzicerea utilizării lui de către pârâtă.

Secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal a Tribunalului Vrancea, prin sentința civilă 127 din 4

septembrie 2008, a respins, ca nefondată, cererea, considerând că pârâta care

deține autorizație de antrepozit fiscal și care desfășoară activitate în

industria viei și vinului nu folosește un semn identic sau asemănător cu marca

înregistrată a reclamantei și nici nu a efectuat publicitate concurențială,

care să aducă un prejudiciu acesteia.

Prin decizia 13/ A din 24

februarie 2009, Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială,

a respins, ca nefondat, apelul reclamantei.

Instanța a reținut că firma

sau numele comercial și marca sunt noțiuni ce fac parte din dreptul de

proprietate industrială, cu funcții și naturi distincte, iar pârâta nu

folosește în activitatea comercială un semn susceptibil de a fi perceput ca o

marcă de către consumatori.

Împotriva deciziei astfel

pronunțate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

Recurenta susține că

instanțele au interpretat și aplicat greșit legea confundând noțiunile de marcă

și denumire comercială, înlăturând prevederile art. 35 din Legea nr. 84/1998 și

ale art. 6 din Directiva C.E.E. 89/104.

Deși condiția folosinței

însemnului numelui comercial fără consimțământul titularului mărcii a fost

dovedit, instanța de apel nu a aplicat dispoziția legală incidentă.

Instanțele au aplicat greșit

și prevederile art. 8 din Legea nr. 148/2000 care interzice publicitatea de

natură a crea confuzie pe piață și a ignorat jurisprudența C.J.C.E. printr-o

greșită aplicare a art. 35 lit. b) din Legea nr. 84/1998.

Recursul este fondat și

urmează a fi admis pentru considerentele de ordine publică invocate din oficiu.

Obiectul litigiului de față

îl constituie încălcarea dreptului mărcii de comerț și protecția persoanelor

care desfășoară activitate de producție, comerț și prestări de servicii

împotriva publicității înșelătoare.

Natura juridică civilă

stabilită de legiuitor litigiilor având asemenea obiect a determinat constant

jurisprudența să considere competența de soluționare ca fiind atribuită

instanțelor civile.

În această măsură, hotărârea

încălcând normele de ordine publică privind competența instanțelor civile față

de dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., art. 35 și 36 din Legea nr. 304/2004,

Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul, va casa decizia 13/ A

din 24 februarie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția comercială,

maritimă și fluvială și sentința 127 din 4 septembrie 2008 a secției comerciale a Tribunalului Vrancea și va trimite cauza spre rejudecare secției civile a

tribunalului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D EC I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta SC V. SRL București împotriva deciziei nr. 13/ A din 24 februarie 2009 a Curții de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială.

Casează decizia atacată

precum și sentința nr. 127 din 4 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul

Vrancea, secția comercială și de contencios administrativ fiscală și trimite

cauza spre competentă soluționare în fond la Tribunalul Vrancea, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 octombrie 2009.