ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4222/2009

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A.1. P

rin

rezoluția nr.

1917/P/2008 din 31 iulie 2009

a Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București, s-a dispus, în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea

urmăririi penale față de magistratul

M.A.

, judecător la Judecătoria Sectorului

1 București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art.

246 C. pen.

În

baza actelor premergătoare efectuate în cauză, procurorul a reținut, în esență,

că

petentul

este nemulțumit de soluția pronunțată în dosarul nr. 5869/299/2006 al

Judecătoriei Sectorului 1 București; or, conform dispozițiilor legale în

materie, intimatul - judecător a pronunțat sentința penală în raport de propria

conștiință și convingere, create în urma probatoriului administrat în cauză și

a aplicării normelor de drept în vigoare.

S-a reținut în rezoluție că

materializarea opiniei judecătorului formată în acest mod în motivarea soluției

dispuse nu implică în situația dată o încălcare a atribuțiilor de serviciu cu

intenție sau din culpă, în sensul neîndeplinirii vreunui act sau îndeplinirii

acestuia în mod defectuos, ci este rezultatul aplicării normelor în vigoare în

raport de o situație de fapt și probele din dosarul cauzei.

Totodată, a reținut că potrivit

legislației în vigoare petenții se pot adresa cu plângeri împotriva magistraților,

dar exercițiul acestui drept nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate

prin hotărâri judecătorești, care sunt supuse căilor de atac ordinare și

extraordinare.

formulată de către petent împotriva soluției procurorului a fost respinsă ca

neîntemeiată prin rezoluția nr.

1297/II/2/2009

a procurorului general al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București, apreciindu-se că nu sunt indicii cu privire la

săvârșirea de către magistratul judecător a infracțiunii de abuz în serviciu.

rolul Curții de Apel București la data de 1 septembrie 2009, petentul M.N. a

arătat că înțelege să critice rezoluția nr. 1297/II-2 din 18 august 2009 emisă

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, solicitând „revederea”

dosarelor penale nr. 10519/P/2005 și 5938/P/2001, întrucât judecătorul M.A. nu

a făcut nicio referire și nu a luat nicio hotărâre privind lipsa celor trei

infractori omiși din dosar, la fel și procurorul M.C., motiv pentru care a

solicitat casarea sentinței penale nr. 857/2006.

Prin sentința penală nr. 271 din 13

octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția I-a penală, s-a respins, ca

nefondată,

plângerea formulată de petentul

M.N. împotriva rezoluției nr. 1917/P/2008 din data de 31 iulie 2009 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, fiind obligat petentul la

plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, prima instanță a reținut

că

petentul, în plângerea formulată, solicită „revederea” dosarelor de urmărire

penală nr. 5938/P/2001 și 10519/P/2005, cu referiri la modalitatea de efectuare

a cercetărilor de către procurori, aspect ce s-a apreciat că excede cadrului

procesual, nefăcând obiectul judecății de față.

De asemenea, petentul a solicitat

„casarea”

sentinței

penale nr. 857/2006 pronunțată de intimatul - judecător M.A., întrucât are

„lipsuri majore”, aspect apreciat, de asemenea, a excede cadrului procesual.

Prin

sentința penală nr.

857/2006, în baza art. 278

1

C. proc. pen. a fost respinsă ca tardiv

introdusă plângerea formulată de petentul M.N. împotriva soluției adoptată de

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr.

5938/P/2001. Prima instanță a constatat că petentul a utilizat împotriva

acestei hotărâri căile de atac ordinare și extraordinare prevăzute de lege,

prin decizia penală nr. 1312 din 19 mai 2006 fiind respins ca nefondat recursul

declarat de petent împotriva sentinței penale nr. 857/2006, astfel că hotărârea

se bucură de autoritate de lucru judecat.

S-a mai reținut

că susținerile petentului constituie critici la adresa soluțiilor pronunțate de

procuror în dosarele de urmărire penală nr. 5938/P/2001 și nr. 10519/P/2005, de

prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 și a soluției

pronunțate de judecător prin

sentința penală nr. 857/2006, sentință care este definitivă

și are autoritate de lucru judecat, astfel că aceste aspecte nu pot fi

cenzurate pe calea plângerii împotriva soluției dispuse în dosarul nr.

1917/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Totodată, s-a

apreciat că simpla împrejurare că petentul nu este mulțumit de hotărârea

pronunțată de un magistrat nu poate constitui temei pentru cercetarea acestuia

sub aspectul infracțiunii prev. de art. 246 C. pen., cu atât mai mult cu cât aceasta a fost supusă controlului judiciar, fiind menținută de instanța

superioară.

Cât privește

solicitarea petentului ca numiții L.A. și C.S. să fie inculpați pentru

infracțiunea de calomnie, s-a apreciat că și această cerere excede obiectului

cauzei, petentul având posibilitatea formulării unei plângeri penale.

În concluzie, prima instanță, în

baza propriului examen, a constatat că nu rezultă existența faptei reclamate de

către petent în sarcina intimatului, deoarece acesta și-a exercitat atribuțiile

de serviciu cu respectarea prevederilor legale.

B. Împotriva acestei sentințe, a

declarat recurs petentul M.N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

reiterând, în esență, criticile din plângerea penală și plângerea adresată

instanței în baza art. 278/1 C. proc. pen.

Examinând recursul declarat de petent sub toate

aspectele, conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază

că acesta este nefondat.

Instanța de fond a constatat că

situația de fapt reținută de procuror corespunde actelor premergătoare

administrate în prezenta cauză și că acesta a apreciat în mod corect că activitățile

desfășurate de intimat nu întrunesc elemente constitutive ale infracțiunii

reclamată prin plângerea penală. Din actele premergătoare efectuate de procuror

nu rezultă nici un indiciu în legătură cu exercitarea abuzivă a atribuțiilor de

serviciu de către intimatul M.A.,

judecător la Judecătoria Sectorului

1 București,

în scopul prejudicierii intereselor procesuale ale petentului, cu ocazia

instrumentării dosarului penal nr. 5869/299/2006

și

pronunțării sentinței penale nr. 857 din 23 martie 2006, prin care s-a respins ca

tardivă plângerea formulată de

petentul M.N. împotriva soluției dispuse de Parchetul

de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. 5938/P/2001.

În

legătură cu pronunțarea acestei sentințe, CURTEA reține că

magistrații nu pot fi trași

la răspundere, de principiu, în legătură cu pronunțarea unei hotărâri judecătorești

considerată greșită de una dintre părți, deoarece activitatea de judecată are

la bază principiul liberei aprecieri a probelor iar hotărârile judecătorești nu

pot fi desființate sau modificate decât prin intermediul căilor de atac

prevăzute de lege. De altfel, hotărârea de care este nemulțumit petentul a

rămas definitivă prin respingerea recursului declarat de acesta, prin decizia

penală nr. 1312 din 19 mai 2006, astfel că în cauză s-a exercitat controlul

judiciar, stabilindu-se astfel că soluția pronunțată de intimat este corectă. Totodată,

nemulțumirea petentului față de soluția adoptată prin sentința penală mai sus

menționată, nu poate conduce la concluzia că s-a săvârșit infracțiunea de abuz

în serviciu de către intimat, pronunțarea unei soluții în cadrul activității de

judecată prin evaluarea și interpretarea materialului probator și a normelor

legale apreciate aplicabile unei cauze, în lipsa unor elemente de natură a pune

la îndoială buna credință, neputând constitui temei pentru începerea urmăririi

penale.

Ca atare, pentru aceste considerente, constatând că

atât rezoluția procurorului cât și sentința pronunțată în cauză sunt legale și

temeinice, văzând și dispozițiile art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat iar în baza art. 192 alin. (2)

din același cod va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

petiționarul M.N. împotriva sentinței penale nr. 271 din 13 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția I-a penală.

Obligă

recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 decembrie 2009.