Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.01.2003

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 283/2003

HOTĂRÂRE
28.01.2003
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 283/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

S-a luat în examinare recursul declarat de Societatea comercială „Alpha MDN” SA Buzău împotriva sentinței civile nr.63 din 16 martie 2001 a Curții de Apel Ploiești – Secția contencios administrativ și comercială. La apelul nominal au lipsit recurenta reclamantă SC ”Alpha MDN” SA, Buzău cât și intimatele pârâte Direcția Generală a Vămilor și Direcția Regională Vamală Galați. Procedura completă. S-a referit că pricina a fost repusă pe rol, din oficiu, în vederea constatării perimării. Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a învederat că, în speță, perimarea operează de drept și a solicitat ca instanța să se pronunțe în consecință. Constatând cauza în stare de judecată, Curtea a rămas în pronunțare pe acest aspect.

C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC ”Alpha MDN” SA Buzău a solicitat ca instanța să dispună anularea deciziei nr.2204 din 12 septembrie 2000 a Direcției Generale a Vămilor, prin care i s-a respins contestația formulată împotriva actelor constatatoare 7-10 din 15 martie 2000, precum și a deciziei nr.25 din 9 iunie 2000 a Direcției Regionale Vamale Galați. In motivarea acțiunii reclamanta a arătat că prin actele constatatoare menționate a fost obligată la plata unor drepturi vamale, ca urmare a controlului ulterior făcut de Direcția Generală a Vămilor – Regionala Galați. Reclamanta a învederat că actele vamale sunt nelegale, deoarece, la data importurilor beneficia de facilitățile prevăzute de art.6 din Legea nr.57/1993 și, respectiv de art.22 din Legea nr.23/1999, astfel că nu datorează sumele reținute de autoritățile vamale.

Curtea de Apel Ploiești – Secția de contencios administrativ și comercial, prin sentința civilă nr.63 din 16 martie 2001 a respins ca neîntemeiată acțiunea. Impotriva hotărârii a declarat recurs reclamanta invocând motivele de casare prezăzute de art.304 pct.9 și 11 din Codul de procedură civilă. Prin încheierea de la 11 decembrie 2001, Curtea a dispus suspendarea pricinii în temeiul art.242 alin.1 pct.2 din Codul de procedură civilă. Conform dispozițiilor art.248 din Codul de procedură civilă, recursul se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Cum de la data de 11 decembrie 2001 s-a scurs mai mult de un an și nu sunt întrunite cerințele art.249 din Codul de procedură civilă, Curtea, în baza art.252 din același cod, va constata, din oficiu, perimarea recursului.

DECIDE Constată perimat recursul declarat de Societatea comercială „Alpha MDN” SA Buzău împotriva sentinței civile nr.63 din 16 martie 2001 a Curții de Apel Ploiești – Secția contencios administrativ și comercial. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-10-30
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3583/2003
-se că obiectul acțiunii l-a constituit cererea de anulare a deciziei nr. 567 din 28 martie 2000 emisă de fosta Direcție Generală a Vămilor, asupra căreia instanța de fond omisese să se pronunțe, precum și că între considerentele hotărârii
ÎCCJ 2003-04-08
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1424/2003
Ședința publică de la 8 aprilie 2003 S-a luat în examinare recursul declarat de SC „U.O.T.” SA împotriva sentinței civile nr.1/F din 21 ianuarie 2002 a Curții de Apel Galați-Secția comercială și și de contencios administrativ. La apelul nom
ÎCCJ 2003-04-01
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1302/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de Direcția Regională Vamală Galați în numele și pentru Direcția Generală a Vămilor împotriva sentinței civile nr.214 din 2 octombrie 2001 a Curții de Apel Galați – Secția comercială și de contencios
ÎCCJ 2003-01-22
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 185/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de SC „Regata F.S.” SRL Galați împotriva sentinței civile nr.275 din 19 decembrie 2001 a Curții de Apel Galați – Secția comercială și de contencios administrativ. La apelul nominal s-a prezentat intim
ÎCCJ 2003-04-21
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1651/2003
La 8 aprilie 2003 s-a luat în examinare recursul SC „”T.C.” SRL împotriva sentinței civile nr.19 din 11 februarie 2002 a Curții de Apel Ploiești – Secția comercială și de contencios administrativ. Dezbaterile au fost consemnate în încheiere
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă