ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1200/2010

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 7

decembrie 2009, P.G., P.C. și R.E. au formulat contestație în anularea deciziei

nr. 5080 din 12 noiembrie 2009 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, a admis recursurile declarate de

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și de R.N.P.R. împotriva

încheierii din 28 ianuarie 2009 și a sentinței nr. 48 din 18 martie 2009

pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, hotărâri pe care le-a casat și a dispus

respingerea acțiunii ca tardivă.

Contestatorii au invocat prevederile art.

318 alin. (1) C. proc. civ., învederând că decizia instanței de recurs este

rezultatul unei greșeli materiale.

Astfel, s-a precizat că instanța a

apreciat greșit faptul că acțiunea ar fi fost formulată cu depășirea termenului

de prescripție prevăzut de art. 19 alin. (1) coroborat cu art. 11 alin. (2) din

Legea nr. 554/2004.

În realitate, au susținut contestatorii,

dreptul la despăgubiri s-a născut la data pronunțării sentinței nr. 28 din 29

ianuarie 2008, cererea de recuperare a prejudiciului fiind înregistrată la Curtea de Apel Ploiești la data de 15 februarie 2008, în termenul legal.

Examinând cauza în raport de motivul

invocat și de dispozițiile legale incidente, Curtea va constata netemeinicia

contestației în anulare, urmând a fi respinsă ca atare.

Astfel, în litigiul soluționat irevocabil

prin decizia a cărei anulare se cere pe calea contestației s-a reținut că prin

sentința nr. 28 din 29 ianuarie 2008 a Curții de Apel Ploiești, irevocabilă

prin decizia nr. 3612 din 28 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a statuat că reclamanților P.G., P.C., R.E. și I.G. le-a fost vătămat un

drept sau interes legitim prin ordinul anulat, astfel că aceștia sunt

îndreptățiți să li se acopere prejudiciul creat prin actul contestat.

Instanța de recurs a constatat că

reclamanții au cunoscut existența și întinderea pagubei chiar din momentul

emiterii Ordinului nr. 123 din 18 februarie 2005, în calitatea lor de membri ai

consiliului de administrație al R.N.P.R. În raport de această dată, s-a

constatat depășirea termenului de prescripție de 1 an prevăzut de art. 1 alin.

(2) cu referire la art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 318 C. proc. civ.,

hotărârile instanței de recurs pot fi atacate cu contestație și în ipoteza când

dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.

Motivul invocat de contestatori nu se

încadrează în cazul reglementat de textul art. 318 C. proc. civ., care are în

vedere doar erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării

recursului și care au avut drept consecință darea unei soluții greșite.

Textul de lege vizează așadar greșeli de

procedură și nu greșeli de judecată, respectiv de interpretare a unor

dispoziții legale, ca în prezentul litigiu.

Contestatorii nu invocă în cauză o eroare

materială în sensul art. 318 C. proc. civ., ci o pretinsă greșeală de judecată

săvârșită de instanța de recurs, eroare care însă nu poate fi îndreptată pe

calea contestației în anulare.

Ca atare, în raport de cele expuse mai

sus, Curtea va respinge contestația în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anulare formulată de P.G., P.C. și R.E. împotriva deciziei nr. 5080 din 12

noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3

martie 2010.