ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1784/2010

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului civil de fată reține următoarele: La 27 decembrie 2006 reclamanta R.G.M. a chemat în judecată pârâții Orașul Eforie și Consiliul Local al Orașului Eforie solicitând instanței anularea dispoziției nr. 501 din 25 octombrie 2006 și obligarea pârâților la emiterea unei noi dispoziții prin care să se acorde măsurile reparatorii cuvenite. Prin sentința civilă nr. 1225 din 4 noiembrie 2008 Tribunalul Constanța a admis în parte acțiunea reclamantei R.G.M., a anulat dispoziția nr. 501/2006 emisă de Primarul Orașului Eforie, a obligat pârâtul Orașul Eforie să acorde reclamantei în compensare alte bunuri sau servicii sau să propună acordarea de despăgubiri pentru suprafața de 600 mp, lot 884 parcelarea Tuzla-Techirghiol și a respins acțiunea formulată împotriva Consiliului Local al Orașului Eforie pentru lipsa personalității juridice.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Orașul Eforie prin Primar, apel care a fost respins prin decizia civilă nr. 190C din 2 septembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, pentru motivele ce urmează. Reclamanta a dovedit dreptul de proprietate al autorului său, R.T., printr-un act translativ de proprietate, respectiv contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 10358/1925 la Grefa Tribunalului Constanța, act transcris pentru opozabilitate față de terți în Registrul de transcripțiuni al Tribunalului Constanța sub nr. 1427 din 15 aprilie 1925. Pârâtul nu a contestat acest înscris, limitându-se să afirme doar că autorul reclamantei nu figura în registrul fiscal ca plătitor de impozite pentru teren, conform datelor furnizate de pârât la matricola fiscală nr. 1258/1940 fiind înscrisă cu lotul 884 în litigiu d-na P.C., iar nu autorul reclamantei.

Probele administrate în cauză, au valoare probatorie egală cu proba depusă de pârâți, ambele emanând de la autorități dar purtând date diferite, demonstrează că terenul în litigiu s-a aflat în posesia cumpărătorului R.T. chiar și în aprilie 1961, fiind concludente în privința calității de proprietar a autorului reclamantei pentru lotul nr. 884 din Eforie Sud, așa cum corect a reținut și instanța de fond că s-a făcut dovada potrivit legii a calității reclamantei de persoană îndreptățită. În ceea ce privește cea de-a doua critică referitoare la greșita apreciere a instanței că a fost dovedită preluarea imobilului abuziv, Curtea a constatat că posesia de către unitatea deținătoare a imobilului reprezintă, în lipsa unui act normativ de preluare la stat a bunului, o dovadă a preluării abuzive de către stat a acelui bun.

Așadar, în mod corect prima instanță a considerat că, în lipsa oricărui act normativ sau administrativ de preluare și în condițiile în care bunul nu se afla în posesia fostului proprietar, ci în posesia unității deținătoare, care a transmis ulterior folosința terenului societății comerciale deținătoare a construcției edificate pe teren, s-a instituit o prezumție legală de preluare abuzivă a imobilului, prezumție care nu a fost răsturnată de către pârât. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții Orașul Eforie prin primar și Consiliul Local al orașului Eforie, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru motivele ce urmează: Pentru a se solicita măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, cel care a formulat notificarea trebuie să facă dovada atât a preluării imobilului abuziv cât și calitatea de proprietar la data preluării.

Cum în cauză nu s-au făcut dovezi concludente în acest sens, în mod greșit instanța de apel a apreciat că bunul nu a ieșit din patrimoniul autorului. Se mai arată că s-au ignorat de către instanță prevederile art. 23.1 lit. d) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, apreciind greșit asupra modului în care a fost preluat imobilul de către stat. Prezentarea actului de vânzare-cumpărare prin care autorul reclamantei a cumpărat de la ing. C.M. terenul de 600 mp, nu apare înscris în evidențele fiscale ale primăriei pentru a putea conduce la faptul că preluarea s-a făcut abuzivă.

Analizând decizia din perspectiva criticilor formulate, a probatoriilor administrate în toate etapele procesuale și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte reține caracterul nefondat al recursului pentru argumentele ce succed: Prin dispoziția nr. 501 din 25 octombrie 2006 emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 de primarul orașului Eforie notificarea formulată de R.S.E. și R.G.M. a fost respinsă cu motivarea că nu s-a făcut dovada calității de proprietar a bunului notificat situat în Eforie Sud, lotul nr. 884 în suprafață de 600 mp, parcelarea Movilă Techirghiol. Dreptul de proprietate al autorului reclamantei, R.T., asupra imobilului notificat rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 10358 din 9 aprilie 1925 - Secția notarială a Tribunalului Ilfov, transcris la 15 aprilie 1925 sub nr. 1427 în registrul de transcripțiuni al Tribunalului Constanța, conform căruia bunul a fost cumpărat de la ing.

C.M. Vânzătorul a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului de la C.P. în temeiul contractului autentic de vânzare-cumpărare autentificat la 8 februarie 1922 sub nr. 1926 de Tribunalul Ilfov, Secția Notariat. Niciunul dintre cele două acte autentice de vânzare-cumpărare nu a fost înscris în evidențele fiscale ale unității administrativ fiscale, așa încât în aceste evidențe, conform adresei nr. 418 din 7 iunie 2007, proprietar al lotului nr. 884 figurează P.C., cu toate că dreptul de proprietate fusese transferat cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data înstrăinării. Potrivit aceleași adrese terenul figurează în proprietate orașului Eforie, pe el fiind edificat restaurantul Măgura, fără date suplimentare privind proprietarul din 1958 ori modalitățile preluării.

Simpla împrejurare că în evidențele fiscale nu s-a operat transferul dreptului de proprietate nu înlătură efectele translative de proprietate ale contractului de vânzare-cumpărare. Conform Cap. I, pct. 1 lit. e) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 în situația în care nu se poate face dovada formei preluării de către stat, iar imobilul se găsește în proprietate acestuia, soluționarea notificării se va face și în funcție de acest element, faptul că imobilul se regăsește în patrimoniul statului constituind o prezumție relativă de preluare abuzivă. Prezumția legală relativă, neînfrântă de recurentă prin depunerea actului ce atestă modalitatea în care bunul a intrat în patrimoniul său, a fost corect aplicată de cea de-a doua instanță de fond.

Înalta Curte, pentru argumentele ce preced, va respinge recursul în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâții Orașul Eforie prin Primar și Consiliul Local al Orașului Eforie împotriva deciziei nr. 190/C din 2 septembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 martie 2010.