ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1784/2010

Deliberând, în condițiile art.

256 C. proc. civ., asupra recursului civil de fată reține următoarele:

La

27 decembrie 2006 reclamanta R.G.M. a chemat

în judecată pârâții Orașul

Eforie și Consiliul Local al Orașului Eforie solicitând instanței anularea

dispoziției nr. 501 din 25 octombrie 2006 și obligarea pârâților la emiterea

unei noi dispoziții prin care să se acorde măsurile reparatorii cuvenite.

Prin sentința civilă nr. 1225 din

4 noiembrie 2008 Tribunalul Constanța a admis în parte acțiunea reclamantei R.G.M.,

a

anulat dispoziția nr. 501/2006 emisă de

Primarul Orașului Eforie, a obligat

pârâtul Orașul Eforie să acorde

reclamantei în compensare alte bunuri sau servicii sau să propună acordarea de

despăgubiri pentru suprafața de 600 mp, lot 884 parcelarea Tuzla-Techirghiol și

a respins acțiunea formulată împotriva Consiliului Local al Orașului Eforie

pentru lipsa personalității juridice.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel pârâtul Orașul Eforie prin

Primar, apel

care a fost respins prin decizia civilă nr. 190C din 2 septembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări

sociale, pentru motivele ce urmează.

Reclamanta a dovedit dreptul de

proprietate al autorului său, R.T., printr-un act translativ de proprietate,

respectiv contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 10358/1925 la Grefa Tribunalului Constanța, act transcris pentru opozabilitate față de terți în Registrul

de transcripțiuni al Tribunalului Constanța sub nr. 1427 din 15 aprilie 1925.

Pârâtul nu a contestat acest înscris, limitându-se să afirme doar că autorul

reclamantei nu figura în registrul fiscal ca plătitor de impozite pentru teren,

conform datelor furnizate de pârât la matricola fiscală nr. 1258/1940 fiind

înscrisă cu lotul 884 în litigiu d-na P.C., iar nu autorul reclamantei.

Probele administrate în cauză, au

valoare probatorie egală cu proba depusă de pârâți, ambele emanând de la

autorități dar purtând date diferite, demonstrează că terenul în litigiu s-a

aflat în posesia cumpărătorului R.T. chiar și în aprilie 1961, fiind

concludente în privința calității de proprietar a autorului reclamantei pentru

lotul nr. 884 din Eforie Sud, așa cum corect a reținut și instanța de fond că

s-a făcut dovada potrivit legii a calității reclamantei de persoană

îndreptățită.

În ceea ce privește cea de-a doua

critică referitoare la greșita apreciere a instanței că a fost dovedită preluarea

imobilului abuziv, Curtea a constatat că posesia de către unitatea deținătoare

a imobilului reprezintă, în lipsa unui act normativ de preluare la stat a

bunului, o dovadă a preluării abuzive de către stat a acelui

bun.

Așadar, în mod corect prima

instanță a considerat că,

în lipsa oricărui

act normativ sau administrativ de preluare și în

condițiile în care

bunul nu se afla în posesia fostului proprietar, ci în posesia unității

deținătoare, care a transmis ulterior folosința terenului societății comerciale

deținătoare a construcției edificate pe teren, s-a instituit o prezumție legală

de preluare abuzivă a imobilului, prezumție care nu a fost răsturnată de către

pârât.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs pârâții Orașul Eforie prin primar și Consiliul Local al

orașului Eforie, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva dispozițiilor

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru motivele ce urmează:

Pentru a se solicita măsuri

reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, cel care a formulat notificarea

trebuie să facă dovada atât a preluării imobilului abuziv cât și calitatea de

proprietar la data preluării.

Cum în cauză nu s-au făcut dovezi

concludente în acest sens, în mod greșit instanța de apel a apreciat că bunul

nu a ieșit din patrimoniul autorului.

Se mai arată că s-au ignorat de

către instanță prevederile art. 23.1 lit. d) din Normele metodologice de

aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, apreciind greșit asupra modului în care a

fost preluat imobilul de către stat.

Prezentarea actului de

vânzare-cumpărare prin care autorul reclamantei a cumpărat de la ing. C.M.

terenul de 600 mp, nu apare înscris în evidențele fiscale ale primăriei pentru

a putea conduce la faptul că preluarea s-a făcut abuzivă.

Analizând decizia din perspectiva

criticilor formulate, a probatoriilor administrate în toate etapele procesuale

și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte reține caracterul

nefondat al recursului pentru argumentele ce succed:

Prin dispoziția nr. 501 din 25

octombrie 2006 emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 de primarul orașului Eforie

notificarea formulată de R.S.E. și R.G.M. a fost respinsă cu motivarea că nu

s-a făcut dovada calității de proprietar a bunului notificat situat în Eforie

Sud, lotul nr. 884 în suprafață de 600 mp, parcelarea Movilă Techirghiol.

Dreptul de proprietate al

autorului reclamantei, R.T., asupra imobilului notificat rezultă din contractul

de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 10358 din 9 aprilie 1925 - Secția

notarială a Tribunalului Ilfov, transcris la 15 aprilie 1925 sub nr. 1427 în

registrul de transcripțiuni al Tribunalului Constanța, conform căruia bunul a

fost cumpărat de la ing. C.M. Vânzătorul a dobândit dreptul de proprietate

asupra imobilului de la C.P. în temeiul contractului autentic de vânzare-cumpărare

autentificat la 8 februarie 1922 sub nr. 1926 de Tribunalul Ilfov, Secția

Notariat.

Niciunul dintre cele două acte

autentice de vânzare-cumpărare nu a fost înscris în evidențele fiscale ale

unității administrativ fiscale, așa încât în aceste evidențe, conform adresei

nr. 418 din 7 iunie 2007, proprietar al lotului nr. 884 figurează P.C., cu

toate că dreptul de proprietate fusese transferat cu respectarea dispozițiilor

legale în vigoare la data înstrăinării.

Potrivit aceleași adrese terenul

figurează în proprietate orașului Eforie, pe el fiind edificat restaurantul

Măgura, fără date suplimentare privind proprietarul din 1958 ori modalitățile

preluării.

Simpla împrejurare că în

evidențele fiscale nu s-a operat transferul dreptului de proprietate nu

înlătură efectele translative de proprietate ale contractului de

vânzare-cumpărare.

Conform Cap. I, pct. 1 lit. e)

din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 în situația în care nu

se poate face dovada formei preluării de către stat, iar imobilul se găsește în

proprietate acestuia, soluționarea notificării se va face și în funcție de

acest element, faptul că imobilul se regăsește în patrimoniul statului

constituind o prezumție relativă de preluare abuzivă.

Prezumția legală relativă,

neînfrântă de recurentă prin depunerea actului ce atestă modalitatea în care

bunul a intrat în patrimoniul său, a fost corect aplicată de cea de-a doua

instanță de fond.

Înalta Curte, pentru argumentele

ce preced, va respinge recursul în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de pârâții Orașul Eforie prin Primar și Consiliul

Local al Orașului Eforie împotriva deciziei nr. 190/C din 2 septembrie 2009 a

Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și

asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 16 martie 2010.