ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9621/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Galați, secția civilă, la 26 aprilie 2006, reclamantele D.A.I. și D.A. au solicitat anularea dispoziției nr. 2021/SR din 22 august 2005, emisă de Primarul Municipiului Galați și restituirea în natură a întregului imobil situat în Galați, iar în contradictoriu cu Primăria Galați și pârâții L.H., L.F., L.M., G.R., G.C., M.V.

și M.M., au solicitat anularea contractelor de vânzare-cumpărare nr. 22875 din 17 iunie 1997, 22873 din 17 iunie 1997, 24139 din 20 iunie 1997, 24121 din 14 iulie 2009 și a actelor adiționale încheiate la data de 13 octombrie 2004. În motivarea cererii, reclamantele au arătat că, prin decizia contestată, li s-a restituit parțial în natură imobilul fără a se identifica suprafața ce se restituie, nu s-au comunicat planul de situație și protocolul de predare-primire și nici contractul de închiriere, dispoziția fiind nemotivată, iar soluția nu este corectă, întrucât, deși s-a comunicat la 17 iulie 2001 că imobilul este în evidența Consiliului local, nu s-a restituit în natură întreg imobilul. Referitor la capătul de cerere privind anularea contractelor de vânzare-cumpărare, s-a arătat că, potrivit art. 20 alin. (4 1 ) din Legea nr. 10/2001, sub sancțiunea nulității absolute erau interzise înstrăinările având ca obiect imobile notificate.

S-a mai arătat că dispoziția nu cuprinde nicio modalitate de reparație pentru partea din imobil ce nu s-a restituit în natură, iar mențiunea referitoare la emiterea unei noi dispoziții nu este legală. Pârâta Primăria Galați a solicitat prin întâmpinare, respingerea acțiunii, iar în ceea ce privește capătul de cerere privind anularea contractelor de vânzare-cumpărare să se constate că această solicitare a fost formulată tardiv. S-a invocat și excepția lipsei calității procesuale pasive întrucât dispoziția a fost emisă de primar, și nu de primărie. Pârâții L.H., L.F., L.M., G.R., G.C., M.V. și M.M.

au invocat prin întâmpinare excepția tardivității capătului de cerere privind anularea contractelor de vânzare-cumpărare, termenul până la care se putea formula această cerere expirând la 1 iulie 2003. Tribunalul Galați – prin sentința civilă nr. 401 din 24 martie 2008, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Municipiului Galați, a respins cererea de repunere în discuție a prescripției dreptului la acțiune în ce privește capătul de cerere referitor la constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare.

S-a admis acțiunea reclamantelor, s-a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare și a actelor adiționale la acestea, încheiate între Primăria Municipiului Galați și pârâții persoane fizice și s-a modificat dispoziția nr. 2021/SR din 22 august 2005, emisă de Primarul Municipiului Galați, în sensul că s-a dispus restituirea în natură către reclamante a imobilului situat în Galați, compus din 873,31 mp teren și construcțiile edificate pe acesta. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin încheierea din 5 decembrie 2006, s-a admis cererea de repunere în termen pentru formularea cererii de constatare a nulității absolute, astfel că, potrivit dispozițiilor art. 268 alin. (3) C. proc.

civ., excepția nu poate fi repusă în discuție. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, s-a reținut că, deși dispoziția este emisă de primar, nu este greșită nici citarea în cauză a primăriei cu atât mai mult cu cât pârâta însăși întreține această confuzie între drepturile și obligațiile pe care le-ar avea diferitele instituții: oraș ca unitate administrativ-teritorială, primar, primărie, consiliul local. Referitor la capătul de cerere privind anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, tribunalul a reținut că acțiunea a fost întemeiată pe frauda la lege și că reclamantele au deschisă calea dreptului comun și a altor legi speciale pentru valorificarea drepturilor lor, cauzele de nulitate fiind raportate la textul de lege invocat.

S-a considerat că, în cauză, este evident că autoritatea locală a manifestat o atitudine de natură a le prejudicia pe reclamante, întrucât, fără a aștepta soluționarea cererii de restituire a imobilului formulată în baza Legii nr. 112/1995, în perioada 17 iunie – 14 iulie 1995 a înstrăinat o parte din imobil prin vânzare către foștii chiriași, deși această operațiune era prohibită prin art. 20 din Legea nr. 10/2001. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâții, L.H., L.F., L.M., G.R., G.C., M.V. și M.M. și pârâtul Primarul Municipiului Galați. Apelanții pârâți persoane fizice au susținut că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 45 alin. (2) și (5) din Legea nr. 10/2001 și că termenul de prescripție este unul derogator de la dreptul comun, ceea ce înseamnă că nu se aplică instituțiile repunerii în termen, întreruperii sau suspendării termenului de prescripție.

Pe fondul cererii, s-a solicitat să se constate că la momentul formulării cererii în temeiul Legii nr. 112/1991 de către autorul reclamantelor, D.V., acesta a solicitat acordarea de despăgubiri. Apelantul Primarul Municipiului Galați a susținut prin motivele de apel că imobilul în litigiu a fost înstrăinat cu bună credință și că s-a apreciat eronat de către prima instanță că, în speță, a avut loc o legală investire a instanței cu analiza valabilității acestor acte, sesizarea tribunalului, la 9 mai 2006, fiind făcută cu depășirea termenului de prescripție extinctivă și cu încălcarea normei legale. Curtea de Apel Galați, secția civilă, prin decizia nr. 240/A din 12 noiembrie 2008, a respins ca nefondate apelurile pârâților.

Prin considerentele acestei decizii, instanța de apel a reținut, în esență, că reclamantelor nu le este imputabilă formularea acțiunii cu depășirea termenului stabilit de dispozițiile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, întrucât au solicitat relații cu privire la situația juridică a imobilului și, prin adresa nr. 32003 din 17 iulie 2001, Primăria Municipiului Galați le-a comunicat că acesta este înregistrat în evidențele contabile ale Consiliului Local, cu număr de inventar 10967, anterior trecerii în patrimoniul statului prin Decretul nr. 92/1950, în calitate de proprietar figurând D.V. (petiția 192). Cu privire la fondul cauzei, s-a reținut că imobilul a fost înstrăinat cu încălcarea dispozițiilor art. 9 și art. 14 din Legea nr. 112/95.

Împotriva deciziei menționate au declarat recurs în termenul legal pârâții Municipiul Galați, prin primar și L.H., L.F., L.M., G.R., G.C., M.V. și V.M. Prin motivele sale de recurs, Municipiul Galați prin primar a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ., susținând că, încă înainte de a le fi soluționată notificarea, reclamantele aveau posibilitatea să formuleze, în temeiul art. 45 din Legea nr. 10/2001, o acțiune în justiție prin care să solicite anularea înstrăinărilor, cu atât mai mult cu cât au cunoscut acest fapt cel puțin din 2003, așa cum rezultă din completarea la notificarea inițială transmisă Primăriei Municipiului Galați la 16 octombrie 2001. Cea de-a doua critică a vizat reținerea eronată în sensul că Primăria Municipiului Galați ar fi furnizat date eronate reclamantelor, punându-le astfel în imposibilitatea de a lua cunoștință în timp util de existența contractelor de vânzare-cumpărare, prin care a fost vândut foștilor chiriași o parte din imobilul revendicat.

S-a arătat că înstrăinarea parțială a constituit, în mod evident, motivul pentru care imobilul revendicat a continuat să fie înregistrat în patrimoniul Municipiului Galați. S-a mai susținut că, în mod greșit s-a reținut de către instanța de apel că înstrăinarea unei părți din imobilul revendicat s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 9 și art. 14 din Legea nr. 112/1995, din moment ce autorul reclamanților, D.V., a solicitat în baza actului normativ menționat doar despăgubiri, nu și restituirea în natură a celor trei imobile ce au aparținut mamei sale V.D.

S-a precizat că restituirea în natură a imobilului, în întregul său, a fost solicitată doar prin completarea la notificarea inițială, înregistrată sub nr. 53657 din 16 octombrie 2001. Ultima critică formulată prin recursul pârâtului Municipiul Galați a vizat împrejurarea că nu se poate reține în sarcina administrației publice locale faptul că Fondul Proprietatea și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu procedează la despăgubirea imediată și efectivă a persoanelor îndreptățite. Prin motivele lor de recurs, pârâții persoane fizice au criticat hotărârea recurată ca nelegală pentru încălcarea dispozițiilor art. 45 alin. (2) și (5) din Legea nr. 10/2001, text menținut și prin dispozițiile Legii nr. 247/2005, art. 46 alin. (5), textul legii fiind clar în sensul că termenul de prescripție este unul derogator de la dreptul comun, ceea ce înseamnă că nu i se pot aplica instituțiile repunerii în termen, întreruperii sau suspendării.

Cel de-al doilea motiv de recurs a vizat fondul cauzei, recurenții susținând că nu s-au încălcat dispozițiile art. 9 și art. 14 din Legea nr. 112/1995, întrucât toți chiriașii au formulat cerere de cumpărare a apartamentelor după data de 1 ianuarie 1997, iar prin Hotărârea nr. 242 din 15 noiembrie 1996, Comisia Locală a Municipiului Galați pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 a acordat autorului reclamantelor despăgubiri pentru imobilul solicitat. Recurenții pârâți au învederat că nu le pot fi imputabilă și, ca atare, nu li se poate reține reaua credință, față de concluzia echivocă a petentului în ceea ce privește obiectul restituirii, odată cu apariția Legii nr. 10/2001, solicitarea de despăgubiri consolidându-le certitudinea cu privire la valabilitatea titlului statului.

Intimatele au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursurilor ca nefondate. Examinând criticile formulate de recurentul Municipiul Galați, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 C. proc. civ., Curtea va constatat că acesta este nefundat pentru considerentele ce succed: În ceea ce privește la criticile referitoare la incidența în cauză a dispozițiilor art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 republicată, Curtea va reține că cererea de repunere în termenul de formulare a capătului acțiunii vizând constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu privire la imobilul situat în Galați, a fost soluționată prin încheierea de ședință a primei instanțe de la termenul din 5 decembrie 2006. Într-adevăr, norma legală instituită de dispozițiile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 reprezintă o derogare de la principiile dreptului comun referitoare la imprescriptibilitatea dreptului la acțiune pentru cauzele de nulitate absolută.

Ca atare, se impune ca această dispoziție să fie interpretată restrictiv. Dispozițiile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 recunosc dreptul titularului la exercitarea acțiunii în constatarea nulității actelor juridice de înstrăinare a imobilelor preluate în mod abuziv și asigură posibilitatea valorificării acestuia în cadrul unui termen. Dreptul la acțiune în sensul dispoziției legale speciale trebuie interpretat prin raportare la dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001. Din probele administrate în cauză rezultă că niciun înscris dintre cele la care face referire în mod expres art. 27 din lege nu a fost comunicat reclamantelor. Termenul de 1 an stabilit de dispozițiile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 a fost prelungit succesiv din rațiuni determinate de realitatea socială, respectiv de modalitatea concretă de aplicare a dispozițiilor speciale.

Principiul ocrotirii securității circuitului civil nu poate însă, să aducă atingere dreptului concret al persoanei care a îndeplinit toate diligențele pentru valorificarea acestui drept. Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 republicat, sub sancțiunea nulității absolute, până la soluționarea procedurilor administrative și, după caz, judiciare, este interzisă înstrăinarea, concesionarea sau schimbarea destinației, grevarea sub orice formă a imobilelor notificate potrivit prevederilor acestei legi. Așa cum rezultă din adresa Primăriei Municipiului Galați nr. 32001 – 32009 din 17 iulie 2001, imobilul a cărui restituire s-a solicitat, este înregistrat în evidența contabilă a Consiliului Local cu numărul de inventar 10967, proprietar fiind V.D.

Este evident, astfel, că situația juridică a imobilului, care a fost comunicată reclamanților, este alta decât cea reală. În condițiile în care niciun act de înstrăinare, fie și parțială a imobilului nu a fost menționat și nici comunicat reclamantelor rezultă că a fost încălcată obligația imperativă a comunicării tuturor datelor privind partea din imobil pe care se pretinde că nu ar deține-o unitatea notificată. Anexarea de copii ale actelor de transfer ale dreptului de proprietate, sau, după caz, de administrare, reprezintă o obligație stabilită de lege ca fiind imperativă. În consecință, se va reține că soluția primei instanțe în legătură cu cererea de depunere în termenul de a solicita constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, soluție pronunțată prin încheierea de la termenul din 5 decembrie 2006 este legală.

De altfel, motivele de recurs invocate, reluând criticile formulate în apel, vizează nemotivarea hotărârii în ceea ce privește prescripția. Soluția primei instanțe în legătură cu cererea de repunere în termenul de a solicita constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nu a constituit motiv de apel. Prin considerentele deciziei recurate, instanța de apel a constatat că, în mod corect, prima instanță a admis cererea reclamantelor și a dispus repunerea în termenul de formulare a cererii de constatare a nulității actelor de înstrăinare, exclusiv în raport de susținerile apelanților referitoare la pretinsa respingere a excepției dreptului la acțiune. Criticile formulate de recurentul pârât cu privire la fondul cauzei sunt, de asemenea, nefondate.

Imobilul în litigiu a aparținut autoarei reclamanților V.D., și a fost preluat abuziv în baza Decretului nr. 92/50, în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005. Ca atare, se va reține că imobilul în discuție nu a ieșit niciodată, în mod valabil, din patrimoniul fostului proprietar, această situație de fapt nefiind contestată de pârâți. Curtea va reține că toate contractele de vânzare-cumpărare, cu privire la părți din imobilul ce a făcut obiectul notificării, au fost încheiate în perioada în care cererea formulată în temeiul Legii nr. 112/1995 era în curs de soluționare la Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 de pe lângă Primăria Municipiului Galați, astfel că, la momentul încheierii contractelor cel puțin vânzătorul era avizat în ceea ce privește calitatea de proprietar a autorului reclamantelor.

Cererea formulată de D.V. a fost depusă la Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 la 19 iulie 1996, fiind înregistrată sub nr. 35730 din 19 iulie 1996. A fost afirmată, astfel, în mod neechivoc calitatea de proprietar asupra imobilului, dovedită cu acte eliberate de autoritățile administrative locale. Prin Hotărârea nr. 242 din 15 noiembrie 1996 a Consiliului Local al Municipiului Galați, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, în temeiul dispozițiilor art. 12 s-au acordat despăgubiri pentru imobilul situat în Galați. Această hotărâre nu a fost comunicată beneficiarului ei, ci, în cadrul procedurii administrative, a fost înaintată Comisiei Județene, care la 3 noiembrie 1997 a adoptat Hotărârea nr. 309 (a Consiliului Județean Galați – Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995), prin care a fost respinsă cererea, cu motivarea că nu se face dovada proprietății asupra imobilelor revendicate.

Ceea ce este, însă, relevant în cauză este faptul că în perioada 19 iulie 1996 – 3 noiembrie 1997, imobilul în litigiu era indisponibilizat de la vânzare, pentru că procedura administrativă în legătură cu cererea formulată în temeiul Legii nr. 112/95 nu era finalizată. Susținerile recurentului în sensul că, întrucât s-a solicitat în temeiul Legii nr. 112/1995 acordarea de despăgubiri, restituirea în natură nu mai era posibilă, chiar dacă s-a formulat ulterior, în temeiul Legii nr. 10/2001 cerere de restituire în natură, este nefondată. Aceste susțineri sunt contrare dispozițiilor art. 1-3, art. 7, art. 9-10, art. 12 și art. 20-26 din Legea nr. 10/2001 republicată, astfel că nu poate fi reținută buna credință a recurentului la momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, față de această instituție, reclamantele și autorul acestora afirmându-și în mod constant calitatea de proprietari.

Pentru ca în cauză să fie incidente dispozițiile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, trebuia ca eroarea cu privire la calitatea de proprietar a vânzătorului să fie comună și invincibilă, imposibil de prevăzut, iar buna credință a subdobânditorului să fie lipsită de orice culpă sau îndoială imputabilă. Cu privire la actele adiționale încheiate în anul 2004 ulterior notificării prin care au fost înstrăinate suprafețe de teren se va reține că acestea încalcă dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, astfel că operează sancțiunea nulității absolute. Criticile formulate prin ultimul motiv al recursului pârâtului, referitoare la competențele Fondului Proprietatea și ale Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nu vor fi analizate, întrucât nu se circumscriu niciunuia dintre cazurile invocate de modificare a hotărârii, prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ. Pentru aceleași considerente expuse în analiza recursului pârâtului Municipiul Galați, Curtea urmează să constate că nici recursul pârâților persoane fizice nu este fondat. Se va reține, totodată, că pârâții-recurenți nu au invocat în niciuna din fazele procesuale argumente de natură să configureze buna lor credință la momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare. Singura apărare a acestora a constituit-o invocarea, prin întâmpinarea depusă la prima instanță, a art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, cu privire la prescripția dreptului la acțiunea în constatarea nulității, în termen de 1 an de la data intrării în vigoare a legii.

Așa cum corect s-a reținut prin decizia recurată, nu s-a dovedit buna credință a chiriașilor-cumpărători în accepțiunea legii speciale (Legea nr. 10/2001), care trebuie apreciată în condițiile principiului error communis facit jus, în caz contrar dispoziția cuprinsă în art. 46 alin. (2), fiind retroactivă și contrară art. 15 alin. (2) din Constituție. Așa cum a statuat și Curtea Constituțională, în interpretarea prevederilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, se impune ca persoana interesată care invocă buna credință, să facă dovada condițiilor ce justifică imposibilitatea absolută de a fi putut să prevadă lipsa titlului de proprietate al statului prin instituția care a vândut imobilul.

De altfel, recurenții-pârâți persoane fizice nu au susținut că s-ar fi aflat în eroare cu privire la calitatea de proprietar a vânzătorului și nici nu au dovedit că ar fi întreprins demersuri pentru a afla situația juridică a imobilului, la momentul vânzării. Mai mult, aceștia aveau cunoștință că apartamentele cumpărate în temeiul Legii nr. 112/1995 nu au fost construite din fondurile statului. Astfel, se va reține că, în cauză, recurenții cumpărători nu au făcut dovada îndeplinirii cumulative a celor două condiții pentru ca principiul validității aparenței în drept să fie incident, respectiv a erorii cu privire la calitatea de proprietar a vânzătorului, care trebuie să fie comună și invincibilă, imposibil de prevăzut și înlăturat, precum și a bunei credințe, care trebuie să fie lipsită de orice culpă sau îndoială.

Pentru toate aceste considerente, urmează, ca în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă ambele recursuri ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Municipiul Galați prin primar, L.H., L.F., L.M., G.R., G.C., M.V. și M.M. împotriva deciziei nr. 240/A din 12 noiembrie 2008 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2009.