ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9621/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9621/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Tribunalul Galați, secția civilă, la 26 aprilie 2006, reclamantele D.A.I. și D.A.

au solicitat anularea dispoziției nr. 2021/SR din 22 august 2005, emisă de

Primarul Municipiului Galați și restituirea în natură a întregului imobil

situat în Galați, iar în contradictoriu cu Primăria Galați și pârâții L.H., L.F.,

L.M., G.R., G.C., M.V. și M.M., au solicitat anularea contractelor de

vânzare-cumpărare nr. 22875 din 17 iunie 1997, 22873 din 17 iunie 1997, 24139 din

20 iunie 1997, 24121 din 14 iulie 2009 și a actelor adiționale încheiate la

data de 13 octombrie 2004.

În motivarea cererii, reclamantele

au arătat că, prin decizia contestată, li s-a restituit parțial în natură

imobilul fără a se identifica suprafața ce se restituie, nu s-au comunicat

planul de situație și protocolul de predare-primire și nici contractul de

închiriere, dispoziția fiind nemotivată, iar soluția nu este corectă, întrucât,

deși s-a comunicat la 17 iulie 2001 că imobilul este în evidența Consiliului

local, nu s-a restituit în natură întreg imobilul.

Referitor la capătul de cerere

privind anularea contractelor de vânzare-cumpărare, s-a arătat că, potrivit

art. 20 alin. (4

1

) din Legea nr. 10/2001, sub sancțiunea nulității

absolute erau interzise înstrăinările având ca obiect imobile notificate.

S-a mai arătat că dispoziția nu

cuprinde nicio modalitate de reparație pentru partea din imobil ce nu s-a

restituit în natură, iar mențiunea referitoare la emiterea unei noi dispoziții

nu este legală.

Pârâta Primăria Galați a solicitat

prin întâmpinare, respingerea acțiunii, iar în ceea ce privește capătul de

cerere privind anularea contractelor de vânzare-cumpărare să se constate că

această solicitare a fost formulată tardiv.

S-a invocat și excepția lipsei

calității procesuale pasive întrucât dispoziția a fost emisă de primar, și nu

de primărie.

Pârâții L.H., L.F., L.M., G.R., G.C.,

M.V. și M.M. au invocat prin întâmpinare excepția tardivității capătului de

cerere privind anularea contractelor de vânzare-cumpărare, termenul până la

care se putea formula această cerere expirând la 1 iulie 2003.

Tribunalul Galați – prin sentința

civilă nr. 401 din 24 martie 2008, a respins excepția lipsei calității

procesuale pasive a Primăriei Municipiului Galați, a respins cererea de

repunere în discuție a prescripției dreptului la acțiune în ce privește capătul

de cerere referitor la constatarea nulității absolute a contractelor de

vânzare-cumpărare.

S-a admis acțiunea reclamantelor,

s-a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare și a

actelor adiționale la acestea, încheiate între Primăria Municipiului Galați și

pârâții persoane fizice și s-a modificat dispoziția nr. 2021/SR din 22 august 2005,

emisă de Primarul Municipiului Galați, în sensul că s-a dispus restituirea în

natură către reclamante a imobilului situat în Galați, compus din 873,31 mp

teren și construcțiile edificate pe acesta.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut că, prin încheierea din 5 decembrie 2006, s-a admis cererea

de repunere în termen pentru formularea cererii de constatare a nulității

absolute, astfel că, potrivit dispozițiilor art. 268 alin. (3) C. proc. civ.,

excepția nu poate fi repusă în discuție.

Cu privire la excepția lipsei

calității procesuale pasive, s-a reținut că, deși dispoziția este emisă de

primar, nu este greșită nici citarea în cauză a primăriei cu atât mai mult cu

cât pârâta însăși întreține această confuzie între drepturile și obligațiile pe

care le-ar avea diferitele instituții: oraș ca unitate

administrativ-teritorială, primar, primărie, consiliul local.

Referitor la capătul de cerere

privind anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii

nr. 112/1995, tribunalul a reținut că acțiunea a fost întemeiată pe frauda la lege

și că reclamantele au deschisă calea dreptului comun și a altor legi speciale

pentru valorificarea drepturilor lor, cauzele de nulitate fiind raportate la

textul de lege invocat.

S-a considerat că, în cauză, este

evident că autoritatea locală a manifestat o atitudine de natură a le

prejudicia pe reclamante, întrucât, fără a aștepta soluționarea cererii de

restituire a imobilului formulată în baza Legii nr. 112/1995, în perioada 17

iunie – 14 iulie 1995 a înstrăinat o parte din imobil prin vânzare către foștii

chiriași, deși această operațiune era prohibită prin art. 20 din Legea nr.

10/2001.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel pârâții, L.H., L.F., L.M., G.R., G.C., M.V. și M.M. și pârâtul

Primarul Municipiului Galați.

Apelanții pârâți persoane fizice au

susținut că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 45 alin. (2) și (5) din

Legea nr. 10/2001 și că termenul de prescripție este unul derogator de la

dreptul comun, ceea ce înseamnă că nu se aplică instituțiile repunerii în

termen, întreruperii sau suspendării termenului de prescripție.

Pe fondul cererii, s-a solicitat să

se constate că la momentul formulării cererii în temeiul Legii nr. 112/1991 de

către autorul reclamantelor, D.V., acesta a solicitat acordarea de despăgubiri.

Apelantul Primarul Municipiului

Galați a susținut prin motivele de apel că imobilul în litigiu a fost

înstrăinat cu bună credință și că s-a apreciat eronat de către prima instanță

că, în speță, a avut loc o legală investire a instanței cu analiza

valabilității acestor acte, sesizarea tribunalului, la 9 mai 2006, fiind făcută

cu depășirea termenului de prescripție extinctivă și cu încălcarea normei

legale.

Curtea de Apel Galați, secția civilă,

prin decizia nr. 240/A din 12 noiembrie 2008, a respins ca nefondate apelurile

pârâților.

Prin considerentele acestei decizii,

instanța de apel a reținut, în esență, că reclamantelor nu le este imputabilă

formularea acțiunii cu depășirea termenului stabilit de dispozițiile art. 45 alin.

(5) din Legea nr. 10/2001, întrucât au solicitat relații cu privire la situația

juridică a imobilului și, prin adresa nr. 32003 din 17 iulie 2001, Primăria

Municipiului Galați le-a comunicat că acesta este înregistrat în evidențele

contabile ale Consiliului Local, cu număr de inventar 10967, anterior trecerii

în patrimoniul statului prin Decretul nr. 92/1950, în calitate de proprietar

figurând D.V. (petiția 192).

Cu privire la fondul cauzei, s-a reținut

că imobilul a fost înstrăinat cu încălcarea dispozițiilor art. 9 și art. 14 din

Legea nr. 112/95.

Împotriva deciziei menționate au declarat

recurs în termenul legal pârâții Municipiul Galați, prin primar și L.H., L.F., L.M.,

G.R., G.C., M.V. și V.M.

Prin motivele sale de recurs, Municipiul

Galați prin primar a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.,

susținând că, încă înainte de a le fi soluționată notificarea, reclamantele

aveau posibilitatea să formuleze, în temeiul art. 45 din Legea nr. 10/2001, o

acțiune în justiție prin care să solicite anularea înstrăinărilor, cu atât mai

mult cu cât au cunoscut acest fapt cel puțin din 2003, așa cum rezultă din

completarea la notificarea inițială transmisă Primăriei Municipiului Galați la

16 octombrie 2001.

Cea de-a doua critică a vizat reținerea

eronată în sensul că Primăria Municipiului Galați ar fi furnizat date eronate

reclamantelor, punându-le astfel în imposibilitatea de a lua cunoștință în timp

util de existența contractelor de vânzare-cumpărare, prin care a fost vândut

foștilor chiriași o parte din imobilul revendicat.

S-a arătat că înstrăinarea parțială a

constituit, în mod evident, motivul pentru care imobilul revendicat a continuat

să fie înregistrat în patrimoniul Municipiului Galați.

S-a mai susținut că, în mod greșit s-a

reținut de către instanța de apel că înstrăinarea unei părți din imobilul

revendicat s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 9 și art. 14 din Legea nr.

112/1995, din moment ce autorul reclamanților, D.V., a solicitat în baza

actului normativ menționat doar despăgubiri, nu și restituirea în natură a

celor trei imobile ce au aparținut mamei sale V.D.

S-a precizat că restituirea în natură a

imobilului, în întregul său, a fost solicitată doar prin completarea la notificarea

inițială, înregistrată sub nr. 53657 din 16 octombrie 2001.

Ultima critică formulată prin recursul

pârâtului Municipiul Galați a vizat împrejurarea că nu se poate reține în

sarcina administrației publice locale faptul că Fondul Proprietatea și Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu procedează la despăgubirea

imediată și efectivă a persoanelor îndreptățite.

Prin motivele lor de recurs, pârâții

persoane fizice au criticat hotărârea recurată ca nelegală pentru încălcarea

dispozițiilor art. 45 alin. (2) și (5) din Legea nr. 10/2001, text menținut și

prin dispozițiile Legii nr. 247/2005, art. 46 alin. (5), textul legii fiind

clar în sensul că termenul de prescripție este unul derogator de la dreptul

comun, ceea ce înseamnă că nu i se pot aplica instituțiile repunerii în termen,

întreruperii sau suspendării.

Cel de-al doilea motiv de recurs a vizat

fondul cauzei, recurenții susținând că nu s-au încălcat dispozițiile art. 9 și art.

14 din Legea nr. 112/1995, întrucât toți chiriașii au formulat cerere de

cumpărare a apartamentelor după data de 1 ianuarie 1997, iar prin Hotărârea nr.

242 din 15 noiembrie 1996, Comisia Locală a Municipiului Galați pentru

aplicarea Legii nr. 112/1995 a acordat autorului reclamantelor despăgubiri

pentru imobilul solicitat.

Recurenții pârâți au învederat că nu le

pot fi imputabilă și, ca atare, nu li se poate reține reaua credință, față de

concluzia echivocă a petentului în ceea ce privește obiectul restituirii, odată

cu apariția Legii nr. 10/2001, solicitarea de despăgubiri consolidându-le

certitudinea cu privire la valabilitatea titlului statului.

Intimatele au formulat întâmpinare

solicitând respingerea recursurilor ca nefondate.

Examinând criticile formulate de

recurentul Municipiul Galați, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 C.

proc. civ., Curtea va constatat că acesta este nefundat pentru considerentele

ce succed:

În ceea ce privește la criticile

referitoare la incidența în cauză a dispozițiilor art. 45 alin. (5) din Legea nr.

10/2001 republicată, Curtea va reține că cererea de repunere în termenul de

formulare a capătului acțiunii vizând constatarea nulității absolute a

contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu privire la imobilul situat în Galați,

a fost soluționată prin încheierea de ședință a primei instanțe de la termenul din

5 decembrie 2006.

Într-adevăr, norma legală instituită de

dispozițiile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 reprezintă o derogare de

la principiile dreptului comun referitoare la imprescriptibilitatea dreptului la

acțiune pentru cauzele de nulitate absolută.

Ca atare, se impune ca această dispoziție

să fie interpretată restrictiv.

Dispozițiile art. 45 alin. (5) din Legea

nr. 10/2001 recunosc dreptul titularului la exercitarea acțiunii în constatarea

nulității actelor juridice de înstrăinare a imobilelor preluate în mod abuziv

și asigură posibilitatea valorificării acestuia în cadrul unui termen.

Dreptul la acțiune în sensul dispoziției

legale speciale trebuie interpretat prin raportare la dispozițiile art. 27 din

Legea nr. 10/2001.

Din probele administrate în cauză rezultă

că niciun înscris dintre cele la care face referire în mod expres art. 27 din

lege nu a fost comunicat reclamantelor.

Termenul de 1 an stabilit de dispozițiile

art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 a fost prelungit succesiv din rațiuni

determinate de realitatea socială, respectiv de modalitatea concretă de

aplicare a dispozițiilor speciale.

Principiul ocrotirii securității

circuitului civil nu poate însă, să aducă atingere dreptului concret al

persoanei care a îndeplinit toate diligențele pentru valorificarea acestui

drept.

Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (5)

din Legea nr. 10/2001 republicat, sub sancțiunea nulității absolute, până la

soluționarea procedurilor administrative și, după caz, judiciare, este

interzisă înstrăinarea, concesionarea sau schimbarea destinației, grevarea sub

orice formă a imobilelor notificate potrivit prevederilor acestei legi.

Așa cum rezultă din adresa Primăriei

Municipiului Galați nr. 32001 – 32009 din 17 iulie 2001, imobilul a cărui

restituire s-a solicitat, este înregistrat în evidența contabilă a Consiliului

Local cu numărul de inventar 10967, proprietar fiind V.D.

Este evident, astfel, că situația

juridică a imobilului, care a fost comunicată reclamanților, este alta decât

cea reală.

În condițiile în care niciun act de

înstrăinare, fie și parțială a imobilului nu a fost menționat și nici comunicat

reclamantelor rezultă că a fost încălcată obligația imperativă a comunicării

tuturor datelor privind partea din imobil pe care se pretinde că nu ar deține-o

unitatea notificată.

Anexarea de copii ale actelor de transfer

ale dreptului de proprietate, sau, după caz, de administrare, reprezintă o

obligație stabilită de lege ca fiind imperativă.

În consecință, se va reține că soluția

primei instanțe în legătură cu cererea de depunere în termenul de a solicita

constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, soluție

pronunțată prin încheierea de la termenul din 5 decembrie 2006 este legală.

De altfel, motivele de recurs invocate,

reluând criticile formulate în apel, vizează nemotivarea hotărârii în ceea ce

privește prescripția.

Soluția primei instanțe în legătură cu

cererea de repunere în termenul de a solicita constatarea nulității absolute a contractelor

de vânzare-cumpărare nu a constituit motiv de apel.

Prin considerentele deciziei recurate,

instanța de apel a constatat că, în mod corect, prima instanță a admis cererea

reclamantelor și a dispus repunerea în termenul de formulare a cererii de

constatare a nulității actelor de înstrăinare, exclusiv în raport de

susținerile apelanților referitoare la pretinsa respingere a excepției

dreptului la acțiune.

Criticile formulate de recurentul pârât

cu privire la fondul cauzei sunt, de asemenea, nefondate.

Imobilul în litigiu a aparținut autoarei

reclamanților V.D., și a fost preluat abuziv în baza Decretului nr. 92/50, în

sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost

modificat prin Legea nr. 247/2005.

Ca atare, se va reține că imobilul în

discuție nu a ieșit niciodată, în mod valabil, din patrimoniul fostului

proprietar, această situație de fapt nefiind contestată de pârâți.

Curtea va reține că toate contractele de

vânzare-cumpărare, cu privire la părți din imobilul ce a făcut obiectul

notificării, au fost încheiate în perioada în care cererea formulată în temeiul

Legii nr. 112/1995 era în curs de soluționare la Comisia pentru aplicarea Legii

nr. 112/1995 de pe lângă Primăria Municipiului Galați, astfel că, la momentul

încheierii contractelor cel puțin vânzătorul era avizat în ceea ce privește

calitatea de proprietar a autorului reclamantelor.

Cererea formulată de D.V. a fost depusă

la Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 la 19 iulie 1996, fiind

înregistrată sub nr. 35730 din 19 iulie 1996.

A fost afirmată, astfel, în mod neechivoc

calitatea de proprietar asupra imobilului, dovedită cu acte eliberate de

autoritățile administrative locale.

Prin Hotărârea nr. 242 din 15 noiembrie 1996

a Consiliului Local al Municipiului Galați, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995,

în temeiul dispozițiilor art. 12 s-au acordat despăgubiri pentru imobilul

situat în Galați.

Această hotărâre nu a fost comunicată

beneficiarului ei, ci, în cadrul procedurii administrative, a fost înaintată

Comisiei Județene, care la 3 noiembrie 1997 a adoptat Hotărârea nr. 309 (a

Consiliului Județean Galați – Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995),

prin care a fost respinsă cererea, cu motivarea că nu se face dovada

proprietății asupra imobilelor revendicate.

Ceea ce este, însă, relevant în cauză

este faptul că în perioada 19 iulie 1996 – 3 noiembrie 1997, imobilul în

litigiu era indisponibilizat de la vânzare, pentru că procedura administrativă

în legătură cu cererea formulată în temeiul Legii nr. 112/95 nu era finalizată.

Susținerile recurentului în sensul că,

întrucât s-a solicitat în temeiul Legii nr. 112/1995 acordarea de despăgubiri,

restituirea în natură nu mai era posibilă, chiar dacă s-a formulat ulterior, în

temeiul Legii nr. 10/2001 cerere de restituire în natură, este nefondată.

Aceste susțineri sunt contrare

dispozițiilor art. 1-3, art. 7, art. 9-10, art. 12 și art. 20-26 din Legea nr. 10/2001

republicată, astfel că nu poate fi reținută buna credință a recurentului la

momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, față de această

instituție, reclamantele și autorul acestora afirmându-și în mod constant

calitatea de proprietari.

Pentru ca în cauză să fie incidente

dispozițiile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, trebuia ca eroarea cu

privire la calitatea de proprietar a vânzătorului să fie comună și invincibilă,

imposibil de prevăzut, iar buna credință a subdobânditorului să fie lipsită de

orice culpă sau îndoială imputabilă.

Cu privire la actele adiționale încheiate

în anul 2004 ulterior notificării prin care au fost înstrăinate suprafețe de

teren se va reține că acestea încalcă dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr.

10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, astfel că operează sancțiunea

nulității absolute.

Criticile formulate prin ultimul motiv al

recursului pârâtului, referitoare la competențele Fondului Proprietatea și ale

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nu vor fi analizate,

întrucât nu se circumscriu niciunuia dintre cazurile invocate de modificare a

hotărârii, prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Pentru aceleași considerente expuse în

analiza recursului pârâtului Municipiul Galați, Curtea urmează să constate că

nici recursul pârâților persoane fizice nu este fondat.

Se va reține, totodată, că

pârâții-recurenți nu au invocat în niciuna din fazele procesuale argumente de

natură să configureze buna lor credință la momentul încheierii contractelor de

vânzare-cumpărare.

Singura apărare a acestora a constituit-o

invocarea, prin întâmpinarea depusă la prima instanță, a art. 45 alin. (5) din

Legea nr. 10/2001, cu privire la prescripția dreptului la acțiunea în

constatarea nulității, în termen de 1 an de la data intrării în vigoare a

legii.

Așa cum corect s-a reținut prin decizia

recurată, nu s-a dovedit buna credință a chiriașilor-cumpărători în accepțiunea

legii speciale (Legea nr. 10/2001), care trebuie apreciată în condițiile

principiului

error communis facit jus,

în caz contrar dispoziția

cuprinsă în art. 46 alin. (2), fiind retroactivă și contrară art. 15 alin. (2)

din Constituție.

Așa cum a statuat și Curtea

Constituțională, în interpretarea prevederilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

se impune ca persoana interesată care invocă buna credință, să facă dovada condițiilor

ce justifică imposibilitatea absolută de a fi putut să prevadă lipsa titlului

de proprietate al statului prin instituția care a vândut imobilul.

De altfel, recurenții-pârâți persoane

fizice nu au susținut că s-ar fi aflat în eroare cu privire la calitatea de

proprietar a vânzătorului și nici nu au dovedit că ar fi întreprins demersuri

pentru a afla situația juridică a imobilului, la momentul vânzării.

Mai mult, aceștia aveau cunoștință că

apartamentele cumpărate în temeiul Legii nr. 112/1995 nu au fost construite din

fondurile statului.

Astfel, se va reține că, în cauză,

recurenții cumpărători nu au făcut dovada îndeplinirii cumulative a celor două

condiții pentru ca principiul validității aparenței în drept să fie incident,

respectiv a erorii cu privire la calitatea de proprietar a vânzătorului, care

trebuie să fie comună și invincibilă, imposibil de prevăzut și înlăturat,

precum și a bunei credințe, care trebuie să fie lipsită de orice culpă sau

îndoială.

Pentru toate aceste considerente,

urmează, ca în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă ambele

recursuri ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de pârâții Municipiul Galați prin primar, L.H., L.F., L.M., G.R., G.C.,

M.V. și M.M. împotriva deciziei nr. 240/A din 12 noiembrie 2008 a Curții de

Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie

2009.