ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2198/2008
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2198/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față, constată: Prin dispoziția nr. 2478/SR din 20 ianuarie 2006, Primăria Municipiului Galați a propus să se acorde despăgubiri reclamanților I.E. și I.N., în condițiile Legii nr. 247/2005, privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru imobilul imposibil de restituit în natură situat în Galați, imobil care Ie-a fost preluat de stat în baza deciziei Consiliului Local al Județului Galați nr. 252 din 9 septembrie 1980, emisă în aplicarea Decretului nr. 223/1974, și care a fost înstrăinat chiriașilor în procedura Legii nr. 112/1995. Prin cererea înregistrată la 21 martie 2006, reclamanții au chemat în judecată pe Primăria Municipiului Galați cerând anularea deciziei precum și a contractului de vânzare-cumpărare nr. 26025 din 23 decembrie 1997 prin care imobilul a fost înstrăinat soților B.V.
și N., în procedura Legii nr. 112/1997 și, pe cale de consecință, retrocedarea în natură a imobilului. La data de 3 mai 2006, instanța a dispus introducerea în proces pentru opozabilitatea hotărârii, în calitate de pârâți, a cumpărătorilor imobilului în litigiu, B.V. și B.N. Prin sentința civilă nr. 1614 din 16 octombrie 2006, Tribunalul Galați, secția civilă, a respins capătul de cerere având ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 26025 din 23 decembrie 1997 încheiat între Primăria Municipiului Galați și B.V. și N., urmare a admiterii excepției tardivității acțiunii, și a respins, ca nefondată, contestația formulată de reclamanți împotriva dispoziției mai sus menționate. Prin aceiași sentință, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a reclamantei Primăria Municipiului Galați.
În motivarea sentinței, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 45 din Legea nr. 10/2001, prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiunea în anularea actelor de înstrăinare având ca obiect imobile care cad sub incidența prevederilor prezentei legi, se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Cum, cererea de anulare a contractului prin care imobilul în litigiu a fost înstrăinat de stat s-a făcut la data de 21 martie 2006, după expirarea termenului prevăzut de dispoziția legală menționată, astfel cum a fost prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 și prin O.U.G. nr. 145/2001, instanța a constat că în cauză este dată excepția tardivității acestui capăt de cerere, sens se impune a fi respins.
Ca atare, cum imobilul nu mai poate fi retrocedat în natură reclamanților, dat fiind că el a fost înstrăinat în mod valabil altor persoane, instanța a reținut că, în mod corect, prin dispoziția emisă, pârâta a propus acordarea de măsuri reparatorii reclamanților, caz în care contestația dedusă judecății și prin care aceștia urmăresc retrocedarea în natură a imobilului urmează a fi respinsă ca nefondată. Totodată, instanța a reținut că nu poate primi excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, pârâtă care întreține confuzia între drepturile și obligațiile pe care le-ar avea unitatea administrativ teritorială și reprezentanții săi. Prin decizia civilă nr. 162/A din 25 aprilie 2007, Curtea de Apel Galați, secția civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanți.
În motivarea deciziei instanța a reținut că nu poate primi apărarea reclamanților potrivit căreia sunt în termen să ceară anularea actelor de înstrăinare, întrucât motivele pe care aceștia le invocă, anume că au formulat cerere de restituire a imobilul încă din data de 29 august 1996 și că vânzătorul era doar titularul unui drept de administrare, sunt apărări de fond care, dată fiind excepția reținută, nu pot fi analizate. Totodată, instanța de apel a reținut că reclamanții au beneficiat deja de repunere în termenul prevăzut de lege pentru o primă acțiune prin care au solicitat anularea actului de înstrăinare a imobilului în litigiu, acțiune care Ie-a fost respinsă, ca nefondată, prin decizia civilă nr. 488/2003 a Tribunalului Galați, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 185/2005 a Curții de Apel Galați, în raport de care sunt întrunite și condițiile autorității de lucru judecat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții, invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs reclamanții susțin că și-au întemeiat cererea în anulare pe dispozițiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, caz în care erau îndreptățiți și în termen ca, odată cu contestația formulată împotriva dispoziției prin care li s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului, să formuleze și cerere de anulare a actelor de înstrăinare.
Totodată, reclamanții reiterează aspectele pentru care apreciază că se impunea anularea contractului, anume că abia la data de 30 august 2002, cu adresa nr. 36759, pârâta Primăria Municipiului Galați Ie-a comunicat că imobilul a fost înstrăinat în procedura Legii nr. 112/1995, deși și ei solicitaseră în procedura aceluiași normativ încă din data de 29 august 1996 ca imobilul să le fie restituit în natură și, respectiv, faptul că vânzătorul avea doar un drept de administrare și nu de proprietate asupra imobilului în litigiu.
Analizând critica formulată, Înalta Curte constată că nu poate fi primită pentru următoarele considerente: în drept, prin dispoziția art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 (în forma inițială a legii, devenit art. 45 după republicare) actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună-credință. Potrivit alin. (5) al aceluiași articol, prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Termenul prevăzut de dispoziția legală menționată, astfel cum a fost prelungit prin O.U.G.
nr. 109/2001 și prin O.U.G. nr. 145/2001, a expirat la data de 14 august 2002 Or, instanțele de fond în raport de dispozițiile legale mai sus arătate au analizat cererea în anulare dedusă judecății, și, constatând că reclamanții au înregistrat cererea la data de 21 martie 2006, adică după expirarea termenului prevăzut de lege, 14 august 2002, au reținut că este incidență excepția tardivității și, pe cale de consecință, au dispus respingerea acesteia. Totodată, instanța constată că nu poate primi nici critica recurenților potrivit căreia, prin formularea în termen a unei contestații împotriva unei dispoziții emisă în condițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, ar fi repuși în termen pentru a contesta și actele de înstrăinare, întrucât legea nu recunoaște un asemenea beneficiu în favoarea celor care formulează astfel de contestații.
Așa fiind, cum hotărârea recurată a fost pronunțată cu aplicarea corectă a legii, Înalta Curte, urmează a constata că recursul dedus judecății este nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat reclamanții I.E. și I.N. împotriva deciziei nr. 162/A din 25 aprilie 2007 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.