ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2198/2008

Asupra recursului de față, constată:

Prin dispoziția nr. 2478/SR din 20 ianuarie

2006, Primăria Municipiului Galați a propus să se acorde despăgubiri

reclamanților I.E.

și I.N., în condițiile

Legii nr. 247/2005, privind regimul stabilirii

și plății despăgubirilor

aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru imobilul imposibil de

restituit în natură situat în Galați, imobil care Ie-a fost preluat de stat în

baza deciziei Consiliului Local al Județului Galați nr. 252 din 9 septembrie

1980, emisă în aplicarea Decretului nr. 223/1974, și care a fost înstrăinat

chiriașilor în procedura Legii nr. 112/1995.

Prin cererea înregistrată la 21 martie

2006, reclamanții au chemat în judecată pe Primăria Municipiului Galați cerând

anularea

deciziei precum și a contractului

de vânzare-cumpărare nr.

26025

din 23 decembrie 1997 prin care imobilul a fost înstrăinat soților B.V. și N.,

în procedura Legii nr. 112/1997 și, pe cale de consecință, retrocedarea în

natură a imobilului.

La data de

3 mai 2006, instanța a dispus introducerea în proces

pentru

opozabilitatea hotărârii, în calitate de pârâți, a cumpărătorilor

imobilului în litigiu, B.V. și B.N.

Prin

sentința civilă nr. 1614 din 16 octombrie 2006, Tribunalul Galați, secția

civilă, a respins capătul de cerere având ca obiect anularea

contractului de vânzare-cumpărare nr. 26025 din 23 decembrie 1997 încheiat

între Primăria Municipiului Galați și B.V. și N.,

urmare a

admiterii excepției tardivității acțiunii, și a respins, ca

nefondată, contestația formulată de reclamanți împotriva dispoziției mai sus

menționate.

Prin aceiași sentință, instanța a respins

excepția lipsei calității procesuale pasive a reclamantei Primăria Municipiului

Galați.

În motivarea sentinței, instanța a

reținut că potrivit dispozițiilor art. 45 din Legea nr. 10/2001, prin derogare

de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiunea în

anularea actelor de înstrăinare având ca obiect imobile care cad sub incidența

prevederilor prezentei legi, se prescrie în termen de un an de la data intrării

în vigoare a prezentei legi.

Cum,

cererea de anulare a contractului prin care imobilul în litigiu

a fost înstrăinat de stat s-a făcut la data de 21 martie 2006, după

expirarea termenului prevăzut de dispoziția legală menționată, astfel cum a

fost prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 și prin O.U.G. nr.

145/2001, instanța a constat că în cauză este

dată excepția tardivității acestui capăt de cerere, sens se impune a fi

respins.

Ca atare, cum imobilul nu mai poate fi

retrocedat în natură reclamanților, dat fiind că el a fost înstrăinat în mod

valabil altor persoane, instanța a reținut că, în mod corect, prin dispoziția

emisă, pârâta a propus acordarea de măsuri reparatorii reclamanților, caz în

care contestația dedusă judecății și prin care aceștia urmăresc

retrocedarea în natură a imobilului urmează a fi

respinsă ca nefondată.

Totodată, instanța a reținut că nu poate

primi excepția lipsei

calității procesuale

pasive a pârâtei, pârâtă care întreține confuzia între

drepturile și

obligațiile pe care le-ar avea unitatea administrativ teritorială și

reprezentanții săi.

Prin decizia civilă nr. 162/A din 25

aprilie 2007, Curtea de Apel Galați,

secția

civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanți.

În motivarea deciziei instanța a reținut

că nu poate primi

apărarea reclamanților

potrivit căreia sunt în termen să ceară anularea

actelor de înstrăinare,

întrucât motivele pe care aceștia le invocă,

anume

că au formulat cerere de restituire a imobilul încă din data de 29

august

1996 și că vânzătorul era doar titularul unui drept de

administrare, sunt apărări de fond care, dată fiind excepția reținută,

nu

pot fi analizate.

Totodată, instanța de apel a reținut că

reclamanții au beneficiat deja de repunere în termenul prevăzut de lege pentru

o primă acțiune prin care au solicitat anularea actului de înstrăinare a

imobilului în litigiu, acțiune care Ie-a fost respinsă, ca nefondată, prin

decizia civilă

nr. 488/2003 a Tribunalului

Galați, rămasă irevocabilă prin decizia civilă

nr. 185/2005 a Curții de

Apel Galați, în raport de care sunt întrunite și condițiile autorității de lucru

judecat.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs reclamanții, invocând incidența

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs

reclamanții susțin că și-au întemeiat cererea în anulare pe dispozițiile art.

46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, caz în care erau îndreptățiți și în termen

ca, odată cu contestația formulată împotriva dispoziției prin care li s-a

respins cererea de restituire în natură a imobilului, să formuleze și cerere de

anulare a actelor de înstrăinare. Totodată, reclamanții reiterează aspectele

pentru care apreciază că se impunea anularea contractului,

anume că abia la data de 30 august 2002, cu

adresa nr. 36759, pârâta

Primăria Municipiului Galați Ie-a comunicat că

imobilul a fost înstrăinat în procedura Legii nr. 112/1995, deși și ei

solicitaseră în procedura

aceluiași

normativ încă din data de 29 august 1996 ca imobilul să le fie

restituit

în natură și, respectiv, faptul că vânzătorul avea doar un drept de

administrare și nu de proprietate asupra imobilului în litigiu.

Analizând critica formulată, Înalta

Curte constată că nu poate fi primită pentru următoarele considerente:

în drept, prin dispoziția art. 46 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001 (în

forma

inițială a legii, devenit art. 45 după republicare) actele juridice de

înstrăinare,

inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare,

având ca obiect imobile preluate fără titlu

valabil, sunt lovite de nulitate

absolută, în afară de cazul în care

actul a fost încheiat cu bună-credință. Potrivit alin. (5) al aceluiași

articol, prin derogare de la dreptul

comun,

indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în

termen

de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Termenul prevăzut de dispoziția legală

menționată, astfel cum a fost prelungit prin O.U.G. nr. 109/2001 și prin O.U.G.

nr. 145/2001, a expirat la data de 14 august 2002

Or, instanțele de fond în raport de

dispozițiile legale mai sus arătate au analizat cererea în anulare dedusă

judecății, și, constatând că reclamanții au înregistrat cererea la data de 21

martie 2006, adică

după expirarea

termenului prevăzut de lege, 14 august 2002, au reținut

că este

incidență excepția tardivității și, pe cale de consecință, au dispus

respingerea acesteia.

Totodată, instanța constată că nu poate

primi nici critica recurenților potrivit căreia, prin formularea în termen a

unei contestații împotriva unei dispoziții emisă în condițiile art. 26 din

Legea nr. 10/2001, ar fi repuși în termen pentru a contesta și actele de

înstrăinare, întrucât legea nu recunoaște un

asemenea beneficiu în favoarea celor care formulează astfel de contestații.

Așa fiind, cum hotărârea recurată a fost

pronunțată cu aplicarea corectă a legii, Înalta Curte, urmează a constata că

recursul dedus judecății este nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

reclamanții I.E. și I.N. împotriva deciziei nr. 162/A din 25 aprilie 2007 a

Curții de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 aprilie 2008.