ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7224/2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7224/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Constată că prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr. 1731/C/2004, reclamanta R.L.

a chemat în judecată Primăria municipiului Galați, solicitând obligarea

acesteia la restituirea în natură a imobilului din Galați.

S-a arătat în motivarea cererii, că

imobilul a fost proprietatea autorilor reclamanților, M.R. și C.R., de la care

a fost preluat în baza ofertei de donație și a deciziei nr. 328 din 22

decembrie 1978 emise în temeiul acesteia; legalitatea ofertei de donație a

făcut obiectul unei judecăți separate, stabilindu-se în mod irevocabil că bunul

a fost transmis valabil în patrimoniul statului.

Reclamanta a transmis notificarea conform Legii nr. 10/2001 și, întrucât

nu a fost soluționată, a acționat în justiție Consiliul local Galați, iar prin

sentința civilă nr. 576/F/2003, Tribunalul Galați a admis acțiunea și a obligat

Consiliul local Galați să comunice decizie motivată asupra cererii de

restituire în natură a imobilului.

Față de neconformarea Consiliului

local acestei hotărâri, a fost promovată prezenta acțiune.

Ulterior, cererea a fost completată,

solicitându-se și constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare nr.

21091 și nr. 21093 din 11 februarie 1997, încheiate de Z.D. și Z.G., cu privire

la imobilul în litigiu.

La rândul lor, pârâții Z. au invocat

excepția de prescripție a dreptului material la acțiunea în constatarea

nulității celor două contracte de vânzare-cumpărare și au formulat cerere de

chemare în garanție a Primăriei municipiului Galați.

Prin sentința civilă nr. 759 din 12

iunie 2006, tribunalul a admis acțiunea în parte, a dispus restituirea în

natură a imobilului din str. T. nr. 64, respingând cererea față de pârâții Z.,

precum și cererea de chemare în garanție formulată de aceștia față de Primăria

municipiului Galați (apreciată ca rămasă fără obiect).

Pentru pronunțarea soluției, tribunalul

a apreciat că imobilul fiind deținut fără titlu, în raport de dispozițiile

Legii nr. 10/2001, el trebuie să fie restituit în natură.

Solicitarea de constatare a

nulității celor două contracte de vânzare-cumpărare a fost apreciată ca fiind

formulată tardiv, peste prima zi de înfățișare reglementată de art. 132 C.

proc. civ., astfel încât ea nu mai poate face obiect de analiză pentru

instanță.

Ca o consecință a respingerii

cererii îndreptate împotriva pârâților Z., a fost respinsă, ca fără obiect, cererea

de chemare în garanție formulată de aceștia.

Împotriva sentinței au declarat apel

reclamanta și pârâta Primăria municipiului Galați.

Criticile reclamantei au susținut

greșita respingere a cererii privind nulitatea contractelor de

vânzare-cumpărare, întrucât fiind vorba de invocare unei cauze de nulitate

absolută, nu se poate pune problema termenului înăuntrul căruia a fost

formulată acțiunea în nulitate.

Primăria municipiului Galați a

arătat că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea în natură a

imobilului; că, deși nu contestă calitatea de persoană îndreptățită a

reclamantei și nici dreptul acesteia de a obține măsuri reparatorii,

restituirea bunului în natură nu poate fi făcută, atâta vreme cât nu au fost

anulate cele două contracte de vânzare-cumpărare.

Pârâții Z.D. și Z.G. au formulat

cerere de aderare la apelul reclamantei, susținând că hotărârea tribunalului

este lovită de nulitate întrucât nesocotește normele de competență materială. A

fost criticată soluția și pentru încălcarea dispozițiilor art. 46 din Legea nr.

10/2001, în raport de care trebuia să se constate prescris dreptul la acțiunea

în nulitatea celor două contracte de vânzare-cumpărare.

Prin decizia nr. 17/A din 18

ianuarie 2007, Curtea de Apel Galați, secția civilă, a admis apelul declarat de

reclamantă, a schimbat în parte sentința atacată, în sensul constatării

nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 21091/134/1997

încheiat de Primăria municipiului Galați cu Z.G. și nr. 21093/135/1997 încheiat

cu pârâtul Z.D.

Au fost respinse, ca nefondate,

cererea de aderare la apel formulată de pârâții Z. și apelul declarat de

Primăria municipiului Galați.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței și înlăturate dispozițiile contrare.

Pentru pronunțarea soluției,

instanța de apel a reținut că în mod greșit prima instanță a fondului a respins

cererea în constatarea nulității celor două contracte de vânzare-cumpărare,

față de împrejurarea că la momentul înstrăinării, Primăria a acționat cu

rea-credință, întrucât exista înregistrată cererea reclamantei de restituire în

natură a bunului.

Susținerea că cererea în nulitate ar

fi fost formulată cu nesocotirea dispozițiilor art. 132 C. proc. civ. a fost

apreciată neîntemeiată, întrucât fiind acordat termen pentru lipsă de apărare,

prima zi de înfățișare nu a coincis cu primul termen de judecată.

Pe aspectul invocatei necompetențe

materiale a tribunalului în soluționarea cererii vizând nulitatea contractelor

de vânzare-cumpărare, s-a apreciat că tribunalul a fost legal învestit, față de

caracterul accesoriu al cererii și de prorogarea de competență care operează.

În ce privește excepția de

prescripție extinctivă, constituită ca motiv de apel, s-a apreciat că, deși

reclamanta a formulat cerere în instanță la 13 ianuarie 2005, cu mult peste

termenul limită reglementat de art. 46 din Legea nr. 10/2001, aceasta nu poate

fi sancționată, deoarece situația a fost generată chiar de către Primăria

Galați (care a dat dovadă de pasivitate, întrucât nu a soluționat în termen

notificarea și nu a comunicat reclamantei relații cu privire la situația

imobilului.

Or, o asemenea atitudine din partea

Primăriei nu poate salva actele de vânzare-cumpărare de la nulitate.

Referitor la pârâții Z., titulari ai

contractelor de vânzare-cumpărare a căror nulitate s-a pronunțat, instanța de

apel a constatat că, deși aceștia au formulat la fond o cerere de chemare în

garanție, criticile lor în apel s-au limitat la necompetența instanței și la

prescripția extinctivă, astfel încât în absența investirii, nu a putut fi

cercetat fondul chemării în garanție.

Decizia a fost atacată cu recurs de

către pârâții Z. și de către Primăria municipiului Galați.

1) Prin criticile formulate, pârâții

Z. au susținut caracterul nelegal al soluției date asupra cererii de constatare

a nulității contractelor de vânzare-cumpărare, în condițiile în care termenul

înăuntrul căruia se putea pune în discuție valabilitatea contractelor era

depășit, iar instanța nu a pretins depunerea de dovezi din care să rezulte

imposibilitatea formulării acțiunii până la 14 februarie 2002.

Or, față de întreaga activitate pe

care reclamanta a desfășurat-o în raport de autoritatea locală și toate

acțiunile în justiție anterioare de acesteia, conduc la concluzia că a cunoscut

adevărata situație juridică a imobilului.

Cum judecata cauzei în primul ciclu

procesual s-a făcut doar pe baza unor excepții, recurenții-pârâți nu au avut

posibilitatea să administreze probe și să demonstreze buna lor credință la

încheierea contractelor de vânzare-cumpărare.

În drept, au fost invocate

dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

2) Primăria municipiului Galați a

criticat decizia, arătând că prin soluția adoptată a fost interpretat greșit

actul dedus judecății și schimbată natura și înțelesul vădit, neîndoielnic, în

condițiile în care a asimilat cererea reclamantei unei acțiuni în revendicare

întemeiată pe art. 480 C. civ., deși temeiul acesteia era reprezentat de

dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Or, învestită cu o contestație

formulată în baza Legii nr. 10/2001, instanța nu ar fi putut decât, constatând

calitatea de persoană îndreptățită a reclamantei, să oblige instituția

recurentă la emiterea unei dispoziții motivate în acest sens.

- Instanța a nesocotit dispozițiile

Legii nr. 10/2001, care instituie un termen înăuntrul căruia putea fi

solicitată desființarea actelor juridice de înstrăinare, indiferent de cauza de

nulitate invocată, termen care în speță fusese depășit.

Respectarea termenelor imperative dă

expresie ordinii de drept, iar în condițiile în care nimeni nu se poate apăra

invocând necunoașterea legii, titularul unui drept este prezumat a fi avut

cunoștință de reglementările care prevăd că valorificarea dreptului său se

circumscrie unui anumit termen.

Ca atare, trebuia constatat că

dreptul la acțiune al reclamantei privind anularea contractelor de

vânzare-cumpărare s-a prescris, iar aceasta nu mai are posibilitatea formulării

unei asemenea acțiuni.

În drept, au fost invocate

dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Reclamanta a formulat întâmpinare

prin care s-a opus admiterii recursului, susținând, în esență, caracterul legal

al deciziei atacate, față de împrejurarea că înstrăinarea imobilului a avut loc

la o dată la care fusese formulată cerere de acordare despăgubiri, conform

Legii nr. 112/1995.

Examinând criticile formulate prin

intermediul celor două recursuri, Înalta Curte urmează să constate caracterul

fondat al acestora, în sensul următoarelor considerente:

- Constatând nulitatea celor două

contracte de vânzare-cumpărare, instanța de apel a apreciat, în mod greșit, că

în speță a avut loc o legală investire a instanței cu analiza valabilității

acestor acte juridice.

Aceasta, în condițiile în care legea

specială, nr. 10/2001, instituie în privința actelor juridice de înstrăinare

având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, un termen special de

prescripție, indiferent de cauza de nulitate invocată [art. 45 alin. (5), forma

republicată].

Termenul astfel reglementat,

derogatoriu de la dreptul comun, s-a împlinit (în condițiile a două prorogări

succesive, prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001), la 14 august 2001.

Or, raportat la această dată,

sesizarea instanței la 12 mai 2005, este făcută cu depășirea termenului de

prescripție extinctivă și cu încălcarea normei legale.

Trecând, față de această situație,

la judecata cauzei pe fond, instanța de apel a apreciat că depășirea termenului

este justificată prin atitudinea culpabilă, de pasivitate, a Primăriei, cea

care nu a răspuns notificării transmise de reclamantă în anul 2002, în temeiul

Legii nr. 10/2001.

Depășirea termenului de prescripție

extinctivă nu mai face însă posibilă cercetarea fondului cauzei, decât în

măsura în care titularul dreptului supus acestei sancțiuni formulează cerere de

repunere în termen înăuntrul unui termen de o lună de la încetarea cauzei care

justifică depășirea prescripției [art. 19 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958].

O astfel de solicitare nu a fost

formulată de reclamantă și chiar, interpretând că motivele de fapt ale acțiunii

acesteia permiteau și o asemenea calificare, în continuare trebuia făcută

dovada existenței cauzelor temeinic justificate, care să fi permis depășirea

termenului [art. 19 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958].

Față de împrejurarea că prescripția

dreptului la acțiune în anularea unui act juridic este legată de data

cunoașterii viciului care afectează actul, respectiv, de data încheierii

actului atacat (art. 9 Decretul nr. 167/1958), elementul pe care îl introduce

instanța de apel (și anume, pasivitatea primăriei în soluționarea notificării),

pentru a aprecia că cererea a fost formulată în termen, este lipsit de

pertinență.

Conform motivelor de recurs

formulate de pârâți, reclamanta nu a fost în imposibilitate de a respecta

termenul de prescripție extinctivă impus de legea specială, având în vedere

demersurile desfășurate de aceasta anterior în legătură cu recuperarea

proprietății imobilului și care i-au dat posibilitatea cunoașterii situației

juridice reale a bunului.

Susținerea este corectă, având în

vedere că cele două contracte de vânzare-cumpărare a căror nulitate s-a

solicitat, au fost prezentate încă din anul 1999 și depuse în dosarul având ca

obiect nulitatea ofertei de donație în acțiunea promovată de reclamantă (filele

24, 25, dosar nr. 455/1999 al Tribunalului Galați).

Cunoscând așadar, despre faptul că

apartamentele au fost înstrăinate, reclamanta nu poate invoca drept impediment

la respectarea termenului prevăzut de art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001,

faptul că nu-i fusese rezolvată notificarea.

Dimpotrivă, o rezolvare favorabilă a

notificării în sensul restituirii în natură a bunului, presupunea în prealabil

desființarea actului și suspendarea procedurii administrative art. 46 alin. (2)

din Legea nr.10/2001, republicată.

În consecință, urmează să se

constate că, soluționând cererea în nulitatea actelor de înstrăinare, instanța

de apel a nesocotit norma imperativă [art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001],

referitoare la termenul de prescripție extinctivă înăuntrul căruia putea fi

invocată neregularitatea actului, ceea ce atrage nelegalitatea hotărârii,

conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Fiind vorba așadar, de un imobil

care a făcut obiectul înstrăinării, iar valabilitatea acestei înstrăinări

nemaiputând fi contestată, bunul nu poate fi restituit în natură, măsurile

reparatorii în această situație urmând a fi stabilite doar prin echivalent

[art. 18 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001].

De asemenea, întrucât reclamanta

este beneficiara unei hotărâri de despăgubiri conform Legii nr .112/1995, în

măsura în care aceasta a fost executată, la acordarea măsurilor reparatorii vor

fi avute în vedere dispozițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001

(privitoare la diferența dintre valoarea încasată, actualizată cu indicele

inflației și valoarea corespunzătoare a imobilului).

Pentru considerentele arătate,

recursurile declarate în cauză vor fi admise în temeiul art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., modificată decizia atacată, în sensul admiterii apelului declarat

de Primăria municipiului Galați și a cererii de aderare la apel formulată de

pârâți. În consecință, va fi schimbată, în parte, sentința apelată, prin aceea

că va fi respins, ca prescris, capătul de cerere privitor la constatarea

nulității celor două contracte de vânzare-cumpărare și va fi înlăturată

dispoziția privind restituirea în natură a imobilului, constatându-se dreptul

reclamantei la măsuri reparatorii prin echivalent. Totodată, va fi respins ca

nefondat apelul reclamantei (prin intermediul căruia au fost formulate critici

privind respingerea acțiunii în nulitatea contractelor).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de

pârâții Z.D., Z.D.L., Z.E. și Primăria municipiului Galați împotriva deciziei

nr. 17/A din 18 ianuarie 2007 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Modifică decizia recurată.

Admite apelul declarat de Primăria

municipiului Galați împotriva sentinței civile nr. 759 din 12 iunie 2006 a

Tribunalului Galați, precum și cererea de aderare la apel formulată de pârâții

Z. împotriva aceleiași decizii.

Schimbă în parte sentința.

Respinge ca prescris capătul de cerere

privind constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare nr. 21091 din

11 februarie 1997 și nr. 21093 din 11 februarie 1997 încheiate între pârâți cu

privire la imobilul situat în Galați, str. T. nr. 64 (fost nr. 54).

Înlătură dispoziția privind

restituirea în natură a imobilului și constată dreptul reclamantei la măsuri

reparatorii prin echivalent.

Respinge apelul declarat de reclamantă.

Păstrează

celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2007.