ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5670/2008

Asupra recursului civil de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 10691/C/2005 pe rolul Judecătoriei Galați, reclamantul M.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele SC L. SA Galați și Prefectura județului Galați, să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2980 din 21 februarie 1991 privind imobilul situat în Galați, și obligarea pârâtelor să-i lase în deplină proprietate și pașnică folosință acest imobil. Prin sentința civilă nr. 2733 din 12 aprilie 2006, Judecătoria Galați a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați, apreciind că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 24 alin. (7) și (8) din Legea nr. 10/2001.

Pe rolul Tribunalului Galați, la termenul din 29 septembrie 2006, reclamantul, prin apărătorul ales, a formulat o cerere modificatoare a acțiunii principale în sensul că obiectul acțiunii îl reprezintă constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare în discuție și obligarea Primarului municipiului Galați să emită o dispoziție în baza Legii nr. 10/2001, prin care să se dispună restituirea în natură a imobilului în litigiu. De asemenea, reclamantul a stabilit cadrul procesual în sensul că în cauză, în calitate de pârâți, sunt chemați SC L. SA Galați, P.M. și Primarul municipiului Galați. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în baza contractului de construire nr. nr. 4171/1982 a devenit proprietarul imobilului situat în Galați, dar prin decizia nr. 294/1987 a fostului Birou Executiv al Consiliului Județean Galați, în baza Decretului nr. 223/1974, a pierdut proprietatea în mod abuziv întrucât își stabilise domiciliul în Suedia.

După stabilirea în străinătate, soția și fiica sa au continuat să locuiască în imobil în calitate de chiriași, dar, prin contractul de vânzare-cumpărare contestat, imobilul a fost vândut pârâtei P.M. în mod ilegal. A mai precizat, că după apariția Legii nr. 10/2001 a formulat notificare pentru a i se restitui în natură imobilul, dar contrar dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, Primarul municipiului Galați nu a emis dispoziția care trebuie să statueze restituirea în natură, întrucât vânzarea-cumpărarea s-a făcut cu încălcarea Legii nr. 85/1992 și art. 948 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 12 din 9 ianuarie 2007, Tribunalul Galați a respins, ca nefondată, cererea de repunere în termenul de prescripție extinctivă, a admis excepția prescripției extinctive privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare și a respins ca rămas fără obiect capătul de cerere privind obligarea Primăriei municipiului Galați să emită dispoziție în baza Legii nr. 10/2001, reținând următoarele: În baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001, reclamantul a formulat la data de 17 octombrie 2001 notificarea înregistrată sub nr. 1652/2001 de B.E.J. M.T. Galați, prin care a solicitat să i se restituie dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, cerere soluționată pe parcursul prezentului proces prin Dispoziția nr. 3137/SR din 16 octombrie 2006 emisă de Primarul municipiului Galați.

În conformitate cu dispozițiile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, republicată, prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune prin care se solicita sancționarea acestor acte de înstrăinare se prescrie în termen de 1 an de la data intrării în vigoarea legii, termen ce a început să curgă de la data de 12 februarie 2002 conform O.U.G. 145/2001, astfel că reclamantul avea posibilitatea să promoveze prezenta acțiune până la data de 12 februarie 2003. Acțiunea fiind promovată la data de 18 octombrie 2005, s-a apreciat că termenul de prescripție extinctivă s-a împlinit.

Cererea de repunere în termenul de prescripție a fost formulată la data de 4 decembrie 2006, astfel că , față de prevederile art. 19 alin. (2) din Decretul nr. 16/1958, potrivit cărora „cererea de repunere în termenul de prescripție extinctivă poate fi făcută numai în termen de o lună de la data încetării cauzelor care justifică depășirea termenului de prescripție”, instanța a apreciat că această cerere a fost formulată cu depășirea termenului prevăzut de acest text de lege, având în vedere că prin chiar cererea de chemare în judecată reclamantul arată că a avut cunoștință de existența contractului de vânzare-cumpărare ce se solicita a fi sancționat, iar prin cererea din data de 29 septembrie 2006, acesta menționează expres cadrul procesual, calitatea de pârâtă având-o și P.M.

În concluzie, s-a reținut că se impune respingerea, ca nefondată, a cererii de repunere în termenul de prescripție extinctivă, cu consecința admiterii excepției prescripției invocată de către pârâți. De asemenea, s-a reținut că, având în vedere că pe parcursul derulării procesului a fost emisă dispoziția nr. 3137/SR din 16 octombrie 2002, această obligație dedusă judecății a fost îndeplinită de Primarul municipiului Galați. Prin decizia civilă nr. 190/A din 9 mai 2007, Curtea de Apel Galați, secția civilă, a respins apelul declarat de M.I., reținând, în esență, următoarele: Potrivit art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma inițială, prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de 1 an de la intrarea în vigoare a legii ( până la 14 februarie 2002 ). Acest termen a fost prelungit succesiv prin O.U.G.

nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001 cu încă 6 luni, expirând la 14 august 2002. O.U.G. nr. 209/2005, în art. III din Titlul II, se referă la actele juridice de înstrăinare având ca obiect imobile cu destinația de locuință încheiate după data de 14 februarie 2001, ori actul juridic a cărui nulitate absolută se invocă s-a încheiat la 21 februarie 1991, astfel că acesta nu cade sub incidența prevederilor acestei ordonanțe de urgență. Prezenta acțiune a fost înregistrată pe rolul instanței la 18 octombrie 2005, cu nerespectarea termenului de prescripție prevăzut de art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 așa cum a fost prelungit ulterior potrivit O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001.

Fiind un termen de prescripție este supus dispozițiilor de drept comun privitoare la întreruperea, suspendarea și repunerea în termenul de prescripție ( art. 13-19 din Decretul nr. 167/1958 ). Pentru o eventuală repunere în termen, apelantul a invocat faptul că nu a avut cunoștință de acest contract de vânzare-cumpărare decât cu câteva săptămâni înainte să promoveze prezenta acțiune, ori, din chiar conținutul cererii de chemare în judecată rezultă că actul de vânzare-cumpărare s-a încheiat în anul 1991 și că, „aflând în acest fapt”, ori de câte ori a avut posibilitatea de a reveni în România, reclamantul a depus cereri și a fost în audiență la autoritățile competente solicitând să-i restituie apartamentul.

S-a conchis că, apariția Legii nr. 10/2001 nu închide părții dreptul de a apela la dreptul comun pentru a-și valorifica drepturile și că cel de-al doilea motiv de apel, vizând greșita respingere, ca rămas fără obiect, a capătului de cerere privind obligarea intimatei Primăria Galați să emită dispoziție de restituire în natură a apartamentului, nu a fost primit, pentru că s-ar ajunge, astfel, la o încălcare a dispozițiilor art. 296 teza a II-a C. proc. civ. Soluția corectă pentru cel de-al doilea capăt de cerere, ca urmare a respingerii primului capăt, era de respingere, ca nefondat, și nu ca rămas fără obiect, câtă vreme restituirea în natură a imobilului nu este posibilă, deoarece cererea de constatare a nulității contractului de vânzare-cumpărare a fost respinsă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul M.I., criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurentul-reclamant a arătat că, în mod cu totul neîntemeiat, instanța de apel a menținut sancționarea acțiunii sale prin admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune cu privire la capătul de cerere privind constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. 2980/1991, deși a făcut dovada, prin probele administrate, că după anul 1990 s-a adresat constant Consiliului local Galați și SC L. SA Galați, solicitând restituirea imobilului proprietatea sa și nu a primit nici un răspuns. Aprecierea instanței că ar fi cunoscut de existența actului de înstrăinare nu corespunde adevărului și nu s-a făcut nicio dovadă în acest sens.

Prin apariția Legii nr. 10/2001, cu completările și modificările ulterioare, nu au fost abrogate dispozițiile codului civil privind drepturile proprietarilor de a-și revendica imobilele, prevederi care rămân aplicabile în prezenta cauză. S-a arătat că, în acest sens, acțiunea în revendicare este imprescriptibilă. S-a conchis că, față de motivele invocate, decurge frauda la lege în relația contractuală de înstrăinare a imobilului în litigiu către pârâta-intimată P.M., prin încălcarea prevederilor Legii nr. 85/1991 și art. 19 din Decretul nr. 61/1990.

Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere privind obligarea Primarului municipiului Galați să emită o dispoziție de restituire în natură a imobilului, soluționat pe excepție, ca fiind „rămasă fără obiect”, recurentul-reclamant a arătat că soluția nu este corectă, întrucât a soluționa acest capăt de cerere ca decurgând din primul, fără a cerceta în ansamblu cerința instituită de Legea nr. 10/2001, ca principiul fundamental al „restituirii, de regulă, în natură” al proprietăților abuziv confiscate de stat, înseamnă întărirea prin forța legii a unui abuz și nicidecum repararea acestuia. Prin apariția Legii nr. 247/2005 s-a întărit acest principiu la care s-a adăugat și „ reparațiunea prin echivalent” prin imobile similare, principiu grav încălcat de autoritatea administrativă locală și nesancționat de instanța de judecată.

În ședința publică din 9 octombrie 2008, Înalta Curte a invocat, din oficiu, motivul de recurs de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., în privința soluționării cererii având ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare de către tribunal, în raport de dispozițiile Codului de procedură civilă, privind competența materială, având în vedere valoarea imobilului în litigiu de 103.742,72 lei, așa cum rezultă din adresa emisă de Direcția de impozite, taxe și alte venituri locale a Primăriei municipiului Galați ( fila 34 dosar recurs ). Examinând decizia în raport de motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. , invocat de instanță din oficiu și art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. , instanța constată următoarele : Potrivit art. 304 pct. 3 și art. 312 alin. (3) C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate pronunța când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe. În speță, motivul de ordine publică, invocat, din oficiu, de către instanță, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., privește competența materială a tribunalului în soluționarea în fond a primului capăt de cerere formulat de reclamant, în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2980 din 21 februarie 1991 încheiat între pârâtele SC L. SA Galați și P.M.

Față de actul de investire a instanței, se constată că în prezenta cauză competent să soluționeze cererea având ca obiect obligarea pârâtei să emită dispoziție de restituire în natură este, conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, tribunalul, însă pentru petitul privind anularea contractului de vânzare-cumpărare a imobilului preluat abuziv nu operează prorogarea de competență. Prin art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 este stabilită competența absolută a tribunalului pentru soluționarea plângerii formulate împotriva dispoziției de respingere a notificării. Această competență se poate extinde, conform art. 17 C. proc. civ., numai asupra cererilor cu caracter accesoriu și a cererilor incidentale.

Or, petitul privind constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nu are caracter de accesorietate față de cererea privind emiterea dispoziției de restituire, deoarece soluționarea acestui petit nu depinde de soluția dată în petitul având ca obiect obligația de a face. În accepțiunea Legii nr. 10/2001, cele două cereri sunt principale, deoarece, potrivit art. 51 alin. (2) din această lege, atunci când a fost exercitată acțiunea în constatarea nulității actului de înstrăinare, procedura administrativă se suspendă până la soluționarea irevocabilă a acesteia. Prin urmare, în această situație, nu sunt incidente prevederile art. 17 C. proc. civ., iar competența de soluționare în prima instanță aparține tribunalului pentru petitul privind obligația de a face și instanței de drept comun pentru petitul privind anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu privire la imobil.

Față de obiectul primului petit al acțiunii și de valoarea bunului care face obiectul cererii formulată de reclamant, care era sub 5.000.000.000 lei, respectiv de 103.742,72 lei, (potrivit dovezii de la fila 33 dosar recurs), competentă să soluționeze cauza în primă instanță este Judecătoria Galați și nu Tribunalul Galați, potrivit art. 1 alin. (1) C. proc. civ. în noua sa redactare. Prin urmare, se constată că Tribunalul Galați a soluționat primul capăt de cerere, în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2980 din 21 februarie 1991 privind imobilul situat în Galați, încheiat între pârâții SC L. SA Galați și P.M., cu încălcarea competenței altei instanțe, respectiv a Judecătoriei Galați, pronunțând o hotărâre nelegală și tot nelegală este și decizia atacată, prin care a fost păstrată sentința tribunalului.

În ceea ce privește critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., privind nelegalitatea soluției respingerii cererii având ca obiect obligarea pârâtului să emită dispoziție de restituire, este nefondată, pentru următoarele considerente : Recurentul-reclamant a solicitat ca intimata-pârâtă Primăria municipiului Galați să fie obligată să-și îndeplinească obligația de a face, emițând o dispoziție de restituire în natură a bunului, iar în cursul procesului pentru imobilul în litigiu s-a emis dispoziția nr. 3137/SR din 16 octombrie 2006 de către Primarul municipiului Galați, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Legii nr. 247/2005, Titlul VII, către reclamant, pentru imobil preluat abuziv și imposibil de restituit în natură.

Așa cum a precizat apărătorul recurentului cu ocazia dezbaterilor, această dispoziție nu a fost contestată până în prezent. Or, fiind emisă dispoziția prin care intimatul-pârât a soluționat notificarea, în sensul arătat, recurentul care, fiindu-i recunoscut dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, nu a atacat dispoziția emisă de primar, nu poate obține obligarea intimatului-pârât să emită încă o dispoziție pentru restituirea în natură a aceluiași imobil. Pentru aceste considerente, instanța, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc.

civ., va admite recursul declarat de reclamantul M.I.; va casa, în tot, decizia recurată și, în parte, sentința nr. 12 din 9 ianuarie 2007 a Tribunalului Galați, secția civilă; va disjunge cererea având ca obiect constarea nulității contractului de vânzare-cumpărare, de cererea privind obligarea Primăriei municipiului Galați să emită dispoziție în baza Legii nr. 10/2001 și va trimite dosarul Judecătoriei Galați pentru soluționarea cererii având ca obiect constarea nulității contractului de vânzare-cumpărare. Se vor păstra restul dispozițiilor sentinței civile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul M.I. Casează în tot decizia nr.190/A din 9 mai 2007 a Curții de Apel Galați, secția civilă, și în parte sentința nr. 12 din 9 ianuarie 2007 a Tribunalului Galați, secția civilă. Disjunge cererea având ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare, de cererea privind obligarea pârâtei Primăria municipiului Galați să emită dispoziție în baza Legii nr. 10/2001. Trimite dosarul Judecătoriei Galați pentru soluționarea cererii având ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare. Păstrează restul dispozițiilor sentinței. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 octombrie 2008.