ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.10.2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5670/2008

HOTĂRÂRE
09.10.2008
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5670/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

cauzei, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.

10691/C/2005 pe rolul Judecătoriei Galați, reclamantul M.I. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâtele SC L. SA Galați și Prefectura județului Galați, să

se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2980 din

21 februarie 1991 privind imobilul situat în Galați, și obligarea pârâtelor

să-i lase în deplină proprietate și pașnică folosință acest imobil.

Prin sentința civilă nr. 2733 din 12

aprilie 2006, Judecătoria Galați a admis excepția necompetenței materiale a

acestei instanțe și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului Galați, apreciind că în cauză sunt aplicabile

dispozițiile art. 24 alin. (7) și (8) din Legea nr. 10/2001.

Pe rolul Tribunalului Galați, la

termenul din 29 septembrie 2006, reclamantul, prin apărătorul ales, a formulat

o cerere modificatoare a acțiunii principale în sensul că obiectul acțiunii îl

reprezintă constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare în

discuție și obligarea Primarului municipiului Galați să emită o dispoziție în

baza Legii nr. 10/2001, prin care să se dispună restituirea în natură a

imobilului în litigiu.

De asemenea, reclamantul a stabilit

cadrul procesual în sensul că în cauză, în calitate de pârâți, sunt chemați SC

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că în baza contractului de construire nr. nr. 4171/1982 a devenit

proprietarul imobilului situat în Galați, dar prin decizia nr. 294/1987 a

fostului Birou Executiv al Consiliului Județean Galați, în baza Decretului nr.

223/1974, a pierdut proprietatea în mod abuziv întrucât își stabilise

domiciliul în Suedia.

După stabilirea în străinătate,

soția și fiica sa au continuat să locuiască în imobil în calitate de chiriași,

dar, prin contractul de vânzare-cumpărare contestat, imobilul a fost vândut

pârâtei P.M. în mod ilegal.

A mai precizat, că după apariția

Legii nr. 10/2001 a formulat notificare pentru a i se restitui în natură imobilul,

dar contrar dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, Primarul municipiului

Galați nu a emis dispoziția care trebuie să statueze restituirea în natură,

întrucât vânzarea-cumpărarea s-a făcut cu încălcarea Legii nr. 85/1992 și art.

948 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 12 din 9

ianuarie 2007, Tribunalul Galați a respins, ca nefondată, cererea de repunere

în termenul de prescripție extinctivă, a admis excepția prescripției extinctive

privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare și a

respins ca rămas fără obiect capătul de cerere privind obligarea Primăriei

municipiului Galați să emită dispoziție în baza Legii nr. 10/2001, reținând

următoarele:

În baza dispozițiilor Legii nr.

10/2001, reclamantul a formulat la data de 17 octombrie 2001 notificarea

înregistrată sub nr. 1652/2001 de B.E.J. M.T. Galați, prin care a solicitat să

i se restituie dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, cerere

soluționată pe parcursul prezentului proces prin Dispoziția nr. 3137/SR din 16

octombrie 2006 emisă de Primarul municipiului Galați.

În conformitate cu dispozițiile art.

45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, republicată, prin derogare de la dreptul

comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune prin care se

solicita sancționarea acestor acte de înstrăinare se prescrie în termen de 1 an

de la data intrării în vigoarea legii, termen ce a început să curgă de la data

de 12 februarie 2002 conform O.U.G. 145/2001, astfel că reclamantul avea

posibilitatea să promoveze prezenta acțiune până la data de 12 februarie 2003.

Acțiunea fiind promovată la data de

18 octombrie 2005, s-a apreciat că termenul de prescripție extinctivă s-a

împlinit.

Cererea de repunere în termenul de

prescripție a fost formulată la data de 4 decembrie 2006, astfel că , față de

prevederile art. 19 alin. (2) din Decretul nr. 16/1958, potrivit cărora

„cererea de repunere în termenul de prescripție extinctivă poate fi făcută

numai în termen de o lună de la data încetării cauzelor care justifică

depășirea termenului de prescripție”, instanța a apreciat că această cerere a

fost formulată cu depășirea termenului prevăzut de acest text de lege, având în

vedere că prin chiar cererea de chemare în judecată reclamantul arată că a avut

cunoștință de existența contractului de vânzare-cumpărare ce se solicita a fi

sancționat, iar prin cererea din data de 29 septembrie 2006, acesta menționează

expres cadrul procesual, calitatea de pârâtă având-o și P.M.

În concluzie, s-a reținut că se

impune respingerea, ca nefondată, a cererii de repunere în termenul de

prescripție extinctivă, cu consecința admiterii excepției prescripției invocată

de către pârâți.

De asemenea, s-a reținut că, având

în vedere că pe parcursul derulării procesului a fost emisă dispoziția nr.

3137/SR din 16 octombrie 2002, această obligație dedusă judecății a fost

îndeplinită de Primarul municipiului Galați.

Prin decizia civilă nr. 190/A din 9

mai 2007, Curtea de Apel Galați, secția civilă, a respins apelul declarat de

M.I., reținând, în esență, următoarele:

Potrivit art. 46 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, în forma inițială, prin derogare de la dreptul comun, indiferent

de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de 1 an de la

intrarea în vigoare a legii ( până la 14 februarie 2002 ). Acest termen a fost

prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001 cu încă 6

luni, expirând la 14 august 2002.

O.U.G. nr. 209/2005, în art. III din

Titlul II, se referă la actele juridice de înstrăinare având ca obiect imobile

cu destinația de locuință încheiate după data de 14 februarie 2001, ori actul

juridic a cărui nulitate absolută se invocă s-a încheiat la 21 februarie 1991,

astfel că acesta nu cade sub incidența prevederilor acestei ordonanțe de

urgență.

Prezenta acțiune a fost înregistrată

pe rolul instanței la 18 octombrie 2005, cu nerespectarea termenului de

prescripție prevăzut de art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 așa cum a fost

prelungit ulterior potrivit O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001.

Fiind un termen de prescripție este

supus dispozițiilor de drept comun privitoare la întreruperea, suspendarea și

repunerea în termenul de prescripție ( art. 13-19 din Decretul nr. 167/1958 ).

Pentru o eventuală repunere în

termen, apelantul a invocat faptul că nu a avut cunoștință de acest contract de

vânzare-cumpărare decât cu câteva săptămâni înainte să promoveze prezenta

acțiune, ori, din chiar conținutul cererii de chemare în judecată rezultă că

actul de vânzare-cumpărare s-a încheiat în anul 1991 și că, „aflând în acest

fapt”, ori de câte ori a avut posibilitatea de a reveni în România, reclamantul

a depus cereri și a fost în audiență la autoritățile competente solicitând să-i

restituie apartamentul.

S-a conchis că, apariția Legii nr.

10/2001 nu închide părții dreptul de a apela la dreptul comun pentru a-și

valorifica drepturile și că cel de-al doilea motiv de apel, vizând greșita

respingere, ca rămas fără obiect, a capătului de cerere privind obligarea

intimatei Primăria Galați să emită dispoziție de restituire în natură a apartamentului,

nu a fost primit, pentru că s-ar ajunge, astfel, la o încălcare a dispozițiilor

art. 296 teza a II-a C. proc. civ.

Soluția corectă pentru cel de-al

doilea capăt de cerere, ca urmare a respingerii primului capăt, era de

respingere, ca nefondat, și nu ca rămas fără obiect, câtă vreme restituirea în

natură a imobilului nu este posibilă, deoarece cererea de constatare a

nulității contractului de vânzare-cumpărare a fost respinsă.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamantul M.I., criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurentul-reclamant a arătat

că, în mod cu totul neîntemeiat, instanța de apel a menținut sancționarea

acțiunii sale prin admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune cu

privire la capătul de cerere privind constatarea nulității contractului de

vânzare-cumpărare nr. 2980/1991, deși a făcut dovada, prin probele

administrate, că după anul 1990 s-a adresat constant Consiliului local Galați

și SC L. SA Galați, solicitând restituirea imobilului proprietatea sa și nu a

primit nici un răspuns.

Aprecierea instanței că ar fi

cunoscut de existența actului de înstrăinare nu corespunde adevărului și nu s-a

făcut nicio dovadă în acest sens.

Prin apariția Legii nr. 10/2001, cu

completările și modificările ulterioare, nu au fost abrogate dispozițiile

codului civil privind drepturile proprietarilor de a-și revendica imobilele,

prevederi care rămân aplicabile în prezenta cauză. S-a arătat că, în acest

sens, acțiunea în revendicare este imprescriptibilă.

S-a conchis că, față de motivele

invocate, decurge frauda la lege în relația contractuală de înstrăinare a

imobilului în litigiu către pârâta-intimată P.M., prin încălcarea prevederilor

Legii nr. 85/1991 și art. 19 din Decretul nr. 61/1990.

Referitor la cel de-al doilea capăt

de cerere privind obligarea Primarului municipiului Galați să emită o

dispoziție de restituire în natură a imobilului, soluționat pe excepție, ca

fiind „rămasă fără obiect”, recurentul-reclamant a arătat că soluția nu este

corectă, întrucât a soluționa acest capăt de cerere ca decurgând din primul,

fără a cerceta în ansamblu cerința instituită de Legea nr. 10/2001, ca

principiul fundamental al „restituirii, de regulă, în natură” al proprietăților

abuziv confiscate de stat, înseamnă întărirea prin forța legii a unui abuz și

nicidecum repararea acestuia.

Prin apariția Legii nr. 247/2005 s-a

întărit acest principiu la care s-a adăugat și „ reparațiunea prin echivalent”

prin imobile similare, principiu grav încălcat de autoritatea administrativă

locală și nesancționat de instanța de judecată.

În ședința publică din 9 octombrie

2008, Înalta Curte a invocat, din oficiu, motivul de recurs de ordine publică

prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., în privința soluționării cererii

având ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare de

către tribunal, în raport de dispozițiile Codului de procedură civilă, privind

competența materială, având în vedere valoarea imobilului în litigiu de 103.742,72

lei, așa cum rezultă din adresa emisă de Direcția de impozite, taxe și alte

venituri locale a Primăriei municipiului Galați ( fila 34 dosar recurs ).

Examinând decizia în raport de

motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. ,

invocat de instanță din oficiu și art. 304 pct. 9 C. proc. civ. , instanța

constată următoarele :

Potrivit art. 304 pct. 3 și art. 312

alin. (3) C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate pronunța când hotărârea

s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe.

În speță, motivul de ordine publică,

invocat, din oficiu, de către instanță, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.

3 C. proc. civ., privește competența materială a tribunalului în soluționarea

în fond a primului capăt de cerere formulat de reclamant, în constatarea

nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2980 din 21

februarie 1991 încheiat între pârâtele SC L. SA Galați și P.M.

Față de actul de investire a

instanței, se constată că în prezenta cauză competent să soluționeze cererea

având ca obiect obligarea pârâtei să emită dispoziție de restituire în natură

este, conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, tribunalul, însă pentru

petitul privind anularea contractului de vânzare-cumpărare a imobilului preluat

abuziv nu operează prorogarea de competență.

Prin art. 26 alin. (3) din Legea nr.

10/2001 este stabilită competența absolută a tribunalului pentru soluționarea

plângerii formulate împotriva dispoziției de respingere a notificării. Această

competență se poate extinde, conform art. 17 C. proc. civ., numai asupra

cererilor cu caracter accesoriu și a cererilor incidentale.

Or, petitul privind constatarea

nulității contractului de vânzare-cumpărare nu are caracter de accesorietate

față de cererea privind emiterea dispoziției de restituire, deoarece

soluționarea acestui petit nu depinde de soluția dată în petitul având ca

obiect obligația de a face.

În accepțiunea Legii nr. 10/2001,

cele două cereri sunt principale, deoarece, potrivit art. 51 alin. (2) din

această lege, atunci când a fost exercitată acțiunea în constatarea nulității

actului de înstrăinare, procedura administrativă se suspendă până la

soluționarea irevocabilă a acesteia.

Prin urmare, în această situație, nu

sunt incidente prevederile art. 17 C. proc. civ., iar competența de soluționare

în prima instanță aparține tribunalului pentru petitul privind obligația de a

face și instanței de drept comun pentru petitul privind anularea contractului

de vânzare-cumpărare încheiat cu privire la imobil.

Față de obiectul primului petit al

acțiunii și de valoarea bunului care face obiectul cererii formulată de

reclamant, care era sub 5.000.000.000 lei, respectiv de 103.742,72 lei,

(potrivit dovezii de la fila 33 dosar recurs), competentă să soluționeze cauza

în primă instanță este Judecătoria Galați și nu Tribunalul Galați, potrivit

art. 1 alin. (1) C. proc. civ. în noua sa redactare.

Prin urmare, se constată că

Tribunalul Galați a soluționat primul capăt de cerere, în constatarea nulității

absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2980 din 21 februarie 1991

privind imobilul situat în Galați, încheiat între pârâții SC L. SA Galați și

P.M., cu încălcarea competenței altei instanțe, respectiv a Judecătoriei

Galați, pronunțând o hotărâre nelegală și tot nelegală este și decizia atacată,

prin care a fost păstrată sentința tribunalului.

În ceea ce privește critica

întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., privind nelegalitatea

soluției respingerii cererii având ca obiect obligarea pârâtului să emită

dispoziție de restituire, este nefondată, pentru următoarele considerente :

Recurentul-reclamant a solicitat ca

intimata-pârâtă Primăria municipiului Galați să fie obligată să-și

îndeplinească obligația de a face, emițând o dispoziție de restituire în natură

a bunului, iar în cursul procesului pentru imobilul în litigiu s-a emis

dispoziția nr. 3137/SR din 16 octombrie 2006 de către Primarul municipiului

Galați, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Legii nr.

247/2005, Titlul VII, către reclamant, pentru imobil preluat abuziv și

imposibil de restituit în natură. Așa cum a precizat apărătorul recurentului cu

ocazia dezbaterilor, această dispoziție nu a fost contestată până în prezent.

Or, fiind emisă dispoziția prin care

intimatul-pârât a soluționat notificarea, în sensul arătat, recurentul care,

fiindu-i recunoscut dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, nu a atacat

dispoziția emisă de primar, nu poate obține obligarea intimatului-pârât să

emită încă o dispoziție pentru restituirea în natură a aceluiași imobil.

Pentru aceste considerente,

instanța, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va admite

recursul declarat de reclamantul M.I.; va casa, în tot, decizia recurată și, în

parte, sentința nr. 12 din 9 ianuarie 2007 a Tribunalului Galați, secția

civilă; va disjunge cererea având ca obiect constarea nulității contractului de

vânzare-cumpărare, de cererea privind obligarea Primăriei municipiului Galați

să emită dispoziție în baza Legii nr. 10/2001 și va trimite dosarul Judecătoriei

Galați pentru soluționarea cererii având ca obiect constarea nulității

contractului de vânzare-cumpărare.

Se vor păstra restul dispozițiilor

sentinței civile.

Admite recursul declarat de

reclamantul M.I.

Casează în tot decizia nr.190/A din

9 mai 2007 a Curții de Apel Galați, secția civilă, și în parte sentința nr. 12

din 9 ianuarie 2007 a Tribunalului Galați, secția civilă.

Disjunge cererea având ca obiect

constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare, de cererea privind

obligarea pârâtei Primăria municipiului Galați să emită dispoziție în baza

Legii nr. 10/2001.

Trimite dosarul Judecătoriei Galați

pentru soluționarea cererii având ca obiect constatarea nulității contractului

de vânzare-cumpărare.

Păstrează restul dispozițiilor sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 9 octombrie 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-06-29
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5079/2012
pentru următoarele considerente: Prin Sentința civilă nr. 1544 din 11 noiembrie 2005 a Tribunalului Galați, s-a admis, în parte, contestația formulată de C.C.M. și C.I., s-a anulat dispoziția nr. 1544 din 11 aprilie 2005 emisă de Primarul m
ÎCCJ 2011-03-31
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2970/2011
și nu putea fi prescris dreptul său la acțiune fiindcă se găsea în proces cu Primăria, de mai mulți ani, manifestându-și neîntrerupt voința de restituire în natură a imobilului. Mai invocă apelantul că și pe fond actul translativ de proprie
ÎCCJ 2006-02-03
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1228/2006
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 21 octombrie 2003, reclamanta Z.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului Galați anularea dis
ÎCCJ 2007-10-31
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7224/2007
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr. 1731/C/2004, reclamanta R.L. a chemat în judecată Primăria municipiului Galați, solicitând obligarea acesteia la restituirea în natură a imobilului din Galați. S-a a
ÎCCJ 2010-05-28
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3335/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Judecata în primă instanță Prin cererea formulată la 14 decembrie 2005 reclamantul R.S.E.I. a solicitat inițial, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Municipiului Galați și Statul Româ
Sursă