ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5670/2008
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5670/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului civil de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor
cauzei, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr.
10691/C/2005 pe rolul Judecătoriei Galați, reclamantul M.I. a solicitat, în
contradictoriu cu pârâtele SC L. SA Galați și Prefectura județului Galați, să
se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2980 din
21 februarie 1991 privind imobilul situat în Galați, și obligarea pârâtelor
să-i lase în deplină proprietate și pașnică folosință acest imobil.
Prin sentința civilă nr. 2733 din 12
aprilie 2006, Judecătoria Galați a admis excepția necompetenței materiale a
acestei instanțe și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în
favoarea Tribunalului Galați, apreciind că în cauză sunt aplicabile
dispozițiile art. 24 alin. (7) și (8) din Legea nr. 10/2001.
Pe rolul Tribunalului Galați, la
termenul din 29 septembrie 2006, reclamantul, prin apărătorul ales, a formulat
o cerere modificatoare a acțiunii principale în sensul că obiectul acțiunii îl
reprezintă constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare în
discuție și obligarea Primarului municipiului Galați să emită o dispoziție în
baza Legii nr. 10/2001, prin care să se dispună restituirea în natură a
imobilului în litigiu.
De asemenea, reclamantul a stabilit
cadrul procesual în sensul că în cauză, în calitate de pârâți, sunt chemați SC
L. SA Galați, P.M. și Primarul municipiului Galați.
În motivarea acțiunii, reclamantul a
arătat că în baza contractului de construire nr. nr. 4171/1982 a devenit
proprietarul imobilului situat în Galați, dar prin decizia nr. 294/1987 a
fostului Birou Executiv al Consiliului Județean Galați, în baza Decretului nr.
223/1974, a pierdut proprietatea în mod abuziv întrucât își stabilise
domiciliul în Suedia.
După stabilirea în străinătate,
soția și fiica sa au continuat să locuiască în imobil în calitate de chiriași,
dar, prin contractul de vânzare-cumpărare contestat, imobilul a fost vândut
pârâtei P.M. în mod ilegal.
A mai precizat, că după apariția
Legii nr. 10/2001 a formulat notificare pentru a i se restitui în natură imobilul,
dar contrar dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, Primarul municipiului
Galați nu a emis dispoziția care trebuie să statueze restituirea în natură,
întrucât vânzarea-cumpărarea s-a făcut cu încălcarea Legii nr. 85/1992 și art.
948 C. civ.
Prin sentința civilă nr. 12 din 9
ianuarie 2007, Tribunalul Galați a respins, ca nefondată, cererea de repunere
în termenul de prescripție extinctivă, a admis excepția prescripției extinctive
privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare și a
respins ca rămas fără obiect capătul de cerere privind obligarea Primăriei
municipiului Galați să emită dispoziție în baza Legii nr. 10/2001, reținând
următoarele:
În baza dispozițiilor Legii nr.
10/2001, reclamantul a formulat la data de 17 octombrie 2001 notificarea
înregistrată sub nr. 1652/2001 de B.E.J. M.T. Galați, prin care a solicitat să
i se restituie dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, cerere
soluționată pe parcursul prezentului proces prin Dispoziția nr. 3137/SR din 16
octombrie 2006 emisă de Primarul municipiului Galați.
În conformitate cu dispozițiile art.
45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, republicată, prin derogare de la dreptul
comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune prin care se
solicita sancționarea acestor acte de înstrăinare se prescrie în termen de 1 an
de la data intrării în vigoarea legii, termen ce a început să curgă de la data
de 12 februarie 2002 conform O.U.G. 145/2001, astfel că reclamantul avea
posibilitatea să promoveze prezenta acțiune până la data de 12 februarie 2003.
Acțiunea fiind promovată la data de
18 octombrie 2005, s-a apreciat că termenul de prescripție extinctivă s-a
împlinit.
Cererea de repunere în termenul de
prescripție a fost formulată la data de 4 decembrie 2006, astfel că , față de
prevederile art. 19 alin. (2) din Decretul nr. 16/1958, potrivit cărora
„cererea de repunere în termenul de prescripție extinctivă poate fi făcută
numai în termen de o lună de la data încetării cauzelor care justifică
depășirea termenului de prescripție”, instanța a apreciat că această cerere a
fost formulată cu depășirea termenului prevăzut de acest text de lege, având în
vedere că prin chiar cererea de chemare în judecată reclamantul arată că a avut
cunoștință de existența contractului de vânzare-cumpărare ce se solicita a fi
sancționat, iar prin cererea din data de 29 septembrie 2006, acesta menționează
expres cadrul procesual, calitatea de pârâtă având-o și P.M.
În concluzie, s-a reținut că se
impune respingerea, ca nefondată, a cererii de repunere în termenul de
prescripție extinctivă, cu consecința admiterii excepției prescripției invocată
de către pârâți.
De asemenea, s-a reținut că, având
în vedere că pe parcursul derulării procesului a fost emisă dispoziția nr.
3137/SR din 16 octombrie 2002, această obligație dedusă judecății a fost
îndeplinită de Primarul municipiului Galați.
Prin decizia civilă nr. 190/A din 9
mai 2007, Curtea de Apel Galați, secția civilă, a respins apelul declarat de
M.I., reținând, în esență, următoarele:
Potrivit art. 46 alin. (1) din Legea
nr. 10/2001, în forma inițială, prin derogare de la dreptul comun, indiferent
de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de 1 an de la
intrarea în vigoare a legii ( până la 14 februarie 2002 ). Acest termen a fost
prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001 cu încă 6
luni, expirând la 14 august 2002.
O.U.G. nr. 209/2005, în art. III din
Titlul II, se referă la actele juridice de înstrăinare având ca obiect imobile
cu destinația de locuință încheiate după data de 14 februarie 2001, ori actul
juridic a cărui nulitate absolută se invocă s-a încheiat la 21 februarie 1991,
astfel că acesta nu cade sub incidența prevederilor acestei ordonanțe de
urgență.
Prezenta acțiune a fost înregistrată
pe rolul instanței la 18 octombrie 2005, cu nerespectarea termenului de
prescripție prevăzut de art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 așa cum a fost
prelungit ulterior potrivit O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001.
Fiind un termen de prescripție este
supus dispozițiilor de drept comun privitoare la întreruperea, suspendarea și
repunerea în termenul de prescripție ( art. 13-19 din Decretul nr. 167/1958 ).
Pentru o eventuală repunere în
termen, apelantul a invocat faptul că nu a avut cunoștință de acest contract de
vânzare-cumpărare decât cu câteva săptămâni înainte să promoveze prezenta
acțiune, ori, din chiar conținutul cererii de chemare în judecată rezultă că
actul de vânzare-cumpărare s-a încheiat în anul 1991 și că, „aflând în acest
fapt”, ori de câte ori a avut posibilitatea de a reveni în România, reclamantul
a depus cereri și a fost în audiență la autoritățile competente solicitând să-i
restituie apartamentul.
S-a conchis că, apariția Legii nr.
10/2001 nu închide părții dreptul de a apela la dreptul comun pentru a-și
valorifica drepturile și că cel de-al doilea motiv de apel, vizând greșita
respingere, ca rămas fără obiect, a capătului de cerere privind obligarea
intimatei Primăria Galați să emită dispoziție de restituire în natură a apartamentului,
nu a fost primit, pentru că s-ar ajunge, astfel, la o încălcare a dispozițiilor
art. 296 teza a II-a C. proc. civ.
Soluția corectă pentru cel de-al
doilea capăt de cerere, ca urmare a respingerii primului capăt, era de
respingere, ca nefondat, și nu ca rămas fără obiect, câtă vreme restituirea în
natură a imobilului nu este posibilă, deoarece cererea de constatare a
nulității contractului de vânzare-cumpărare a fost respinsă.
Împotriva acestei decizii a declarat
recurs reclamantul M.I., criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304
pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurentul-reclamant a arătat
că, în mod cu totul neîntemeiat, instanța de apel a menținut sancționarea
acțiunii sale prin admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune cu
privire la capătul de cerere privind constatarea nulității contractului de
vânzare-cumpărare nr. 2980/1991, deși a făcut dovada, prin probele
administrate, că după anul 1990 s-a adresat constant Consiliului local Galați
și SC L. SA Galați, solicitând restituirea imobilului proprietatea sa și nu a
primit nici un răspuns.
Aprecierea instanței că ar fi
cunoscut de existența actului de înstrăinare nu corespunde adevărului și nu s-a
făcut nicio dovadă în acest sens.
Prin apariția Legii nr. 10/2001, cu
completările și modificările ulterioare, nu au fost abrogate dispozițiile
codului civil privind drepturile proprietarilor de a-și revendica imobilele,
prevederi care rămân aplicabile în prezenta cauză. S-a arătat că, în acest
sens, acțiunea în revendicare este imprescriptibilă.
S-a conchis că, față de motivele
invocate, decurge frauda la lege în relația contractuală de înstrăinare a
imobilului în litigiu către pârâta-intimată P.M., prin încălcarea prevederilor
Legii nr. 85/1991 și art. 19 din Decretul nr. 61/1990.
Referitor la cel de-al doilea capăt
de cerere privind obligarea Primarului municipiului Galați să emită o
dispoziție de restituire în natură a imobilului, soluționat pe excepție, ca
fiind „rămasă fără obiect”, recurentul-reclamant a arătat că soluția nu este
corectă, întrucât a soluționa acest capăt de cerere ca decurgând din primul,
fără a cerceta în ansamblu cerința instituită de Legea nr. 10/2001, ca
principiul fundamental al „restituirii, de regulă, în natură” al proprietăților
abuziv confiscate de stat, înseamnă întărirea prin forța legii a unui abuz și
nicidecum repararea acestuia.
Prin apariția Legii nr. 247/2005 s-a
întărit acest principiu la care s-a adăugat și „ reparațiunea prin echivalent”
prin imobile similare, principiu grav încălcat de autoritatea administrativă
locală și nesancționat de instanța de judecată.
În ședința publică din 9 octombrie
2008, Înalta Curte a invocat, din oficiu, motivul de recurs de ordine publică
prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., în privința soluționării cererii
având ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare de
către tribunal, în raport de dispozițiile Codului de procedură civilă, privind
competența materială, având în vedere valoarea imobilului în litigiu de 103.742,72
lei, așa cum rezultă din adresa emisă de Direcția de impozite, taxe și alte
venituri locale a Primăriei municipiului Galați ( fila 34 dosar recurs ).
Examinând decizia în raport de
motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. ,
invocat de instanță din oficiu și art. 304 pct. 9 C. proc. civ. , instanța
constată următoarele :
Potrivit art. 304 pct. 3 și art. 312
alin. (3) C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate pronunța când hotărârea
s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe.
În speță, motivul de ordine publică,
invocat, din oficiu, de către instanță, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.
3 C. proc. civ., privește competența materială a tribunalului în soluționarea
în fond a primului capăt de cerere formulat de reclamant, în constatarea
nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2980 din 21
februarie 1991 încheiat între pârâtele SC L. SA Galați și P.M.
Față de actul de investire a
instanței, se constată că în prezenta cauză competent să soluționeze cererea
având ca obiect obligarea pârâtei să emită dispoziție de restituire în natură
este, conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, tribunalul, însă pentru
petitul privind anularea contractului de vânzare-cumpărare a imobilului preluat
abuziv nu operează prorogarea de competență.
Prin art. 26 alin. (3) din Legea nr.
10/2001 este stabilită competența absolută a tribunalului pentru soluționarea
plângerii formulate împotriva dispoziției de respingere a notificării. Această
competență se poate extinde, conform art. 17 C. proc. civ., numai asupra
cererilor cu caracter accesoriu și a cererilor incidentale.
Or, petitul privind constatarea
nulității contractului de vânzare-cumpărare nu are caracter de accesorietate
față de cererea privind emiterea dispoziției de restituire, deoarece
soluționarea acestui petit nu depinde de soluția dată în petitul având ca
obiect obligația de a face.
În accepțiunea Legii nr. 10/2001,
cele două cereri sunt principale, deoarece, potrivit art. 51 alin. (2) din
această lege, atunci când a fost exercitată acțiunea în constatarea nulității
actului de înstrăinare, procedura administrativă se suspendă până la
soluționarea irevocabilă a acesteia.
Prin urmare, în această situație, nu
sunt incidente prevederile art. 17 C. proc. civ., iar competența de soluționare
în prima instanță aparține tribunalului pentru petitul privind obligația de a
face și instanței de drept comun pentru petitul privind anularea contractului
de vânzare-cumpărare încheiat cu privire la imobil.
Față de obiectul primului petit al
acțiunii și de valoarea bunului care face obiectul cererii formulată de
reclamant, care era sub 5.000.000.000 lei, respectiv de 103.742,72 lei,
(potrivit dovezii de la fila 33 dosar recurs), competentă să soluționeze cauza
în primă instanță este Judecătoria Galați și nu Tribunalul Galați, potrivit
art. 1 alin. (1) C. proc. civ. în noua sa redactare.
Prin urmare, se constată că
Tribunalul Galați a soluționat primul capăt de cerere, în constatarea nulității
absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2980 din 21 februarie 1991
privind imobilul situat în Galați, încheiat între pârâții SC L. SA Galați și
P.M., cu încălcarea competenței altei instanțe, respectiv a Judecătoriei
Galați, pronunțând o hotărâre nelegală și tot nelegală este și decizia atacată,
prin care a fost păstrată sentința tribunalului.
În ceea ce privește critica
întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., privind nelegalitatea
soluției respingerii cererii având ca obiect obligarea pârâtului să emită
dispoziție de restituire, este nefondată, pentru următoarele considerente :
Recurentul-reclamant a solicitat ca
intimata-pârâtă Primăria municipiului Galați să fie obligată să-și
îndeplinească obligația de a face, emițând o dispoziție de restituire în natură
a bunului, iar în cursul procesului pentru imobilul în litigiu s-a emis
dispoziția nr. 3137/SR din 16 octombrie 2006 de către Primarul municipiului
Galați, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Legii nr.
247/2005, Titlul VII, către reclamant, pentru imobil preluat abuziv și
imposibil de restituit în natură. Așa cum a precizat apărătorul recurentului cu
ocazia dezbaterilor, această dispoziție nu a fost contestată până în prezent.
Or, fiind emisă dispoziția prin care
intimatul-pârât a soluționat notificarea, în sensul arătat, recurentul care,
fiindu-i recunoscut dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, nu a atacat
dispoziția emisă de primar, nu poate obține obligarea intimatului-pârât să
emită încă o dispoziție pentru restituirea în natură a aceluiași imobil.
Pentru aceste considerente,
instanța, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va admite
recursul declarat de reclamantul M.I.; va casa, în tot, decizia recurată și, în
parte, sentința nr. 12 din 9 ianuarie 2007 a Tribunalului Galați, secția
civilă; va disjunge cererea având ca obiect constarea nulității contractului de
vânzare-cumpărare, de cererea privind obligarea Primăriei municipiului Galați
să emită dispoziție în baza Legii nr. 10/2001 și va trimite dosarul Judecătoriei
Galați pentru soluționarea cererii având ca obiect constarea nulității
contractului de vânzare-cumpărare.
Se vor păstra restul dispozițiilor
sentinței civile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de
reclamantul M.I.
Casează în tot decizia nr.190/A din
9 mai 2007 a Curții de Apel Galați, secția civilă, și în parte sentința nr. 12
din 9 ianuarie 2007 a Tribunalului Galați, secția civilă.
Disjunge cererea având ca obiect
constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare, de cererea privind
obligarea pârâtei Primăria municipiului Galați să emită dispoziție în baza
Legii nr. 10/2001.
Trimite dosarul Judecătoriei Galați
pentru soluționarea cererii având ca obiect constatarea nulității contractului
de vânzare-cumpărare.
Păstrează restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică,
astăzi 9 octombrie 2008.