ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 449/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 7 aprilie 2009, în dosarul nr. 434/64/2006 al Curții de Apel Brașov, expertul P.R.A. a solicitat obligarea reclamanților la plata sumei de 5420 lei, reprezentând diferență de onorariu pentru expertiza efectuată în cauză, precizând că, datorită volumului mare de lucrări nu a reușit să se ocupe de această problemă administrativă. Cererea a fost calificată ca o cerere de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 157/F/CA din 26 noiembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, conform art. 2822 C. proc. civ. Prin întâmpinarea depusă, reclamanta din dosar, A.A.A.M.

– Roșia Montană a invocat excepția tardivității cererii cu motivarea că de la data de 10 septembrie 2007, când a depus raportul de expertiză, expertul nu a mai solicitat onorariul restant iar cererea acestuia a fost depusă peste termenul de 15 zile în care putea recura sentința Curții de Apel Brașov. Instanța, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 4/CC din 15 iulie 2009, a admis excepția de tardivitate invocată și a respins cererea de completare a dispozitivului hotărârii judecătorești, ca tardiv formulată, reținând că cererea expertului a depășit cu mult termenul de 15 zile prevăzut de dispozițiile legale, termen în care, de altfel, s-a declarat recurs împotriva sentinței de fond, recurs respins de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 4607 din 9 decembrie 2008. Împotriva sentinței nr. 4/CC din 15 iulie 2009 a declarat recurs petentul.

În motivele de recurs arată că reclamanta a achitat în avans un cuantum de 300 lei, iar odată cu depunerea raportului de expertiză au indicat valoarea totală a lucrării, urmând ca instanța de judecată să oblige reclamanta la plata diferenței onorariu expert, respectiv suma de 6.630 lei, dar, instanța de judecată nu a pus în discuție plata diferenței de onorariu și nu a obligat reclamanta la plata acestei diferențe, deci putea să nu depună raportul de expertiză până la plata integrală a onorariului. Chiar recurentul recunoaște că dispozițiile art. 2812 C. proc. civ. prevăd că se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, dar că acesta nu a fost parte în cauză pentru a i se comunica hotărârea și nici nu a avut calitatea procesuală pentru a exercita calea de atac prevăzută de lege.

S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii cererii recurentului și obligarea reclamantei la plata sumei de 6.630 lei diferență onorariu expert. Intimata a invocat excepția inadmisibilității recursului, iar în baza art. 137 C. proc. civ., se va analiza, mai întâi, excepția inadmisibilității recursului, excepție care va fi respinsă pentru următoarele considerente: Cererea ce a fost soluționată prin sentința civilă nr. 4/CC din 15 iulie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost întemeiată pe dispozițiile art. 281 2 C. proc. civ. în conformitate cu prevederile art. 281 3 , hotărârea pronunțată potrivit art. 281 2 este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârile în legătură cu care s-a solicitat completarea.

Cum sentința civilă nr. 157 /F/CA din 26 noiembrie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a putut fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție și sentința prin care se soluționează o cerere de completare a acesteia poate fi atacată cu recurs, astfel că recursul este admisibil. Pe fondul recursului, după examinarea motivelor invocate, a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente: Recurentul este expertul care a efectuat expertiza în dosarul nr. 434/64/2006 al Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, dosar soluționat prin pronunțarea sentinței nr. 157 din 26 noiembrie 2007, sentință irevocabilă prin Decizia nr. 4607 din 9 decembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Instanța de fond a respins ca tardivă cererea expertului de completare a dispozițiilor sentinței civile nr. 157 din 26 noiembrie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, în raport cu dispozițiile art. 281 2 C. proc. civ. În motivele de recurs, chiar recurentul arată că cererile de completare se formulează, potrivit art. 281 2 C. proc. civ., în același termen în care se poate declara apel sau recurs împotriva acelei hotărâri. Este adevărat că expertul nu este parte în cauza dedusă judecății, nu i se comunică hotărârea și nu poate exercita căile de atac, dar, legiuitorul a precizat posibilitatea ca, în cazul în care expertul dintr-o cauză, a formulat o cerere iar instanța nu s-a pronunțat asupra ei, să poată cere completarea dispozitivului hotărârii.

În acest sens, potrivit art. 281 2 alin. (3) C. proc. civ., aceste dispoziții se aplică și în cazul în care instanța a omis să se pronunțe asupra cererii expertului cu privire la drepturile sale. Numai că, în această situație, termenul în care se poate cere completarea hotărârii este același pentru toate persoanele îndreptățite la formularea unei asemenea cereri, respectiv termenul de declarare a recursului, însă, în speță, cererea a fost formulată la peste un an de la data pronunțării instanței de fond și după ce aceasta era irevocabilă. Indiferent de volumul de muncă, în condițiile în care expertul a depus raportul de expertiză fără a-i fi achitat onorariul suplimentar, acesta avea tot interesul de a afla dacă cererea sa de majorare a onorariului a fost admisă.

Chiar dacă reprezentantul reclamantei a confirmat că nu s-a achitat diferența pentru onorariu de expert, cererea de completare fiind tardivă, instanța nu poate obliga la plata acestei diferențe, iar aceasta poate fi recuperată numai dacă există o plată benevolă din partea reclamantei. Apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția inadmisibilității recursului. Respinge recursul declarat de P.R.A. împotriva sentinței civile nr. 4/CC din 15 iulie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2010.