ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 449/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

7 aprilie 2009, în dosarul nr. 434/64/2006 al Curții de Apel Brașov,

expertul P.R.A. a solicitat obligarea reclamanților la plata sumei de 5420

lei, reprezentând diferență de onorariu pentru expertiza

efectuată în cauză, precizând că, datorită volumului mare

de lucrări nu a reușit să se ocupe de această problemă

administrativă.

Cererea a fost calificată ca o

cerere de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 157/F/CA din 26

noiembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția

de contencios administrativ și fiscal, conform art. 2822 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă, reclamanta

din dosar, A.A.A.M. – Roșia Montană a invocat excepția

tardivității cererii cu motivarea că de la data de 10 septembrie

2007, când a depus raportul de expertiză, expertul nu a mai solicitat

onorariul restant iar cererea acestuia a fost depusă peste termenul de 15

zile în care putea recura sentința Curții de Apel Brașov.

Instanța, Curtea de Apel Brașov,

secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința

civilă nr. 4/CC din 15 iulie 2009, a admis excepția de tardivitate invocată și a respins cererea de completare a dispozitivului

hotărârii judecătorești, ca tardiv formulată, reținând

că cererea expertului a depășit cu mult termenul de 15 zile

prevăzut de dispozițiile legale, termen în care, de altfel, s-a

declarat recurs împotriva sentinței de fond, recurs respins de Înalta

Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 4607 din 9

decembrie 2008.

Împotriva sentinței nr. 4/CC din 15 iulie

2009 a declarat recurs petentul.

În motivele de recurs arată că

reclamanta a achitat în avans un cuantum de 300 lei, iar odată cu

depunerea raportului de expertiză au indicat valoarea totală a

lucrării, urmând ca instanța de judecată să oblige

reclamanta la plata diferenței onorariu expert, respectiv suma de 6.630

lei, dar, instanța de judecată nu a pus în discuție plata

diferenței de onorariu și nu a obligat reclamanta la plata acestei

diferențe, deci putea să nu depună raportul de expertiză

până la plata integrală a onorariului.

Chiar recurentul recunoaște că

dispozițiile art. 2812 C. proc. civ. prevăd că se poate cere

completarea hotărârii în același termen în care se poate declara apel

sau recurs împotriva acelei hotărâri, dar că acesta nu a fost parte

în cauză pentru a i se comunica hotărârea și nici nu a avut

calitatea procesuală pentru a exercita calea de atac prevăzută

de lege.

S-a solicitat admiterea recursului,

modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii cererii recurentului și

obligarea reclamantei la plata sumei de 6.630 lei diferență onorariu

expert.

Intimata a invocat excepția inadmisibilității

recursului, iar în baza art. 137 C. proc. civ., se va analiza, mai întâi,

excepția inadmisibilității recursului, excepție care va fi

respinsă pentru următoarele considerente:

Cererea ce a fost soluționată

prin sentința civilă nr. 4/CC din 15 iulie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a

fost întemeiată pe dispozițiile art. 281

2

C. proc. civ. în

conformitate cu prevederile art. 281

3

, hotărârea

pronunțată potrivit art. 281

2

este supusă

acelorași căi de atac ca și hotărârile în

legătură cu care s-a solicitat completarea.

Cum sentința civilă nr. 157

/F/CA din 26 noiembrie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția de

contencios administrativ și fiscal, a putut fi atacată cu recurs la

Înalta Curte de Casație și Justiție și sentința prin

care se soluționează o cerere de completare a acesteia poate fi

atacată cu recurs, astfel că recursul este admisibil.

Pe fondul recursului, după

examinarea motivelor invocate, a dispozițiilor legale incidente, Înalta

Curte de Casație și Justiție va respinge recursul declarat

pentru următoarele considerente:

Recurentul este expertul care a efectuat

expertiza în dosarul nr. 434/64/2006 al Curții de Apel Brașov, secția

de contencios administrativ și fiscal, dosar soluționat prin

pronunțarea sentinței nr. 157 din 26 noiembrie 2007,

sentință irevocabilă prin Decizia nr. 4607 din 9 decembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Instanța de fond a respins ca

tardivă cererea expertului de completare a dispozițiilor

sentinței civile nr. 157 din 26 noiembrie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, în

raport cu dispozițiile art. 281

2

C. proc. civ.

În motivele de recurs, chiar recurentul

arată că cererile de completare se formulează, potrivit art. 281

2

C. proc. civ., în același termen în care se poate declara apel sau recurs

împotriva acelei hotărâri.

Este adevărat că expertul nu

este parte în cauza dedusă judecății, nu i se comunică

hotărârea și nu poate exercita căile de atac, dar, legiuitorul a

precizat posibilitatea ca, în cazul în care expertul dintr-o cauză, a

formulat o cerere iar instanța nu s-a pronunțat asupra ei, să

poată cere completarea dispozitivului hotărârii.

În acest sens, potrivit art. 281

2

alin. (3) C. proc. civ., aceste dispoziții se aplică și în cazul

în care instanța a omis să se pronunțe asupra cererii expertului

cu privire la drepturile sale.

Numai că, în această

situație, termenul în care se poate cere completarea hotărârii este

același pentru toate persoanele îndreptățite la formularea unei

asemenea cereri, respectiv termenul de declarare a recursului, însă, în

speță, cererea a fost formulată la peste un an de la data pronunțării

instanței de fond și după ce aceasta era irevocabilă.

Indiferent de volumul de muncă, în

condițiile în care expertul a depus raportul de expertiză

fără a-i fi achitat onorariul suplimentar, acesta avea tot interesul

de a afla dacă cererea sa de majorare a onorariului a fost admisă.

Chiar dacă reprezentantul

reclamantei a confirmat că nu s-a achitat diferența pentru onorariu

de expert, cererea de completare fiind tardivă, instanța nu poate

obliga la plata acestei diferențe, iar aceasta poate fi recuperată

numai dacă există o plată benevolă din partea reclamantei.

Apreciind că soluția instanței

de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 raportat la

art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

inadmisibilității recursului.

Respinge recursul declarat de P.R.A.

împotriva sentinței civile nr. 4/CC din 15 iulie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2010.