ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 319/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 319/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor civile de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 394 din 12 mai

2004, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins, ca neîntemeiată,

excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei; a fost respinsă, ca

nefondată, contestația precizată formulată de contestatorii S.D.C., S.R.B. în

contradictoriu cu intimata S.N.P. P. SA.

Pentru a pronunța această sentință,

tribunalul a reținut ca nefondată contestația precizată pentru următoarele

considerente.

În notificarea nr. 227 din 13 august

2001, modificată prin notificarea nr. 27 din 11 februarie 2002, S.D.C., S.R.B. au

solicitat „măsuri reparatorii” în echivalent prin acțiuni la S.N.P. P. SA

„pentru imobilul constituit din exploatarea petrolieră” și care reprezintă „1/5

din subsolul dealului Scăieni, comuna Boldești, județul Prahova, cu întinderea

de 7027,37 mp și 1/5 dintr-un punct de redevență asupra terenului situat în

aceeași localitate”, concesionat către Societatea A.R.

Intimata S.N.P. P. SA, prin decizia nr.

58 din 27 noiembrie 2003, a respins notificarea nr. 227 din 13 august 2001,

modificată prin notificarea nr. 27 din 11 februarie 2002 cu motivarea că

obiectul acesteia nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001. Că regimul juridic

al bogățiilor subsolului este reglementat de art. 135 alin. (3), (4) și (5) și art.

136 alin. (3) și (4) din Constituția României.

Conform susținerilor contestatorilor,

imobilul a fost preluat de stat de la autoarea acestora fără despăgubire în

temeiul Legii nr. 119/1948.

Potrivit Normelor metodologice de

aplicare a Legii nr. 10/2001, în art. 2 pct. 2.1 din H.G. nr. 498/2003,

preluările de imobile efectuate în baza Legii nr. 119/1948 (pentru

naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări miniere și

de transporturi, cu modificările ulterioare) sunt prezentate a fi cu titlu

valabil. S-a mai avut în vedere că nu este vorba despre o retroactivitate a

acestor dispoziții legale, raportat la data formulării notificării, câtă vreme,

la data soluționării acesteia Normele metodologice venite să lămurească dispozițiile

anterioare ale Legii nr. 10/2001 se aflau în vigoare.

Faptul că nu a fost răsturnată

prezumția de preluare cu titlu valabil a imobilului, cât și natura bunului

preluat de stat (exploatare petrolieră minieră), au făcut ca imobilul să fie

considerat ca aparținând categoriei domeniului public al statului, așa cum este

definită în art. 3 alin. (2) al Legii nr. 213/1998 (privind proprietatea

publică și regimul acesteia), coroborat cu art. I.

Prin sentința civilă nr. 394 din 12

mai 2004, Tribunalul București,

secția a IV-a

civilă, a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității

procesuale

pasive a intimatei; a respins, ca nefondată, contestația formulată, precizată

de contestatorii S.R.B. și S.D.C. în contradictoriu cu intimata S.N.P. P. SA.

Pentru a pronunța această sentință,

tribunalul a reținut că, examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul a

reținut ca nefondată, contestația precizată, pentru următoarele considerente:

Imobilul ce a făcut obiectul

notificării contestatorilor, respinsă prin Decizia intimatei nr. 58 din 27

noiembrie 2003, este compus din exploatarea petrolieră, care reprezintă 1 /5

din subsolul dealului Scăeni, comuna Boldești, județ Prahova (în suprafață de

7.027,37 mp) și 1/5 dintr-un punct de redevență (contract de concesiune minieră)

asupra terenului situat în comuna Boldești, județ Prahova.

Potrivit susținerii contestatorilor,

imobilul a fost preluat de către stat, de la autoarea acestora, fără

despăgubire, în temeiul Legii nr. 119/1948.

Conform dispozițiilor art. 2 pct. 2.1 din

H.G. nr. 498/2003 de aprobare a Normelor Metodologice de aplicare unitară a

Legii nr. 10/2001, preluările de imobile efectuate în baza Legii nr. 119/1948

(pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări

miniere și de transporturi, cu modificările ulterioare) sunt prezumate a fi

făcute cu titlu valabil. Nu poate fi vorba despre o retroactivitate a acestor

dispoziții legale, raportată la data formulării notificării, câtă vreme, la

data soluționării acesteia, Normelor Metodologice venite să lămurească

dispoziții anterioare ale Legii nr. 10/2001, se aflau în vigoare.

Ca atare, nerăsturnarea prezumției de

preluare cu titlu valabil, dar și natura bunului preluat de stat (exploatare

petrolieră și minieră), mențin imobilul în categoria celor aparținând

domeniului public al statului, astfel cum este definită în art. 3 alin. (2) al

Legii nr. 213/1998 (privind proprietatea publică și regimul acesteia),

coroborat cu art. I al anexei la această lege, art. 135 din Constituția

revizuită și art. 5 din Legea nr. 18/1991, republicată (privind fondul

funciar). Toate aceste texte, stabilesc cuprinderea domeniului public al

statului, incluzând și bogățiile de orice natură ale subsolului, în stare de

zăcământ, categorie de bunuri inalienabile, insesizabile și imprescriptibile,

conform art. 11 din Legea nr. 213/1998, art. 5 alin. (2) al Legii nr. 18/1991

și art. 135 alin. (4) din Constituția revizuită.

Prin urmare, fără a nega principiile

fundamentale privind inviolabilitatea proprietății private și compensarea

proprietarilor deposedați abuziv de către stat, tribunalul a reținut ca

întemeiată respingerea notificării contestatorilor și plisa unei oferte de

restituire prin echivalent (prevăzute de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001),

cu argumentația că, nu a fost făcută dovada preluării imobilului de către stat,

fără titlu valabil, printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.

Față de aceste considerente, în baza art.

24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, au fost respinse, ca neîntemeiate, capetele

de cerere ale contestației, privind anularea Deciziei nr. 58 din 27 noiembrie

2003 emisă de intimată și obligarea acesteia la emiterea unei noi decizii, cu

indicarea numărului și valorii nominale a acțiunilor S.N.P. P. SA, acordate ca

măsuri reparatorii prin echivalent, precum și capătul de cerere privind

stabilirea de către instanță a acestor despăgubiri.

Pentru a pronunța această hotărâre, au

fost reținute următoarele considerente.

Potrivit Legii nr. 10/2001 (așa cum a

fost modificată prin Legea nr. 247/2005) se arată modalitățile de restituire

(în natură și echivalent) iar în art. 2 se dă definiția unor categorii de

imobile preluate în mod abuziv, printre care și imobile naționalizate prin

Legea nr. 119/1948 (pentru naționalizarea întreprinderilor industriale,

bancare, de asigurări, miniere și de transporturi) precum și alte acte

normative de naționalizare.

Potrivit art. 3 din aceeași Lege nr. 10/2001

(modificată prin Legea nr. 24/2005) se arată modalitățile la măsuri reparatorii

constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent.

Regula restituirii în natură este

măsura principală (Cap. II art. 9 – art. 20 din Legea nr. 10/2001 modificată

prin Legea nr. 245/2005).

Or, de la bun început apelantul a

cerut măsuri reparatorii în echivalent (din contestația pronunțată de apelant

la 17 decembrie 2003) precizând că este vorba de acțiuni stabilite pe bază de

expertiză.

Ca atare, greșit prima instanță a

respins contestația apreciind că apelantul - contestator nu poate beneficia de

măsuri reparatorii în echivalent cu motivarea că nu sunt întrunite cerințele art.

24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 (nemodificată prin Legea nr. 247/2005

deoarece nu a fost răsturnată prezumția de preluare cu titlul valabil de către

unitatea deținătoare, dar și natura bunului (exploatare petrolieră și minieră)

atâta timp cât bunurile au fost preluate de stat în mod abuziv.

De altfel, semnificația sintagmei, cu

titlu valabil sau fără titlu, are altă semnificație decât cea dată anterior

modificării Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005.

Ca atare este cert că motivele de apel

sunt întemeiate și sentința atacată cu apel este vădit nelegală și netemeinică.

În cauză, la cererea apelantului

(formulată prin înscris cererea de apel) s-a admis proba cu expertiză,

respectiv expertiză tehnică și contabilă, probe admise prin încheierea din 30

iunie 2005.

Datorită faptului că unii experți nu

au putut efectua lucrările dispuse dar și a lipsei de cooperări în

administrarea probelor din partea pârâtei (evidențiate de expert) dar rezultând

și din probele dosarului (referitor la acel contract de concesiune care nu a

putut fi prezentat expertului, a cărei existență nu a fost cercetată de pârâtă

la unele termen, ca în final să nu-l prezinte).

Prin încheierea din 14 septembrie 2006

s-a dispus efectuarea expertizei contabile, prorogând, dacă mai este necesar

efectuarea expertizei grafologice.

Expertul în cauză a fost desemnat A.I.

După numeroase termene (la care și

pârâta a fost de acord pentru prezentarea actelor) respectiv încheierea din 14

septembrie 2006, prin care a fost desemnat expert A.I. termenele fiind acordate

pentru a se prezenta actele necesare expertizei de către părți la 10 ianuarie

2008 s-a efectuat expertiza depusă la dosar.

Împotriva acestei hotărâri au declarat

apel contestatorii S.R.B., S.D.C., iar prin decizia civilă nr. 446 din 5 iunie

2008 a Curții de Apel București s-a admis apelul, s-a schimbat în tot hotărârea

instanței de fond în sensul admiterii contestației și s-a anulat decizia nr. 58

din 27 noiembrie 2003 a S.N.P. P. și a fost obligată intimata să plătească

contestatorului suma de 50.610.644,97 lei (Ron) cu titlu de redevență pe

perioada arătată de expert și nu în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

A fost stabilit onorariu definitiv la

10.000 lei (Ron) fiind obligată intimata să plătească această sumă expertului.

Expertul a solicitat suplimentarea

onorariului la 10.000 lei (Ron) argumentând și necesitatea acordării acestui

onorariu.

S-a acordat termen pentru obiecțiuni iar

obiecțiunile au fost formulate.

Acestea s-au referit la faptul că nu

mai este necesară efectuarea unei expertize geologice care ar fi secret de

stat, iar pentru expertiza contabilă că aceasta este pur ipotetică, neavând la

bază acte pe care să facă calcule corecte.

Ca atare nu s-a mai dispus efectuarea

unei expertize geologice și s-a reținut că se poate soluționa cauza pe

probatoriul existent la dosar.

În fapt, obiecțiunile pârâtei nu vizau

expertiza efectuată, ci se opuneau efectuării expertizei geologice, iar

referitor la expertiza contabilă considerată că nu are suport probator.

Față de faptul că s-au acordat peste

șaisprezece termene pentru soluționarea cauzei (multe și la solicitarea părților

pentru a prezenta acte pentru efectuarea expertizei contabile, acte care nu au

fost prezentate).

Or, în final pe baza probelor

administrate până la 15 mi 2008 (cauza fiind înregistrată la curte la 20

septembrie 2004) s-a trecut la soluționarea cauzei.

Întrucât pârâta, deși afirmase că

deține acte pe care le va prezenta expertului, cu toate insistențele acestuia,

actele nu i-au fost prezentate și expertul a efectuat lucrarea, numai pe baza

materialului probator obținut.

Deci culpa pârâtei în efectuarea

expertizei contabile este evidentă, iar obiecțiunile formulate, au fost

generale, practic au privit faptul că nu poate fi acceptată expertiza (deși nu

s-a pus în discuție revenirea asupra probei).

Se reține că în esența soluționării

cauzei sunt măsurile reparatorii în echivalent (acțiune în compensare) și ca

atare nu se impune efectuarea unei expertize geologice, care nu ar conduce la

soluționarea problemei măsurilor reparatorii solicitate de apelant.

Ca atare, se reține expertiza așa cum

a fost efectuată (nu s-au invocat impedimente de ordin formal conform art. 201 –

art. 214 C. proc. civ.), a fost legal întocmită urmând ca instanța să aprecieze

concluziile expertului.

S-a cerut să se precizeze care este

valoarea sumei ce i-ar reveni apelantului cu titlul de redevență pe perioada

cât aceasta a solicitat măsurile reparatorii.

Întrucât unitatea pârâtă s-a aflat în

culpă (a obstrucționat practic efectuarea expertizei) se rețin ca juste concluziile

expertului contabil cu precizările ulterioare și ca atare acestea se rețin la

50.610.644,97 lei (Ron) cu titlu de redevență pe perioada arătată de expert.

Împotriva acestei hotărâri au declarat

recurs pârâta SC P. SA București și reclamanții S.D.C. în nume propriu și în

calitate de mandatar al lui S.R.B.

Astfel, criticile aduse hotărârii

instanței de apel de către recurenți vizează nelegalitatea hotărârii instanței

de apel sub următoarele aspecte:

Recurenta SC P. SA a solicitat casarea

hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare, fiind invocate dispozițiile art.

312 alin. (3), art. 314 și 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Astfel, recurenta susține

nelegalitatea deciziei recurate, care este lipsită de temei legal și este dată

cu aplicarea greșită a legii.

Din această perspectivă, recurenta

susține inadmisibilitatea contestației, P. SA nefiind unitate deținătoare în

sensul Legii nr. 10/2001 nu putea fi obligată la plata despăgubirilor bănești.

În aceeași idee, recurenta mai

învederează inadmisibilitatea modificării notificării în fața instanței de

judecată, în condițiile în care notificarea formulată conform Legii nr. 10/2001

viza acordarea de măsuri reparatorii în echivalent prin acordarea de acțiuni S.N.P.

P. SA

Recurenta a mai susținut că instanța

de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii, în ce privește

conținutul obligației de acordare de despăgubiri în natură și cuantumul

despăgubirii.

Se arată astfel, că reclamanții, așa

cum rezultă din petitul acțiunii și din obiectivele expertizei dispuse în cauză

au solicitat „fructele civile”, determinarea valorii prejudiciilor cauzate în

cei 56 de ani, prin neîncasarea fructelor/redevenței, cuvenite pentru cota de

1/5 subsol petrolier.

Din această perspectivă se susține că

trecând peste faptul că cererea reclamanților nu are ca obiect un imobil, orice

eventuală preluare cu titlu nu putea da naștere la fructe civile.

Ca atare, susține recurenta, că

raționamentul juridic prin care instanța de apel și-a însușit expertiza ing. A.l.,

ca bază a obligării la despăgubiri, este lipsită de temei legal în sensul tezei

I din art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

O altă critică vizează reținerea

existenței unei culpe în sarcina sa în ce privește nedepunerea înscrisurilor

solicitate de expert, în condițiile în care prin actele depuse la dosar a făcut

dovada faptului că SC P. nu deține înscrisurile solicitate de expert.

Recurenta mai invocă incidența

dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., față de insuficienta motivare a

hotărârii și de existența unor motive străine de natura pricinii, în condițiile

în care se invocă dispozițiile Legii nr. 247/2005, deși decizia prin care a

fost soluționată notificarea este din anul 2003, motiv pentru care aceste

dispoziții sunt inaplicabile în cauză.

Recurenta SC P. SA în principal a

solicitat față de motivele de recurs invocate, casarea hotărârii cu trimitere

spre rejudecare potrivit art. 314 C. proc. civ., iar în subsidiar modificarea

hotărârii în sensul respingerii apelului contestatorilor.

Recurenții S.D.C. și S.R.B. au

criticat hotărârea instanței de apel pentru nelegalitate sub următoarele

aspecte:

Astfel, recurenții au solicitat

modificarea în parte a hotărârii instanței de apel în ce privește suma

stabilită prin expertiză, adică 202.442.579,88 Ron, menținând restul

dispozițiilor hotărârii atacate.

Recurenții au învederat astfel că erau

incidente dispozițiile art. 186 din Decretul nr. 22294/1924 privind legea

minelor, potrivit cărora redevența urmează a se plăti trimestrial, fapt de

altfel evidențiat în expertiză, fiind deci, posibilă plata sumei de

202.442,579,88 Ron.

Pe de altă parte, recurenții mai arată

că urmărind cotele stabilite pentru redevențe, în raport cu grupele de

producție medie, se poate constata că în raport de grupele de producție medie,

se poate constata că în realizarea expertizei s-a folosit un procent extrem de

rezonabil, de 5 % (raportat la prevederile art. 186 din Decretul nr. 2294/1924

privind Legea minelor.

Atât recurenta SC P. SA cât și

recurenții S.D.C. și S.R.B. au depus note de ședință și respectiv concluzii

scrise.

Examinând hotărârea atacată prin

prisma motivelor de recurs a dispozițiilor art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc.

civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin notificarea nr. 227 din 13 august

2001 depusă la B.E.J. R.R. și completată prin actul nr. 27 din 11 februarie

2002 reclamanții au solicitat măsuri reparatorii prin acțiuni la S.N.P. P. SA,

pentru imobilul constituit din exploatarea petrolieră, conform actului dotai

anexat notificării și care reprezintă 1/5 din subsolul dealului Scăieni comuna

Boldești, județul Prahova, în întindere de 7027,37 mp și 1/5 dintr-un punct de

redevența asupra terenului situat în comuna Boldești județul Prahova,

concesionat către Societatea A.R.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 10/2005, sunt cuprinse în categoria imobilelor preluate în mod abuziv

și imobilelor naționalizate prin Legea nr. 119/1948 pentru naționalizarea

întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi

precum și prin alte acte normative de naționalizare.

Potrivit art. 1 pct. 7 din Legea nr. 119/1948

se naționalizează toate bogățiile subsolului care nu se găseau în proprietatea

Statului, la data intrării în vigoare a Constituției Republicii Populare

Române, precum și întreprinderile individuale, societățile de orice fel și

asociațiunile particulare industriale bancare, de asigurări, miniere, de

transporturi și telecomunicații enumerate, după criteriile indicate pentru

fiecare categorie:

- întreprinderile din domeniul

industriei petroliere și de gaze naturale, enumerate în anexa nr. IV.

Anexa nr. 4 cuprinde lista întreprinderilor

petroliere și de gaze naturale, în care la poziția 2 este menționată Societatea

A.R. Societate petrolieră.

Astfel, față de actele anexate de

reclamanți la notificările depuse, de dispozițiile legale sus evocate, instanța

de apel a făcut o legală apreciere a raporturilor juridice dintre părți, prin

raportare și la dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 10/2001, motiv

pentru care nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Susținerea recurentei SC P. SA legată

de nemotivarea hotărârii instanței de apel și de existența unor motive străine

de cauză, este de asemenea nefondată.

Motivarea unei hotărâri nu este o

problemă de volum, ci una de conținut.

Or, din această perspectivă, este de

reținut că instanța de apel s-a conformat dispozițiilor art. 261 C. proc. civ.

Condițiile procedurale privind

motivarea hotărârii sunt îndeplinite chiar dacă nu s-a răspuns expres fiecărui

argument invocat de părți, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte

că s-a răspuns tuturor argumentelor în mod implicit.

Motivarea înseamnă de fapt încadrarea

unei situații particulare, de speță, în cadrul procedurilor generale și

abstracte ale unei legi, iar scopul ei este acela de a explica măsurile

adoptate de instanță.

Or, din perspectiva celor expuse,

hotărârea instanței de apel îndeplinește cerințele art. 261 C. proc. civ.,

motiv pentru care nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 6, 7 și 8 C. proc.

civ.

Expertiza efectuată în cauză a avut în

vedere și procesul verbal întocmit la 9 octombrie 2007 și semnat de

reprezentanții exploatării petroliere Boldești - Scăieni, județul Prahova,

reprezentantul Primăriei și al reclamanților prin care s-au reidentificat sondele

cu 668 și 851 Boldești.

De altfel, din procesul verbal sus

menționat rezultă că o identificare faptică a mai fost efectuată și la 24

octombrie 2002 când s-a și încheiat un proces verbal între aceleași părți.

Expertiza efectuată în cauză de către

expert A.I., clarifică situația redevenței de 1/5, care așa cum este explicată

de expert se calculează anual și nu trimestrial dosarul instanței de apel vol.

II și care a fost calculată de expert la suma de 50.610.644,97 Ron.

Or, față de concluziile expertizei

finalizate prin actul depus la dosar, susținerile recurenților reclamanți sunt

nefondate.

Față de cele expuse, nefiind întrunite

cerințele art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., urmează a fi respinse atât

recursul pârâtei SC P. SA cât și a reclamanților, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

contestatorii S.D.C. și S.R.B. și de pârâta SC P. SA împotriva deciziei nr. 446/

A din 6 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, ca

nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

25 ianuarie 2010.