ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5180/2009
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5180/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra cererii de revizuire, reține următoarele: Cererea a fost motivată în drept pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Analizând cererea de revizuire, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade diferite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceleași calități. Revizuirea pentru contrarietate de hotărâri își are suportul în respectarea principiului autorității de lucru judecat, prin această cale extraordinară de atac urmărindu-se anularea ultimei hotărâri pronunțate.
Din dispozițiile legale menționate rezultă că posibilitatea de a cere revizuirea unei hotărâri, atunci când există hotărâri potrivnice, este supusă, printre altele, condiției ca aceasta să fie dată în aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate, acestea fiind elementele caracteristice ale autorității lucrului judecat conform art. 1201 C. civ. In speță, nu sunt întrunite condițiile cerute de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 2683 din 26 februarie 2008, Judecătoria Craiova a admis plângerea formulată de reclamanții F.M. și F.D. și a anulat Hotărârea nr. 2312 din 21 octombrie 2006 emisă de Comisia județeană Dolj de aplicare a Legii fondului funciar, precum și propunerea Comisiei locale Ișalnița de revocare parțială a titlului de proprietate nr. 97445378 din 25 ianuarie 1997 și de validare a pârâtului F.C.
în anexa 26, cu suprafața de 1407,5 mp. Așa fiind, lipsind cerința identității de obiect, cererea de revizuire nu se încadrează în dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și ca atare, va fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuenții F.M. și F.D. împotriva deciziei nr. 684 din 8 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publica, astăzi 5 mai 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.