ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6983/2011

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

La data de 23 decembrie 2010, revizuenta C.E.

a formulat cerere de revizuire a Deciziei nr. 6415 din 26 noiembrie 2010

pronunțată în dosarul nr. 3230/54/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția civilă și de proprietate intelectuală, în temeiul art. 322 pct. 5 C.

proc. civ., precizând că înscrisul nou pe care îl invocă este Sentința civilă

nr. 806/2011 a Judecătoriei Pitești.

Analizând cererea de

revizuire de față, Înalta Curte constată următoarele:

C.E. a solicitat, în

contradictoriu cu Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate

Dolj, Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Băilești și

C.V., revizuirea Deciziei nr. 1680 din 5 octombrie 2009 a Tribunalului Dolj,

secția civilă, pronunțată în dosarul nr. 1146/183/2008, în temeiul art. 322

pct. 7 C. proc. civ.

Revizuenta a susținut

că decizia sus-menționată este potrivnică Deciziei nr. 643/12/1272007,

pronunțată de Tribunalul Dolj, prin care a fost considerat ca legal titlul de

proprietate nr. 8075 din 04 martie 2003, emis pe numele ei și al intimatei C.V.

După declinare,

Curtea de Apel Craiova, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

prin Decizia nr. 311 din 2 martie 2010, a respins, ca nefondată, cererea de

revizuire, reținând că în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 322 pct. 7 C.

proc. civ. întrucât hotărârile definitive invocate de revizuentă ca fiind

potrivnice nu au fost pronunțate în aceeași pricină, neexistând identitate de

părți, obiect și cauză juridică care să prefigureze existența autorității de

lucru judecat.

Împotriva acestei

decizii, revizuenta a declarat recurs, invocând prevederile art. 304 pct. 7 și

9 C. proc. civ.

Recursul a fost

respins ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 6415 din 26 noiembrie 2010 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, supusă revizuirii în prezenta cauză, cu următoarea

motivare:

Revizuirea pentru

contrarietate de hotărâri a fost reglementată în scopul respectării puterii de

lucru judecat și, ca atare, admisibilitatea unei astfel de cereri este

condiționată de verificarea existenței triplei identități de părți, obiect și

cauză, conform art. 1201 C. proc. civ.

Justificarea acestui

caz de revizuire constă în imposibilitatea de a se executa asemenea hotărâri,

ce conțin dispoziții ce nu pot fi aduse la îndeplinire, simultan, ultima

trebuind să contrazică lucrul judecat ce reiese din dispozitivul celeilalte.

În speță, litigiul

soluționat prin Decizia nr. 643 din 12 decembrie 2007 a Tribunalului Dolj a

avut ca obiect sistarea stării de indiviziune a unui teren evidențiat în titlul

de proprietate nr. 3256-44614 din 22 octombrie 1996, iar litigiul finalizat

prin Decizia nr. 1680 din 5 octombrie 2009 a vizat constatarea nulității

absolute a unui alt titlu de proprietate având nr. 8075 din 4 martie 2006, emis

pentru suprafața de 82,52 ha teren.

În raport de

considerentele de fapt și de drept prezentate, având în vedere că cele două

litigii au obiecte diferite, în mod corect instanța de apel a respins cererea

de revizuire, reținând că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 322

pct. 7 C. proc. civ.

La termenul din 7 octombrie

2011, Înalta Curte a rămas în pronunțare cu privire la excepția admisibilității

cererii de revizuire a Deciziei civile nr. 311 din 2 martie 2010 a Curții de

Apel Craiova, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, excepție

în raport de care constată următoarele:

Revizuirea este o

cale de atac extraordinară, de retractare, deoarece se adresează aceleiași

instanțe care a judecat pricina în fond, cerându-i-se să revină asupra

hotărârii atacate, în baza noilor împrejurări invocate care, de regulă, s-au

ivit ulterior pronunțării hotărârii. Astfel, situația de fapt reținută de către

instanță, văzută prin prisma noilor elemente, nu mai corespunde realității,

impunându-se retractarea hotărârii respective.

Din definiția

revizuirii, menționată anterior, rezultă că nu pot fi supuse revizuirii decât

hotărâri judecătorești în care a fost analizat fondul cauzei.

Această cerință

constituie un aspect de admisibilitate a acestei căi extraodinare de atac,

fiind menționată expres în alin. (1) al art. 322 C. proc. civ.

Potrivit art. 322

alin. (1) C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri se poate solicita dacă

aceasta a rămas definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și

dacă a fost dată de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul.

Prin urmare,

revizuirea vizează acele hotărâri care evocă fondul cauzei, respectiv hotărâri

pronunțate în apel sau hotărâri date în recurs.

Apelul antrenează o

rejudecare în fond a pricinii, în întregul ei, fără restricții în privința

administrării probelor, datorită caracterului său devolutiv, astfel încât cu

privire la hotărârile pronunțate în apel nu s-a impus cerința de evocare a

fondului.

Alta este situația în

cazul recursului, care constituie o cale extraordinară de atac de reformare,

limitată la verificarea legalității deciziilor pronunțate în apel în raport de

prevederile limitativ menționate în art. 304 C. proc. civ.

Totuși, în recurs,

sunt unele situații în care instanța statuează și în fapt, de exemplu când

respinge recursul și, luând în considerare nu numai elementele de drept, ci și

pe cele de fapt care rezultă din hotărârea criticată sau din dosar, înlătură un

considerent eronat, substituie un considerent inexact cu un considerent exact,

ori completează o motivare insuficientă; când casează hotărârea și, fără a mai

trimite pricina spre a fi rejudecată în fond, pronunță o nouă hotărâre în baza

probelor administrate la dosar; atunci când soluționează recursul pe temeiul

înscrisurilor noi administrate în temeiul art. 305 C. proc. civ.

Prin urmare, numai în

aceste ipoteze este admisibilă formularea unei cereri de revizuire, căci numai

dacă s-a analizat fondul cauzei se poate verifica dacă împrejurările noi,

intervenite ulterior pronunțării acestei hotărâri, pot determina o altă soluție

asupra fondului.

În art. 322 C. proc.

civ. se are în vedere recursul exercitat împotriva deciziei din apel, care l-a

rândul său, verifică modul de stabilire a situației de fapt și aplicarea legii

de către prima instanță de fond asupra petitelor menționate în cererea de

chemare în judecată prin care se solicită apărarea dreptului subiectiv civil.

Numai verificarea în căile de atac a modului de soluționare a cererii de

chemare în judecată de către prima instanță constituie o evocare a fondului

cauzei, astfel încât nu intră în această categorie cererile de revizuire prin

care nu se analizează aspectele avute în vedere de instanțele de fond, ci se

aduc în discuție împrejurări noi, necunoscute de instanță la data pronunțării.

De altfel, numai după admiterea cererii de revizuire are loc o rejudecare

asupra fondului cauzei, fie că această rejudecare se realizează prin aceeași

hotărâre sau prin hotărâri distincte.

Decizia care face

obiectul cererii de revizuire în prezenta cauză a fost pronunțată de către o

instanță de recurs în soluționarea unei alte cereri de revizuire, astfel încât

se impune a se analiza în ce măsură o astfel de hotărâre evocă fondul cauzei.

În doctrină se afirmă

că, atunci când se invocă motivul de revizuire privitor la contrarietatea de

hotărâri, nu se mai poate vorbi despre o retractare propriu-zisă, deoarece

instanța superioară nu exercită un control judiciar ci, în situația în care

admite cererea de revizuire, procedează la anularea celei de-a doua hotărâri.

Înalta Curte

îmbrățișează această concluzie și consideră că, în ipoteza art. 322 pct. 7 C.

proc. civ., nu se realizează o analiză asupra fondului cauzei, deoarece

instanța de revizuire este ținută să verifice numai condițiile de existență ale

puterii de lucru judecat, conform art. 1201 C. civ.

Astfel cum rezultă din

sinteza motivării deciziei din recurs, în cuprinsul său nu au fost antamate

aspecte de fond ale cauzei, ci s-a verificat existența identității de părți,

obiect și cauză dintre cele două decizii considerate a fi potrivnice și s-a

concluzionat că nu există tripla identitate cerută de art. 1201 C. civ.,

obiectul celor două cauze fiind diferit.

În consecință, față

de argumentele prezentate, Înalta Curte constată că, deși decizia atacată este

pronunțată de către o instanță de recurs, nu este îndeplinită condiția evocării

fondului cerută de art. 322 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât cererea de

revizuire urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Respinge ca

inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta C.E. împotriva

Deciziei nr. 6415 din 26 noiembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția civilă și de proprietate intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 7 octombrie 2011.