ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6983/2011

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: La data de 23 decembrie 2010, revizuenta C.E. a formulat cerere de revizuire a Deciziei nr. 6415 din 26 noiembrie 2010 pronunțată în dosarul nr. 3230/54/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., precizând că înscrisul nou pe care îl invocă este Sentința civilă nr. 806/2011 a Judecătoriei Pitești. Analizând cererea de revizuire de față, Înalta Curte constată următoarele: C.E. a solicitat, în contradictoriu cu Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Dolj, Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Băilești și C.V., revizuirea Deciziei nr. 1680 din 5 octombrie 2009 a Tribunalului Dolj, secția civilă, pronunțată în dosarul nr. 1146/183/2008, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. Revizuenta a susținut că decizia sus-menționată este potrivnică Deciziei nr. 643/12/1272007, pronunțată de Tribunalul Dolj, prin care a fost considerat ca legal titlul de proprietate nr. 8075 din 04 martie 2003, emis pe numele ei și al intimatei C.V. După declinare, Curtea de Apel Craiova, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia nr. 311 din 2 martie 2010, a respins, ca nefondată, cererea de revizuire, reținând că în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 322 pct. 7 C. proc. civ. întrucât hotărârile definitive invocate de revizuentă ca fiind potrivnice nu au fost pronunțate în aceeași pricină, neexistând identitate de părți, obiect și cauză juridică care să prefigureze existența autorității de lucru judecat.

Împotriva acestei decizii, revizuenta a declarat recurs, invocând prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Recursul a fost respins ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 6415 din 26 noiembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, supusă revizuirii în prezenta cauză, cu următoarea motivare: Revizuirea pentru contrarietate de hotărâri a fost reglementată în scopul respectării puterii de lucru judecat și, ca atare, admisibilitatea unei astfel de cereri este condiționată de verificarea existenței triplei identități de părți, obiect și cauză, conform art. 1201 C. proc. civ. Justificarea acestui caz de revizuire constă în imposibilitatea de a se executa asemenea hotărâri, ce conțin dispoziții ce nu pot fi aduse la îndeplinire, simultan, ultima trebuind să contrazică lucrul judecat ce reiese din dispozitivul celeilalte.

În speță, litigiul soluționat prin Decizia nr. 643 din 12 decembrie 2007 a Tribunalului Dolj a avut ca obiect sistarea stării de indiviziune a unui teren evidențiat în titlul de proprietate nr. 3256-44614 din 22 octombrie 1996, iar litigiul finalizat prin Decizia nr. 1680 din 5 octombrie 2009 a vizat constatarea nulității absolute a unui alt titlu de proprietate având nr. 8075 din 4 martie 2006, emis pentru suprafața de 82,52 ha teren. În raport de considerentele de fapt și de drept prezentate, având în vedere că cele două litigii au obiecte diferite, în mod corect instanța de apel a respins cererea de revizuire, reținând că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

La termenul din 7 octombrie 2011, Înalta Curte a rămas în pronunțare cu privire la excepția admisibilității cererii de revizuire a Deciziei civile nr. 311 din 2 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, excepție în raport de care constată următoarele: Revizuirea este o cale de atac extraordinară, de retractare, deoarece se adresează aceleiași instanțe care a judecat pricina în fond, cerându-i-se să revină asupra hotărârii atacate, în baza noilor împrejurări invocate care, de regulă, s-au ivit ulterior pronunțării hotărârii. Astfel, situația de fapt reținută de către instanță, văzută prin prisma noilor elemente, nu mai corespunde realității, impunându-se retractarea hotărârii respective.

Din definiția revizuirii, menționată anterior, rezultă că nu pot fi supuse revizuirii decât hotărâri judecătorești în care a fost analizat fondul cauzei. Această cerință constituie un aspect de admisibilitate a acestei căi extraodinare de atac, fiind menționată expres în alin. (1) al art. 322 C. proc. civ. Potrivit art. 322 alin. (1) C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri se poate solicita dacă aceasta a rămas definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și dacă a fost dată de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul. Prin urmare, revizuirea vizează acele hotărâri care evocă fondul cauzei, respectiv hotărâri pronunțate în apel sau hotărâri date în recurs. Apelul antrenează o rejudecare în fond a pricinii, în întregul ei, fără restricții în privința administrării probelor, datorită caracterului său devolutiv, astfel încât cu privire la hotărârile pronunțate în apel nu s-a impus cerința de evocare a fondului.

Alta este situația în cazul recursului, care constituie o cale extraordinară de atac de reformare, limitată la verificarea legalității deciziilor pronunțate în apel în raport de prevederile limitativ menționate în art. 304 C. proc. civ. Totuși, în recurs, sunt unele situații în care instanța statuează și în fapt, de exemplu când respinge recursul și, luând în considerare nu numai elementele de drept, ci și pe cele de fapt care rezultă din hotărârea criticată sau din dosar, înlătură un considerent eronat, substituie un considerent inexact cu un considerent exact, ori completează o motivare insuficientă; când casează hotărârea și, fără a mai trimite pricina spre a fi rejudecată în fond, pronunță o nouă hotărâre în baza probelor administrate la dosar; atunci când soluționează recursul pe temeiul înscrisurilor noi administrate în temeiul art. 305 C. proc.

civ. Prin urmare, numai în aceste ipoteze este admisibilă formularea unei cereri de revizuire, căci numai dacă s-a analizat fondul cauzei se poate verifica dacă împrejurările noi, intervenite ulterior pronunțării acestei hotărâri, pot determina o altă soluție asupra fondului. În art. 322 C. proc. civ. se are în vedere recursul exercitat împotriva deciziei din apel, care l-a rândul său, verifică modul de stabilire a situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță de fond asupra petitelor menționate în cererea de chemare în judecată prin care se solicită apărarea dreptului subiectiv civil.

Numai verificarea în căile de atac a modului de soluționare a cererii de chemare în judecată de către prima instanță constituie o evocare a fondului cauzei, astfel încât nu intră în această categorie cererile de revizuire prin care nu se analizează aspectele avute în vedere de instanțele de fond, ci se aduc în discuție împrejurări noi, necunoscute de instanță la data pronunțării. De altfel, numai după admiterea cererii de revizuire are loc o rejudecare asupra fondului cauzei, fie că această rejudecare se realizează prin aceeași hotărâre sau prin hotărâri distincte. Decizia care face obiectul cererii de revizuire în prezenta cauză a fost pronunțată de către o instanță de recurs în soluționarea unei alte cereri de revizuire, astfel încât se impune a se analiza în ce măsură o astfel de hotărâre evocă fondul cauzei.

În doctrină se afirmă că, atunci când se invocă motivul de revizuire privitor la contrarietatea de hotărâri, nu se mai poate vorbi despre o retractare propriu-zisă, deoarece instanța superioară nu exercită un control judiciar ci, în situația în care admite cererea de revizuire, procedează la anularea celei de-a doua hotărâri. Înalta Curte îmbrățișează această concluzie și consideră că, în ipoteza art. 322 pct. 7 C. proc. civ., nu se realizează o analiză asupra fondului cauzei, deoarece instanța de revizuire este ținută să verifice numai condițiile de existență ale puterii de lucru judecat, conform art. 1201 C. civ.

Astfel cum rezultă din sinteza motivării deciziei din recurs, în cuprinsul său nu au fost antamate aspecte de fond ale cauzei, ci s-a verificat existența identității de părți, obiect și cauză dintre cele două decizii considerate a fi potrivnice și s-a concluzionat că nu există tripla identitate cerută de art. 1201 C. civ., obiectul celor două cauze fiind diferit. În consecință, față de argumentele prezentate, Înalta Curte constată că, deși decizia atacată este pronunțată de către o instanță de recurs, nu este îndeplinită condiția evocării fondului cerută de art. 322 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât cererea de revizuire urmează a fi respinsă ca inadmisibilă. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E: Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta C.E.

împotriva Deciziei nr. 6415 din 26 noiembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 octombrie 2011.