ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1951/2010

Asupra

recursurilor de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 28 aprilie 2010,

pronunțată în dosarul nr. 34885/3/2009 al Curții de Apel

București, secția I penală, s-a dispus, în temeiul art. 300

2

,

raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen.,

menținerea stării de arest a inculpaților G.T.V. și E.C.

Instanța a constatat că

temeiurile avute în vedere la luarea măsurii privative de libertate nu

s-au schimbat, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile

săvârșite fiind închisoarea mai mare de 4 ani, existând probe că

lăsarea inculpaților în libertate prezintă pericol concret

pentru ordinea publică, evidențiat de natura infracțiunilor

și modalitatea concretă de săvârșite a acestora și de

circumstanțele personale ale acestora.

Împotriva acestei încheieri

inculpații au declarat recurs, susținând, prin apărătorul desemnat

din oficiu, că nu mai subzistă temeiurile, care au determinat luarea

măsurii.

Înalta Curte, examinând motivele de

recurs invocate, cât și din oficiu cauza potrivit art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpați

este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit art. 160

b

C. proc.

pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de

control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea

și temeinicia arestării preventive.

Totodată, conform alin. (3) al

aceluiași articol „când instanța constată că temeiurile

care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate,

dispune, prin încheierea motivată, menținerea arestării

preventive”.

În cauză, așa cum rezultă

din încheierea atacată, instanța de apel a procedat la efectuarea

verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat

că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării

măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare

privarea de libertate a inculpaților.

Înalta Curte apreciază că, în

lanțul infracțional ce susține flagelul consumului de droguri,

acești traficanți-distribuitori, cum sunt inculpații G.T.V.

și E.C. reprezintă veriga cea mai pernicioasă, deoarece este

momentul decisiv al ajungerii drogului la consumator.

Activitatea acestui tip de

traficanți susține atât capii rețelelor de distribuție,

prin furnizarea de fonduri cât și viciul în sine, prin recrutarea și

determinarea consumatorilor care, de multe ori, nu sunt decât victime

conjuncturale ale unui flagel social.

În contextul întăririi atitudinii de

combatere a traficului de droguri de către oficialități,

manifestarea de clemență din partea instanțelor

judecătorești față de cei prinși și deduși

judecății ar echivala cu un act de injustiție socială.

Aceste infracțiuni care au dobândit

caracter de fenomen în ultima perioadă de timp, aduc atingere uneia dintre

cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv

sănătatea publică, reprezentând una dintre cele mai grave forme

al criminalității organizate, astfel că o eventuală

lăsare în libertate a inculpaților prezintă pericol concret

pentru ordina publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și

neîncredere în buna desfășurare a justiției.

Pericolul pentru ordinea publică al

acestui gen de infracțiuni este dat de creșterea alarmantă a

numărului de consumatori de droguri, care devin treptat vânzători de

astfel de substanțe, datorită nevoii de a-și procura banii

necesari cumpărării dozelor zilnice de consum, așa-zisa

dependență de moarte albă.

Pe de altă parte, asemenea fapte

neurmate de o ripostă fermă a societății ar întreține

climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că

pot persista în sfidarea legii.

Faptul că a fost

pronunțată o hotărâre de condamnare a cauză nu

alterează prezumția de nevinovăție, limitarea

libertății persoanei, încadrându-se în dispozițiile legii,

răspunzând, totodată, exigențelor dispozițiilor cuprinse în

art. 5 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor

Omului și Libertăților Fundamentale.

Toate aceste aspecte justifică

dispoziția instanței de apel, în sensul menținerii

arestării preventive astfel că, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile

art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații G.T.V. și E.C.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de

inculpații G.T.V. și E.C. împotriva încheierii din 28 aprilie 2010 a

Curții de Apel București, secția I penală,

pronunțată în dosarul nr. 34885/3/2009 (nr. 889/2010).

Obligă recurenții

inculpați la plata sumelor de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând

onorariile apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 17 mai 2010.