ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 477/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 18 ianuarie 2010, pronunțată în dosarul nr. 10931.31/3/2009 al Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, ca instanță de apel, s-a dispus, printre altele, menținerea stării de arest a inculpatei D.C.I. Instanța a constatat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii privative de libertate nu s-au schimbat, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile săvârșite fiind închisoarea mai mare de 4 ani, existând probe că lăsarea inculpatei în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, evidențiat de natura infracțiunilor și modalitatea concretă de săvârșire a acestora precum și de circumstanțele personale ale inculpatei care este recidivistă postcondamnatorie.

Împotriva acestei încheierii inculpata a declarat recurs, susținând, prin apărătorul desemnat din oficiu, că nu mai subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii. Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpată este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Potrivit art. 160 b C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Totodată, conform alin. (3) al aceluiași articol „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive”.

În cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de apel a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatei. Înalta Curte apreciată că, în lanțul infracțional ce susține flagelul consumului de droguri, acești traficanți distribuitori cum este inculpata D.C.I., reprezintă veriga cea mai pernicioasă, deoarece este momentul decisiv al ajungerii drogului la consumator. Activitatea acestui tip de traficanți susține atât capii rețelelor de distribuție, prin furnizarea de fonduri, cât și viciul în sine, prin recrutarea și determinarea consumatorilor care, de multe ori, nu sunt decât victime conjuncturale ale unui flagel social.

În contextul întăririi atitudinii de combatere a traficului de droguri de către oficialități, manifestarea de clemență din partea instanțelor judecătorești față de cei prinși și deduși judecății ar echivala cu un act de injustiție socială. Aceste infracțiuni care au dobândit caracter de fenomen în ultima perioadă de timp, aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori arătate de legea penală, respectiv sănătatea publică, reprezentând una dintre cele mai grave forme al criminalității organizate, astfel că o eventuală lăsare în libertate a inculpatei prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a justiției.

Pericolul pentru ordinea publică al acestui gen de infracțiuni este dat de creșterea alarmantă a numărului de consumatori de droguri, care devin treptat vânzători de astfel de substanțe, datorită nevoii de a-și procura banii necesari cumpărării dozelor zilnice de consum – așa-zisa dependență de moarte albă. Pe de altă parte, asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societății ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii. Faptul că a fost pronunțată o hotărâre de condamnare în cauză nu alterează prezumția de nevinovăție, limitarea libertății persoanei încadrându-se în dispozițiile legii, răspunzând, totodată, exigențelor dispozițiilor cuprinse în art. 5 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

Toate aceste aspecte justifică dispoziția instanței de apel, în sensul menținerii arestării preventive astfel că, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata D.C.I. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata D.C.I. împotriva încheierii din 18 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 10931.01/3/2009 (nr. 16/2010). Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 februarie 2010.