ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1745/2011

Asupra recursului penal de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin încheierea de ședință din 30 martie 2011 pronunțată în dosarul nr. 13128/3/2010 (2746/2010), Curtea de Apel București, secția I penală, printre altele, a menținut starea de arest preventiv a inculpatei L.G., arestată în baza mandatului de arestare preventivă nr. 268/UP din 20 noiembrie 2009 emis de Tribunalul București, secția I penală. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, următoarea situație de fapt. Prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 20 noiembrie 2009, Tribunalul București, secția I penală, a dispus arestarea preventivă a inculpatei în temeiul art. 149/1 C. proc.

pen. raportat la art. 143 C. proc. pen., art. 148 lit. f) și art. 151 C. proc. pen., emițându-se mandatul de arestare preventivă nr. 268/UP din 20 noiembrie 2009. Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. nr. 260/D/P/2009 din 15 martie 2010, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatei L.G. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată în stare de recidivă postcondamnatorie și deținere de droguri de mare risc în formă continuată în stare de recidivă postcondamnatorie, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. iar prin sentința penală nr. 652F din 26 august 2010 a Tribunalului București, secția I penală, inculpata a fost condamnată la pedeapsa privativă de libertate de 10 ani închisoare, cu executare în regim de detenție și, în temeiul art. 350 C. proc.

pen. a fost menținută starea sa de arest preventiv. S-a mai reținut de asemenea că temeiurile de fapt și de drept [prevăzute de art. 143 și art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.] avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpată se mențin și impun în continuare privarea de libertate a acesteia. Împotriva acestei hotărâri, inculpata, în termen legal a declarat recurs prin care a solicitat în esență revocarea măsurii arestării preventive și judecarea sa în stare de libertate. Recursul nu este fondat. Potrivit art. 300 2 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice în cursul judecății legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160 b din același cod.

Conform art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică o asemenea măsură, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea stării de arest preventiv. Prin încheierea atacată, instanța de apel constatând că aceste dispoziții procedurale sunt aplicabile în cauză, pentru că există motive verosimile de a bănui că inculpata L.G. a comis infracțiunile prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) și art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., fiind îndeplinite cerințele art. 148 lit. f) C. proc. pen., a dispus menținerea arestării preventive.

Potrivit art. 5 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpata a fost inițial arestată în vederea aducerii acesteia în fața autorităților judiciare competente, existând motive temeinice de a bănui că a comis o infracțiune. Ulterior, măsura arestării a fost menținută în baza condamnării de un tribunal competent, în speță de Tribunalul București care a condamnat-o pe inculpată la pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 37 lit. a) C. pen. Chiar dacă sentința penală nu a rămas definitivă, menținerea arestării preventive a inculpatei este justificată, aceasta fiind trimisă în judecată pentru infracțiuni pentru care legea prevede pedepse mai mari de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. În ceea ce privește pericolul pentru ordinea publică, la evaluarea lui, trebuie să fie avute în vedere atât datele personale ale inculpatului cât și cele referitoare la infracțiunile de săvârșirea cărora este învinuit, respectiv pericolul social al acestora, faptul că lăsarea în libertate a inculpatei ar crea în rândul opiniei publice un sentiment de insecuritate, credința că justiția nu acționează destul de ferm împotriva unor manifestări infracționale de accentuat pericol.

În cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat în mod justificat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă și sunt actuale confirmând în continuare privarea de libertate a inculpatei, respectiv infracțiunile de trafic ilicit de droguri de mare risc și deținere de droguri de mare risc deduse judecății sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea inculpatei în stare de libertate prezintă pericol pentru ordinea publică. Condiția existenței pericolului social pentru ordinea publică este îndeplinită având în vedere natura infracțiunilor pentru care inculpata este cercetată, gravitatea faptelor comise și rezonanța socială negativă a acestora în rândul opiniei publice.

În acest context, Înalta Curte apreciază că lăsarea în libertate a inculpatei, care dă dovadă de perseverență infracțională, ar crea o stare de neliniște și neîncredere în rândul membrilor societății. Constatând că sunt întrunite atât cerințele art. 300 2 , ale art. 160 b alin. (3), art. 148 lit. f) C. proc. pen., precum și ale art. 5 pct. 1 lit. a) și c din CEDO, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata L.G. împotriva încheierii din 30 martie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 13128/3/2010 (2746/2010). Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 125 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 aprilie 2011.