ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1745/2011

Asupra recursului penal de față ;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele :

Prin încheierea de ședință din 30

martie 2011 pronunțată în dosarul nr. 13128/3/2010 (2746/2010), Curtea de Apel

București, secția I penală, printre altele, a menținut starea de arest

preventiv a inculpatei L.G., arestată în baza mandatului de arestare preventivă

nr. 268/UP din 20 noiembrie 2009 emis de Tribunalul București, secția I penală.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut, în esență, următoarea situație de fapt.

Prin încheierea de ședință din

Camera de Consiliu din data de 20 noiembrie 2009, Tribunalul București, secția

I penală, a dispus arestarea preventivă a inculpatei în temeiul art. 149/1 C.

proc. pen. raportat la art. 143 C. proc. pen., art. 148 lit. f) și art. 151 C.

proc. pen., emițându-se mandatul de arestare preventivă nr. 268/UP din 20

noiembrie 2009.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. nr. 260/D/P/2009 din

15 martie 2010, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a

inculpatei L.G. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic ilicit de droguri de

mare risc în formă continuată în stare de recidivă postcondamnatorie și

deținere de droguri de mare risc în formă continuată în stare de recidivă

postcondamnatorie, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. iar prin

sentința penală nr. 652F din 26 august 2010 a Tribunalului București, secția I

penală, inculpata a fost condamnată la pedeapsa privativă de libertate de 10

ani închisoare, cu executare în regim de detenție și, în temeiul art. 350 C.

proc. pen. a fost menținută starea sa de arest preventiv.

S-a mai reținut de asemenea că temeiurile

de fapt și de drept [prevăzute de art. 143 și art. 148 alin. (1) lit. f) C.

proc. pen.] avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de

inculpată se mențin și impun în continuare privarea de libertate a acesteia.

Împotriva acestei hotărâri,

inculpata, în termen legal a declarat recurs prin care a solicitat în esență

revocarea măsurii arestării preventive și judecarea sa în stare de libertate.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 300

2

C.

proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată

este datoare să verifice în cursul judecății legalitatea și temeinicia

arestării preventive, procedând potrivit art. 160

b

din același cod.

Conform art. 160

b

alin. (3)

C. proc. pen., când instanța constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi

care justifică o asemenea măsură, instanța dispune, prin încheiere motivată,

menținerea stării de arest preventiv.

Prin încheierea atacată, instanța de

apel constatând că aceste dispoziții procedurale sunt aplicabile în cauză,

pentru că există motive verosimile de a bănui că inculpata L.G. a comis

infracțiunile prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) și art. 4 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C.

pen., fiind îndeplinite cerințele art. 148 lit. f) C. proc. pen., a dispus

menținerea arestării preventive.

Potrivit art. 5 pct. 1 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitor la

cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate,

inculpata a fost inițial arestată în vederea aducerii acesteia în fața

autorităților judiciare competente, existând motive temeinice de a bănui că a

comis o infracțiune.

Ulterior, măsura arestării a fost

menținută în baza condamnării de un tribunal competent, în speță de Tribunalul

București care a condamnat-o pe inculpată la pedeapsa rezultantă de 10 ani

închisoare în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., art. 4 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C.

pen.

Chiar dacă sentința penală nu a

rămas definitivă, menținerea arestării preventive a inculpatei este

justificată, aceasta fiind trimisă în judecată pentru infracțiuni pentru care

legea prevede pedepse mai mari de 4 ani și există probe certe că lăsarea în

libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

În ceea ce privește pericolul pentru

ordinea publică, la evaluarea lui, trebuie să fie avute în vedere atât datele

personale ale inculpatului cât și cele referitoare la infracțiunile de

săvârșirea cărora este învinuit, respectiv pericolul social al acestora, faptul

că lăsarea în libertate a inculpatei ar crea în rândul opiniei publice un

sentiment de insecuritate, credința că justiția nu acționează destul de ferm

împotriva unor manifestări infracționale de accentuat pericol.

În cauză, așa cum rezultă din

încheierea atacată, instanța a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de

legea procesual penală și a constatat în mod justificat că temeiurile de fapt

și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă

și sunt actuale confirmând în continuare privarea de libertate a inculpatei,

respectiv infracțiunile de trafic ilicit de droguri de mare risc și deținere de

droguri de mare risc deduse judecății sunt sancționate cu pedeapsa închisorii

mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea inculpatei în stare de

libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.

Condiția existenței pericolului

social pentru ordinea publică este îndeplinită având în vedere natura

infracțiunilor pentru care inculpata este cercetată, gravitatea faptelor comise

și rezonanța socială negativă a acestora în rândul opiniei publice.

În acest context, Înalta Curte

apreciază că lăsarea în libertate a inculpatei, care dă dovadă de perseverență

infracțională, ar crea o stare de neliniște și neîncredere în rândul membrilor

societății.

Constatând că sunt întrunite atât

cerințele art. 300

2

, ale art. 160

b

alin. (3), art. 148 lit.

f) C. proc. pen., precum și ale art. 5 pct. 1 lit. a) și c din CEDO, Înalta

Curte va respinge ca nefondat recursul în baza art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpata L.G. împotriva încheierii din 30

martie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul

nr. 13128/3/2010 (2746/2010).

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 125 lei cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând

onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29 aprilie 2011.