Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3673/2011

CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3673/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei penale de față, În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: I. Prin sentința penală nr. 67 din 31 ianuarie 2011 a Tribunalului București, secția a II-a penală, în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. c) C. pen. art. 37 lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpatul U.A., la o pedeapsa de 14 ani închisoare. A făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie. În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 88 C. pen. a dedus prevenția inculpatului U.A. de la 3 iunie 2010 la zi. În baza art. 350 C. proc. pen. a menținut starea de arest a acestui inculpat. În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpata C.P.V. zisă „S.”, la o pedeapsa de 11 ani închisoare. A făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie. În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară. În baza art. 86 4 cu aplicarea art. 83 C. pen.

a dispus revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei 4 ani închisoare, aplicată aceleiași inculpate prin Sentința penală nr. 1562/2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală în Dosarul nr. 4364/2007 definitivă prin Decizia penală nr. 74/2008 a Curții de Apel București și a cumulat această pedeapsă cu pedeapsa aplicată în această cauză, inculpata urmând să execute pedeapsa finală de 15 ani. A făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie. În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 88 C. pen. a dedus prevenția inculpatei C.P.V. zisă „S.” de la 3 iunie 2010 la zi. În baza art. 350 C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatei C.P.V. zisă „S.”. În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 a condamnat pe inculpatul N.I., la o pedeapsă de 10 ani închisoare. A făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie. În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară. În baza art. 88 C. pen. a dedus prevenția inculpatului N.I. de la 3 iunie 2010 la zi. În baza art. 350 C. proc.

pen. a menținut starea de arest a acestui inculpat. În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpata C.M.I., la o pedeapsă de 15 ani închisoare. A făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie. În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară. În baza art. 61 C. pen. a dispus revocarea liberării condiționate a pedepsei de 6 ani închisoare, aplicată inculpatei C.M.I.

prin sentința penală nr. 74 din 24 ianuarie 2006 a Tribunalului București în Dosarul nr. 41227/3/2005, definitivă prin decizia penală nr. 3737 din 12 iunie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a contopit restul ce a rămas de executat din această pedeapsă de 243 zile cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, inculpata urmând să execute pedeapsa finală de 15 ani închisoare. A făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie. În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară. În baza art. 88 C. pen.

a dedus prevenția inculpatei de la 23 august 2010 la zi. În baza art. 350 C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatei C.M.I. În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul S.V.A., la o pedeapsă de 10 ani închisoare. A făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie. În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară. În baza art. 61 C. pen. a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate a pedepsei de 5 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1723 din 22 decembrie 2005 a Tribunalului București și a contopit restul de 666 zile închisoare ce i-a rămas inculpatului S.V.A.

de executat, cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, în final, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare. A făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie. În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară. În baza art. 88 C. pen. a dedus prevenția inculpatului de la 7 ianuarie 2011 la zi. În baza art. 350 C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului S.V.A. În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. c) C. pen.

și art. 37 lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpata I.D., la o pedeapsă de 11 ani închisoare. A făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie. În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, litera b C. pen., după executarea pedepsei principale. În baza art. 88 C. pen. a dedus prevenția inculpatei de la 7 ianuarie 2011 la zi. În baza art. 350 C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatei I.D. În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. c) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpatul M.V., la o pedeapsa de 11 ani închisoare.

A făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie. În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 61 C. pen. a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate a pedepsei de 5 ani închisoare aplicată aceluiași inculpat prin sentința penală nr. 797 din 29 iunie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, și a contopit restul de 410 zile închisoare, rămas neexecutat, din această pedeapsă, cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, inculpatul urmând să execute pedeapsa finală de 11 ani închisoare. A făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 350 a dispus arestarea inculpatului. În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. c) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpatul C.C., la o pedeapsa de 15 ani închisoare. A făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie. În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 61 C. pen. a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate a pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1562 din 23 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, și a contopit restul rămas neexecutat din aceasta, cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare. A făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie. În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 350 a dispus arestarea inculpatului.

În baza art. 17 alin. (1) și art. 18 din Legea nr. 143/2000 a confiscat în vederea distrugerii cantitățile de 8,89 grame heroină, 13,20 gr heroină și amestec cu cofeină și a constatat că în urma analizelor de laborator au rămas cantitățile de 7,37 gr heroină și 11,33 gr heroină în amestec cu cofeină și s-a dispus distrugerea acestora. A menținut sechestrul asigurător dispus prin ordonanța nr. 31/D/P/2010 din data de 4 iunie 2010 asupra sumei de 3350 lei, ridicată de la inculpata C.P.V. sumă depusă la D.G.F.P.M.B. cu chitanța din 7 iunie 2010. În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat pe fiecare inculpat la câte 2.000 lei cheltuieli judiciare către stat. S-a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate și Terorism nr. 145/D/P/2010 din 29 iunie 2010 au fost trimiși în judecată:

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
1,00
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3673/2011
Asupra cauzei penale de față, În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: I. Prin sentința penală nr. 67 din 31 ianuarie 2011 a Tribunalului București, secția a II-a penală, în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 1
ÎCCJ 2011-10-21
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3720/2011
penală nr. 472/2002 pronunțată de Tribunalul București și a contopit restul de pedeapsă ce a mai rămas de executat din pedeapsa anterioară, de 1165 zile închisoare cu pedeapsa aplicată inculpatului prin prezenta sentință, de 2 ani închisoar
ÎCCJ
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4272/2011
, ca pedeapsă complementară, pe durata de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata
ÎCCJ 2011-05-10
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1894/2011
Asupra recursurilor penale de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția a II-a penală, prin Sentința penală nr. 355 F din 13 mai 2010, în baza dispozițiilor art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 14
ÎCCJ 2011-06-28
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2586/2011
Asupra recursurilor penale de față, În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 932/F din 10 decembrie 2010, Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă