ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1544/2011

Asupra recursurilor penale de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin încheierea din 24 martie 2010 pronunțată în dosarul nr. 31542/3/2010 (nr. 956/2011), Curtea de Apel București a dispus, printre altele, menținerea stării de arest a inculpaților U.A., N.I., S.V.A., C.P.V., C.M.I. și I.D. și a fixat termen de fond la data de 7 aprilie 2011. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaților se mențin și impun, pe mai departe, privarea lor de libertate, cu atât mai mult cu cât a intervenit și o hotărâre de condamnare a inculpaților în primă instanță la pedepse cu executare în regim de detenție.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, inculpații U.A., N.I. și S.V.A. au declarat recurs, prin care au solicitat judecarea lor în stare de libertate, întrucât temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă, iar lăsarea în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică. Recursurile nu sunt fondate. Potrivit dispozițiilor art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Conform alin. (3) al aceluiași articol, „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive”.

În cauză, Curtea de Apel București, ca instanță de apel, a procedat la verificările dispuse de legea procesual penală și a constatat că temeiurile de fapt și de drept – art. 148 lit. f) C. proc. pen., care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpaților. Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. c) C. pen., corelat cu natura relațiilor sociale lezate, apreciază că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă, în continuare, un pericol concret pentru ordinea publică.

Pe de altă parte, se constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpaților la pedepse privative de libertate (U.A. la pedeapsa de 14 ani închisoare, N.I. la 10 ani închisoare, S.V.A. la pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare, urmare a revocării beneficiului liberării condiționate) prin sentința penală nr. 67 din 31 ianuarie 2011 a Tribunalului București, hotărârea de condamnare, chiar nedefinitivă, constituind un temei suficient pentru a se constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se, astfel, atât dispozițiile cuprinse în legea internă, cât și prevederile C.E.D.O. Toate aceste aspecte justifică dispoziția instanței de apel, în sensul menținerii arestării preventive, motiv pentru care recursurile declarate vor fi respinse, ca nefondate, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpații vor fi obligați la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații U.A., N.I. și S.V.A. împotriva încheierii din 24 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 31542/3/2010. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariile pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 aprilie 2011.