ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2555/2010

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ.,

asupra recursului civil de față;

Prin sentința civilă nr.1671/2008 a Tribunalului

București, secția a III civilă, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea

formulată de reclamanta T.V. împotriva pârâtului Municipiul București, prin

Primarul General.

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin

decizia nr. 451 din 25 septembrie 2009, învestită cu soluționarea apelului

declarat de reclamantă, a respins calea de atac ca nefondată pentru

considerentele ce urmează:

Prin decizii consecutive emise de Primarul General al

Municipiului București, reclamantei i s-a restituit suprafața de 267 mp situat

în București, sector 6 precum și i s-au acordat despăgubiri pentru diferența de

teren până la suprafața totală de 475 mp, respectiv pentru 208 mp.

S-a reținut că reclamanta a făcut dovada de persoană

îndreptățită pentru a beneficia de prevederile Legii nr. 10/2001 pentru

suprafața arătată, dar și că parte din terenul solicitat este ocupat de un bloc

de locuințe și amenajările aferente acestuia - alei de acces, spațiu verde etc.

Cererea apelantei de a i se acorda în compensare

terenul situat în vecinătatea celui ce i-a fost restituit este nefondată.

Din chiar schița raportului de expertiză efectuat în

cauză (pag.70 dos. fond) a rezultat că terenul solicitat în compensare se află

în imediata vecinătate a blocului P 45 și chiar se suprapune în parte peste

acesta, astfel încât chiar dacă în concret nu este afectat de rețele edilitare,

terenul cu pricina constituie parte componentă a complexului arhitectonic al

blocului, fiind afectat căilor de acces și spațiu verde al locuitorilor din

zonă, încadrându-se astfel în prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr.

10/2001 referitoare la „alte amenajări de utilitate publică".

Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta,

criticând-o pentru nelegalitate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Prin dezvoltarea motivelor de recurs se arată că

terenul de 240 mp este liber de construcții și de rețele de utilități edilitare

și că, pentru terenul ce nu putea fi restituit în natură să se acorde în

compensare terenul din sector 6 ce a aparținut unchilor săi M.V. și M.F., teren

nerevendicat și aflat în proprietatea intimatei.

Înalta Curte, analizând decizia prin prisma criticilor

formulate, a probatoriilor administrate în toate etapele procesuale și a

dispozițiilor legale aplicabile cauzei, reține caracterul nefondat al

recursului pentru argumentele ce succed.

Imobilul solicitat a fi retrocedat în natură a făcut

obiectul H.G. nr. 556 din 17 mai 1990 privind plata despăgubirilor pentru

demolarea unor imobile situate în Municipiul București, act normativ ce a

consacrat exproprierea pentru cauză de utilitate publică a imobilelor înscrise

în anexe.

Urmare a notificării depuse în temeiul Legii nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie

1945-22 decembrie 1989, reclamantei i s-a restituit în natură terenul în

suprafață de 267 mp conform dispoziției nr. 8307 din 4 iunie 2007, pentru

diferența de 208 mp propunându-se acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent deoarece terenul este afectat de elemente de sistematizare.

Legea nr. 10/2001 instituie prevalența restituirii în

natură a bunurilor ce fac obiectul acestei legi de reparație conform art. 1

alin. (1) și art. 9.

În situația în care însă restituirea în natură nu este

posibilă, măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte

bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită cu

soluționarea notificării - art. 9 alin. (2).

Bunul solicitat de reclamantă a fi acordat în

compensare nu întrunește caracteristica cerută de lege și anume aceea de a fi

liber, în sensul de a nu fi afectat de amenajări de utilitate publică destinate

a deservi nevoile comunității, căi de comunicație, amenajări de spații verzi în

jurul blocurilor și altele asemănătoare.

Situația de fapt reținută de instanța de apel, în

sensul că terenul constituie parte componentă a complexului arhitectonic al

blocului, este în concordanță cu probele administrate, întrucât nu este

suficient ca imobilul să nu fie afectat de rețele de utilități edilitare și

electrice, fiind necesar ca acesta să nu fie util construcțiilor edificate

urmare a exproprierii.

Terenul solicitat nu a fost inclus, conform art. 1

alin. (5) din lege, în tabelul bunurilor disponibile a fi acordate în

compensare, așa încât, soluția adoptată de unitatea deținătoare și confirmată

de ambele instanțe de fond, acordarea de despăgubiri în condițiile prevederilor

speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv, este în concordanță cu dispozițiile art. 10

alin. (2) din lege.

Înalta Curte, pentru considerentele ce preced, va

respinge recursul în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta

T.V. împotriva deciziei nr. 451 din 28 septembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2010.