ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2555/2010

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului civil de față; Prin sentința civilă nr.1671/2008 a Tribunalului București, secția a III civilă, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta T.V. împotriva pârâtului Municipiul București, prin Primarul General. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 451 din 25 septembrie 2009, învestită cu soluționarea apelului declarat de reclamantă, a respins calea de atac ca nefondată pentru considerentele ce urmează: Prin decizii consecutive emise de Primarul General al Municipiului București, reclamantei i s-a restituit suprafața de 267 mp situat în București, sector 6 precum și i s-au acordat despăgubiri pentru diferența de teren până la suprafața totală de 475 mp, respectiv pentru 208 mp.

S-a reținut că reclamanta a făcut dovada de persoană îndreptățită pentru a beneficia de prevederile Legii nr. 10/2001 pentru suprafața arătată, dar și că parte din terenul solicitat este ocupat de un bloc de locuințe și amenajările aferente acestuia - alei de acces, spațiu verde etc. Cererea apelantei de a i se acorda în compensare terenul situat în vecinătatea celui ce i-a fost restituit este nefondată. Din chiar schița raportului de expertiză efectuat în cauză (pag.70 dos.

fond) a rezultat că terenul solicitat în compensare se află în imediata vecinătate a blocului P 45 și chiar se suprapune în parte peste acesta, astfel încât chiar dacă în concret nu este afectat de rețele edilitare, terenul cu pricina constituie parte componentă a complexului arhitectonic al blocului, fiind afectat căilor de acces și spațiu verde al locuitorilor din zonă, încadrându-se astfel în prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 referitoare la „alte amenajări de utilitate publică". Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Prin dezvoltarea motivelor de recurs se arată că terenul de 240 mp este liber de construcții și de rețele de utilități edilitare și că, pentru terenul ce nu putea fi restituit în natură să se acorde în compensare terenul din sector 6 ce a aparținut unchilor săi M.V.

și M.F., teren nerevendicat și aflat în proprietatea intimatei. Înalta Curte, analizând decizia prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor administrate în toate etapele procesuale și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, reține caracterul nefondat al recursului pentru argumentele ce succed. Imobilul solicitat a fi retrocedat în natură a făcut obiectul H.G. nr. 556 din 17 mai 1990 privind plata despăgubirilor pentru demolarea unor imobile situate în Municipiul București, act normativ ce a consacrat exproprierea pentru cauză de utilitate publică a imobilelor înscrise în anexe.

Urmare a notificării depuse în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, reclamantei i s-a restituit în natură terenul în suprafață de 267 mp conform dispoziției nr. 8307 din 4 iunie 2007, pentru diferența de 208 mp propunându-se acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent deoarece terenul este afectat de elemente de sistematizare.

Legea nr. 10/2001 instituie prevalența restituirii în natură a bunurilor ce fac obiectul acestei legi de reparație conform art. 1 alin. (1) și art. 9. În situația în care însă restituirea în natură nu este posibilă, măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită cu soluționarea notificării - art. 9 alin. (2). Bunul solicitat de reclamantă a fi acordat în compensare nu întrunește caracteristica cerută de lege și anume aceea de a fi liber, în sensul de a nu fi afectat de amenajări de utilitate publică destinate a deservi nevoile comunității, căi de comunicație, amenajări de spații verzi în jurul blocurilor și altele asemănătoare.

Situația de fapt reținută de instanța de apel, în sensul că terenul constituie parte componentă a complexului arhitectonic al blocului, este în concordanță cu probele administrate, întrucât nu este suficient ca imobilul să nu fie afectat de rețele de utilități edilitare și electrice, fiind necesar ca acesta să nu fie util construcțiilor edificate urmare a exproprierii. Terenul solicitat nu a fost inclus, conform art. 1 alin. (5) din lege, în tabelul bunurilor disponibile a fi acordate în compensare, așa încât, soluția adoptată de unitatea deținătoare și confirmată de ambele instanțe de fond, acordarea de despăgubiri în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, este în concordanță cu dispozițiile art. 10 alin. (2) din lege.

Înalta Curte, pentru considerentele ce preced, va respinge recursul în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta T.V. împotriva deciziei nr. 451 din 28 septembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2010.