ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1799/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 1320 din 30

martie 2009 a Curții de Apel București a fost admisă

acțiunea reclamantului C.N.S.A.S. în contradictoriu cu pârâtul R.R. și

a fost constatată existența calității de colaborator al Securității

în privința pârâtului.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că prin Raportul nr. 003387

din 15 octombrie 1980 întocmit de S.I.E. din cadrul Inspectoratului

Județean Teleorman al Ministerului Internelor s-a produs recrutarea

pârâtului în calitate de informator pentru realizarea în mai bune condiții

a supravegherii informative în rândul juriștilor de la Tribunalul Județean,

Judecătoria și Baroul Colegiului de Avocați .

La data de 21 octombrie 1980 pârâtul

a semnat angajamentul olograf prin care se angajează să colaboreze cu

organele de securitate prin furnizarea unor informații menite să

contribuie la prevenirea săvârșirii de infracțiuni contra

securității statului, precum și a faptelor antisociale.

Instanța a reținut că

prin semnarea acestui angajament pârâtul a fost inclus în rețeaua

informativă în calitate de informator în problema „Persoane ostile în

justiție”, iar în conformitate cu înscrisurile aflate în dosarul

Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității,

cota R 265854, în perioada 1980-1984 pârâtul sub numele conspirativ „P.” a

furnizat mai multe informații despre persoane care își

desfășurau activitatea în justiție în județul Teleorman,

judecători, avocați, notari.

Cu privire la informațiile furnizate

de pârât, instanța de fond a arătat pe larg cuprinsul rapoartelor informative

întocmite, având la bază relatările pârâtului prin care au fost

denunțate activitățile atât potrivnice regimului comunist.

Instanța a reținut că

prin Raportul nr. 003387 din 26 mai 1984 a fost formulată propunerea de

încetare a legăturii cu informatorul „P.” având în vedere că pe

parcursul colaborării cu organele de securitate nu a dovedit preocupare

pentru rezolvarea sarcinilor trasate, pentru culegerea de informații

și nu s-a prezentat la întâlnirile planificate, motivând că este

ocupat atât la serviciu, cât și în familie. Instanța de fond a

constatat că, în raport de informațiile furnizate de pârât, așa

cum sunt consemnate în rapoartele informative arătate, sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru

a se constata calitatea de colaborator al Securității a pârâtului,

întrucât din conținutul informațiilor transmise rezultă cu

certitudine că acestea au vizat drepturi și libertăți

fundamentale ale omului, cum ar fi dreptul la libertatea de exprimare.

De asemenea, instanța a

apreciat că motivarea propunerii de încetare a colaborării cu

pârâtul, în anul 1984, nu este de natură să conducă la concluzia

că pârâtul nu a colaborat cu securitatea, în condițiile în care

rapoartele informative atestă relatarea unor informații care

intră sub incidența textului de lege indicat.

Instanța de fond a

înlăturat apărarea pârâtului, realizată prin probe

extrajudiciare (declarații autentificate), în sensul că a fost

obligat să devină informator al organului de securitate, întrucât

împrejurarea arătată nu determină inaplicabilitatea

dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Împotriva acestei hotărâri, în

termen legal, a formulat recurs pârâtul R.R., solicitând modificarea acesteia

și, în consecință, respingerea acțiunii promovată de

reclamantul C.N.S.A.S.

În motivarea recursului, pârâtul a

arătat, în esență, următoarele:

Conform art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008, pentru a fi colaborator al Securității,

informațiile prezentate trebuie să cuprindă cumulativ două

condiții: să denunțe activități sau atitudini

potrivnice regimului comunist și să vizeze îngrădirea

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, însă

aceste cerințe legale nu sunt îndeplinite în cauză.

În realitate, prin hotărârea

pronunțată, instanța de fond a validat activitatea fostei

Securități, în condițiile în care rapoartele informative au fost

opera unui ofițer de securitate, în dosarul C.N.S.A.S. neexistând nicio

probă scrisă de pârât cu privire la informațiile despre care

respectivul ofițer de securitate a consemnat că provin de la R.R.

Persoana care a întocmit notele

informative era ofițer activ al fostei Securități, iar

informațiile pe care pretinde că le-ar fi primit de la R.R. erau

informații de notorietate pentru activitatea juridică din perioada

1981- 1984. Astfel, când se pronunța o achitare într-un dosar penal,

aceasta nu putea avea loc decât dacă era aprobată de toți

factorii politici, deci nu era nevoie ca ofițerul de securitate sa

primească informații despre acest lucru de la recurent. Apoi, faptul

că avocatul G.M. cânta la acordeon era un fapt notoriu cunoscut până

și de Ministrul Justiției, pentru că respectivul își

manifesta talentul artistic la toate manifestările organizate, așadar

nu trebuia ca recurentul să informeze ofițerul de securitate despre

aceasta. În fine, despre faptul că se asculta Europa Liberă, acesta

era, de asemenea, un fapt notoriu, iar în informările ofițerului de

securitate în privința acestei chestiuni nu se face referire la situații

anume, ci sunt menționate aspecte cu caracter general.

Nu s-a analizat conținutul

Raportului 00337din 26 mai 1984 în baza căruia a fost aprobată

încetarea legăturii informative, cu motivarea că “nu a dovedit

preocupare pentru rezolvarea sarcinilor trasate, pentru culegerea de

informații și nu s-a prezentat la întâlnirile planificate, motivând

că este ocupat la serviciu, cât și în familie”.

Nu s-au analizat declarațiile

autentice de la dosar, dintre care una a fostului ofițer de securitate S.I.

și, în care acesta, a arătat că recurentul a refuzat să

ofere informații, să depună note, neprezentându-se la întâlniri.

Conținutul angajamentului, nu

este de natură să îl incrimineze pe

recurent

, întrucât cele menționate

acolo, cum ar fi prevenirea săvârșirii faptelor antisociale și

cele privind prevenirea infracțiunilor contra securității

statului, erau chiar obligații de serviciu ale recurentului, procuror la

acea dată.

Examinând hotărârea

recurată prin prisma criticilor formulate, precum si a prevederilor art.

304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este

nefondat pentru motivele expuse in continuare.

Înalta Curte apreciază că

prima instanță a examinat și valorificat în mod corect

materialul probator existent la dosar, raportat la prevederile legale

incidente, respectiv art. 2 lit. b) Teza I din O.U.G. nr. 24/2008.

În acord cu cele reținute de

prima instanță, Înalta Curte apreciază că activitatea

desfășurată de recurentul pârât de la semnarea angajamentului,

la data de 21 octombrie 1980, și până în 1984, când a încetat

legătura operativă, sub numele conspirativ de „P.”, se circumscrie

noțiunii de colaborator al Securității, în sensul în care acest

termen este definit de art. 2 lit. b) teza I din actul normativ precitat.

Din modalitatea în care este

definită noțiunea de „colaborator al Securității” în

cuprinsul art. 2 lit. b) teza I, Înalta Curte reține că legiuitorul

nu distinge după cum informația furnizată avea sau nu caracter

notoriu, iar în caz afirmativ să fi fost cunoscută de organele Securității,

chiar și în lipsa informării lor de către pârât.

Definiția colaboratorului

Securității se raportează exclusiv la atitudinea informatorului,

care trebuia doar să conștientizeze consecințele delațiunii

sale, respectiv că, în mod normal, raportat la realitățile

vremii, informația sa nu putea fi trecută cu vederea, ci ar fi

condus, de regulă, cel puțin la deschiderea unei acțiuni

informative sau la efectuarea unor verificări asupra persoanei vizate. Cu

atât mai mult, conștientizarea consecințelor activității

sale de informare de către pârât, este în afara oricărei

discuții, având în vedere că domnul R.R. funcționa ca procuror

și înțelegea, pe deplin, ce repercursiuni pot avea asupra persoanelor

la care s-a referit în comunicările lui către ofițerul de securitate.

Astfel, deosebit de grave sunt informațiile pe care le comunică la

data de 26 august 1980 despre o judecătoare care a achitat un inculpat ce

fusese trimis în judecată pentru lipsă în gestiune, sugerând lipsa de

corectitudine a acesteia, consecințele delațiunii sale, putând fi

extrem de grave pentru persoana în cauză. Așadar, nu este vorba pur

și simplu despre o informare neutră, în sensul că la

Judecătoria Alexandria a fost pronunțată o soluție de

achitare într-un dosar penal, cum se susține în recurs.

Tot despre aceiași

judecătoare, pârâtul a informat Securitatea că aceasta audiază

și colportează știrile transmise de postul de radio Europa

Liberă, în legătură cu această chestiune R.R. primind

instrucțiuni de a contacta magistratul în cauză pentru a verifica

dacă cele aflate de la Europa Liberă le discută și la locul

de muncă. Or, rezultă cu puterea evidenței că

informațiile furnizate de pârât vizează îngrădirea dreptului la

viață privată și la libertatea de exprimare ale colegei

sale, judecătoarea din Alexandria, cum la fel și informația

despre avocatul, ai cărui părinți fac parte dintr-o sectă

religioasă, vizează îngrădirea dreptului la libertatea de

conștiință.

În raport de acestea,

declarația autentică a fostului ofițer de Securitate S.I., în care

se susține că pârâtul, ca informator al Securității, a avut

o prestație necorespunzătoare, este lipsită de

relevanță. Ceea ce contează, din perspectiva art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008, nu este aprecierea generală asupra valorii informative a

datelor furnizate de un colaborator al Securității, ci fiecare

informație în concret. Din acest punct de vedere, definiția dată

în art. 2 lit. b) nu pretinde existența unor pluralități de acte

de colaborare, așa cum, în mod constant, a subliniat în jurisprudența

sa Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind suficientă

și o singură informație care să respecte însă

condițiile impuse de această prevedere, respectiv 1) denunțarea

unor atitudini potrivnice regimului comunist și 2) vizarea îngrădirii

unor drepturi fundamentale ale omului. Pentru aceleași motive, nu

prezintă relevanță nici celelalte declarații depuse la

dosar de pârât, nici chiar cele ale persoanelor despre care a informat

securitatea. Așa cum rezultă din art. 2 lit. b), nu e necesar ca

drepturile persoanelor să fi fost îngrădite efectiv, ci doar ca

informațiile furnizate să fi vizat îngrădirea drepturilor.

Critica din recurs sub aspectul

că toate informațiile sunt consemnate exclusiv în rapoartele întocmite

de ofițerul de securitate, fără să existe înscrisuri care

să provină de la recurent, nu poate fi primită, de asemenea, deoarece

O.U.G. nr. 24/2008 recunoaște în mod expres forța probantă a

acestor rapoarte.

În fine, nici apărarea din

recurs, în sensul că cele menționate în angajament (referitoare la prevenirea

săvârșirii faptelor antisociale și cele privind prevenirea

infracțiunilor) erau obligații de serviciu ale pârâtului nu poate fi

primită deoarece acesta, în calitate de procuror, trebuia să urmeze

procedurile legale pentru sancționarea unor astfel de fapte, nu să

colaboreze cu poliția politică a regimului totalitar, în maniera în

care acest tip de activitate o presupune.

Față de cele ce preced,

potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca

nefondat, recursul formulat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de R.R.

împotriva sentinței civile nr. 1320 din 30 martie 2009 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 13 aprilie 2010.