ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1799/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1320 din 30 martie 2009 a Curții de Apel București a fost admisă acțiunea reclamantului C.N.S.A.S. în contradictoriu cu pârâtul R.R. și a fost constatată existența calității de colaborator al Securității în privința pârâtului. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin Raportul nr. 003387 din 15 octombrie 1980 întocmit de S.I.E.

din cadrul Inspectoratului Județean Teleorman al Ministerului Internelor s-a produs recrutarea pârâtului în calitate de informator pentru realizarea în mai bune condiții a supravegherii informative în rândul juriștilor de la Tribunalul Județean, Judecătoria și Baroul Colegiului de Avocați . La data de 21 octombrie 1980 pârâtul a semnat angajamentul olograf prin care se angajează să colaboreze cu organele de securitate prin furnizarea unor informații menite să contribuie la prevenirea săvârșirii de infracțiuni contra securității statului, precum și a faptelor antisociale.

Instanța a reținut că prin semnarea acestui angajament pârâtul a fost inclus în rețeaua informativă în calitate de informator în problema „Persoane ostile în justiție”, iar în conformitate cu înscrisurile aflate în dosarul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, cota R 265854, în perioada 1980-1984 pârâtul sub numele conspirativ „P.” a furnizat mai multe informații despre persoane care își desfășurau activitatea în justiție în județul Teleorman, judecători, avocați, notari. Cu privire la informațiile furnizate de pârât, instanța de fond a arătat pe larg cuprinsul rapoartelor informative întocmite, având la bază relatările pârâtului prin care au fost denunțate activitățile atât potrivnice regimului comunist.

Instanța a reținut că prin Raportul nr. 003387 din 26 mai 1984 a fost formulată propunerea de încetare a legăturii cu informatorul „P.” având în vedere că pe parcursul colaborării cu organele de securitate nu a dovedit preocupare pentru rezolvarea sarcinilor trasate, pentru culegerea de informații și nu s-a prezentat la întâlnirile planificate, motivând că este ocupat atât la serviciu, cât și în familie. Instanța de fond a constatat că, în raport de informațiile furnizate de pârât, așa cum sunt consemnate în rapoartele informative arătate, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea de colaborator al Securității a pârâtului, întrucât din conținutul informațiilor transmise rezultă cu certitudine că acestea au vizat drepturi și libertăți fundamentale ale omului, cum ar fi dreptul la libertatea de exprimare.

De asemenea, instanța a apreciat că motivarea propunerii de încetare a colaborării cu pârâtul, în anul 1984, nu este de natură să conducă la concluzia că pârâtul nu a colaborat cu securitatea, în condițiile în care rapoartele informative atestă relatarea unor informații care intră sub incidența textului de lege indicat. Instanța de fond a înlăturat apărarea pârâtului, realizată prin probe extrajudiciare (declarații autentificate), în sensul că a fost obligat să devină informator al organului de securitate, întrucât împrejurarea arătată nu determină inaplicabilitatea dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs pârâtul R.R., solicitând modificarea acesteia și, în consecință, respingerea acțiunii promovată de reclamantul C.N.S.A.S.

În motivarea recursului, pârâtul a arătat, în esență, următoarele: Conform art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru a fi colaborator al Securității, informațiile prezentate trebuie să cuprindă cumulativ două condiții: să denunțe activități sau atitudini potrivnice regimului comunist și să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, însă aceste cerințe legale nu sunt îndeplinite în cauză. În realitate, prin hotărârea pronunțată, instanța de fond a validat activitatea fostei Securități, în condițiile în care rapoartele informative au fost opera unui ofițer de securitate, în dosarul C.N.S.A.S. neexistând nicio probă scrisă de pârât cu privire la informațiile despre care respectivul ofițer de securitate a consemnat că provin de la R.R.

Persoana care a întocmit notele informative era ofițer activ al fostei Securități, iar informațiile pe care pretinde că le-ar fi primit de la R.R. erau informații de notorietate pentru activitatea juridică din perioada 1981- 1984. Astfel, când se pronunța o achitare într-un dosar penal, aceasta nu putea avea loc decât dacă era aprobată de toți factorii politici, deci nu era nevoie ca ofițerul de securitate sa primească informații despre acest lucru de la recurent. Apoi, faptul că avocatul G.M. cânta la acordeon era un fapt notoriu cunoscut până și de Ministrul Justiției, pentru că respectivul își manifesta talentul artistic la toate manifestările organizate, așadar nu trebuia ca recurentul să informeze ofițerul de securitate despre aceasta.

În fine, despre faptul că se asculta Europa Liberă, acesta era, de asemenea, un fapt notoriu, iar în informările ofițerului de securitate în privința acestei chestiuni nu se face referire la situații anume, ci sunt menționate aspecte cu caracter general. Nu s-a analizat conținutul Raportului 00337din 26 mai 1984 în baza căruia a fost aprobată încetarea legăturii informative, cu motivarea că “nu a dovedit preocupare pentru rezolvarea sarcinilor trasate, pentru culegerea de informații și nu s-a prezentat la întâlnirile planificate, motivând că este ocupat la serviciu, cât și în familie”. Nu s-au analizat declarațiile autentice de la dosar, dintre care una a fostului ofițer de securitate S.I. și, în care acesta, a arătat că recurentul a refuzat să ofere informații, să depună note, neprezentându-se la întâlniri.

Conținutul angajamentului, nu este de natură să îl incrimineze pe recurent , întrucât cele menționate acolo, cum ar fi prevenirea săvârșirii faptelor antisociale și cele privind prevenirea infracțiunilor contra securității statului, erau chiar obligații de serviciu ale recurentului, procuror la acea dată. Examinând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate, precum si a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru motivele expuse in continuare. Înalta Curte apreciază că prima instanță a examinat și valorificat în mod corect materialul probator existent la dosar, raportat la prevederile legale incidente, respectiv art. 2 lit. b) Teza I din O.U.G.

nr. 24/2008. În acord cu cele reținute de prima instanță, Înalta Curte apreciază că activitatea desfășurată de recurentul pârât de la semnarea angajamentului, la data de 21 octombrie 1980, și până în 1984, când a încetat legătura operativă, sub numele conspirativ de „P.”, se circumscrie noțiunii de colaborator al Securității, în sensul în care acest termen este definit de art. 2 lit. b) teza I din actul normativ precitat. Din modalitatea în care este definită noțiunea de „colaborator al Securității” în cuprinsul art. 2 lit. b) teza I, Înalta Curte reține că legiuitorul nu distinge după cum informația furnizată avea sau nu caracter notoriu, iar în caz afirmativ să fi fost cunoscută de organele Securității, chiar și în lipsa informării lor de către pârât.

Definiția colaboratorului Securității se raportează exclusiv la atitudinea informatorului, care trebuia doar să conștientizeze consecințele delațiunii sale, respectiv că, în mod normal, raportat la realitățile vremii, informația sa nu putea fi trecută cu vederea, ci ar fi condus, de regulă, cel puțin la deschiderea unei acțiuni informative sau la efectuarea unor verificări asupra persoanei vizate. Cu atât mai mult, conștientizarea consecințelor activității sale de informare de către pârât, este în afara oricărei discuții, având în vedere că domnul R.R. funcționa ca procuror și înțelegea, pe deplin, ce repercursiuni pot avea asupra persoanelor la care s-a referit în comunicările lui către ofițerul de securitate.

Astfel, deosebit de grave sunt informațiile pe care le comunică la data de 26 august 1980 despre o judecătoare care a achitat un inculpat ce fusese trimis în judecată pentru lipsă în gestiune, sugerând lipsa de corectitudine a acesteia, consecințele delațiunii sale, putând fi extrem de grave pentru persoana în cauză. Așadar, nu este vorba pur și simplu despre o informare neutră, în sensul că la Judecătoria Alexandria a fost pronunțată o soluție de achitare într-un dosar penal, cum se susține în recurs. Tot despre aceiași judecătoare, pârâtul a informat Securitatea că aceasta audiază și colportează știrile transmise de postul de radio Europa Liberă, în legătură cu această chestiune R.R. primind instrucțiuni de a contacta magistratul în cauză pentru a verifica dacă cele aflate de la Europa Liberă le discută și la locul de muncă.

Or, rezultă cu puterea evidenței că informațiile furnizate de pârât vizează îngrădirea dreptului la viață privată și la libertatea de exprimare ale colegei sale, judecătoarea din Alexandria, cum la fel și informația despre avocatul, ai cărui părinți fac parte dintr-o sectă religioasă, vizează îngrădirea dreptului la libertatea de conștiință. În raport de acestea, declarația autentică a fostului ofițer de Securitate S.I., în care se susține că pârâtul, ca informator al Securității, a avut o prestație necorespunzătoare, este lipsită de relevanță. Ceea ce contează, din perspectiva art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, nu este aprecierea generală asupra valorii informative a datelor furnizate de un colaborator al Securității, ci fiecare informație în concret.

Din acest punct de vedere, definiția dată în art. 2 lit. b) nu pretinde existența unor pluralități de acte de colaborare, așa cum, în mod constant, a subliniat în jurisprudența sa Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind suficientă și o singură informație care să respecte însă condițiile impuse de această prevedere, respectiv 1) denunțarea unor atitudini potrivnice regimului comunist și 2) vizarea îngrădirii unor drepturi fundamentale ale omului. Pentru aceleași motive, nu prezintă relevanță nici celelalte declarații depuse la dosar de pârât, nici chiar cele ale persoanelor despre care a informat securitatea. Așa cum rezultă din art. 2 lit. b), nu e necesar ca drepturile persoanelor să fi fost îngrădite efectiv, ci doar ca informațiile furnizate să fi vizat îngrădirea drepturilor.

Critica din recurs sub aspectul că toate informațiile sunt consemnate exclusiv în rapoartele întocmite de ofițerul de securitate, fără să existe înscrisuri care să provină de la recurent, nu poate fi primită, de asemenea, deoarece O.U.G. nr. 24/2008 recunoaște în mod expres forța probantă a acestor rapoarte. În fine, nici apărarea din recurs, în sensul că cele menționate în angajament (referitoare la prevenirea săvârșirii faptelor antisociale și cele privind prevenirea infracțiunilor) erau obligații de serviciu ale pârâtului nu poate fi primită deoarece acesta, în calitate de procuror, trebuia să urmeze procedurile legale pentru sancționarea unor astfel de fapte, nu să colaboreze cu poliția politică a regimului totalitar, în maniera în care acest tip de activitate o presupune.

Față de cele ce preced, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de R.R. împotriva sentinței civile nr. 1320 din 30 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 aprilie 2010.