ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1138/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții

de Apel București, reclamantul C.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Afacerilor Externe - pentru Ambasada României din Republica Moldova,

ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate refuzul nejustificat al

pârâtului de a soluționa cererea sa privind stabilirea datei pentru primirea

actelor necesare redobândirii cetățeniei române, și pe cale de consecință, să-i

primească cererea de redobândire a cetățeniei române de îndată.

A mai solicitat și obligarea pârâtului la

acordarea daunelor morale în cuantum de 1000 lei.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că s-a adresat cu o primă cerere către Secția Consulară a Ambasadei

României din Chișinău la data de 1 septembrie 2008.

Deși s-a prezentat și personal la Secția Consulară a Ambasadei României din Republica Moldova și a revenit cu o altă cerere,

pârâtul cu adresa nr. G-5-1/P/1458 din 17 septembrie 2008 i-a comunicat faptul

că există un număr mare de cereri de programare astfel că va fi invitat

personal când se va ajunge la procesarea cererii sale.

Mai arată reclamantul că această

atitudine a pârâtului reprezintă un refuz nejustificat de a-i soluționa

cererea.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul

Ministerul Afacerilor Externe a solicitat, în principal, respingerea acțiunii

ca prescrisă, iar pe fondul cauzei, ca neîntemeiată, invocând numărul foarte

mare de astfel de solicitări, de ordinul sutelor de mii, precum și

dificultățile generate de spațiul prea mic al secției consulare, numărul

restrâns de funcționari, astfel că cererile sunt procesate în ordine

cronologică, fiind inechitabilă soluționarea „peste rând" a cererii

reclamantului.

Prin sentința nr. 1487 din 7 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal, a fost

respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârât, fiind

admisă, în parte, cererea formulată. Instanța a obligat pârâtul să stabilească

data de primire a actelor necesare într-un termen scurt rezonabil și a respins

cererea de acordarea a daunelor morale ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima

instanță a constatat în ce privește excepția invocată, un caracter continuu al

refuzului pârâtului de a primi cererea reclamantului.

Pe fondul cauzei, prima instanță a

apreciat că amânarea reclamantului pentru o durată neprecizată pentru depunerea

cererii de redobândire a cetățeniei române, duce la imposibilitatea de

valorificare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 21/1991, lipsind de efecte

juridice prevederile art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991, cu atât mai mult

cu cât aceasta este prima etapă a procedurii prevăzute de lege.

În atare condiții, prima instanță a

constatat refuzul pârâtului de a soluționa cererea reclamantului privind

stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei

române și a apreciat că motivele manageriale invocate de pârât nu au relevanță

sub acest aspect.

Referitor la capătul de cerere privind

daunele morale în favoarea reclamantului, Curtea a reținut că prin obligarea

autorității publice de a rezolva cererea în sensul solicitat de acesta se

realizează o reparație morală îndestulătoare, astfel că acest capăt de cerere

este neîntemeiat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, solicitând modificarea ei în

sensul respingerii acțiunii reclamantului, ca neîntemeiată.

A fost invocat motivul de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia s-a susținut că soluția

primei instanțe este rezultatul interpretării greșite a legii.

Criticând concluzia nerespectării

termenului rezonabil, recurentul a susținut că răspunsul transmis reclamantului

nu încorporează un refuz și, cu atât mai mult, acesta nu poate fi considerat ca

exprimând o restricționare a unui drept.

Pentru instanța de fond nu a avut

relevanță starea de fapt obiectivă invocată de M.A.E., deși tocmai aceasta a

determinat, într-o legătură cauzală directă, situația specifică a derulării

procedurii consulare în discuție.

Motivele obiective invocate, care nu au

fost valorificate drept cauză exoneratoare de culpă administrativă, au o

importanță esențială, din moment ce actul de organizare a activității M.A.E. în

Republica Moldova nu a aparținut integral deciziei luate la nivelul instituției

acestuia, așa cum o pot face celelalte autorități administrative române de pe

cuprinsul țării în gestionarea atribuțiilor ce le revin.

În opinia recurentului, nu se poate pune

semnul echivalenței între factorul volitiv, definit ca sursă a refuzului

indicat la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 și factorul obiectiv

al imposibilității autorităților române de a organiza pe teritoriul Republicii

Moldova spații adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire și pentru

procesarea acestor solicitări într-un termen cât mai scurt.

Or, în lipsa unei culpe administrative,

instituția pârâtă nu putea fi obligată, în baza legii contenciosului

administrativ, să schimbe ordinea cronologică stabilită și să primească cererea

reclamantului.

Totodată, susține recurentul, în lipsa

unui termen legal concret, puterea judecătorească nu se poate substitui puterii

legislative în a edicta termenele de primire a cererilor, dereglând activitatea

secției consulare a Ambasadei Române la Chișinău.

Pe de altă parte, durata termenului

rezonabil, decantată în jurisprudența C.E.D.O., se aplică numai în cazurile

expres specificate, respectiv atunci când solicitanții sunt rezidenți în țara a

cărei cetățenie o solicită, putându-li-se limita drepturile față de celelalte

persoane în mijlocul cărora trăiesc în mod statornic și care se bucură de

plenitudinea beneficiilor oferite de statutul de cetățean, ipoteză în care nu

se regăsește și reclamantul.

Mai mult, durata termenului rezonabil de

procesare a unor astfel de solicitări trebuie determinată în funcție de toate

circumstanțele relevante, în sensul aceleiași jurisprudențe, neputându-se omite

faptul că întreaga procedură de redobândire a cetățeniei se subsumează

dreptului suveran al statului de a analiza aceste cereri raportat la condițiile

obiective în care activitatea în cauză se poate desfășura.

Prin urmare, a concluzionat recurentul,

instanța nu avea niciun temei legal pentru obligarea M.A.E. la stabilirea datei

de depunere a cererii de redobândire a cetățeniei, fiind inacceptabil ca

aceasta să judece cauza în echitate, potrivit sistemului de drept cutumiar,

specific spațiului anglo-saxon, în condițiile în care sistemul de drept de

origine continentală (franceză și germană) nu admite decât aplicarea metodei

tehnico-juridice de interpretare a legii.

S-a precizat, de asemenea, că, raportat

la numărul mare (peste 300.000) al cererilor de programare, s-au făcut

demersuri pentru modificarea cadrului legislativ, astfel încât documentele

vizând recunoașterea cetățeniei române vor putea fi depuse și la prefecturile oricărui

județ din România, concluzionându-se că lipsa de diligență a Statului Român pentru

deblocarea impasului real în care s-a ajuns în ceea ce privește activitatea actului

de preluare a cererilor nu poate fi reținută.

Examinând actele dosarului, hotărârea

atacată și criticile ce i-au fost aduse, prin prisma dispozițiilor legale

incidente în materia supusă controlului judiciar, și cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Reglementând obiectul acțiunii judiciare,

art. 8 alin. (1), teza finală din Legea nr. 554/2004 prevede că se poate adresa

instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un

drept sau interes legitim al său, prin nesoluționarea în termen sau prin

refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de

efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea

sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

În înțelesul acestei legi, nesoluționarea

în termenul legal a unei cereri rezidă în faptul de a nu răspunde

solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin

lege nu se prevede alt termen [art. 2 alin. (1) lit. h)].

Recurentul-pârât a răspuns

petiționarului, iar în ipoteza prevăzută la art. 2 alin. (1), lit. h) din Legea

nr. 554/2004 nu se face nicio distincție în funcție de tipul soluției

administrative oferită-favorabilă sau nefavorabilă.

Or, în aceste condiții, tăcerea

administrației ca act administrativ asimilat, supus controlului de legalitate

exercitat de instanța de contencios administrativ, nu poate fi reținută,

ipoteza art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 nefiind îndeplinită.

Totodată, în raport cu circumstanțele

concrete ale cauzei, existența unei vătămări a reclamantului în interesul său

legitim derivat din vocația dobândită în temeiul art. 10

1

din Legea

nr. 21/1991 – de a redobândi sau de a i se recunoaște cetățenia română – care să

fie produsă printr-un refuz nejustificat de soluționare a cererii sale, grefat

pe un exces de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i), teza I și lit. n)

din Legea nr. 554/2004, nu poate fi reținută, impunându-se a se examina doar

dacă o atare vătămare a fost cauzată din perspectiva nerespectării limitelor

rezonabilității în stabilirea termenelor pentru depunerea actelor necesare

pentru redobândirea cetățeniei.

Legiuitorul a reglementat, prin art. 12 alin.

(3) din Legea nr. 21/1991, dreptul persoanelor care au domiciliul sau reședința

în străinătate de a depune cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită

de actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor impuse de lege, la misiunile

sau oficiile consulare competente ale României, fără a stabili și un termen în

care autoritățile române trebuie să proceseze astfel de cereri.

Convenția Europeană pentru Cetățenie,

adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată de România

prin Legea nr. 396/2002, dispune însă, prin art. 10, că „fiecare stat parte

trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile

privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale sau eliberarea unui

atestat de cetățenie”.

Obligația astfel instituită subsumează,

în mod evident, toate etapele unei proceduri, iar aprecierea caracterului

rezonabil al duratei acesteia trebuie făcută în fiecare cauză în parte, în

funcție de toate circumstanțele relevante și ținând cont de criteriile consacrate

în jurisprudența C.E.D.O., în special complexitatea cauzei, comportamentul

reclamantului și cel al autorităților competente.

Din această perspectivă, nu se poate face

abstracție de faptul că cererea reclamantului de a fi programat pentru

depunerea actelor necesare în vederea redobândirii cetățeniei nu a fost

soluționată nici până la această dată.

Prin urmare, având în vedere și faptul că

măsurile preconizate pentru deblocarea impasului creat, la care s-a făcut

referire în motivarea cererii de recurs, nu au devenit operaționale, se impune

a se concluziona că limita rezonabilității în soluționarea cererii

reclamantului, raportat desigur și la obiectul acesteia, a fost depășită, motiv

pentru care soluția adoptată de judecătorul fondului va fi păstrată.

Reținând, față de cele expuse, că nu

subzistă în cauză nici un motiv care să impună casarea sau modificarea

hotărârii atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul

Afacerilor Externe împotriva sentinței nr. 1487 din 7 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2

martie 2010.