ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2550/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 3840 din 11 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta L.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, având ca obiect constatarea refuzului nejustificat al pârâtului de a soluționa cererea reclamantei privind redobândirea cetățeniei române și acordarea daunelor morale în valoare de 1.000 RON. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanta a depus cererea împreună cu actele necesare redobândirii cetățeniei române la Consulatul României din Chișinău în data de 5 ianuarie 2009 și a formulat acțiunea în justiție după patru luni de la data depunerii acestei cereri.

A constatat, de asemenea, că reclamanta a solicitat pârâtului prin cererile cu nr. 5600/9C din 30 martie 2009 și nr. 38200 din 3 aprilie 2009 să procedeze la analizarea/avizarea cererii sale de redobândire a cetățeniei române în condițiile în care prin adresa din 8 aprilie 2009, Ministerul Afacerilor Externe - Direcția Generală Afaceri Consulare i-a comunicat împrejurarea că dosarul conținând cererea și actele necesare redobândirii cetățeniei române a fost trimis Ministerului Justiției în data de 14 ianuarie 2009. Însă, din întâmpinarea formulată de pârât, instanța a reținut o situație diferită de situația de fapt arătată de reclamantă, în sensul că, dosarul reclamantei a fost înregistrat la Direcția Cetățenie din cadrul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești la data de 22 septembrie 2009 sub nr. 12114/RD/2009.

În acest context, instanța a constatat că situația rezultată din adresa Ministerului Afacerilor Externe nu poate fi opusă pârâtului, întrucât Ministerul Afacerilor Externe nu este parte în cauză, iar împrejurarea că acest minister ar fi transmis din ianuarie un dosar care a ajuns la destinație în septembrie 2009 excede cadrului procesual, în condițiile în care, instanța nu are de soluționat un raport juridic între cele două ministere, sau între reclamant și Ministerul Afacerilor Externe. Prin urmare, prima instanță a apreciat că refuzul autorității pârâte de a analiza și aviza cererea reclamantei de redobândire a cetățeniei române este un refuz justificat, în condițiile în care la data formulării acțiunii, dar și anterior acestui moment, la data sesizării autorității cu cererile de urgentare a analizării dosarului, aceasta nu avea pe rolul Comisiei pentru Cetățenie înregistrat dosarul reclamantei.

În raport de soluția dată capătului principal de cerere, a fost respins și capăt de cerere accesoriu, privind acordarea daunelelor morale. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta L.A., invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 din C. proc. civ. În motivarea recursului, reclamanta a arătat că pârâtul Ministerul Justiției s-a aflat în culpă, ignorând cu bună știință vreme de aproape 1 an de zile cererea sa de redobândire a cetățeniei române, încălcând termenul imperativ prevăzut de art 14 1 din Legea cetățeniei romane nr. 21/1991 așa cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 36 din 15 aprilie 2009, de 5 luni, pentru analizarea cererii sale.

În opinia sa, reaua credință a pârâtului rezultă și din faptul că, deși a primit dosarul la data de 14 ianuarie 2009, acesta a fost înregistat abia în luna septembrie 2009. În ce privește capătul de cerere ce vizează daunele morale, a susținut că prin depășirea limitelor rezonabilității în soluționarea favorabilă a cererii formulate, i-a fost încălcat atât dreptul la redobândirea cetățeniei române cât și demnitatea umană. Intimatul-pârât Ministerul Justiției a formulat întâmpinare în care a arătat că președintele Comisiei pentru Cetățenie a stabilit termen pentru analizarea cererii formulată de reclamantă la data de 18 decembrie 2009, cu respectarea termenului de 5 luni prevăzut de art 14 1 din Legea cetățeniei romane nr. 21/1991 așa cum a fost modificată prin O.U.G.

nr. 36 din 15 aprilie 2009. Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, precum și a prevederilor art. 304 și 304 1 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, astfel că urmează a fi respins pentru următoarele considerente. Prima instanță a respins acțiunea reclamantei, reținând, în esență, că refuzul autorității pârâte de a analiza și aviza cererea reclamantei de redobândire a cetățeniei române este un refuz justificat. În termenii art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, prin refuz nejustificat se înțelege „exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat și nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile”.

În speță, cum bine a reținut instanța de fond, nu se poate vorbi de un refuz nejustificat, în sensul legii contenciosului administrativ, în condițiile în care, așa cum rezultă din probatoriu, la data formulării acțiunii, 18 mai 2009, dar și anterior acestui moment, la data sesizării autorității pârâte cu cererile de urgentare a analizării dosarului, aceasta nu avea înregistrat pe rolul Comisiei pentru Cetățenie dosarul reclamantei. Nici din perspectiva limitelor termenului rezonabil de soluționare a cererii nu se poate vorbi de un refuz nejustificat, din moment ce după înregistrarea cererii, Comisia pentru Cetățenie a stabilit la data de 18 decembrie 2009, termenul la care să fie analizată cererea reclamantei, în sensul verificării condițiilor prevăzute de art. 10 1 din Legea nr. 21/1991, cu respectarea termenului de 5 luni prevăzut de art. 14 1 din Legea nr. 21/1991.

Înalta Curte nu va reține susținerea apărătorului recurentei-reclamante, consemnată în practicaua prezentei hotărâri, privind necunoașterea termenului stabilit de către Comisie stabilit în vederea analizării cererii reclamantei, în condițiile în care, această apărare a fost invocată de către intimatul-pârât și în fața instanței de fond. Corectă este și soluția adoptată de judecătorul fondului pe capătul de cerere accesoriu ce vizează acordarea daunelor morale în sumă de 1.000 RON. Contrar susținerilor recurentei-reclamante, instanța de control judiciar apreciază că nu este suficientă stabilirea culpei autorității, ci reclamanta trebuie să dovedească daunele suferite, revenindu-i sarcina să probeze producerea prejudiciului și legătura de cauzalitate existentă între acesta și fapta autorității; or, în speță, nu a fost făcută o astfel de dovadă.

Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori art. 304 pct. 8, 9 și art. 304 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de L.A. împotriva sentinței nr. 3840 din 11 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 mai 2010.