ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2550/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 3840 din 11 noiembrie 2009,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta L.A., în contradictoriu

cu pârâtul Ministerul Justiției, având ca obiect constatarea refuzului nejustificat

al pârâtului de a soluționa cererea reclamantei privind redobândirea cetățeniei

române și acordarea daunelor morale în valoare de 1.000 RON.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanta a depus cererea împreună cu actele

necesare redobândirii cetățeniei române la Consulatul României din Chișinău în data

de 5 ianuarie 2009 și a formulat acțiunea în justiție după patru luni de la data

depunerii acestei cereri.

A constatat, de asemenea,

că reclamanta a solicitat pârâtului prin cererile cu nr. 5600/9C din 30 martie 2009

și nr. 38200 din 3 aprilie 2009 să procedeze la analizarea/avizarea cererii sale

de redobândire a cetățeniei române în condițiile în care prin adresa din 8

aprilie 2009, Ministerul Afacerilor Externe - Direcția Generală Afaceri Consulare

i-a comunicat împrejurarea că dosarul conținând cererea și actele necesare redobândirii

cetățeniei române a fost trimis Ministerului Justiției în data de 14 ianuarie 2009.

Însă, din întâmpinarea

formulată de pârât, instanța a reținut o situație diferită de situația de fapt arătată

de reclamantă, în sensul că, dosarul reclamantei a fost înregistrat la Direcția

Cetățenie din cadrul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești la data

de 22 septembrie 2009 sub nr. 12114/RD/2009.

În acest context, instanța

a constatat că situația rezultată din adresa Ministerului Afacerilor Externe nu

poate fi opusă pârâtului, întrucât Ministerul Afacerilor Externe nu este parte în

cauză, iar împrejurarea că acest minister ar fi transmis din ianuarie un dosar care

a ajuns la destinație în septembrie 2009 excede cadrului procesual, în condițiile

în care, instanța nu are de soluționat un raport juridic între cele două ministere,

sau între reclamant și Ministerul Afacerilor Externe.

Prin urmare, prima instanță

a apreciat că refuzul autorității pârâte de a analiza și aviza cererea reclamantei

de redobândire a cetățeniei române este un refuz justificat, în condițiile în care

la data formulării acțiunii, dar și anterior acestui moment, la data sesizării autorității

cu cererile de urgentare a analizării dosarului, aceasta nu avea pe rolul Comisiei

pentru Cetățenie înregistrat dosarul reclamantei.

În raport de soluția dată

capătului principal de cerere, a fost respins și capăt de cerere accesoriu, privind

acordarea daunelelor morale.

Împotriva acestei sentințe,

a declarat recurs reclamanta L.A., invocând motivele prevăzute de art. 304 pct.

8 și 9 din C. proc. civ.

În motivarea recursului,

reclamanta a arătat că pârâtul Ministerul Justiției s-a aflat în culpă, ignorând

cu bună știință vreme de aproape 1 an de zile cererea sa de redobândire a cetățeniei

române, încălcând termenul imperativ prevăzut de art 14

1

din Legea cetățeniei

romane nr. 21/1991 așa cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 36 din 15 aprilie 2009,

de 5 luni, pentru analizarea cererii sale.

În opinia sa, reaua credință

a pârâtului rezultă și din faptul că, deși a primit dosarul la data de 14

ianuarie 2009, acesta a fost înregistat abia în luna septembrie 2009.

În ce privește capătul

de cerere ce vizează daunele morale, a susținut că prin depășirea limitelor rezonabilității

în soluționarea favorabilă a cererii formulate, i-a fost încălcat atât dreptul la

redobândirea cetățeniei române cât și demnitatea umană.

Intimatul-pârât Ministerul

Justiției a formulat întâmpinare în care a arătat că președintele Comisiei pentru

Cetățenie a stabilit termen pentru analizarea cererii formulată de reclamantă la

data de 18 decembrie 2009, cu respectarea termenului de 5 luni prevăzut de art 14

1

din Legea cetățeniei romane nr. 21/1991 așa cum a fost modificată prin O.U.G. nr.

36 din 15 aprilie 2009.

Examinând hotărârea atacată

prin prisma criticilor formulate, precum și a prevederilor art. 304 și 304

1

din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, astfel că urmează

a fi respins pentru următoarele considerente.

Prima instanță a respins

acțiunea reclamantei, reținând, în esență, că refuzul autorității pârâte de a analiza

și aviza cererea reclamantei de redobândire a cetățeniei române este un refuz justificat.

În termenii art. 2

lit. i) din Legea nr. 554/2004, prin refuz nejustificat se înțelege „exprimarea

explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane;

este asimilată refuzului nejustificat și nepunerea în executare a actului administrativ

emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile”.

În speță, cum bine a reținut

instanța de fond, nu se poate vorbi de un refuz nejustificat, în sensul legii contenciosului

administrativ, în condițiile în care, așa cum rezultă din probatoriu, la data formulării

acțiunii, 18 mai 2009, dar și anterior acestui moment, la data sesizării autorității

pârâte cu cererile de urgentare a analizării dosarului, aceasta nu avea înregistrat

pe rolul Comisiei pentru Cetățenie dosarul reclamantei.

Nici din perspectiva limitelor

termenului rezonabil de soluționare a cererii nu se poate vorbi de un refuz nejustificat,

din moment ce după înregistrarea cererii, Comisia pentru Cetățenie a stabilit la

data de 18 decembrie 2009, termenul la care să fie analizată cererea reclamantei,

în sensul verificării condițiilor prevăzute de art. 10

1

din Legea

nr. 21/1991, cu respectarea termenului de 5 luni prevăzut de art. 14

1

din Legea nr. 21/1991.

Înalta Curte nu va reține

susținerea apărătorului recurentei-reclamante, consemnată în practicaua prezentei

hotărâri, privind necunoașterea termenului stabilit de către Comisie stabilit în

vederea analizării cererii reclamantei, în condițiile în care, această apărare a

fost invocată de către intimatul-pârât și în fața instanței de fond.

Corectă este și soluția

adoptată de judecătorul fondului pe capătul de cerere accesoriu ce vizează acordarea

daunelor morale în sumă de 1.000 RON.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante,

instanța de control judiciar apreciază că nu este suficientă stabilirea culpei autorității,

ci reclamanta trebuie să dovedească daunele suferite, revenindu-i sarcina să probeze

producerea prejudiciului și legătura de cauzalitate existentă între acesta și fapta

autorității; or, în speță, nu a fost făcută o astfel de dovadă.

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinței, potrivit

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori art. 304 pct. 8, 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de L.A. împotriva sentinței nr. 3840 din 11 noiembrie 2009 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 mai 2010.