ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1041/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 25 februarie 2010 pe rolul Curții de Apel Timișoara, reclamantul F.A. a chemat în judecată pârâți A.N.P. și Ministerul Justiției, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâților la emiterea ordinului de încadrare în funcția de agent operativ, grupa intervenție în cadrul Penitenciarului T., obligarea acestora la plata drepturilor salariale cuvenite perioadei din data de 20 noiembrie 2009 și până la data de încadrării efective, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost declarat admis cu nota 7,06 la concursul organizat de A.N.P.

pentru ocuparea unuia din posturile scoase la concurs de agent operativ în grupa intervenție din cadrul Penitenciarului T., însă ulterior nu a fost încadrat în funcția respectivă, iar prin adresa din 11 februarie 2010 i s-a răspuns în sensul că nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 11 lit. e) și h) din Legea nr. 293/2004. Arată reclamantul că dosarul depus în vederea participării la concurs a fost declarat admis, conform art. 6 alin. (5) din Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului de ocupare a posturilor vacante de funcționar public cu statut special definitiv din aparatul propriu al Ministerului Justiției, aprobat prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1040/2007, iar în derularea examenului de admitere a îndeplinit toate condițiile prevăzute de art. 12 și art. 14 din același regulament.

2. Hotărârea pronunțată de Curtea de apel Prin sentința civilă nr. 228 din 27 aprilie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul F.A., în contradictoriu cu pârâții A.N.P. și Ministerul Justiției și a obligat pe pârâți la emiterea pe seama reclamantului a ordinului de încadrare și încadrarea acestuia în funcția de agent operativ, grupa intervenție în cadrul Penitenciarului T. și obligarea la plata către reclamant a drepturilor salariale cuvenite pe perioada 20 noiembrie 2009 și până la data încadrării efective. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Reclamantul s-a înscris la concursul organizat de pârâta A.N.P.

pentru ocuparea unuia din posturile scoase la concurs, respectiv agent operativ în grupa intervenție din cadrul Penitenciarului T., iar cererea de înscriere a fost aprobată și în conformitate cu Regulamentul de organizare a concursului, a fost validat pentru susținerea probelor de examen. Reclamantul a susținut toate probele de examen și a fost declarat admis cu media 7,06, conform tabelului final existent la dosar. După validarea rezultatelor, reclamantul nu a fost încadrat în funcția pentru care a susținut concursul, iar, urmare formulării procedurii prealabile în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004, i s-a răspuns, prin adresa din 11 februarie 2010, în sensul că nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 11 lit. e) și h) din Legea nr. 293/2004, întrucât, din verificările în evidențele operative, s-a constatat că a fost condamnat în anul 1997 la 6 luni închisoare, pentru faptele prevăzute de art. 289 C. pen.

și la 6 luni închisoare pentru faptele prevăzute de art. 288 alin. (2) C. pen., conform hotărâri judecătorești aflată la dosar, pedepsele fiind grațiate, fiecare, în întregime, conform art. 1 din Legea nr. 137/1997, iar ulterior a intervenit reabilitarea de drept conform art. 134 C. pen. Curtea de apel a reținut însă că, întrucât a intervenit reabilitarea de drept, în raport cu dispozițiile art. 133 alin. (1) C. pen., reclamantul nu are antecedente penale, astfel că îndeplinește condițiile legale pentru a dobândi calitatea de funcționar public cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, iar dispozițiile art. 11 lit. e) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din A.N.P., republicată, nu sunt incidente în speță.

A mai reținut instanța că, anterior înscrierii la concurs, reclamantul s-a adresat cu memorii în acest sens Ministerului Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratului General al Poliției Române, care i-au răspuns că, în conformitate cu Legea nr. 137/1997, cele două pedepse au fost grațiate în întregime, fiind reabilitat de drept, conform art. 134 C. pen. și că poate participa la un eventual concurs de încadrare din sursă externă. Instanța a respins apărarea pârâților referitoare la faptul că reclamantul nu a fost sincer când a declarat că nu are condamnări, întrucât, conform dispozițiilor art. 133 C. pen., „condamnarea nu mai constituie antecedent penal și nu reprezintă un impediment care să împiedice ocuparea unei funcții sau exercitarea altor drepturi’”, iar declarația reclamantului a respectat aceste dispoziții legale.

3. Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 228 din 27 aprilie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâții A.N.P. și Ministerul Justiției. 3.1. Recursul declarat de A.N.P. Recurenta-pârâtă A.N.P. a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., precum și dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., criticând pentru nelegalitate soluția pronunțată de Curtea de apel. Susține recurenta-pârâtă, în esență, că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor cu caracter imperativ ale art. 11 lit. e) și h) din Legea nr. 293/2004, din interpretarea cărora rezultă că, pentru a dobândi calitatea de funcționar public cu statut special, persoana care aplică nu trebuie să fi fost condamnată definitiv pentru săvârșirea de infracțiuni.

În acest sens, recurenta-pârâtă susține că dispozițiile respective nu fac distincție după cum persoana respectivă a fost sau nu reabilitată, rațiunea textului de lege fiind aceea de a nu putea dobândi calitatea de funcționar public cu statut special nicio persoană care a fost condamnată definitiv, indiferent dacă a intervenit sau nu reabilitarea de drept. 3.2. Recursul declarat de Ministerul Justiției Recurentul-pârât Ministerul Justiției a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că hotărârea pronunțată de Curtea de apel a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 11 lit. e) și h) din Legea nr. 293/2004.

Recurentul-pârât susține că, în raport cu dispozițiile respective, intimatul-reclamant ar fi trebuit să aducă la cunoștință, la momentul înscrierii la examen, atât faptul că a fost condamnat, cât și faptul că a intervenit reabilitarea de drept, însă, întrucât nu a procedat în acest mod, nu a fost sincer în declarații, manifestând un comportament care contravine cerințelor de conduită admise și practicate în societate. 4. Hotărârea instanței de recurs Analizând cauza, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente: În esență, prin cele două recursuri, sentința pronunțată de Curtea de apel este criticată pentru aplicarea greșită a dispozițiilor art. 11 lit. e) și h) C. proc.

civ. la situația de fapt dedusă judecății. Împrejurările de necontestat ale cauzei rezidă în următoarele: Intimatul-reclamant F.A. a fost condamnat în anul 1997 la 6 luni închisoare, pentru fapta prevăzută de art. 289 C. pen. și la 6 luni închisoare pentru fapta prevăzută de art. 288 alin. (2) C. pen., prin aceeași hotărâre instanța constatând că, potrivit art. 1 din Legea nr. 137/1997, pedepsele aplicate sunt grațiate în întregime. În privința condamnării respective, a intervenit și reabilitarea de drept conform dispozițiilor art. 134 C. pen., conform cărora: „Art. 134. - Reabilitarea persoanei fizice are loc de drept în cazul condamnării la amendă sau la pedeapsa închisorii care nu depășește un an, dacă în decurs de 3 ani condamnatul nu a săvârșit nicio altă infracțiune.

Reabilitarea persoanei juridice are loc de drept dacă în decurs de 3 ani, de la data la care pedeapsa amenzii sau, după caz, pedeapsa complementară, a fost executată sau considerată ca executată și persoana juridică nu a mai săvârșit nicio altă infracțiune ”. Intimatul-reclamant a fost declarat admis cu nota 7,06 la concursul organizat în anul 2009 de A.N.P. pentru ocuparea unuia din posturile scoase la concurs de agent operativ în grupa intervenție din cadrul Penitenciarului T. Ulterior, prin adresa din 11 februarie 2010, A.N.P. a răspuns la solicitarea reclamantului de încadrare în funcție, în sensul că, în urma verificărilor în evidențele operative s-a constatat existența condamnării, precum și a reabilitării, motiv pentru care s-a apreciat că nu a fost „sincer” în declarații și nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 11 lit. e) și h) din Legea nr. 293/2004.

În esență, recurenții-pârâți susțin, în principal, faptul că existența condamnării determină imposibilitatea persoanei de a dobândi calitatea de funcționar public cu statut special în sistemul A.N.P., chiar dacă a intervenit reabilitarea de drept, iar în subsidiar, faptul că reclamantul se află în imposibilitate de a ocupa funcția respectivă deorece nu a fost „sincer” la momentul înscrierii la concurs, întrucât nu a declarat cu privire la existența condamnării, inclusiv a reabilitării. Conform art. 11 lit. e) și h) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din A.N.P., republicată, cu modificările și completările ulterioare : „Art.

11. - Pot dobândi calitatea de funcționar public cu statut special din sistemul administrației penitenciare persoanele care îndeplinesc următoarele condiții: (…) e) nu au fost condamnate definitiv pentru săvârșirea de infracțiuni; (…) h) au un comportament corespunzător cerințelor de conduită admise și practicate în societate”. Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut că intervenția reabilitării de drept este de natură a înlătura în privința intimatului-reclamant interdicția impusă prin dispozițiile art. 11 lit. e) din Legea nr. 293/2004. Conform dispozițiilor art. 133 alin. (1) C. pen.: „Art. 133. - Reabilitarea face să înceteze decăderile și interdicțiile, precum și incapacitățile care rezultă din condamnare”.

În raport cu dispozițiile citate, Înalta Curte reține că prin reabilitare se înțelege chiar „restabilirea bunei reputații” (Mic dicționar academic, Volumul IV, Literele P-Z, Ed. Univers Enciclopedic, București, 2003, p. 174), iar în doctrina de drept penal s-a afirmat că „prin reabilitarea unui fost condamnat se înțelege reinserarea socială completă a acestuia prin înlăturarea pentru viitor a tuturor incapacităților și interdicțiilor ce decurg în general dintr-o hotărâre de condamnare și prin repunerea lui, din punct de vedere moral și social, în situația pe care o avea înainte de condamnare” (C. Bulai, B. Bulai, Manual de drept penal, Partea generală, Ed. Universul Juridic, București, 2007, p. 649). Astfel fiind, a considera că în privința persoanei condamnate, dar reabilitate de drept, subzistă interdicția prevăzută de art. 11 lit. e) din Legea nr. 293/2004 echivalează cu lipsirea de finalitate a instituției reabilitării care presupune reinserția completă din punct de vedere social și moral.

În ceea ce privește critica recurenților-pârâți referitoare la faptul că F.A. nu a dat dovadă de „sinceritate” întrucât nu a declarat cu ocazia înscrierii la concurs faptul că a fost condamnat, iar în privința condamnării a intervenit ulterior reabilitarea de drept, nu poate fi primită, întrucât atitudinea reclamantului este justificată, pe de o parte, de efectele juridice ale intervenției reabilitării de drept, iar, pe de altă parte, de răspunsurile primite în 2007 și 2008 la memoriile adresate unor autorități publice -Inspectoratului General al Poliției Române și Ministerului Internelor și Reformei Administrative - în sensul că poate participa la concursurile de încadrare din sursă externă, întrucât în privința condamnării dispuse în anul 1997 a intervenit grațierea, conform Legii nr. 137/1997 și reabilitarea de drept, conform art. 134 C. pen.

În concluzie, Înalta Curte reține că instanța de fond a realizat o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente în raport cu circumstanțele cauzei și probatoriul administrat, astfel că, neexistând motive de casare sau modificare a hotărârii în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., vor fi respinse, ca nefondate, recursurile declarate de A.N.P. și Ministerul Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de A.N.P. și Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 228 din 27 aprilie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2011.