ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1041/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1041/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

la data de 25 februarie 2010 pe rolul Curții de Apel Timișoara, reclamantul F.A.

a chemat în judecată pârâți A.N.P. și Ministerul Justiției, solicitând instanței

ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâților la emiterea

ordinului de încadrare în funcția de agent operativ, grupa intervenție în cadrul

Penitenciarului T., obligarea acestora la plata drepturilor salariale cuvenite perioadei

din data de 20 noiembrie 2009 și până la data de încadrării efective, cu cheltuieli

de judecată.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că a fost declarat admis cu nota 7,06 la concursul organizat

de A.N.P. pentru ocuparea unuia din posturile scoase la concurs de agent operativ

în grupa intervenție din cadrul Penitenciarului T., însă ulterior nu a fost încadrat

în funcția respectivă, iar prin adresa din 11 februarie 2010 i s-a răspuns în sensul

că nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 11 lit. e) și h) din Legea nr.

293/2004.

Arată reclamantul că dosarul

depus în vederea participării la concurs a fost declarat admis, conform art. 6

alin. (5) din Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului de

ocupare a posturilor vacante de funcționar public cu statut special definitiv din

aparatul propriu al Ministerului Justiției, aprobat prin Ordinul Ministrului Justiției

nr. 1040/2007, iar în derularea examenului de admitere a îndeplinit toate condițiile

prevăzute de art. 12 și art. 14 din același regulament.

de Curtea de apel

Prin sentința civilă

nr. 228 din 27 aprilie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ

și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul F.A., în contradictoriu cu pârâții

A.N.P. și Ministerul Justiției și a obligat pe pârâți la emiterea pe seama reclamantului

a ordinului de încadrare și încadrarea acestuia în funcția de agent operativ, grupa

intervenție în cadrul Penitenciarului T. și obligarea la plata către reclamant a

drepturilor salariale cuvenite pe perioada 20 noiembrie 2009 și până la data încadrării

efective.

Pentru a pronunța această

soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Reclamantul s-a înscris

la concursul organizat de pârâta A.N.P. pentru ocuparea unuia din posturile scoase

la concurs, respectiv agent operativ în grupa intervenție din cadrul Penitenciarului

T., iar cererea de înscriere a fost aprobată și în conformitate cu Regulamentul

de organizare a concursului, a fost validat pentru susținerea probelor de examen.

Reclamantul a susținut

toate probele de examen și a fost declarat admis cu media 7,06, conform tabelului

final existent la dosar.

După validarea rezultatelor,

reclamantul nu a fost încadrat în funcția pentru care a susținut concursul, iar,

urmare formulării procedurii prealabile în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004,

i s-a răspuns, prin adresa din 11 februarie 2010, în sensul că nu îndeplinește condițiile

prevăzute de art. 11 lit. e) și h) din Legea nr. 293/2004, întrucât, din verificările

în evidențele operative, s-a constatat că a fost condamnat în anul 1997 la 6 luni

închisoare, pentru faptele prevăzute de art. 289 C. pen. și la 6 luni închisoare

pentru faptele prevăzute de art. 288 alin. (2) C. pen., conform hotărâri judecătorești

aflată la dosar, pedepsele fiind grațiate, fiecare, în întregime, conform art. 1

din Legea nr. 137/1997, iar ulterior a intervenit reabilitarea de drept conform

art. 134 C. pen.

Curtea de apel a reținut

însă că, întrucât a intervenit reabilitarea de drept, în raport cu dispozițiile

art. 133 alin. (1) C. pen., reclamantul nu are antecedente penale, astfel că îndeplinește

condițiile legale pentru a dobândi calitatea de funcționar public cu statut special

din sistemul administrației penitenciarelor, iar dispozițiile art. 11 lit. e) din

Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din

A.N.P., republicată, nu sunt incidente în speță.

A mai reținut instanța

că, anterior înscrierii la concurs, reclamantul s-a adresat cu memorii în acest

sens Ministerului Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratului

General al Poliției Române, care i-au răspuns că, în conformitate cu Legea nr. 137/1997,

cele două pedepse au fost grațiate în întregime, fiind reabilitat de drept, conform

art. 134 C. pen. și că poate participa la un eventual concurs de încadrare din sursă

externă.

Instanța a respins apărarea

pârâților referitoare la faptul că reclamantul nu a fost sincer când a declarat

că nu are condamnări, întrucât, conform dispozițiilor art. 133 C. pen., „condamnarea

nu mai constituie antecedent penal și nu reprezintă un impediment care să împiedice

ocuparea unei funcții sau exercitarea altor drepturi’”, iar declarația reclamantului

a respectat aceste dispoziții legale.

Împotriva sentinței civile

nr. 228 din 27 aprilie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ

și fiscal, au declarat recurs pârâții A.N.P. și Ministerul Justiției.

3.1. Recursul declarat

de A.N.P.

Recurenta-pârâtă A.N.P.

a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., precum și

dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., criticând pentru nelegalitate soluția

pronunțată de Curtea de apel.

Susține recurenta-pârâtă,

în esență, că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor cu caracter

imperativ ale art. 11 lit. e) și h) din Legea nr. 293/2004, din interpretarea cărora

rezultă că, pentru a dobândi calitatea de funcționar public cu statut special, persoana

care aplică nu trebuie să fi fost condamnată definitiv pentru săvârșirea de infracțiuni.

În acest sens, recurenta-pârâtă susține că dispozițiile respective nu fac distincție

după cum persoana respectivă a fost sau nu reabilitată, rațiunea textului de lege

fiind aceea de a nu putea dobândi calitatea de funcționar public cu statut special

nicio persoană care a fost condamnată definitiv, indiferent dacă a intervenit sau

nu reabilitarea de drept.

3.2. Recursul declarat

de Ministerul Justiției

Recurentul-pârât

Ministerul Justiției

a invocat motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că hotărârea pronunțată

de Curtea de apel a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 11

lit. e) și h) din Legea nr. 293/2004.

Recurentul-pârât susține

că, în raport cu dispozițiile respective, intimatul-reclamant ar fi trebuit să aducă

la cunoștință, la momentul înscrierii la examen, atât faptul că a fost condamnat,

cât și faptul că a intervenit reabilitarea de drept, însă, întrucât nu a procedat

în acest mod, nu a fost sincer în declarații, manifestând un comportament care contravine

cerințelor de conduită admise și practicate în societate.

de recurs

Analizând cauza, în raport

cu dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată

că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:

În esență, prin cele două

recursuri, sentința pronunțată de Curtea de apel este criticată pentru aplicarea

greșită a dispozițiilor art. 11 lit. e) și h) C. proc. civ. la situația de fapt

dedusă judecății.

Împrejurările de necontestat

ale cauzei rezidă în următoarele:

Intimatul-reclamant F.A.

a fost condamnat

în anul 1997 la 6 luni închisoare, pentru fapta prevăzută de art. 289 C. pen. și

la 6 luni închisoare pentru fapta prevăzută de art. 288 alin. (2) C. pen., prin

aceeași hotărâre instanța constatând că, potrivit art. 1 din Legea nr. 137/1997,

pedepsele aplicate sunt grațiate în întregime.

În privința condamnării

respective, a intervenit și reabilitarea de drept conform dispozițiilor art. 134

C. pen., conform cărora:

„Art. 134. - Reabilitarea persoanei fizice are loc

de drept în cazul condamnării la amendă sau la pedeapsa închisorii care nu depășește

un an, dacă în decurs de 3 ani condamnatul nu a săvârșit nicio altă infracțiune.

Reabilitarea persoanei juridice are

loc de drept dacă în decurs de 3 ani, de la data la care pedeapsa amenzii sau, după

caz, pedeapsa complementară, a fost executată sau considerată ca executată și persoana

juridică nu a mai săvârșit nicio altă infracțiune

”.

Intimatul-reclamant

a fost declarat admis

cu nota 7,06 la concursul organizat în anul 2009 de A.N.P. pentru ocuparea unuia

din posturile scoase la concurs de agent operativ în grupa intervenție din cadrul

Penitenciarului T.

Ulterior, prin adresa

din 11 februarie 2010, A.N.P. a răspuns la solicitarea reclamantului de încadrare

în funcție, în sensul că, în urma verificărilor în evidențele operative s-a constatat

existența condamnării, precum și a reabilitării, motiv pentru care s-a apreciat

că nu a fost „sincer” în declarații și nu îndeplinește condițiile prevăzute de

art. 11 lit. e) și h) din Legea nr. 293/2004.

În esență, recurenții-pârâți

susțin, în principal, faptul că existența condamnării determină imposibilitatea

persoanei de a dobândi calitatea de funcționar public cu statut special în sistemul

A.N.P., chiar dacă a intervenit reabilitarea de drept, iar în subsidiar, faptul

că reclamantul se află în imposibilitate de a ocupa funcția respectivă deorece nu

a fost „sincer” la momentul înscrierii la concurs, întrucât nu a declarat cu privire

la existența condamnării, inclusiv a reabilitării.

Conform art. 11 lit. e)

și h) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special

din A.N.P., republicată,

cu

modificările și completările ulterioare

:

„Art. 11.

-

Pot

dobândi calitatea de funcționar public cu statut special din sistemul administrației

penitenciare persoanele care îndeplinesc următoarele condiții:

(…)

e)

nu au fost condamnate

definitiv pentru săvârșirea de infracțiuni;

(…)

h)

au un comportament corespunzător cerințelor

de conduită admise și practicate în societate”.

Înalta Curte constată

că instanța de fond în mod corect a reținut că intervenția reabilitării de drept

este de natură a înlătura în privința intimatului-reclamant interdicția impusă prin

dispozițiile art. 11 lit. e) din Legea nr. 293/2004.

Conform dispozițiilor

art. 133 alin. (1) C. pen.:

„Art. 133. - Reabilitarea face să înceteze decăderile

și interdicțiile, precum și incapacitățile care rezultă din condamnare”.

În raport cu dispozițiile

citate, Înalta Curte reține că prin reabilitare se înțelege chiar „restabilirea

bunei reputații” (Mic dicționar academic, Volumul IV, Literele P-Z, Ed. Univers

Enciclopedic, București, 2003, p. 174), iar în doctrina de drept penal s-a afirmat

că „prin reabilitarea unui fost condamnat se înțelege reinserarea socială completă

a acestuia prin înlăturarea pentru viitor a tuturor incapacităților și interdicțiilor

ce decurg în general dintr-o hotărâre de condamnare și prin repunerea lui, din punct

de vedere moral și social, în situația pe care o avea înainte de condamnare” (C.

Bulai, B. Bulai, Manual de drept penal, Partea generală, Ed. Universul Juridic,

București, 2007, p. 649).

Astfel fiind, a considera

că în privința persoanei condamnate, dar reabilitate de drept, subzistă interdicția

prevăzută de art. 11 lit. e) din Legea nr. 293/2004 echivalează cu lipsirea de finalitate

a instituției reabilitării care presupune reinserția completă din punct de vedere

social și moral.

În ceea ce privește critica

recurenților-pârâți referitoare la faptul că F.A. nu a dat dovadă de „sinceritate”

întrucât nu a declarat cu ocazia înscrierii la concurs faptul că a fost condamnat,

iar în privința condamnării a intervenit ulterior reabilitarea de drept, nu poate

fi primită, întrucât atitudinea reclamantului este justificată, pe de o parte, de

efectele juridice ale intervenției reabilitării de drept, iar, pe de altă parte,

de răspunsurile primite în 2007 și 2008 la memoriile adresate unor autorități publice

-Inspectoratului General al Poliției Române și Ministerului Internelor și Reformei

Administrative - în sensul că poate participa la concursurile de încadrare din sursă

externă, întrucât în privința condamnării dispuse în anul 1997 a intervenit grațierea,

conform Legii nr. 137/1997 și reabilitarea de drept, conform art. 134 C. pen.

În concluzie, Înalta Curte

reține că instanța de fond a realizat o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor

legale incidente în raport cu circumstanțele cauzei și probatoriul administrat,

astfel că,

neexistând

motive de casare sau modificare a hotărârii în sensul dispozițiilor art. 304

pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., vor fi respinse, ca nefondate, recursurile declarate de A.N.P. și Ministerul

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursurile declarate

de A.N.P. și Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 228 din 27 aprilie

2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 februarie 2011.