ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3005/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1519

pronunțată la data de 25 mai 2009 de Tribunalul Maramureș în

dosarul nr. 6324/100/2008, a fost respinsă excepția de

necompetență materială invocată de reclamantele F.I.R.

și SC T.J. SRL și admisă excepția prematurității

invocată de pârâta F.I.R., în contradictoriu cu pârâta F.S.M.

Prin decizia civilă nr. 157 din

2 noiembrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, a admis apelul declarat de

reclamantele F.I.R. și SC T.J. SRL împotriva sentinței mai sus

menționate pe care a anulat-o și a trimis cauza spre competentă

soluționare la Judecătoria Baia Mare.

Reclamantele F.I.R. și SC T.J.

SRL prin acțiunea promovată în contradictoriu cu pârâta F.S.M. au

solicitat constatarea dreptului de proprietate al reclamantei SC T.J. SRL cu

titlu de drept de construire asupra imobilului construcție Club T.J. în CF

Baia Mare în sensul radierii înscrierii și intabularea în CF a dreptului

de proprietate și a dreptului de superficie.

Acțiunea a fost motivată

prin invocarea împrejurării că reclamanta F.I.R. și pârâta F.S.M.

sunt coproprietare asupra imobilului teren asupra căruia a fost

edificată construcția menționată, a cărei executare

s-a realizat de către reclamanta societatea comercială și pentru

aceasta deși autorizația de construire a fost emisă în favoarea

pârâtei iar aceasta a procedat și la intabularea construcției în

favoarea sa deși nu acesta a fost scopul edificării

construcției.

Reclamantele învederează

că înscrierea în CF asigură opozabilitatea prezumția de proprietate

putând fi răsturnată prin dovada contrarie.

Prima instanță a

reținut analizând excepția necompetenței materiale cu a

cărei soluționare a fost investită de către reclamante

că întrucât imobilul construcție care face obiectul material al acțiunii

este destinat desfășurării unei activități comerciale

și avându-se în vedere calitatea reclamantei SC T.J. SRL aceea de

comerciant a apreciat că prezentul litigiu este de natură

comercială evaluabil în bani, valoarea declarată de reclamantă

fiind aceea de 286.000 lei.

Apelanții în mod judicios au

arătat că acțiunea are ca obiect reglementarea situației de

carte funciară în ceea ce privește dreptul de proprietate asupra

imobilului, Club T.J.

Obiectul acțiunii introductive

de instanță este recunoașterea dreptului de proprietate în

favoarea reclamantelor finalitatea urmărită fiind rectificarea

înscrierilor din CF Baia Mare în sensul radierii înscrierilor în favoarea

pârâtei și înscrierii dreptului de proprietate în favoarea titularului

cerere întemeiată în drept pe dispozițiile art. 34 alin. (1) pct. 1

din Legea nr. 7/1996.

Dobândirea dreptului de proprietate

prin edificare de către reclamantă nu poate primi natură

comercială această modalitate achizitivă de drepturi neputând fi

inclusă în sfera actelor de comerț.

Acțiunea are ca obiect

valorificarea drepturilor izvorâte dintr-un fapt civil, respectiv asigurarea

opozabilității drepturilor dobândite printr-un fapt civil.

Distinct de obiectul acțiunii

dreptul ce se pretinde a fi născut este de natură civilă astfel

că sunt îndeplinite exigențele cerute de art. 4 C. com. respectiv

natura civilă a obligației rezultă din însuși actul pe care

se întemeiază.

Îndeplinirea demersurilor în vederea

asigurării opozabilității dreptului dobândit nu poate fi

circumscrisă sferei raporturilor comerciale chiar și în ipoteza în

care aceasta revine unui comerciant dat fiind natura sa civilă.

Considerentele evidențiate au

relevat că în raport de obiectul litigiului și natura

pretențiilor deduse judecății acesta apare ca fiind unul de

drept comun de natură civilă competența soluționării

sale aparținând instanței cu plenitudine de competentă potrivit

dispozițiilor art. 1 pct. 1 C. proc. civ., respectiv judecătoriei.

Aserțiunile referitoare la

caracterul evaluabil al litigiului în raport de argumentele cuprinse în decizia

nr. 32 din 9 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție sunt corecte, caracterul evaluabil al acțiunii în raport de

pretențiile deduse judecății apar ca fiind de necontestat.

Caracterul accesoriu stabilit de

prima instanță în ceea ce privește petitele a căror

natură civilă a fost netăgăduit nu poate determina

câștigarea unei alte instanțe decât cea care din analiza ansamblului pretențiilor

deduse judecății apare ca fiind instanța competentă.

Împotriva deciziei Curții de Apel

a declarat recurs pârâta F.S.M., întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct.

8 și 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului și, pe

cale de consecință, modificarea deciziei recurate, în sensul

respingerii apelului împotriva sentinței civile nr. 1519 din 25 mai 2009

pronunțate de Tribunalul Maramureș, cu cheltuieli de judecată.

Recurenta susține astfel

că activitatea de construire a unui imobil efectuată în realizarea

obiectului său de activitate și cu destinație declarată de

construcție afectată vadului comercial al societății are

caracter comercial și raportat la aceste considerente sunt incidente

motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ.

Mai arată că se

încearcă a se induce confuzie între finalitatea urmărită prin promovarea

acțiunii – aducerea unei investiții imobiliare în patrimoniul

societății comerciale reclamante și formele de publicitate ale

dreptului de proprietate asupra investiției, - în speță, cele de

publicitate imobiliară, or, câtă vreme în discuție este pus

fondul de comerț și patrimoniul unei societăți comerciale,

dreptul principal și finalitatea urmărită corespund caracterului

comercial al cauzei, iar aspectele accesorii de publicitate imobiliară nu

pot prima principalului.

Consideră că finalitatea

urmărită prin acțiunea reclamantelor intimate nu poate fi

apreciată din perspectiva ultimei operațiuni solicitate și anume

publicitatea imobiliară, cu alte cuvinte nu poate fi confundat fondul

dreptului, cu publicitatea acestuia, cum greșit reține instanța

de apel și, mai mult chiar, apreciind caracterul civil al cauzei, în

funcție de valoarea obiectului cererii, competența de

soluționare revine tribunalului, raportat la prevederile art. 2 pct. 1 lit.

b) C. proc. civ. și la valoarea construcției de 718.000 ron potrivit raportului

de evaluare, astfel încât chiar în ipoteza aprecierii caracterului civil al

cauzei competența de soluționare revine tribunalului și nu

judecătoriei, cum greșit a apreciat instanța de apel.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea actelor dosarului se

constată că pentru stabilirea corectă a competenței

materiale a instanțelor în soluționarea prezentului litigiu este

necesar a fi lămurită natura cauzei deduse judecății, or,

examinând obiectul cererii de chemare în judecată se observă că,

prin acțiune nu se încearcă trecerea în proprietate a unui bun

imobil, nefiind vorba despre o acțiune în realizare, ci de o acțiune

în constatare a cărei finalitate se vrea a fi înlăturarea aparenței

create prin înscrierea în cartea funciară a unei situații diferite de

cea reală.

În această împrejurare, se

constată că instanța de apel a apreciat judicios că

obiectul acțiunii constă în recunoașterea dreptului de

proprietate în favoarea reclamantelor, finalitatea urmărită fiind

rectificarea, respectiv radierea înscrisurilor din CF în favoarea pârâtei,

cerere întemeiată în drept pe dispozițiile art. 34 alin. (1) pct. 1

din Legea nr. 7/1996.

Astfel fiind, în mod corect s-a

reținut că obiectul cauzei este de natură civilă fiind

îndeplinite cerințele art. 4 C. com. ce reglementează excepția

și competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei,

potrivit dispozițiilor art. 1 pct. 1 C. proc. civ.

Tot corect s-a reținut și

că natura unei cauze nu se apreciază după fiecare capăt de

cerere în parte, ci în raportul de ansamblul pretențiilor deduse

judecății și a valorilor apărate, or, în speță,

se apără dreptul de proprietate imobiliar, un drept

esențialmente civil, iar acțiunea are ca finalitate realizarea

opozabilității dreptului față de terți.

În fine, în ce privește susținerea

recurentei potrivit căreia chiar apreciind caracterul civil al cauzei,

raportat la valoarea obiectului cererii, competența ar aparține tot Tribunalului,

luând în considerare un raport de evaluare a imobilului, se constată că

nu poate fi primită pentru că la stabilirea competenței

materiale se are în vedere valoarea declarată în acțiunea cu care

este sesizată instanța.

În consecință,

reținându-se că nu există niciun motiv de recurs întemeiat, care

în raport de dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. să

conducă la modificarea deciziei Curții de Apel, aceasta va fi

menținută ca fiind legală și se va respinge recursul

pârâtei F.S.M., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâta F.S.M. împotriva deciziei civile nr. 157 din 2 noiembrie

2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 29 septembrie 2010.