ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6340/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1697 din 15 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Maramureș în Dosar nr. 1318/100/2008, s-a luat act de renunțarea la judecată a reclamantului județul Maramureș, reprezentat prin Președintele Consiliului Județean Maramureș, față de pârâta SC M.C. SRL; a fost respinsă acțiunea precizată formulată de reclamantul județul Maramureș, reprezentat prin Președintele consiliului Județean Maramureș, în contradictoriu cu pârâții M.M., M.A., I.M., S.A., P.A., N.D., P.G.V., P.P.V. și P.V., ca neîntemeiată; a fost respinsă cererea de intervenție formulată de intervenienta R.A.A.I. Baia Mare, ca neîntemeiată; au fost obligați reclamantul și intervenienta la plata către pârâții M.M.

și M.A. a sumei de 2.380 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, sumă ce se va împărți între reclamant și intervenienta în mod egal. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în esență următoarele: Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1066 din data de 4 februarie 1992, de fostul Notariat de Stat Baia Mare, aflat în copie la fila 46 din Dosarul nr. 5862/100/2007, numita A.M., născută P., a înstrăinat SC M.C. SRL Baia Mare dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 66.177 mp., identificat în C.F. Tăuții de Jos. Din cuprinsul C.F. Tăuții de Jos rezultă că vânzătoarea A.M.

a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului înstrăinat în baza contractului de donație din 7 iulie 1939, conform înscrierii din 12 august 1939. Potrivit adeverinței din 31 ianuarie 1992, eliberată de Primăria Tăuții Măgherauș, aflată la fila 44 din Dosarul nr. 5862/100/2007, numita A.M., născuta P., nu a fost membru cooperator, iar terenul înscris în C.F. Tăuții de Jos, nu a fost cooperativizat. Ulterior, în baza contractului de vânzare-cumpărare din 25 aprilie 2001 de Notarul Public C.C.R., SC M.C. SRL Baia Mare a vândut pârâtului M.M., căsătorit cu M.A., terenurile cu nr. X. Potrivit completării la lucrarea de expertiză întocmită de expert M.V., aflată la filele 122-124 din Dosarul nr. 5862/100/2007, în incinta îngrădită a R.A.A.I.

Baia Mare, cuprinzând inclusiv drumul de acces, ar fi inclusă o suprafață de 81 ha și 3991 mp., aparținând, din punct de vedere cadastral, localităților Tăuții Măgherauș, Tăuții de Jos, Săsar și Bozânta Mare. În lista de inventariere a bunurilor ce aparțin domeniului public, din data de 15 decembrie 2006, întocmită de R.A.A.I. Baia Mare, la poziția 25, este cuprinsă suprafața de 70 ha teren, aferent incintei, în baza H.C. nr. 398/1998. Conform adresei din 30 iulie 2007 a Consiliului Județean Maramureș și Hotărârii nr. 51 a Consiliului Județean Maramureș, privind reinventarierea bunurilor care alcătuiesc domeniul public județean, atestat prin H.G. nr. 934/2002, suprafața de teren dată în administrarea R.A.A.I.

Baia Mare este de 70 ha. Așa cum rezultă din schița de dezmembrare vizată sub nr. 1090/1996, suprafața totală de teren intabulată în favoarea Statului Român, care se găsește în incinta Aeroportului Baia Mare este de 70 ha și 2280 mp. Restul suprafeței aflate în incinta Aeroportului Baia Mare, de 1 ha și 1711 mp. este înscrisă în C.F. în proprietate privată, nefiind operate în cuprinsul cărții funciare exproprieri. Prin Decretul Consiliului de Stat al R.S.R. nr. 621 din 01 august 1966, a fost expropriată o suprafață totală de teren de 20.053 mp (2 ha și 53 mp), din care 11.012 mp. de la C.A.P. Tăuții Măgherauș și 9.041 mp. de la C.A.P. Ardusat. Pe terenul de 9.041 mp situat în comuna Ardusat a fost amplasat radiofarul îndepărtat pe o suprafață de 8.116 mp., iar diferența de 925 mp.

a fost afectată drumului de acces. Pe terenul în suprafață de 11.012 mp.; care se regăsește în incinta îngrădită a Aeroportului Baia Mare sunt amplasate: radiofarul apropriat-8.116 mp., drum de acces - 1.825 mp., radiogoniometru U.U.S. - 625 mp., drum de acces - 446 mp. Prin Decretul Prezidențial nr. 86/1977, a fost expropriată o suprafață totală de teren de 13.590 mp. (1 ha și 3.590 mp.), din care: - 2.000 mp. se regăsesc pe teritoriul localității Pomi, județul Satu Mare, pentru noua locație a radiofarului îndepărtat; - 11.590 mp. sunt pe teritoriul localității Tăuții Măgherauș și au fost alocați pentru prelungirea pistei de aterizare și decolare de la 1.400 m la 1.800 m. În același sens sunt și concluziile lucrării de expertiză tehnică extrajudiciară, întocmită de expert P.C.G.

Cele două decrete de expropriere, menționate anterior, nu conțin date cadastrale de identificare topografică a terenurilor expropriate. În urma măsurătorilor efectuate în teren și a consultării documentelor grafice anexă la aceste decrete, ambii experți au concluzionat că suprafața parcelelor, care fac obiectul cauzei, cuprinse în cele două contracte de vânzare-cumpărare, nu au făcut obiectul niciunui decret de expropriere, nu sunt afectate de construcții și se găsesc în incinta îngrădită a Aeroportului internațional Baia Mare. În conformitate cu dispozițiile art. 480 și art. 481 C. civ., proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege.

Nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire. Constituțiile anterioare anului 1992 nu negau dreptul de proprietate individuală, putându-l doar îngrădi, în sensul imposibilității transferării acestuia, în anumite condiții limitate. Chiar negarantându-se dreptul de proprietate, acesta era recunoscut și orice afectare a lui prin acte de expropriere putea avea loc numai prin emiterea unor dispoziții de putere și apoi de operare în cartea funciară, cu o justă și prealabilă despăgubire. La momentul încheierii primului contract de vânzare-cumpărare, în anul 1992, era în vigoare Decretul-lege nr. 115/1938, înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară, ca urmare a înstrăinării terenului către SC M.C.

SRL, având caracter constitutiv. Potrivit art. 6 din Legea nr. 213/1998, în vigoare la momentul încheierii celui de-al doilea contract de vânzare-cumpărare, fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat. De asemenea, art. 1 paragraf 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, statuează că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale.

Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Raportat la considerentele mai sus-expuse, reținând că reclamantul nu a făcut dovada trecerii terenului din C.F. Tăuții de Jos, cu titlu valabil, în proprietatea statului sau a unității administrativ-teritoriale, astfel că nu există motive de nulitate absolută a contractelor de vânzare-cumpărare din 04 februarie 1992 și din 25 aprilie 2001, în baza art. 480, art. 481 C. civ. și art. 1 paragraf 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, instanța a respins atât acțiunea principală, cât și cererea de intervenție formulată în interesul reclamantului, pe care le-a apreciat ca nefiind întemeiate.

În baza art. 246 C. proc. civ., instanța a luat act de renunțarea la judecată a reclamantului față de pârâta SC M.C. SRL Baia Mare. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., reținând ca au căzut în pretenții, fiind în culpă procesuală, instanța a obligat reclamantul Județul Maramureș, reprezentat prin Președintele Consiliului Județean Maramureș și intervenienta R.A.A.I. Baia Mare, la plata către pârâții M.M. și M.A. a sumei de 2.580 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, conform facturii din 05 decembrie 2008, depusă în copie la dosar, sumă ce se va împărți între reclamant și intervenienta în mod egal. Împotriva acestei sentințe au declarat apei, în termen legal, pe de o parte, reclamantul Județul Maramureș, iar pe de altă parte, intervenienta în interesul reclamantului, R.A.A.I.

Baia Mare. Apelantul-reclamantul a solicitat, în principal, admiterea apelului în baza art. 297 alin. (1) C. proc. civ., desființarea hotărârii apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar în subsidiar, schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii sale astfel cum a fost formulată. S-a arătat de către reclamantul apelant că, practic, prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, întrucât, nu a observat deficiențele pe care le-au prezentat documentele ce au stat la baza autentificării și înscrierii în C.F.

a celor două contracte de vânzare-cumpărare a căror nulitate se solicită, deși primul contract a fost încheiat fără existența contractului de donație autentic, eludându-se astfel prevederile art. 45 din Decretul nr. 115/1958; adeverința din 15 ianuarie 1992 a Primăriei comunei Tăuții Măgherauș nu face nicio referire la parcela nr. X, ci doar la alte parcele, menționând că aceste terenuri nu au fost cooperativizate, în condițiile în care, în zonă toate terenurile au fost incluse în C.A.P., dovadă fiind copia după Registrul Cadastral din anul 1980; nu s-a luat în considerare adresa din 22 noiembrie 2007 în care s-a precizat faptul că, deși defuncta A.M., născută P., nu a fost membru cooperator, totuși terenul înscris în C.F.

a fost cooperativizat parțial fără acordul proprietarului din momentul respectiv, dovadă în acest sens fiind includerea terenului în litigiu în titlul de proprietate din 21 iulie 1998. în consecință, terenul nu putea face obiectul vânzării cumpărării în anul 1992, contractul fiind lovit de nulitate absolută. Nulitatea absolută a primului contract de vânzare-cumpărare din 04 februarie 1992, atrage inevitabil nulitatea absolută a actelor subsecvente, deci și a contractului de vânzare-cumpărare din 25 aprilie 2001 și a încheierilor de intabulare din 04 februarie 1992 și din 02 mai 2001. Cel de-al doilea contract de vânzare cumpărare din 25 aprilie 2001 a fost încheiat în condițiile în care vânzătoarea SC M.C.

SRL nu avea calitatea de persoana juridică de drept comercial, deci nu mai putea efectua acte și fapte de comerț, cu atât mai puțin tranzacții în fața notarului public, cu toate acestea, instanța de fond nu a analizat actele depuse în probațiune, respectiv documentele emise de Oficiul Registrului comerțului și din care rezultă că, prin sentința civilă nr. 744 din 13 iunie 1994 a Tribunalului Maramureș, SC M.C. SRL a fost dizolvată, iar ulterior, în anul 1996, a fost radiată din Registrul Oficiului Comerțului. Potrivit art. 233 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, din momentul dizolvării directorii, administratorii, respectiv directoratul, nu mai pot întreprinde noi operațiuni, în caz contrar, aceștia sunt personal și solidari răspunzători pentru acțiunile întreprinse.

Instanța de fond însă nu a observat lipsa capacității de a încheia acte juridice civile a SC M.C. SRL, neavând capacitate de folosință și, implicit, capacitate de exercițiu, aceasta nu putea încheia acte juridice civile, astfel încât, contractul încheiat de această societate comercială este lovit de nulitate absolută pentru neîndeplinirea condițiilor esențiale pentru validitatea unei convenții, prevăzute de art. 948 C. civ., respectiv pentru lipsa consimțământului valabil al părții care se obligă, pentru un obiect și o cauză ilicită și pentru lipsa capacității de a contracta. S-a mai arătat de către apelant că instanța de fond nu a observat că raportul de expertiză conține date eronate, concluzii contradictorii, ambigue, inexacte, fiind redactat fără să fi fost cercetate amănunțit documentele depuse în probațiune sau solicitate a fi consultate la întocmirea acestuia.

Deși în expertiză s-a făcut mențiunea că terenul în litigiu face obiectul titlului de proprietate din 21 iulie 1998, totuși instanța a considerat acest aspect ca irelevant, omițând să observe că, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare în anul 1992, terenul nu era în proprietatea vânzătoarei A.M., ci în proprietatea C.A.P.; terenul era în circuitul agricol, iar nu în cel civil, deci nu putea fi înstrăinat prin contracte civile, eventuala înstrăinare a unui teren cooperativizat se putea face doar în condițiile Legii nr. 18/1991.

S-a ignorat de către instanța de fond mențiunea din raportul de expertiză, conform căreia, destinația suprafeței terenului în litigiu este aceea de zonă de protecție a aeroportului, incinta aeroportului fiind reprezentată în anexa grafică aferentă Decretului nr. 86/1977, unde limita nordică a incintei în zona terenului litigios corespunde cu situația actuală, însă același expert se contrazice atunci când subliniază faptul că parcelele nu au făcut obiectul nici unui decret de expropriere; experta nu s-a pronunțat asupra solicitărilor reclamantei, formulate prin obiecțiunile la expertiză, referitoare la apartenența parcelei la domeniul public, instanța de fond amânând mereu pronunțarea asupra încuviințării acestor obiecțiuni.

Apelantul a arată că instanța de fond a reținut din concluziile expertizei doar anumite mențiuni, pe care nu Ie-a coroborat cu celelalte probe administrate în cauză, putându-se astfel aprecia că a s-a încălcat rolul activ prevăzut de art. 129 C. proc. civ., omițând să ia în considerare probele depuse de reclamant la dosar și care evidențiau fără echivoc dreptul de proprietate publică de interes județean asupra terenului în cauză, respectiv H.C.R. nr. 934/2002, H.C.R. nr. 398/1997, H.C.J. nr. 57/1999, H.C.J. nr. 57/2001, H.C.J. nr. 33/2003, etc. S-a mai solicitat de către reclamantul apelant să se revină asupra cererii sale de renunțare la judecată față de pârâta SC M.C. SRL. Apelanta-intervenienta R.A.A.I.

Baia Mare prin calea de atac exercitată a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, cu motivarea că instanța de fond a soluționat cauza în mod greșit, fără să țină seama de documentele depuse de părți la dosar, și care dovedeau că la momentul încheierii primului contract de vânzare cumpărare, în 1992, s-au nesocotit prevederile art. 43 din Decretul nr. 115/1938, iar la momentul încheierii celui de-al doilea contract de vânzare-cumpărare, societatea vânzătoare fusese de mult dizolvată și radiată din Registrul Comerțului, nemaiputând deci să vândă. Nu s-a ținut seama de dovezile care subliniau dreptul de proprietate publică de interes județean asupra terenului de 81 ha.

din perimetrul aeroportului și nici de anexa nr. 14 din Convenția de la Chicago din 1944, ratificată de România în 1965 și care prevede obligativitatea existenței pe orice aeroport din lume a unei zone de siguranță pe o distanță cuprinsă între 130-150 m de la axul pistei, terenul în litigiu situându-se în această zonă de siguranță. Intervenienta apelantă a mai invocat prevederile pct. 25 din Legea nr. 213/1998, potrivit cărora, fac parte din domeniul public al statului, pistele de decolare-aterizare, căile de rulare, platformele de îmbarcare-debarcare și terenurile pe care acestea sunt amplasate. Poziția intimaților M.M. și A., exprimată prin concluziile scrise depuse la dosar, a fost aceea de respingere a apelurilor ca nefondate.

Prin Decizia civilă nr. 169/ A din 21 mai 2009, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a admis în parte apelurile declarate de reclamantul județul Maramureș, reprezentat prin președintele consiliului județean și de intervenienta R.A.A.I. Baia Mare, împotriva sentinței civile nr. 1697 din 15 decembrie 2008 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în Dosar nr. 1318/100/2008, pe care a schimbat-o în tot, după cum urmează: A fost înlătură din sentință dispoziția referitoare la constatarea renunțării reclamantului la judecată fată de pârâta SC M.C. SRL. A fost admisă cererea principală precizată și extinsă formulată de reclamantul județul Maramureș, reprezentat prin președintele consiliului județean, în contradictoriu cu pârâții: SC M.C.

SRL, M.M., M.A., I.M., S.A., P.A., N.D., P.C.V., P.P.V. și P.V. A fost admisă cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta R.A.A.I. Baia Mare, în favoarea reclamantului. S-a constatat apartenența la domeniul public al Județului Maramureș a parcelelor de teren, în suprafața de 9045 mp., în suprafață de 88 mp., din C.F. Tăuții de Jos (Tăuții Măgherauș). S-a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare din 04 februarie 1992, încheiat între vânzătoarea A.M. și cumpărătoarea SC M.C. SRL, reprezentată prin M.M., cu privire la suprafața de 9045 m.p. și cu privire la suprafața de 88 mp. din C.F. nr. 282 Tăuții de Jos. S-a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare din 25 aprilie 2001, încheiat între vânzătoarea SC M.C.

SRL, reprezentată prin M.M., asociat unic, și cumpărătorul M.M., cu privire la suprafața de 9045 mp. și cu privire la suprafața de 88 mp. din C.F. Tăuții de Jos. S-a dispus rectificarea parțială a înscrierilor operate în CF nr. 282 Tăuții de Jos, în baza încheierilor de C.F. din 02 mai 2001 și din 04 februarie 1992, în sensul radierii dreptului de proprietate al lui M.M., M.A. și al lui SC M.C. SRL asupra suprafeței de 9045 m.p. teren din parcela și asupra suprafeței de 88 m.p. teren din parcela. A fost respins petitul referitor la deschiderea unei noi coli funciare pentru intervenienta R.A.A.I. Baia Mare, pentru înscrierea dreptului sau de proprietate asupra parcelelor mai sus menționate.

Instanța de apel a reținut că prin cererea introductivă de instanță, care inițial reprezenta o cerere reconvențională formulată în Dosar nr. 5862/100/2007, depusă la fila 173 din Dosar nr. 5862/100/2007, disjunsă de instanța de fond prin încheierea de ședință de la 21 aprilie 2008 (f. 179 din Dosar nr. 5862/100/2007), reclamantul județul Maramureș a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta SC M.C. SRL și cu reclamanții din cererea inițială, M.M. și M.A., să constate apartenența la domeniul public al județului Maramureș a următoarelor parcele: în suprafață de 9045 mp. și în suprafață de 88 mp. din C.F. Tăuții Măgherauș; să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare din 04 februarie 1992 și din 25 aprilie 2001, precum și a încheierilor de întabulare din 04 februarie 1992 și din 02 mai 2001, întrucât vizează imobile ce aparțin domeniului public; să dispună rectificarea C.F.

Tăuții Măgherauș (Tăuții de Jos), în sensul radierii dreptului de proprietate al lui SC M.C. SRL și al numiților M.M. și A.; să dispună deschiderea unei noi coli funciare pentru intervenienta accesorie R.A.A.I. Baia Mare, pentru înscrierea dreptului de proprietate al acesteia în C.F., asupra imobilelor aparținând domeniului public. Ulterior, ca urmare a disjungerii acestei cereri din Dosarul inițial nr. 5862/100/2007 și al reînregistrării acesteia, reclamantul și-a precizat acțiunea (f. 24), în sensul chemării în judecată și a intervenientei, în calitate de persoană ce poate pretinde aceleași drepturi ca și reclamantul, iar apoi, reclamantul și-a extins acțiunea față de moștenitorii defunctei A.M., printr-o extindere de acțiune depusă la fila 67 dosar fond.

Prin prisma art. 129 alin. final C. proc. civ., potrivit căruia, în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății, instanța de fond a fost învestită cu petitele menționate în cererea formulată de reclamant, fiind obligată sa analizeze valabilitatea celor două contracte de vânzare-cumpărare, prin prisma motivelor de nulitate invocate de reclamant.

Astfel, prima instanță era datoare să verifice dacă la momentul încheierii celor două contracte de vânzare cumpărare a căror nulitate se solicită, respectiv, a contractului de vânzare cumpărare din 04 februarie 1992 și a contractului de vânzare cumpărare din 25 aprilie 2001, au fost sau nu respectate toate condițiile esențiale de validitate prevăzute de legislația în vigoare la acel moment, știut fiind că nulitatea este aceea sancțiune care intervine ca urmare a nesocotirii, la momentul încheierii unui act juridic civil, a unor dispoziții legale imperative în vigoare la acel moment și, de asemenea, să încerce să stabilească dacă terenul ce a format obiectul celor două contracte de vânzare-cumpărare putea face obiectul vânzării, respectiv dacă era în circuitul civil, dacă constituia proprietate privată sau făcea parte din domeniul public al județului Maramureș sau din domeniul public de interes național.

Din analiza celor două contracte de "vânzare-cumpărare raportat la condițiile concrete în care acestea au fost încheiate și la dispozițiile legale în vigoare, în virtutea prevederilor art. 129 C. proc. civ., Curtea a constatat următoarele: Primul contract de vânzare cumpărare a cărui nulitate s-a solicitat, a fost încheiat în anul 1992 în data de 04 februarie 1992 de Notariatul de Stat Baia Mare, vânzător fiind A.M., născută P., iar cumpărător fiind SC M.C. SRL, prin patronul ei, M.M. (f. 46 din Dosar nr. 5862/100/2007). În conținutul acestui contract de vânzare cumpărare s-a reținut calitatea vânzătoarei de proprietar pe numerele topografice din C.F.

Tăuții de Jos, teren în suprafață de 66.177 m.p., obiectul vânzării - cumpărării constituindu-l toată această suprafață de teren aferentă tuturor acestor numere topografice, la baza încheierii acestei contract de vânzare cumpărare stând doar schița de dezmembrare și în care s-a menționat faptul ca unul dintre vecinii ternului ce formează obiectul vânzării este Aeroportul Baia Mare. Cel de-al doilea contract de vânzare cumpărare din 25 aprilie 2001, a avut ca obiect imobilul teren din C.F. Tăuții de Jos, situat în râtul Fuzesfold, aferent numerelor topografice, părțile contractante fiind SC M.C. SRL, prin asociat unic M.M., în calitate de vânzătoare, și M.M. în calitate de cumpărător (f. 45 din Dosar nr. 5862/100/2007).

Din xerocopia C.F. in extenso rezulta faptul că s-a intabulat, la data de 12 august 1939, în baza contractului de donațiune din 07 iulie 1939, asupra imobilului, reprezentând porțiunea de proprietate a lui K.D., născută P.A., numita P.M., căsătorită apoi A. (f. 5, 52 din Dosar nr. 5862/100/2007). În aceeași carte funciară s-a intabulat SC M.C. SRL, asupra terenului în suprafață totală de 66.177 mp., reprezentând porțiunea de proprietate a lui P.M., în baza contractului de vânzare cumpărare și a schiței de dezmembrare. Ulterior, s-a intabulat dreptul de proprietate în favoarea pârâților M.M. și A., în baza contractului de vânzare-cumpărare, asupra porțiunii de proprietate a lui SC M.C.

SRL Reclamantul și intervenienta au susținut constant, pe tot parcursul soluționării cauzei în fața Tribunalului Maramureș, cât și prin motivele de apel, că terenul ce a făcut inițial obiectul contractului nr. 1066/1992 nu putea fi vândut, întrucât el nu se găsea decât teoretic în proprietatea vânzătoarei P.M., căsătorită A., și că faptul ca terenul era cooperativizat, P.M. neputând dispune de teren prin acte juridice inter vivos. Pe de altă parte, s-a susținut de către reclamant și intervenienta că terenul face parte din domeniul public, întrucât reprezintă parte din incinta Aeroportului internațional Baia Mare, neputând deci să fie înstrăinat.

În legătură cu cel de-al doilea contract de vânzare cumpărare, reclamantul a susținut faptul că acesta este lovit de nulitate absolută pentru mai multe motive, și anume: vânzătoarea nu mai avea capacitate de folosință, fiind o societate comercială dizolvată și radiată din Registrul Comerțului, astfel încât nu mai putea încheia nici un fel de acte juridice civile; contractului îi lipsește unul dintre elementele esențiale de validitate, respectiv lipsa consimțământului valabil al părții ce se obligă; contractul are o cauză și un obiect ilicite; terenul face parte din domeniul public, fiind inclus în incinta Aeroportului internațional Baia Mare. În urma examinării motivelor de nulitate invocate de apelanți, prin raportare la întreaga probațiune administrată în cauză și la dispozițiile legale aplicabile, susținerile apelanților s-au reținut ca fondate.

O primă problemă care s-a impus a fi analizată în cauză a fost aceea dacă terenul în litigiu a fost sau nu cooperativizat și daca, raportat la această împrejurare, vânzătoarea P.M., căsătorită A., putea sau nu să dispună valabil, prin încheierea unor acte juridice civile inter vivos, de acest teren. La dosarul de fond au fost depuse mai multe adeverințe eliberate de Primăria comunei Tăuții Măgherauș, unele fiind în sensul că numita A.M., născută P., nu a fost membră cooperatoare, iar terenul din C.F. nu a fost cooperativizat (adeverință din 31 ianuarie 1992 - f. 44 din Dosar nr. 5862/100/2007, f. 142 din Dosar nr. 1486/100/2007), iar altele fiind în sensul că suprafața de aproximativ 1,56 ha.

din terenul lui A.M., născută P., a fost cooperativizată fără consimțământul acesteia (f. 187 din Dosar nr. 1486/100/2007), dovada constituind-o tocmai faptul că pentru suprafața de 14.624 mp. s-a eliberat titlul de proprietate din 28 iunie 2001. O dovadă în plus în sensul că acest teren litigios a fost cooperativizat o constituie și extrasele depuse în xerocopie de pe Registrul Agricol, unde figurează înscris și A.V.M., A.M., alături de numitul M.V.(f. 185-186 din Dosar nr. 1486/100/2007).

Dovada incontestabilă și irefutabilă a faptului că terenul a fost cooperativizat o constituie tocmai împrejurarea că numita A.M., născută P., a formulat cerere în temeiul Legii nr. 18/1991, alături de soțul sau A.M., înregistrată în data de 12 martie 1991, și prin care a solicitat restituirea drepturilor sale legale asupra terenurilor pe care Ie-a deținut ca proprietar, în temeiul legilor fondului funciar (f. 38 din Dosar nr. 1486/100/2007), cerere soluționată favorabil, dovada în acest sens constituind-o eliberarea procesului verbal de punere în posesie din 03 decembrie 1997 (f. 40 din Dosar nr. 1486/100/2007), a adeverinței de proprietate din 03 decembrie 1997 și a titlului de proprietate din 21 iulie 1998 (f. 75 din Dosar nr. 1486/100/2007).

Independent de împrejurarea că numita P.M., căsătorită A. și-a dat sau nu consimțământul la cooperativizarea terenului pe care îl avea, esențial rămâne faptul - recunoscut implicit de către A.M. prin formularea cererii de reconstituire a dreptului sau de proprietate asupra acestui teren în temeiul Legii fondului funciar nr. 18/1991 - că acest teren a fost cooperativizat, chiar dacă C.A.P. nu și-a operat în registrele de publicitate imobiliară dreptul de proprietate asupra terenurilor cooperativizate. Este știut faptul că adeverința de proprietate și procesul verbal de punere în posesie emise în temeiul Legii nr. 18/1991 nu constituie titlu de proprietate, în acest sens dispunând instanța suprema printr-o decizie în interesul Legii nr. 1/1997.

Până la momentul eliberării titlului de proprietate în condițiile Legii nr. 18/1991, în favoarea succesorilor lui A.M., născută P., aceasta nu se putea prevala de un drept de proprietate valabil asupra terenului litigios, însă, nici chiar eliberarea titlului de proprietate în favoarea moștenitorilor acesteia nu era suficientă pentru a le conferi acestora posibilitatea legală de a dispune de respectivul teren, prin încheierea unor acte juridice civile, o atare posibilitate subzistând doar după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară, respectiv, după întabularea în cartea funciară a titlului de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991. Prin urmare, în anul 1992 când A.M. , născută P., a vândut lui SC M.C.

SRL terenul în litigiu, aceasta nu putea dispune de teren, întrucât terenul se găsea în patrimoniul C.A.P. - aspect cunoscut foarte bine de A.M. , pentru că altminteri aceasta nu ar fi uzat de prevederile Legii nr. 18/1991 -, chiar dacă C.A.P. nu și-a intabulat în cartea funciară dreptul de proprietate dobândit prin cooperativizare și chiar dacă în cartea funciară figura ca proprietar P.M., căsătorită A. O dovadă în plus, în sensul că acest teren a fost cooperativizat, este conferită de experta M.V.F. care precizează în considerentele si concluziile expertizei, faptul că terenul din C.F. Tăuții Măgherauș face parte din titlu de proprietate. Art. 948 C. civ. reglementează condițiile esențiale de validitate ale unei convenții, precizând că pentru încheierea valabilă a unui contract este absolut necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții ce se obligă, un obiect determinat, o cauză licită.

Art. 963 C. civ. prevede categoric că pot face obiectul unui contract numai lucrurile ce sunt în comerț, art. 1310 C. civ. reglementând o aplicare particulară a regulii consacrate de art. 963 C. civ., în materia contractului de vânzare-cumpărare, stabilind că numai lucrurile care sunt în comerț pot fi vândute, afara numai dacă vreo lege a oprit aceasta. Având în vedere dispozițiile imperative ale art. 963 c. civ., coroborat cu faptul că A.M., născută P., a vândut un teren pe care nu îl avea efectiv în proprietate, întrucât fusese cooperativizat, Curtea a constatat că primul contract de vânzare cumpărare încheiat în anul 1992 este lovit de nulitate absolută, în temeiul art. 948 pct. 3 și 4 C. proc.

civ., coroborat cu art. 968 C. civ. Nu este de ignorat nici faptul că la încheierea acestui contract de vânzare cumpărare, în anul 1992, prin neprezentarea în fața notarului a contractului de donație prin care P.M. a dobândit imobilul în litigiu în anul 1939, s-au ignorat prevederile art. 43 din Decretul-lege nr. 115/1938, conform cărora, actul juridic în temeiul căruia se cere înscrierea în C.F. va fi dovedit prin înscrisul original sau prin expedițiile actelor notariale.

În legătură cu cel de-al doilea contract de vânzare cumpărare, acesta, în opinia Curții, este lovit de nulitate absolută, nu numai în virtutea principiului resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis, dar și datorită faptului că, în primul rând, una dintre Părțile contractante nu mai avea capacitate de folosință, astfel încât, nemaiexistând ca persoană juridică, aceasta nu mai putea încheia niciun fel de act juridic; în ai doilea rând, este vorba despre un act încheiat cu sine-însuși, atât cumpărător, cât și vânzător fiind M.M., deși aparent, acesta figura la poziția vânzător ca reprezentant al SC M.C. SRL; în al treilea rând, terenul nu putea face obiectul vânzării, întrucât făcea parte din domeniul public, conform Legii nr. 213/1998, fiind astfel oprit de la vânzare, conform art. 1310 teza finală C. proc.

civ., în sprijinul acestor opinii stând următoarele argumente: Prin sentința civilă nr. 744 din 13 iunie 1994, Dosar nr. 754/1994 al Tribunalului Maramureș, a fost admisă cererea asociatului M.M. și, în consecință, a fost dizolvată societatea comercială M.C. SRL, în baza acestei sentințe, prin încheierea din mai 1996 a judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalului Maramureș, s-a radiat din Registrul Comerțului această societate, fapt atestat de certificatul de radiere emis la 23 mai 1996 (f. 56-59, dosar apel). Pe cale de consecință, SC M.C. SRL, fiind dizolvată și radiată din Registrul Comerțului, nu mai avea calitatea de persoană juridică, știut fiind că personalitatea juridică încetează în momentul dizolvării societății sau a încetării existenței acesteia în orice alt mod dintre cele prevăzute de.

legislația în vigoare, astfel încât, nu mai avea capacitate de folosință și, implicit, nici capacitate de exercițiu, de a încheia indiferent ce fel de acte juridice civile. Este bine știut faptul că, întocmai ca și persoana fizică, și persoana juridică dispune de capacitate de folosință - constând în aptitudinea acesteia de a avea drepturi și obligații civile - și de capacitate de exercițiu - constând în aptitudinea de a dobândi și de a exercita drepturi subiective civile și de a-și asuma și îndeplini obligații civile prin încheierea de acte juridice civile, de către organele sale de conducere. Capacitatea de folosință a persoanei juridice se dobândește, potrivit art. 32 și art. 33 din Decretul nr. 31/1954, de la momentul „înregistrării persoanei juridice", adică de la momentul la care dobândește personalitate juridică.

Astfel, art. 32 prevede că „persoanele juridice sunt supuse înregistrării sau înscrierii, dacă legile care le sunt aplicabile reglementează această înregistrare sau înscriere", în timp ce art. 33 dispune în sensul că „ persoanele juridice care sunt supuse înregistrării au capacitatea de a avea drepturi și obligații de la data înregistrării lor". În cazul unei societăți comerciale cu răspundere limitată - cum este situația SC M.C. SRL - în conformitate cu Legea nr. 31/1990, în redactarea în vigoare la acea dată, capacitatea de folosință a acesteia se dobândește din momentul înmatriculării acesteia în Registrul Comerțului. Simetric invers, capacitatea de folosință a persoanei juridice încetează odată cu încetarea ființei persoanei juridice, în momentul radierii acesteia din Registrul Comerțului.

Privit din acest punct de vedere, al existenței sau inexistenței capacității de folosință, și implicit de exercițiu, a SC M.C. SRL, contractul era lovit de nulitate absolută prin prisma art. 948 pct. 1 și 2 C proc. civ., vânzătorul neavând capacitatea de a contracta și fiind și în imposibilitatea absolută de a-și manifesta consimțământul valabil la încheierea vânzării. De altfel, chiar pârâta SC M.C. SRL, prin întâmpinarea depusă la f. 27 dosar fond, a invocat excepția lipsei calității sale procesuale active, pe motiv că a fost dizolvată.

În literatura de specialitate, capacitatea de a contracta a fost definită ca fiind o „parte componentă a capacității juridice civile (de folosință sau de exercițiu) constând în aptitudinea persoanei fizice sau juridice de a încheia, personal sau prin reprezentare, contracte civile". Așadar, regula - indiferent că este vorba de capacitatea de folosință sau de exercițiu - este aceea a capacității, art. 1306 C. Civ., prevăzând că „pot cumpăra și vinde toți cărora nu le este oprit de lege". În al doilea rând, vânzarea-cumpărarea, în ipoteza în care SC M.C. SRL nu ar fi fost radiată și dizolvată din Registrul Comerțului, pentru a fi valabilă, în nici un caz nu putea fi încheiată de una și aceeași persoană într-o dublă calitate, atât de vânzător cât și de cumpărător.

Astfel, întrucât această societate comercială avea un unic asociat, pe M.M., care afirmativ era cumpărătorul imobilului vândut, vânzător nu putea să fie același M.M., în calitatea sa de reprezentant al SC M.C. SRL, pentru facerea valabilă a vânzării fiind necesar ca societatea comercială să desemneze un administrator care să o reprezinte la încheierea unui contract de vânzare cumpărare, altul decât M.M. În acest sens s-a pronunțat doctrina juridică de specialitate, precizând că, în cazul societății cu răspundere limitată cu asociat unic, care este și singurul administrator - cum este și cazul SC M.C. SRL - deoarece el nu poate semna contractul de vânzare - cumpărare în ambele calități, atât ca vânzător, cât și în calitate de cumpărător, situația este rezolvabilă numai prin numirea unui administrator neasociat (art. 145 al Legii nr. 31/1990 în redactarea inițială), care va reprezenta societatea în această vânzare.

În sfârșit, în al treilea rând, vânzarea-cumpărarea este lovită de nulitate absolută pentru simplul, dar esențialul motiv, că terenul, obiect al contractului de vânzare cumpărare făcea parte din domeniul public, contractul intrând astfel sub incidența art. 963 C. civ., art. 1310 C. civ., art. 136 din Constituția României și art. 11 din Legea nr. 213/1998, texte legale care consacra inalienabilitatea bunurilor ce fac parte din domeniul public. Art. 11 din Legea nr. 213/1998, republicată, prevede imperativ Că: „(1) Bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile, după cum urmează: a) nu pot fi înstrăinate; ele pot fi date numai în administrare, concesionate sau închiriate, în condițiile legii; b) nu pot fi supuse executării silite și asupra lor nu se pot constitui garanții reale; c) nu pot fi dobândite de către alte persoane prin uzucapiune sau prin efectul posesiei de buna-credință asupra bunurilor mobile.

(2) Actele juridice încheiate cu încălcarea prevederilor alin. (1) privind regimul juridic al bunurilor din domeniul public sunt lovite de nulitate absolută". Potrivit art. 1 pct. 25 din Anexa la Legea nr. 213/1998, domeniul public al statului este alcătuit și din următoarele bunuri: pistele de decolare, aterizare, căile de rulare si platformele pentru îmbarcare-debarcare situate pe acestea și terenurile pe care sunt amplasate.

Apartenența incontestabilă a acestui teren la domeniul public, parte de interes județean și parte de interes național, rezultă cu prisosință din ansamblul probatoriului administrat în fața primei instanțe, după cum urmează: Prin amendamentul nr. 1 vizat pentru conformitate de Comandantul Aeroportului Baia Mare, s-a atestat faptul că în perioada anilor 1977-1979 s-au expropriat și trecut în proprietatea Direcției Aviației Civile - Aeroport Baia Mare, prin Decretele de expropriere nr. 621/1966 și nr. 86 din 11 aprilie 1977, mai multe suprafețe de teren, menționate în anexele la aceste decrete, în vederea realizării Aeroportului Baia Mare, a prelungirii pistei betonate de la 1400 mp., cât a fost inițial, la 1800 mp., a radiofarului îndepărtat, a centrului de emisie, etc. existând în acest sens și avizul Oficiului de Cadastru și Organizare a Teritoriului nr. 2526 din 08 iulie 1976, prin adresa nr. 1162 din 07 mai 1998 a Oficiului de Cadastru Agricol și Organizarea Teritoriului Agricol Maramureș, evidențiindu-se faptul că terenul pe care este situat Aeroportul Baia Mare, amplasat administrativ în comuna Tăuții Măgherauș, nu poate fi folosit în agricultură, întrucât potrivit Legii nr. 18/1991, face parte din domeniul public.

Prin Decretul nr. 621 din 01 august 1966 s-au expropriat suprafețele totale de 20.053 mp., din care 11.012 mp. de la C.A.P. „30 Decembrie" și 9.041 mp. de la C.A.P. „Victoria Socialismului" (f. 66 din Dosar nr. 5862/100/2007), iar ulterior, prin Decretul nr. 86 din 11 aprilie 1977, s-au expropriat 11.950 mp. de la C.A.P. Tăuții Măgherauș și 2.000 mp. de la C.A.P. Borlești (f. 76 dosar nr. 5862/100/2007). Prin H.C.M., depusă în extras la fila 97 din același dosar, s-au scos din circuitul agricol terenurile proprietate de stat, în suprafață totală de 83.334 mp. din comuna Tăuții Măgherauș, printre care și suprafețele de teren care au făcut obiectul exproprierii de la C.A.P., dispunându-se trecerea acestor terenuri din proprietatea statului în administrarea Ministerului Transporturilor Auto Navale și Aeriene, prin Decizia nr. 443 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Regiunii Maramureș (f. 100 Dosar nr. 5862/100/2007).

Din schița nr. 1090/23 aprilie 1996, prin care au fost dezmembrate, din C.F., o parte din aceste terenuri rezultate în urma dezmembrării au trecut în administrarea operativă a Aeroportului Baia Mare, în suprafață de 9.253 mp. și în suprafață de 128 mp., terenuri despre care, în completarea la raportul de expertiză întocmit de expert M.V. în Dosar nr. 5862/100/2007, se precizează că s-ar situa în incinta îngrădită a aeroportului, dar că nu ar face parte din domeniul public, întrucât, din suprafața totală de 81 ha. 3991 mp., care constituie efectiv incinta îngrădită a Aeroportului Baia Mare, doar 70 ha. fac parte din domeniul public al județului Maramureș (f. 172 din Dosar nr. 5862/100/2007).

Experta precizează faptul că terenul cu aceste nr. topografice face parte din titlu de proprietate, eliberat pe numele moștenitorilor lui A.M., născută P. și, deși nu face parte din domeniul public al județului Maramureș, care cuprinde 70 ha teren în incinta aeroportului Baia Mare, este posibil să facă parte din cele 80 de ha. de teren ce au constituit inițial domeniul public al județului Maramureș, conform Monitorului Oficial din 09 septembrie 2002 (f. 8 Dosar nr. 5862/100/2007).

Concluziile expertei sunt parțial exacte, însă nesistematizate, întrucât, pentru a se stabili dacă într-adevăr acest teren litigios constituie sau nu domeniu public, se impunea verificarea de către expertă a tuturor hotărârilor de Guvern și a tuturor hotărârilor Consiliului Județean Maramureș prin care a fost atestat inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al județului Maramureș, respectiv, prin care au fost reinventariate bunurile ce fac parte din domeniul public al județului Maramureș. Inițial, prin H.C.R. nr. 398/1998 s-a atestat inventarul bunurilor care constituiau domeniul public al județului Maramureș - însușit prin Hotărârea nr. 57 din 03 octombrie 2001 a Consiliul Județean Maramureș - la poziția 25 figurând 70 ha teren, iar ulterior, prin H.C.R.

nr. 934/2002 s-a reinventariat domeniul public al județului Maramureș, în sensul că în inventarul bunurilor ce alcătuiau acest domeniu public, pe lângă suprafața de 70 ha teren a aeroportului, în acest domeniu public a fost inclus și terenul reprezentând pista de decolare/aterizare, căi de rulare, platformă îmbarcare, debarcare pasageri și parcare aeronave, acest inventar fiind însușit și prin H.C.J. Maramureș nr. 51 din 24 iunie 2003 (f. 58-61 Dosar nr. 5862/100/2007, f. 80 Dosar nr. 1486/100/2007). Ulterior emiterii H.C.R.

nr. 398/1998, printr-o hotărâre judecătorească pronunțată în contencios administrativ, respectiv prin sentința civilă nr. 86 din 16 februarie 2002 pronunțată în Dosar nr. 6402/2001 al Tribunalului Maramureș (f. 155 Dosar nr. 5862/100/2007), ca urmare a admiterii plângerii formulate de Prefectul municipiului Maramureș în contradictoriu cu Consiliul Județean Maramureș, s-a anulat în parte Hotărârea nr. 57 din 03 octombrie 2001 a Consiliul Județean Maramureș - prin care a fost însușit inventarul bunurilor ce constituie domeniul public al județului Maramureș, punctele 1.3.8, art. 3 - pista de decolare/aterizare, căi de rulare, platformă îmbarcare, debarcare pasageri și parcare aeronave -, plus alte două poziții, care însă nu vizează litigiul de față, motivat pe faptul că acestea nu constituie domeniul public al județului Maramureș, ci aparțin domeniului public al statului, conform poziției 25 din anexa la Legea nr. 213/1998 (f. 158-167 Dosar nr. 5862/100/2007).

Mai apoi însă, s-a revenit, în sensul că suprafața de 11,02 ha reprezentând pista de decolare/aterizare, căi de rulare, platformă îmbarcare, debarcare pasageri și parcare aeronave să fie reinclusă în domeniul public al județului Maramureș, conform celor statuate prin H.C.R. nr. 934/2002. Prin urmare, prin H.G.R. nr. 934/2002 s-a atestat domeniul public al județului Maramureș, printre bunurile ce fac parte din acest domeniu fiind inclusă și suprafața totală de 81 ha teren, constituind incinta Aeroportului Baia Mare, din care 70 ha înscrise inițial în H.G.R. nr. 398/1998, iar 11,02 ha reprezentând pista de decolare/aterizare, căi de rulare, platformă îmbarcare, debarcare pasageri și parcare aeronave (f. 25 Dosar 1486/100/2007).

Pe cale de consecință, Curtea a apreciat că terenul în litigiu face parte din domeniul public al județului Maramureș, respectiv din suprafața totală de 81 ha. ce constituie incinta îngrădită a Aeroportului Baia Mare, din care 70 ha înscrise inițial în H.C.R. nr. 398/1998, iar 11,02 ha reprezentând pista de decolare/aterizare, căi de rulare, platformă îmbarcare, debarcare pasageri și parcare aeronave, incluse mai apoi în H.C.R. nr. 934/2002. Chiar dacă cele 11,02 ha reprezentând pista de decolare/aterizare, căi de rulare, platformă îmbarcare, debarcare pasageri și parcare aeronave, nu ar face parte din domeniul public al județului Maramureș, acestea ar constitui oricum domeniu public de interes național, Potrivit art. 1 pct. 25 din Anexa la Legea nr. 213/1998, fiind deci inalienabile, imprescriptibile, insesizabile.

O dovadă în plus a faptului că această suprafață de 11,02 ha constituie domeniu public este conferită de contractul de administrare încheiat între reclamant și intervenientă, în condițiile art. 12 alin (1) și (2) din Legea nr. 213/1998, potrivit cărora, bunurile din domeniul public pot fi date, după caz, in administrarea regiilor autonome, a prefecturilor, a autorităților administrației publice centrale si locale, a altor instituții publice de interes național, județean sau local, darea in administrare realizându-se, după caz, prin hotărâre a Guvernului sau a consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București sau a consiliului local (f. 23 din Dosar nr. 5862/100/2007).

Curtea a constatat că cele două contracte de vânzare-cumpărare sunt lovite de nulitate absolută, ca o consecință a constatării acestei nulități în temeiul art. 34 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 7/1996 apărând ca întemeiat și petitul în rectificare de C.F. - actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nefiind valabil - în sensul pretins de reclamantă prin petitul cererii introductive, respectiv, pentru acea parte din cele două numere topografice care, conform art. 1 pct. 25 din Anexa la Legea nr. 213/1998, constituie domeniu public. În ceea ce privește petitul din cererea principală, referitor la deschiderea unei noi. coli funciare pentru intervenientă accesorie R.A.A.I. Baia Mare, pentru înscrierea dreptului de proprietate al acesteia în C.F.

asupra imobilelor aparținând domeniului public, Curtea a constatat că acesta nu este admisibil, având în vedere prevederile art. 46 din Legea nr. 7/1996 republicată, coroborat cu Legea nr. 213/1998, conform cărora, dreptul de proprietate publică putea fi intabulat doar în persoana reclamantului, intervenientei revenindu-i doar dreptul de administrare, conform art. 12 din Legea nr. 213/1998. În sfârșit, în ceea ce privește motivul din apelul reclamantului, referitor la a se reveni asupra cererii sale de renunțare la judecată față de pârâta SC M.C. SRL, Curtea a constatat că acesta este lipsit de obiect, întrucât, cererea de renunțare la judecată a fost formulată de reclamant la data de 15 decembrie 2008, după închiderea dezbaterilor și acordarea cuvântului pe fondul cauzei, la 08 decembrie 2008, neputând deci să fie luată în considerare de către prima instanță (f. 190 dosar fond).

Decizia instanței de apel a fost atacată cu recurs de către pârâții M.M., M.A. și SC M.C. SRL Baia Mare, care au formulat următoarele critici: Recurenții solicită de fapt admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate cu recurs, în sensul respingerii apelurilor declarate de reclamanta intimată și de intervenientă, cu consecința menținerii hotărârii instanței de fond. Se susține că hotărârea instanței de apel este nelegală, în primul rând pentru că soluția pronunțată se sprijină pe aspecte contradictorii și străine cauzei, bazate pe o argumentare trunchiată, rezultând din interpretarea eronată a actelor și faptelor deduse judecății, motiv întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. În al doilea rând, critica se raportează la lipsa de temei legal, rezultat al încălcării și aplicării greșite a legii, motiv întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În ceea ce privește primul motiv de recurs, se susține că instanța de apel a constatat apartenența la domeniul public al județului Maramureș a parcelelor de teren în suprafață de 9045 mp. și în suprafață de 88 mp., parcele înscrise în C.F. nr. 282 Tăuții de Jos. Recurenții precizează că suprafața de teren cuprinsă în cele doua parcele topografice au fost cooperativizate, suprafață ce face parte integrantă din totalul suprafeței de 83.334 mp.

scos din circuitul agricol, terenurile fiind proprietate de stat și aflate pe raza comunei Tăuții Măgherauș și că s-a dispus trecerea lor din proprietatea statului în administrarea Ministerului Transporturilor, Autonavelor și Aeriene prin Decizia nr. 443 a fostului Comitet Executiv al Sfatului Regiunii Maramureș, terenuri între care se regăseau suprafețe proprietatea Statului și altele expropriate prin Decretele nr. 621 din 01 august 1966 și din 11 aprilie 1977. Astfel, suprafața de teren aferentă celor două numere topografice, așa cum au fost dezmembrate, se susține că se regăsesc în incinta îngrădită a aeroportului, că după ce această suprafață a fost mai întâi cooperativizată a trecut în proprietatea statului prin actele normative enumerate anterior, ca în final să fie inclusă în evidența bunurilor ce aparțin domeniului public al județului Maramureș prin H.G.R.

nr. 398/1998 și apoi H.C.R. nr. 934/2002, situație confirmată de următoarele aspecte: - împrejurarea că numita A.M. născută P. a formulat cerere în temeiul Legii nr. 18/1991 împreună cu soțul său A.l., soluționată favorabil prin titlul de proprietate din 21 iulie 1998 și procesul verbal de punere în posesie din 03 decembrie 1997; - concluziile raportului de expertiză întocmit de M.V., prin care se învederează că terenul cu cele două numere topografice evidențiate în C.F. Tăuții Măgherauș, face parte din titlul de proprietate precizat anterior; - atestarea dată de Primăria comunei Tăuții Măgherauș, în sensul că A.M. născută P. ar fi deținut 1,56 ha teren înscris în registrul agricol și cooperativizat fără consimțământul său, dreptul de proprietate fiindu-i reconstituit prin titlul de proprietate din 28 iunie 2001 pentru o suprafață de 14624 mp.

Se mai susține că, instanța de apel, reținând că suprafețele de teren înscrise în C.F., cu cele două numere topografice, aparțin domeniului public al județului Maramureș, a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare din 04 februarie 1992, încheiat între vânzătoarea A.M. și cumpărătoarea SC M.C. SRL Baia Mare și cel autentificat sub n