ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6340/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6340/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 1697 din 15 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul

Maramureș în Dosar nr. 1318/100/2008, s-a luat act de renunțarea la judecată a

reclamantului județul Maramureș, reprezentat prin Președintele Consiliului

Județean Maramureș, față de pârâta SC M.C. SRL; a fost respinsă acțiunea

precizată formulată de reclamantul județul Maramureș, reprezentat prin

Președintele consiliului Județean Maramureș, în contradictoriu cu pârâții M.M.,

M.A., I.M., S.A., P.A., N.D., P.G.V., P.P.V. și P.V., ca neîntemeiată; a fost

respinsă cererea de intervenție formulată de intervenienta R.A.A.I. Baia Mare,

ca neîntemeiată; au fost obligați reclamantul și intervenienta la plata către

pârâții M.M. și M.A. a sumei de 2.380 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată,

sumă ce se va împărți între reclamant și intervenienta în mod egal.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut în esență următoarele:

Prin contractul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 1066 din data de 4 februarie 1992, de fostul Notariat de

Stat Baia Mare, aflat în copie la fila 46 din Dosarul nr. 5862/100/2007, numita

A.M., născută P., a înstrăinat SC M.C. SRL Baia Mare dreptul de proprietate

asupra terenului în suprafață de 66.177 mp., identificat în C.F. Tăuții de Jos.

Din cuprinsul C.F. Tăuții de Jos

rezultă că vânzătoarea A.M. a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului

înstrăinat în baza contractului de donație din 7 iulie 1939, conform înscrierii

din 12 august 1939.

Potrivit adeverinței din 31 ianuarie

1992, eliberată de Primăria Tăuții Măgherauș, aflată la fila 44 din Dosarul nr.

5862/100/2007, numita A.M., născuta P., nu a fost membru cooperator, iar

terenul înscris în C.F. Tăuții de Jos, nu a fost cooperativizat.

Ulterior, în baza contractului de vânzare-cumpărare

din 25 aprilie 2001 de Notarul Public C.C.R., SC M.C. SRL Baia Mare a vândut

pârâtului M.M., căsătorit cu M.A., terenurile cu nr. X.

Potrivit completării la lucrarea de

expertiză întocmită de expert M.V., aflată la filele 122-124 din Dosarul nr. 5862/100/2007,

în incinta îngrădită a R.A.A.I. Baia Mare, cuprinzând inclusiv drumul de acces,

ar fi inclusă o suprafață de 81 ha și 3991 mp., aparținând, din punct de vedere

cadastral, localităților Tăuții Măgherauș, Tăuții de Jos, Săsar și Bozânta

Mare.

În lista de inventariere a bunurilor

ce aparțin domeniului public, din data de 15 decembrie 2006, întocmită de R.A.A.I.

Baia Mare, la poziția 25, este cuprinsă suprafața de 70 ha teren, aferent

incintei, în baza H.C. nr. 398/1998.

Conform adresei din 30 iulie 2007 a

Consiliului Județean Maramureș și Hotărârii nr. 51 a Consiliului Județean

Maramureș, privind reinventarierea bunurilor care alcătuiesc domeniul public

județean, atestat prin H.G. nr. 934/2002, suprafața de teren dată în

administrarea R.A.A.I. Baia Mare este de 70 ha.

Așa cum rezultă din schița de

dezmembrare vizată sub nr. 1090/1996, suprafața totală de teren intabulată în

favoarea Statului Român, care se găsește în incinta Aeroportului Baia Mare este

de 70 ha și 2280 mp.

Restul suprafeței aflate în incinta

Aeroportului Baia Mare, de 1 ha și 1711 mp. este înscrisă în C.F. în

proprietate privată, nefiind operate în cuprinsul cărții funciare exproprieri.

Prin Decretul Consiliului de Stat al R.S.R.

nr. 621 din 01 august 1966, a fost expropriată o suprafață totală de teren de

20.053 mp (2 ha și 53 mp), din care 11.012 mp. de la C.A.P. Tăuții Măgherauș și

9.041 mp. de la C.A.P. Ardusat. Pe terenul de 9.041 mp situat în comuna Ardusat

a fost amplasat radiofarul îndepărtat pe o suprafață de 8.116 mp., iar

diferența de 925 mp. a fost afectată drumului de acces.

Pe terenul în suprafață de 11.012 mp.;

care se regăsește în incinta îngrădită a Aeroportului Baia Mare sunt amplasate:

radiofarul apropriat-8.116 mp., drum de acces - 1.825 mp., radiogoniometru

U.U.S. - 625 mp., drum de acces - 446 mp.

Prin Decretul Prezidențial nr. 86/1977,

a fost expropriată o suprafață totală de teren de 13.590 mp. (1 ha și 3.590

mp.), din care:

- 2.000 mp. se regăsesc pe teritoriul

localității Pomi, județul Satu Mare, pentru noua locație a radiofarului

îndepărtat;

- 11.590 mp. sunt pe teritoriul

localității Tăuții Măgherauș și au fost alocați pentru prelungirea pistei de

aterizare și decolare de la 1.400 m la 1.800 m.

În același sens sunt și concluziile

lucrării de expertiză tehnică extrajudiciară, întocmită de expert P.C.G.

Cele două decrete de expropriere,

menționate anterior, nu conțin date cadastrale de identificare topografică a

terenurilor expropriate.

În urma măsurătorilor efectuate în

teren și a consultării documentelor grafice anexă la aceste decrete, ambii

experți au concluzionat că suprafața parcelelor, care fac obiectul cauzei,

cuprinse în cele două contracte de vânzare-cumpărare, nu au făcut obiectul

niciunui decret de expropriere, nu sunt afectate de construcții și se găsesc în

incinta îngrădită a Aeroportului internațional Baia Mare.

În conformitate cu dispozițiile art. 480

și art. 481 C. civ., proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și

dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de

lege.

Nimeni nu poate fi silit a ceda

proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o

dreaptă și prealabilă despăgubire.

Constituțiile anterioare anului 1992

nu negau dreptul de proprietate individuală, putându-l doar îngrădi, în sensul

imposibilității transferării acestuia, în anumite condiții limitate. Chiar

negarantându-se dreptul de proprietate, acesta era recunoscut și orice afectare

a lui prin acte de expropriere putea avea loc numai prin emiterea unor

dispoziții de putere și apoi de operare în cartea funciară, cu o justă și

prealabilă despăgubire.

La momentul încheierii primului

contract de vânzare-cumpărare, în anul 1992, era în vigoare Decretul-lege nr. 115/1938,

înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară, ca urmare a

înstrăinării terenului către SC M.C. SRL, având caracter constitutiv.

Potrivit art. 6 din Legea nr. 213/1998,

în vigoare la momentul încheierii celui de-al doilea contract de vânzare-cumpărare,

fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale

și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989,

dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu

respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte

și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.

De asemenea, art. 1 paragraf 1 din

Protocolul Adițional nr. 1 la convenția pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale, statuează că orice persoană fizică sau juridică are

dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de

proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile

prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Raportat la considerentele mai

sus-expuse, reținând că reclamantul nu a făcut dovada trecerii terenului din

C.F. Tăuții de Jos, cu titlu valabil, în proprietatea statului sau a unității

administrativ-teritoriale, astfel că nu există motive de nulitate absolută a

contractelor de vânzare-cumpărare din 04 februarie 1992 și din 25 aprilie 2001,

în baza art. 480, art. 481 C. civ. și art. 1 paragraf 1 din Protocolul nr. 1 la

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale,

instanța a respins atât acțiunea principală, cât și cererea de intervenție

formulată în interesul reclamantului, pe care le-a apreciat ca nefiind

întemeiate.

În baza art. 246 C. proc. civ.,

instanța a luat act de renunțarea la judecată a reclamantului față de pârâta SC

M.C. SRL Baia Mare.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., reținând ca au căzut în pretenții, fiind în culpă procesuală, instanța a

obligat reclamantul Județul Maramureș, reprezentat prin Președintele

Consiliului Județean Maramureș și intervenienta R.A.A.I. Baia Mare, la plata

către pârâții M.M. și M.A. a sumei de 2.580 lei, cu titlu de cheltuieli de

judecată, reprezentând onorariu de avocat, conform facturii din 05 decembrie 2008,

depusă în copie la dosar, sumă ce se va împărți între reclamant și

intervenienta în mod egal.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apei, în termen legal, pe de o parte, reclamantul Județul Maramureș, iar pe de

altă parte, intervenienta în interesul reclamantului, R.A.A.I. Baia Mare.

Apelantul-reclamantul a solicitat, în

principal, admiterea apelului în baza art. 297 alin. (1) C. proc. civ.,

desființarea hotărârii apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei

instanțe, iar în subsidiar, schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul

admiterii acțiunii sale astfel cum a fost formulată.

S-a arătat de către reclamantul

apelant că, practic, prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în

cercetarea fondului, întrucât, nu a observat deficiențele pe care le-au

prezentat documentele ce au stat la baza autentificării și înscrierii în C.F. a

celor două contracte de vânzare-cumpărare a căror nulitate se solicită, deși

primul contract a fost încheiat fără existența contractului de donație

autentic, eludându-se astfel prevederile art. 45 din Decretul nr. 115/1958;

adeverința din 15 ianuarie 1992 a Primăriei comunei Tăuții Măgherauș nu face

nicio referire la parcela nr. X, ci doar la alte parcele, menționând că aceste

terenuri nu au fost cooperativizate, în condițiile în care, în zonă toate

terenurile au fost incluse în C.A.P., dovadă fiind copia după Registrul

Cadastral din anul 1980; nu s-a luat în considerare adresa din 22 noiembrie 2007

în care s-a precizat faptul că, deși defuncta A.M., născută P., nu a fost

membru cooperator, totuși terenul înscris în C.F. a fost cooperativizat parțial

fără acordul proprietarului din momentul respectiv, dovadă în acest sens fiind

includerea terenului în litigiu în titlul de proprietate din 21 iulie 1998. în

consecință, terenul nu putea face obiectul vânzării cumpărării în anul 1992,

contractul fiind lovit de nulitate absolută.

Nulitatea absolută a primului contract

de vânzare-cumpărare din 04 februarie 1992, atrage inevitabil nulitatea

absolută a actelor subsecvente, deci și a contractului de vânzare-cumpărare din

25 aprilie 2001 și a încheierilor de intabulare din 04 februarie 1992 și din 02

mai 2001.

Cel de-al doilea contract de vânzare

cumpărare din 25 aprilie 2001 a fost încheiat în condițiile în care vânzătoarea

SC M.C. SRL nu avea calitatea de persoana juridică de drept comercial, deci nu

mai putea efectua acte și fapte de comerț, cu atât mai puțin tranzacții în fața

notarului public, cu toate acestea, instanța de fond nu a analizat actele

depuse în probațiune, respectiv documentele emise de Oficiul Registrului

comerțului și din care rezultă că, prin sentința civilă nr. 744 din 13 iunie 1994

a Tribunalului Maramureș, SC M.C. SRL a fost dizolvată, iar ulterior, în anul

1996, a fost radiată din Registrul Oficiului Comerțului. Potrivit art. 233 alin.

(2) din Legea nr. 31/1990, din momentul dizolvării directorii, administratorii,

respectiv directoratul, nu mai pot întreprinde noi operațiuni, în caz contrar,

aceștia sunt personal și solidari răspunzători pentru acțiunile întreprinse.

Instanța de fond însă nu a observat

lipsa capacității de a încheia acte juridice civile a SC M.C. SRL, neavând capacitate

de folosință și, implicit, capacitate de exercițiu, aceasta nu putea încheia

acte juridice civile, astfel încât, contractul încheiat de această societate

comercială este lovit de nulitate absolută pentru neîndeplinirea condițiilor

esențiale pentru validitatea unei convenții, prevăzute de art. 948 C. civ.,

respectiv pentru lipsa consimțământului valabil al părții care se obligă, pentru

un obiect și o cauză ilicită și pentru lipsa capacității de a contracta.

S-a mai arătat de către apelant că

instanța de fond nu a observat că raportul de expertiză conține date eronate,

concluzii contradictorii, ambigue, inexacte, fiind redactat fără să fi fost

cercetate amănunțit documentele depuse în probațiune sau solicitate a fi

consultate la întocmirea acestuia. Deși în expertiză s-a făcut mențiunea că

terenul în litigiu face obiectul titlului de proprietate din 21 iulie 1998,

totuși instanța a considerat acest aspect ca irelevant, omițând să observe că,

la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare în anul 1992, terenul nu

era în proprietatea vânzătoarei A.M., ci în proprietatea C.A.P.; terenul era în

circuitul agricol, iar nu în cel civil, deci nu putea fi înstrăinat prin

contracte civile, eventuala înstrăinare a unui teren cooperativizat se putea

face doar în condițiile Legii nr. 18/1991.

S-a ignorat de către instanța de fond

mențiunea din raportul de expertiză, conform căreia, destinația suprafeței

terenului în litigiu este aceea de zonă de protecție a aeroportului, incinta

aeroportului fiind reprezentată în anexa grafică aferentă Decretului nr. 86/1977,

unde limita nordică a incintei în zona terenului litigios corespunde cu

situația actuală, însă același expert se contrazice atunci când subliniază

faptul că parcelele nu au făcut obiectul nici unui decret de expropriere;

experta nu s-a pronunțat asupra solicitărilor reclamantei, formulate prin

obiecțiunile la expertiză, referitoare la apartenența parcelei la domeniul

public, instanța de fond amânând mereu pronunțarea asupra încuviințării acestor

obiecțiuni.

Apelantul a arată că instanța de fond

a reținut din concluziile expertizei doar anumite mențiuni, pe care nu Ie-a

coroborat cu celelalte probe administrate în cauză, putându-se astfel aprecia

că a s-a încălcat rolul activ prevăzut de art. 129 C. proc. civ., omițând să ia

în considerare probele depuse de reclamant la dosar și care evidențiau fără

echivoc dreptul de proprietate publică de interes județean asupra terenului în

cauză, respectiv H.C.R. nr. 934/2002, H.C.R. nr. 398/1997, H.C.J. nr. 57/1999,

H.C.J. nr. 57/2001, H.C.J. nr. 33/2003, etc.

S-a mai solicitat de către reclamantul

apelant să se revină asupra cererii sale de renunțare la judecată față de

pârâta SC M.C. SRL.

Apelanta-intervenienta R.A.A.I. Baia

Mare prin calea de atac exercitată a solicitat admiterea apelului, desființarea

hotărârii apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, cu

motivarea că instanța de fond a soluționat cauza în mod greșit, fără să țină

seama de documentele depuse de părți la dosar, și care dovedeau că la momentul

încheierii primului contract de vânzare cumpărare, în 1992, s-au nesocotit

prevederile art. 43 din Decretul nr. 115/1938, iar la momentul încheierii celui

de-al doilea contract de vânzare-cumpărare, societatea vânzătoare fusese de

mult dizolvată și radiată din Registrul Comerțului, nemaiputând deci să vândă.

Nu s-a ținut seama de dovezile care subliniau dreptul de proprietate publică de

interes județean asupra terenului de 81 ha. din perimetrul aeroportului și nici

de anexa nr. 14 din Convenția de la Chicago din 1944, ratificată de România în

1965 și care prevede obligativitatea existenței pe orice aeroport din lume a

unei zone de siguranță pe o distanță cuprinsă între 130-150 m de la axul

pistei, terenul în litigiu situându-se în această zonă de siguranță.

Intervenienta apelantă a mai invocat

prevederile pct. 25 din Legea nr. 213/1998, potrivit cărora, fac parte din

domeniul public al statului, pistele de decolare-aterizare, căile de rulare,

platformele de îmbarcare-debarcare și terenurile pe care acestea sunt

amplasate.

Poziția intimaților M.M. și A.,

exprimată prin concluziile scrise depuse la dosar, a fost aceea de respingere a

apelurilor ca nefondate.

Prin Decizia civilă nr. 169/ A din 21

mai 2009, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie, a admis în parte apelurile declarate de reclamantul județul

Maramureș, reprezentat prin președintele consiliului județean și de intervenienta

R.A.A.I. Baia Mare, împotriva sentinței civile nr. 1697 din 15 decembrie 2008 a

Tribunalului Maramureș, pronunțată în Dosar nr. 1318/100/2008, pe care a

schimbat-o în tot, după cum urmează:

A fost înlătură din sentință

dispoziția referitoare la constatarea renunțării reclamantului la judecată fată

de pârâta SC M.C. SRL.

A fost admisă cererea principală

precizată și extinsă formulată de reclamantul județul Maramureș, reprezentat

prin președintele consiliului județean, în contradictoriu cu pârâții:

SC M.C. SRL, M.M., M.A., I.M., S.A., P.A.,

N.D., P.C.V., P.P.V. și P.V.

A fost admisă cererea de intervenție

accesorie formulată de intervenienta R.A.A.I. Baia Mare, în favoarea

reclamantului.

S-a constatat apartenența la domeniul

public al Județului Maramureș a parcelelor de teren, în suprafața de 9045 mp.,

în suprafață de 88 mp., din C.F. Tăuții de Jos (Tăuții Măgherauș).

S-a constatat nulitatea absolută

parțială a contractului de vânzare-cumpărare din 04 februarie 1992, încheiat

între vânzătoarea A.M. și cumpărătoarea SC M.C. SRL, reprezentată prin M.M., cu

privire la suprafața de 9045 m.p. și cu privire la suprafața de 88 mp. din C.F.

nr. 282 Tăuții de Jos.

S-a constatat nulitatea absolută

parțială a contractului de vânzare-cumpărare din 25 aprilie 2001, încheiat

între vânzătoarea SC M.C. SRL, reprezentată prin M.M., asociat unic, și

cumpărătorul M.M., cu privire la suprafața de 9045 mp. și cu privire la

suprafața de 88 mp. din C.F. Tăuții de Jos.

S-a dispus rectificarea parțială a

înscrierilor operate în CF nr. 282 Tăuții de Jos, în baza încheierilor de C.F. din

02 mai 2001 și din 04 februarie 1992, în sensul radierii dreptului de

proprietate al lui M.M., M.A. și al lui SC M.C. SRL asupra suprafeței de 9045 m.p.

teren din parcela și asupra suprafeței de 88 m.p. teren din parcela.

A fost respins petitul referitor la

deschiderea unei noi coli funciare pentru intervenienta R.A.A.I. Baia Mare,

pentru înscrierea dreptului sau de proprietate asupra parcelelor mai sus

menționate.

Instanța de apel a reținut că prin

cererea introductivă de instanță, care inițial reprezenta o cerere reconvențională

formulată în Dosar nr. 5862/100/2007, depusă la fila 173 din Dosar nr. 5862/100/2007,

disjunsă de instanța de fond prin încheierea de ședință de la 21 aprilie 2008

(f. 179 din Dosar nr. 5862/100/2007), reclamantul județul Maramureș a solicitat

instanței, în contradictoriu cu pârâta SC M.C. SRL și cu reclamanții din

cererea inițială, M.M. și M.A., să constate apartenența la domeniul public al județului

Maramureș a următoarelor parcele: în suprafață de 9045 mp. și în suprafață de

88 mp. din C.F. Tăuții Măgherauș; să se constate nulitatea absolută a

contractelor de vânzare-cumpărare din 04 februarie 1992 și din 25 aprilie 2001,

precum și a încheierilor de întabulare din 04 februarie 1992 și din 02 mai 2001,

întrucât vizează imobile ce aparțin domeniului public; să dispună rectificarea C.F.

Tăuții Măgherauș (Tăuții de Jos), în sensul radierii dreptului de proprietate

al lui SC M.C. SRL și al numiților M.M. și A.; să dispună deschiderea unei noi

coli funciare pentru intervenienta accesorie R.A.A.I. Baia Mare, pentru

înscrierea dreptului de proprietate al acesteia în C.F., asupra imobilelor

aparținând domeniului public.

Ulterior, ca urmare a disjungerii

acestei cereri din Dosarul inițial nr. 5862/100/2007 și al reînregistrării

acesteia, reclamantul și-a precizat acțiunea (f. 24), în sensul chemării în

judecată și a intervenientei, în calitate de persoană ce poate pretinde

aceleași drepturi ca și reclamantul, iar apoi, reclamantul și-a extins acțiunea

față de moștenitorii defunctei A.M., printr-o extindere de acțiune depusă la

fila 67 dosar fond.

Prin prisma art. 129 alin. final C.

proc. civ., potrivit căruia, în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai

asupra obiectului cererii deduse judecății, instanța de fond a fost învestită

cu petitele menționate în cererea formulată de reclamant, fiind obligată sa

analizeze valabilitatea celor două contracte de vânzare-cumpărare, prin prisma

motivelor de nulitate invocate de reclamant.

Astfel, prima instanță era datoare să verifice

dacă la momentul încheierii celor două contracte de vânzare cumpărare a căror

nulitate se solicită, respectiv, a contractului de vânzare cumpărare din 04

februarie 1992 și a contractului de vânzare cumpărare din 25 aprilie 2001, au

fost sau nu respectate toate condițiile esențiale de validitate prevăzute de

legislația în vigoare la acel moment, știut fiind că nulitatea este aceea

sancțiune care intervine ca urmare a nesocotirii, la momentul încheierii unui

act juridic civil, a unor dispoziții legale imperative în vigoare la acel

moment și, de asemenea, să încerce să stabilească dacă terenul ce a format

obiectul celor două contracte de vânzare-cumpărare putea face obiectul

vânzării, respectiv dacă era în circuitul civil, dacă constituia proprietate

privată sau făcea parte din domeniul public al județului Maramureș sau din

domeniul public de interes național.

Din analiza celor două contracte de

"vânzare-cumpărare raportat la condițiile concrete în care acestea au fost

încheiate și la dispozițiile legale în vigoare, în virtutea prevederilor art. 129

C. proc. civ., Curtea a constatat următoarele:

Primul contract de vânzare cumpărare a

cărui nulitate s-a solicitat, a fost încheiat în anul 1992 în data de 04

februarie 1992 de Notariatul de Stat Baia Mare, vânzător fiind A.M., născută P.,

iar cumpărător fiind SC M.C. SRL, prin patronul ei, M.M. (f. 46 din Dosar nr. 5862/100/2007).

În conținutul acestui contract de

vânzare cumpărare s-a reținut calitatea vânzătoarei de proprietar pe numerele

topografice din C.F. Tăuții de Jos, teren în suprafață de 66.177 m.p., obiectul

vânzării - cumpărării constituindu-l toată această suprafață de teren aferentă

tuturor acestor numere topografice, la baza încheierii acestei contract de

vânzare cumpărare stând doar schița de dezmembrare și în care s-a menționat

faptul ca unul dintre vecinii ternului ce formează obiectul vânzării este Aeroportul

Baia Mare.

Cel de-al doilea contract de vânzare

cumpărare din 25 aprilie 2001, a avut ca obiect imobilul teren din C.F. Tăuții

de Jos, situat în râtul Fuzesfold, aferent numerelor topografice, părțile

contractante fiind SC M.C. SRL, prin asociat unic M.M., în calitate de

vânzătoare, și M.M. în calitate de cumpărător (f. 45 din Dosar nr. 5862/100/2007).

Din xerocopia C.F. in extenso rezulta

faptul că s-a intabulat, la data de 12 august 1939, în baza contractului de

donațiune din 07 iulie 1939, asupra imobilului, reprezentând porțiunea de

proprietate a lui K.D., născută P.A., numita P.M., căsătorită apoi A. (f. 5, 52

din Dosar nr. 5862/100/2007).

În aceeași carte funciară s-a

intabulat SC M.C. SRL, asupra terenului în suprafață totală de 66.177 mp.,

reprezentând porțiunea de proprietate a lui P.M., în baza contractului de

vânzare cumpărare și a schiței de dezmembrare.

Ulterior, s-a intabulat dreptul de

proprietate în favoarea pârâților M.M. și A., în baza contractului de vânzare-cumpărare,

asupra porțiunii de proprietate a lui SC M.C. SRL

Reclamantul și intervenienta au

susținut constant, pe tot parcursul soluționării cauzei în fața Tribunalului

Maramureș, cât și prin motivele de apel, că terenul ce a făcut inițial obiectul

contractului nr. 1066/1992 nu putea fi vândut, întrucât el nu se găsea decât

teoretic în proprietatea vânzătoarei P.M., căsătorită A., și că faptul ca terenul

era cooperativizat, P.M. neputând dispune de teren prin acte juridice inter

vivos.

Pe de altă parte, s-a susținut de

către reclamant și intervenienta că terenul face parte din domeniul public,

întrucât reprezintă parte din incinta Aeroportului internațional Baia Mare,

neputând deci să fie înstrăinat.

În legătură cu cel de-al doilea

contract de vânzare cumpărare, reclamantul a susținut faptul că acesta este

lovit de nulitate absolută pentru mai multe motive, și anume: vânzătoarea nu

mai avea capacitate de folosință, fiind o societate comercială dizolvată și

radiată din Registrul Comerțului, astfel încât nu mai putea încheia nici un fel

de acte juridice civile; contractului îi lipsește unul dintre elementele

esențiale de validitate, respectiv lipsa consimțământului valabil al părții ce

se obligă; contractul are o cauză și un obiect ilicite; terenul face parte din

domeniul public, fiind inclus în incinta Aeroportului internațional Baia Mare.

În urma examinării motivelor de

nulitate invocate de apelanți, prin raportare la întreaga probațiune

administrată în cauză și la dispozițiile legale aplicabile, susținerile

apelanților s-au reținut ca fondate.

O primă problemă care s-a impus a fi

analizată în cauză a fost aceea dacă terenul în litigiu a fost sau nu

cooperativizat și daca, raportat la această împrejurare, vânzătoarea P.M.,

căsătorită A., putea sau nu să dispună valabil, prin încheierea unor acte

juridice civile inter vivos, de acest teren.

La dosarul de fond au fost depuse mai

multe adeverințe eliberate de Primăria comunei Tăuții Măgherauș, unele fiind în

sensul că numita A.M., născută P., nu a fost membră cooperatoare, iar terenul

din C.F. nu a fost cooperativizat (adeverință din 31 ianuarie 1992 - f. 44 din Dosar

nr. 5862/100/2007, f. 142 din Dosar nr. 1486/100/2007), iar altele fiind în

sensul că suprafața de aproximativ 1,56 ha. din terenul lui A.M., născută P., a

fost cooperativizată fără consimțământul acesteia (f. 187 din Dosar nr. 1486/100/2007),

dovada constituind-o tocmai faptul că pentru suprafața de 14.624 mp. s-a

eliberat titlul de proprietate din 28 iunie 2001.

O dovadă în plus în sensul că acest

teren litigios a fost cooperativizat o constituie și extrasele depuse în

xerocopie de pe Registrul Agricol, unde figurează înscris și A.V.M., A.M.,

alături de numitul M.V.(f. 185-186 din Dosar nr. 1486/100/2007).

Dovada incontestabilă și irefutabilă a

faptului că terenul a fost cooperativizat o constituie tocmai împrejurarea că

numita A.M., născută P., a formulat cerere în temeiul Legii nr. 18/1991,

alături de soțul sau A.M., înregistrată în data de 12 martie 1991, și prin care

a solicitat restituirea drepturilor sale legale asupra terenurilor pe care Ie-a

deținut ca proprietar, în temeiul legilor fondului funciar (f. 38 din Dosar nr.

1486/100/2007), cerere soluționată favorabil, dovada în acest sens

constituind-o eliberarea procesului verbal de punere în posesie din 03

decembrie 1997 (f. 40 din Dosar nr. 1486/100/2007), a adeverinței de

proprietate din 03 decembrie 1997 și a titlului de proprietate din 21 iulie 1998

(f. 75 din Dosar nr. 1486/100/2007).

Independent de împrejurarea că numita P.M.,

căsătorită A. și-a dat sau nu consimțământul la cooperativizarea terenului pe

care îl avea, esențial rămâne faptul - recunoscut implicit de către A.M. prin

formularea cererii de reconstituire a dreptului sau de proprietate asupra acestui

teren în temeiul Legii fondului funciar nr. 18/1991 - că acest teren a fost

cooperativizat, chiar dacă C.A.P. nu și-a operat în registrele de publicitate

imobiliară dreptul de proprietate asupra terenurilor cooperativizate.

Este știut faptul că adeverința de

proprietate și procesul verbal de punere în posesie emise în temeiul Legii nr. 18/1991

nu constituie titlu de proprietate, în acest sens dispunând instanța suprema

printr-o decizie în interesul Legii nr. 1/1997.

Până la momentul eliberării titlului

de proprietate în condițiile Legii nr. 18/1991, în favoarea succesorilor lui A.M.,

născută P., aceasta nu se putea prevala de un drept de proprietate valabil

asupra terenului litigios, însă, nici chiar eliberarea titlului de proprietate

în favoarea moștenitorilor acesteia nu era suficientă pentru a le conferi

acestora posibilitatea legală de a dispune de respectivul teren, prin

încheierea unor acte juridice civile, o atare posibilitate subzistând doar după

îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară, respectiv, după

întabularea în cartea funciară a titlului de proprietate emis în baza Legii nr.

18/1991.

Prin urmare, în anul 1992 când A.M. ,

născută P., a vândut lui SC M.C. SRL terenul în litigiu, aceasta nu putea

dispune de teren, întrucât terenul se găsea în patrimoniul C.A.P. - aspect

cunoscut foarte bine de A.M. , pentru că altminteri aceasta nu ar fi uzat de

prevederile Legii nr. 18/1991 -, chiar dacă C.A.P. nu și-a intabulat în cartea

funciară dreptul de proprietate dobândit prin cooperativizare și chiar dacă în

cartea funciară figura ca proprietar P.M., căsătorită A.

O dovadă în plus, în sensul că acest

teren a fost cooperativizat, este conferită de experta M.V.F. care precizează

în considerentele si concluziile expertizei, faptul că terenul din C.F. Tăuții

Măgherauș face parte din titlu de proprietate.

Art. 948 C. civ. reglementează

condițiile esențiale de validitate ale unei convenții, precizând că pentru

încheierea valabilă a unui contract este absolut necesară întrunirea cumulativă

a următoarelor condiții: capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al

părții ce se obligă, un obiect determinat, o cauză licită.

Art. 963 C. civ. prevede categoric că

pot face obiectul unui contract numai lucrurile ce sunt în comerț, art. 1310 C.

civ. reglementând o aplicare particulară a regulii consacrate de art. 963 C.

civ., în materia contractului de vânzare-cumpărare, stabilind că numai

lucrurile care sunt în comerț pot fi vândute, afara numai dacă vreo lege a

oprit aceasta.

Având în vedere dispozițiile

imperative ale art. 963 c. civ., coroborat cu faptul că A.M., născută P., a

vândut un teren pe care nu îl avea efectiv în proprietate, întrucât fusese

cooperativizat, Curtea a constatat că primul contract de vânzare cumpărare

încheiat în anul 1992 este lovit de nulitate absolută, în temeiul art. 948 pct.

3 și 4 C. proc. civ., coroborat cu art. 968 C. civ.

Nu este de ignorat nici faptul că la

încheierea acestui contract de vânzare cumpărare, în anul 1992, prin

neprezentarea în fața notarului a contractului de donație prin care P.M. a

dobândit imobilul în litigiu în anul 1939, s-au ignorat prevederile art. 43 din

Decretul-lege nr. 115/1938, conform cărora, actul juridic în temeiul căruia se

cere înscrierea în C.F. va fi dovedit prin înscrisul original sau prin

expedițiile actelor notariale.

În legătură cu cel de-al doilea

contract de vânzare cumpărare, acesta, în opinia Curții, este lovit de nulitate

absolută, nu numai în virtutea principiului resoluto jure dantis, resolvitur

jus accipientis, dar și datorită faptului că, în primul rând, una dintre

Părțile contractante nu mai avea capacitate de folosință, astfel încât,

nemaiexistând ca persoană juridică, aceasta nu mai putea încheia niciun fel de

act juridic; în ai doilea rând, este vorba despre un act încheiat cu

sine-însuși, atât cumpărător, cât și vânzător fiind M.M., deși aparent, acesta

figura la poziția vânzător ca reprezentant al SC M.C. SRL; în al treilea rând,

terenul nu putea face obiectul vânzării, întrucât făcea parte din domeniul

public, conform Legii nr. 213/1998, fiind astfel oprit de la vânzare, conform art.

1310 teza finală C. proc. civ., în sprijinul acestor opinii stând următoarele

argumente:

Prin sentința civilă nr. 744 din 13

iunie 1994, Dosar nr. 754/1994 al Tribunalului Maramureș, a fost admisă cererea

asociatului M.M. și, în consecință, a fost dizolvată societatea comercială M.C.

SRL, în baza acestei sentințe, prin încheierea din mai 1996 a judecătorului

delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalului Maramureș,

s-a radiat din Registrul Comerțului această societate, fapt atestat de

certificatul de radiere emis la 23 mai 1996 (f. 56-59, dosar apel).

Pe cale de consecință, SC M.C. SRL,

fiind dizolvată și radiată din Registrul Comerțului, nu mai avea calitatea de

persoană juridică, știut fiind că personalitatea juridică încetează în momentul

dizolvării societății sau a încetării existenței acesteia în orice alt mod

dintre cele prevăzute de. legislația în vigoare, astfel încât, nu mai avea

capacitate de folosință și, implicit, nici capacitate de exercițiu, de a

încheia indiferent ce fel de acte juridice civile.

Este bine știut faptul că, întocmai ca

și persoana fizică, și persoana juridică dispune de capacitate de folosință -

constând în aptitudinea acesteia de a avea drepturi și obligații civile - și de

capacitate de exercițiu - constând în aptitudinea de a dobândi și de a exercita

drepturi subiective civile și de a-și asuma și îndeplini obligații civile prin

încheierea de acte juridice civile, de către organele sale de conducere.

Capacitatea de folosință a persoanei

juridice se dobândește, potrivit art. 32 și art. 33 din Decretul nr. 31/1954,

de la momentul „înregistrării persoanei juridice", adică de la momentul la

care dobândește personalitate juridică. Astfel, art. 32 prevede că „persoanele

juridice sunt supuse înregistrării sau înscrierii, dacă legile care le sunt

aplicabile reglementează această înregistrare sau înscriere", în timp ce art.

33 dispune în sensul că „ persoanele juridice care sunt supuse înregistrării au

capacitatea de a avea drepturi și obligații de la data înregistrării lor".

În cazul unei societăți comerciale cu

răspundere limitată - cum este situația SC M.C. SRL - în conformitate cu Legea nr.

31/1990, în redactarea în vigoare la acea dată, capacitatea de folosință a

acesteia se dobândește din momentul înmatriculării acesteia în Registrul

Comerțului.

Simetric invers, capacitatea de

folosință a persoanei juridice încetează odată cu încetarea ființei persoanei

juridice, în momentul radierii acesteia din Registrul Comerțului.

Privit din acest punct de vedere, al

existenței sau inexistenței capacității de folosință, și implicit de exercițiu,

a SC M.C. SRL, contractul era lovit de nulitate absolută prin prisma art. 948 pct.

1 și 2 C proc. civ., vânzătorul neavând capacitatea de a contracta și fiind și

în imposibilitatea absolută de a-și manifesta consimțământul valabil la

încheierea vânzării.

De altfel, chiar pârâta SC M.C. SRL,

prin întâmpinarea depusă la f. 27 dosar fond, a invocat excepția lipsei

calității sale procesuale active, pe motiv că a fost dizolvată.

În literatura de specialitate,

capacitatea de a contracta a fost definită ca fiind o „parte componentă a

capacității juridice civile (de folosință sau de exercițiu) constând în

aptitudinea persoanei fizice sau juridice de a încheia, personal sau prin

reprezentare, contracte civile".

Așadar, regula - indiferent că este

vorba de capacitatea de folosință sau de exercițiu - este aceea a capacității, art.

1306 C. Civ., prevăzând că „pot cumpăra și vinde toți cărora nu le este oprit

de lege".

În al doilea rând, vânzarea-cumpărarea,

în ipoteza în care SC M.C. SRL nu ar fi fost radiată și dizolvată din Registrul

Comerțului, pentru a fi valabilă, în nici un caz nu putea fi încheiată de una

și aceeași persoană într-o dublă calitate, atât de vânzător cât și de

cumpărător. Astfel, întrucât această societate comercială avea un unic asociat,

pe M.M., care afirmativ era cumpărătorul imobilului vândut, vânzător nu putea

să fie același M.M., în calitatea sa de reprezentant al SC M.C. SRL, pentru

facerea valabilă a vânzării fiind necesar ca societatea comercială să desemneze

un administrator care să o reprezinte la încheierea unui contract de vânzare

cumpărare, altul decât M.M.

În acest sens s-a pronunțat doctrina

juridică de specialitate, precizând că, în cazul societății cu răspundere

limitată cu asociat unic, care este și singurul administrator - cum este și

cazul SC M.C. SRL - deoarece el nu poate semna contractul de vânzare - cumpărare

în ambele calități, atât ca vânzător, cât și în calitate de cumpărător,

situația este rezolvabilă numai prin numirea unui administrator neasociat (art.

145 al Legii nr. 31/1990 în redactarea inițială), care va reprezenta societatea

în această vânzare.

În sfârșit, în al treilea rând, vânzarea-cumpărarea

este lovită de nulitate absolută pentru simplul, dar esențialul motiv, că

terenul, obiect al contractului de vânzare cumpărare făcea parte din domeniul

public, contractul intrând astfel sub incidența art. 963 C. civ., art. 1310 C.

civ., art. 136 din Constituția României și art. 11 din Legea nr. 213/1998,

texte legale care consacra inalienabilitatea bunurilor ce fac parte din

domeniul public.

Art. 11 din Legea nr. 213/1998,

republicată, prevede imperativ

Că:

„(1) Bunurile din domeniul public sunt

inalienabile, insesizabile și imprescriptibile, după cum urmează: a) nu pot fi

înstrăinate; ele pot fi date numai în administrare, concesionate sau

închiriate, în condițiile legii; b) nu pot fi supuse executării silite și

asupra lor nu se pot constitui garanții reale; c) nu pot fi dobândite de către

alte persoane prin uzucapiune sau prin efectul posesiei de buna-credință asupra

bunurilor mobile.

(2) Actele juridice încheiate cu

încălcarea prevederilor alin. (1) privind regimul juridic al bunurilor din

domeniul public sunt lovite de nulitate absolută".

Potrivit art. 1 pct. 25 din Anexa la

Legea nr. 213/1998, domeniul public al statului este alcătuit și din

următoarele bunuri: pistele de decolare, aterizare, căile de rulare si

platformele pentru îmbarcare-debarcare situate pe acestea și terenurile pe care

sunt amplasate.

Apartenența incontestabilă a acestui

teren la domeniul public, parte de interes județean și parte de interes

național, rezultă cu prisosință din ansamblul probatoriului administrat în fața

primei instanțe, după cum urmează:

Prin amendamentul nr. 1 vizat pentru

conformitate de Comandantul Aeroportului Baia Mare, s-a atestat faptul că în

perioada anilor 1977-1979 s-au expropriat și trecut în proprietatea Direcției

Aviației Civile - Aeroport Baia Mare, prin Decretele de expropriere nr. 621/1966

și nr. 86 din 11 aprilie 1977, mai multe suprafețe de teren, menționate în

anexele la aceste decrete, în vederea realizării Aeroportului Baia Mare, a

prelungirii pistei betonate de la 1400 mp., cât a fost inițial, la 1800 mp., a

radiofarului îndepărtat, a centrului de emisie, etc. existând în acest sens și

avizul Oficiului de Cadastru și Organizare a Teritoriului nr. 2526 din 08 iulie

1976, prin adresa nr. 1162 din 07 mai 1998 a Oficiului de Cadastru Agricol și

Organizarea Teritoriului Agricol Maramureș, evidențiindu-se faptul că terenul

pe care este situat Aeroportul Baia Mare, amplasat administrativ în comuna

Tăuții Măgherauș, nu poate fi folosit în agricultură, întrucât potrivit Legii nr.

18/1991, face parte din domeniul public.

Prin Decretul nr. 621 din 01 august 1966

s-au expropriat suprafețele totale de 20.053 mp., din care 11.012 mp. de la C.A.P.

„30 Decembrie" și 9.041 mp. de la C.A.P. „Victoria Socialismului" (f.

66 din Dosar nr. 5862/100/2007), iar ulterior, prin Decretul nr. 86 din 11

aprilie 1977, s-au expropriat 11.950 mp. de la C.A.P. Tăuții Măgherauș și 2.000

mp. de la C.A.P. Borlești (f. 76 dosar nr. 5862/100/2007).

Prin H.C.M., depusă în extras la fila

97 din același dosar, s-au scos din circuitul agricol terenurile proprietate de

stat, în suprafață totală de 83.334 mp. din comuna Tăuții Măgherauș, printre

care și suprafețele de teren care au făcut obiectul exproprierii de la C.A.P.,

dispunându-se trecerea acestor terenuri din proprietatea statului în

administrarea Ministerului Transporturilor Auto Navale și Aeriene, prin Decizia

nr. 443 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Regiunii Maramureș (f. 100

Dosar nr. 5862/100/2007).

Din schița nr. 1090/23 aprilie 1996,

prin care au fost dezmembrate, din C.F., o parte din aceste terenuri rezultate

în urma dezmembrării au trecut în administrarea operativă a Aeroportului Baia

Mare, în suprafață de 9.253 mp. și în suprafață de 128 mp., terenuri

despre care, în completarea la raportul de expertiză întocmit de expert M.V. în

Dosar nr. 5862/100/2007, se precizează că s-ar situa în incinta îngrădită a

aeroportului, dar că nu ar face parte din domeniul public, întrucât, din

suprafața totală de 81 ha. 3991 mp., care constituie efectiv incinta îngrădită

a Aeroportului Baia Mare, doar 70 ha. fac parte din domeniul public al

județului Maramureș (f. 172 din Dosar nr. 5862/100/2007).

Experta precizează faptul că terenul

cu aceste nr. topografice face parte din titlu de proprietate, eliberat pe

numele moștenitorilor lui A.M., născută P. și, deși nu face parte din domeniul

public al județului Maramureș, care cuprinde 70 ha teren în incinta

aeroportului Baia Mare, este posibil să facă parte din cele 80 de ha. de teren

ce au constituit inițial domeniul public al județului Maramureș, conform

Monitorului Oficial din 09 septembrie 2002 (f. 8 Dosar nr. 5862/100/2007).

Concluziile expertei sunt parțial

exacte, însă nesistematizate, întrucât, pentru a se stabili dacă într-adevăr

acest teren litigios constituie sau nu domeniu public, se impunea verificarea

de către expertă a tuturor hotărârilor de Guvern și a tuturor hotărârilor

Consiliului Județean Maramureș prin care a fost atestat inventarul bunurilor

care alcătuiesc domeniul public al județului Maramureș, respectiv, prin care au

fost reinventariate bunurile ce fac parte din domeniul public al județului

Maramureș.

Inițial, prin H.C.R. nr. 398/1998 s-a

atestat inventarul bunurilor care constituiau domeniul public al județului

Maramureș - însușit prin Hotărârea nr. 57 din 03 octombrie 2001 a Consiliul

Județean Maramureș - la poziția 25 figurând 70 ha teren, iar ulterior, prin H.C.R.

nr. 934/2002 s-a reinventariat domeniul public al județului Maramureș, în

sensul că în inventarul bunurilor ce alcătuiau acest domeniu public, pe lângă

suprafața de 70 ha teren a aeroportului, în acest domeniu public a fost inclus

și terenul reprezentând pista de decolare/aterizare, căi de rulare, platformă

îmbarcare, debarcare pasageri și parcare aeronave, acest inventar fiind însușit

și prin H.C.J. Maramureș nr. 51 din 24 iunie 2003 (f. 58-61 Dosar nr. 5862/100/2007,

f. 80 Dosar nr. 1486/100/2007).

Ulterior emiterii H.C.R. nr. 398/1998,

printr-o hotărâre judecătorească pronunțată în contencios administrativ, respectiv

prin sentința civilă nr. 86 din 16 februarie 2002 pronunțată în Dosar nr. 6402/2001

al Tribunalului Maramureș (f. 155 Dosar nr. 5862/100/2007), ca urmare a

admiterii plângerii formulate de Prefectul municipiului Maramureș în

contradictoriu cu Consiliul Județean Maramureș, s-a anulat în parte Hotărârea nr.

57 din 03 octombrie 2001 a Consiliul Județean Maramureș - prin care a fost

însușit inventarul bunurilor ce constituie domeniul public al județului

Maramureș, punctele 1.3.8, art. 3 - pista de decolare/aterizare, căi de rulare,

platformă îmbarcare, debarcare pasageri și parcare aeronave -, plus alte două

poziții, care însă nu vizează litigiul de față, motivat pe faptul că acestea nu

constituie domeniul public al județului Maramureș, ci aparțin domeniului public

al statului, conform poziției 25 din anexa la Legea nr. 213/1998 (f. 158-167 Dosar

nr. 5862/100/2007). Mai apoi însă, s-a revenit, în sensul că suprafața de 11,02

ha reprezentând pista de decolare/aterizare, căi de rulare, platformă

îmbarcare, debarcare pasageri și parcare aeronave să fie reinclusă în domeniul

public al județului Maramureș, conform celor statuate prin H.C.R. nr. 934/2002.

Prin urmare, prin H.G.R. nr. 934/2002

s-a atestat domeniul public al județului Maramureș, printre bunurile ce fac

parte din acest domeniu fiind inclusă și suprafața totală de 81 ha teren,

constituind incinta Aeroportului Baia Mare, din care 70 ha înscrise inițial în

H.G.R. nr. 398/1998, iar 11,02 ha reprezentând pista de decolare/aterizare, căi

de rulare, platformă îmbarcare, debarcare pasageri și parcare aeronave (f. 25 Dosar

1486/100/2007).

Pe cale de consecință, Curtea a

apreciat că terenul în litigiu face parte din domeniul public al județului

Maramureș, respectiv din suprafața totală de 81 ha. ce constituie incinta

îngrădită a Aeroportului Baia Mare, din care 70 ha înscrise inițial în H.C.R. nr.

398/1998, iar 11,02 ha reprezentând pista de decolare/aterizare, căi de rulare,

platformă îmbarcare, debarcare pasageri și parcare aeronave, incluse mai apoi

în H.C.R. nr. 934/2002.

Chiar dacă cele 11,02 ha reprezentând

pista de decolare/aterizare, căi de rulare, platformă îmbarcare, debarcare

pasageri și parcare aeronave, nu ar face parte din domeniul public al județului

Maramureș, acestea ar constitui oricum domeniu public de interes național,

Potrivit art. 1 pct. 25 din Anexa la Legea nr. 213/1998, fiind deci

inalienabile, imprescriptibile, insesizabile.

O dovadă în plus a faptului că această

suprafață de 11,02 ha constituie domeniu public este conferită de contractul de

administrare încheiat între reclamant și intervenientă, în condițiile art. 12

alin (1) și (2) din Legea nr. 213/1998, potrivit cărora, bunurile din domeniul

public pot fi date, după caz, in administrarea regiilor autonome, a

prefecturilor, a autorităților administrației publice centrale si locale, a

altor instituții publice de interes național, județean sau local, darea in

administrare realizându-se, după caz, prin hotărâre a Guvernului sau a

consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București

sau a consiliului local (f. 23 din Dosar nr. 5862/100/2007). Curtea a constatat

că cele două contracte de vânzare-cumpărare sunt lovite de nulitate absolută,

ca o consecință a constatării acestei nulități în temeiul art. 34 alin. (1) pct.

1 din Legea nr. 7/1996 apărând ca întemeiat și petitul în rectificare de C.F. -

actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nefiind valabil - în sensul

pretins de reclamantă prin petitul cererii introductive, respectiv, pentru acea

parte din cele două numere topografice care, conform art. 1 pct. 25 din Anexa

la Legea nr. 213/1998, constituie domeniu public.

În ceea ce privește petitul din

cererea principală, referitor la deschiderea unei noi. coli funciare pentru

intervenientă accesorie R.A.A.I. Baia Mare, pentru înscrierea dreptului de

proprietate al acesteia în C.F. asupra imobilelor aparținând domeniului public,

Curtea a constatat că acesta nu este admisibil, având în vedere prevederile art.

46 din Legea nr. 7/1996 republicată, coroborat cu Legea nr. 213/1998, conform

cărora, dreptul de proprietate publică putea fi intabulat doar în persoana

reclamantului, intervenientei revenindu-i doar dreptul de administrare, conform

art. 12 din Legea nr. 213/1998.

În sfârșit, în ceea ce privește

motivul din apelul reclamantului, referitor la a se reveni asupra cererii sale

de renunțare la judecată față de pârâta SC M.C. SRL, Curtea a constatat că

acesta este lipsit de obiect, întrucât, cererea de renunțare la judecată a fost

formulată de reclamant la data de 15 decembrie 2008, după închiderea

dezbaterilor și acordarea cuvântului pe fondul cauzei, la 08 decembrie 2008,

neputând deci să fie luată în considerare de către prima instanță (f. 190 dosar

fond).

Decizia instanței de apel a fost

atacată cu recurs de către pârâții M.M., M.A. și SC M.C. SRL Baia Mare, care au

formulat următoarele critici:

Recurenții solicită de fapt admiterea

recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate cu recurs, în sensul

respingerii apelurilor declarate de reclamanta intimată și de intervenientă, cu

consecința menținerii hotărârii instanței de fond.

Se susține că hotărârea instanței de

apel este nelegală, în primul rând pentru că soluția pronunțată se sprijină pe

aspecte contradictorii și străine cauzei, bazate pe o argumentare trunchiată,

rezultând din interpretarea eronată a actelor și faptelor deduse judecății,

motiv întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În al doilea rând, critica se

raportează la lipsa de temei legal, rezultat al încălcării și aplicării greșite

a legii, motiv întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În ceea ce privește primul motiv de

recurs, se susține că instanța de apel a constatat apartenența la domeniul

public al județului Maramureș a parcelelor de teren în suprafață de 9045 mp. și

în suprafață de 88 mp., parcele înscrise în C.F. nr. 282 Tăuții de Jos.

Recurenții precizează că suprafața de

teren cuprinsă în cele doua parcele topografice au fost cooperativizate,

suprafață ce face parte integrantă din totalul suprafeței de 83.334 mp. scos

din circuitul agricol, terenurile fiind proprietate de stat și aflate pe raza

comunei Tăuții Măgherauș și că s-a dispus trecerea lor din proprietatea

statului în administrarea Ministerului Transporturilor, Autonavelor și Aeriene

prin Decizia nr. 443 a fostului Comitet Executiv al Sfatului Regiunii

Maramureș, terenuri între care se regăseau suprafețe proprietatea Statului și

altele expropriate prin Decretele nr. 621 din 01 august 1966 și din 11 aprilie 1977.

Astfel, suprafața de teren aferentă

celor două numere topografice, așa cum au fost dezmembrate, se susține că se

regăsesc în incinta îngrădită a aeroportului, că după ce această suprafață a

fost mai întâi cooperativizată a trecut în proprietatea statului prin actele

normative enumerate anterior, ca în final să fie inclusă în evidența bunurilor

ce aparțin domeniului public al județului Maramureș prin H.G.R. nr. 398/1998 și

apoi H.C.R. nr. 934/2002, situație confirmată de următoarele aspecte:

- împrejurarea că numita A.M. născută P.

a formulat cerere în temeiul Legii nr. 18/1991 împreună cu soțul său A.l.,

soluționată favorabil prin titlul de proprietate din 21 iulie 1998 și procesul

verbal de punere în posesie din 03 decembrie 1997;

- concluziile raportului de expertiză

întocmit de M.V., prin care se învederează că terenul cu cele două numere

topografice evidențiate în C.F. Tăuții Măgherauș, face parte din titlul de

proprietate precizat anterior;

- atestarea dată de Primăria comunei

Tăuții Măgherauș, în sensul că A.M. născută P. ar fi deținut 1,56 ha teren înscris

în registrul agricol și cooperativizat fără consimțământul său, dreptul de

proprietate fiindu-i reconstituit prin titlul de proprietate din 28 iunie 2001

pentru o suprafață de 14624 mp.

Se mai susține că, instanța de apel,

reținând că suprafețele de teren înscrise în C.F., cu cele două numere

topografice, aparțin domeniului public al județului Maramureș, a constatat

nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare din 04

februarie 1992, încheiat între vânzătoarea A.M. și cumpărătoarea SC M.C. SRL

Baia Mare și cel autentificat sub n