ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6961/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6961/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de față, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1697 din 15

decembrie 2008, Tribunalul Maramureș, secția civilă, a luat act de renunțarea

la judecată a reclamantului Județul Maramureș față de pârâta SC M.C. SRL.

A respins acțiunea precizată,

formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâții M.M. și M.A., I.M., S.A., P.A.,

N.D., P.G.V., P.P.V. și P.V., ca neîntemeiată.

A respins cererea de intervenție

formulată de intervenienta Regia Autonomă Aeroportul Internațional Baia Mare,

ca neîntemeiată.

Tribunalul a reținut că, prin

contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 4 februarie 1992 de fostul

Notariat de Stat Baia Mare, A.M., născută P., a înstrăinat către SC M.C. SRL

Baia Mare dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 66.177 m.p.,

înscris în CF Tăuții de Jos, nr. top. X ce îi aparținea în baza contractului de

donație din 7 iulie 1939.

Ulterior, în baza contractului de

vânzare-cumpărare din 25 aprilie 2001, autentificat de notarul public C.C.R., SC

M.C. SRL a vândut pârâtului M.M., căsătorit cu M.A., terenurile cu nr. top. X.

Potrivit concluziilor raportului de

expertiză efectuat în cauză, suprafața parcelelor cu nr. top. X, cuprinsă în

cele două contracte de vânzare cumpărare, nu au făcut obiectul vreunui decret

de expropriere, nu sunt afectate de construcții și se găsesc în incinta

îngrădită a Aeroportului Internațional Baia Mare.

Reținând că reclamantul nu a făcut

dovada trecerii terenului cu nr. top. X în proprietatea statului sau a unității

administrativ teritoriale cu titlu valabil, tribunalul a reținut că nu există

motive pentru a se constata nulitatea absolută a contractelor de vânzare

cumpărare autentificate în anul 1992 și 2001 și a respins acțiunea principală

și cererea de intervenție formulată în interesul reclamantului.

Prin decizia nr. 169/ A din 21 mai

2009, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru

minori și familie, a admis în parte apelurile declarate de reclamant și

intervenientă.

A schimbat în tot sentința, în sensul

că a înlăturat dispoziția din sentință referitoare la constatarea renunțării

reclamantului la judecata față de pârâta SC M.C. SRL

A admis cererea principală precizată

și extinsă în contradictoriu cu pârâții SC M.C. SRL, M.M., M.A., I.M., S.A., P.A.,

N.D., P.G.V., P.P.V. și P.V.

A admis cererea de intervenție

accesorie.

A constatat apartenența la domeniul

public al Județului Maramureș a parcelelor de teren cu nr. top. X, în suprafață

de 9.045 m.p. și nr. top. X, în suprafață de 88 m.p., din CF Tăuții de Jos.

A constatat nulitatea absolută

parțială a contractelor de vânzare-cumpărare din 4 februarie 1992 cu privire la

suprafața de 88 m.p. tren și din 25 aprilie 2001 cu privire la suprafața de

9.045 m.p. teren și cu privire la suprafața de 88 m.p.

A dispus rectificarea parțială a

înscrierilor operate în CF asupra celor două suprafețe.

A respins petitul referitor la

deschiderea unei noi coli funciare pentru intervenientă.

Instanța de apel a reținut, în esență,

că, în anul 1992, A.M., născută P., nu putea dispune de terenul care se regăsea

în patrimoniul Cooperativei Agricole de Producție, aspect cunoscut de aceasta,

pentru că a uzat de prevederile Legii nr. 18/1991.

În plus, în fața notarului nu a fost

prezentat actul de donație din anul 1939, ignorându-se, astfel, prevederile art.

43 din Decretul lege nr. 115/1938.

Și al doilea contract de vânzare

cumpărare este lovit de nulitate absolută, nu doar în virtutea principiului resoluto

jure dantis, resolvitur jus accippientis, dar și datorită faptului că una

dintre părțile contractante nu mai avea capacitate de folosință, astfel încât,

nemaiexistând ca persoană juridică, nu mai putea încheia acte juridice.

Instanța de apel a mai reținut că s-a

încheiat un act cu sine însuși, vânzător și cumpărător fiind M.M., cât și

faptul că terenul făcea parte din domeniul public, fiind oprit de la vânzare.

Prin decizia nr. 6340 din 25 noiembrie

2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, a admis recursul declarat de

pârâții SC M.C. SRL, M.M. și M.A. împotriva deciziei, pe

care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Instanța de recurs a reținut, în

esență, că împrejurările cauzei nu au fost pe deplin stabilite privind

suprafața de teren din incinta

îngrădită a Aeroportului

Baia Mare și nici dacă acest teren constituie în totalitate domeniu public.

După rejudecare, prin decizia nr. 324/

A din 22 decembrie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a respins

excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes a

reclamantului.

A admis în parte apelurile declarate

de reclamant și intervenientă împotriva sentinței, pe care a schimbat-o în tot,

în sensul că:

A admis în parte cererea principală

precizată și extinsă și cererea de intervenție accesorie.

A constatat nulitatea absolută

parțială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 4 februarie 1992,

cu privire la suprafața de 8.771 m.p. și cu privire la suprafața de 65 m.p. din

CF Tăuții de Jos.

A constatat nulitatea absolută

parțială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 25 aprilie 2001

cu privire la suprafața de 8.771 m.p. și cu privire la suprafața de 65 m.p. din

CF Tăuții de Jos.

A dispus rectificarea parțială a

înscrierilor operate în CF Tăuții de Jos asupra celor două suprafețe de teren.

A respins petitul privind constatarea

apartenenței la domeniul public al Județului Maramureș a parcelelor, în

suprafață de 9.045 m.p. și în suprafață de 88 m.p.

A constatat renunțarea reclamantului

la judecata petitului referitor la deschiderea unei noi coli funciare pentru

intervenientă.

A înlăturat din sentință dispoziția

referitoare la constatarea renunțării reclamantului la judecata față de pârâta SC

M.C. SRL

Instanța de rejudecare în apel a

reținut că terenul litigios a fost cooperativizat, așa cum rezultă din

înscrisurile aflate la dosar, și că numita A.M., născută P., a formulat cerere

în temeiul Legii nr. 18/1991, cerere soluționată favorabil prin emiterea

procesului verbal de punere în posesie din 3 decembrie

1997,

a adeverinței de proprietate din 3 decembrie 1997 și a titlului de proprietate

din 21 iulie 1998.

Conform raportului de expertiză

întocmit în cauză, terenul cu nr. top. din CF Tăuții Măgherăuș face parte din

titlul de proprietate nr. X/1998.

Prin sentința civilă nr. 2191 din 3

martie 2010, Tribunalul Maramureș a admis acțiunea formulată de pârâții M.M. și

M.A. și a constatat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr. X/1998

în ceea ce privește suprafețele de 1 ha 1700 m.p., 2 ha 1.000 m.p. și 1 ha 2.900

m.p., situate în intravilanul localității Tăuții Măgheraus.

Această hotărâre, însă, nu prezintă relevanță

în prezenta cauză, deoarece nu este incident efectul pozitiv sau negativ al

autorității de lucru judecat.

Instanța de apel a mai reținut că, din

ansamblul probatoriului administrat, rezultă cu prisosință apartenența

incontestabilă a terenului litigios la domeniul public de interes județean și

național.

Astfel, prin decizia nr. 988/1964

emisă de Comitetul executiv al Sfatului Popular al Regiunii Maramureș, dată în

aplicarea Decretului nr. 409/1955 privind reglementarea transmiterii bunurilor

în proprietatea statului, s-a transferat din administrarea sfaturilor populare

ale com. Tăuții Măgheraus, raionul oraș Baia Mare și Lăpușel, raionul Șomcuta

Mare, regiunea Maramureș, în administrarea Ministerului Transporturilor și

Telecomunicațiilor, Direcția Aviației Civile suprafața totală de 428.549 mp.

cuprinsă în colile de carte funciară, printre care și suprafața de 6.889 mp.

din imobilul în suprafață totală de 23398 mp., înscris în CF. Tăuții de Jos.

Ulterior, prin decizia nr. 443/1966

emisă de Comitetul executiv al Sfatului Popular al Regiunii Maramureș, dată în

aplicarea Decretului nr. 409/1955 privind reglementarea transmiterii bunurilor

în proprietatea statului, s-a transferat din administrarea Sfatului popular al

comunei Tăuții Măgherăuș, din pășunea comunală o suprafață de teren de 45.282

mp în mod definitiv și 19.877 mp teren în mod temporar pentru perioada

executării lucrărilor din etapa a doua a Aeroportului Baia Mare.

Prin Decretul nr. 621/1966 emis de

Consiliul de Stat al R.S.R., privind exproprierea și trecerea în proprietatea

statului a unor terenuri situate în Regiunea Maramureș, în vederea

sistematizării și modernizării Aeroportului Baia Mare, s-au expropriat și s-au

trecut în proprietatea statului, în administrarea Ministerului Transporturilor

suprafețele totale de 20.053 mp., din care 11.012 mp. de la CAP „30

Decembrie" și 9.041 mp. de la CAP „Victoria Socialismului",

proprietatea cooperativelor agricole de producție prevăzute în tabelul anexă.

Prin hotărâre a Consiliului de

Miniștri, s-au scos din circuitul agricol terenurile proprietate de stat, în

suprafață totală de 83.334 mp. din comuna Tăuții Măgherăuș, printre care și

suprafețele de teren care au făcut obiectul exproprierii de la CAP,

dispunându-se trecerea acestor terenuri din proprietatea statului în

administrarea Ministerului Transporturilor Auto Navale și Aeriene.

Ulterior, prin Decretul prezidențial nr.

86 din 11 aprilie 1977, s-au expropriat 11.950 mp. de la CAP Tăuții Măgherăuș

și 2.000 mp. de la CAP Borlești.

Prin amendamentul nr. 1 vizat pentru

conformitate de Comandantul Aeroportului Baia Mare, s-a atestat faptul că în

perioada anilor 1977-1979 s-au expropriat și trecut în proprietatea Direcției

Aviației Civile - Aeroport Baia Mare, prin Decretele de expropriere nr. 621/1966

și nr. 86 din 11 aprilie 1977, mai multe suprafețe de teren, menționate în

anexele la aceste decrete, în vederea realizării Aeroportului Baia Mare, a

prelungirii pistei betonate de 1400 mp., cât a fost inițial, la 1800 mp., a

radiofarului îndepărtat, a centrului de emisie, etc., existând în acest sens și

avizul Oficiului de Cadastru și Organizare a Teritoriului nr. 2526 din 08 iulie

1976, prin adresa nr. 1162 din 07 mai 1998 a Oficiului de Cadastru Agricol și

Organizarea Teritoriului Agricol Maramureș, evidențiindu-se faptul că terenul

pe care este situat Aeroportul Baia Mare, amplasat administrativ în comuna

Tăuții Măgherăuș, nu poate fi folosit în agricultură, întrucât potrivit Legii nr.

18/1991, face parte din domeniul public.

Inițial, prin H.G. nr. 398/1998 s-a

atestat inventarul bunurilor care constituiau domeniul public al județului

Maramureș, însușit prin hotărârea nr. 57 din 03 octombrie 2001 a Consiliul

Județean Maramureș,

la poziția 25 figurând 70 ha teren,

iar ulterior, prin H.G.. nr. 934/2002 s-a reinventariat domeniul public al

județului Maramureș, în sensul că în inventarul bunurilor ce alcătuiau acest

domeniu public, pe lângă suprafața de 70 ha teren a aeroportului, a fost inclus

și terenul reprezentând pista de decolare/aterizare, căi de rulare, platformă

îmbarcare, debarcare pasageri și parcare aeronave, acest inventar fiind însușit

și prin H.C.J. Maramureș nr. 51 din 24 iunie 2003.

Ulterior emiterii H.G. nr. 398/1998,

printr-o hotărâre judecătorească pronunțată în contencios administrativ,

respectiv prin sentința civilă nr. 86 din 16 februarie 2002, Tribunalul

Maramureș a anulat în parte Hotărârea nr. 57 din 03 octombrie 2001 a Consiliul

Județean Maramureș - prin care a fost însușit inventarul bunurilor ce

constituie domeniul public al județului Maramureș, punctele 1.3.8, art. 3 -

pista de decolare/aterizare, căi de rulare, platformă îmbarcare, debarcare

pasageri și parcare aeronave -, plus alte două poziții, care însă nu vizează

litigiul de față, motivat pe faptul că acestea nu constituie domeniul public al

județului Maramureș, ci aparțin domeniului public al statului, conform poziției

25 din anexa la Legea nr. 213/1998. Mai apoi însă, s-a revenit, în sensul că

suprafața de 11,02 ha reprezentând pista de decolare/aterizare, căi de rulare,

platformă îmbarcare, debarcare pasageri și parcare aeronave să fie reinclusă în

domeniul public al județului Maramureș, conform celor statuate prin H.G. nr. 934/2002.

Prin urmare, prin H.G. nr. 934/2002

s-a atestat domeniul public al județului Maramureș, printre bunurile ce fac

parte din acest domeniu fiind inclusă și suprafața totală de 81 ha teren,

constituind incinta Aeroportului Baia Mare, din care 70 ha înscrise inițial în

H.G. nr. 398/1998, iar 11,02 ha reprezentând pista de decolare/aterizare, căi

de rulare, platformă îmbarcare, debarcare pasageri și parcare aeronave.

Prin contractul de administrare

încheiat la 14 mai 2003 între Județul Maramureș, în calitate de proprietar și

Aeroportul Baia Mare, în calitate de administrator, acesta din urmă a dobândit

dreptul de administrare asupra imobilelor (clădiri și terenuri) situate în

corn. Tăuții Măgherăuș, jud. Maramureș, în care își desfășoară activitatea R.A.

Aeroportul Baia Mare conform anexei 1 la HCJ nr. 34 din 22 aprilie 2003, iar

ulterior prin actul adițional

nr. 116/2006 s-a

modificat art. l din contract în sensul că obiectul contractului îl constituie

bunurile cuprinse în anexa 2 la HCJ nr. 34/2003 și cele din anexa 1 la HCJ nr. 6/2006.

Prin încheierea de admitere nr. 12926

din 20 mai 2009, în baza HCJ nr. 53/2009, nr. 4/2006, nr. 51/2003, nr. 57/2001,

a contractului de administrare încheiat la 14 mai 2003, a actelor adiționale la

acesta, a HCJ nr. 6 din 23 februarie 2006 și nr. 34 din 22 aprilie 2003, a

certificatului de atestare a construcțiilor din 28 mai 2008, precum și a

documentației cadastrale avizate sub nr. x/2006, s-a dispus intabularea în CF

Tăuții Măgheraus, sub nr. cadastral 5514 a dreptului de proprietate asupra

terenului în suprafață de 789.917 mp și construcțiilor aferente în favoarea

Județului Maramureș, domeniul public, precum și a dreptului de administrare în

favoarea Aeroportului Baia Mare.

Instanța de rejudecare în apel a mai

reținut că, prin raportul de expertiză efectuat în cauză potrivit

recomandărilor deciziei de casare, s-a identificat întreaga suprafață

împrejmuită cu gard a Aeroportului Internațional Baia Mare și s-a constatat că

aceasta este teren de natură curți+construcții, teren cu destinație specială,

situat în extravilanul localității Tăuții Măgheraus din județul Maramureș.

Deoarece, odată cu edificarea

Aeroportului Baia Mare configurația terenului din zona imobilului s-a

modificat, inclusiv cursul râului Băița, care delimita în partea sudică

parcelele in litigiu, a fost deviat în anul 1976, astfel că limitele acestor

parcele de teren nu se mai regăsesc astăzi în realitate pe teren, situație în

care determinarea suprafeței de teren din aceste nr. topo. ocupate de către

suprafața împrejmuită a Aeroportului Baia Mare s-a realizat prin suprapunerea

hărților cu nr. topo. peste situația rezultata în urma măsurătorilor efectuate

asupra întregii suprafețe împrejmuite a Aeroportului Baia Mare.

În urma realizării suprapunerii

menționate a rezultat că în cadrul suprafeței împrejmuite a Aeroportului

Internațional Baia Mare este cuprinsa:

- o suprafață de 8.771 mp. din parcela

de teren înscrisă în C.F. Tăuții de Jos cu suprafața totală de 23.398 mp. în proprietatea

lui M.M., căsătorit cu

M.A., materializata pe planul de

situație din anexa nr. 1 prin conturul reprezentat cu hașuri de culoare albastră

simple înclinate stânga;

- o suprafață de 65 mp. din parcela de

teren înscrisă în CF Tăuții de Jos cu suprafața totală de 1.079 în proprietatea

lui M.M., căsătorit cu M.A., materializata pe planul de situație din anexa nr. 1

prin conturul reprezentat cu hașuri de culoare albastra duble.

După cum s-a arătat si în raportul

inițial de expertiza, exproprierile făcute în anii 1966 - 1989 pentru

construcția si extinderea Aeroportului Internațional Baia Mare nu au fost

operate în CF si nu puteau fi operate deoarece în aceste decrete de expropriere

nu s-a făcut identificarea terenurilor după date de carte funciară, iar

CAP-urile din zonă nu aveau înscris în CF dreptul de proprietate asupra

terenurilor avute în patrimoniu.

Diferența de 21.735 mp. care rezulta

scăzând suprafața de 789.917 mp., care a fost dată spre administrare la R.A.

Aeroportul Internațional Baia Mare, din suprafața de teren de 811.652 mp., care

a rezultat din coroborarea hotărârilor Consiliului Județean Maramureș, indicate

de instanța, apare datorită faptului că la încheierea "Actului adițional

la Contractul de administrare" s-a avut în vedere doar suprafața de teren

înscrisă in CF, iar cu ocazia realizării documentației cadastrale pentru

înscrierea în CF a dreptului de proprietate asupra terenului ocupat de

Aeroportul internațional Baia Mare au fost excluse suprafețele de teren care

erau în litigiu.

Conform declarației reprezentanților

Aeroportului Internațional Baia Mare si a actelor legale prezentate

(Dispozițiile Autorității Aeronautice Civile Romane: RACR-PETA si RACR-SACZ)

terenul în litigiu este situat în zona de siguranță a Aeroportului

Internațional Baia Mare.

Ulterior, prin completarea la raportul

de expertiză tehnică judiciară, expertul a arătat că o suprafață de 8.771 mp

din parcela de teren înscrisă în CF Tăuții de Jos cu suprafața totală de 23.398

în proprietatea lui M.M., căsătorit cu M.A., materializata pe planul de

situație din anexa nr. 1 prin conturul reprezentat cu hașuri de culoare

albastra - simple înclinate stânga si o suprafață de 65 mp. Din parcela de

teren înscrisă în CF Tăuții de Jos cu suprafața totală de 1.079 în proprietatea

lui M.M., căsătorit cu M.A., materializata pe planul de situație din anexa nr. 1

prin conturul reprezentat cu hașuri de culoare albastra - duble, au fost

cuprinse în nr. cadastral 464 odată cu realizarea cadastrului agricol din anul

1980, dar în raportul inițial s-a strecurat o eroare, în sensul că în Registrul

cadastral al extravilanului localității Tăuții Măgheraus, are înscris ca

posesor Consiliul Comunal Tăuții Măgheraus si nu ca proprietar cum eronat a

fost înscris în raportul inițial.

Singura construcție care există pe

terenul cu nr. topo. X, este gardul împrejmuitor al incintei Aeroportului

Internațional Baia Mare, materializat în planul de situație din anexa nr. 1

prin linie roșie, dar conform declarației reprezentanților Aeroportului

Internațional Baia Mare și a înscrisurilor aflate la dosar, terenul în litigiu

este situat în zona de siguranță a Aeroportului Internațional Baia Mare.

Instanța de apel a mai reținut că,

având în vedere că terenul în litigiu se află în incinta îngrădită a

Aeroportului Internațional Baia Mare și reprezintă zona de siguranță,

reclamantul justifică un interes legitim și are calitate procesuală activă în

prezenta cauză.

Cât privește fondul raportului juridic

dedus judecății, instanța de apel a reținut că în anul 1992, când A.M., născută

P., a vândut către SC M.C. SRL terenul în litigiu, aceasta nu putea dispune de

teren întrucât, pe de-o parte, inițial terenul a fost cooperativizat și a

intrat în patrimoniul CAP - aspect cunoscut de A.M., pentru că altminteri

aceasta nu ar fi uzat de prevederile Legii nr. 18/1991 -, chiar dacă CAP nu

și-a intabulat în cartea funciară dreptul de proprietate dobândit prin

cooperativizare și chiar dacă în cartea funciară figura ca proprietar P.M.,

căsătorită A.

În anul 1980 a fost realizat cadastrul

general agricol al comunei Tăuții Măgheraus care a inventariat toate terenurile

din intravilan si extravilan sub aspectul suprafeței, categoriei de folosință,

configurației si proprietarilor de la acea dată. în Registrul cadastral al

extravilanului acestei localități terenul care ocupa nr. cad. 464, de natura

pășune, în suprafața de 626.216 mp., care ocupa partea vestica a incintei

împrejmuite a Aeroportului

Internațional Baia Mare

(fără pista de rulare) este înscris ca si posesor Consiliul Comunal Tăuții Măgheraus

si nu alte persoane fizice.

Aceeași concluzie se desprinde și din

copiile registrelor agricole aferente perioadei 1981-1985, 1986-1990, 1991-1992,

mai sus arătate.

Pe de altă parte, ulterior

cooperativizării, terenul în litigiu a fost expropriat aspect ce rezultă din

deciziile nr. 988/1964 și nr. 443/1966, date în baza prevederilor art. 1 lit. b)

din Decretul nr. 409/1964, din Decretele nr. 621/1966, nr. 86/1977 și hotărârea

Consiliului de Miniștri.

Mai mult, adresa DDDACC/37 din 01

aprilie 2009 emisă de Institutul de Proiectări pentru Transporturi Auto, Navale

și Aeriene SC I. SA și anexele acesteia relevă faptul că proiectarea și

construcția obiectivelor Aeroportului Baia Mare s-a finalizat anterior

încheierii primului contract de vânzare cumpărare, lucrările efectuate ulterior

fiind doar de modernizare și consolidare.

De asemenea, expertul a menționat în

cuprinsul raportului de expertiză că exproprierile făcute în anii 1966 - 1989

pentru construcția si extinderea Aeroportului Internațional Baia Mare nu au

fost operate în CF. De altfel, nici nu puteau fi operate în CF din moment ce

decretele de expropriere nu au făcut identificarea terenurilor cu date de carte

funciară, iar CAP-urile din zonă nu si-au înscris in CF dreptul de proprietate,

iar odată cu construirea Aeroportului Baia Mare configurația terenului din zona

imobilului cu nr. topo. x s-a modificat, inclusiv cursul râului Băița, care

delimita în partea sudică parcelele in litigiu, a fost deviat în anul 1976,

astfel că limitele acestor parcele de teren nu se mai regăsesc astăzi în

realitate pe teren.

Prin urmare, primul contract de

vânzare cumpărare încheiat în anul 1992 este lovit de nulitate absolută, în

temeiul art. 948 pct. 3 și 4 C. civ. coroborat cu art. 968 din cod.

Și al doilea contract de vânzare

cumpărare este lovit de nulitate absolută, nu numai în virtutea principiului resoluto

jure dantis, resolvitur jus accippientis, dar și datorită faptului că, în

primul rând, una dintre părțile contractante nu mai avea capacitate

de

folosință, și nu mai putea încheia acte juridice, în condițiile în care SC M.C.

SRL a fost radiată din registrul comerțului la data de 23 mai 1996.

În al doilea rând, este vorba despre

un act încheiat cu sine-însuși, cumpărător și vânzător fiind pârâtul M.M., deși

aparent, acesta figura la poziția vânzător ca reprezentant al SC M.C. SRL.

În al treilea rând, terenul nu putea

face obiectul vânzării, întrucât făcea parte din domeniul public, conform Legii

nr. 213/1998, fiind astfel oprit de la vânzare, conform art. 1310 teza finală

C. proc. civ., în sprijinul aceste opinii stând următoarele argumente:

În sfârșit, vânzarea-cumpărarea este

lovită de nulitate absolută pentru motivul că terenul obiect al contractului de

vânzare cumpărare face parte din domeniul public, contractul intrând astfel sub

incidența art. 963 C. civ., art. 1310 C. civ., art. 136 din Constituția

României și art. 11 din Legea nr. 213/1998, texte legale care consacră

inalienabilitatea bunurilor ce fac parte din domeniul public.

Referitor la petitul din acțiunea

principală având ca obiect constatarea apartenenței la domeniul public al

Județului Maramureș a parcelelor de teren cu nr. top. x, instanța de apel a

constatat că sunt incidente dispozițiile art. III C. proc. civ. potrivit

cărora, partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea

existenței sau inexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea

poate cere realizarea dreptului.

Prin urmare, acest capăt de cerere

este inadmisibil.

În ceea ce privește petitul din

cererea principală, referitor la deschiderea unei noi coli funciare pentru

intervenienta accesorie Regia Autonomă Aeroportul Internațional Baia Mare,

pentru înscrierea dreptului de proprietate al acesteia în CF asupra imobilelor

aparținând domeniului public, instanța de apel a reținut că reclamantul a

renunțat la judecata acestuia prin cererea înregistrată la data de 09 iunie 2011.

În sfârșit, în ceea ce privește

motivul din apelul reclamantului referitor la revenirea asupra cererii sale de

renunțare la judecată față de pârâta SC M.C. SRL,

instanța

de apel a constatat că acesta este lipsit de obiect, întrucât, cererea de

renunțare la judecată a fost formulată de reclamant la data de 15 decembrie 2008,

după închiderea dezbaterilor și acordarea cuvântului pe fondul cauzei.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, au declarat recurs pârâții M.M. și M.A.

Invocând dispozițiile art. 304 pct. 7

și 9 C. proc. civ., recurenții au arătat că decizia atacată este nelegală

pentru că motivele pe care se sprijină sunt contradictorii și străine cauzei și

este rezultatul aplicării greșite a legii.

Astfel, sub un prim aspect, recurenții

au reiterat excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantului și a

lipsei de interes, pentru motivele prezentate în „notele scrise

”

depuse la dosar la data de 5

septembrie 2011.

Apoi, au susținut recurenții, instanța

de apel nu s-a supus exigențelor și îndrumărilor date prin decizia de casare,

ci a procedat la aprecierea inexactă și trunchiată a probațiunii, procedând la

aplicarea greșită a legii. Mai mult decât atât, instanța de apel a reținut doar

o parte din concluziile expertizelor efectuate în cauză, înlăturând în mod

nejustificat și fără nici un argument concluziile favorabile recurenților -

pârâți și respingând obiecțiunile formulate de aceștia la raportul întocmit de

ing. Ș.O.

Cu privire la soluția respingerii

excepțiilor lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a

reclamantului, instanța de apel nu a dat nici o explicație și nu a adus nici un

argument, dar recurenții au acceptat că argumentele se pot regăsi printre cele

față de care s-a constatat nulitatea celor două contracte de vânzare cumpărare.

Capătul de cerere având ca obiect

constatarea apartenenței parcelelor în litigiu la domeniul public al Județului

Maramureș a fost respins de instanța de apel datorită incidenței art. 111 C.

proc. civ., deși prin considerentele hotărârii s-a reținut tocmai ce se

solicita a se dispune și anume, nulitatea contractelor.

În acest sens, instanța de apel

trebuia să privească toate cererile ca pe un întreg, în care constatarea

nulității contractelor de vânzare cumpărare derivă din constatarea prealabilă a

apartenenței

la domeniul public, pentru ca, numai în raport de aceasta reclamantul își

justifică calitatea procesuală activă.

Prin urmare, prin hotărârea atacată,

instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 111 C. proc.

civ.

Recurenții au mai arătat că instanța

de apel trebuia să analizeze calitatea procesuală pasivă nu în raport de

capacitatea de folosință și exercițiu la momentul încheierii celor două

contracte, ci la momentul sesizării instanței de judecată.

De asemenea, situația renunțării și

apoi revenirii la renunțare trebuia privită prin prisma dispozițiilor art. 41

și urm. C. proc. civ. în plus, renunțarea la judecată nu s-a realizat la 15

decembrie 2008, ci prin cererea expresă a reclamantului din data de 12

decembrie 2008, după ce, în prealabil, la data de 8 decembrie 2008, potrivit

încheierii de ședință, anterior acordării cuvântului pe fond, reprezentantul

reclamantului a solicitat verbal să se ia act de renunțarea la judecată.

Cat privește fondul raportului juridic

dedus judecății, recurenții au arătat că instanța de apel a avut în vedere

argumente străine de cauză atunci când a reținut că terenul a fost

cooperativizat anterior exproprierii și trecerii în proprietatea statului.

S-a omis a se observa că mențiunile

din Registrul Agricol au doar o valoare declarativă și că, de regulă,

proprietarii nu-și declarau în acea perioadă toate terenurile aflate în

proprietate. împrejurarea că A.M. nu era membru cooperator și terenul nu era

cooperativizat la momentul încheierii primului contract de vânzare cumpărare

este confirmată de adresa Primăriei Tăuții Măgheraus nr. 118 din 30 ianuarie

1992, eliberată tocmai pentru a face posibilă vânzarea.

Teza cooperativizării terenului nu

poate fi susținută pentru că cererea de reconstituire a fost formulată doar de A.I.

pentru terenuri ce au reprezentat proprietatea sa și a antecesorilor săi, iar

titlul de proprietate a fost eliberat moștenitorilor săi colaterali, ca urmare

a decesului petiționarului.

Deși sentința civilă nr. 2191 din 3

martie 2010 a Judecătoriei Baia Mare, prin care s-a anulat parțial titlul de

proprietate,

nu are autoritate de lucru judecat în cauză, ea produce efecte erga omnes, cu

consecința desființării unui act juridic și a efectelor sale.

Instanța de apel a mai reținut că

terenul în litigiu aparține domeniului public al Județului Maramureș, dar a

denaturat înțelesul și efectele actelor normative sau administrative prin care

a reținut transmiterea dreptului de proprietate.

Astfel, decizia nr. 988/1966, emisă în

aplicarea Decretului nr. 409/1955, nu reglementează transmiterea unor bunuri în

proprietatea Statului Român, pentru că nici decretul nu reglementează așa ceva.

In același context și în același mod trebuie privită decizia nr. 443/1966 emisă

de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Regiunii Maramureș.

Interpretarea denaturată a existat și

în ceea ce privește Decretul Consiliului de Stat al R.S.R. nr. 621 din 1 august

1966, Decretul prezidențial nr. 86/1977, H.G. nr. 398/1977 și cele două

hotărâri ale Consiliului județean Maramureș, nr. 57/2001 și 51/2003, fără să se

observe procedura reglementată de Legea nr. 213/1998 în scopul atestării

bunurilor ce aparțin domeniului public al unității administrativ teritoriale.

Din totalul suprafeței inventariate și

apoi aprobată prin H.C.J. nr. 57/2001, de 80 de ha, ar fi trebuit scăzută

suprafața de 11,1 ha ce reprezintă pista de decolare/aterizare, căi de rulare,

etc. rămânând doar o suprafață de 68,9 ha.

Criticile formulate permit încadrarea

recursului în dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., dar nu sunt

fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Critica încadrabilă în dispozițiile art.

304 pct. 5 C. proc. civ. vizează faptul că instanța de apel nu s-a supus

îndrumărilor date prin decizia de casare.

Analizând conținutul deciziei de

casare, se constată că, prin decizia nr. 6340 din 25 noiembrie 2010, Înalta

Curte de Casație și Justiție, admițând recursul declarat de M.M., M.A. și SC C.

SRL, a casat decizia nr. 169/ A din 21 mai 2009 a Curții de Apel Cluj și a

trimis cauza spre rejudecare instanței de apel.

Prin această decizie s-a dat

îndrumarea ca, la rejudecare, să se efectueze o nouă expertiză tehnică

cadastrală prin care să se

identifice întreaga

suprafață de teren împrejmuită din incinta Aeroportului Baia Mare și, ca o

consecință a verificării hotărârilor de guvern și de consiliu județean prin

care a fost atestat inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public, să se

stabilească apartenența acestuia la domeniul public.

Prin aceeași decizie, s-au dat

îndrumări pentru a se avea în vedere că, ulterior emiterii H.G. nr. 398/1998,

prin sentința nr. 86 din 16 februarie 2002, Tribunalul Maramureș a anulat în

parte hotărârea nr. 57 din 3 octombrie 2001 a Consiliului Județean Maramureș.

Instanța de rejudecare în apel s-a

conformat întru totul acestor îndrumări, pentru că a dispus efectuarea unei noi

expertize și a analizat circumstanțele cauzei prin raportare la toate actele

normative la care instanța de recurs a făcut referire.

Faptul că instanța de apel a

interpretat probele administrate după rejudecarea cauzei nu reprezintă o

încălcare a dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., atât timp cât instanța de

casare nu a tranșat asupra unei anumite chestiuni de drept.

Critica referitoare la respingerea

obiecțiunilor la raportul de expertiză tehnică formulate de recurenții pârâți

la raportul de expertiză întocmit de ing. Ș.O. nu relevă aspecte care ar duce

la încălcarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât

recurenții nu prezintă punctual motivele pentru care instanța de apel ar fi

greșit atunci când a respins motivat obiecțiunile formulate.

De altfel, la termenul din 9 iunie

2011, Curtea de Apel Cluj a încuviințat toate obiecțiunile formulate de M.M. și

M.A. la raportul de expertiză efectuat în cauză, iar la 13 octombrie 2011 a

încuviințat și parte din obiecțiunile acestor părți la completarea raportului

de expertiză, respingând doar obiecțiunile la care expertul a răspuns punctual.

Mai susțin recurenții, că instanța de

apel nu a adus nici o explicație și nu a dat nici un argument pentru

justificarea soluției respingerii excepțiilor lipsei calității procesuale și a

lipsei de interes a reclamantului în promovarea cererii de chemare în judecată,

dar aceste critici nu pot fi primite pentru că, potrivit notelor de ședință

depuse la 5 septembrie 2011, recurenții pârâți

au

invocate cele două excepții prin raportare la dovada dreptului de proprietate

al reclamantului.

Față de această împrejurare, prin

încheierea din 13 octombrie 2011, în temeiul art. 137 alin. (2) C. proc. civ.,

instanța de apel a unit cu fondul cauzei excepția lipsei calității procesuale

active.

De altfel, chiar recurenții au admis,

în final, că argumentele instanței de apel pentru respingerea celor două

excepții se regăsesc printre acelea care ar justifica soluției constatării

nulității contractelor de vânzare cumpărare.

Au mai susținut recurenții că instanța

a soluționat greșit și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC

M.C. SRL, deoarece trebuia să se raporteze la capacitatea de folosință și de

exercițiu de la momentul formulării cererii de chemare în judecată, iar nu la

momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare.

Această susținere este, evident,

nefondată, deoarece instanța de apel nu a analizat excepția lipsei calității

procesuale pasive a acestei pârâte, ci a constatat că lipsa capacității de

folosință la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare o împiedica să-și

asume drepturi și obligații prin acte juridice, motiv pentru care contractul

încheiat este lovit de nulitate absolută.

Încadrabilă în dispozițiile art. 304 pct.

5 C. proc. civ. este și critica privind faptul că, în mod nelegal, instanța de

apel a înlăturat din sentință dispoziția referitoare la constatarea renunțării

reclamantului la judecata față de pârâta SC M.C. SRL

Critica, însă, nu poate fi primită,

deoarece, potrivit dispozițiilor art. 246 alin. (4) C. proc. civ., când părțile

au intrat în dezbaterea fondului, renunțarea la judecată nu se poate face decât

cu învoirea celeilalte părți.

Or, analizând actele și lucrările

dosarului, se constată că renunțarea la judecată a intervenit în mod legal după

data de 8 decembrie 2008, dată la care a avut loc dezbaterea asupra fondului

cauzei.

Chiar dacă reprezentantul

reclamantului a făcut o declarație verbală de renunțare la judecată în fața

instanței, o astfel de

declarație nu-și putea produce

consecințe juridice decât în baza unei delegații speciale în acest sens date de

conducerea Județului Maramureș.

Prin cererea de declarare a

recursului, recurenții au reiterat excepțiile lipsei calității procesuale

active a reclamantului și a lipsei de interes, pentru motivele prezentate în

notele scrise depuse la dosar la data de 5 septembrie 2011 și prin care au

arătat că reclamantul, pentru a-și dovedi calitatea procesuală activă trebuia

să facă dovada că este titularul dreptului care face obiectul judecății și că

are interesul de a valorifica acest drept subiectiv civil.

Susținerile recurenților nu sunt

fondate.

De principiu, pentru a dovedi faptul

că are calitate procesuală activă la data introducerii acțiunii, reclamantul

trebuie să probeze că există identitatea între persoana sa și cel ce este

titular al dreptului afirmat.

În cauză, instanța de judecată a fost

sesizată cu o cerere prin care reclamantul Județul Maramureș a solicitat să se

constate apartenența la domeniul public a parcelelor cu nr. top. x, în

suprafață de 9.045 m.p. și nr. x, în suprafață de 88 m.p. din CF Tăuții Măgherăuș,

nulitatea absolută a celor două contracte de vânzare cumpărare ce au ca obiect

bunuri ce aparțin domeniului public, precum și a încheierilor de intabulare,

rectificarea cărții funciare și deschiderea unei noi cărți funciare pentru intervenienta

R.A. Aeroportul Baia Mare.

Prin urmare, reclamantul nu a investit

instanța de judecată cu o acțiune prin care a solicitat valorificarea și

recunoașterea unui drept propriu, situație în care calitatea procesuală activă

presupune justificarea unui interes și nu dovedirea dreptului pretins.

Or, reclamantul a dovedit nu numai

interesul general, ci și interesul personal, respectiv folosul propriu obținut

prin constatarea nulității contractelor.

Cu privire la acest aspect, se

constată că, reclamantul a susținut că, la data introducerii acțiunii, deținea

terenul în litigiu în inventarul bunurilor care constituie domeniul public al

Județului Maramureș.

Astfel, prin H.G.R. nr. 398/1997 și nu

nr. 398/1998, cum în mod greșit s-a reținut în ciclurile procesuale

anterioare), Regia Autonomă Aeroportuară Aeroportul Baia Mare, cu sediul în

comuna Tăuții Măgheraus, județul Maramureș a trecut de sub Autoritatea

Ministerului Transporturilor în autoritatea Consiliului județean Maramureș, iar

prin H.G.R. nr. 934/2002, a fost atestată apartenența la domeniul public al

județului Maramureș a bunurilor cuprinse în anexele nr. 1 - 71, în care, în

anexa nr. 1 la poziția 3 figurează bunurile R.A. Aeroportul Baia Mare.

În anexa nr. 1 la hotărârea de guvern

menționată, la nr. crt. 3, se menționează că suprafața de teren aferentă

aeroportului este de 80 ha.

Urmare a hotărârii de guvern, a fost

emisă Hotărârea Consiliului Județean Maramureș nr. 57 din 3 octombrie 2001, în

care este inclusă în inventarul domeniului public al județului suprafața totală

de 91,36 ha, din care 80 ha aferente aeroportului și 11,36 ha reprezentând

pista de aterizare decolare, căi de rulare și platforma de îmbarcare debarcare

pasageri și parcare aeronave.

Hotărârea Consiliului Județean a fost

anulată în parte prin sentința civilă nr. 86 din 16 ianuarie 2002 a

Tribunalului Maramureș, pista în suprafață de 11,36 ha fiind înlăturată din

inventarul domeniului public al județului, cu motivarea că reprezintă

proprietate publică a statului.

Ca o consecință, Consiliul Județean

Maramureș a emis o nouă hotărâre, nr. 14 din 26 februarie 2002, prin care

suprafața de teren aferentă aeroportului a fost redusă la 80 ha, așa cum a fost

menționat în H.G. nr. 398/1997.

Ulterior, a fost adoptată H.G. nr. 934

din 29 august 2002, publicată în M. Of. al României nr. 665 din 9 septembrie

2002, privind atestarea domeniului public al Județului Maramureș, precum și al

municipiilor, orașelor și comunelor din județul Maramureș.

Potrivit mențiunilor din anexa nr. 1 a

hotărârii de guvern, la nr. crt. 3, codul de clasificare 1.3.7.2, suprafața de

teren aferent de 80 ha, compusă din suprafața menționată prin H.G. nr. 398/1998

și suprafața de 11,02 ha reprezentând pista de decolare/aterizare, căi de

rulare platformă de îmbarcare debarcare pasageri și parcare

aeronave

a fost inclusă în domeniul public al județului Maramureș, constituind incinta

Aeroportului Baia Mare.

Bunurile care alcătuiesc domeniul

public al județului au fost reinventariate prin Hotărârea nr. 51 din 24 iunie

2003 a Consiliului Județean Maramureș, care în urma măsurătorilor exacte în

teren a constatat că terenul aferent Aeroportului Baia Mare este de 70 ha.

Prin aceeași hotărâre a consiliului

județean privind reinventarierea bunurilor care alcătuiesc domeniul public

județean atestat prin H.G. nr. 934/2002, a fost inclusă la poziția intrări și

suprafața de 11,01 ha, reprezentând pista de decolare, aterizare, suprafața

totală a terenului aferent aeroportului fiind astfel de 81,01 ha.

Potrivit îndrumărilor date prin

decizia de casare, la rejudecare în apel a fost efectuat un nou raport de

expertiză, care, printre altele, a identificat și suprafața de teren ce face

obiectul acțiunii și a concluzionat că, dacă se raportează suprafața

împrejmuită a Aeroportului Baia Mare la suprafața totală a terenurilor din

domeniul public al Județului Maramureș aferentă R.A. Aeroportul Baia Mare, se

deduce ideea că toată suprafața împrejmuită a Aeroportului Baia Mare, de

81,1652 ha, rezultată în urma măsurătorilor (incluzând pista) face parte din

domeniul public al Județului Maramureș, diferența dintre cele două suprafețe

fiind dată de localizarea efectivă în teren.

Expertul a mai constatat că în cadrul

suprafeței împrejmuite a Aeroportului Baia Mare este cuprinsă o suprafață de

8.771 m.p. din parcela cu nr. top. x ce a fost înstrăinată lui M.M. și o

suprafață de 65 m.p. din parcela cu nr. top. x, înstrăinată, de asemenea, lui

M.M.

Prin urmare, reclamantul și-a dovedit

calitatea procesuală activă în cadrul cererilor având ca obiect constatarea

nulității absolute a contractelor de vânzare cumpărare, deoarece a dovedit că

nu este complet străin de actele juridice încheiate și a probat în ce ar consta

folosul practic urmărit.

Recurenții au mai susținut că instanța

de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 111 C. proc. civ.,

pentru că, deși a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind constatarea

apartenenței terenului în litigiu la domeniul

public

al Județului Maramureș, motivat de incidența dispozițiilor art. 111 C. proc.

civ., prin considerentele hotărârii s-a reținut tocmai ce se solicita,

respectiv, nulitatea contractelor.

Critica nu poate fi primită.

Este adevărat că instanța de apel a

respins ca inadmisibil capătul de cerere privind constatarea apartenenței

imobilului în litigiu la domeniul public al Județului Maramureș, dar admiterea

cererilor având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de

vânzare cumpărare nu reprezintă o greșită aplicare a dispozițiilor art. 111 C.

proc. civ.

Astfel, textul de lege invocat

consacră caracterul subsidiar al acțiunii în constatare care constă în faptul

că o astfel de cerere nu poate fi primită dacă partea interesată poate cere

realizarea dreptului.

Făcând aplicarea acestei norme, în mod

corect a constatat instanța de apel că cererea reclamantului nu poate fi

primită, din moment ce există calea unei acțiuni în realizare, acțiune cu care

reclamantul nu a investit instanța de judecată.

Respingerea capătului de cerere

privind constatarea apartenenței imobilului la domeniul public nu putea conduce

în mod automat, așa cum susțin recurenții, la respingerea cererilor având ca

obiect constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare cumpărare,

deoarece între cele două tipuri de cerere nu există o relație de

subsidiaritate. O astfel de relație există doar atunci când dreptul ce face

obiectul unei acțiuni în constatare poate fi valorificat pe calea unei acțiuni

în realizare, care, în situația dată, ar fi putut fi o acțiune în revendicare.

În cauza de față, reclamantul nu a

solicitat valorificarea dreptului său de proprietate prin intermediul unei

acțiuni în revendicare, limitându-se doar să solicite constatarea nulității

absolute a contractelor de vânzare cumpărare încheiate de pârâți.

Or, analiza unei astfel de cereri

presupunea cu necesitate verificarea interesului afirmat, chiar dacă acțiunea

în constatarea dreptului a fost respinsă ca inadmisibilă.

De aceea este nefondată și susținerea

recurenților referitoare la faptul că instanța de apel ar fi trebuit să

privească toate cererile ca pe un întreg, în care constatarea nulității

contractelor de

vânzare cumpărare derivă din

constatarea prealabilă a apartenenței la domeniul public, pentru că, numai în

raport de aceasta reclamantul justifică calitatea procesuală activă.

Așa cum s-a arătat, în cadrul acțiunii

prin care se solicită constatarea unui act juridic, calitatea procesuală activă

presupune dovedirea interesului constând în folosul practic urmărit, iar nu

dovedirea calității de titular al dreptului pretins.

Cât privește fondul raportului juridic

dedus judecății, recurenții au susținut că instanța de apel a adus argumente

străine cauzei pentru a reține că terenul a fost cooperativizat anterior

exproprierii.

Cu privire la această critică, se

constată că argumentele instanței de apel nu sunt străine cauzei, în condițiile

în care a fost sesizată cu o cerere de chemare în judecată prin care s-a

solicitat constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare cumpărare

și, așa cum însăși instanța de apel a subliniat, avea obligația să verifice dacă

terenul în litigiu a fost sau nu cooperativizat, a intrat în circuitul civil și

dacă, raportat la această împrejurare, vânzătoarea putea sau nu să dispună

valabil de acest teren prin încheierea de acte juridice civile.

Pentru a reține faptul că terenul în

litigiu a fost cooperativizat anterior exproprierii, instanța nu s-a întemeiat

doar pe mențiunile din Registrul Agricol și nici nu a ignorat adresa nr. 118

din 30 ianuarie 1992, emisă de Primăria comunei Tăuții Măgheraus, așa cum

susțin recurenții.

Instanța a constatat că la dosar

există două adrese emise de aceeași primărie, care conțin relații

contradictorii privind cooperativizarea suprafeței de teren în litigiu și a

ajuns la concluzia că terenul a fost cooperativizat, chiar dacă titulara

dreptului de proprietate nu era membră C.A.P. interpretând și coroborând toate

probele administrate în cauză, respectiv mențiunile din registrele cadastrale

extravilane și cererile formulate de Ardelean (P.) Măria pentru reconstituirea

dreptului de proprietate în temeiul legilor fondului funciar.

Cu privire la terenul a cărei

reconstituire a fost solicitată în baza legilor fondului funciar de către A. (P.)

M., recurenții au susținut că cererea de reconstituire a dreptului de

proprietate a fost formulată doar de soțul vânzătoarei, A.I.

, pentru terenuri care au reprezentat

proprietatea sa și a antecesorilor săi.

Această teză este total contrazisă de

înscrisurile aflate la dosar, care atestă că cererea de reconstituire a fost

formulată de cei doi soți A.M. și I. (V.) la data de 5 martie 1991 pentru

terenuri care le-au aparținut în proprietate.

Este important de subliniat faptul că

în cuprinsul cererii de reconstituire, cei doi soți au arătat că parte din

teren a fost cedat unor unități de stat.

Mai mult decât atât, titlul de

proprietate nr. 44094/4 emis la 21 iulie 1998 pe numele lui A.I. (V.), a fost

contestat în justiție tocmai de recurenții din prezenta cauză, care, în

cuprinsul acțiunii atunci promovate, au arătat că, în mod greșit titlul de

proprietate a fost emis pe numele lui A.I. (V.), pentru că terenul a fost

proprietatea personală a soției sale, M., și că, în mod greșit, în titlul de

proprietate a fost inclusă și suprafața de teren ce a constituit obiectul

contractului de vânzare cumpărare încheiat cu A.M. în anul 1992.

De altfel, prin sentința civilă nr. 2191

din 3 martie 2010, Judecătoria Baia Mare a și constatat nulitatea absolută

parțială a titlului de proprietate emis pe numele A.I., pentru suprafețele de

teren de 1 ha și 1700 m.p., 2 ha și 1000 m.p. și 1 ha și 2900 m.p., motivat de

faptul că aceste suprafețe au constituit bunul propriu al vânzătoarei A.M.

Prin aceeași hotărâre judecătorească

s-a arătat că terenul în discuție nu a fost cooperativizat, iar acest aspect a

fost înlăturat de instanța de apel care a constatat că nu este incident efectul

pozitiv sau negativ al autorității de lucru judecat.

Cu privire la această constatare a

instanței de apel, recurenții au arătat că sentința civilă nr. 2191 din 3

martie 2010 a Judecătoriei Baia Mare nu are autoritate de lucru judecat, dar

produce efecte erga omnes.

Susținerea nu poate fi primită,

deoarece hotărârea judecătorească își produce efectele substanțiale numai între

părți, fără să creeze drepturi și obligații față de terții care nu au

participat în nici o modalitate la proces și cărora le este opozabilă numai în

situația în care aceștia nu fac dovada contrară. Opozabilitatea erga omnes a

unei hotărâri judecătorești, invocată

de recurenți, există doar

în anumite materii, în care modificarea unei situații juridice trebuie

recunoscută și respectată de toate subiectele de drept civil (de exemplu, în

materie de stare civilă).

De altfel, aceste principii,

consacrate doctrinar sub imperiul vechiului C. proc. civ. au fost reglementate

ca atare de noul C. proc. civ. prin dispozițiile art. 435.

Prin urmare, sentința civilă nr. 2191

din 3 martie 2010 prin care Judecătoria Baia Mare a constatat, printre altele,

că terenul ce a aparținut lui A.M. nu a fost cooperativizat, nu este opozabilă

reclamantului din prezenta cauză, care a făcut dovada prin înscrisuri că

terenul respectiv a fost cooperativizat și apoi expropriat.

Cu privire la transmiterea dreptului

de proprietate, recurenții au susținut că instanța de apel a denaturat

înțelesul și efectele actelor normative sau administrative, însă această

critică nu poate fi primită.

Astfel, recurenții pretind că decizia nr.

988/1966, emisă de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Regiunii Maramureș

și Decretul nr. 409/1955 nu reglementează transmiterea unor bunuri în

proprietatea Statului Român, dar această susținere este infirmată de titulatura

și conținutul actelor normative menționate.

Decretul nr. 409 din 8 septembrie 1955

avea caracterul unei norme cu caracter general și privea „reglementarea

transmiterii bunurilor în proprietatea statului

”

.

Art. 1 lit. b) din decret prevedea că transmiterea bunurilor între instituțiile

centrale de stat și sfaturile populare se face prin ordinul conducătorului

instituției centrale de stat sau prin decizia comitetului executiv al sfatului

popular regional.

Decizia nr. 988/1964 a Comitetului

Executiv al Sfatului Popular al Regiunii Maramureș a respectat dispozițiile art.

1 lit. b) din Decretul nr. 409/1955 și a prevăzut transferul din administrarea

Sfaturilor populare ale comunei Tăuții Măgheraus în administrarea Ministerului

Transporturilor și Telecomunicațiilor a suprafeței totale de 428.549 m.p.

cuprinsă în colile de carte funciară Tăuții Măgheraus, Tăuții de Jos și Bozinta

Mare, printre care și suprafața de 6.889 m.p. din imobilul înscrise în C.F.

Tăuții de Jos, nr. top. x, în suprafață totală de 23.398 m.p.

Emiterea deciziei nr. 988/1964 de

către Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Raionului Baia Mare nu face

altceva decât să ateste faptul că la acea dată imobilele se aflau deja în

proprietate de stat și în administrarea sfatului popular al comunei și nu a

vizat preluarea unor bunuri v