ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6961/2012

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1697 din 15 decembrie 2008, Tribunalul Maramureș, secția civilă, a luat act de renunțarea la judecată a reclamantului Județul Maramureș față de pârâta SC M.C. SRL. A respins acțiunea precizată, formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâții M.M. și M.A., I.M., S.A., P.A., N.D., P.G.V., P.P.V. și P.V., ca neîntemeiată. A respins cererea de intervenție formulată de intervenienta Regia Autonomă Aeroportul Internațional Baia Mare, ca neîntemeiată. Tribunalul a reținut că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 4 februarie 1992 de fostul Notariat de Stat Baia Mare, A.M., născută P., a înstrăinat către SC M.C.

SRL Baia Mare dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 66.177 m.p., înscris în CF Tăuții de Jos, nr. top. X ce îi aparținea în baza contractului de donație din 7 iulie 1939. Ulterior, în baza contractului de vânzare-cumpărare din 25 aprilie 2001, autentificat de notarul public C.C.R., SC M.C. SRL a vândut pârâtului M.M., căsătorit cu M.A., terenurile cu nr. top. X. Potrivit concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, suprafața parcelelor cu nr. top. X, cuprinsă în cele două contracte de vânzare cumpărare, nu au făcut obiectul vreunui decret de expropriere, nu sunt afectate de construcții și se găsesc în incinta îngrădită a Aeroportului Internațional Baia Mare. Reținând că reclamantul nu a făcut dovada trecerii terenului cu nr. top.

X în proprietatea statului sau a unității administrativ teritoriale cu titlu valabil, tribunalul a reținut că nu există motive pentru a se constata nulitatea absolută a contractelor de vânzare cumpărare autentificate în anul 1992 și 2001 și a respins acțiunea principală și cererea de intervenție formulată în interesul reclamantului. Prin decizia nr. 169/ A din 21 mai 2009, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a admis în parte apelurile declarate de reclamant și intervenientă. A schimbat în tot sentința, în sensul că a înlăturat dispoziția din sentință referitoare la constatarea renunțării reclamantului la judecata față de pârâta SC M.C.

SRL A admis cererea principală precizată și extinsă în contradictoriu cu pârâții SC M.C. SRL, M.M., M.A., I.M., S.A., P.A., N.D., P.G.V., P.P.V. și P.V. A admis cererea de intervenție accesorie. A constatat apartenența la domeniul public al Județului Maramureș a parcelelor de teren cu nr. top. X, în suprafață de 9.045 m.p. și nr. top. X, în suprafață de 88 m.p., din CF Tăuții de Jos. A constatat nulitatea absolută parțială a contractelor de vânzare-cumpărare din 4 februarie 1992 cu privire la suprafața de 88 m.p. tren și din 25 aprilie 2001 cu privire la suprafața de 9.045 m.p. teren și cu privire la suprafața de 88 m.p. A dispus rectificarea parțială a înscrierilor operate în CF asupra celor două suprafețe.

A respins petitul referitor la deschiderea unei noi coli funciare pentru intervenientă. Instanța de apel a reținut, în esență, că, în anul 1992, A.M., născută P., nu putea dispune de terenul care se regăsea în patrimoniul Cooperativei Agricole de Producție, aspect cunoscut de aceasta, pentru că a uzat de prevederile Legii nr. 18/1991. În plus, în fața notarului nu a fost prezentat actul de donație din anul 1939, ignorându-se, astfel, prevederile art. 43 din Decretul lege nr. 115/1938. Și al doilea contract de vânzare cumpărare este lovit de nulitate absolută, nu doar în virtutea principiului resoluto jure dantis, resolvitur jus accippientis, dar și datorită faptului că una dintre părțile contractante nu mai avea capacitate de folosință, astfel încât, nemaiexistând ca persoană juridică, nu mai putea încheia acte juridice.

Instanța de apel a mai reținut că s-a încheiat un act cu sine însuși, vânzător și cumpărător fiind M.M., cât și faptul că terenul făcea parte din domeniul public, fiind oprit de la vânzare. Prin decizia nr. 6340 din 25 noiembrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de pârâții SC M.C. SRL, M.M. și M.A. împotriva deciziei, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. Instanța de recurs a reținut, în esență, că împrejurările cauzei nu au fost pe deplin stabilite privind suprafața de teren din incinta îngrădită a Aeroportului Baia Mare și nici dacă acest teren constituie în totalitate domeniu public.

După rejudecare, prin decizia nr. 324/ A din 22 decembrie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes a reclamantului. A admis în parte apelurile declarate de reclamant și intervenientă împotriva sentinței, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că: A admis în parte cererea principală precizată și extinsă și cererea de intervenție accesorie. A constatat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 4 februarie 1992, cu privire la suprafața de 8.771 m.p. și cu privire la suprafața de 65 m.p. din CF Tăuții de Jos. A constatat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 25 aprilie 2001 cu privire la suprafața de 8.771 m.p.

și cu privire la suprafața de 65 m.p. din CF Tăuții de Jos. A dispus rectificarea parțială a înscrierilor operate în CF Tăuții de Jos asupra celor două suprafețe de teren. A respins petitul privind constatarea apartenenței la domeniul public al Județului Maramureș a parcelelor, în suprafață de 9.045 m.p. și în suprafață de 88 m.p. A constatat renunțarea reclamantului la judecata petitului referitor la deschiderea unei noi coli funciare pentru intervenientă. A înlăturat din sentință dispoziția referitoare la constatarea renunțării reclamantului la judecata față de pârâta SC M.C.

SRL Instanța de rejudecare în apel a reținut că terenul litigios a fost cooperativizat, așa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar, și că numita A.M., născută P., a formulat cerere în temeiul Legii nr. 18/1991, cerere soluționată favorabil prin emiterea procesului verbal de punere în posesie din 3 decembrie 1997, a adeverinței de proprietate din 3 decembrie 1997 și a titlului de proprietate din 21 iulie 1998. Conform raportului de expertiză întocmit în cauză, terenul cu nr. top. din CF Tăuții Măgherăuș face parte din titlul de proprietate nr. X/1998. Prin sentința civilă nr. 2191 din 3 martie 2010, Tribunalul Maramureș a admis acțiunea formulată de pârâții M.M. și M.A. și a constatat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr. X/1998 în ceea ce privește suprafețele de 1 ha 1700 m.p., 2 ha 1.000 m.p.

și 1 ha 2.900 m.p., situate în intravilanul localității Tăuții Măgheraus. Această hotărâre, însă, nu prezintă relevanță în prezenta cauză, deoarece nu este incident efectul pozitiv sau negativ al autorității de lucru judecat. Instanța de apel a mai reținut că, din ansamblul probatoriului administrat, rezultă cu prisosință apartenența incontestabilă a terenului litigios la domeniul public de interes județean și național. Astfel, prin decizia nr. 988/1964 emisă de Comitetul executiv al Sfatului Popular al Regiunii Maramureș, dată în aplicarea Decretului nr. 409/1955 privind reglementarea transmiterii bunurilor în proprietatea statului, s-a transferat din administrarea sfaturilor populare ale com.

Tăuții Măgheraus, raionul oraș Baia Mare și Lăpușel, raionul Șomcuta Mare, regiunea Maramureș, în administrarea Ministerului Transporturilor și Telecomunicațiilor, Direcția Aviației Civile suprafața totală de 428.549 mp. cuprinsă în colile de carte funciară, printre care și suprafața de 6.889 mp. din imobilul în suprafață totală de 23398 mp., înscris în CF. Tăuții de Jos. Ulterior, prin decizia nr. 443/1966 emisă de Comitetul executiv al Sfatului Popular al Regiunii Maramureș, dată în aplicarea Decretului nr. 409/1955 privind reglementarea transmiterii bunurilor în proprietatea statului, s-a transferat din administrarea Sfatului popular al comunei Tăuții Măgherăuș, din pășunea comunală o suprafață de teren de 45.282 mp în mod definitiv și 19.877 mp teren în mod temporar pentru perioada executării lucrărilor din etapa a doua a Aeroportului Baia Mare.

Prin Decretul nr. 621/1966 emis de Consiliul de Stat al R.S.R., privind exproprierea și trecerea în proprietatea statului a unor terenuri situate în Regiunea Maramureș, în vederea sistematizării și modernizării Aeroportului Baia Mare, s-au expropriat și s-au trecut în proprietatea statului, în administrarea Ministerului Transporturilor suprafețele totale de 20.053 mp., din care 11.012 mp. de la CAP „30 Decembrie" și 9.041 mp. de la CAP „Victoria Socialismului", proprietatea cooperativelor agricole de producție prevăzute în tabelul anexă. Prin hotărâre a Consiliului de Miniștri, s-au scos din circuitul agricol terenurile proprietate de stat, în suprafață totală de 83.334 mp. din comuna Tăuții Măgherăuș, printre care și suprafețele de teren care au făcut obiectul exproprierii de la CAP, dispunându-se trecerea acestor terenuri din proprietatea statului în administrarea Ministerului Transporturilor Auto Navale și Aeriene.

Ulterior, prin Decretul prezidențial nr. 86 din 11 aprilie 1977, s-au expropriat 11.950 mp. de la CAP Tăuții Măgherăuș și 2.000 mp. de la CAP Borlești.

Prin amendamentul nr. 1 vizat pentru conformitate de Comandantul Aeroportului Baia Mare, s-a atestat faptul că în perioada anilor 1977-1979 s-au expropriat și trecut în proprietatea Direcției Aviației Civile - Aeroport Baia Mare, prin Decretele de expropriere nr. 621/1966 și nr. 86 din 11 aprilie 1977, mai multe suprafețe de teren, menționate în anexele la aceste decrete, în vederea realizării Aeroportului Baia Mare, a prelungirii pistei betonate de 1400 mp., cât a fost inițial, la 1800 mp., a radiofarului îndepărtat, a centrului de emisie, etc., existând în acest sens și avizul Oficiului de Cadastru și Organizare a Teritoriului nr. 2526 din 08 iulie 1976, prin adresa nr. 1162 din 07 mai 1998 a Oficiului de Cadastru Agricol și Organizarea Teritoriului Agricol Maramureș, evidențiindu-se faptul că terenul pe care este situat Aeroportul Baia Mare, amplasat administrativ în comuna Tăuții Măgherăuș, nu poate fi folosit în agricultură, întrucât potrivit Legii nr. 18/1991, face parte din domeniul public.

Inițial, prin H.G. nr. 398/1998 s-a atestat inventarul bunurilor care constituiau domeniul public al județului Maramureș, însușit prin hotărârea nr. 57 din 03 octombrie 2001 a Consiliul Județean Maramureș, la poziția 25 figurând 70 ha teren, iar ulterior, prin H.G.. nr. 934/2002 s-a reinventariat domeniul public al județului Maramureș, în sensul că în inventarul bunurilor ce alcătuiau acest domeniu public, pe lângă suprafața de 70 ha teren a aeroportului, a fost inclus și terenul reprezentând pista de decolare/aterizare, căi de rulare, platformă îmbarcare, debarcare pasageri și parcare aeronave, acest inventar fiind însușit și prin H.C.J. Maramureș nr. 51 din 24 iunie 2003. Ulterior emiterii H.G.

nr. 398/1998, printr-o hotărâre judecătorească pronunțată în contencios administrativ, respectiv prin sentința civilă nr. 86 din 16 februarie 2002, Tribunalul Maramureș a anulat în parte Hotărârea nr. 57 din 03 octombrie 2001 a Consiliul Județean Maramureș - prin care a fost însușit inventarul bunurilor ce constituie domeniul public al județului Maramureș, punctele 1.3.8, art. 3 - pista de decolare/aterizare, căi de rulare, platformă îmbarcare, debarcare pasageri și parcare aeronave -, plus alte două poziții, care însă nu vizează litigiul de față, motivat pe faptul că acestea nu constituie domeniul public al județului Maramureș, ci aparțin domeniului public al statului, conform poziției 25 din anexa la Legea nr. 213/1998.

Mai apoi însă, s-a revenit, în sensul că suprafața de 11,02 ha reprezentând pista de decolare/aterizare, căi de rulare, platformă îmbarcare, debarcare pasageri și parcare aeronave să fie reinclusă în domeniul public al județului Maramureș, conform celor statuate prin H.G. nr. 934/2002. Prin urmare, prin H.G. nr. 934/2002 s-a atestat domeniul public al județului Maramureș, printre bunurile ce fac parte din acest domeniu fiind inclusă și suprafața totală de 81 ha teren, constituind incinta Aeroportului Baia Mare, din care 70 ha înscrise inițial în H.G. nr. 398/1998, iar 11,02 ha reprezentând pista de decolare/aterizare, căi de rulare, platformă îmbarcare, debarcare pasageri și parcare aeronave.

Prin contractul de administrare încheiat la 14 mai 2003 între Județul Maramureș, în calitate de proprietar și Aeroportul Baia Mare, în calitate de administrator, acesta din urmă a dobândit dreptul de administrare asupra imobilelor (clădiri și terenuri) situate în corn. Tăuții Măgherăuș, jud. Maramureș, în care își desfășoară activitatea R.A. Aeroportul Baia Mare conform anexei 1 la HCJ nr. 34 din 22 aprilie 2003, iar ulterior prin actul adițional nr. 116/2006 s-a modificat art. l din contract în sensul că obiectul contractului îl constituie bunurile cuprinse în anexa 2 la HCJ nr. 34/2003 și cele din anexa 1 la HCJ nr. 6/2006.

Prin încheierea de admitere nr. 12926 din 20 mai 2009, în baza HCJ nr. 53/2009, nr. 4/2006, nr. 51/2003, nr. 57/2001, a contractului de administrare încheiat la 14 mai 2003, a actelor adiționale la acesta, a HCJ nr. 6 din 23 februarie 2006 și nr. 34 din 22 aprilie 2003, a certificatului de atestare a construcțiilor din 28 mai 2008, precum și a documentației cadastrale avizate sub nr. x/2006, s-a dispus intabularea în CF Tăuții Măgheraus, sub nr. cadastral 5514 a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 789.917 mp și construcțiilor aferente în favoarea Județului Maramureș, domeniul public, precum și a dreptului de administrare în favoarea Aeroportului Baia Mare.

Instanța de rejudecare în apel a mai reținut că, prin raportul de expertiză efectuat în cauză potrivit recomandărilor deciziei de casare, s-a identificat întreaga suprafață împrejmuită cu gard a Aeroportului Internațional Baia Mare și s-a constatat că aceasta este teren de natură curți+construcții, teren cu destinație specială, situat în extravilanul localității Tăuții Măgheraus din județul Maramureș. Deoarece, odată cu edificarea Aeroportului Baia Mare configurația terenului din zona imobilului s-a modificat, inclusiv cursul râului Băița, care delimita în partea sudică parcelele in litigiu, a fost deviat în anul 1976, astfel că limitele acestor parcele de teren nu se mai regăsesc astăzi în realitate pe teren, situație în care determinarea suprafeței de teren din aceste nr. topo.

ocupate de către suprafața împrejmuită a Aeroportului Baia Mare s-a realizat prin suprapunerea hărților cu nr. topo. peste situația rezultata în urma măsurătorilor efectuate asupra întregii suprafețe împrejmuite a Aeroportului Baia Mare. În urma realizării suprapunerii menționate a rezultat că în cadrul suprafeței împrejmuite a Aeroportului Internațional Baia Mare este cuprinsa: - o suprafață de 8.771 mp. din parcela de teren înscrisă în C.F. Tăuții de Jos cu suprafața totală de 23.398 mp. în proprietatea lui M.M., căsătorit cu M.A., materializata pe planul de situație din anexa nr. 1 prin conturul reprezentat cu hașuri de culoare albastră simple înclinate stânga; - o suprafață de 65 mp. din parcela de teren înscrisă în CF Tăuții de Jos cu suprafața totală de 1.079 în proprietatea lui M.M., căsătorit cu M.A., materializata pe planul de situație din anexa nr. 1 prin conturul reprezentat cu hașuri de culoare albastra duble.

După cum s-a arătat si în raportul inițial de expertiza, exproprierile făcute în anii 1966 - 1989 pentru construcția si extinderea Aeroportului Internațional Baia Mare nu au fost operate în CF si nu puteau fi operate deoarece în aceste decrete de expropriere nu s-a făcut identificarea terenurilor după date de carte funciară, iar CAP-urile din zonă nu aveau înscris în CF dreptul de proprietate asupra terenurilor avute în patrimoniu. Diferența de 21.735 mp. care rezulta scăzând suprafața de 789.917 mp., care a fost dată spre administrare la R.A.

Aeroportul Internațional Baia Mare, din suprafața de teren de 811.652 mp., care a rezultat din coroborarea hotărârilor Consiliului Județean Maramureș, indicate de instanța, apare datorită faptului că la încheierea "Actului adițional la Contractul de administrare" s-a avut în vedere doar suprafața de teren înscrisă in CF, iar cu ocazia realizării documentației cadastrale pentru înscrierea în CF a dreptului de proprietate asupra terenului ocupat de Aeroportul internațional Baia Mare au fost excluse suprafețele de teren care erau în litigiu. Conform declarației reprezentanților Aeroportului Internațional Baia Mare si a actelor legale prezentate (Dispozițiile Autorității Aeronautice Civile Romane: RACR-PETA si RACR-SACZ) terenul în litigiu este situat în zona de siguranță a Aeroportului Internațional Baia Mare.

Ulterior, prin completarea la raportul de expertiză tehnică judiciară, expertul a arătat că o suprafață de 8.771 mp din parcela de teren înscrisă în CF Tăuții de Jos cu suprafața totală de 23.398 în proprietatea lui M.M., căsătorit cu M.A., materializata pe planul de situație din anexa nr. 1 prin conturul reprezentat cu hașuri de culoare albastra - simple înclinate stânga si o suprafață de 65 mp.

Din parcela de teren înscrisă în CF Tăuții de Jos cu suprafața totală de 1.079 în proprietatea lui M.M., căsătorit cu M.A., materializata pe planul de situație din anexa nr. 1 prin conturul reprezentat cu hașuri de culoare albastra - duble, au fost cuprinse în nr. cadastral 464 odată cu realizarea cadastrului agricol din anul 1980, dar în raportul inițial s-a strecurat o eroare, în sensul că în Registrul cadastral al extravilanului localității Tăuții Măgheraus, are înscris ca posesor Consiliul Comunal Tăuții Măgheraus si nu ca proprietar cum eronat a fost înscris în raportul inițial. Singura construcție care există pe terenul cu nr. topo.

X, este gardul împrejmuitor al incintei Aeroportului Internațional Baia Mare, materializat în planul de situație din anexa nr. 1 prin linie roșie, dar conform declarației reprezentanților Aeroportului Internațional Baia Mare și a înscrisurilor aflate la dosar, terenul în litigiu este situat în zona de siguranță a Aeroportului Internațional Baia Mare. Instanța de apel a mai reținut că, având în vedere că terenul în litigiu se află în incinta îngrădită a Aeroportului Internațional Baia Mare și reprezintă zona de siguranță, reclamantul justifică un interes legitim și are calitate procesuală activă în prezenta cauză. Cât privește fondul raportului juridic dedus judecății, instanța de apel a reținut că în anul 1992, când A.M., născută P., a vândut către SC M.C.

SRL terenul în litigiu, aceasta nu putea dispune de teren întrucât, pe de-o parte, inițial terenul a fost cooperativizat și a intrat în patrimoniul CAP - aspect cunoscut de A.M., pentru că altminteri aceasta nu ar fi uzat de prevederile Legii nr. 18/1991 -, chiar dacă CAP nu și-a intabulat în cartea funciară dreptul de proprietate dobândit prin cooperativizare și chiar dacă în cartea funciară figura ca proprietar P.M., căsătorită A. În anul 1980 a fost realizat cadastrul general agricol al comunei Tăuții Măgheraus care a inventariat toate terenurile din intravilan si extravilan sub aspectul suprafeței, categoriei de folosință, configurației si proprietarilor de la acea dată. în Registrul cadastral al extravilanului acestei localități terenul care ocupa nr. cad.

464, de natura pășune, în suprafața de 626.216 mp., care ocupa partea vestica a incintei împrejmuite a Aeroportului Internațional Baia Mare (fără pista de rulare) este înscris ca si posesor Consiliul Comunal Tăuții Măgheraus si nu alte persoane fizice. Aceeași concluzie se desprinde și din copiile registrelor agricole aferente perioadei 1981-1985, 1986-1990, 1991-1992, mai sus arătate. Pe de altă parte, ulterior cooperativizării, terenul în litigiu a fost expropriat aspect ce rezultă din deciziile nr. 988/1964 și nr. 443/1966, date în baza prevederilor art. 1 lit. b) din Decretul nr. 409/1964, din Decretele nr. 621/1966, nr. 86/1977 și hotărârea Consiliului de Miniștri.

Mai mult, adresa DDDACC/37 din 01 aprilie 2009 emisă de Institutul de Proiectări pentru Transporturi Auto, Navale și Aeriene SC I. SA și anexele acesteia relevă faptul că proiectarea și construcția obiectivelor Aeroportului Baia Mare s-a finalizat anterior încheierii primului contract de vânzare cumpărare, lucrările efectuate ulterior fiind doar de modernizare și consolidare. De asemenea, expertul a menționat în cuprinsul raportului de expertiză că exproprierile făcute în anii 1966 - 1989 pentru construcția si extinderea Aeroportului Internațional Baia Mare nu au fost operate în CF. De altfel, nici nu puteau fi operate în CF din moment ce decretele de expropriere nu au făcut identificarea terenurilor cu date de carte funciară, iar CAP-urile din zonă nu si-au înscris in CF dreptul de proprietate, iar odată cu construirea Aeroportului Baia Mare configurația terenului din zona imobilului cu nr. topo.

x s-a modificat, inclusiv cursul râului Băița, care delimita în partea sudică parcelele in litigiu, a fost deviat în anul 1976, astfel că limitele acestor parcele de teren nu se mai regăsesc astăzi în realitate pe teren. Prin urmare, primul contract de vânzare cumpărare încheiat în anul 1992 este lovit de nulitate absolută, în temeiul art. 948 pct. 3 și 4 C. civ. coroborat cu art. 968 din cod. Și al doilea contract de vânzare cumpărare este lovit de nulitate absolută, nu numai în virtutea principiului resoluto jure dantis, resolvitur jus accippientis, dar și datorită faptului că, în primul rând, una dintre părțile contractante nu mai avea capacitate de folosință, și nu mai putea încheia acte juridice, în condițiile în care SC M.C.

SRL a fost radiată din registrul comerțului la data de 23 mai 1996. În al doilea rând, este vorba despre un act încheiat cu sine-însuși, cumpărător și vânzător fiind pârâtul M.M., deși aparent, acesta figura la poziția vânzător ca reprezentant al SC M.C. SRL. În al treilea rând, terenul nu putea face obiectul vânzării, întrucât făcea parte din domeniul public, conform Legii nr. 213/1998, fiind astfel oprit de la vânzare, conform art. 1310 teza finală C. proc. civ., în sprijinul aceste opinii stând următoarele argumente: În sfârșit, vânzarea-cumpărarea este lovită de nulitate absolută pentru motivul că terenul obiect al contractului de vânzare cumpărare face parte din domeniul public, contractul intrând astfel sub incidența art. 963 C. civ., art. 1310 C. civ., art. 136 din Constituția României și art. 11 din Legea nr. 213/1998, texte legale care consacră inalienabilitatea bunurilor ce fac parte din domeniul public.

Referitor la petitul din acțiunea principală având ca obiect constatarea apartenenței la domeniul public al Județului Maramureș a parcelelor de teren cu nr. top. x, instanța de apel a constatat că sunt incidente dispozițiile art. III C. proc. civ. potrivit cărora, partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului. Prin urmare, acest capăt de cerere este inadmisibil.

În ceea ce privește petitul din cererea principală, referitor la deschiderea unei noi coli funciare pentru intervenienta accesorie Regia Autonomă Aeroportul Internațional Baia Mare, pentru înscrierea dreptului de proprietate al acesteia în CF asupra imobilelor aparținând domeniului public, instanța de apel a reținut că reclamantul a renunțat la judecata acestuia prin cererea înregistrată la data de 09 iunie 2011. În sfârșit, în ceea ce privește motivul din apelul reclamantului referitor la revenirea asupra cererii sale de renunțare la judecată față de pârâta SC M.C. SRL, instanța de apel a constatat că acesta este lipsit de obiect, întrucât, cererea de renunțare la judecată a fost formulată de reclamant la data de 15 decembrie 2008, după închiderea dezbaterilor și acordarea cuvântului pe fondul cauzei.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs pârâții M.M. și M.A. Invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., recurenții au arătat că decizia atacată este nelegală pentru că motivele pe care se sprijină sunt contradictorii și străine cauzei și este rezultatul aplicării greșite a legii. Astfel, sub un prim aspect, recurenții au reiterat excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantului și a lipsei de interes, pentru motivele prezentate în „notele scrise ” depuse la dosar la data de 5 septembrie 2011. Apoi, au susținut recurenții, instanța de apel nu s-a supus exigențelor și îndrumărilor date prin decizia de casare, ci a procedat la aprecierea inexactă și trunchiată a probațiunii, procedând la aplicarea greșită a legii.

Mai mult decât atât, instanța de apel a reținut doar o parte din concluziile expertizelor efectuate în cauză, înlăturând în mod nejustificat și fără nici un argument concluziile favorabile recurenților - pârâți și respingând obiecțiunile formulate de aceștia la raportul întocmit de ing. Ș.O. Cu privire la soluția respingerii excepțiilor lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a reclamantului, instanța de apel nu a dat nici o explicație și nu a adus nici un argument, dar recurenții au acceptat că argumentele se pot regăsi printre cele față de care s-a constatat nulitatea celor două contracte de vânzare cumpărare. Capătul de cerere având ca obiect constatarea apartenenței parcelelor în litigiu la domeniul public al Județului Maramureș a fost respins de instanța de apel datorită incidenței art. 111 C. proc.

civ., deși prin considerentele hotărârii s-a reținut tocmai ce se solicita a se dispune și anume, nulitatea contractelor. În acest sens, instanța de apel trebuia să privească toate cererile ca pe un întreg, în care constatarea nulității contractelor de vânzare cumpărare derivă din constatarea prealabilă a apartenenței la domeniul public, pentru ca, numai în raport de aceasta reclamantul își justifică calitatea procesuală activă. Prin urmare, prin hotărârea atacată, instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 111 C. proc. civ. Recurenții au mai arătat că instanța de apel trebuia să analizeze calitatea procesuală pasivă nu în raport de capacitatea de folosință și exercițiu la momentul încheierii celor două contracte, ci la momentul sesizării instanței de judecată.

De asemenea, situația renunțării și apoi revenirii la renunțare trebuia privită prin prisma dispozițiilor art. 41 și urm. C. proc. civ. în plus, renunțarea la judecată nu s-a realizat la 15 decembrie 2008, ci prin cererea expresă a reclamantului din data de 12 decembrie 2008, după ce, în prealabil, la data de 8 decembrie 2008, potrivit încheierii de ședință, anterior acordării cuvântului pe fond, reprezentantul reclamantului a solicitat verbal să se ia act de renunțarea la judecată. Cat privește fondul raportului juridic dedus judecății, recurenții au arătat că instanța de apel a avut în vedere argumente străine de cauză atunci când a reținut că terenul a fost cooperativizat anterior exproprierii și trecerii în proprietatea statului.

S-a omis a se observa că mențiunile din Registrul Agricol au doar o valoare declarativă și că, de regulă, proprietarii nu-și declarau în acea perioadă toate terenurile aflate în proprietate. împrejurarea că A.M. nu era membru cooperator și terenul nu era cooperativizat la momentul încheierii primului contract de vânzare cumpărare este confirmată de adresa Primăriei Tăuții Măgheraus nr. 118 din 30 ianuarie 1992, eliberată tocmai pentru a face posibilă vânzarea. Teza cooperativizării terenului nu poate fi susținută pentru că cererea de reconstituire a fost formulată doar de A.I. pentru terenuri ce au reprezentat proprietatea sa și a antecesorilor săi, iar titlul de proprietate a fost eliberat moștenitorilor săi colaterali, ca urmare a decesului petiționarului.

Deși sentința civilă nr. 2191 din 3 martie 2010 a Judecătoriei Baia Mare, prin care s-a anulat parțial titlul de proprietate, nu are autoritate de lucru judecat în cauză, ea produce efecte erga omnes, cu consecința desființării unui act juridic și a efectelor sale. Instanța de apel a mai reținut că terenul în litigiu aparține domeniului public al Județului Maramureș, dar a denaturat înțelesul și efectele actelor normative sau administrative prin care a reținut transmiterea dreptului de proprietate. Astfel, decizia nr. 988/1966, emisă în aplicarea Decretului nr. 409/1955, nu reglementează transmiterea unor bunuri în proprietatea Statului Român, pentru că nici decretul nu reglementează așa ceva.

In același context și în același mod trebuie privită decizia nr. 443/1966 emisă de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Regiunii Maramureș. Interpretarea denaturată a existat și în ceea ce privește Decretul Consiliului de Stat al R.S.R. nr. 621 din 1 august 1966, Decretul prezidențial nr. 86/1977, H.G. nr. 398/1977 și cele două hotărâri ale Consiliului județean Maramureș, nr. 57/2001 și 51/2003, fără să se observe procedura reglementată de Legea nr. 213/1998 în scopul atestării bunurilor ce aparțin domeniului public al unității administrativ teritoriale. Din totalul suprafeței inventariate și apoi aprobată prin H.C.J. nr. 57/2001, de 80 de ha, ar fi trebuit scăzută suprafața de 11,1 ha ce reprezintă pista de decolare/aterizare, căi de rulare, etc. rămânând doar o suprafață de 68,9 ha.

Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare: Critica încadrabilă în dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. vizează faptul că instanța de apel nu s-a supus îndrumărilor date prin decizia de casare. Analizând conținutul deciziei de casare, se constată că, prin decizia nr. 6340 din 25 noiembrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, admițând recursul declarat de M.M., M.A. și SC C. SRL, a casat decizia nr. 169/ A din 21 mai 2009 a Curții de Apel Cluj și a trimis cauza spre rejudecare instanței de apel.

Prin această decizie s-a dat îndrumarea ca, la rejudecare, să se efectueze o nouă expertiză tehnică cadastrală prin care să se identifice întreaga suprafață de teren împrejmuită din incinta Aeroportului Baia Mare și, ca o consecință a verificării hotărârilor de guvern și de consiliu județean prin care a fost atestat inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public, să se stabilească apartenența acestuia la domeniul public. Prin aceeași decizie, s-au dat îndrumări pentru a se avea în vedere că, ulterior emiterii H.G. nr. 398/1998, prin sentința nr. 86 din 16 februarie 2002, Tribunalul Maramureș a anulat în parte hotărârea nr. 57 din 3 octombrie 2001 a Consiliului Județean Maramureș. Instanța de rejudecare în apel s-a conformat întru totul acestor îndrumări, pentru că a dispus efectuarea unei noi expertize și a analizat circumstanțele cauzei prin raportare la toate actele normative la care instanța de recurs a făcut referire.

Faptul că instanța de apel a interpretat probele administrate după rejudecarea cauzei nu reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., atât timp cât instanța de casare nu a tranșat asupra unei anumite chestiuni de drept. Critica referitoare la respingerea obiecțiunilor la raportul de expertiză tehnică formulate de recurenții pârâți la raportul de expertiză întocmit de ing. Ș.O. nu relevă aspecte care ar duce la încălcarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât recurenții nu prezintă punctual motivele pentru care instanța de apel ar fi greșit atunci când a respins motivat obiecțiunile formulate. De altfel, la termenul din 9 iunie 2011, Curtea de Apel Cluj a încuviințat toate obiecțiunile formulate de M.M.

și M.A. la raportul de expertiză efectuat în cauză, iar la 13 octombrie 2011 a încuviințat și parte din obiecțiunile acestor părți la completarea raportului de expertiză, respingând doar obiecțiunile la care expertul a răspuns punctual. Mai susțin recurenții, că instanța de apel nu a adus nici o explicație și nu a dat nici un argument pentru justificarea soluției respingerii excepțiilor lipsei calității procesuale și a lipsei de interes a reclamantului în promovarea cererii de chemare în judecată, dar aceste critici nu pot fi primite pentru că, potrivit notelor de ședință depuse la 5 septembrie 2011, recurenții pârâți au invocate cele două excepții prin raportare la dovada dreptului de proprietate al reclamantului.

Față de această împrejurare, prin încheierea din 13 octombrie 2011, în temeiul art. 137 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel a unit cu fondul cauzei excepția lipsei calității procesuale active. De altfel, chiar recurenții au admis, în final, că argumentele instanței de apel pentru respingerea celor două excepții se regăsesc printre acelea care ar justifica soluției constatării nulității contractelor de vânzare cumpărare. Au mai susținut recurenții că instanța a soluționat greșit și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC M.C. SRL, deoarece trebuia să se raporteze la capacitatea de folosință și de exercițiu de la momentul formulării cererii de chemare în judecată, iar nu la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare.

Această susținere este, evident, nefondată, deoarece instanța de apel nu a analizat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâte, ci a constatat că lipsa capacității de folosință la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare o împiedica să-și asume drepturi și obligații prin acte juridice, motiv pentru care contractul încheiat este lovit de nulitate absolută. Încadrabilă în dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. este și critica privind faptul că, în mod nelegal, instanța de apel a înlăturat din sentință dispoziția referitoare la constatarea renunțării reclamantului la judecata față de pârâta SC M.C. SRL Critica, însă, nu poate fi primită, deoarece, potrivit dispozițiilor art. 246 alin. (4) C. proc.

civ., când părțile au intrat în dezbaterea fondului, renunțarea la judecată nu se poate face decât cu învoirea celeilalte părți. Or, analizând actele și lucrările dosarului, se constată că renunțarea la judecată a intervenit în mod legal după data de 8 decembrie 2008, dată la care a avut loc dezbaterea asupra fondului cauzei. Chiar dacă reprezentantul reclamantului a făcut o declarație verbală de renunțare la judecată în fața instanței, o astfel de declarație nu-și putea produce consecințe juridice decât în baza unei delegații speciale în acest sens date de conducerea Județului Maramureș.

Prin cererea de declarare a recursului, recurenții au reiterat excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantului și a lipsei de interes, pentru motivele prezentate în notele scrise depuse la dosar la data de 5 septembrie 2011 și prin care au arătat că reclamantul, pentru a-și dovedi calitatea procesuală activă trebuia să facă dovada că este titularul dreptului care face obiectul judecății și că are interesul de a valorifica acest drept subiectiv civil. Susținerile recurenților nu sunt fondate. De principiu, pentru a dovedi faptul că are calitate procesuală activă la data introducerii acțiunii, reclamantul trebuie să probeze că există identitatea între persoana sa și cel ce este titular al dreptului afirmat.

În cauză, instanța de judecată a fost sesizată cu o cerere prin care reclamantul Județul Maramureș a solicitat să se constate apartenența la domeniul public a parcelelor cu nr. top. x, în suprafață de 9.045 m.p. și nr. x, în suprafață de 88 m.p. din CF Tăuții Măgherăuș, nulitatea absolută a celor două contracte de vânzare cumpărare ce au ca obiect bunuri ce aparțin domeniului public, precum și a încheierilor de intabulare, rectificarea cărții funciare și deschiderea unei noi cărți funciare pentru intervenienta R.A. Aeroportul Baia Mare. Prin urmare, reclamantul nu a investit instanța de judecată cu o acțiune prin care a solicitat valorificarea și recunoașterea unui drept propriu, situație în care calitatea procesuală activă presupune justificarea unui interes și nu dovedirea dreptului pretins.

Or, reclamantul a dovedit nu numai interesul general, ci și interesul personal, respectiv folosul propriu obținut prin constatarea nulității contractelor. Cu privire la acest aspect, se constată că, reclamantul a susținut că, la data introducerii acțiunii, deținea terenul în litigiu în inventarul bunurilor care constituie domeniul public al Județului Maramureș. Astfel, prin H.G.R. nr. 398/1997 și nu nr. 398/1998, cum în mod greșit s-a reținut în ciclurile procesuale anterioare), Regia Autonomă Aeroportuară Aeroportul Baia Mare, cu sediul în comuna Tăuții Măgheraus, județul Maramureș a trecut de sub Autoritatea Ministerului Transporturilor în autoritatea Consiliului județean Maramureș, iar prin H.G.R.

nr. 934/2002, a fost atestată apartenența la domeniul public al județului Maramureș a bunurilor cuprinse în anexele nr. 1 - 71, în care, în anexa nr. 1 la poziția 3 figurează bunurile R.A. Aeroportul Baia Mare. În anexa nr. 1 la hotărârea de guvern menționată, la nr. crt. 3, se menționează că suprafața de teren aferentă aeroportului este de 80 ha. Urmare a hotărârii de guvern, a fost emisă Hotărârea Consiliului Județean Maramureș nr. 57 din 3 octombrie 2001, în care este inclusă în inventarul domeniului public al județului suprafața totală de 91,36 ha, din care 80 ha aferente aeroportului și 11,36 ha reprezentând pista de aterizare decolare, căi de rulare și platforma de îmbarcare debarcare pasageri și parcare aeronave.

Hotărârea Consiliului Județean a fost anulată în parte prin sentința civilă nr. 86 din 16 ianuarie 2002 a Tribunalului Maramureș, pista în suprafață de 11,36 ha fiind înlăturată din inventarul domeniului public al județului, cu motivarea că reprezintă proprietate publică a statului. Ca o consecință, Consiliul Județean Maramureș a emis o nouă hotărâre, nr. 14 din 26 februarie 2002, prin care suprafața de teren aferentă aeroportului a fost redusă la 80 ha, așa cum a fost menționat în H.G. nr. 398/1997. Ulterior, a fost adoptată H.G. nr. 934 din 29 august 2002, publicată în M. Of. al României nr. 665 din 9 septembrie 2002, privind atestarea domeniului public al Județului Maramureș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Maramureș.

Potrivit mențiunilor din anexa nr. 1 a hotărârii de guvern, la nr. crt. 3, codul de clasificare 1.3.7.2, suprafața de teren aferent de 80 ha, compusă din suprafața menționată prin H.G. nr. 398/1998 și suprafața de 11,02 ha reprezentând pista de decolare/aterizare, căi de rulare platformă de îmbarcare debarcare pasageri și parcare aeronave a fost inclusă în domeniul public al județului Maramureș, constituind incinta Aeroportului Baia Mare. Bunurile care alcătuiesc domeniul public al județului au fost reinventariate prin Hotărârea nr. 51 din 24 iunie 2003 a Consiliului Județean Maramureș, care în urma măsurătorilor exacte în teren a constatat că terenul aferent Aeroportului Baia Mare este de 70 ha.

Prin aceeași hotărâre a consiliului județean privind reinventarierea bunurilor care alcătuiesc domeniul public județean atestat prin H.G. nr. 934/2002, a fost inclusă la poziția intrări și suprafața de 11,01 ha, reprezentând pista de decolare, aterizare, suprafața totală a terenului aferent aeroportului fiind astfel de 81,01 ha. Potrivit îndrumărilor date prin decizia de casare, la rejudecare în apel a fost efectuat un nou raport de expertiză, care, printre altele, a identificat și suprafața de teren ce face obiectul acțiunii și a concluzionat că, dacă se raportează suprafața împrejmuită a Aeroportului Baia Mare la suprafața totală a terenurilor din domeniul public al Județului Maramureș aferentă R.A.

Aeroportul Baia Mare, se deduce ideea că toată suprafața împrejmuită a Aeroportului Baia Mare, de 81,1652 ha, rezultată în urma măsurătorilor (incluzând pista) face parte din domeniul public al Județului Maramureș, diferența dintre cele două suprafețe fiind dată de localizarea efectivă în teren. Expertul a mai constatat că în cadrul suprafeței împrejmuite a Aeroportului Baia Mare este cuprinsă o suprafață de 8.771 m.p. din parcela cu nr. top. x ce a fost înstrăinată lui M.M. și o suprafață de 65 m.p. din parcela cu nr. top. x, înstrăinată, de asemenea, lui M.M. Prin urmare, reclamantul și-a dovedit calitatea procesuală activă în cadrul cererilor având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare cumpărare, deoarece a dovedit că nu este complet străin de actele juridice încheiate și a probat în ce ar consta folosul practic urmărit.

Recurenții au mai susținut că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 111 C. proc. civ., pentru că, deși a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind constatarea apartenenței terenului în litigiu la domeniul public al Județului Maramureș, motivat de incidența dispozițiilor art. 111 C. proc. civ., prin considerentele hotărârii s-a reținut tocmai ce se solicita, respectiv, nulitatea contractelor. Critica nu poate fi primită. Este adevărat că instanța de apel a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind constatarea apartenenței imobilului în litigiu la domeniul public al Județului Maramureș, dar admiterea cererilor având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare cumpărare nu reprezintă o greșită aplicare a dispozițiilor art. 111 C. proc.

civ. Astfel, textul de lege invocat consacră caracterul subsidiar al acțiunii în constatare care constă în faptul că o astfel de cerere nu poate fi primită dacă partea interesată poate cere realizarea dreptului. Făcând aplicarea acestei norme, în mod corect a constatat instanța de apel că cererea reclamantului nu poate fi primită, din moment ce există calea unei acțiuni în realizare, acțiune cu care reclamantul nu a investit instanța de judecată. Respingerea capătului de cerere privind constatarea apartenenței imobilului la domeniul public nu putea conduce în mod automat, așa cum susțin recurenții, la respingerea cererilor având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare cumpărare, deoarece între cele două tipuri de cerere nu există o relație de subsidiaritate.

O astfel de relație există doar atunci când dreptul ce face obiectul unei acțiuni în constatare poate fi valorificat pe calea unei acțiuni în realizare, care, în situația dată, ar fi putut fi o acțiune în revendicare. În cauza de față, reclamantul nu a solicitat valorificarea dreptului său de proprietate prin intermediul unei acțiuni în revendicare, limitându-se doar să solicite constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare cumpărare încheiate de pârâți. Or, analiza unei astfel de cereri presupunea cu necesitate verificarea interesului afirmat, chiar dacă acțiunea în constatarea dreptului a fost respinsă ca inadmisibilă.

De aceea este nefondată și susținerea recurenților referitoare la faptul că instanța de apel ar fi trebuit să privească toate cererile ca pe un întreg, în care constatarea nulității contractelor de vânzare cumpărare derivă din constatarea prealabilă a apartenenței la domeniul public, pentru că, numai în raport de aceasta reclamantul justifică calitatea procesuală activă. Așa cum s-a arătat, în cadrul acțiunii prin care se solicită constatarea unui act juridic, calitatea procesuală activă presupune dovedirea interesului constând în folosul practic urmărit, iar nu dovedirea calității de titular al dreptului pretins. Cât privește fondul raportului juridic dedus judecății, recurenții au susținut că instanța de apel a adus argumente străine cauzei pentru a reține că terenul a fost cooperativizat anterior exproprierii.

Cu privire la această critică, se constată că argumentele instanței de apel nu sunt străine cauzei, în condițiile în care a fost sesizată cu o cerere de chemare în judecată prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare cumpărare și, așa cum însăși instanța de apel a subliniat, avea obligația să verifice dacă terenul în litigiu a fost sau nu cooperativizat, a intrat în circuitul civil și dacă, raportat la această împrejurare, vânzătoarea putea sau nu să dispună valabil de acest teren prin încheierea de acte juridice civile. Pentru a reține faptul că terenul în litigiu a fost cooperativizat anterior exproprierii, instanța nu s-a întemeiat doar pe mențiunile din Registrul Agricol și nici nu a ignorat adresa nr. 118 din 30 ianuarie 1992, emisă de Primăria comunei Tăuții Măgheraus, așa cum susțin recurenții.

Instanța a constatat că la dosar există două adrese emise de aceeași primărie, care conțin relații contradictorii privind cooperativizarea suprafeței de teren în litigiu și a ajuns la concluzia că terenul a fost cooperativizat, chiar dacă titulara dreptului de proprietate nu era membră C.A.P. interpretând și coroborând toate probele administrate în cauză, respectiv mențiunile din registrele cadastrale extravilane și cererile formulate de Ardelean (P.) Măria pentru reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul legilor fondului funciar. Cu privire la terenul a cărei reconstituire a fost solicitată în baza legilor fondului funciar de către A. (P.) M., recurenții au susținut că cererea de reconstituire a dreptului de proprietate a fost formulată doar de soțul vânzătoarei, A.I.

, pentru terenuri care au reprezentat proprietatea sa și a antecesorilor săi. Această teză este total contrazisă de înscrisurile aflate la dosar, care atestă că cererea de reconstituire a fost formulată de cei doi soți A.M. și I. (V.) la data de 5 martie 1991 pentru terenuri care le-au aparținut în proprietate. Este important de subliniat faptul că în cuprinsul cererii de reconstituire, cei doi soți au arătat că parte din teren a fost cedat unor unități de stat. Mai mult decât atât, titlul de proprietate nr. 44094/4 emis la 21 iulie 1998 pe numele lui A.I. (V.), a fost contestat în justiție tocmai de recurenții din prezenta cauză, care, în cuprinsul acțiunii atunci promovate, au arătat că, în mod greșit titlul de proprietate a fost emis pe numele lui A.I.

(V.), pentru că terenul a fost proprietatea personală a soției sale, M., și că, în mod greșit, în titlul de proprietate a fost inclusă și suprafața de teren ce a constituit obiectul contractului de vânzare cumpărare încheiat cu A.M. în anul 1992. De altfel, prin sentința civilă nr. 2191 din 3 martie 2010, Judecătoria Baia Mare a și constatat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate emis pe numele A.I., pentru suprafețele de teren de 1 ha și 1700 m.p., 2 ha și 1000 m.p. și 1 ha și 2900 m.p., motivat de faptul că aceste suprafețe au constituit bunul propriu al vânzătoarei A.M. Prin aceeași hotărâre judecătorească s-a arătat că terenul în discuție nu a fost cooperativizat, iar acest aspect a fost înlăturat de instanța de apel care a constatat că nu este incident efectul pozitiv sau negativ al autorității de lucru judecat.

Cu privire la această constatare a instanței de apel, recurenții au arătat că sentința civilă nr. 2191 din 3 martie 2010 a Judecătoriei Baia Mare nu are autoritate de lucru judecat, dar produce efecte erga omnes. Susținerea nu poate fi primită, deoarece hotărârea judecătorească își produce efectele substanțiale numai între părți, fără să creeze drepturi și obligații față de terții care nu au participat în nici o modalitate la proces și cărora le este opozabilă numai în situația în care aceștia nu fac dovada contrară. Opozabilitatea erga omnes a unei hotărâri judecătorești, invocată de recurenți, există doar în anumite materii, în care modificarea unei situații juridice trebuie recunoscută și respectată de toate subiectele de drept civil (de exemplu, în materie de stare civilă).

De altfel, aceste principii, consacrate doctrinar sub imperiul vechiului C. proc. civ. au fost reglementate ca atare de noul C. proc. civ. prin dispozițiile art. 435. Prin urmare, sentința civilă nr. 2191 din 3 martie 2010 prin care Judecătoria Baia Mare a constatat, printre altele, că terenul ce a aparținut lui A.M. nu a fost cooperativizat, nu este opozabilă reclamantului din prezenta cauză, care a făcut dovada prin înscrisuri că terenul respectiv a fost cooperativizat și apoi expropriat. Cu privire la transmiterea dreptului de proprietate, recurenții au susținut că instanța de apel a denaturat înțelesul și efectele actelor normative sau administrative, însă această critică nu poate fi primită.

Astfel, recurenții pretind că decizia nr. 988/1966, emisă de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Regiunii Maramureș și Decretul nr. 409/1955 nu reglementează transmiterea unor bunuri în proprietatea Statului Român, dar această susținere este infirmată de titulatura și conținutul actelor normative menționate. Decretul nr. 409 din 8 septembrie 1955 avea caracterul unei norme cu caracter general și privea „reglementarea transmiterii bunurilor în proprietatea statului ” . Art. 1 lit. b) din decret prevedea că transmiterea bunurilor între instituțiile centrale de stat și sfaturile populare se face prin ordinul conducătorului instituției centrale de stat sau prin decizia comitetului executiv al sfatului popular regional.

Decizia nr. 988/1964 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Regiunii Maramureș a respectat dispozițiile art. 1 lit. b) din Decretul nr. 409/1955 și a prevăzut transferul din administrarea Sfaturilor populare ale comunei Tăuții Măgheraus în administrarea Ministerului Transporturilor și Telecomunicațiilor a suprafeței totale de 428.549 m.p. cuprinsă în colile de carte funciară Tăuții Măgheraus, Tăuții de Jos și Bozinta Mare, printre care și suprafața de 6.889 m.p. din imobilul înscrise în C.F. Tăuții de Jos, nr. top. x, în suprafață totală de 23.398 m.p. Emiterea deciziei nr. 988/1964 de către Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Raionului Baia Mare nu face altceva decât să ateste faptul că la acea dată imobilele se aflau deja în proprietate de stat și în administrarea sfatului popular al comunei și nu a vizat preluarea unor bunuri v