ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2972/2018

CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2972/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș, secția a II - a civilă, la data de 5 septembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Orașul Tăuții Măgherăuș, prin primar, Județul Maramureș, prin Consiliul Județean Maramureș și RA Aeroportul Internațional Baia Mare, a solicitat anularea, în parte, a procesului-verbal nr. x/25 aprilie 2016, încheiat de Comisia de verificare a dreptului de proprietate sau a altor drepturi reale și acordare de despăgubiri, precum și a Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. x/28 aprilie 2016 acordate pentru imobilul expropriat teren în suprafața de 3500 mp, înscris în CF x Tăuții Măgherăuș, număr cadastral x, obligarea pârâților să plătească reclamanților o justă despăgubire, corespunzătoare valorii reale a terenului expropriat, la o valoare de 80 RON/mp, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea nr. 1709 din 8 septembrie 2016, secția a II-a a Tribunalului Maramureș a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea secției I-a civilă, unde dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2016* la data de 12.09.2016.

Prin sentința civilă nr. 738 din 21 septembrie 2017 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr. x/2016, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Orașul Tăuții Măgherăuș, prin Primar, invocată de către reprezentanta Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș.

A fost respinsă acțiunea față de pârâții Orașul Tăuții Măgherăuș, prin Primar, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.

A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului R.A. Aeroportul Internațional Baia Mare.

A fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Județul Maramureș, prin Consiliul Județean Maramureș, reprezentat de Președintele Consiliului Județean și R.A. Aeroportul Internațional Baia Mare.

A fost dispusă anularea, în parte, a Hotărârii de Stabilire a Despăgubirilor nr. x/28 aprilie 2016, emisă de Comisia de verificare a dreptului de proprietate sau a altui drept real și acordarea despăgubirilor pentru imobilele expropriate constituită în temeiul hotărârii adoptate de Consiliul Județean Maramureș, precum și a procesului-verbal nr. x/25 aprilie 2016, încheiat de Comisia de verificare a dreptului de proprietate, în sensul că s-a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru imobilul expropriat, situat în Tăuții Magherăuș, înscris în CF x Tăuții Măgherăuș, nr. cad. x, teren în suprafață de 3500 mp, la nivelul sumei de 141.030 RON și a fost obligat pârâtul să achite această sumă reclamanților, împreună cu dobânda legală aferentă, începând cu data notării exproprierii în cartea funciară și până la data plății integrale a sumei, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Pârâtul a fost obligat să achite reclamanților suma de 4520 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 29/A din 21 februarie 2018, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Judetul Maramureș, prin Consiliul Județean Maramureș împotriva sentinței civile nr. 738 din 21 septembrie 2017 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr. x/2016; a fost obligat apelantul să plătească intimatei A. suma de 1.000 RON, cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei nr. 29/A din 21 februarie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a declarat recurs pârâtul Județul Maramureș, prin Consiliul Județean Maramureș, cu a cărui soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție în prezenta cauză.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 16 aprilie 2018.

În raport de prevederile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din C. proc. civ. cu referire la art. 499 teza finală din același cod, Înalta Curte urmează a analiza cu prioritate admisibilitatea recursului, față de care constată următoarele:

Conform dispozițiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. stipulează că "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Pentru această categorie de litigii, noua reglementare a instituit doar două grade de jurisdicție, respectiv fond și apel.

În cauză, prin demersul judiciar inițiat la data de 5 septembrie 2016, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Orașul Tăuții Măgherăuș, prin primar, Județul Maramureș, prin Consiliul Județean Maramureș și RA Aeroportul Internațional Baia Mare, a solicitat anularea, în parte, a procesului-verbal nr. x/25 aprilie 2016, încheiat de Comisia de verificare a dreptului de proprietate sau a altor drepturi reale și acordare de despăgubiri, precum și a Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. x/28 aprilie 2016 acordate pentru imobilul expropriat teren în suprafața de 3500 mp, înscris în CF x Tăuții Măgherăuș, număr cadastral x, obligarea pârâților să plătească reclamanților o justă despăgubire, corespunzătoare valorii reale a terenului expropriat, la o valoare de 80 RON/mp, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 255/2010 și Legii nr. 33/1994.

Față de natura pretenției deduse judecății, se reține că aceasta se încadrează în sfera cererilor în materie de expropriere, cauza circumscriindu-se, din acest punct de vedere, dispozițiilor reglementate de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în materie de expropriere. De asemenea, în aceste litigii, nu sunt supuse recursului deciziile pronunțate de instanțele de apel, în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Prin urmare, în raport de conținutul acestor dispoziții legale, precum și de caracterul pretențiilor solicitate de reclamantă prin acțiunea introductivă de instanță, recursul este inadmisibil.

De asemenea, prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., stipulează că au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

În cauză, decizia civilă nr. 29/A din 21 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, este definitivă, în înțelesul textului legal menționat, motiv pentru care împotriva acesteia nu mai poate fi exercitată calea de atac a recursului.

Față de cele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Județul Maramureș prin Consiliul Județean Maramureș împotriva deciziei nr. 29/A din 21 februarie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, ca inadmisibil.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul Județul Maramureș prin Consiliul Județean Maramureș împotriva deciziei nr. 29/A din 21 februarie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18.09.2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-04-18
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 844/2019
Asupra recursului civil de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele: 1. Obiectul cauzei: Prin cererea înregistrată, pe rolul Tribunalului Maramureș, la data de 11.11.2015, reclamanții A., în nume pro
ÎCCJ 2019-03-21
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 615/2019
2017 a Tribunalului Maramureș, secția I civilă a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de chemare în garanție formulată de Municipiul Baia Mare în contradictoriu cu Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietății. A fost respinsă, c
ÎCCJ 2018-03-22
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 971/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 5004 din 28.06.2016 pronunțată de Judecătoria Baia Mare a fost admisă acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. și pârâtul
ÎCCJ 2023-04-05
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1965/2023
mararea procedurilor de expropriere, dată până la care Municipiul Baia Mare trebuia să consemneze prețul de 65.000 EUR dacă dorea cumpărarea imobilului, si până la data plății efective a despăgubirii. Prin contestația înregistrată pe rolul
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2583/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 866 din 17.02.2017 pronunțată de Judecătoria Tg. Mureș în Dosarul nr. x/2016, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâ
Sursă