ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 844/2019

Obiectul cauzei: Prin cererea înregistrată, pe rolul Tribunalului Maramureș, la data de 11.11.2015, reclamanții A., în nume propriu și în calitate de succesor în drepturi al SC B. SRL, radiată și C., în contradictoriu cu Orașul Tăuții Măgherăuș, prin primar, cu Primăria Tăuții Măghierăuș și cu D. au solicitat instanței de judecată pronunțarea unei hotărâri prin care pârâții să fie obligați la plata sumei de 229 682 euro, în RON, la cursul BNR, din ziua plății, reprezentând contravaloare prejudiciu suferit prin pierderea dreptului de proprietate asupra imobilului teren de 8836 mp, situat în Tăuții Măgherăuș, identificat în CF nr. x, nr. topo xc și nr. topo xa, în CF nr. x, nr. cad. x. Totodată au solicitat acordarea și a sumei de 642837 RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului de mai sus, pe perioada 04.02.1992 - 14.11.2012.

Hotărârea pronunțată în primă instanță de tribunal: Prin Sentința civilă nr. 1073 din 08.12.2017 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în Dosar nr. x/2015 a fost respinsă, ca nefondată, excepția lipsei calității procesual pasive a Orașului Tăuții Măgherăuș, prin primar; a fost admisă excepția lipsei calității procesual active a reclamantului A., în calitate de succesor în drepturi al SC B. SRL și a fost respinsă acțiunea introdusă de acesta în contradictoriu cu pârâtul Orașul Tăuții Măgherăuș, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesual activă. Totodată, a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea introdusă de reclamanții A. și C. în contradictoriu cu pârâtul Orașul Tăuții Măgherăuș, prin primar. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâtul Orașul Tăuții Măgherăuș și reclamanții A., în nume propriu și în calitate de succesor în drepturi al SC B. SRL și C..

Hotărârea pronunțată, în apel, de Curtea de Apel: Prin Decizia nr. 64/A din 19 aprilie 2018, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții A., în nume propriu și în calitate de succesor în drepturi al SC B. SRL și C. împotriva Sentinței civile nr. 1073 din 08.12.2017 a Tribunalului Maramureș. Apelanții A. și C. au fost obligați să plătească intimatului Orașul Tăuții Măgherăuș suma de 9.200 RON, cheltuieli de judecată, în apel. Totodată, a admis apelul declarat de pârâtul Orașul Tăuții Măgherăuș, împotriva aceleiași sentințe pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a obligat reclamanții A. și C. să plătească pârâtului suma de 20.000 RON cheltuieli de judecată la fond și a menținut restul dispozițiilor sentinței atacate.

Cererea de recurs: Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții A., C. și A. - succesor în drepturi al SA B.. În dezvoltarea motivelor de recurs, după expunerea detaliată a considerentelor reținute de instanțele de fond și apel, recurenții susțin, în esență, că decizia atacată este nelegală, întrucât în cauză, în conformitate cu dispozițiile de drept invocate în cererea de chemare în judecată, condițiile răspunderii civile delictuale sunt îndeplinite, respectiv: fapta ilicită - care constă în emiterea adeverinței nr. x/31.01.1992, care atestă o situație de fapt și de drept diferită celei stabilite ulterior; prejudiciul cauzat - care constă în contravaloarea terenului pierdut din proprietate. Relativ la condiția referitoare la culpa în producerea prejudiciului, se pretinde că aceasta este îndeplinită, deoarece autoritatea publică avea obligația de a realiza verificări în privința stabilirii corecte a situației juridice a terenului, iar în ceea ce privește legătura de cauzalitate, se arată că, în situația în care nu ar fi fost eliberară această adeverință, notarul nu ar fi încheiat actele translative de proprietate și nu s-ar fi produs prejudiciul solicitat, respectiv contravaloarea terenului care a făcut obiectul actului autentic de vânzare-cumpărare. Recurenții au arătat că prin adeverința nr. x/31.01.1992 a fost atestat dreptul de proprietate a numitei E. asupra terenului și, întrucât s-a menționat că terenul nu a fost niciodată cooperativizat, notarul a încheiat actul translativ de proprietate. Astfel, prejudiciul s-a produs ca urmare a semnării contractului respectiv, în baza unei adeverințe care nu atesta situația juridică, reală, a imobilului supus vânzării. Astfel, anularea - ulterioară - a actului translativ de proprietate a survenit ca o confirmare a nerealității faptelor atestate de adeverința menționată. Așadar, reclamanții susțin că prejudiciul încercat s-a produs prin chiar semnarea contractului, iar fapta ilicită, care a cauzat acest eveniment, constă în emiterea adeverinței în discuție, astfel încât derularea, ulterioară, a evenimentelor reprezintă doar constatări ale prejudiciului cauzat, deoarece încă de la semnarea actului de vânzare-cumpărare reclamanții s-au aflat în imposibilitate de a beneficia de drepturile, legal, recunoscute unui proprietar, determinat de fapta ilicită a pârâtului. Referitor la valoarea prejudiciului, recurenții susțin că aceasta urmează a fi stabilită de către instanța de apel, respectiv, de fond, după casare, în funcție de soluția ce se va pronunța de instanța de recurs. Printr-o altă critică, s-a susținut că instanța de apel a stabilit greșit faptul că justificarea calității procesuale active a lui A., de succesor în drepturi al SC B. SRL, nu ar fi fost posibilă prin invocarea, în apel, și a altor dispoziții legale. Temeiul de drept menționat în cererea de chemare în judecată nu leagă instanța, care poate analiza cererea sub toate aspectele și temeiurile juridice, cu condiția de a se păstra cauza cererii deduse judecății. Or, invocarea și a altor temeiuri de drept, pentru justificarea calității procesuale active, nu reprezintă o schimbare a temeiului judecății, cum eronat s-a reținut în cauză. Recurenții susțin admiterea recursului, casarea deciziei recurate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel. Intimatul Orașul Tauții Magherăuș, prin Primar, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat anularea, ca netimbrat, a recursului, pentru situația în care recurenții nu depun la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, constatarea nulității recursului în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. întrucât criticile formulate nu vizează aspecte de nelegalitate a hotărârii atacate. În subsidiar, s-a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.

Procedura derulată în recurs: Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat la data de 10 septembrie 2018 la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului și, constatându-se că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., completul filtru a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părțile să își exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ. Prin încheierea din data de 17 martie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, reținând dispozițiile art. 493 alin. (5) și (6) și art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., a dispus admiterea în principiu a recursului declarat de reclamanții A., C. și A. - succesor în drepturi al SA B. SRL împotriva Deciziei nr. 64/A din 19 aprilie 2018 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, fixând termen de judecată la 21 martie 2019 cu citarea părților, în ședință publică.

Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând hotărârea atacată, având în vedere raportul întocmit asupra admisibilității în principiu și limita impusă de acele critici din cererea de recurs susceptibile de încadrare în cazul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care succed: Obiectul acțiunii, formulate în prezenta cauză, constă în pretențiile reclamanților îndreptate împotriva pârâtului Orașul Tăuții Măgherăuș în valoare de 229682 euro, plătibili în RON, la cursul BNR, din ziua plății, reprezentând contravaloare prejudiciu suferit prin pierderea dreptului de proprietate asupra imobilului teren de 8836 mp, situat în Tăuții Măgherăuș, identificat în CF nr. x, nr. topo xc și nr. topo xa, în CF nr. x, nr. cad. x și de 642837 RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului menționat, pe perioada 04.02.1992-14.11.2012. În drept, acțiunea în răspundere civilă delictuală a fost fundamentată pe dispozițiile art. 998 - 999 și art. 1000 alin. (3) din C. civ. Prin cererea de recurs, reclamanții au pretins aplicarea greșită a prevederilor legale în ceea ce privește condițiile răspunderii civile delictuale. În cauză, fapta ilicită imputată constă în eliberarea de către pârâtul Orașul Tăuții Măgherăuș a adeverinței nr. x/31.01.1992, în cuprinsul căreia s-a menționat faptul că numita E. nu a fost membră cooperatoare și că terenul (care a fost supus, ulterior, vânzării) nu a fost cooperativizat, situație de fapt și de drept eronată în baza căreia a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. x/04.02.1992. Prin urmare, în opinia recurenților, fapta delictuală constă, în materialitatea acesteia, chiar în emiterea acestei adeverințe, care a condus la perfectarea de către notar a actelor translative de proprietate care, ulterior, au fost anulate, întrucât terenul fusese cooperativizat și, apoi, trecut în domeniul public al statului. S-a pretins că prejudiciul cauzat constă în contravaloarea terenului pierdut din proprietate. Relativ la îndeplinirea condiției referitoare la culpa în producerea prejudiciului, s-a susținut că autoritatea publică trebuia să facă verificări, apte să conducă la stabilirea, corectă, a situației juridice a terenului. Înalta Curte, analizând criticile de nelegalitate care pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., constată caracterul nefondat al acestora, reținând că instanța de apel a aplicat corect dispozițiile legale referitoare la condițiile răspunderii civile delictuale. Premisa de analiză a pretențiilor care vizează plata contravalorii prejudiciului cauzat de către pârâtul-intimat Orașul Tăuții Măgherăuș reclamă verificarea întrunirii condițiilor răspunderii civile delictuale, reglementate de art. 998 și urm. din C. civ.. Astfel, cerințele legii impun ca persoana care a săvârșit un fapt ilicit să repare, integral, prejudiciile ce au rezultat din săvârșirea faptei, dacă sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, prevăzute de textul legal evocat, respectiv: existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu și a unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, ce poate consta în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat. Sub aspectul analizării cerințelor legale, instanțele de fond și apel au reținut corect lipsa caracterul ilicit al faptei imputate pârâtului. Din situația de fapt stabilită de instanțele de fond, rezultă, în esență, că la nivelul anului la care a fost eliberată adeverința nr. x/31.01.1992, terenul în suprafață de 8836 mp, parte din nr. topo xc și 473/1/a din CF x Tăuții de Jos - care a făcut obiectul Dosarului nr. x/2008 - a fost cuprins, odată cu realizarea cadastrului agricol, în numărul cadastral x, imobil ce se afla amplasat în incinta Aeroportului Internațional Baia Mare. S-a reținut că, la nivelul anilor 1966 - 1989, evidențierea în regim de carte funciară nu era regulat ținută, astfel încât cooperativizarea terenurilor și exproprierea imobilelor, intervenite în perioada de referință, nu au fost operate în cartea funciară, întrucât în actele normative de expropriere terenurile nu erau identificate după datele de carte funciară, iar CAP -urile din zonă nu aveau înscrise în CF dreptul de proprietate asupra terenurilor avute în patrimoniu. Pe de altă parte, prin Decizia civilă nr. 324/A/22.12.2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2008 (irevocabilă, prin Decizia civilă nr. 6961/14.11.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă) s-a reținut că, în anul 1992, când E. a vândut către SC B. SRL terenul în litigiu, aceasta nu putea dispune de imobil întrucât bunul se afla deja în patrimoniul CAP, ca urmare a cooperativizării, aspect cunoscut de către vânzătoarea E., care a și uzat de prevederile Legii nr. 18/1991. Totodată, din adresa nr. x/2007 a rezultat că, în urma verificărilor efectuate la OCPI Maramureș și în registrele de evidență din perioada 1954 - 2000, defuncta E. nu a fost membru CAP, însă terenul înscris în CF nr. x, nr. top. x-c, 473/1-a, 472/2/b/14 a fost cooperativizat, parțial, fără acordul proprietarului, din momentul respectiv, neputându-se preciza și suprafața care a fost cooperativizată, întrucât, de-a lungul anilor, în registrele agricole apăreau suprafețe diferite. Or, în contextul circumstanțial reținut în cauză, care nu mai poate fi reevaluat în raport de structura actuală a recursului, se vădește corectă concluzia instanțelor de fond și apel relativ la neîndeplinirea condiției referitoare la existența unei fapte ilicite a pârâtului. În calitate de emitent al adeverinței nr. x/31.01.1992, Primăria comunei Tăuții Măgherăuș a procedat la atestarea unor fapte, ca urmare a verificării documentelor deținute. Faptul că în evidențele de cartea funciară nu era menționată succesiunea operațiunilor de preluare a imobilului prin cooperativizare și, apoi, expropriere a bunului ce a aparținut numitei E., nu poate conduce la concluzia că această lipsă de acuratețe a datelor rezultate din evidențele de carte funciară ar avea semnificația unui fapt juridic ilicit. Așadar, Înalta Curte constată că, prin decizia recurată, instanța de apel a efectuat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale în materie, ca urmare a reținerii imposibilității antrenării răspunderii civile delictuale a pârâtului în lipsa întrunirii condiției referitoare la existența faptei ilicite. Cum prima dintre condițiile răspunderii civile delictuale nu este îndeplinită, Înalta Curte reține că susținerile recurenților referitoare la celelalte condiții prevăzute de art. 998 - 999 din C. civ., respectiv prejudiciul reclamat, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția pârâtului nu se mai impun a fi analizate, atât timp cât cele patru condiții sunt cumulative. În privința susținerii referitoare la nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva încălcării dispozițiilor art. 478 alin. (3) din C. proc. civ. și a reținerii greșite de către instanța de apel a faptului că invocarea altor temeiuri de drept pentru justificarea calității procesuale active ar reprezenta o schimbare a temeiului judecății, Înalta Curte reține că nici această critică nu poate fi primită. În ce privește devoluțiunea care poate fi realizată în cadrul căii de atac de reformare a apelului, trebuie subliniat că aceasta rămâne guvernată de două reguli fundamentale: tantum devolutum quantum apellatum și tantum devolutum quantum iudicatum. Astfel, dacă prima regulă își găsește consacrarea în dispozițiile art. 477 din C. proc. civ. (limitele efectului devolutiv sunt determinate de ceea ce s-a apelat), cea de-a doua este reglementată de art. 478 din C. proc. civ., care limitează efectul devolutiv la ceea ce s-a judecat în primă instanță. Această din urmă regulă, înseamnă interdicția pentru părți de a schimba cadrul procesual [alin. (1) al art. 478 din C. proc. civ..], de a se folosi de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât cele invocate în primă instanță, în motivarea apelului ori prin întâmpinare [alin. (2) al aceluiași articol] și, de asemenea, interdicția schimbării calității părților, a cauzei juridice sau obiectului cererii de chemare în judecată, precum și a formulării de pretenții noi [alin. (3) al art. 478 din C. proc. civ..]. În speță, cu ocazia judecării cauzei la instanța de fond, reclamantul A., în calitate de succesor în drepturi al SC B. SRL a invocat, pe de o parte, în motivarea demersului său judiciar, o transmisiune legală a dreptului de proprietate asupra terenurilor din patrimoniul SC B. SRL în patrimoniul propriu, anterior radierii societății, iar, pe de altă parte, a mai invocat încheierea unui contract de vânzare-cumpărare, în anul 2001, între SC B. SRL și A. și C.. Ca temei de drept, a invocat prevederile art. 236 (abrogat), art. 231 alin. (1) și art. 233 alin. (4) din Legea nr. 31/1990. Prin memoriul de apel, în justificarea calității sale procesuale active de succesor în drepturi al SC B. SRL, reclamantul A. a susținut că a dobândit dreptul de proprietate asupra terenurilor în temeiul Legii nr. 31/1009, astfel încât perfectarea celui de al doilea contract de vânzare-cumpărare nu își mai avea rostul. Sub acest aspect, evocând dispozițiile art. 172 din Legea nr. 31/1990, apelantul a arătat că dizolvarea SC B. SRL a fost urmată de procedura lichidării, iar dreptul de proprietate asupra bunurilor a fost transmis în temeiul art. 186 din Legea nr. 31/1990, în conformitate cu repartizarea propusă de lichidator (respectiv, de A.), adică a repartizării întregului activ aflat în patrimoniul societății, către asociatul unic, A.. Dacă, într-adevăr, instanța nu este ținută de temeiul juridic din cererea de chemare în judecată, în ipoteza în care acesta este indicat eronat, în privința obiectului și a cauzei juridice (adică, faptul juridic ce reprezintă fundamentul dreptului pretins) a acțiunii, instanța nu le poate schimba. Or, raport la contextul factual expus, instanța de apel a reținut corect incidența art. 478 alin. (3) din C. proc. civ., în conformitate cu care schimbarea cauzei juridice a cererii de chemare în judecată nu este permisă în apel, de vreme ce justificarea în fapt și drept a calității procesuale active a reclamantului A., de succesor în drepturi al SC B. SRL, reprezintă o cauză juridică diferită în apel față de cea invocată la fond, prin cererea de chemare în judecată. Pentru considerentele expuse, reținând netemeinicia criticilor de nelegalitate invocate de recurenți, în temeiul dispozițiilor art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanții A., C. și A. - succesor în drepturi al SA B. împotriva Deciziei nr. 64/A din 19 aprilie 2018 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă. În temeiul dispozițiilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ. se va dispune obligarea recurenților la plata către intimatul pârât Orașul Tăuții Măgheruș a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1823 RON, cuantumul onorariului de avocat fiind redus, în aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., având în vedere următoarele considerente: Textul sus invocat prevede că instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă, motivat, partea din cheltuielile de judecată, reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea nici un efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său. Analizând proporționalitatea onorariului avocatului intimatului-pârât (în cuantum integral de 12.000 RON) cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în această etapă procesuală, determinat de elemente precum complexitatea și dificultatea litigiului, se apreciază că suma de 1.000 RON are un caracter rezonabil, raportat inclusiv la durata litigiului în fața Înaltei Curți. Drept urmare, se impune acordarea cheltuielilor de judecată, reduse, în acest cuantum, către intimatul-pârât Orașul Tăuții Măgheruș.