ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5383/2010

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin decizia nr. 70/A din 28

ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca

nefondat apelul declarat de pârâta C.N.L.R. SA împotriva sentinței civile nr.

306 din 4 martie 2009 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

S-a reținut că prima instanță a avut

în mod corect în vedere dispozițiile obligatorii ale Deciziei nr. XX pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii când a

stabilit că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond

acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității

deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.

Toate înscrisurile depuse în copie

au fost vizate pentru conformitate cu originalul iar partea putea să solicite

prezentarea originalelor, însă nu a înțeles să conteste legalitatea acestora

nici în fața primei instanțe care a administrat proba cu înscrisuri, nici în

fața instanței de apel.

Din dovezile administrate rezultă că

strada pe care este situat imobilul în litigiu a purtat în timp diverse

denumiri. Faptul că este vorba de unul și același imobil este dovedit de

identificarea cadastrală, care nu a făcut obiectul vreunei dezbateri în cauza

de față.

2.1. Motive

Pârâta C.N.L.R. SA a declarat

recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care a formulat următoarele critici:

Instanța de apel a făcut greșita

aplicare a dispozițiilor Deciziei nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție și a ignorat necesitatea parcurgerii procedurii administrative

prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Etapa necontencioasă prevăzută de

Legea nr. 10/2001 are caracter obligatoriu. Numai în situația în care se

constată un refuz nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la

notificarea părții interesate este aplicabilă Decizia nr. XX/2007 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție în sensul că instanța de judecată este competentă

să soluționeze pe fond acțiunea persoanei îndreptățite.

Instanța de apel a încălcat

dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. pentru că, deși la dosarul cauzei

s-a depus adresa nr. 920009-0324 din 30 ianuarie 2009 eliberată de Primăria

Timișoara, din care rezultă adresa și nr. poștal corecte ale imobilului în

litigiu, instanța de apel a înțeles să nu ia în seamă această clarificare și a

procedat la obligarea pârâtei la retrocedarea unui imobil care nu mai poartă în

prezent nr. 18 pe Bd. T. din Timișoara.

Instanța de apel avea îndatorirea de

a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, ceea ce însemna

identificarea corectă a imobilului a cărui restituire se cere.

2.2. Analiza făcută de instanța de

recurs

Recursul nu este întemeiat, și va fi

respins pentru următoarele considerente:

Instanțele de fond au respectat

dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secții Unite, prin

Decizia nr. XX/2007 în sensul că, î

n aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr.

10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în

perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989,

i

nstanța

de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația

formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care

s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și

acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității

deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.

În speță, așa cum rezultă din

Dispoziția nr. 1380 din 27 aprilie 2007 emisă de Primarul Municipiului

Timișoara, pentru restituirea imobilului în litigiu a fost înaintată

notificarea nr. 3 din 1 august 2001. Prin aceeași dispoziție, dosarul privind

imobilul în litigiu a fost transmis spre competentă soluționare către RA L.N., sucursala

Timiș.

De vreme ce, până la 9 iunie 2008,

când a fost înregistrată cererea de chemare în judecată, nu a fost emisă

decizie/dispoziție asupra notificării, înseamnă că se poate vorbi de un refuz

nejustificat al pârâtei de a răspunde notificării.

Întrucât, în respectarea deciziei

enunțate, instanțele au analizat fondul raportului juridic litigios, nu au fost

încălcate prevederile art. 329 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ. care

stabilesc obligativitatea pentru instanțe a dezlegării date prin decizia asupra

recursului în interesul legii, motiv pentru care criticile formulate nu

întrunesc cerințele art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Nu poate fi primită critica

privitoare la nesocotirea principiului rolului activ al judecătorului.

În etapa recursului, în care critica

vizează numai nelegalitatea hotărârii, s-ar fi putut invoca, eventual, faptul

că instanțele de fond nu au ordonat dovezi pentru a lămuri aspectele privitoare

la adresa imobilului. Împrejurarea că instanțele au dat o anumită interpretare

înscrisurilor administrate vizează temeinicia hotărârii, care nu poate fi

cercetată în această etapă.

Față de cele ce preced, Înalta Curte

a apreciat că instanțele de fond au aplicat corect dispozițiile procedurale

incidente în cauză, motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. recursul va fi respins ca nefondat, cu consecința rămânerii irevocabile a

hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta

C.N.L.R. SA împotriva deciziei civile nr. 70/A din 28 ianuarie 2010 a Curții de

Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19

octombrie 2010.