ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4863/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș la data de 1 februarie 2007, reclamanții B.E.D.B., B.C.M.I., B.A.J. și B.G. au chemat în judecată C.N.L.R. SA și Primăria Târgu-Mureș, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligate pârâtele la restituirea în natură, în baza Legii nr. 10/2001, a unor încăperi și a terenului aferent din imobilul situat în Târgu Mureș, județul Mureș. Prin sentința civilă nr. 19 din 10 ianuarie 2008, Tribunalul Mureș și-a declinat competența de soluționare a cauzei către Tribunalul București, cu motivarea că sediul unității deținătoare, C.N.L.R. SA, este în București. Prin sentința civilă nr. 305 din 4 martie 2009, Tribunalul București, secția a IV a civilă, a admis cererea reclamanților și a obligat pe pârâta C.N.L.R.

SA. să restituie reclamanților, în deplină proprietate și posesie, imobilul situat în Târgu Mureș, județul Mureș, constând în spațiul XI încăperile 16 și 17 și terenul aferent; a respins cererea formulată, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Târgu Mureș, reținându-se lipsa calității procesuale pasive a acestui pârât. Pe baza probelor administrate în cauză, instanța de fond a reținut că este întemeiată acțiunea formulată de reclamanți, aceștia dovedindu-și calitatea de persoane îndreptățite la restituire, precum și faptul preluării abuzive a imobilului de către stat. Împotriva hotărârii respective, în termenul legal de 15 de la comunicare, a declarat apel pârâta C.N.L.R. SA, arătând că instanța de fond era datoare să pună în vedere reclamanților să clarifice erorile materiale strecurate în certificatul de moștenitor nr. 30/2003, în baza art. 129 alin. (4) și (5) C. proc.

civ., deoarece susținerea că actele sunt valabile, de vreme ce nu au fost anulate, nu este suficientă. Totodată, instanța trebuia să lămurească modul în care imobilul a trecut în proprietatea statului și identitatea persoanei de la care imobilul a fost preluat și că era necesară depunerea unor copii legalizate de pe actele de proprietate. De asemenea, cererea este prematură deoarece C.N.L.R. a fost chemată în judecată înainte de a fi investită cu soluționarea notificării, care i-a fost înaintată de Primăria Târgu Mureș după soluționarea acesteia, în parte, astfel că C.N.L.R. SA nu se află în situația de a fi refuzat să răspundă la notificarea părții interesate. Prin decizia civilă nr. 6A din 5 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondată, cererea de apel formulată de apelanta C.N.L.R.

SA împotriva sentinței civile nr. 305 din 4 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Municipiului București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți B.E.D.B., B.C.M.I., B.A.J. și B.G.H. și intimatul Municipiul Târgu - Mureș. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că sunt neîntemeiate motivele de apel formulate de către pârât, întrucât prima instanță nu a încălcat prevederile art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ., în condițiile în care probele și dovezile suplimentare solicitate de pârâtă nu erau utile soluționării cauzei.

Aceasta întrucât calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la restituirea în natură, în ceea ce privește imobilul situat în Municipiul Târgu - Mureș, a fost stabilită cu putere de lucru judecat prin sentința civilă nr. 1385/2005 a Tribunalului Mureș rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 41 din 24 martie 2006 a Curții de Apel Târgu Mureș și decizia civilă nr. 10378/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Prin hotărârea respectivă, s-a dispus restituirea, către aceiași reclamanți, a imobilului arătat mai sus, cu excepția spațiilor locative care nu se găseau în detenția persoanei notificate, ci în posesia C.N.L.R. SA, spații solicitate în prezenta cauză.

În al doilea rând, s-a constatat că în mod corect prima instanță a reținut că nu este prematură cererea formulată de către reclamantă, întrucât etapa administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 nu este obligatorie, ci are drept scop rezolvarea rapidă a cererilor, pe cât posibil fără intervenția judiciară, iar în cauză, scopul etapei administrative nu mai poate fi atins, după 8 ani de la depunerea notificării. S-a concluzionat sub acest aspect ca niciun drept al unității deținătoare nu a fost încălcat prin rezolvarea cererii de către instanță, iar pe de altă parte, aceasta avea posibilitatea să se apere în fața instanței de fond sub toate aspectele. Împotriva deciziei respective, la data de 15 februarie 2010, în termen legal, a declarat recurs pârâta C.N.L.R.

criticând-o ca fiind nelegală și solicitând modificarea acesteia, în sensul admiterii apelului declarat împotriva hotărârii primei instanțe care să fie schimbată în tot, prin respingerea cererii formulate de reclamanți, în principal, ca prematur introdusă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată. Prin motivele de recurs depuse odată cu cererea, pârâta a criticat decizia recurată sub două aspecte, referitor la prematuritatea cererii introductive și la încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. În dezvoltarea primului motiv de recurs, a susținut faptul că, în mod greșit, instanța de apel a soluționat motivul având ca obiect prematuritatea cererii introductive.

Aceasta întrucât cererea de chemare în judecată a pârâtei a fost depusă la Tribunalul Mureș pe data de 9 iulie 2007, cu câteva luni înainte de investirea acesteia cu soluționarea notificării, respectiv pe data de 12 decembrie 2007. Pentru acest aspect cererea a fost prematur formulată, întrucât dispozițiile art. 25 din Legea nr. 10/2001 prevăd termenul legal de 60 de zile de la primirea notificării sau a depunerii actelor doveditoare, termen în care unitatea deținătoare trebuie să emită decizie sau dispoziție, precum și faptul că s-a făcut o greșită aplicare a Deciziei nr. XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, etapa necontencioasă prevăzută de drept act normativ, având un caracter obligatoriu.

În dezvoltarea celui de-al doilea motiv de recurs, s-a susținut că au fost încălcate prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., întrucât instanța de apel avea îndatorirea, în baza exercitării rolului activ, de a clarifica chestiunile legate de inexactitățile din certificatul de moștenitor nr. 30/2003; de anul nașterii petentei; de identitatea persoanei de la care a fost preluat imobilul, de moștenirea de pe urma bunicii paterne, sau de pe urma bunicii materne. Sub acest aspect, a învederat faptul că, în mod greșit, instanța de apel a apreciat că nu sunt necesare aceste clarificări și nici nu a pus în vedere intimaților să procedeze la lămurirea aspectelor invocate. În drept, pârâta a invocat în susținerea recursului prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Analizând recursul declarat de pârâtă prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat și-l va respinge, avându-se în vedere considerentele ce se vor succede. În primul rând, este neîntemeiat motivul de recurs formulat de pârâtă referitor la soluția dată de instanța de apel cu privire la prematuritatea cererii introductive. Astfel, pornind de la obiectul acțiunii civile, înseamnă că o altă condiție pentru exercitarea acțiunii și dobândirea calității de parte în procesul civil, este reprezentată de „drept” care, pentru a putea fi valorificat pe cale de acțiune, trebuie să respecte anumite cerințe, printre care se numără aceea ca – dreptul să fie actual, adică să nu fie supus unui termen sau condiție suspensivă.

Dacă dreptul nu este actual, lipsa acestei condiții poate fi invocată prin intermediul excepției de prematuritate. Raportată la datele speței, această excepție de prematuritate a fost soluționată corect de către instanța de apel, întrucât nu se poate susține faptul că acțiunea formulată de reclamanți trebuia respinsă ca prematur introdusă, câtă vreme dreptul acestora, de a solicita măsuri reparatorii, în baza Legii nr. 10/2001, de la unitatea deținătoare a imobilului aflat în litigiu, există și este actual. Pe de altă parte, nu le poate fi imputat reclamanților faptul că Dispoziția nr. 158 din 12 februarie 2004 emisă de Primăria Municipiului Târgu - Mureș ca urmare a notificării înregistrate sub nr. 5257 din 19 februarie 2002, a ajuns cu întârziere în posesia recurentei-pârâte C.N.L.R.

SA. Prin prevederile art. 3 din Dispoziția nr. 158 din 12 februarie 2004 Primăria Târgu - Mureș a respins cererea de restituire în natură a spațiului ocupat de L.N., din imobilul situat în str. B., urmând ca notificarea împreună cu documentele aferente să fie comunicate L.N. Dispoziția respectivă a fost contestată în instanță de către reclamanți sub toate aspectele, inclusiv în ceea ce privește conținutul art. 3, pronunțându-se în acest sens sentința civilă nr. 1385 din 28 octombrie 2005 a Tribunalului Mureș, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 41A din 24 martie 2006 a Curții de Apel Târgu Mureș și irevocabilă prin decizia civilă nr. 10378 din 14 decembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

Odată închis ciclul procesual prin care s-a menținut dispozițiile art. 3 din Dispoziția nr. 158 din 2 februarie 2004, Primăria Târgu Mureș avea obligația să înainteze notificarea reclamanților, împreună cu documentele aferente, către C.N.L.R. SA., lucru care nu s-a realizat decât foarte târziu, în cadrul dosarului nr. 3339/2007 al Tribunalului Mureș al cărui obiect l-a constituit cererea reclamanților către această pârâtă de a le restitui în natură spațiul nr. XI, încăperile 16 și 17 din imobilul situat în municipiul Târgu - Mureș. Prin urmare, reclamanții au fost pe deplin îndreptățiți să solicite direct în instanță de la pârâtă, în calitatea sa de unitate deținătoare, restituirea în natură a părții din imobilul aflat în posesia acesteia, fără să mai aștepte vreme îndelungată emiterea unei dispoziții sau decizii de către unitatea deținătoare.

De altfel, unitatea deținătoare avea posibilitatea să emită dispoziție sau decizie, chiar pe parcursul derulării litigiului dintre părți, lucru care nu s-a realizat, ceea ce explică conduita recurentei-pârâte, scopul acesteia fiind acela de a întârzia pe cât posibil emiterea unei decizii sau finalizarea procesului. În consecință, instanța de apel a făcut, sub acest aspect, o corectă aplicare a Deciziei nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite. Este neîntemeiat și celălalt motiv de recurs având ca obiect încălcarea de către instanța de apel a prevederilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., ce reglementează rolul activ al judecătorului.

Nu au fost încălcate aceste dispoziții legale, întrucât toate chestiunile legate de inexactitățile din certificatul de moștenitor nr. 30/2001, de anul moștenirii petentei, de identitatea persoanei de la care a fost preluat imobilul, de moștenirea de pe urma bunicii paterne sau materne – fuseseră clarificate cu putere de lucru judecat prin sentința civilă nr. 1385 din 28 octombrie 2005 a Tribunalului Mureș, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 41A din 24 martie 23006 a Curții de Apel Târgu Mure și decizia civilă nr. 10378 din 14 decembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

Prin hotărârea respectivă, s-a tranșat cu putere de lucru judecat faptul că de la antecesoarea reclamantei B.G.B., s-a preluat de către stat, în baza Decretului-lege nr. 92/1950, imobilul situat în str. B., compus din 18 apartamente și imobilul situat pe aceeași stradă la nr. 3, format din 4 apartamente, precum și faptul că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la restituire. Față de cele arătate, se constată că nu subzistă motivul de modificare invocat, art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârâta C.N.L.R. SA se privește ca fiind nefondat și se va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C.N.L.R. SA împotriva deciziei civile nr. 6/A din 5 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2010.