ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1221/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1221/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1029 din 28

iunie 2005 a Tribunalului Mureș a fost admisă excepția lipsei calității

procesuale pasive a intimatului Statul Român prin Primăria municipiului

Târgu-Mureș și a fost respinsă contestația ca fiind îndreptată împotriva unei

persoane fără calitate procesuală, însă în urma apelului promovat de

contestatoare, prin decizia nr. 467/A din 10 noiembrie 2005 a Curții de Apel Târgu-Mureș s-a desființat integral hotărârea atacată și s-a dispus trimiterea cauzei

spre rejudecare Tribunalului Mureș, considerându-se că urmează a se lămuri în

fata instanței de fond calitatea procesuală a părților. În rejudecare, această

cauză a fost conexată la dosarul având ca obiect cererea formulată împotriva

pârâtei SC F.A. SA.

În cauză s-a dispus de către

instanță efectuarea unei expertize în vederea evaluării apartamentului nr. 1 cu

destinația de farmacie, ale cărei concluzii se regăsesc în raportul de

expertiză depus la dosar (filele 75-92).

Prin sentința civilă nr. 2672 din 23

noiembrie 2006 Tribunalul Mureș a respins ambele acțiuni formulate de

reclamante. În privința acțiunii exercitate împotriva dispoziției nr. 1426/2005

emisă de Primarul municipiului Târgu-Mureș s-a apreciat că a rămas fără obiect

întrucât prin dispoziția nr. 2974 din 25 aprilie 2006 a primarului localității s-a îndreptat eroarea strecurată în prima dispoziție, în sensul că s-a

menționat că se restituie în natură 3 spații comerciale și nu 2. În privința

acțiunii exercitate împotriva pârâtei SC F.A. SA, s-a apreciat că la data

depunerii notificării de către reclamante, pârâta avea capital privat, astfel

că fiind incidente prevederile art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001,

în mod legal s-a respins cererea de restituire, prin decizia consiliului de

administrație.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel reclamantele, iar prin decizia civilă nr. 36/A din 15 martie 2007 a Curții de Apel Târgu-Mureș acesta a fost admis și în urma desființării hotărârii pronunțate,

s-a dispus rejudecarea cauzei de către Tribunalul Mureș. În considerentele

hotărârii s-a menționat că se impune ca instanța de rejudecare să verifice și

să analizeze distinct pentru fiecare dintre cele două spații imobiliare (cel cu

destinație de farmacie, deținut de pârâta SC F.A. SA și apartamentul înstrăinat

în favoarea numitei D.E., în temeiul Legii nr. 112/1995) legalitatea și

temeinicia dispozițiilor emise.

Prin sentința civilă nr. 497 din 28

martie 2008 a Tribunalului Mureș, s-a admis contestația formulată de petentele B.E.M.

și N.M.M. și în consecință:

S-a anulat decizia din data de 2

februarie 2005 emisă de SC F.A. SA Târgu-Mureș și a obligat-o pe aceasta la

restituirea în natură către petente a imobilului reprezentând apartamentul nr.

1, cu destinația de farmacie, situat în Târgu-Mureș, județul Mureș, înscris în C.F.

nr. 987/111 col. Târgu-Mureș, cu număr topografic 2260, 2261, 2262, 2264,

apartament compus din oficină, laborator, magazie, WC, situat în corpul A, 1

pivniță în subsolul corpului B, 1 garaj în corpul D, 1 depozit în corpul E.

S-a dispus modificarea în parte a

dispoziției nr. 1426 din 8 februarie 2005 emisă de Primarul municipiului

Târgu-Mureș în sensul că art. 3 va avea următorul conținut:

„Art. 3 - Se acordă măsuri reparatorii

prin echivalent, pentru apartamentul nr. 1 din corpul B de clădire, situat în

Târgu-Mureș, județul Mureș, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005".

Pârâtele SC F.A. SA și Primăria

municipiului Târgu-Mureș au fost obligate la plata către petente a câte unei

sume de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel, în termen legal, pârâtul Primarul municipiului Târgu-Mureș,

solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și exonerarea

pârâtului de la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, s-a arătat că

prin sentința atacată nu s-a modificat în nici un fel dispoziția de primar

emisă, stabilindu-se doar în concret modalitatea de despăgubire, respectiv

despăgubiri bănești.

În ceea ce privește expertizele

efectuate, acestea au fost dispuse de către instanță fără o analiză atentă a

dispozițiilor legale, acestea nu s-au dovedit a fi probe concludente,

pertinente și utile cauzei deduse judecății.

S-a dispus înaintarea dosarului

Comisiei Centrale pentru Acordarea Despăgubirilor, pentru stabilirea

modalității de despăgubire și a valorii de circulație a imobilului.

Aceste evaluări se efectuează în mod

gratuit iar în aceste condiții, efectuarea a două expertize nu are nici o

utilitate și nu s-a indicat în dispozitivul sentinței atacate valorile

stabilite de experți.

Împotriva aceleiași sentințe a

declarat apel și pârâta SC F.A. SA, solicitând admiterea apelului, schimbarea

în parte a sentinței civile atacate și respingerea contestației ca fiind

nefondată și menținerea deciziei Consiliului de Administrare al SC F.A. SA din

data de 2 februarie 2005 ca fiind temeinică și legală.

S-a considerat că hotărârea primei

instanțe este nelegală, deoarece apartamentul nr. 1 din imobilul situat în

Târgu-Mureș, str. Republicii, nr. 4, nu a fost naționalizat fără titlu valabil,

întrucât apartamentul mai sus menționat a fost naționalizat în temeiul

Decretului nr. 134/1949. Naționalizarea farmaciei s-a efectuat cu respectarea

dispozițiilor considerate ca legale în acea vreme.

Antecesorul reclamantului nu poate fi

inclus în categoria persoanelor exceptate de la aplicarea Decretului nr.

92/1950 întrucât profesia de farmacist nu era considerată o profesie liberală.

Caracterul liberal al profesiei de

farmacist a fost recunoscut abia în anul 1997 prin adoptarea Legii nr. 81,

privind exercitarea profesiunii de farmacist.

Ca atare, s-a considerat că prin

prisma legislației în vigoare la acea vreme, naționalizarea imobilelor deținute

de farmaciști au urmat spiritul legii, astfel încât nu se poate reține că naționalizarea

s-ar fi făcut cu încălcarea dispozițiilor legale.

Mai mult, în temeiul Legii nr.

10/2001 sunt imobile reluate în mod abuziv, imobilele preluate în temeiul

următoarelor acte normative: Decretul nr. 92/1950; Legea nr. 119/1948, Decretul

nr. 410/1948, Decretul nr. 478/1954, Decretul nr. 111/1951, Legea nr. 139/1940,

acte normative care nu includ și Decretul nr. 34/1949.

Ca urmare a naționalizării, statul a

dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului transmițând un drept de

administrare în favoarea O.F.R. Târgu-Mureș.

Apelanta SC F.A. SA este succesoarea

în drepturi și obligații a fostului O.F. Mureș, evidențiat ca fiind titular al

unui drept de administrare directă asupra imobilului în speță.

Prin prisma prevederilor Legii nr.

15/1990 Oficiul farmaceutic s-a organizat sub forma unei societăți comerciale

pe acțiuni, având inițial ca unic acționar statul, noua societate, SC F.A. SA

preluând activul și pasivul patrimonial fostei unități de stat.

Această susținere este confirmată și

de H.G. nr. 15/1991, act normativ care în anexa la pct. 17 confirmă înființarea

noii societăți comerciale prin reorganizarea fostului O.F. Târgu-Mureș.

Potrivit art. 2 al acestui act normativ societățile comerciale farmaceutice pe

acțiuni se înființează prin preluarea activului și pasivului de la oficiile

farmaceutice. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 19 din Legea

nr.

15/1990

a avut loc inventarierea

patrimoniului unității supuse transformării, stabilindu-e capitalul social al

noii societăți prin evaluarea patrimoniului în conformitate cu H.G. nr.

945/1990.

Cu privire la dovada titlului de

proprietate asupra imobilului, practica instanțelor judecătorești este

constantă în a aprecia că hotărârea guvernului de înființare a societății

constituie titlu de proprietate pentru imobilul în litigiu, deoarece s-a

prevăzut expres că în patrimoniul acesteia intră toate drepturile și

obligațiile ce formau patrimoniul fostei unități.

În speță, apartamentul din litigiu

se afla în administrarea fostului O.F., care a dobândit acest drept de

administrare în baza încheierii RPR Tribunalul Popular al Raionului

Târgu-Mureș, fiind inclus ulterior în capitalul social al SC F.A. SA, prin

transformarea dreptului de administrare directă în drept de proprietate .

Mai

mult, pentru imobilul ce constituie obiectul litigiului, apelanta achita anual

impozit pe clădire și se comportă ca un bun proprietar achitându-se de toate

obligațiile ce-i revin unui proprietar.

Prin decizia civilă nr. 33 A din 17 martie 2009 Curtea de Apel Târgu

Mureș a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâtele Primăria

Municipiului Târgu Mureș și SC F.A. SA, continuat de succesorul în drepturi.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reținut următoarele:

Prin apelul declarat de SC F. de SC F.A. SA se contestă restituirea în

natură către moștenitorul fostului proprietar a apartamentului nr. 1, cu

destinația de farmacie, situat în Târgu-Mureș, înscris în C.F. nr. 987/III col.

Târgu-Mureș, nr. top. 2260, 2261, 2262, 2264.

Așa cum rezultă din Extrasul de la fila 5 dosar 2817/1988 imobilul a

fost preluat în baza Decretului nr. 92/1950.

Conform extrasului de C.F. (fila 6) a fost înscris în favoarea fostului O.F.R.

Târgu-Mureș un drept folosință, în baza adresei emise de fostul Sfat Popular al

orașului Târgu-Mureș (fila 16) și a referatului întocmit de oficiul juridic

(fila 15).

Potrivit art. 20 din Legea nr. 15/1990 actualizată „Bunurile din

patrimoniul societății comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepția celor

dobândite cu alt titlu".

Conform art. 645 C. civ. legea este unul din modurile în care se poate

dobândi proprietatea, însă după cum rezultă din textul de lege mai sus arătat,

societățile comerciale constituite prin reorganizarea fostelor unități

economice de stat, sunt proprietare asupra bunurilor din patrimoniul lor numai

dacă acestea nu le-au fost atribuite cu alt titlu.

Ori, imobilul din litigiu a fost transmis în folosință și nu în

proprietate. Bunul fiind transmis numai în folosință, conform părții a doua a

art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, acest drept nu s-a transformat în

drept de proprietate la momentul intrării în vigoare a legii.

Astfel, imobilul nu putea fi evidențiat nici în patrimoniul societății

comerciale, decât cu dreptul aferent de folosință.

A considera altfel, ar însemna ca prin simpla evidențiere în patrimoniul

societății comerciale să se recunoască transmiterea dreptului de proprietate,

ceea ce ar contraveni dispozițiilor legale referitoare la modurile de dobândire

a dreptului de proprietate.

Din aceste considerente, indiferent că imobilul a fost preluat de stat

cu titlu sau fără titlu, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 29 din Legea nr.

10/2001 republicată.

De asemenea, în cadrul procesului de privatizare, prin contractul de

vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 8 din 19 februarie 1999 încheiat între FPS și SC

A.P. I.N.C. s-au cumpărat acțiuni, părți ale capitalului social și nu active,

corespondent al patrimoniului, respectiv imobile, astfel încât prin aceasta nu

s-a dobândit un drept de proprietate asupra imobilului, iar pe de altă parte,

nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 46 din Legea nr. 10/2001 republicată.

Cad sub incidența acestui text numai actele juridice de înstrăinare cu titlu

particular, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, nu și privatizarea

prin cumpărarea pachetului de acțiuni.

Prin art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1), art. 9 alin. (1) din Legea nr.

10/2001 republicată, legiuitorul plasează pe primul loc principiul reparării în

natură a prejudiciului, dând o forță subsidiară, secundară principiului

reparării prin echivalent.

Întrucât imobilul se află în proprietatea Statului Român și dând

eficiență principiului mai sus enunțat, prima instanță în mod just a dispus

restituirea în natură a imobilului mai sus menționat. Pe de altă parte, la data

înregistrării notificării – 18 mai 2001 – obligația restituirii imobilelor

preluate abuziv revenea și societăților comerciale privatizate, punându-se în

discuție și retroactivitatea legii civile prevăzută de art. 15 alin. (2) din

Constituția României.

În ceea ce privește apelul declarat de Primarul Municipiului Târgu

Mureș, trebuie reținut că reclamantul, prin contestația formulată împotriva

Dispoziției nr. 1426/2005 a solicitat obligarea pârâtelor la plata despăgubirii

recalculată pentru apartamentul nr. 1 (corp B), conform valorii de circulație a

acestuia, și nu potrivit valorii calculate la nivelul anilor 1995, în baza

Legii nr. 112/1995.

Prin acțiunea formulată reclamantul a obținut ca despăgubirea să fie

recalculată conform valorii de circulație, respectiv în temeiul prevederilor

Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Astfel, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 274 C. proc. civ.,

apelanta fiind în culpă procesuală, iar sumele acordate reprezintă onorarii

avocațiale și nu contravaloarea expertizelor efectuate (fila 12 dosar nr.

3065/2007 al Tribunalului Mureș), (fila 6 dosar nr. 210/43/2007 al Curții de

Apel Târgu-Mureș, fila 7 dosar 2817/1988/2005 al Tribunalului Mureș).

Împotriva deciziei a declarat recurs SC R. SA care a susținut următoarele

motive de nelegalitate: se consideră că este incident art. 304 pct. 9 teza III C.

proc. civ., hotărârea fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii; astfel,

s-ar fi interpretat greșit, art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 privind

dovada dreptului de proprietate al SC F.A. SA asupra imobilului în litigiu.

Se consideră a fi incidente dispozițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr.

15/1990 conform cărora bunurile din patrimoniul societății comerciale sunt

proprietatea acestora, restituirea unui imobil deținut de o societate

comercială nu este posibilă decât dacă statul sau o unitate administrativă mai

este fie acționar majoritar, fie măcar deținător al unui pachet de acțiuni cu o

valoare de cel puțin valoarea imobilului.

Se susține că legiuitorul a permis ca restituirea în natură a unui

imobil aflat în patrimoniul societății comerciale să fie posibilă doar în acele

cazuri în care statul se mai află într-un raport patrimonial față de un imobil

la un mod cel puțin cât este valoarea imobilului; a obliga recurenta la

predarea imobilului ar însemna ca acționarii să fie lipsiți de această valoare

a obiectului material al acțiunilor dobândite și drept urmare, intimatele au

dreptul să solicite despăgubiri bănești conform dispozițiilor Legii nr.

10/2001.

Se consideră că în speță, sunt aplicabile prevederile art. 29 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora pentru imobilele evidențiate în

patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute

la art. 21 alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri

în condițiile legii speciale.

Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și a

dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că

recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:

Dispozițiile art. 9 din Legea nr. 10/2001 prevăd că imobilele preluate

în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află, în prezent, se restituie în

natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de

orice sarcini. Incidența legii este stabilită „erga omnes”, indiferent de

calitatea deținătorului.

Legea specială instituie prevalența restituirii în natură a imobilului

către persoana îndreptățită, prevalență care este o consecință și a prevederii

art. 52 din lege ce înlătură dreptul la aplicarea orice alte prevederi

contrare, căutând să indisponibilizeze bunul de la restituirea în natură.

Motivele de recurs invocate de recurentă nu pot fi primite, în mod just

instanțele de judecată au interpretat și aplicat prevederile art. 19 și art. 20

din Legea nr. 15/1990, reținând că imobilul în cauză a fost atribuit doar în

folosința fostului oficiu farmaceutic și nu în proprietate. De asemenea, corect

s-a considerat că art. 20 din Legea nr. 15/1990 precizează că societățile comerciale

înființate prin reorganizarea fostelor unității economice de stat sunt

proprietare asupra bunurilor din patrimoniul lor numai dacă acestea le-au fost

atribuite cu alt titlu; imobilul în cauză nu a fost dobândit în urma procesului

de privatizare, privatizarea realizându-se în modalitatea vânzării pachetului

majoritar de acțiuni de către Fondul Proprietății de Stat.

Nici susținerile recurentei privind aplicabilitatea dispozițiilor art.

29 alin. (1) din Legii nr. 10/2001 nu pot fi primite, în mod just instanțele au

considerat că la data înregistrării notificării, 18 mai 2005, era în vigoare

forma inițială a Legii nr. 10/2001, ce prevedea obligația restituirii în natură

și de către societățile comerciale privatizate, reținându-se în mod corect și

principiul neretroactivității legii civile prevăzut de art. 15 alin. (2) din

Constituția României.

Nefiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., deoarece instanța de judecată corect au aplicat și interpretat

dispozițiile legale incidente, se va respinge recursul ca nefondat și în baza

art. 312 C. proc. civ. se va menține sentința civilă ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC R. SA împotriva deciziei nr. 33 A din 17 martie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 25 februarie 2010.