ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2847/2009

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 954 din 14 octombrie 2008 pronunțată în dosarul

nr. 6312/30/2008, Tribunalul Timiș a admis acțiunea precizată și formulată de

reclamanții MUNICIPIUL TIMIȘOARA reprezentat prin Primar și CONSILIUL LOCAL AL

MUNICIPIULUI TIMIȘOARA, a constatat rezoluțiunea de drept a contractului de

vânzare-cumpărare nr. 126 din 27 octombrie 2003 și restabilirea situației

anterioare perfectării contractului, a dispus evacuarea pârâtei din spațiul

situat în imobilul din Timișoara, SAD 3 cu obligarea acesteia la predarea

spațiului și la plata sumei de 13.557 lei cu titlu de despăgubiri pentru

folosința spațiului în perioada octombrie 2003 – martie 2007, a luat act de

renunțarea reclamanților la obligarea pârâtei la 162.468,85 lei reprezentând

rate, dobânzi și majorări de întârziere și a obligat pârâta față de reclamanți

la 22,3 lei, cheltuieli de judecată.

Din examinarea coroborată a actelor și lucrărilor de la dosar, prin

prisma dispozițiilor legale în materie, instanța de fond a reținut starea de

fapt astfel cum a fost redată de reclamanți, incidente fiind dispozițiile art. 969,

art. 998, art. 1021, art. 1429 C. civ. cât și ale art. 12 din Legea nr. 550/2002,

și a dispus admiterea cererii așa cum a fost formulată și a constatat

rezoluțiunea de drept a contractului de vânzare-cumpărare nr. 126 din 27

octombrie 2003, dispunând restabilirea situației anterioare perfectării

contractului, evacuarea pârâtei din spațiul situat în imobilul din Timișoara, SAD

3 și obligarea acesteia la predarea respectivului spațiu. Totodată, a fost

obligată pârâta la plata despăgubirilor în cuantum de 13.557 lei pentru

folosința spațiului în perioada octombrie 2003 – martie 2007, calculate la

nivelul chiriei practicate în această perioadă și actualizată cu indicii de

inflație.

Apelul formulat de pârâtă a fost admis prin decizia civilă nr. 44 din 9

martie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara și sentința a fost

schimbată în sensul că acțiunea a fost respinsă.

Pentru a se pronunța, astfel, a reținut că între părți, la data de 27

octombrie 2003 a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 126, SC G.B.

& N. G. SRL în calitate de cumpărător și Primarul Municipiului Timișoara,

în calitate de vânzător, contract ce are ca obiect transmiterea dreptului de

proprietate asupra spațiului de prestări servicii în suprafață de 106,58 mp,

situat în imobilul din Timișoara, având 8,35% părți comune indivize către

pârâta SC G.B. & N. G. SRL.

Pârâta a achitat suma de 162.468,85 lei reprezentând rate, dobânzi și

majorări de întârziere, deși, pretențiile invocate în cererea de chemare în

judecată au fost precizate la suma de 13.557 lei pentru folosința spațiului în

perioada octombrie 2003 – martie 2007.

Cu toate acestea, comunicându-se o sumă mai mare, la care s-au calculat

și accesoriile, apelanta le-a achitat în întregime.

Cererea reclamantei, în vederea rezoluțiunii contractului nr. 126 nu mai

are, astfel, obiect având în vedere că motivul pentru care s-a introdus

acțiunea și s-a cerut să se constate rezoluțiunea de drept a contractului de vânzare-cumpărare

nr. 126 din 27 octombrie 2003, restabilirea situației anterioare, respectiv

evacuarea pârâtei din spațiul situat în Timișoara, SAD3 și obligarea acesteia

la predarea respectivului spațiu, precum și la plata despăgubirilor în cuantum

de 13.557 lei pentru folosința spațiului în perioada octombrie 2003 – martie

2007, s-a întemeiat pe neplata, în întregime a sumei convenite ca preț, la data

stabilită.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs reclamanții, invocând

motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ.

În cadrul primului motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., au susținut că cererea de chemare în judecată a fost întemeiată, în

principal, pe dispozițiile art. 1368 C. civ. și, în subsidiar pe dispozițiile

art. 12 alin. (4) din Legea nr. 550/2002, astfel că soluționarea cauzei, în

primă instanță, revenea Judecătoriei Timișoara.

În cadrul motivelor de recurs, prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ., au arătat că potrivit contractului și art. 12 alin. (4) din Legea

nr. 550/2002, s-a prevăzut rezoluțiunea de drept a contractului încheiat în

baza acestei legi, fără a mai fi necesară punerea în întârziere și fără altă

formalitate, încât neîndeplinirea obligațiilor la termen, nu putea conduce

decât la admiterea acțiunii, instanța trebuind să constate rezilierea de drept,

chiar dacă în timpul procesului obligațiile ar fi fost îndeplinite – fapt

nedovedit, de altfel.

Analizând recursul se găsește fondat pentru considerentele ce se vor

arăta în continuare.

Referitor la motivul de recurs, prevăzut

de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., se constată că potrivit textului legal,

acesta este incident atunci când instanța de judecată nesocotește formele de

procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc.

civ., altele decât actele de procedură îndeplinite de un judecător necompetent,

o asemenea neregularitate subsumându-se expres motivului de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 3 C. proc. civ., limite în care urmează a fi analizată prima

critică.

Sub acest aspect, se constată că,

într-adevăr, obiectul dedus judecății vizează constatarea rezoluțiunii de drept

a unui contract, evacuare și obligare la daune-interese, temeiul juridic al

acțiunii, constituindu-l Codul civil (art. 1368), dar și dispozițiile art. 12

alin. (4) din Legea nr. 550/2002, act normativ în baza căruia a fost încheiat

contractul.

Cum acest act normativ special nu

reglementează competența de soluționare a cauzelor privind executarea unor

astfel de contracte, este incident dreptul comun, iar din aplicarea dispozițiilor

art. 2 alin. (1) pct. a C. proc. civ. raportat la natura comercială a

raportului juridic ce face obiectul contractului dedus judecății și valoarea

acestuia care este mai mare de 100.000 lei, se constată că Tribunalul Timiș ca

primă instanță a fost legal sesizat.

De altfel, investirea acestei instanțe

s-a făcut urmare pronunțării sentinței civil nr. 4144 din 24 aprilie 2007 a

Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosarul nr. 2669/325/2007, rămasă

irevocabilă prin neatacarea ei cu recurs.

Următoarele critici au fost subsumate

motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., incidente

atunci când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a

schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al contractului,

respectiv când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată

cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În privința acestora dar cu nesocotirea

principiului înscris în art. 969 C. civ., potrivit căruia convențiile legal

făcute cu putere de lege între părțile contractante a trecut peste termenii

conveniți de părți, stabilind alte drepturi și obligații în privința sancțiunii

care se aplică, în caz de neexecutare a contractului, art. 7 alin. (2) din

contract trebuind a fi interpretat în strânsă corelare cu art. 12 alin. (4) din

Legea nr. 550/2002, în baza căreia s-a încheiat contractul și potrivit cărora,

în cauză, s-a stabilit un pact comisoriu de gradul IV pentru neplata succesivă

a 2 rate, la termen.

Prin urmare, instanța de apel nu putea

lua act de îndeplinirea obligațiilor ulterior operării pactului comisoriu,

consecința juridică fiind, dimpotrivă, aceea a constatării intervenirii

rezilierii de drept, așa cum legal a stabilit prima instanță de judecată, în

acest caz, rolul instanței rezumându-se doar la verificarea îndeplinirii

condițiilor prevăzute în pactul comisoriu, respectiv întârzierea celor două

rate consecutive astfel că apelul pârâtei trebuia respins și nu admis.

Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (2) C.

proc. civ., raportat la art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recursul va fi

admis și hotărârea modificată în sensul respingerii apelului formulat de

pârâtă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de reclamanții MUNICIPIUL TIMIȘOARA - prin PRIMAR și

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIȘOARA împotriva deciziei civile nr. 44 din

9 martie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, pe

care o modifică, în sensul că respinge apelul formulat de pârâta SC G.B. &

N. G. SRL Timișoara împotriva sentinței nr. 954/PI din 14 octombrie 2008,

pronunțată de Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2009.