ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1620/2010

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 9 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 2974/2/2010 a fost menținută starea de arest a inculpaților F.F. (fiul lui M. și al P.), C.M. (fiul G.) și G.F. (fiul lui A. și al I.). Pentru a dispune astfel instanța a reținut că inculpații, împreună cu alte persoane, au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție din 1 aprilie 2010 pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 în cazul inculpaților C.M.

și G.F. și de complicitate la aceeași infracțiune prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 în cazul inculpatului F.F., comisar de poliție, că aceștia au fost arestați în baza art. 148 lit. f) C. proc. pen., că în cauză s-a fixat primul termen de judecată la 30 aprilie 2010 și că de la data arestării nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri preventive. Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații F.F., C.M. și G.F., care au susținut că măsura arestării preventive nu este justificată și au solicitat revocarea acesteia și judecarea lor în stare de libertate. Recursurile declarate nu sunt întemeiate. În conformitate cu dispozițiile art. 300 1 alin. (1) C. proc.

pen. după înregistrarea dosarului la instanță, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea și temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive. Potrivit alin. (3) al aceluiași text, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, instanța menține, prin încheiere motivată arestarea preventivă. Pe de altă parte, prin art. 5 alin. (1) lit. c) din C.E.D.O. s-a stabilit că o persoană poate fi lipsită de libertate când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune. Din examinarea actelor dosarului se constată că inculpații au fost arestați în baza art. 148 lit. f) C. proc.

pen. existând motive temeinice de a bănui că recurenții C.M. și G.F. au comis infracțiunea de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 constând în aceea că în cursul lunii septembrie 2009 și noiembrie 2009 au vândut unor colaboratori sub acoperire mai multe doze de heroină cu suma de 50 lei doza și că recurentul F.F., ofițer de poliție judiciară cu gradul de comisar a comis infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 constând în aceea că în anul 2009 a ajutat mai multe persoane bănuite de trafic ilicit de droguri de mare risc să se sustragă de la urmărirea penală, transmițându-le în mod repetat, informații privind locurile de efectuare a perchezițiilor domiciliare ori de constatare a unor infracțiuni privind traficul ilicit de droguri și devenind astfel complici la această infracțiune gravă.

Având în vedere că de la data arestării – 11 februarie 2010 în cazul inculpatului F.F. și 23 martie 2010 în cazul inculpaților C.M. și G.F. și până în momentul de față, nu rezultă că au dispărut temeiurile avute în vedere la luarea măsurii și constatând că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică derivat din natura, gravitatea și rezonanța în comunitate a faptei, Curtea consideră că încheierea primei instanțe de menținere a stării de arest este legală și temeinică și conformă cu dispozițiile evocate. În consecință, constatând nefondate criticile formulate de recurenți, Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații F.F., C.M.

și G.F., cu obligarea acestora la cheltuieli judiciare către stat. Se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu desemnat inculpaților C.M. și G.F. să fie avansat din fondul M.J.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații F.F., C.M. și G.F. împotriva încheierii din 9 aprilie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 2974/2/2010. Obligă recurentul inculpat F.F. la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Obligă recurenții inculpați C.M. și G.F. la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul M.J. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 aprilie 2010.