ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4462/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 99din 18 ianuarie 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, a fost declinată cererea de revizuire formulată de revizuenții B.S., B.A., V.D., N.P. și N.G., pe temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., împotriva deciziei civile nr. 3239 din 2 noiembrie 2005 a Curții de apel Timișoara despre care s-a susținut că este contradictorie cu decizia aceleiași instanțe, nr. 633 din 1 iunie 2005. Învestită cu soluționarea cererii, Înalta Curte a dispus, prin încheierea din 26 aprilie 2006, suspendarea judecății în baza art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ca urmare a decesului revizuentei V.D. Cauza a rămas în nelucrare până la 6 mai 2010, când s- a procedat, din oficiu, la repunerea pe rol în vederea discutării perimării.

Înalta Curte urmează să constate intervenită sancțiunea perimării, având în vedere următoarele considerente: Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, în materie civilă. Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și aceasta să se datoreze atitudinii procesuale culpabile a părții. Sancțiunea perimării operează, deopotrivă, și în situația în care suspendarea s-a dispus pe temeiul art. 243 C. proc.

civ., având în vedere că, potrivit art. 245 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., trebuie solicitată reînceperea judecății, „prin cererea de redeschidere, făcută cu arătarea moștenitorilor”. Altfel spus, perimarea este incidentă cu condiția ca, timp de un an să nu se fi săvârșit în cauză niciun act de procedură în vederea judecării ei, situație datorată lipsei de diligență a părții, care nu a acționat în acest scop, deși avea posibilitatea să o facă. Singura derogare pe care o face legiuitorul, pentru ipotezele reglementate de art. 243 C. proc. civ., vizează suspendarea cursului perimării pe o perioadă de 3 luni, sub condiția însă, ca respectivele situații având ca efect prorogarea termenului, să fi intervenit în cele din urmă 6 luni ale termenului de perimare (atunci când suspendarea judecății s-a dispus deci, pe un alt temei decât cel reprezentat de art. 243 C. proc.

civ.). În speță, nu se regăsește vreo astfel de situație, care să fi condus la prelungirea termenului de perimare, care a început să curgă de la data la care s-a oprit cursul judecății, ca urmare a decesului uneia dintre părți. Se va constata așadar, că nu a avut loc o repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecății, în condițiile art. 245 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. și că lăsarea pricinii în nelucrare este imputabilă părților [care nu au invocat faptul că ar fi fost împiedicate de a stărui în judecată datorită unor împrejurări mai presus de voința lor, în sensul art. 250 alin. (3) C. proc. civ.]. În consecință, în condițiile în care, până la împlinirea termenului de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc.

civ., nu s-a înregistrat cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecății, se va reține întrunirea în cauză a cerințelor prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât Înalta Curte urmează să constate perimată cererea de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimată cererea de revizuire formulată de revizuenții B.S., B.A., V.D., N.P., N.G. împotriva deciziei nr. 3239/R din 2 noiembrie 2005 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 septembrie 2010.