ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3825/2010

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 344 din 24 aprilie

2000 pronunțată de Tribunalul Constanța, s-a respins acțiunea formulată de

reclamanta K.C., în contradictoriu cu pârâții Consiliul local Constanța,

Municipiul Constanța, prin primar, R.A.E.D.P.P. Constanța și intervenienta M.N.

și s-a respins cererea de interveniență ca nefondată.

Împotriva acestei

sentințe reclamanta K.C. declarat apel, criticând-o ca fiind dată cu încălcarea

și aplicarea greșită a legii.

Prin Decizia civilă

nr. 317 din 19 decembrie 2000, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția

civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă.

Împotriva acestei din

urmă hotărâri a declarat recurs reclamanta K.C.

Prin încheierea de

ședință din data de 29 septembrie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția civilă și de proprietate intelectuală, a suspendat judecata cererii de

recurs a Deciziei nr. 317 din 19 decembrie 2000 a Curții de Apel Constanța,

secția civilă, în temeiul art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., constatând

că la strigarea cauzei nu a răspuns niciuna dintre părți și că nu s-a solicitat

judecarea cauzei în lipsă.

La data de 20 aprilie

2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu, a repus cauza pe rol în

vederea discutării perimării.

Analizând această

excepție, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele

considerente:

Potrivit art. 248

alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație,

apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se

perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din

vina părții, timp de un an, în materie civilă.

Rezultă că, pentru a

interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală

în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această

lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții.

Altfel spus,

perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit nici un

act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de

diligență a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau

posibilitatea să o facă.

Aceasta este și

situația în speță, unde, după suspendarea judecății recursului pe temeiul art.

243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 29 septembrie

2006, părțile au lăsat să treacă un interval de timp de un an fără să fi

săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății recursului.

Astfel, din

verificarea actelor dosarului reiese că, până la data de 24 aprilie 2010 când

s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) și (5)

C. proc. civ., părțile nu au înregistrat nicio cerere de repunere a cauzei pe

rol în vederea continuării judecății.

Reținând, așadar,

întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C.

proc. civ., constatând, totodată, că, potrivit aceluiași text de lege,

perimarea operează de drept și că, potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc.

civ., ea se poate constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte

urmează să constate perimată cererea de recurs cu a cărei judecată a fost

învestită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat

recursul declarat de reclamanta K.C. împotriva Deciziei nr. 317 din 19

decembrie 2000 pronunțată de Curtea de Apel constanța, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 iunie 2010.

Procesat

de GGC - NN