ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4536/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 717 din 13 noiembrie 2001 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția civilă, s-a respins acțiunea formulată de reclamanții B.E.A. și B.A.B., în contradictoriu cu pârâții Consiliul local Constanța, Municipiul Constanța, prin primar, Statul Român prin Ministerul Finanțelor și Asociația familială „A.O.M.". Împotriva acestei sentințe reclamanții B.E.A. și B.A.B. au declarat apel, criticând-o ca fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. Prin decizia civilă nr. 151/C din 5 decembrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanți. Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs reclamanții B.E.A.

și B.A.B. Prin încheierea de ședință din data de 13 octombrie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a suspendat judecata cererii de recurs a deciziei nr. 151/C din 15 decembrie 2002 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, în temeiul art. 243 pct. 1 C. proc. civ., constatând că nu a fost depus certificatul de moștenitor de pe urma defunctului B.A.B. La data de 23 aprilie 2010 , Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu, a repus cauza pe rol în vederea discutării perimării. Prin încheierea de ședință din data de 4 iunie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a înaintat dosarul la completul 6. La data de 29 iunie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, din oficiu, a repus cauza pe rol în vederea discutării perimării.

Analizând această excepție, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții, timp de un an, în materie civilă. Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții. Altfel spus, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligentă a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă.

Aceasta este și situația în speță, unde, după suspendarea judecății recursului pe temeiul art. 243 pct. 1 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 13 octombrie 2006, părțile au lăsat să treacă un interval de timp de un an fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății recursului. Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că, până la data de 23 aprilie 2010 când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) și (5) C. proc. civ., părțile nu au înregistrat nicio cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecății. Reținând, așadar, întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., constatând, totodată, că, potrivit aceluiași text de lege, perimarea operează de drept și că, potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc.

civ., ea se poate constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să constate perimată cererea de recurs cu a cărei judecată a fost învestită. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Constată perimat recursul declarat de reclamanții B.E.A. și B.A.B. împotriva deciziei nr. 151/C din 5 decembrie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 septembrie 2010.