ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5537/2010

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Împotriva deciziei civile nr. 17/C din 13

ianuarie 2002 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, au declarat recurs

reclamantele A.M. și M.M.R.

Prin încheierea de ședință din data de 22

iunie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, a menținut măsura suspendării recursului declarat de reclamantele

A.M. și M.M.R., împotriva deciziei nr. 17/C din 13 ianuarie 2002 a Curții de

Apel Constanța, secția civilă, în temeiul art. 47 alin. (1) din Legea nr.

10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în

perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, constatând că cererea de repunere

pe rol formulată de Ivănescu Rodica (care nu este parte în proces) nu este

susținută, având în vedere că nu au intervenit motive noi, care să justifice

repunerea cauzei pe rol.

La data de 12 iulie 2010, Înalta Curte de

Casație și Justiție, din

oficiu, a repus

cauza pe rol în vederea discutării perimării.

Analizând această excepție, Înalta Curte

constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ.,

orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și

orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar

împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții, timp de un

an, în materie civilă.

Rezultă că, pentru a interveni perimarea

în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află,

trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în

nelucrare să fie cauzată de culpa părții.

Altfel spus, perimarea operează cu

condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit nici un act de procedură în

vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligentă a părților,

care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă.

Aceasta este și situația în speță, unde,

după menținerea suspendării judecății recursului pe temeiul art. 47 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001, măsură dispusă la termenul din 22 iunie 2009, părțile au

lăsat să treacă un interval de timp de un an fără să fi săvârșit vreun act de

procedură în vederea reluării judecății recursului.

Astfel, din verificarea actelor dosarului

reiese că, până la data de 12 iulie 2010, când s-a împlinit termenul de

perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) și (5) C. proc. civ., părțile nu

au înregistrat nicio cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării

judecății.

Reținând, așadar, întrunirea în cauză a

condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ.,

constatând, totodată, că, potrivit aceluiași text de lege, perimarea operează

de drept și că, potrivit art. 252 alin. (1) teza 1 C. proc. civ., ea se poate

constata și din oficiu de către instanța, Înalta Curte urmează să constate

perimată cererea de recurs cu a cărei judecată a

fost învestită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat

recursul declarat de reclamantele A.M.

și M.M.R. împotriva deciziei civile nr. 17/C din 31

ianuarie 2002 a Curții de Apel Constanța, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 25 octombrie 2010.