Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.10.2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5537/2010

HOTĂRÂRE
25.10.2010
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5537/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Împotriva deciziei civile nr. 17/C din 13 ianuarie 2002 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, au declarat recurs reclamantele A.M. și M.M.R. Prin încheierea de ședință din data de 22 iunie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a menținut măsura suspendării recursului declarat de reclamantele A.M. și M.M.R., împotriva deciziei nr. 17/C din 13 ianuarie 2002 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, în temeiul art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, constatând că cererea de repunere pe rol formulată de Ivănescu Rodica (care nu este parte în proces) nu este susținută, având în vedere că nu au intervenit motive noi, care să justifice repunerea cauzei pe rol.

La data de 12 iulie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu, a repus cauza pe rol în vederea discutării perimării. Analizând această excepție, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții, timp de un an, în materie civilă. Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții.

Altfel spus, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit nici un act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligentă a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă. Aceasta este și situația în speță, unde, după menținerea suspendării judecății recursului pe temeiul art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, măsură dispusă la termenul din 22 iunie 2009, părțile au lăsat să treacă un interval de timp de un an fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății recursului. Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că, până la data de 12 iulie 2010, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) și (5) C. proc.

civ., părțile nu au înregistrat nicio cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecății. Reținând, așadar, întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., constatând, totodată, că, potrivit aceluiași text de lege, perimarea operează de drept și că, potrivit art. 252 alin. (1) teza 1 C. proc. civ., ea se poate constata și din oficiu de către instanța, Înalta Curte urmează să constate perimată cererea de recurs cu a cărei judecată a fost învestită.

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de reclamantele A.M. și M.M.R. împotriva deciziei civile nr. 17/C din 31 ianuarie 2002 a Curții de Apel Constanța, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 octombrie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-10-01
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4890/2010
re și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții, timp de un an, în materie civilă. Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă,
ÎCCJ 2010-06-28
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4012/2010
alta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a suspendat judecata cererii de recurs promovată împotriva Deciziei nr. 74 din 13 februarie 2001 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, în temeiul a
ÎCCJ 2012-09-21
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5663/2012
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: La data de 15 iunie 2010, petenta G.A. a solicitat revizuirea încheierii nr. 1734 din 12 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, p
ÎCCJ 2012-05-15
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3351/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 4622 din 06 iunie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală a respins contestația în anulare formulată de revizuenta C.E. împ
ÎCCJ 2010-09-17
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4536/2010
iție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a înaintat dosarul la completul 6. La data de 29 iunie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, din oficiu, a repus cauza pe rol în vederea
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă