ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5663/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5663/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: La data de 15 iunie 2010, petenta G.A. a solicitat revizuirea încheierii nr. 1734 din 12 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin care i-a fost respinsă ca rămasă fără obiect cererea de strămutare a Dosarului nr. 565/212/2006 al Curții de Apel Constanța. În decizia nr. 2033 din 4 martie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire. Împotriva deciziei pronunțate în cererea de revizuire G.A. a formulat contestație în anulare. Prin încheierea din 27 mai 2011, instanța a dispus suspendarea judecății în baza art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.
civ., ca urmare a neprezentării părților legal citate. Cauza a stat în nelucrare până la 12 iunie 2012, când instanța a dispus, din oficiu, repunerea pe rol în vederea discutării perimării, fixând în acest scop termen la data de 21 septembrie 2012. La acest termen, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare pe excepția de perimare, care va fi admisă pentru următoarele motive: Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, în materie civilă. Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părții.
Astfel spus, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit în cauză niciun act de procedură în vederea judecării ei, situație datorată lipsei de diligentă a părții, care nu a acționat în acest scop, deși avea posibilitatea să o facă. Aceasta este și situația în speță unde, după suspendarea judecării cauzei pe temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 27 mai 2011, părțile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății cererii de recurs. Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 27 mai 2012, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc.
civ., niciuna dintre părți nu a înregistrat cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecății. Reținând, așadar, întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., văzând, totodată, că, potrivit aceluiași text de lege, perimarea operează de drept și că, potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ., ea se poate constata și din oficiu de către instanță, înalta Curte urmează să constate perimată contestația în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Constată perimată contestația în anulare formulată de contestatoarea G.A. împotriva deciziei nr. 2033 din 4 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 septembrie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.