ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5666/2012

Asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 11 februarie 2009,

reclamanta U.M.A.

a chemat în judecată

pe pârâții P.C., P.

G. și M.P.C., solicitând

ca, în contradictoriu cu Primăria

Craiova, să se dispună nulitatea

absolută a dispoziției nr. 8769 din 9 mai 2005 emisă de

pârâtă, să se constate calitatea sa de unic moștenitor al autoarei E.J.

și să fie

obligată pârâta Primăria Craiova la restituirea în natură a

terenului în suprafață de 25.000 mp situat în Craiova, str. Dunării, fost

Șoseaua Craiova-Calafat, precum și a construcției H.C.

Prin

sentința civilă nr. 51 din

7 martie 2008, Tribunalul Dolj a declinat competența de soluționare a

acțiunii în favoarea Judecătoriei Craiova, reținând că reclamanta este terț

față de dispoziția atacată.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamanta U.M.A.

Prin decizia civilă nr.

750 din 24 septembrie 2008, Curtea de Apel Craiova, secția civilă,

a admis recursul, a casat sentința apelată și a

trimis cauza, spre rejudecare, la Tribunalul Dolj.

Instanța

de apel a reținut că reclamanta este moștenitoarea uneia dintre părțile care

au formulat notificarea, respectiv a numitei P.I.F.,

decedată la data de 28 noiembrie 2007, nefiind astfel terț față de dispoziția

contestată.

În

rejudecare, Tribunalul Dolj, prin sentința civilă nr. 347 din 4 noiembrie 2009,

a

admis acțiunea,

a anulat dispoziția nr. 8769 din 09 mai 2005 emisă de

Primarul Municipiului Craiova; a constatat că reclamanta are calitatea de

moștenitor legal al autoarei J.C.E. și de persoană îndreptățită la acordarea de

măsuri reparatorii

în condițiile Legii nr. 10/2001,

alături de pârâții P.C., P.G. și M.P.C.; a obligat pe pârâtul Primarul

Municipiului Craiova să emită dispoziție motivată pe numele reclamantei și al

pârâților cu propunerea de acordare

a măsurilor reparatorii în

echivalent, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru terenul în

suprafață de 25.000 m.p., situată în Craiova, fosta Șosea Craiova-

Calafat și clădire „Hanul C.

”

(evaluată la 130.122 RON) ce a

fost amplasată pe

acest teren, ambele

imobile fiind imposibil de restituit în natură și care au făcut obiectul

notificării nr. 354/ N din 17 iulie 2001; a obligat pe pârâtul Primarul

Municipiul Craiova să predea pe bază de proces-verbal Secretariatului Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor dispoziția motivată și documentația

aferentă.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel pârâta Primăria municipiului Craiova,

invocând tardivitatea formulării contestației.

Curtea

de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin

decizia nr. 279 din 27 septembrie 2010, a admis

apelul pârâtei și a schimbat sentința

apelată

în sensul că a respins contestația reclamantei ca tardiv formulată,

reținând că

reclamanta a promovat contestația ce face obiectul

dosarului de față după împlinirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 26

din Legea 10/2001.

Instanța de apel a

reținut că pârâtul a făcut dovada că a comunicat autoarei

reclamantei dispoziția nr. 8769 din 9 mai 2005,

prin scrisoare cu confirmare de primire, la data de 12 mai 2005, pe confirmarea

de primire aflându-se semnătura acesteia.

O

dovadă în plus a primirii dispoziției o constituie faptul că la 31 mai 2005,

autoarea reclamantei împreună cu P.C., P.I.F., M.P.

C. au formulat, în termen, contestație împotriva

dispoziției 8769/2005, care a

făcut obiectul

Dosarului nr. 2740/2005 al Tribunalului Dolj, soluționat prin sentința civilă nr.

1670 din 5 decembrie 2006.

Instanța de apel a

concluzionat că reclamanta, parte în procesul anterior, prin autoarea sa, nu

poate invoca în prezent reluarea procedurii pentru restituirea bunurilor

supuse reglementării Legii nr. 10/2001 întrucât

procedura a fost finalizată prin sentința nr.

1670 din 5 decembrie 2006

a Tribunalului Dolj.

Faptul că reclamanta s-a

adresat primăriei cu cererea înregistrată sub nr. 330810 din 15 noiembrie 2007

nu presupune posibilitatea de a fi analizată din nou de către instanță

dispoziția emisă în anul 2005, pentru că toate etapele prevăzute de lege au

fost anterior parcurse, iar notificarea față de care primăria trebuia să dea un

răspuns, cenzurat

apoi în instanță, era cea

înaintată de autoarea petentei sub nr. 354/2001.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs reclamanta.

Învestită cu judecarea

recursului, Înalta Curte a dispus, prin încheierea din

24 iunie .2011, suspendarea judecății în baza art. 242 alin. (1) pct. 2 C.

proc. civ.,

ca urmare a neprezentării părților legal citate.

Cauza

a stat în nelucrare până la 10 iulie 2012, când instanța a dispus, din oficiu,

repunerea pe rol în vederea discutării perimării, fixând în acest scop termen

la data de

21 septembrie 2012.

La

acest termen, înalta Curte a reținut cauza în pronunțare pe excepția de

perimare, care va fi admisă pentru următoarele

motive:

Potrivit art. 248 alin. (1) C.

proc. civ., orice cerere de chemare în

judecată,

contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de

revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în

nelucrare

din vina părții timp de un an, în materie civilă.

Rezultă

că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de

faza procesuală în care se

află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această

lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei

părții.

Astfel

spus, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit

în cauză niciun act de

procedură în vederea judecării ei, situație datorată lipsei de diligentă a

părții, care nu a acționat în acest scop, deși avea posibilitatea să o facă.

Aceasta este și situația în

speță unde, după suspendarea judecării cauzei pe

temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la

termenul din 25 iunie 2011, părțile au lăsat să treacă un interval de timp mai

mare de un an tară să fi

săvârșit

vreun act de procedură în vederea reluării judecății cererii de recurs.

Astfel,

din verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 24 iunie 2012,

când s-a împlinit termenul de perimare, calculat

conform art. 101 alin. (3) C. proc. civ.

,

niciuna dintre părți nu a înregistrat cerere de repunere a cauzei pe rol

în

vederea continuării judecății.

Reținând, așadar,

întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art.

248 alin. (1) C. proc. civ., văzând, totodată,

că, potrivit aceluiași text de lege,

perimarea

operează de drept și că, potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ.,

ea se poate constata și din oficiu de către

instanță, Înalta Curte urmează să constate

perimat recursul.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I

D E

Constată perimat

recursul declarat de reclamanta U.M.A.

împotriva

deciziei nr. 279 din 27 septembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I

civilă

și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 21 septembrie 2012.