Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.10.2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4890/2010

HOTĂRÂRE
01.10.2010
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4890/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 721 din 16 aprilie 2008, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamantul G.M., în contradictoriu cu pârâtul Statul român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor. Împotriva acestei sentințe reclamantul G.M. a declarat apel, criticând-o ca fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. Prin decizia civilă nr. 846 din 14 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant. Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamantul G.M. Prin încheierea de ședință din data de 29 mai 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală a suspendat judecata cererii de recurs a deciziei nr. 846 din 14 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ., constatând că la strigarea cauzei nu a răspuns niciuna dintre părți și că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă. La data de 10 august 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu, a repus cauza pe rol în vederea discutării perimării. Analizând această excepție, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții, timp de un an, în materie civilă. Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții.

Altfel spus, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit nici un act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligentă a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă. Aceasta este și situația în speță, unde, după suspendarea judecății recursului pe temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 29 mai 2009, părțile au lăsat să treacă un interval de timp de un an fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății recursului. Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că, până la data de 10 august 2010, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) și (5) C. proc.

civ., părțile nu au înregistrat nicio cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecății. Reținând, așadar, întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., constatând, totodată, că, potrivit aceluiași text de lege, perimarea operează de drept și că, potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ., ea se poate constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să constate perimată cererea de recurs cu a cărei judecată a fost învestită.

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de reclamantul G.M. împotriva deciziei nr. 846 din 14 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2010.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-02-08
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 622/2013
Constată că prin decizia civilă nr. 2665/30 aprilie 2010 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurentul pârât S.G.D.; a respi
ÎCCJ 2010-05-19
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3083/2010
Asupra recursului de față constată următoarele: Prin sentința nr. 1172 din 25 octombrie 2005, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins ca neîntemeiată contestația formulată de B.A., D.T., P.A., I.C., D.M.I., D.C.V. și D.M. împot
ÎCCJ 2012-09-19
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5457/2012
Asupra cauzei constată următoarele: Prin Sentința nr. 9421 din 11 decembrie 2008, Judecătoria sectorului 5 București, secția a II-a civilă, a admis excepția necompetenței materiale. A declinat competența de soluționare a cauzei privind pe r
ÎCCJ 2010-06-25
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3993/2010
Asupra recursului de față constată următoarele: La data de 8 ianuarie 2008 a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, recursul declarat de reclamanta D.M., prin mandatar Ș.G., îm
ÎCCJ 2013-02-08
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 620/2013
Constată că prin Sentința civilă nr. 74 din 26 ianuarie 2010 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul B.I. în contradictoriu cu intimata S.C. M.B. România S.RL.
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă