ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 622/2013

Constată că prin decizia civilă nr. 2665/30 aprilie 2010 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurentul pârât S.G.D.; a respins ca inadmisibil recursul declarat de pârâtul S.G.D. împotriva Deciziei nr. 1419 din 9 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu reclamanta S.C. L.H. S.R.L. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatorul S.G.D. Contestația în anulare a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 2 martie 2011. Prin încheierea de ședință din data de 18 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a suspendat judecata cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ., constatând că la strigarea pricinii nu a răspuns niciuna dintre părți și nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă. La data de 17 decembrie 2012, Înalta Curte, din oficiu, a repus cauza pe rol în vederea discutării excepției de perimare a cererii de recurs. Analizând această excepție, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, în materie civilă. Așadar, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții.

Altfel spus, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit nici un act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligență a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă. Aceasta este și situația în speță, unde, după suspendarea judecății recursului în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 18 noiembrie 2011, părțile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății recursului. Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 18 noiembrie 2012, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) și (5) C. proc.

civ., părțile nu au înregistrat nicio cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecății. Reținând, așadar, întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., constatând totodată, că potrivit aceluiași text de lege, perimarea operează de drept și că potrivit art. 252 alin. (1) teza I Cod procedură civilă, ea se poate constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să constate perimată contestația în anulare cu a cărei judecată a fost învestită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimată contestația în anulare formulată de contestatorul S.G.D. împotriva Deciziei nr. 2665 din 30 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 februarie 2013. Procesat de GGC - DG