ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 846/2008

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei civile de

față, a reținut următoarele:

Prin acțiunea introdusă la data de 11 ianuarie 2006

pe rolul Tribunalului Argeș, reclamantul B.I. a chemat în judecată pe pârâta

Primăria municipiului Pitești, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța,

pârâta să fie obligată să prezinte Raportul de Evaluare întocmit în anexă la

Dispoziția nr. 3819/2005 a Primăriei municipiului Pitești, iar în cazul în care

acesta nu există să fie obligată pârâta la a întocmi acest raport de evaluare

și de a-1 prezenta, precum și obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii

de 100 RON/zi întârziere de la data pronunțării prezentei hotărâri și până la

executarea obligației de a face.

În motivarea acțiunii reclamantul a susținut că prin

notificarea nr. 2739/8148 din 18 iunie 2001, efectuată în baza Legii nr.

10/2001 a solicitat despăgubiri în sumă de 2500 RON pentru imobilul din orașul

Pitești, ce a aparținut tatălui său B.N., imobil care a fost naționalizat

conform Decretului nr. 92/1950, ulterior demolat în anul 1978, conform

Decretului CS nr. 135.

S-a mai arătat că prin Dispoziția nr. 3819/2005

primarul municipiului Pitești a propus ca pentru acest imobil să i se acorde

titluri de despăgubire în loc de despăgubiri bănești, că Primăria nu a evaluat

imobilul (construcție și teren) revendicat și nu i s-au prezentat rezultatele

evaluării.

În final s-a arătat că pârâta a tergiversat

soluționarea notificării timp de patru ani, prejudiciindu-i drepturile

prevăzute de legea specială, de Constituția României și de reglementările

referitoare la proprietate cuprinse în Convenția pentru Apărarea Drepturilor

Omului și a Libertăților Fundamentale și a Protocoalelor Adiționale la această

convenție reglementate prin Legea nr. 30/1994.

Prin cererea depusă la termenul

de judecată de la data de 27 februarie 2006,

reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că

solicită obligarea pârâtei să prezinte Raportul de Evaluare întocmit în anexă

la Dispoziția nr. 3819/2005, emisă de Primăria municipiului Pitești, obligarea

pârâtei la restituirea în natură a terenului în suprafață de 62 mp, obligarea

pârâtei la refacerea raportului de evaluare în condițiile folosirii unor valori

practicate pe piața liberă și obligarea la plata de daune cominatorii.

La termenul de judecată de la data de 23 octombrie

2006, reclamantul a solicitat să se ia act că renunță la judecarea capetelor de

cerere formulate în acțiunea precizatoare cu privire la obligarea pârâtului de

a prezenta Raportul de Evaluare și de a se reface acest raport.

Prin sentința civilă nr. 227 din 30 octombrie 2006

pronunțată de Tribunalul

Argeș s-a admis

acțiunea așa cum a fost precizată, s-a modificat în parte dispoziția

nr.

3819 din 20 decembrie 2005 emisă de Primăria municipiului Pitești, în sensul

că se constată că reclamantul este îndreptățit la

restituirea în natură a suprafeței de

62 mp situat în municipiul

Pitești, identificată în schița raportului de expertiză întocmit în cauză de

expert L.E., colorat în roșu (fila 60), a menținut restul dispozițiilor și a

respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la daune cominatorii.

Prin aceeași sentință s-a luat act de renunțarea la

judecată a capetelor de cerere formulate de reclamant.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că prin notificarea înregistrată

sub nr. 308/2001, reclamantul a solicitat despăgubiri

bănești pentru imobilul din orașul Pitești, compus din suprafața de 699 mp și

construcții edificate pe acest teren în suprafață de 266 mp.

Prin sentința civilă nr. 6618 din 6 iulie 1994

pronunțată de Judecătoria Pitești s-a constatat că reclamantul este îndreptățit

la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 637

mp, solicitată de reclamant prin notificarea mai sus menționată.

S-a mai reținut că terenul ce a aparținut autorului

reclamantului și a făcut obiectul Decretului de naționalizare nr. 92/1950,

măsoară 699 mp și reprezintă un singur trup de teren. Prin expertiza efectuată

s-a identificat că terenul solicitat de reclamant în suprafața de 62 mp, plasat

în continuarea suprafeței de 637 mp pentru care reclamantului i s-a reconstituit

dreptul de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, este liber, iar pentru

construcțiile demolate, acesta este îndreptățit la măsuri reparatorii prin

echivalent.

Cu privire la cererea privind daunele cominatorii,

s-a reținut că cererea este neîntemeiată, reclamantul fiind îndreptățit să

formuleze o astfel de cerere în cazul în care prezenta hotărâre rămasă

definitivă prezintă opoziția pârâtei la e

xecutare.

Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță,

pârâtul primarul

municipiului Pitești a

declarat apel, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate,

susținând

în esență, că terenul nu este liber, fiind afectat de detalii de sistematizare.

Prin decizia nr. 26/A din 25 ianuarie 2007, s-a admis

apelul pârâtului și s-a schimbat în tot sentința în sensul că s-a respins

acțiunea reclamantului.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că

terenul în litigiu a făcut obiectul verificării îndreptățirii la retrocedare în

condițiile legislației prevăzute de art. 8 din Legea nr. 10/2001, așa încât nu mai

poate fi luat în discuție și sub incidența dispozițiilor acestei legi.

În litigiul anterior s-a statuat că terenul în cauză

este afectat de utilitate, că petentul nu a contestat această constatare așa

încât nu se mai poate invoca și un regim juridic în condițiile Legii nr.

10/2001.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

reclamantul, critica, motivată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ., vizând următoarele aspecte:

În admiterea apelului și în motivarea deciziei

instanța de apel a reținut și a făcut vorbire de adresa nr. 6397 din 7

noiembrie 2001 a SC T. SA Pitești și de procesul-verbal nr. 14591 din 27 iulie

1994, acte invocate de apelanta pârâtă în motivele de apel, însă aceste acte nu

există la dosarul cauzei, nefiind depuse nici la dosarul de fond nici la

dosarul de apel.

Instanța de apel nu a ținut cont de raportul de

expertiză efectuat în cauză, ignorând total concluziile acestuia în sensul că

pe terenul solicitat de reclamant nu există detalii de sistematizare. Apelantul

pârât nu a contestat această expertiză și nici nu a cerut o nouă expertiză care

să contrazică concluziile celei efectuate.

În mod greșit instanța a stabilit că terenului în

cauză îi sunt aplicabile dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, având în

vedere că pentru acest teren reclamantul a formulat cerere care a fost

respinsă, deoarece terenul nu intră sub incidența prevederilor Legii nr.

18/1991.

În dovedirea recursului, în condițiile art. 305 C.

proc. civ. au fost depuse o serie de înscrisuri în copie respectiv, schițe ale

terenului și adeverința nr. 14591 din 27 iulie 1994 emisă de Comisia municipală

Pitești de aplicare a Legii nr. 18/1991.

Analizând hotărârea atacată, în limitele criticii

formulate și în raport de dovezile administrate în toate etapele procesuale,

Înalta Curte a apreciat că recursul este întemeiat pentru următoarele

considerente:

Prin cererea introductivă de instanță, precizată la

27 februarie 2006, reclamantul B.I. a solicitat obligarea Primăriei

municipiului Pitești la restituirea în natură a terenului liber de construcții

în suprafață de 62 mp situat în Pitești.

Instanța de apel a considerat că terenului îi sunt

incidente prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001 întrucât a făcut obiectul

verificării îndreptățirii la retrocedare în condițiile legislației prevăzute în

mod imperativ de acest text.

Aceste aspecte nu au format obiect de critică în apel

și nici nu au fost puse din oficiu în discuția contradictorie a părților.

împrejurarea că la termenul din 25 ianuarie 2007 instanța de apel i-a solicitat

intimatului lămuriri asupra situației juridice a terenului, nu este de natură

să suplinească faptul că nu a pus în discuția acestuia incidența art. 8 din

Legea nr. 10/2001, în raport de care intimatul să-și poată pregăti apărarea.

S-au încălcat astfel principiile

contradictorialității și ale dreptului la apărare ceea ce atrage nulitatea

hotărârii, potrivit art. 105 alin. (1) teza

I

C. proc. civ. Vătămarea

suferită de reclamant decurge din imposibilitatea acestuia de a se pronunța

asupra temeiului avut în vedere de instanță la darea hotărârii și această

vătămare nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea hotărârii.

Ca atare, este incident motivul de casare prevăzut de

art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

În plus, instanța de apel a reținut că terenul în

litigiu este afectat de utilități publice, astfel încât potrivit Legii nr.

18/1991 persoana îndreptățită are dreptul numai la despăgubiri.

Instanța de apel nu a motivat de ce a ajuns la

această concluzie, ceea ce întrunește cerințele art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

câtă vreme din probatoriul administrat pe acest aspect rezultă o situație de

fapt contradictorie. Astfel, în

schița

terenului depusă la fila 25 din dosarul primei instanțe se arată că o suprafață

de 46,50 mp este ocupată de rețele subterane. La fila 51 din același

dosar se află concluziile expertului tehnic în sensul că „pe terenul solicitat

de reclamant nu există detalii de sistematizare". Singura obiecțiune

făcută de pârâtă împotriva raportului de expertiză a privit faptul că nu a fost

legal citată pentru efectuarea expertizei, aspect probat ulterior de expert.

Potrivit art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

persoanele îndreptățite, precum și persoanele vătămate într-un drept al lor,

cărora până la data intrării în vigoare a acestei legi li s-au respins, prin

hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, acțiunile având ca obiect

bunuri preluate în mod abuziv de stat, de organizații cooperatiste sau de orice

alte persoane juridice, pot solicita, indiferent de natura soluțiilor pronunțate,

măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, în condițiile acestei legi.

Față de prevederile acestui text, în mod greșit a reținut instanța de apel

autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 6618 din 6 iulie 1994 în ce

privește faptul că suprafața dedusă judecății în prezentul litigiu ar fi

afectată de detalii de sistematizare. Contradictorialitatea dovezilor

administrate impunea, potrivit art. 129 alin. (4) C. proc. civ., ca instanța să

fi dispus, chiar din oficiu, administrarea de probe suplimentare, eventual o

nouă expertiză, pentru a lămuri dacă terenul este sau nu afectat de detalii de

sistematizare.

Este necontestat că terenul în litigiu face parte

dintr-o suprafață mai mare preluată de stat prin naționalizare în temeiul

Decretului nr. 92/1950. împrejurarea că diferența de 637 mp a făcut obiectul

unui litigiu întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 18/1991 nu înseamnă că pentru

suprafața nerestituită nu se

pot cere

măsuri reparatorii în sistemul Legii nr. 10/2001, imobilul fiind considerat

preluat

abuziv potrivit art. 2 lit. a). De altfel, nici Comisia de aplicare a Legii nr.

10/2001 nu și-a întemeiat soluția pe prevederile art. 8 din lege, ci a propus

acordarea de măsuri reparatorii în condițiile legilor speciale.

Având în vedere cele mai sus

arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc.

civ. recursul va fi admis și hotărârea va fi casată

cu trimitere spre rejudecare la instanța de apel.

Cu ocazia rejudecării apelului vor fi administrate

dovezi pentru a se stabili dacă terenul solicitat de reclamant este sau nu

afectat de detalii de sistematizare astfel încât să se determine dacă este

posibilă restituirea în natură, după criteriile Legii nr. 10/2001.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de reclamantul B.I. împotriva deciziei nr. 26/A din 25

ianuarie 2007 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, conflicte de muncă și

asigurări sociale minori și de familie.

Casează

decizia și trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 12 februarie 2008.