ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3651/2010

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 74/F din data de 12 martie 2010, pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția penală, în baza art. 254, alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74-76 C. pen. a fost condamnat inculpatul S.S. la pedeapsa de 2 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), b), c) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită. In baza art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 74-76 C. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual. În baza art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 74 și 76 C. pen.

a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals. Conform art. 33-34 C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), b), c) C. pen. În baza art. 254, alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74-76 C. pen. a fost condamnat inculpatul B.Ș.R. la pedeapsa de 2 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), b), c) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită. În baza art. 26 raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 74-76 C. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la fals intelectual.

În baza art. 33-34 C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), b), c) C. pen. În temeiul art. 81-82 C. pen. a fost dispusă suspendarea condiționată a executării pedepselor, pentru ambii inculpați, pe un termen de încercare de 4 ani. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 359 C. proc. pen. atrăgând atenția inculpaților asupra dispozițiilor a căror nerespectare urc ca urmare revocarea suspendării. În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpaților, pe durata executării pedepselor, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), b), c) C. pen. În baza art. 71, alin. (5) C. pen. a fost dispusă suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

S-a luat act că inculpații au fost reținuți 24 h la 12 ianuarie 2009. În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 au fost obligați inculpații să restituie persoanei vătămate T.G.G. suma de 400 lei. În baza art. 191, alin. (2) C. proc. pen. au fost obligați inculpații la câte 500 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond analizând actele și lucrările dosarului a reținut următoarele: Prin rechizitoriul nr. 390/P din 24 noiembrie 2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, înregistrat la această instanță sub nr. 4328/98/2009 (nr. format vechi 1042 din 30 noiembrie 2009) au fost trimiși în judecată, in stare de libertate, inculpații S.S., fiul lui Ș. și E., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 254, alin. (1) C. pen.

combinat cu art. 7, alin. (1) din Legea 78/2000, art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 33, lit. a) C. pen. și inculpatul B.Ș.R., fiul lui F. și A., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 254, alin. (1) combinat cu art. 7, alin. (1) din Legea 78/2000 și art. 26 rap. la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 33 C. pen. S-a reținut în actul de sesizare că inculpații, polițiști în cadrul Postului de Poliție al comunei Bărbulești, au oprit pentru control autoturismul condus de persoana vătămată T.G.G. și, sub pretextul săvârșirii de către acesta a unei contravenții care implica aplicarea unei amenzi mari și suspendarea dreptului de a conduce, bau determinat să le dea suma de 400 lei.

Suma a fost solicitată pentru ca inculpații să treacă cu vederea săvârșirea pretinsei contravenții. Instanța de fond a mai reținut că, în seara zilei de 11 noiembrie 2008 cei doi polițiști s-au deplasat în centrul comunei pentru a fluidiza circulația pe drumul european, deoarece în zonă era în desfășurare o nuntă, iar participanții ocupaseră și partea carosabilă. La această acțiune a fost cooptată și martora G.D., ajutor șef de post - Postul de poliție Armășești, iar deplasarea s-a făcut cu autoturismul D.L. aflat în dotarea acestui ultim post de poliție. Autoturismul poliției a fost parcat în curtea primăriei comunei Bărbulești. în aceeași zi, dinspre Urziceni se deplasau în două autoturisme numiții T.G.G.

(șofer), G.C. și P.A. și, respectiv, F.C.Ș. (șofer) și M.G., care se întorceau de la pescuit din Delta Dunării. Cele două autoturisme de deplasau în coloană, primul fiind cel condus de F.C.Ș. În jurul orelor 17 cele două autoturisme au ajuns la trecerea la nivel cu calea ferată de la intrarea în comuna Bărbulești care era pe culoarea roșie. După ridicarea interdicției, coloana de mașini s-a pus în mișcare. Autoturismul condus de T.G.G. se afla în mijlocul coloanei, fiind precedat de încă cinci autovehicule, astfel că șoferii celor două mașini arătate mai sus nu aveau control vizual direct. Când a ajuns în zona în care acționau cei doi polițiști, autoturismul condus de T.G.G. a fost oprit regulamentar de inculpatul S.S.

care s-a prezentat și a cerut actele la control, invitându-l în același timp pe șofer să rămână în autoturism. După ce le-a primit a înmânat actele inculpatului B.Ș.R. și s-a îndreptat spre un alt autoturism oprit pe acostament. La rândul său, inculpatul B.Ș.R., având actele asupra sa, s-a urcat în autoturismul poliției în partea dreapta față. La scurt timp în autoturism s-au urcat și ceilalți doi agenți - inculpatul S.S. pe locul șoferului, iar G.D. pe bancheta din spate. După o vreme, din autoturism a coborât martora G.D. care, de la distanță, i-a făcut semn lui T.G.G. să vină la mașina politiei lucru pe care acesta l-a și făcut. Martorul s-a apropiat de portiera dreaptă fată unde, prin geamul coborât, inculpatul B.Ș.R.

i-a adus la cunoștință, pe un ton răstit, că a trecut pe culoarea roșie la trecerea peste calea ferată, motiv pentru care va fi amendat cu suma de 1.000 lei și i se va reține și permisul de conducere în vederea suspendării. Dupâ ce s-a asigurat că martorul era destul de speriat, i-a spus acestuia să dea suma de 500 lei și să scape de toate consecințele. T.G.G. a spus că nu are aceea sumă asupra sa, dar că va merge la autoturismul propriu pentru a face rost de bani. Ajuns la mașină, T. le-a relatat celor doi pasageri motivul pentru care au fost opriți și că i s-a solicitat de către polițiști suma de 500 lei pentru a fi lăsați să-și continue drumul. Deși erau conștienți că fapta imputată nu era reală, au hotărât sâ înmâneze polițiștilor suma cerută pentru a-și putea continua călătoria spre localitatea de domiciliu.

în acest sens, martorul G.C. i-a dat lui T.G.G. 300 lei, la care acesta din urmă a mai adăugat 100 lei clin banii proprii și, având asupra lui suma de 400 lei, s-a întors la autoturismul poliției. Odată ajuns. Ie-a comunicat celor din autoturism că nu are decât 400 lei și modul în care a făcut rost de bani. Inculpatul B.Ș.R. nu a comentat în nici un fel, a luat banii și a trecut la întocmirea procesului - verbal de contravenție în care a menționat în mod neadevărat că a aplicat sancțiunea avertisment pentru faptul că T.G.G. nu a prezentat la control documentele prevăzute de legislația în vigoare. Deși a fost scris de către inculpatul B.Ș., în cuprinsul procesului - verbal apare numele inculpatului S.S.

ca agent constatator. De asemenea, procesul - verbal a fost semnat de către inculpatul S.S. După ce a primit actele și un exemplar de pe procesul - verbal T.G.G. s-a întors la autoturism și a continuat drumul către casă. Alarmate de faptul că autoturismul condus de T.G.G. nu-i urma, cei din prima mașină l-au contactat telefonic pe martorul G.C. și i-au cerut explicații. Martorul le-a relatat motivul pentru care au întârziat și au convenit să se întâlnească într-un punct de pe traseu, unde prima mașină urma să-i aștepte pe cei întârziați. Deși declarațiile martorilor sunt neclare cu privire la momentul în care și-au dat seama că nu au primit chitanță pentru banii dați, iar în procesul - verbal era consemnată o cu totul altă situație de fapt decât cea comunicată verbal de agentul de poliție, în opinia instanței de fond este dincolo de orice dubiu că, după reunirea grupului și la inițiativa martorului M.G.

(care este el însuși agent de poliție) cu toții au hotărât să denunțe organelor în drept fapta celor doi inculpați. în acest sens martorul M.G., de pe telefonul propriu, a sunat la mai multe instituții ale statului, reușind în cele din urmă să denunțe fapta la dispeceratul Inspectoratului Județean de Polițe Ialomița, arătând că el a fost cel care a fost obligat de polițiști să le înmâneze o sumă de bani. Cercetările ulterioare au dovedit însă situația de fapt descrisă mai sus. Reține instanța de fond că, audiați fiind, inculpații au negat în mod constant învinuirile aduse. Astfel, au arătat că inculpatul S.S. a oprit din trafic autoturismul condus de T.G.G. pentru că, pe de o parte, ar fi fost indicat de localnici că trecuse pe culoarea roșie de la trecerea la nivel cu calea ferată și pe de altă parte, că forța traficul prin claxoane și fleșuri luminoase.

Au mai arătat că, după ce a fost oprit, conducătorul auto s-a manifestat agresiv, a solicitat să fie lăsat să plece pentru că era însoțit de primarul localității de domiciliu și nu a prezentat toate actele cerute de dispozițiile legale incidente. Au aplicat sancțiunea avertisment pentru lipsa documentelor și nu au luat măsuri în legătură cu pretinsa traversare pe roșu, pentru că nu o constataseră personal. Nu au cerut și nu au primit nici o sumă de bani de la T.G.G. Instanța de fond a apreciat declarațiile inculpaților ca ne sincere pentru ca nu se coroborează cu celelalte probe ale dosarului. Astfel, în opinia instanței de fond nici-o probei a dosarului nu dovedește un comportament agresiv din partea lui T.G.G., cu atât mai mult cu cât acesta se afla în prezența șefului său direct, martorul G.C., primarul comunei Budila, județul Brașov.

De altfel, apreciază instanța de fond, clacă cineva ar fi încercat să se impună în fața agenților de poliție acela nu putea fi decât acest martor. Or, pe durata evenimentului, G.C. a rămas în autoturism și a discutat cu prietenul său, martorul F.A. Apoi, apreciază prima instanță că nici referirea la trecerea pe culoarea roșie nu poate fi primită pentru că, din locul unde se aflau, nici inculpații și nici celelalte persoane, nu puteau sesiza modul în care se făcea trecerea la nivel cu calea ferată. Mai mult decât atât, fiind în mijlocul coloanei care se formase, este imposibil să se afirme că autoturismul condus de T.G.G. ar fi trecut pe culoarea roșie la punerea în mișcare a coloanei. În opinia primei instanțe, chiar dacă sub unele aspecte declarațiile martorilor G.C.

și F.A. nu sunt concordante, acestea concordă cu declarațiile martorului T.G.G. in aspecte esențiale și relevante pentru cauză. Astfel, după ce a solicitat actele, fără să facă nici un comentariu cu privire la lipsa unuia dintre acestea (ceea ce poate duce la concluzia că șoferul le-a prezenta pe toate), inculpatul S.S. i-a cerut lui T. să rămână în mașină. Apoi, martorii au confirmat că, după o vreme șoferul lor a fost invitat la mașina poliției aflată într-o curte și ascunsă privirilor lor de un zid de beton. Nu au putut da infirmații asupra lucrurilor care s-au petrecut în acel loc, dar au susținut că T.G.G. s-a întors, le-a spus că va fi amendat pentru un lucru pe care nu îl săvârșise și că i s-a cerut de către agenții de poliție suma de 500 lei.

Martorul G.C. a susținut în mod constant că i-a dat lui T. suma de 300 lei din banii proprii și că nu se îndoiește nici o clipă de faptul că șoferul a dat banii celor doi polițiști. Instanța de fond a menționat că nu poate să nu observe că, prin modalitatea de acționare, cei doi inculpați au căutat să-l îndepărteze pe T. de ceilalți martori în speranța că discuțiile și faptele petrecute în și lângă autoturismul poliției vor rămâne necunoscute. Astfel, în opinia instanței de fond apare cel puțin bizar faptul că deși zona era aglomerată și traficul se desfășura cu greutate toți cei trei polițiști și-au părăsit posturile pentru a se îmbarca în autoturismul de serviciu în același timp.

Apoi, atipică este și modalitatea de aplicare și sancționare a contravenției pentru că, în asemenea situații, agentul constatator întocmește procesul - verbal în mașina proprie după care se deplasează la mașina șoferului contravenient căruia îi aduce la cunoștință sancțiunea cu motivația necesară și îi restituie actele prezentate spre control. Nu s-a întâmplat acest lucru și în cazul lui T.G.G., care - așa cum s-a arătat mai sus - a fost invitat la mașina poliției și ținut în picioare până când inculpatul B.Ș.R. a întocmit procesul verbal. Instanța de fond a apreciat că, prin această modalitate, inculpații au făcut presiuni asupra martorului pe care au încercat, și chiar au reușit, să-l timoreze.

Reține instanța de fond că întrebați fiind cu privire la motivația pentru care împotriva lor s-a făcut denunțul penal, inculpații au găsit necesar să explice atitudinea lui T., și a celor clin grupul lui, ca fiind o răzbunare pentru făptui cei au fost opriți din drum. Instanța de fond a înlăturat și aceste apărări pentru că nu sunt dovedite în nici un fel. Apoi, vârsta și ocupația martorilor (primar, agent de poliție, profesor) și faptul că îi vedea pentru prima dată pe inculpați, au îndreptățit instanța de fond să creadă că, în acest caz, nu este vorba despre nici o răzbunare, iar martorii au relatat cu bună credință ceea ce au perceput cu propriile simțuri. De asemenea, T.G.G., persoană tânără, provenind dintr-o familie respectabilă și cu o bună educație, nu poate fi bănuit că a acționat pentru a se răzbuna și aceasta numai pentru că a fost supus unui simplu control rutier.

Nici martorul M.G. nu ar putea fi bănuit de rea credință pentru că, în cazul acestuia, ar fi funcționat mai degrabă o solidaritate de breaslă ori, așa cum s-a observat el a fost acela care a alertat organele statului fiind probabil mai familiarizat cu aceste proceduri. În apărare, instanța de fond a audiat martorii C.Z.M. și L.V. care au susținut în declarațiile lor că T.G.G. a făcut un singur drum de la mașina sa la mașina poliției, la întoarcere având hârtii în mână. Prima instanță a privit insă cu reticență aceste declarații pentru că, în primul rând, este foarte puțin probabil ca in contextul general (era aproape noapte, era nuntă, era aglomerație), cei doi să fi fost atenți la ce se întâmplă în curtea primăriei, cine intră, cine iese si de câte ori.

Apoi, așa cum G.C. și F.A. nu au putut reda ce se întâmplă în curtea primăriei din cauza zidului împrejmuitor, este foarte probabil ca și cei doi martori să fi avut aceleași probleme de vizibilitate. De asemenea, prima instanță a înlăturat și apărările făcute de apărătorii celor doi inculpați pentru că sunt circumstanțiale și nu privesc aspectele esențiale ale cauzei. La individualizarea pedepselor instanța de fond a ținut seama de dispozițiile generale ale codului penal, de limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială a codului, de gradul de pericol social al faptelor, de persoana infractorului, precum și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Instanța de fond a ținut seama de gradul ridicat de pericol social al faptei dat nu atât de valoarea sumei cerute și remisă, ci de calitatea pe care inculpații o aveau atunci când au săvârșit fapta, agenți de poliție, cu atribuții de poliție judiciară, chemați și plătiți pentru a asigura respectarea legii. Apoi, s-a ținut seama de modalitatea de săvârșire, prin înțelegerea dintre cei doi și în condițiile in care persoana vătămată nu era singură în autoturism, fapt ce dovedește o îndrăzneală deosebită din partea inculpaților. Instanța de fond a arătat câ nu contestă faptul că inculpatul nu este obligat să spună adevărul și că este îndreptățit la folosirea tuturor mijloacelor legal pentru a se apăra cât mai eficient.

Totodată, o atitudine sinceră, de recunoaștere și de regret dovedește că infractorul a înțeles că a încălcat legea, lucru care trebuie să fie evidențiat și în pedeapsă. Or, a constatat instanța de fond că, împotriva tuturor probelor administrate, inculpații au negat săvârșirea faptelor, aspect care a îndreptățit concluzia că aceștia nu au înțeles gravitatea faptelor pentru care au fost cercetați și trimiși în judecată. Pe de altă parte, la individualizarea pedepselor s-a ținut seama că inculpații sunt tineri, infractori primari și care au avut un loc de muncă stabil, că inculpatul S.S. este căsătorit și are în întreținere doi copii minori. Aceste ultime considerațiuni, în opinia instanței de fond, s-au constituit circumstanțe atenuante personale care au permis coborârea pedepselor sub minimul prevăzut de lege.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații S.S. și B.Ș.R. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul condamnării lor greșite la pedepse cu închisoarea, în condițiile în care faptele pentru care au fost trimiși în judecată nu au corespondent în realitatea obiectivă. În dezvoltarea motivelor de apel, avocat G.C. a susținut câ, instanța de fond a dat o interpretare greșită probelor dosarului, ca urmare a eficienței acordate declarației martorului T.G.G., atâta timp cât a constatat existența unor contradicții cu privire la declarațiile celorlalți martori audiați în cauză, după ce în prealabil a înlăturat și susținerile inculpaților, apreciind în mod nejustificat că acestea nu au fost dovedită.

Potrivit apărării, din probele dosarului nu rezultă că inculpații ar fi pretins și totodată primit vreo sumă de bani de la martorul G.G., așa încât soluția corectă este aceea de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. Și avocatul G.F. a solicitat admiterea apelurilor, desființarea sentinței penale și, pe fond, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. achitarea inculpaților S.S. sub aspectul comiterii infracțiunilor de luare de mită, fals intelectual și uz de fals, cât și a inculpatului B.Ș.R. pentru infracțiunile de luare de mită și complicitate la fals intelectual, arătând că, deși însăși instanța de fond a apreciat că declarațiile martorilor nu se coroborează sub multe aspecte, a ajuns totuși la concluzia greșită că ele concordă, în ceea ce privește săvârșirea faptelor.

Relevant în acest sens, susține apărarea este faptul că toți martorii au declarat că au trecut pe culoarea verde a semnalizatorului de la nivelul de trecere peste calea ferată și ca în zonă nu se mai afla un alt semafor, în condițiile în care acel semnalizator nu are o lumină de culoare verde, ci lumini de culoare albă și roșie și că martorul G.C. este singurul care nu are permis de conducere. Mai mult decât atât, sentința penală se fundamentează, potrivit apărării, pe declarația martorului M.G., instanța de fond considerând că, dată fiind calitatea sa de polițist, are mai multă credibilitate, în condițiile în care și inculpații au aceeași calitate, și unii martori la fel, fiind greu de crezut că un polițist cu o activitate de 15 ani, cum însuși a declarat acesta, nu avea reprezentarea, la momentul efectuării denunțului, că nu trebuie să afirme fapte mincinoase.

Or, în denunțul inițial, martorul a susținut că a fost oprit de lucrătorii de poliție, care i-au pretins suma de bani pe care însuși a dat-o, pentru ca ulterior să afirme că martorului T.G.G. i-au fost ceruți banii înscenându-i-se acel proces-verbal de contravenție. Acest elemente releva nesinceritatea martorului, fie la momentul formulării denunțului, fie ulterior, așa încât, se impune înlăturarea deopotrivă a tuturor declarațiilor date de acest martor. în același timp, instanța de fond a înlăturat declarațiile date de martorii propuși de apărare pe simpla prezumție că dacă martorii acuzării nu au văzut mașina de poliție nici ceilalți nu au văzut-o.

în realitate, ei au observat autoturismul poliției, chiar dacă se aflau la o nuntă, au remarcat că lucrătorii de poliție au oprit o mașină, s-au uitat în acea direcție și aveau vizibilitate bună, de lângă magazin, aspect care ar fi fost ușor de evidențiat printr-o cercetare la fata locului, activitate care nu a fost făcută. Totodată, la fond, au mai fost audiați doi martori propuși de apărare, care la momentul comiterii faptelor imputate aveau vizibilitate spre curtea primăriei, poarta fiind deschisă, însă declarațiile lor nu au fost reținute de instanță, dar nici nu au fost înlăturate. De asemenea, a fost ignorată și declarația dată de martora G.D., persoana care se afla în mașină cu inculpații și singura care a oferit o mărturie directă, cu excepția denunțătorului.

Pentru toate aceste considerente, inculpații - prin apărător - au apreciat că nu s-a făcut dovada comiterii infracțiunilor, nu a fost răsturnată prezumția de nevinovăție, reiterând solicitarea de admitere a apelului, desființarea sentinței penale și, pe fond, achitarea inculpaților conform art. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. În cursul judecării apelurilor au fost audiați inculpații S.S. și B.Ș.R., precum și martorii G.D., T.G.G., G.C., M.G., F.C.Ș., A.F., C.Z.M. și L.V. Din declarația dată de inculpatul S.S. rezultă că acesta nu a văzut dacă martorul T.G.G. a trecut pe culoarea roșie a semaforului, acest fapt fiindu-i imputat de persoanele de etnie romă care se aflau la o nuntă în ziua respectivă.

întrucât atât șoferul, respectiv martorul T.G.G., cât și pasagerul din dreapta, despre care ulterior a aflat că este primarul unei localități, au negat cele susținute de romi, a întocmit procesul verbal de contravenție, sancțiunea aplicată fiind, avertismentul. Inculpatul B.Ș.R. a declarat că nu a constatat comiterea vreunei contravenții de către martorul T.G.G., flind ulterior chemat de S.S., respectiv în momentul în care oamenii aflați in zonă îi reproșau acestuia că nu a fost oprit șoferul care nu a respectat culoarea roșie a semaforului. A mai declarat inculpatul B.Ș.R. că a întocmit procesul verbal de contravenție în numele colegului său și că nu s-a pretins sau primit vreo sumă de bani cu această ocazie.

Și martora G.D., prezentă la fața locului în calitatea sa de ajutor șef de post al Poliției Armășești, a susținut varianta oferită de inculpații S.S. și B.Ș.R. în ceea ce privește inexistența faptelor pentru care au fost trimiși în judecată și, ulterior, condamnați la pedepse cu închisoarea de către prima instanță. Martorul T.G.G. a declarat că, în momentul în care a semnat procesul verbal de contravenție, „a realizat că ceva nu este în regulă" pentru că primise avertisment, și totodată nu i-a fost înmânată chitanța de către cei doi polițiști, cu privire la suma de 400 lei pe care Ie-a dat-o. A mai declarat martorul că avea asupra sa numai suma de 100 lei, diferența de 300 lei fiind suportată de martorul G.C., primarul comunei Budila, și că s-a speriat de atitudinea autoritară a celor doi polițiști care i-au comunicat că pentru contravenția săvârșită trebuie să plătească o amendă de 1000 lei.

De asemenea martorul a mai susținut „eram convins că am plătit jumătate din cuantumul amenzii, chiar dacă am plătit doar 400 lei și nu aveam alți bani la mine" și că „în momentul în care am vorbit cu polițiștii, aceștia m-au luat foarte tare, așa încât am gândit că, chiar am comis fapta". Martorul G.C., ocupantul locului din dreapta al autoturismului condus de șoferul T.G.G., a susținut în fața instanței de apel, că au trecut peste podul de cale ferată al comunei Bărbujești pe culoare verde a semaforului, însă un polițist care avea un aparat foto în mână Ie-a comunicat că au trecut pe culoarea roșie a semaforului iar pentru că fapta s-a săvârșit pe înserat nu l-ar putea recunoaște. Martorul T.G.G.

a fost chemat la poliție și s-a întors foarte speriat întrucât urma să fie amendat cu suma de 1000 lei. Deși jumătate din minimul amenzii ar fi fost de 500 lei, T.G.G. a dat suma de 100 lei în timp ce suma 300 lei a fost suportată chiar de el. A mai relatat martorul că, în momentul în care a citit procesul verbal și-a dat seama că T.G. nu fusese amendat contravențional, motiv pentru care au sesizat D.N.A. Martorul F.A. a declarat că se afla în aceeași mașină cu G.C. și că s-au strâns 400 lei reprezentând plai a unei amenzi contravenționale pe care șoferul T.G.G. nu a săvârșit-o, întrucât nu a trecut pe culoarea roșie a semaforului, cum au susținut polițiștii. A mai arătat martorul că după ce au citit procesul verbal de contravenție și-au dat seama că acesta nu cuprinde date reale, atâta timp cât T.G.G.

fusese sancționat contravențional cu „avertisment" și nu cu amendă, așa încât M.G., în calitatea sa de agent de poliție a luat inițiativa de a sesiza cadrele de conducere despre cele întâmplate. În ceea ce privește pofilul moral al martorului T.G.G., F.A. a declarat următoarele: „nu se pune problema ca T.G.G. să nu dea banii polițiștilor, pentru că este un băiat cinstit, pe care îl cunosc de câțiva ani și aș băga mana in foc pentru el. Era emoționat atunci când s~a întors de la mașina politiei. Orice om ar fi fost.". Martorul M.G. a susținut că a sunat la I.P.J. după ce citit procesul verbal de contravenție, întrucât a ajuns la concluzia „că i s-a făcut o înscenare" lui T.G.G. de către polițiști.

A mai arătat martorul că I.P.J. putea să rezolve această neclaritate, deoarece polițiștii au încheiat un proces verbal de contravenție pentru neprezentarea actelor la control, deși l-au acuzat pe T.G.G. de trecere pe culoarea roșie, după ce în prealabil i s-a arătat o fotografie făcută cu un aparat digital. Aceeași situație de fapt a fost prezentată și de martorul F.C.Ș., șoferul autoturismului care se afla în fața celui condus de T.G.G. Au fost audiați și martorii C.Z.M. și L.V. care au declarat că F. văzut pe șoferul autoturismului oprit de către polițiști având un proces verbal în mână. Prin Decizia penală nr. 130/ A din 10 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins ca nefondate apelurile inculpaților.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de prim control judiciar a reținut următoarele: Potrivit ari. 254 alin. (1) C. pen. infracțiunea de luare de mită constă în fapta funcționarului care, direct sau indirect, pretinde ori primește bani sau alte foioase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri. Conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 fapta de luare de mita, prevăzută la art. 254 C. pen., daca a fost săvârșita de o persoana care, potrivit legii, are atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor, se sancționează cu pedeapsa prevăzuta la art. 254 alin. (2) C. pen.

privind săvârșirea infracțiunii de către un funcționar cu atribuții de control. În raport de aceste dispoziții, elementul material al infracțiunii de luare de mită se poate realiza alternativ, fie printr-o acțiune de prefindere, primire sau acceptare, fie printr-o inacțiune, respectiv prin nerespingerea promisiunii unei sume de bani sau a altor foioase, în scopul îndeplinirii, neîndeplinirii sau întârzierii în îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu ale unui funcționar ori în scopul efectuării unui act contrar acestor îndatoriri. În atare situație, în mod corect a reținut prima instanță că activitatea infracțională desfășurată de către cei doi inculpați, în calitate de agenți de poliție, se circumscrie conținutului constitutiv al infracțiunii de luare de mită, în condițiile în care au pretins martorului T.G.G.

suma de 500 lei, deși din procesul verbal din data de 6 noiembrie 2008, rezultă o altă situație de fapt, neconformă cu probele administrate în cauză, pentru care acesta a fost sancționat contravențional cu avertisment. Obiectul mitei, respectiv suma de 400 lei, a fost pe deplin dovedit, ca urmare a coroborării declarației martorului T.G.G. cu declarațiile martorilor G.C., M.G., F.C.Ș. și A.F., date atât în faza de urmărire penală cât și de judecată. Potrivit art. 69 C. proc. pen., declarațiile învinuitului sau inculpatului făcute in cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai in măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Or, reține instanța de apel, coroborarea declarațiilor inculpaților S.S. și B.Ș.R., cu declarația martorei G.D., față de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală de către procuror pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea 78/2000, ca urmare a reținerii dispozițiilor art. 18 1 C. pen., nu poate duce la constatarea că fapta de luare de mită nu există în materialitatea ei și nu constituie infracțiune, cum în mod greșit a susținut apărarea. Polițistul are obligația, potrivit art. 4 din Statutul Polițistului să respecte drepturile și libertățile fundamentale ale omului. Constituția și legile țării, așa încât credibilitate în această cauză, prezintă declarația agentului de poliție M.G.

care a luat inițiativa de a sesiza I.P.J. Ialomița în legătură cu faptele comise de colegii săi. În ceea ce privește latura subiectivă a infracțiunii de luare de mită instanța de apel a reținut că vinovăția inculpaților S.S. și B.Ș.R. îmbracă forma intenției directe, așa încât - în mod corect -declarațiile acestora au fost înlăturate de către instanța de fond din ansamblul probator administrat în cauză. Apcirarea inculpaților, în sensul că există contradicții între sesizarea făcută de M.G. la postul de poliție Urziceni și declarațiile date în faza de judecată, urmează a fi înlăturată de către instanța de apel. împrejurarea că în data de 6 noiembrie 2008 martorul M.G., fără a-și declina calitatea de polițist, a susținut în sesizarea făcută telefonic la I.P.J.

Urziceni că a fost sancționat contravențional cu avertisment și, totodată, că polițiștii din comuna Bărbulești i-au luat în mod nejustificat suma de 400 lei, nu poate duce la constatarea incidenței dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. Dimpotrivă ca urmare a acestei sesizări, organele de poliție - pe baza cercetărilor efectuate - au descoperit că cel sancționat contravențional în data de 6 noiembrie 2008 a fost martorul T.G.G., motiv pentru care s-au administrat probe care au dus la stabilirea prezentei situații de fapt. În opinia instanței de apel nefondată este și critica apărării referitoare la inexistența infracțiunilor prevăzute de art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen., în ceea ce-l privește pe inculpatul S.S.

și art. 26 rap. la art 289 C. pen., cu privire la inculpatul B.Ș.R., în condițiile în care nu s-a dovedit lipsa de temeinicie a probelor oferite de către acuzare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 66 alin. (2) C. proc. pen. Împotriva hotărârilor, ambii inculpați au declarat prezentele recursuri, motivele fiind menționate în partea introductivă a deciziei. Prealabil examinării pe fond a recursurilor, Înalta Curte constată următoarele: - cu acordul lor, ambii inculpați au ascultați de instanța de fond (fii. 14-15, 17-19), aceștia fiind asistați de apărător ales (fii. 13). Înainte de a se declara terminată cercetarea judecătorească inculpații personal, precum și apărătorii aleși ai acestora, au declarat că nu mai au alte cereri și nu propun alte probe noi (pag.2 - încheierea de dezbateri și amânare a pronunțării sentinței); - în apel, de asemenea cu acordul lor, ambii inculpați au fost ascultați (fii.

38-39, 40), fiind asistați de apărători aleși (fii. 25, 26). înainte de a dispune trecerea la dezbateri, inculpații și apărătorii aleși nu au formulat alte cereri și nici nu au mai propus alte probe noi (pag. 2 a încheierii de dezbateri); - atât în primă instanță, cât și în apel (declarații martori, fii. 68-69, 70-71, 72-73, 74-75, 76, 77-78, 79, 80) au fost administrate nemijlocit probe, inclusiv probe noi propuse de apărare; - în recurs, asistați de apărători aleși, ambii inculpați au invocat „dreptul la tăcere", nefiînd de acord să dea declarații. De asemenea, apărarea nu a formulat alte cereri și nici nu a propus administrarea de probe noi. Examinând pe fond recursurile inculpaților, Înalta Curte constata următoarele: În sinteză, apărarea a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. a) din C. proc.

pen. „fapta nu există", susținând că instanțele au făcut o gravă eroare de fapt, eroare care a condus la o greșită soluție de condamnare a inculpaților (caz de casare invocat - art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen.).

Cazul de casare invocat de apărare nu este incident pentru următoarele motive: a) din dezvoltarea motivelor scrise de recurs, Înalta Curte constată că, în realitate, apărarea nu sugerează existența unei „grave erori de fapt"' (adică stabilirea eronată, gravă, a situației de fapt în raport cu probatoriul administrat), ci - după caz - fie o greșită evaluare a probelor dosarului de către instanțe, fie greșita înlăturare a unor probe (mijloace de probă); b) pe de o parte, reținându-se împrejurarea că în recurs nu au fost propuse ori administrate probe noi, iar pe de altă parte, constatându-se multitudinea probelor administrate de organul de urmărire penală și de către ambele instanțe, amploarea motivării în fapt și în drept a deciziei atacate - dai', mai ales, a sentinței instanței de fond - apare ca justificată concluzia lipsei de utilitate a reiterării tuturor argumentelor de natură probatorie - convingător expuse în sentința atacată - Înalta Curte însușindu-și toate aceste argumente (sentință pag.

4-7; decizie pag. 11-12); c) conform art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare. Eroarea gravă trebuie să fie constatată din compararea faptelor reținute cu probele administrate. Așa cum s-a menționat, apărarea nu a arătat în ce constă eroarea gravă de fapt și ce probă este în contradicție cu situația de fapt reținută de prima instanță și, respectiv, confirmată de instanța de apel. Motivarea apărării, în sensul că instanțele ar fi evaluat greșit probele administrate, nu este, prin ea însăși, suficientă să justifice incidența cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc.

pen. Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită iar aprecierea fiecărei probe se face de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Prima instanță, precum și cea de apel, au motivat convingător situația de fapt și vinovăția inculpaților prin coroborarea probelor administrate în cursul procesului penal. Este adevărat că inculpatul beneficiază de „prezumția de nevinovăție", nefiind obligat să-și dovedească nevinovăția (art. 66 alin. (1) C. proc. pen.), revenind organelor judiciare (acuzării) obligația să administreze probe în vederea dovedirii vinovăției acestuia (art. 4, art. 62 și art. 65 alin. (1) C. proc.

pen.). Este însă deopotrivă adevărat că, potrivit art. 66 C. proc. pen., inculpatul, în cazul în care există probe de vinovăție, are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie. În înțelesul legii „a proba lipsa lor de temeinicie", este un drept și o obligație procesuală care nu se rezumă la negarea vinovăției, la negarea conținutului informativ al unei probe ori la negarea evaluării corecte a probelor de către instanță. În cauză, apărarea s-a limitat doar la expunerea unor ipoteze, fără a proba lipsa de temeinicie a probelor în acuzare și fără a arăta, chiar la minimă suficiență, care probă este în contradicție cu situația de fapt expusă în cele două hotărâri judecătorești.

Ambele instanțe au examinat toate apărările de fond ale inculpaților, precum și criticile aduse în apel sentinței (pretinsa „răzbunare" a martorilor ascultați, pretinsul „comportament agresiv" al martorului denunțător, dar și aparentele „contradicții" între unele aspecte relevate de anumiți martori) și au argumentat convingător imperativul înlăturării, totale ori parțiale, a unor mijloace de probă (inclusiv declarațiile inculpaților de nerecunoaștere a acelor împrejurări de fapt cu valență infracțională), prin aceea că anumite aspecte din relatările unor martori sunt vădit neconforme realității, necoroborându-se cu celelalte probe administrate. Or, în măsura în care inculpatul nu reușește să probeze lipsa de temeinicie a probelor în acuzare, prezumția de nevinovăție este răsturnată, această prezumție având caracter relații», iar nu absolut.

Recursurile inculpaților urmează însă a fi admise pentru motivul ce se va arăta (caz de casare - art. 385 15 pct. 14 C. proc. pen.). În lipsa altor elemente probatorii, natura infracțiunilor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, și condamnați în sensul celor arătate, inclusiv prin dispunerea modalității neprivative de executare a pedepselor, nu justifică interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 lit. a) teza I C. pen. nici ca pedeapsă complementară, și nici ca pedeapsă accesorie. În consecință, Înalta Curte - în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. - va admite ambele recursuri, numai sub aspectul și în limitele arătate, va casa, în parte, ambele hotărâri, dispunând înlăturarea interzicerii dreptului prevăzut de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen., atât ca pedeapsă complementară, cât și ca pedeapsă accesorie.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea recursurilor vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de inculpații S.S. și B.Ș.R. împotriva Deciziei penale nr. 130/ A din 10 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală. Casează în parte decizia sus-menționată și sentința penală nr. 74/ F din 12 martie 2010 a Tribunalului Ialomița, numai sub aspectul aplicării dispozițiilor art. 64 lit. a) teza I C. pen. ca pedeapsă complementară și accesorie, dispoziție pe care o înlătură pentru ambii inculpați. Menține restul dispozițiilor hotărârilor. Onorariile apărătorului desemnat clin oficiu, în sumă de câte 75 lei, se vor plăti din fondul M.J. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 19 octombrie 2010.