ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3651/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3651/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor

de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

74/F din data de 12 martie 2010, pronunțată de Tribunalul

Ialomița, secția penală, în baza art. 254, alin. (1) C. pen.

raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74-76 C.

pen. a fost condamnat inculpatul S.S. la pedeapsa de 2 ani închisoare și 1

an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), b), c) C. pen.

pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

In baza art. 289 C. pen., cu

aplicarea art. 74-76 C. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 4 luni

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual.

În baza art. 291

C. pen., cu aplicarea art. 74 și 76 C. pen. a fost condamnat inculpatul la

pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de

uz de fals.

Conform art. 33-34

C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare și

1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), b), c) C.

pen.

În baza art. 254, alin.

(1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art.

74-76 C. pen. a fost condamnat inculpatul B.Ș.R. la pedeapsa de 2 ani

închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64, lit.

a), b), c) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de

mită.

În baza art. 26

raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 74-76 C. pen. a fost condamnat

inculpatul la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de complicitate la fals intelectual.

În baza art. 33-34

C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare și

1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), b), c) C.

pen.

În temeiul art. 81-82

C. pen. a fost dispusă suspendarea condiționată a

executării pedepselor, pentru ambii inculpați, pe un termen de

încercare de 4 ani.

S-a făcut

aplicarea dispozițiilor art. 359 C. proc. pen. atrăgând atenția

inculpaților asupra dispozițiilor a căror nerespectare urc ca

urmare revocarea suspendării.

În baza art. 71

C. pen. a interzis inculpaților, pe durata executării pedepselor,

exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), b), c) C. pen.

În baza art. 71, alin.

(5) C. pen. a fost dispusă suspendarea executării pedepsei accesorii

pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei

închisorii.

S-a luat act că

inculpații au fost reținuți 24 h la 12 ianuarie 2009.

În baza art. 19

din Legea nr. 78/2000 au fost obligați inculpații să restituie

persoanei vătămate T.G.G. suma de 400 lei.

În baza art. 191,

alin. (2) C. proc. pen. au fost obligați inculpații la câte 500 lei

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune

în acest sens, instanța de fond analizând actele și lucrările

dosarului a reținut următoarele:

Prin

rechizitoriul nr. 390/P din 24 noiembrie 2009 al Parchetului de pe lângă

Tribunalul Ialomița, înregistrat la această instanță sub nr.

4328/98/2009 (nr. format vechi 1042 din 30 noiembrie 2009) au fost trimiși

în judecată, in stare de libertate, inculpații S.S., fiul lui Ș.

și E., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 254, alin.

(1) C. pen. combinat cu art. 7, alin. (1) din Legea 78/2000, art. 289 C. pen.

și art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 33, lit. a) C. pen. și

inculpatul B.Ș.R., fiul lui F. și A., pentru săvârșirea

infracțiunilor prev. de art. 254, alin. (1) combinat cu art. 7, alin. (1)

din Legea 78/2000 și art. 26 rap. la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 33

C. pen.

S-a

reținut în actul de sesizare că inculpații, polițiști

în cadrul Postului de Poliție al comunei Bărbulești, au oprit

pentru control autoturismul condus de persoana vătămată T.G.G. și,

sub pretextul săvârșirii de către acesta a unei

contravenții care implica aplicarea unei amenzi mari și suspendarea

dreptului de a conduce, bau determinat să le dea suma de 400 lei. Suma a

fost solicitată pentru ca inculpații să treacă cu vederea

săvârșirea pretinsei contravenții.

Instanța

de fond a mai reținut că, în seara zilei de 11 noiembrie 2008 cei doi

polițiști s-au deplasat în centrul comunei pentru a fluidiza

circulația pe drumul european, deoarece în zonă era în

desfășurare o nuntă, iar participanții ocupaseră

și partea carosabilă.

La această

acțiune a fost cooptată și martora G.D., ajutor șef de post

- Postul de poliție Armășești, iar deplasarea s-a

făcut cu autoturismul D.L. aflat în dotarea acestui ultim post de

poliție. Autoturismul poliției a fost parcat în curtea primăriei

comunei Bărbulești. în aceeași zi, dinspre Urziceni se deplasau

în două autoturisme numiții T.G.G. (șofer), G.C. și P.A. și,

respectiv, F.C.Ș. (șofer) și M.G., care se întorceau de la

pescuit din Delta Dunării. Cele două autoturisme de deplasau în

coloană, primul fiind cel condus de F.C.Ș. În jurul orelor 17 cele

două autoturisme au ajuns la trecerea la nivel cu calea ferată de la

intrarea în comuna Bărbulești care era pe culoarea roșie.

După ridicarea interdicției, coloana de mașini s-a pus în

mișcare.

Autoturismul condus

de T.G.G. se afla în mijlocul coloanei, fiind precedat de încă cinci

autovehicule, astfel că șoferii celor două mașini

arătate mai sus nu aveau control vizual direct. Când a ajuns în zona în

care acționau cei doi polițiști, autoturismul condus de T.G.G. a

fost oprit regulamentar de inculpatul S.S. care s-a prezentat și a cerut

actele la control, invitându-l în același timp pe șofer să

rămână în autoturism.

După ce

le-a primit a înmânat actele inculpatului B.Ș.R. și s-a îndreptat

spre un alt autoturism oprit pe acostament. La rândul său, inculpatul B.Ș.R.,

având actele asupra sa, s-a urcat în autoturismul poliției în partea

dreapta față. La scurt timp în autoturism s-au urcat și

ceilalți doi agenți - inculpatul S.S. pe locul șoferului, iar G.D.

pe bancheta din spate. După o vreme, din autoturism a coborât martora G.D.

care, de la distanță, i-a făcut semn lui T.G.G. să

vină la mașina politiei lucru pe care acesta l-a și făcut.

Martorul s-a apropiat de portiera dreaptă fată unde, prin geamul

coborât, inculpatul B.Ș.R. i-a adus la cunoștință, pe un

ton răstit, că a trecut pe culoarea roșie la trecerea peste

calea ferată, motiv pentru care va fi amendat cu suma de 1.000 lei și

i se va reține și permisul de conducere în vederea suspendării.

Dupâ ce s-a

asigurat că martorul era destul de speriat, i-a spus acestuia să dea

suma de 500 lei și să scape de toate consecințele.

T.G.G. a spus

că nu are aceea sumă asupra sa, dar că va merge la autoturismul

propriu pentru a face rost de bani. Ajuns la mașină, T. le-a relatat

celor doi pasageri motivul pentru care au fost opriți și că i

s-a solicitat de către polițiști suma de 500 lei pentru a fi

lăsați să-și continue drumul.

Deși erau

conștienți că fapta imputată nu era reală, au

hotărât sâ înmâneze polițiștilor suma cerută pentru

a-și putea continua călătoria spre localitatea de domiciliu. în

acest sens, martorul G.C. i-a dat lui T.G.G. 300 lei, la care acesta din

urmă a mai adăugat 100 lei clin banii proprii și, având asupra

lui suma de 400 lei, s-a întors la autoturismul poliției.

Odată

ajuns. Ie-a comunicat celor din autoturism că nu are decât 400 lei și

modul în care a făcut rost de bani.

Inculpatul B.Ș.R.

nu a comentat în nici un fel, a luat banii și a trecut la întocmirea

procesului - verbal de contravenție în care a menționat în mod

neadevărat că a aplicat sancțiunea avertisment pentru faptul

că T.G.G. nu a prezentat la control documentele prevăzute de

legislația în vigoare.

Deși a

fost scris de către inculpatul B.Ș., în cuprinsul procesului - verbal

apare numele inculpatului S.S. ca agent constatator. De asemenea, procesul -

verbal a fost semnat de către inculpatul S.S.

După ce a

primit actele și un exemplar de pe procesul - verbal T.G.G. s-a întors la

autoturism și a continuat drumul către casă.

Alarmate de faptul că

autoturismul condus de T.G.G. nu-i urma, cei din prima mașină l-au

contactat telefonic pe martorul G.C. și i-au cerut explicații.

Martorul le-a relatat motivul pentru care au întârziat și au convenit

să se întâlnească într-un punct de pe traseu, unde prima

mașină urma să-i aștepte pe cei întârziați.

Deși

declarațiile martorilor sunt neclare cu privire la momentul în care

și-au dat seama că nu au primit chitanță pentru banii

dați, iar în procesul - verbal era consemnată o cu totul altă

situație de fapt decât cea comunicată verbal de agentul de

poliție, în opinia instanței de fond este dincolo de orice dubiu

că, după reunirea grupului și la inițiativa martorului M.G.

(care este el însuși agent de poliție) cu toții au hotărât

să denunțe organelor în drept fapta celor doi inculpați. în

acest sens martorul M.G., de pe telefonul propriu, a sunat la mai multe

instituții ale statului, reușind în cele din urmă să

denunțe fapta la dispeceratul Inspectoratului Județean de Polițe

Ialomița, arătând că el a fost cel care a fost obligat de

polițiști să le înmâneze o sumă de bani. Cercetările

ulterioare au dovedit însă situația de fapt descrisă mai sus.

Reține

instanța de fond că, audiați fiind, inculpații au negat în

mod constant învinuirile aduse. Astfel, au arătat că inculpatul S.S. a

oprit din trafic autoturismul condus de T.G.G. pentru că, pe de o parte,

ar fi fost indicat de localnici că trecuse pe culoarea roșie de la

trecerea la nivel cu calea ferată și pe de altă parte, că

forța traficul prin claxoane și fleșuri luminoase. Au mai

arătat că, după ce a fost oprit, conducătorul auto s-a

manifestat agresiv, a solicitat să fie lăsat să plece pentru

că era însoțit de primarul localității de domiciliu și

nu a prezentat toate actele cerute de dispozițiile legale incidente. Au

aplicat sancțiunea avertisment pentru lipsa documentelor și nu au

luat măsuri în legătură cu pretinsa traversare pe roșu,

pentru că nu o constataseră personal. Nu au cerut și nu au

primit nici o sumă de bani de la T.G.G.

Instanța

de fond a apreciat declarațiile inculpaților ca ne sincere pentru ca

nu se coroborează cu celelalte probe ale dosarului.

Astfel, în

opinia instanței de fond nici-o probei a dosarului nu dovedește un

comportament agresiv din partea lui T.G.G., cu atât mai mult cu cât acesta se

afla în prezența șefului său direct, martorul G.C., primarul

comunei Budila, județul Brașov. De altfel, apreciază

instanța de fond, clacă cineva ar fi încercat să se impună

în fața agenților de poliție acela nu putea fi decât acest

martor. Or, pe durata evenimentului, G.C. a rămas în autoturism și a

discutat cu prietenul său, martorul F.A.

Apoi, apreciază

prima instanță că nici referirea la trecerea pe culoarea

roșie nu poate fi primită pentru că, din locul unde se aflau,

nici inculpații și nici celelalte persoane, nu puteau sesiza modul în

care se făcea trecerea la nivel cu calea ferată. Mai mult decât atât,

fiind în mijlocul coloanei care se formase, este imposibil să se afirme

că autoturismul condus de T.G.G. ar fi trecut pe culoarea roșie la

punerea în mișcare a coloanei.

În opinia

primei instanțe, chiar dacă sub unele aspecte declarațiile

martorilor G.C. și F.A. nu sunt concordante, acestea concordă cu

declarațiile martorului T.G.G. in aspecte esențiale și relevante

pentru cauză.

Astfel, după ce

a solicitat actele, fără să facă nici un comentariu cu

privire la lipsa unuia dintre acestea (ceea ce poate duce la concluzia că

șoferul le-a prezenta pe toate), inculpatul S.S. i-a cerut lui T. să

rămână în mașină. Apoi, martorii au confirmat că,

după o vreme șoferul lor a fost invitat la mașina poliției

aflată într-o curte și ascunsă privirilor lor de un zid de

beton. Nu au putut da infirmații asupra lucrurilor care s-au petrecut în

acel loc, dar au susținut că T.G.G. s-a întors, le-a spus că va

fi amendat pentru un lucru pe care nu îl săvârșise și că i

s-a cerut de către agenții de poliție suma de 500 lei.

Martorul G.C. a

susținut în mod constant că i-a dat lui T. suma de 300 lei din banii

proprii și că nu se îndoiește nici o clipă de faptul

că șoferul a dat banii celor doi polițiști.

Instanța de fond

a menționat că nu poate să nu observe că, prin modalitatea

de acționare, cei doi inculpați au căutat să-l

îndepărteze pe T. de ceilalți martori în speranța că

discuțiile și faptele petrecute în și lângă autoturismul

poliției vor rămâne necunoscute.

Astfel, în

opinia instanței de fond apare cel puțin bizar faptul că

deși zona era aglomerată și traficul se desfășura cu

greutate toți cei trei polițiști și-au părăsit

posturile pentru a se îmbarca în autoturismul de serviciu în același timp.

Apoi, atipică este și modalitatea de aplicare și

sancționare a contravenției pentru că, în asemenea

situații, agentul constatator întocmește procesul - verbal în

mașina proprie după care se deplasează la mașina

șoferului contravenient căruia îi aduce la cunoștință

sancțiunea cu motivația necesară și îi restituie actele

prezentate spre control. Nu s-a întâmplat acest lucru și în cazul lui T.G.G.,

care - așa cum s-a arătat mai sus - a fost invitat la mașina

poliției și ținut în picioare până când inculpatul B.Ș.R.

a întocmit procesul verbal.

Instanța

de fond a apreciat că, prin această modalitate, inculpații au

făcut presiuni asupra martorului pe care au încercat, și chiar au

reușit, să-l timoreze.

Reține

instanța de fond că întrebați fiind cu privire la motivația

pentru care împotriva lor s-a făcut denunțul penal, inculpații

au găsit necesar să explice atitudinea lui T., și a celor clin

grupul lui, ca fiind o răzbunare pentru făptui cei au fost

opriți din drum.

Instanța

de fond a înlăturat și aceste apărări pentru că nu

sunt dovedite în nici un fel. Apoi, vârsta și ocupația martorilor

(primar, agent de poliție, profesor) și faptul că îi vedea

pentru prima dată pe inculpați, au îndreptățit

instanța de fond să creadă că, în acest caz, nu este vorba

despre nici o răzbunare, iar martorii au relatat cu bună

credință ceea ce au perceput cu propriile simțuri. De asemenea,

T.G.G., persoană tânără, provenind dintr-o familie

respectabilă și cu o bună educație, nu poate fi bănuit

că a acționat pentru a se răzbuna și aceasta numai pentru

că a fost supus unui simplu control rutier. Nici martorul M.G. nu ar putea

fi bănuit de rea credință pentru că, în cazul acestuia, ar

fi funcționat mai degrabă o solidaritate de breaslă ori,

așa cum s-a observat el a fost acela care a alertat organele statului

fiind probabil mai familiarizat cu aceste proceduri.

În apărare,

instanța de fond a audiat martorii C.Z.M. și L.V. care au

susținut în declarațiile lor că T.G.G. a făcut un singur

drum de la mașina sa la mașina poliției, la întoarcere având

hârtii în mână. Prima instanță a privit insă cu

reticență aceste declarații pentru că, în primul rând, este

foarte puțin probabil ca in contextul general (era aproape noapte, era

nuntă, era aglomerație), cei doi să fi fost atenți la ce se

întâmplă în curtea primăriei, cine intră, cine iese si de câte

ori. Apoi, așa cum G.C. și F.A. nu au putut reda ce se întâmplă

în curtea primăriei din cauza zidului împrejmuitor, este foarte probabil

ca și cei doi martori să fi avut aceleași probleme de

vizibilitate. De asemenea, prima instanță a înlăturat și

apărările făcute de apărătorii celor doi

inculpați pentru că sunt circumstanțiale și nu privesc

aspectele esențiale ale cauzei.

La

individualizarea pedepselor instanța de fond a ținut seama de dispozițiile

generale ale codului penal, de limitele de pedeapsă prevăzute în

partea specială a codului, de gradul de pericol social al faptelor, de

persoana infractorului, precum și de împrejurările care

atenuează sau

agravează răspunderea penală.

Instanța de fond a ținut seama de gradul ridicat de pericol social al

faptei dat nu atât de valoarea sumei cerute și remisă, ci de

calitatea pe care inculpații o aveau atunci când au săvârșit

fapta, agenți de poliție, cu atribuții de poliție

judiciară, chemați și plătiți pentru a asigura

respectarea legii. Apoi, s-a ținut seama de modalitatea de

săvârșire, prin înțelegerea dintre cei doi și în

condițiile in care persoana vătămată nu era singură în

autoturism, fapt ce dovedește o îndrăzneală deosebită din

partea inculpaților.

Instanța

de fond a arătat câ nu contestă faptul că inculpatul nu este

obligat să spună adevărul și că este

îndreptățit la folosirea tuturor mijloacelor legal pentru a se

apăra cât mai eficient. Totodată, o atitudine sinceră, de

recunoaștere și de regret dovedește că infractorul a

înțeles că a încălcat legea, lucru care trebuie să fie

evidențiat și în pedeapsă.

Or, a constatat

instanța de fond că, împotriva tuturor probelor administrate,

inculpații au negat săvârșirea faptelor, aspect care a îndreptățit

concluzia că aceștia nu au înțeles gravitatea faptelor pentru

care au fost cercetați și trimiși în judecată. Pe de

altă parte, la individualizarea pedepselor s-a ținut seama că

inculpații sunt tineri, infractori primari și care au avut un loc de

muncă stabil, că inculpatul S.S. este căsătorit și are

în întreținere doi copii minori.

Aceste ultime

considerațiuni, în opinia instanței de fond, s-au constituit

circumstanțe atenuante personale care au permis coborârea pedepselor sub

minimul prevăzut de lege.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel inculpații S.S. și B.Ș.R. criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul condamnării lor

greșite la pedepse cu închisoarea, în condițiile în care faptele

pentru care au fost trimiși în judecată nu au corespondent în

realitatea obiectivă.

În dezvoltarea

motivelor de apel, avocat G.C. a susținut câ, instanța de fond a dat

o interpretare greșită probelor dosarului, ca urmare a

eficienței acordate declarației martorului T.G.G., atâta timp cât a

constatat existența unor contradicții cu privire la declarațiile

celorlalți martori audiați în cauză, după ce în prealabil a

înlăturat și susținerile inculpaților, apreciind în mod

nejustificat că acestea nu au fost dovedită. Potrivit

apărării, din probele dosarului nu rezultă că

inculpații ar fi pretins și totodată primit vreo sumă de

bani de la martorul G.G., așa încât soluția corectă este aceea

de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc.

pen.

Și

avocatul G.F. a solicitat admiterea apelurilor, desființarea

sentinței penale și, pe fond, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap.

la art. 10 lit. a) C. proc. pen. achitarea inculpaților S.S. sub aspectul

comiterii infracțiunilor de luare de mită, fals intelectual și

uz de fals, cât și a inculpatului B.Ș.R. pentru infracțiunile de

luare de mită și complicitate la fals intelectual, arătând

că, deși însăși instanța de fond a apreciat că

declarațiile martorilor nu se coroborează sub multe aspecte, a ajuns

totuși la concluzia greșită că ele concordă, în ceea

ce privește săvârșirea faptelor. Relevant în acest sens,

susține apărarea este faptul că toți martorii au declarat

că au trecut pe culoarea

verde a semnalizatorului de la nivelul de

trecere peste calea ferată și ca în zonă nu se mai afla un alt

semafor, în condițiile în care acel semnalizator nu are o lumină de

culoare verde, ci lumini de culoare albă și roșie și

că martorul G.C. este singurul care nu are permis de conducere. Mai mult

decât atât, sentința penală se fundamentează, potrivit apărării,

pe declarația martorului M.G., instanța de fond considerând că,

dată fiind calitatea sa de polițist, are mai multă

credibilitate, în condițiile în care și inculpații au

aceeași calitate, și unii martori la fel, fiind greu de crezut

că un polițist cu o activitate de 15 ani, cum însuși a declarat

acesta, nu avea reprezentarea, la momentul efectuării denunțului,

că nu trebuie să afirme fapte mincinoase. Or, în denunțul

inițial, martorul a susținut că a fost oprit de lucrătorii

de poliție, care i-au pretins suma de bani pe care însuși a dat-o,

pentru ca ulterior să afirme că martorului T.G.G. i-au fost

ceruți banii înscenându-i-se acel proces-verbal de contravenție.

Acest elemente releva nesinceritatea martorului, fie la momentul

formulării denunțului, fie ulterior, așa încât, se impune

înlăturarea deopotrivă a tuturor declarațiilor date de acest

martor. în același timp, instanța de fond a înlăturat

declarațiile date de martorii propuși de apărare pe simpla

prezumție că dacă martorii acuzării nu au văzut

mașina de poliție nici ceilalți nu au văzut-o. în

realitate, ei au observat autoturismul poliției, chiar dacă se aflau

la o nuntă, au remarcat că lucrătorii de poliție au oprit o

mașină, s-au uitat în acea direcție și aveau vizibilitate

bună, de lângă magazin, aspect care ar fi fost ușor de

evidențiat printr-o cercetare la fata locului, activitate care nu a fost

făcută. Totodată, la fond, au mai fost audiați doi martori

propuși de apărare, care la momentul comiterii faptelor imputate

aveau vizibilitate spre curtea primăriei, poarta fiind deschisă,

însă declarațiile lor nu au fost reținute de instanță,

dar nici nu au fost înlăturate. De asemenea, a fost ignorată și

declarația dată de martora G.D., persoana care se afla în

mașină cu inculpații și singura care a oferit o

mărturie directă, cu excepția denunțătorului.

Pentru toate

aceste considerente, inculpații - prin apărător - au apreciat

că nu s-a făcut dovada comiterii infracțiunilor, nu a fost

răsturnată prezumția de nevinovăție, reiterând

solicitarea de admitere a apelului, desființarea sentinței penale

și, pe fond, achitarea inculpaților conform art. art. 11 pct. 2 lit. a)

rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

În cursul

judecării apelurilor au fost audiați inculpații S.S. și B.Ș.R.,

precum și martorii G.D., T.G.G., G.C., M.G., F.C.Ș., A.F., C.Z.M. și

L.V.

Din

declarația dată de inculpatul S.S. rezultă că acesta nu a

văzut dacă martorul T.G.G. a trecut pe culoarea roșie a

semaforului, acest fapt fiindu-i imputat de persoanele de etnie romă care

se aflau la o nuntă în ziua respectivă. întrucât atât șoferul,

respectiv martorul T.G.G., cât și pasagerul din dreapta, despre care

ulterior a aflat că este primarul unei localități, au negat cele

susținute de romi, a întocmit procesul verbal de contravenție,

sancțiunea aplicată fiind, avertismentul.

Inculpatul B.Ș.R.

a declarat că nu a constatat comiterea vreunei contravenții de

către martorul T.G.G., flind ulterior chemat de S.S., respectiv în

momentul în care oamenii aflați in zonă îi reproșau acestuia

că nu a fost oprit șoferul care nu a respectat culoarea roșie a

semaforului. A mai declarat inculpatul B.Ș.R. că a întocmit procesul

verbal de contravenție în numele colegului său și că nu s-a

pretins sau primit vreo sumă de bani cu această ocazie.

Și martora

G.D., prezentă la fața locului în calitatea sa de ajutor șef de

post al Poliției Armășești, a susținut varianta

oferită de inculpații S.S. și B.Ș.R. în ceea ce

privește inexistența faptelor pentru care au fost trimiși în

judecată și, ulterior, condamnați la pedepse cu închisoarea de

către prima instanță.

Martorul T.G.G.

a declarat că, în momentul în care a semnat procesul verbal de

contravenție, „a realizat că ceva nu este în regulă" pentru

că primise avertisment, și totodată nu i-a fost înmânată

chitanța de către cei doi polițiști, cu privire la suma de

400 lei pe care Ie-a dat-o. A mai declarat martorul că avea asupra sa

numai suma de 100 lei, diferența de 300 lei fiind suportată de

martorul G.C., primarul comunei Budila, și că s-a speriat de

atitudinea autoritară a celor doi polițiști care i-au comunicat

că pentru contravenția săvârșită trebuie să

plătească o amendă de 1000 lei. De asemenea martorul a mai

susținut „eram convins că am plătit jumătate din cuantumul

amenzii, chiar dacă am plătit doar 400 lei și nu aveam alți

bani la mine" și că „în momentul în care am vorbit cu

polițiștii, aceștia m-au luat foarte tare, așa încât am

gândit că, chiar am comis fapta".

Martorul G.C.,

ocupantul locului din dreapta al autoturismului condus de șoferul T.G.G.,

a susținut în fața instanței de apel, că au trecut peste

podul de cale ferată al comunei Bărbujești pe culoare verde a

semaforului, însă un polițist care avea un aparat foto în mână

Ie-a comunicat că au trecut pe culoarea roșie a semaforului iar pentru

că fapta s-a săvârșit pe înserat nu l-ar putea recunoaște.

Martorul T.G.G. a fost chemat la poliție și s-a întors foarte speriat

întrucât urma să fie amendat cu suma de 1000 lei. Deși jumătate

din minimul amenzii ar fi fost de 500 lei, T.G.G. a dat suma de 100 lei în timp

ce suma 300 lei a fost suportată chiar de el. A mai relatat martorul

că, în momentul în care a citit procesul verbal și-a dat seama

că T.G. nu fusese amendat contravențional, motiv pentru care au

sesizat D.N.A.

Martorul F.A. a

declarat că se afla în aceeași mașină cu G.C. și

că s-au strâns 400 lei reprezentând plai a unei amenzi

contravenționale pe care șoferul T.G.G. nu a săvârșit-o,

întrucât nu a trecut pe culoarea roșie a semaforului, cum au susținut

polițiștii. A mai arătat martorul că după ce au citit

procesul verbal de contravenție și-au dat seama că acesta nu

cuprinde date reale, atâta timp cât T.G.G. fusese sancționat

contravențional cu „avertisment" și nu cu amendă, așa

încât M.G., în calitatea sa de agent de poliție a luat inițiativa de

a sesiza cadrele de conducere despre cele întâmplate. În ceea ce privește

pofilul moral al martorului

T.G.G., F.A. a declarat următoarele: „nu

se pune problema ca T.G.G. să nu dea banii polițiștilor, pentru

că este un băiat cinstit, pe care îl cunosc de câțiva ani

și aș băga mana in foc pentru el. Era emoționat atunci când

s~a întors de la mașina politiei. Orice om ar fi fost.".

Martorul M.G. a

susținut că a sunat la I.P.J. după ce citit procesul verbal de

contravenție, întrucât a ajuns la concluzia „că i s-a făcut o

înscenare" lui T.G.G. de către polițiști. A mai arătat

martorul că I.P.J. putea să rezolve această neclaritate,

deoarece polițiștii au încheiat un proces verbal de contravenție

pentru neprezentarea actelor la control, deși l-au acuzat pe T.G.G. de

trecere pe culoarea roșie, după ce în prealabil i s-a arătat o

fotografie făcută cu un aparat digital.

Aceeași

situație de fapt a fost prezentată și de martorul F.C.Ș.,

șoferul autoturismului care se afla în fața celui condus de T.G.G.

Au fost

audiați și martorii C.Z.M. și L.V. care au declarat că F. văzut

pe șoferul autoturismului oprit de către polițiști având un

proces verbal în mână.

Prin Decizia penală

nr. 130/ A din 10 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția I

penală, a respins ca nefondate apelurile inculpaților.

Pentru a

dispune în acest sens, instanța de prim control judiciar a reținut

următoarele:

Potrivit ari.

254 alin. (1) C. pen. infracțiunea de luare de mită constă în

fapta funcționarului care, direct sau indirect, pretinde ori primește

bani sau alte foioase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor

astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini

ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu sau

în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.

Conform art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 78/2000 fapta de luare de mita, prevăzută la art. 254

C. pen., daca a fost săvârșita de o persoana care, potrivit legii,

are atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor

ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor, se

sancționează cu pedeapsa prevăzuta la art. 254 alin. (2) C. pen.

privind săvârșirea infracțiunii de către un funcționar

cu atribuții de control.

În raport de

aceste dispoziții, elementul material al infracțiunii de luare de

mită se poate realiza alternativ, fie printr-o acțiune de prefindere,

primire sau acceptare, fie printr-o inacțiune, respectiv prin

nerespingerea promisiunii unei sume de bani sau a altor foioase, în scopul

îndeplinirii, neîndeplinirii sau întârzierii în îndeplinirea unui act privitor

la îndatoririle de serviciu ale unui funcționar ori în scopul

efectuării unui act contrar acestor îndatoriri.

În atare

situație, în mod corect a reținut prima instanță că

activitatea infracțională desfășurată de către

cei doi inculpați, în calitate de agenți de poliție, se

circumscrie conținutului constitutiv al infracțiunii de luare de

mită, în condițiile în care au pretins martorului T.G.G. suma de 500

lei, deși din procesul verbal din data de 6 noiembrie 2008, rezultă o

altă situație de fapt, neconformă cu

probele

administrate în cauză, pentru care acesta a fost sancționat

contravențional cu avertisment. Obiectul mitei, respectiv suma de 400 lei,

a fost pe deplin dovedit, ca urmare a coroborării declarației

martorului T.G.G. cu declarațiile martorilor G.C., M.G., F.C.Ș. și

A.F., date atât în faza de urmărire penală cât și de

judecată.

Potrivit art. 69

C. proc. pen., declarațiile învinuitului sau inculpatului făcute in

cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai in

măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce

rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Or, reține

instanța de apel, coroborarea declarațiilor inculpaților S.S. și

B.Ș.R., cu declarația martorei G.D., față de care s-a

dispus scoaterea de sub urmărire penală de către procuror pentru

infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art.

7 alin. (1) din Legea 78/2000, ca urmare a reținerii dispozițiilor art.

18

1

C. pen., nu poate duce la constatarea că fapta de luare de

mită nu există în materialitatea ei și nu constituie

infracțiune, cum în mod greșit a susținut apărarea. Polițistul

are obligația, potrivit art. 4 din Statutul Polițistului să

respecte drepturile și libertățile fundamentale ale omului.

Constituția și legile țării, așa încât credibilitate

în această cauză, prezintă declarația agentului de

poliție M.G. care a luat inițiativa de a sesiza I.P.J. Ialomița

în legătură cu faptele comise de colegii săi.

În ceea ce

privește latura subiectivă a infracțiunii de luare de mită

instanța de apel a reținut că vinovăția

inculpaților S.S. și B.Ș.R. îmbracă forma intenției

directe, așa încât - în mod corect -declarațiile acestora au fost

înlăturate de către instanța de fond din ansamblul probator

administrat în cauză.

Apcirarea

inculpaților, în sensul că există contradicții între

sesizarea făcută de M.G. la postul de poliție Urziceni și

declarațiile date în faza de judecată, urmează a fi

înlăturată de către instanța de apel.

împrejurarea că în data de 6 noiembrie 2008

martorul M.G., fără a-și declina calitatea de polițist, a

susținut în sesizarea făcută telefonic la I.P.J. Urziceni

că a fost sancționat contravențional cu avertisment și,

totodată, că polițiștii din comuna Bărbulești

i-au luat în mod nejustificat suma de 400 lei, nu poate duce la constatarea

incidenței dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a)

C. proc. pen. Dimpotrivă ca urmare a acestei sesizări, organele de

poliție - pe baza cercetărilor efectuate - au descoperit că cel

sancționat contravențional în data de 6 noiembrie 2008 a fost

martorul T.G.G., motiv pentru care s-au administrat probe care au dus la

stabilirea prezentei situații de fapt.

În opinia

instanței de apel nefondată este și critica apărării

referitoare la inexistența infracțiunilor prevăzute de art. 289

C. pen. și art. 291 C. pen., în ceea ce-l privește pe inculpatul S.S.

și art. 26 rap. la art 289 C. pen., cu privire la inculpatul B.Ș.R.,

în condițiile în care nu s-a dovedit lipsa de temeinicie a probelor

oferite de către acuzare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 66

alin. (2) C. proc. pen.

Împotriva hotărârilor,

ambii inculpați au declarat prezentele recursuri, motivele fiind

menționate în partea introductivă a deciziei.

Prealabil

examinării pe fond a recursurilor, Înalta Curte constată

următoarele:

-

cu acordul lor, ambii inculpați au

ascultați de instanța de fond (fii. 14-15, 17-19), aceștia fiind

asistați de apărător ales (fii. 13). Înainte de a se declara

terminată cercetarea judecătorească inculpații personal,

precum și apărătorii aleși ai acestora, au declarat că

nu mai au alte cereri și nu propun alte probe noi (pag.2 - încheierea de

dezbateri și amânare a pronunțării sentinței);

- în apel, de

asemenea cu acordul lor, ambii inculpați au fost ascultați (fii. 38-39,

40), fiind asistați de apărători aleși (fii. 25, 26).

înainte de a dispune trecerea la dezbateri, inculpații și

apărătorii aleși nu au formulat alte cereri și nici nu au

mai propus alte probe noi (pag. 2 a încheierii de dezbateri);

-

atât în primă instanță, cât

și în apel (declarații martori, fii. 68-69, 70-71, 72-73, 74-75, 76,

77-78, 79, 80) au fost administrate nemijlocit probe, inclusiv probe noi

propuse de apărare;

-

în recurs, asistați de

apărători aleși, ambii inculpați au invocat „dreptul la

tăcere", nefiînd de acord să dea declarații. De asemenea,

apărarea nu a formulat alte cereri și nici nu a propus administrarea

de probe noi.

Examinând pe fond

recursurile inculpaților, Înalta Curte constata următoarele:

În sinteză,

apărarea a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. a) din C. proc. pen.

„fapta nu există", susținând că instanțele au

făcut o gravă eroare de fapt, eroare care a condus la o

greșită soluție de condamnare a inculpaților (caz de casare

invocat - art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.).

Cazul de casare

invocat de apărare nu este incident pentru următoarele motive:

a)

din dezvoltarea motivelor scrise de recurs, Înalta

Curte constată că, în realitate, apărarea nu sugerează

existența unei „grave erori de fapt"' (adică stabilirea

eronată, gravă, a situației de fapt în raport cu probatoriul

administrat), ci - după caz - fie o greșită evaluare a probelor

dosarului de către instanțe, fie greșita înlăturare a unor

probe (mijloace de probă);

b) pe de o

parte, reținându-se împrejurarea că în recurs nu au fost propuse ori

administrate probe noi, iar pe de altă parte, constatându-se multitudinea

probelor administrate de organul de urmărire penală și de

către ambele instanțe, amploarea motivării în fapt și în

drept a deciziei atacate - dai', mai ales, a sentinței instanței de

fond - apare ca justificată concluzia lipsei de utilitate a

reiterării tuturor argumentelor de natură probatorie -

convingător expuse în sentința atacată - Înalta Curte

însușindu-și toate aceste argumente (sentință pag. 4-7;

decizie pag. 11-12);

c)

conform art. 385

9

pct. 18 C. proc.

pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare

gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei

hotărâri greșite de achitare sau de condamnare. Eroarea gravă

trebuie să fie constatată din compararea faptelor reținute cu

probele administrate.

Așa cum

s-a menționat, apărarea nu a arătat în ce constă eroarea

gravă de fapt și ce probă este în contradicție cu

situația de fapt reținută de prima instanță și, respectiv,

confirmată de instanța de apel. Motivarea

apărării,

în sensul că instanțele ar fi evaluat greșit probele

administrate, nu este, prin ea însăși, suficientă să

justifice incidența cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

Potrivit art. 63

alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită iar

aprecierea fiecărei probe se face de organul judiciar în urma

examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării

adevărului. Prima instanță, precum și cea de apel, au

motivat convingător situația de fapt și vinovăția

inculpaților prin coroborarea probelor administrate în cursul procesului

penal.

Este

adevărat că inculpatul beneficiază de „prezumția de

nevinovăție", nefiind obligat să-și dovedească

nevinovăția (art. 66 alin. (1) C. proc. pen.), revenind organelor

judiciare (acuzării) obligația să administreze probe în vederea

dovedirii vinovăției acestuia (art. 4, art. 62 și art. 65 alin. (1)

C. proc. pen.). Este însă deopotrivă adevărat că, potrivit art.

66 C. proc. pen., inculpatul, în cazul în care există probe de

vinovăție, are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie.

În înțelesul

legii „a proba lipsa lor de temeinicie", este un drept și o

obligație procesuală care nu se rezumă la negarea

vinovăției, la negarea conținutului informativ al unei probe ori

la negarea evaluării corecte a probelor de către instanță.

În cauză,

apărarea s-a limitat doar la expunerea unor ipoteze, fără a

proba lipsa de temeinicie a probelor în acuzare și fără a

arăta, chiar la minimă suficiență, care probă este în

contradicție cu situația de fapt expusă în cele două

hotărâri judecătorești.

Ambele

instanțe au examinat toate apărările de fond ale

inculpaților, precum și criticile aduse în apel sentinței

(pretinsa „răzbunare" a martorilor ascultați, pretinsul „comportament

agresiv" al martorului denunțător, dar și aparentele

„contradicții" între unele aspecte relevate de anumiți martori)

și au argumentat convingător imperativul înlăturării,

totale ori parțiale, a unor mijloace de probă (inclusiv

declarațiile inculpaților de nerecunoaștere a acelor

împrejurări de fapt cu valență infracțională), prin

aceea că anumite aspecte din relatările unor martori sunt vădit

neconforme realității, necoroborându-se cu celelalte probe

administrate.

Or, în

măsura în care inculpatul nu reușește să probeze lipsa de

temeinicie a probelor în acuzare, prezumția de nevinovăție este

răsturnată, această prezumție având caracter relații»,

iar nu absolut.

Recursurile

inculpaților urmează însă a fi admise pentru motivul ce se va

arăta (caz de casare - art. 385

15

pct. 14 C. proc. pen.).

În lipsa altor

elemente probatorii, natura infracțiunilor pentru care inculpații au

fost trimiși în judecată, și condamnați în sensul celor

arătate, inclusiv prin dispunerea modalității neprivative de

executare a pedepselor, nu justifică interzicerea dreptului prevăzut

de art. 64 lit. a) teza I C. pen. nici ca pedeapsă complementară,

și nici ca pedeapsă accesorie.

În consecință,

Înalta Curte - în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen. -

va admite ambele recursuri, numai sub aspectul și în limitele

arătate, va casa, în parte, ambele hotărâri, dispunând

înlăturarea interzicerii dreptului prevăzut de art. 64 lit. a) teza a

II-a C. pen., atât ca pedeapsă complementară, cât și ca

pedeapsă accesorie.

Vor fi

menținute celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. Conform art.

192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea

recursurilor vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de inculpații S.S. și B.Ș.R. împotriva Deciziei penale

nr. 130/ A din 10 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția

I penală.

Casează în

parte decizia sus-menționată și sentința penală nr. 74/

F din 12 martie 2010 a Tribunalului Ialomița, numai sub aspectul

aplicării dispozițiilor art. 64 lit. a) teza I C. pen. ca

pedeapsă complementară și accesorie, dispoziție pe care o

înlătură pentru ambii inculpați.

Menține

restul dispozițiilor hotărârilor.

Onorariile

apărătorului desemnat clin oficiu, în sumă de câte 75 lei, se

vor plăti din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 19 octombrie 2010.