ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 183/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 183/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra recursului penal de

față, constată că, prin sentința penală nr. 8 din 30 ianuarie 2013 a Tribunalului

Sălaj, s-a constatat că, prin încheierea din data de 20 iunie 2012 a acestei instanțe,

s-a luat act de renunțarea procurorului la cererea de extindere a procesului penal

cu privire la alte fapte și la declarația de punere în mișcare a acțiunii penale

în acest sens, precum și faptul că, prin încheierile din datele de 20 iunie 2012

și 26 septembrie 2012 ale Tribunalului Sălaj, s-a dispus schimbarea încadrării juridice

a faptelor reținute în sarcina inculpaților A.V.D. și B.N.M. și s-a respins ca inadmisibilă

cererea procurorului de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina

inculpaților, în sensul reținerii în sarcina acestora și a altor infracțiuni, pentru

care s-a renunțat la extinderea procesului penal.

În baza art. 13

2

din Legea

nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a), 76

alin. (1) lit. c) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A.V.D. la pedeapsa

de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de 64

lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru comiterea infracțiunii de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor (asimilată infracțiunilor de corupție).

În baza art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000

rap. la art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art.

74 alin. (1) lit. a), 76 alin. (1) lit. e) C. pen., a fost condamnat același inculpat

la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual

(în legătură directă cu o infracțiune asimilată infracțiunilor de corupție).

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b)

C. pen., s-au contopit pedepsele și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea,

de 2 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor

prev. de 65 C. pen. rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o

perioadă de 2 ani.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea

condiționată a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de

4 ani, stabilit în condițiile art. 82 C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64

lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen.

În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras

atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen.

De asemenea, în baza art. 89 alin. (1)

din O.U.G. nr. 195/2002 rep. cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a), 76 alin. (1)

lit. d) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului B.N.M. la pedeapsa de 1 an

închisoare pentru comiterea infracțiunii de părăsire a locului accidentului.

În baza art. 292 C. pen. cu aplic.

art. 74 alin. (1) lit. a), 76 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a dispus condamnarea

aceluiași inculpat la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii

de fals în declarații.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b)

C. pen., s-au contopit pedepsele și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea,

de 1 an închisoare, a cărei executare a fost suspendată condiționat, potrivit

art. 81 C. pen., pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit în condițiile

art. 82 C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64

lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen.

În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras

atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen.

În baza art. 346 alin. (4) C. proc. pen.,

s-au lăsat nesoluționate acțiunile civile promovate de Spitalul Județean de Urgență

Zalău și Serviciul Județean de Ambulanță Sălaj.

În baza art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc.

pen., art. 357 alin. (2) lit. f) C. proc. pen. și art. 445 C. proc. pen., s-au declarat

false și s-a dispus anularea declarației din 01 august 2008, a procesului verbal

de sancționare contravențională din 01 august 2008 și a autorizației de reparații

eliberată la data de 01 august 2008 de Poliția Orașului Șimleu Silvaniei. În baza

art. 445 alin. (4) C. proc. pen., s-a comunicat Poliției Orașului Șimleu Silvaniei

o copie de pe hotărâre.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen.,

au fost obligați inculpații la câte 1000 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

de fond, după o analiză amplă a probatoriului administrat în cauză în ambele faze

procesuale, a reținut, în fapt, următoarele:

În data de 27 iulie 2008, în jurul orei

03,00, după ce a consumat băuturi alcoolice (bere și coniac, potrivit propriilor

declarații), inculpatul B.N.M. a urcat la volanul autoturismului proprietatea tatălui

său, marca V.P. cu numărul de înmatriculare XXX, autoturism cu care urmau a se deplasa

și mai mulți tineri, prieteni ai inculpatului. B.N.M. intenționa să conducă acest

autoturism pe DN - 1H, din localitatea N., jud. Sălaj, în localitatea de domiciliu,

P., jud. Sălaj. înainte de intrarea în Șimleu Silvaniei, într-o curbă spre dreapta,

datorită vitezei mari și a lipsei de experiență, întrucât obținuse recent permisul

de conducere și pe fondul consumului de alcool, inculpatul B.N.M. a pierdut controlul

volanului și a părăsit partea carosabilă, autoturismul intrând în șanț. În autoturismul

condus de inculpat, se aflau J.I., pe locul din dreapta față, iar pe bancheta din

spate se aflau L.L.N., M.R.K., G.H. și J.O.E.

În urma impactului, J.O.E. a suferit leziuni

la piciorul drept, acuzând dureri mari, fiind scoasă din autoturism de fratele acesteia,

J.I. și de G.H. La insistențele inculpatului B.N.M., care consumase băuturi alcoolice,

ceilalți tineri nu au chemat ambulanța și nici nu au anunțat organele de poliție.

Cu un autoturism de ocazie, partea vătămată J.O.E. a fost transportată la Spitalul

Orășenesc din Șimleu Silvaniei și, întrucât a prezentat „TCC Fractură de bazin.

Ramură ilio-ischiopubiană dreapta", a fost transportată cu ambulanța la Spitalul

Județean de Urgență Zalău.

Inculpatul B.N.M. a rămas o perioadă la

locul faptei, nu a anunțat organele de poliție și, cu ajutorul unor prieteni, a

tractat autoturismul până la domiciliul părinților săi, apoi, la scurt timp, i-a

adus la cunoștință tatălui său cele întâmplate.

B.M., tatăl inculpatului, s-a deplasat

la domiciliul părții vătămate unde a discutat cu tatăl acesteia, J.I.T., căruia

i-a cerut să-l sune pe inculpatul A.V.D., agent de poliție judiciară la Formațiunea

Poliției Rutiere Șimleu Silvaniei.

În data de 27 iulie 2008, zi de duminică,

în jurul orelor 7,00 - 8,00, B.M. (tatăl inculpatului) și J.I.T. (tatăl victimei

accidentului), însoțiți de martorul G.E., s-au deplasat la domiciliul inculpatului

A.V.D., căruia i-au relatat despre producerea evenimentului rutier și de faptul

că a fost o victimă, respectiv J.O.E. Totodată, i-au adus la cunoștință și faptul

că inculpatul B.N.M. a transportat autoturismul la domiciliu, deși a fost o victimă

în urma accidentului, fără să anunțe organele de poliție.

În aceste împrejurări inculpatul A.V.D.

a afirmat că „dacă este victimă este grav". Totodată, inculpatul A.V.D. a cerut

celor prezenți să nu anunțe pe nimeni până vor vedea ce urma a se întâmpla și a

precizat că va putea să elibereze autorizație de reparare a autoturismului pentru

B.N.M. numai în condițiile în care vor da declarații că J.O.E. nu a fost victima

acelui accident de circulație și că s-a accidentat în alte împrejurări.

Inculpatul A.V.D. nu era de serviciu în

acea zi, urmând a se prezenta la locul de muncă în data de 01 august 2008. Deși,

potrivit prevederilor art. 79 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 rep., se impunea

prezentarea inculpatului B.N.M. în termen de 24 de ore la o unitate de poliție,

acesta s-a deplasat la Poliția Orașului Șimleu Silvaniei abia la 5 zile după producerea

accidentului, respectiv în data de 01 august 2008, l-a contactat pe inculpatul A.V.D.

și apoi a dat în fața acestuia o declarație în care a menționat date ireale, respectiv

că la data de 31 iulie 2008, în timp ce conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare

XXX pe str. 22 Decembrie din Șimleu Silvaniei, încercând să evite un câine, a pierdut

controlul volanului și a intrat în șanțul din partea dreaptă a drumului.

La aceeași dată de 01 august 2008, inculpatul

A.V.D. deși cunoștea încă din data de 27 iulie 2008, că, în realitate, accidentul

de circulație produs de B.N.M. a avut loc în acea dimineață de duminică, aspect

rezultat și din propria declarație, a completat cu date nereale procesul verbal

de contravenție din 01 august 2008, în care a menționat că accidentul s-a produs

la o altă dată, respectiv 31 iulie 2008 (adică în urmă cu o zi) și în alte împrejurări

decât cele reale. Totodată, a completat cu date nereale și a eliberat inculpatului

și autorizația de reparare a autoturismului.

Dacă

inculpatul A.V.D. și-ar fi îndeplinit atribuțiile de serviciu, ar fi trebuit să

întocmească procesul verbal de sesizare din oficiu, în vederea efectuării de cercetări

penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals în declarații și părăsirea

locului accidentului, însă nu a procedat în acest mod.

Ulterior, între familiile B. și J. au apărut

discuții neprincipiale, legate de conduita victimei accidentului, astfel că la data

de 02 septembrie 2008, a fost sesizat I.P.J. Sălaj despre producerea accidentului

de circulație din dimineața zilei de 27 iulie 2008, a cărei victimă, J.O.E., a fost

internată la Spitalul Județean de Urgență Sălaj.

Cu privire la susținerea inculpatului A.V.D.

în sensul că nu a fost informat cu privire la faptul că a rezultat o victimă în

urma accidentului produs de B.N.M., instanța a reținut că declarațiile persoanelor

audiate în cauză contrazic aceste aspecte. Astfel, Tribunalul a arătat că atât B.N.M.,

cât și tatăl acestuia, B.M., dar și J.I.T., tatăl victimei accidentului, au declarat

în cursul urrnăririi penale faptul că A.V.D. a cunoscut cel puțin în data de 28

august 2008 împrejurările reale ale producerii accidentului, dar și urmările acestuia,

respectiv că J.O.E. suferise o fractură de bazin în urma accidentului, fiind necesare

îngrijiri medicale în acest sens. Totodată, s-a arătat că niciuna din declarațiile

persoanelor audiate în cauză nu au confirmat împrejurarea că, în data de 27

iulie 2008, lui A.V.D. i s-ar fi spus că, după producerea accidentului, la fața

locului ar fi oprit o persoană care ar fi afirmat că este polițist și că, dacă nu

existau victime, autoturismul putea fi deplasat de la locul accidentului. De asemenea,

a mai reținut instanța că niciuna din declarațiile persoanelor audiate în cauză

nu au confirmat împrejurarea că A.V.D. s-ar fi deplasat la locul accidentului în

data de 01 august 2008, după ce B.N.M. s-a prezentat la Poliția Orașului Șimleu

Silvaniei pentru a sesiza producerea accidentului.

Cât privește apărările inculpatului A.V.D.,

cu privire la împrejurarea că din eroare a completat procesul verbal de sancționare

contravențională și autorizația de reparații cu o altă dată a producerii accidentului,

s-a reținut de către Tribunal, pe de o parte, că și B.N.M., cu intenție, a completat

declarația pe proprie răspundere cu aceeași dată, nereală, a producerii accidentului,

iar, pe de altă parte, că inculpatul A.V.D. a cunoscut că producerea accidentului

a avut loc în ultima zi de duminică înainte de a fi de serviciu, deci cu 5 zile

înainte de data producerii accidentului, nicidecum cu o zi anterioară datei de 01

august 2008. Mai mult, s-a remarcat faptul că inculpatul A.V.D., cunoscând că accidentul

a avut loc în urmă cu mai mult de 24 de ore de la data sesizării oficiale a organelor

de poliție; avea cel puțin obligația de a-l sancționa contravențional pe B.N.M.

și de a-i reține permisul, conform prevederilor art. 101 alin. (3) lit. g) din O.U.G.

nr. 195/2002 modif., lucru pe care nu l-a făcut în mod deliberat și a preferat să

consemneze ca dată a producerii accidentului pe cea de 31 august 2008, care ar fi

corespuns termenului legal de prezentare a autorului accidentului în fața organelor

de poliție.

Făcând, în continuare, trimitere la prevederile

art. 28 alin. (4) din Legea nr. 218/2002 a Poliției române, instanța de fond a arătat

că polițistul este obligat să intervină și în afara orelor de program, a atribuțiilor

sale de serviciu și a competenței teritoriale a unității din care face parte, când

ia cunoștință de existența unei infracțiuni flagrante, precum și pentru conservarea

probelor în cazul altor infracțiuni a căror cercetare va fi efectuată de organele

competente. Din probatoriul administrat, Tribunalul a reținut, însă, că inculpatul

A.V.D. a fost informat în data de 27 iulie 2008 că inculpatul B. a mutat autoturismul

de la fața locului, ducându-l la domiciliu, iar cel puțin în data de 28 august 2008

a cunoscut și faptul că J.O.E. a fost victimă a accidentului din data de 27

iulie 2008. Cu toate acestea, inculpatul A.V.D. nu a efectuat demersuri în conformitate

cu prevederile art. 28 alin. (4) din Legea nr. 218/2002 și nu s-a sesizat din oficiu

cu privire la infracțiunile prev. de art. 184 C. pen. și art. 89 din O.U.G. nr.

195/2002 rep., preferând să-l sancționeze cu „mustrare" pe B.N.M. și să elibereze

autorizația pentru repararea autoturismului. Chiar dacă ar fi aflat ulterior despre

existența unei victime a accidentului (inculpatul A.V.D. susținând că a auzit după

data de 01 august 2008, din zvon public, că J.O.E. a suferit leziuni în urma accidentului

și a fost internată), agentul de poliție avea obligația de a efectua verificările

necesare și de a sesiza din oficiu cu privire la infracțiunile menționate.

În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului

A.V.D. care, în data de 01 august 2008, în calitate de agent de poliție judiciară,

cunoscând că în ziua de 27 iulie 2008 B.N.M. a părăsit locul accidentului în urma

căruia a rezultat vătămarea corporală a numitei J.O.E., a întocmit acestuia procesul

verbal de sancționare contravențională și autorizația de reparare a autoturismului,

completându-le cu date nereale și, contrar îndatoririlor sale de serviciu, nu s-a

sesizat din oficiu cu privire la infracțiunile de vătămare corporală din culpă și

părăsirea locului accidentului, în acest mod inculpatul B.N.M. nemaifiind cercetat

penal, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor, asimilată infracțiunilor de corupție, prevăzută de

art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen.

În ce privește fapta aceluiași inculpat

care, în data de 01 august 2008, aflându-se în exercițiul atribuțiilor de serviciu,

cunoscând data reală și împrejurările producerii accidentului provocat de către

B.N.M., a completat procesul verbal de sancționare contravențională și autorizația

de reparare a autoturismului, atestând fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului

și omițând inserarea unor date și împrejurări ce ar fi determinat suspendarea dreptului

de a conduce a inculpatului B.N.M. și cercetarea penală a acestuia, s-a apreciat

că aceasta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual,

comisă în legătură directă cu o infracțiune asimilată infracțiunilor de corupție,

prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 289 alin. (1) C.

pen.

La individualizarea pedepselor aplicate

inculpatului A.V.D. au fost avute în vedere dispozițiile art. 72 alin. (1) și

art. 52 C. pen. și s-a ținut seama de gradul ridicat de pericol social al faptelor

comise, de calitatea deținută de autor la data comiterii lor, de circumstanțele

personale ale acestuia (în vârstă de 38 de ani, necunoscut cu antecedente penale),

de atitudinea sa procesuală nesinceră, încercând diferite justificări care să-l

exonereze de răspundere penală, dar și de durata procedurilor judiciare în prezenta

cauză, apreciindu-se că se impune reținerea în beneficiul inculpatului A.V.D. a

circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.

În ceea ce privește fapta inculpatului

B.N.M. care, în data de 27 iulie 2008, fără încuviințarea organelor de poliție,

a părăsit locul accidentului pe care l-a provocat și în urma căruia a rezultat vătămarea

integrității corporale a numitei J.O.E., Tribunalul a apreciat că aceasta întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de părăsire a locului accidentului, prevăzută

de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, iar fapta aceluiași inculpat care,

în data de 01 august 2008, a dat în fața organelor de poliție o declarație necorespunzătoare

adevărului, menționând că accidentul rutier pe care l-a provocat în data de 27

iulie 2008 a avut loc în data de 31 iulie 2008, în alte împrejurări decât cele reale,

declarația având drept consecință doar aplicarea unei sancțiuni cu „avertisment",

deși, în cazul declarării adevărului, s-ar fi impus reținerea permisului de conducere

și cercetarea sa sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din

culpă și părăsirea locului accidentului, a fost încadrată în drept în dispozițiile

art. 292 C. pen. privind infracțiunea de fals în declarații.

La individualizarea pedepselor aplicate

inculpatului B.N.M., instanța a avut în vedere dispozițiile art. 72 alin. (1) și

art. 52 C. pen., raportându-se la gradul ridicat de pericol social al faptelor comise,

la urmările produse, respectiv îngreunarea activității organelor judiciare prin

zădărnicirea efectuării constatărilor și luarea măsurilor necesare, dar și la circumstanțele

privitoare la conduita și persoana infractorului, care este în vârstă de 22 de ani,

este student în cadrul Universității de Medicină și Farmacie T.M., nu este cunoscut

cu antecedente penale, a avut o atitudine constantă de recunoaștere parțială a săvârșirii

faptelor reținute în sarcina sa și a despăgubit victima accidentului, Tribunalul

apreciind că se impune reținerea în. favoarea sa a circumstanței atenuante prevăzută

de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.

Sub aspectul modalității de executare a

pedepselor rezultante aplicate inculpaților, instanța a considerat că sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 81 alin. (1) și (2) C. pen., iar scopul preventiv și

educativ al acestora, consacrat de art. 52 C. pen., poate fi atins și fără executarea

lor în regim privativ de libertate.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal,

a declarat apel inculpatul A.V.D.,

criticând-o

sub aspectul greșitei sale condamnări și solicitând, în principal, achitarea sa

în privința ambelor infracțiuni de care este acuzat în temeiul art. 11 pct. 2

lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar, achitarea

sa pentru infracțiunea de fals intelectual, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap.

la art. 10 alin. (1) lit. b

1

) C. proc. pen. și aplicarea unei sancțiuni

administrative.

Aceeași sentință a fost apelată și de inculpatul

B.N.M., însă acesta,

prin

declarație autentică, și-a retras calea de atac promovată.

Prin decizia penală nr. 106/A din 20 mai

2013, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori,

în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A.V.D., iar, în baza

art. 369 C. proc. pen., a luat act de retragerea apelului declarat de inculpatul

B.N.M., dispunând, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligarea apelanților

la plata sumei de câte 400 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide astfel,

Curtea și-a însușit întru-totul situația

de fapt reținută de prima instanță și încadrarea juridică dată faptelor comise de

inculpatul A.V.D., arătând, totodată, că nu pot fi primite criticile apelantului,

sub aspectul neîntrunirii elementelor constitutive ale infracțiunilor de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor, asimilată infracțiunilor de corupție, prevăzută

de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen., și de fals

intelectual comisă în legătură directă cu o infracțiune asimilată infracțiunilor

de corupție, prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 289

alin. (1) C. pen. În acest sens, instanța de apel a subliniat că inculpatul a cunoscut

faptul că accidentul produs de coinculpatul B.N.M. a avut ca urmare vătămarea unei

persoane, aspect dovedit în cauză, fără dubiu, de declarațiile coinculpatului, dar

și de depozițiile constante ale martorilor G.E., G.H., B.M., J.I.T., J.O.E. și J.I.

În plus, independent de împrejurarea reținută, într-adevăr, în mod eronat, de prima

instanță relativ la vătămarea intereselor legale ale Spitalului Județean de Urgență

Zalău și ale Serviciului Județean de Ambulanță Sălaj, ca și urmare a elementului

material al infracțiunii de abuz în serviciu, Curtea a arătat că, în cauză, în mod

cert există urmarea specifică infracțiunii deduse judecății, constând în vătămarea

intereselor legale ale victimei accidentului - J.O.E., corelativ cu obținerea unui

avantaj nepatrimonial de către B.N.M.: necercetarea penală a acestuia sub aspectul

comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.

În privința mijlocului de probă ce s-a

solicitat a fi înlăturat, respectiv declarația martorului J.Z., care, înainte de

a fi audiat în instanță, a fost audiat de Parchet după întocmirea rechizitoriului,

Curtea a constatat că, dincolo de aspectul că nu s-a dovedit că proba ar fi fost

obținută ilegal în sensul art. 64 alin. (2) C. proc. pen., solicitarea este și fără

obiect, pentru că instanța, fată de conținutul declarației acestui martor - nici

nu a folosit acest mijloc de probă, care nu a stat la baza soluției de condamnare.

Sub aspectul individualizării judiciare

a sancțiunilor aplicate inculpatului, s-a constatat că instanța a valorificat eficient

criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., reținând chiar cu mult prea multă ușurință,

în favoarea acestuia circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit.

a) C. pen., având în vedere, probabil, lipsa antecedentelor penale (deși nu a precizat

care este împrejurarea valorificată ca circumstanță atenuantă), care însă, constituie

o atitudine firească, normală, a oricărui cetățean de bună credință, nefiind necesar

a fi evidențiată, mai mult decât prin orientarea pedepsei spre minimul special.

Curtea a apreciat, totodată, că, în privința

infracțiunii de fals intelectual nu sunt incidente dispozițiile art. 18

1

C. pen., în raport de criteriile prevăzute de alin. (2) al textului legal neputându-se

concluziona că fapta inculpatului a adus o atingere minimă valorilor ocrotite de

lege și că ar fi lipsită, în mod vădit de importanță, mai ales, dacă se are în vedere

calitatea specială a inculpatului - chemat, în virtutea atribuțiilor de serviciu,

să vegheze la respectarea legii și nu la încălcarea ei și la incitarea comiterii

de infracțiuni de către alte persoane.

Împotriva acestei decizii, în termen legal,

inculpatul A.V.D. a declarat recurs,

motivat

în condițiile art. 385

10

alin. (2) teza a II-a C. proc. pen.

Astfel, invocând cazurile de casare prevăzute

de art. 385

9

alin. (1) pct. 1 și pct. 12 C. proc. pen., apărătorul ales

al recurentului a arătat, în esență, în cuprinsul memoriului scris cuprinzând motivele

de recurs, că, dată fiind calitatea inculpatului de agent de poliție judiciară,

au fost încălcate, în speță, dispozițiile legale privind efectuarea urmăririi penale

de către procuror, că faptele ce au fost imputate acestuia nu au fost corespunzător

descrise și încadrate în drept în cuprinsul rechizitoriului și că a fost trimis

în judecată și, ulterior, condamnat, pentru infracțiuni cu privire la care nu i-a

fost adusă la cunoștință învinuirea, solicitând, în acest sens, casarea hotărârilor

pronunțate de instanțele inferioare și, în principal, trimiterea cauzei, spre rejudecare,

la Tribunalul Sălaj, iar, în subsidiar, achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2

lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. întrucât „lipsește un

act de învestire legală a instanței".

În legătură cu aceleași aspecte, recurentul

a arătat că atât Tribunalul, cât și Curtea de apel au interpretat în mod greșit

normele de drept substanțial și procedural, dând valoare unor acte procesuale lovite

de nulitate absolută, context în care, prin prisma motivului de casare reglementat

de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., a formulat

aceeași solicitare de achitare, fără a indica, însă, vreun temei de drept.

Totodată, având în vedere contradicțiile

existente între declarațiile persoanelor audiate în speță și care poartă asupra

unor aspecte esențiale ale cauzei, apărătorul din oficiu al inculpatului a solicitat,

cu ocazia dezbaterii orale a recursului, prin prisma cazului de casare prevăzut

de art. 385

9

alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., achitarea acestuia sub

aspectul ambelor infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată, în temeiul

art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., iar,

în subsidiar, achitarea pentru infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de

art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplic.

art. 41 alin. (2) C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10

alin. (1) lit. b

1

) C. proc. pen., susținând că fapta nu prezintă, în

concret, gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Examinând recursul declarat de inculpatul

A.V.D.

prin raportare la dispozițiile

art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea

nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Consacrând efectul parțial devolutiv al

recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385

6

C.

proc. pen. stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza numai

în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385

9

din același Cod.

Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în

apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care

se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe

această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări

ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate

de art. 385

9

C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluției

recursului, art. 385

10

C. proc. pen. prevede în alin. (2

1

),

că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile

prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deși se

încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin

5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al

aceluiași art., cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În cauză, se observă că decizia penală

recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, la

data de 20 mai 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a

Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești,

situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute

de art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul

normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare

la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior

modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare

a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului,

ipoteză care, însă, nu se regăsește în speță.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă,

o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au

fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de

aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen., intenția clară a legiutorului, prin amendarea cazurilor de casare,

fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului,

reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

Astfel, în ceea ce privește cazul de casare

reglementat de art. 385

9

alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., invocat de recurentul

inculpat A.V.D., se constată că acesta a fost modificat sub aspectul conținutului

prin Legea nr. 2/2013, potrivit textului de lege în noua redactare, hotărârile fiind

supuse casării doar atunci când în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile

privind competența după materie sau după calitatea persoanei. Așadar, potrivit actualei

reglementări - în vigoare și la data pronunțării deciziei atacate - critica recurentului

referitoare la încălcarea în cursul urmăririi penale a dispozițiilor privind competența

după caritatea persoanei nu se mai încadrează în motivul de recurs invocat, nemaiputând

fi examinată de Înalta Curte prin raportare la dispozițiile pct. 1 al art. 385

9

C. proc. pen., care au păstrat în sfera controlului judiciar exercitat de instanța

de recurs doar situațiile în care se invocă nesocotirea respectivelor dispoziții

legale în cursul judecății.

De asemenea, nici criticile ce vizează

nulitatea rechizitoriului și a actelor de urmărire penală pe care s-a fundamentat

- circumscrise în mod greșit de recurent cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 1, 12 și 17

2

C. proc. pen. - nu mai pot face obiectul

analizei instanței în calea de atac a recursului, motivul de casare în care respectivele

critici ar fi putut fi, de fapt, încadrate până la data intrării în vigoare a Legii

nr. 2/2013, și anume cel reglementat de art. 385

9

alin. (1) pct. 2 C.

proc. pen., fiind abrogat expres prin actul normativ menționat.

Cu privire la celelate critici invocate

de recurent prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., se observă că, așa cum au fost susținute oral cu

ocazia dezbaterilor, acestea nu vizează, de fapt, întrunirea elementelor constitutive

ale infracțiunilor ce au format obiectul acuzației penale, contestându-se, în realitate,

probele administrate în cauză și situația de fapt reținută de instanțele inferioare,

precum și aprecierea acestora cu privire la întrunirea de către una din fapte a

gradului de pericol social al unei infracțiuni (cea prevăzută de art. 17 lit. c)

din Legea nr. 78/2000

rap.

la art. 289 alin. (1) C. pen.), aspecte care nu se încadrează în motivul de recurs

menționat, putând fi circumscrise, așa cum s-a stabilit și prin Decizia în interesul

legii nr. 8 din 9 februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile

unite, cazului de casare de la pct. 18 al art. 385

9

C. proc. pen., în

redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013.

Însă, în realizarea scopului de a include

în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs numai aspecte de drept,

motivul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.

a fost abrogat expres prin actul normativ menționat, situație în care criticile

formulate de recurent nu mai pot face obiectul examinării de către Înalta Curte

de Casație și Justiție, judecata în recurs limitându-se, așa cum s-a arătat în dezvoltările

anterioare, doar la chestiuni de drept, nu și la erori de fapt cum sunt cele invocate

de inculpat.

Ca urmare, având în vedere toate aceste

considerente anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul

A.V.D. și, având în vedere că acesta este cel care se află în culpă procesuală,

îl va obliga, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul A.V.D. împotriva deciziei penale nr. 106/A din 20 mai 2013 a Curții

de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 20 ianuarie 2014.