ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 183/2014

Deliberând asupra recursului penal de față, constată că, prin sentința penală nr. 8 din 30 ianuarie 2013 a Tribunalului Sălaj, s-a constatat că, prin încheierea din data de 20 iunie 2012 a acestei instanțe, s-a luat act de renunțarea procurorului la cererea de extindere a procesului penal cu privire la alte fapte și la declarația de punere în mișcare a acțiunii penale în acest sens, precum și faptul că, prin încheierile din datele de 20 iunie 2012 și 26 septembrie 2012 ale Tribunalului Sălaj, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților A.V.D. și B.N.M. și s-a respins ca inadmisibilă cererea procurorului de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților, în sensul reținerii în sarcina acestora și a altor infracțiuni, pentru care s-a renunțat la extinderea procesului penal.

În baza art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a), 76 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A.V.D. la pedeapsa de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (asimilată infracțiunilor de corupție). În baza art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a), 76 alin. (1) lit. e) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual (în legătură directă cu o infracțiune asimilată infracțiunilor de corupție).

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de 65 C. pen. rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit în condițiile art. 82 C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen. În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen. De asemenea, în baza art. 89 alin. (1) din O.U.G.

nr. 195/2002 rep. cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a), 76 alin. (1) lit. d) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului B.N.M. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de părăsire a locului accidentului. În baza art. 292 C. pen. cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a), 76 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals în declarații. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, a cărei executare a fost suspendată condiționat, potrivit art. 81 C. pen., pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit în condițiile art. 82 C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen. În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen. În baza art. 346 alin. (4) C. proc. pen., s-au lăsat nesoluționate acțiunile civile promovate de Spitalul Județean de Urgență Zalău și Serviciul Județean de Ambulanță Sălaj. În baza art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., art. 357 alin. (2) lit. f) C. proc. pen. și art. 445 C. proc. pen., s-au declarat false și s-a dispus anularea declarației din 01 august 2008, a procesului verbal de sancționare contravențională din 01 august 2008 și a autorizației de reparații eliberată la data de 01 august 2008 de Poliția Orașului Șimleu Silvaniei.

În baza art. 445 alin. (4) C. proc. pen., s-a comunicat Poliției Orașului Șimleu Silvaniei o copie de pe hotărâre. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., au fost obligați inculpații la câte 1000 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond, după o analiză amplă a probatoriului administrat în cauză în ambele faze procesuale, a reținut, în fapt, următoarele: În data de 27 iulie 2008, în jurul orei 03,00, după ce a consumat băuturi alcoolice (bere și coniac, potrivit propriilor declarații), inculpatul B.N.M. a urcat la volanul autoturismului proprietatea tatălui său, marca V.P. cu numărul de înmatriculare XXX, autoturism cu care urmau a se deplasa și mai mulți tineri, prieteni ai inculpatului.

B.N.M. intenționa să conducă acest autoturism pe DN - 1H, din localitatea N., jud. Sălaj, în localitatea de domiciliu, P., jud. Sălaj. înainte de intrarea în Șimleu Silvaniei, într-o curbă spre dreapta, datorită vitezei mari și a lipsei de experiență, întrucât obținuse recent permisul de conducere și pe fondul consumului de alcool, inculpatul B.N.M. a pierdut controlul volanului și a părăsit partea carosabilă, autoturismul intrând în șanț. În autoturismul condus de inculpat, se aflau J.I., pe locul din dreapta față, iar pe bancheta din spate se aflau L.L.N., M.R.K., G.H. și J.O.E. În urma impactului, J.O.E. a suferit leziuni la piciorul drept, acuzând dureri mari, fiind scoasă din autoturism de fratele acesteia, J.I.

și de G.H. La insistențele inculpatului B.N.M., care consumase băuturi alcoolice, ceilalți tineri nu au chemat ambulanța și nici nu au anunțat organele de poliție. Cu un autoturism de ocazie, partea vătămată J.O.E. a fost transportată la Spitalul Orășenesc din Șimleu Silvaniei și, întrucât a prezentat „TCC Fractură de bazin. Ramură ilio-ischiopubiană dreapta", a fost transportată cu ambulanța la Spitalul Județean de Urgență Zalău. Inculpatul B.N.M. a rămas o perioadă la locul faptei, nu a anunțat organele de poliție și, cu ajutorul unor prieteni, a tractat autoturismul până la domiciliul părinților săi, apoi, la scurt timp, i-a adus la cunoștință tatălui său cele întâmplate. B.M., tatăl inculpatului, s-a deplasat la domiciliul părții vătămate unde a discutat cu tatăl acesteia, J.I.T., căruia i-a cerut să-l sune pe inculpatul A.V.D., agent de poliție judiciară la Formațiunea Poliției Rutiere Șimleu Silvaniei.

În data de 27 iulie 2008, zi de duminică, în jurul orelor 7,00 - 8,00, B.M. (tatăl inculpatului) și J.I.T. (tatăl victimei accidentului), însoțiți de martorul G.E., s-au deplasat la domiciliul inculpatului A.V.D., căruia i-au relatat despre producerea evenimentului rutier și de faptul că a fost o victimă, respectiv J.O.E. Totodată, i-au adus la cunoștință și faptul că inculpatul B.N.M. a transportat autoturismul la domiciliu, deși a fost o victimă în urma accidentului, fără să anunțe organele de poliție. În aceste împrejurări inculpatul A.V.D. a afirmat că „dacă este victimă este grav". Totodată, inculpatul A.V.D. a cerut celor prezenți să nu anunțe pe nimeni până vor vedea ce urma a se întâmpla și a precizat că va putea să elibereze autorizație de reparare a autoturismului pentru B.N.M.

numai în condițiile în care vor da declarații că J.O.E. nu a fost victima acelui accident de circulație și că s-a accidentat în alte împrejurări. Inculpatul A.V.D. nu era de serviciu în acea zi, urmând a se prezenta la locul de muncă în data de 01 august 2008. Deși, potrivit prevederilor art. 79 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 rep., se impunea prezentarea inculpatului B.N.M. în termen de 24 de ore la o unitate de poliție, acesta s-a deplasat la Poliția Orașului Șimleu Silvaniei abia la 5 zile după producerea accidentului, respectiv în data de 01 august 2008, l-a contactat pe inculpatul A.V.D. și apoi a dat în fața acestuia o declarație în care a menționat date ireale, respectiv că la data de 31 iulie 2008, în timp ce conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare XXX pe str. 22 Decembrie din Șimleu Silvaniei, încercând să evite un câine, a pierdut controlul volanului și a intrat în șanțul din partea dreaptă a drumului.

La aceeași dată de 01 august 2008, inculpatul A.V.D. deși cunoștea încă din data de 27 iulie 2008, că, în realitate, accidentul de circulație produs de B.N.M. a avut loc în acea dimineață de duminică, aspect rezultat și din propria declarație, a completat cu date nereale procesul verbal de contravenție din 01 august 2008, în care a menționat că accidentul s-a produs la o altă dată, respectiv 31 iulie 2008 (adică în urmă cu o zi) și în alte împrejurări decât cele reale. Totodată, a completat cu date nereale și a eliberat inculpatului și autorizația de reparare a autoturismului. Dacă inculpatul A.V.D. și-ar fi îndeplinit atribuțiile de serviciu, ar fi trebuit să întocmească procesul verbal de sesizare din oficiu, în vederea efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals în declarații și părăsirea locului accidentului, însă nu a procedat în acest mod.

Ulterior, între familiile B. și J. au apărut discuții neprincipiale, legate de conduita victimei accidentului, astfel că la data de 02 septembrie 2008, a fost sesizat I.P.J. Sălaj despre producerea accidentului de circulație din dimineața zilei de 27 iulie 2008, a cărei victimă, J.O.E., a fost internată la Spitalul Județean de Urgență Sălaj. Cu privire la susținerea inculpatului A.V.D. în sensul că nu a fost informat cu privire la faptul că a rezultat o victimă în urma accidentului produs de B.N.M., instanța a reținut că declarațiile persoanelor audiate în cauză contrazic aceste aspecte. Astfel, Tribunalul a arătat că atât B.N.M., cât și tatăl acestuia, B.M., dar și J.I.T., tatăl victimei accidentului, au declarat în cursul urrnăririi penale faptul că A.V.D.

a cunoscut cel puțin în data de 28 august 2008 împrejurările reale ale producerii accidentului, dar și urmările acestuia, respectiv că J.O.E. suferise o fractură de bazin în urma accidentului, fiind necesare îngrijiri medicale în acest sens. Totodată, s-a arătat că niciuna din declarațiile persoanelor audiate în cauză nu au confirmat împrejurarea că, în data de 27 iulie 2008, lui A.V.D. i s-ar fi spus că, după producerea accidentului, la fața locului ar fi oprit o persoană care ar fi afirmat că este polițist și că, dacă nu existau victime, autoturismul putea fi deplasat de la locul accidentului. De asemenea, a mai reținut instanța că niciuna din declarațiile persoanelor audiate în cauză nu au confirmat împrejurarea că A.V.D.

s-ar fi deplasat la locul accidentului în data de 01 august 2008, după ce B.N.M. s-a prezentat la Poliția Orașului Șimleu Silvaniei pentru a sesiza producerea accidentului. Cât privește apărările inculpatului A.V.D., cu privire la împrejurarea că din eroare a completat procesul verbal de sancționare contravențională și autorizația de reparații cu o altă dată a producerii accidentului, s-a reținut de către Tribunal, pe de o parte, că și B.N.M., cu intenție, a completat declarația pe proprie răspundere cu aceeași dată, nereală, a producerii accidentului, iar, pe de altă parte, că inculpatul A.V.D.

a cunoscut că producerea accidentului a avut loc în ultima zi de duminică înainte de a fi de serviciu, deci cu 5 zile înainte de data producerii accidentului, nicidecum cu o zi anterioară datei de 01 august 2008. Mai mult, s-a remarcat faptul că inculpatul A.V.D., cunoscând că accidentul a avut loc în urmă cu mai mult de 24 de ore de la data sesizării oficiale a organelor de poliție; avea cel puțin obligația de a-l sancționa contravențional pe B.N.M. și de a-i reține permisul, conform prevederilor art. 101 alin. (3) lit. g) din O.U.G. nr. 195/2002 modif., lucru pe care nu l-a făcut în mod deliberat și a preferat să consemneze ca dată a producerii accidentului pe cea de 31 august 2008, care ar fi corespuns termenului legal de prezentare a autorului accidentului în fața organelor de poliție.

Făcând, în continuare, trimitere la prevederile art. 28 alin. (4) din Legea nr. 218/2002 a Poliției române, instanța de fond a arătat că polițistul este obligat să intervină și în afara orelor de program, a atribuțiilor sale de serviciu și a competenței teritoriale a unității din care face parte, când ia cunoștință de existența unei infracțiuni flagrante, precum și pentru conservarea probelor în cazul altor infracțiuni a căror cercetare va fi efectuată de organele competente. Din probatoriul administrat, Tribunalul a reținut, însă, că inculpatul A.V.D. a fost informat în data de 27 iulie 2008 că inculpatul B. a mutat autoturismul de la fața locului, ducându-l la domiciliu, iar cel puțin în data de 28 august 2008 a cunoscut și faptul că J.O.E.

a fost victimă a accidentului din data de 27 iulie 2008. Cu toate acestea, inculpatul A.V.D. nu a efectuat demersuri în conformitate cu prevederile art. 28 alin. (4) din Legea nr. 218/2002 și nu s-a sesizat din oficiu cu privire la infracțiunile prev. de art. 184 C. pen. și art. 89 din O.U.G. nr. 195/2002 rep., preferând să-l sancționeze cu „mustrare" pe B.N.M. și să elibereze autorizația pentru repararea autoturismului. Chiar dacă ar fi aflat ulterior despre existența unei victime a accidentului (inculpatul A.V.D. susținând că a auzit după data de 01 august 2008, din zvon public, că J.O.E. a suferit leziuni în urma accidentului și a fost internată), agentul de poliție avea obligația de a efectua verificările necesare și de a sesiza din oficiu cu privire la infracțiunile menționate.

În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului A.V.D. care, în data de 01 august 2008, în calitate de agent de poliție judiciară, cunoscând că în ziua de 27 iulie 2008 B.N.M. a părăsit locul accidentului în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a numitei J.O.E., a întocmit acestuia procesul verbal de sancționare contravențională și autorizația de reparare a autoturismului, completându-le cu date nereale și, contrar îndatoririlor sale de serviciu, nu s-a sesizat din oficiu cu privire la infracțiunile de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului, în acest mod inculpatul B.N.M. nemaifiind cercetat penal, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, asimilată infracțiunilor de corupție, prevăzută de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 rap.

la art. 246 C. pen. În ce privește fapta aceluiași inculpat care, în data de 01 august 2008, aflându-se în exercițiul atribuțiilor de serviciu, cunoscând data reală și împrejurările producerii accidentului provocat de către B.N.M., a completat procesul verbal de sancționare contravențională și autorizația de reparare a autoturismului, atestând fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului și omițând inserarea unor date și împrejurări ce ar fi determinat suspendarea dreptului de a conduce a inculpatului B.N.M. și cercetarea penală a acestuia, s-a apreciat că aceasta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual, comisă în legătură directă cu o infracțiune asimilată infracțiunilor de corupție, prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap.

la art. 289 alin. (1) C. pen. La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului A.V.D. au fost avute în vedere dispozițiile art. 72 alin. (1) și art. 52 C. pen. și s-a ținut seama de gradul ridicat de pericol social al faptelor comise, de calitatea deținută de autor la data comiterii lor, de circumstanțele personale ale acestuia (în vârstă de 38 de ani, necunoscut cu antecedente penale), de atitudinea sa procesuală nesinceră, încercând diferite justificări care să-l exonereze de răspundere penală, dar și de durata procedurilor judiciare în prezenta cauză, apreciindu-se că se impune reținerea în beneficiul inculpatului A.V.D. a circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.

În ceea ce privește fapta inculpatului B.N.M. care, în data de 27 iulie 2008, fără încuviințarea organelor de poliție, a părăsit locul accidentului pe care l-a provocat și în urma căruia a rezultat vătămarea integrității corporale a numitei J.O.E., Tribunalul a apreciat că aceasta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de părăsire a locului accidentului, prevăzută de art. 89 alin. (1) din O.U.G.

nr. 195/2002, iar fapta aceluiași inculpat care, în data de 01 august 2008, a dat în fața organelor de poliție o declarație necorespunzătoare adevărului, menționând că accidentul rutier pe care l-a provocat în data de 27 iulie 2008 a avut loc în data de 31 iulie 2008, în alte împrejurări decât cele reale, declarația având drept consecință doar aplicarea unei sancțiuni cu „avertisment", deși, în cazul declarării adevărului, s-ar fi impus reținerea permisului de conducere și cercetarea sa sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului, a fost încadrată în drept în dispozițiile art. 292 C. pen. privind infracțiunea de fals în declarații.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului B.N.M., instanța a avut în vedere dispozițiile art. 72 alin. (1) și art. 52 C. pen., raportându-se la gradul ridicat de pericol social al faptelor comise, la urmările produse, respectiv îngreunarea activității organelor judiciare prin zădărnicirea efectuării constatărilor și luarea măsurilor necesare, dar și la circumstanțele privitoare la conduita și persoana infractorului, care este în vârstă de 22 de ani, este student în cadrul Universității de Medicină și Farmacie T.M., nu este cunoscut cu antecedente penale, a avut o atitudine constantă de recunoaștere parțială a săvârșirii faptelor reținute în sarcina sa și a despăgubit victima accidentului, Tribunalul apreciind că se impune reținerea în.

favoarea sa a circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. Sub aspectul modalității de executare a pedepselor rezultante aplicate inculpaților, instanța a considerat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 alin. (1) și (2) C. pen., iar scopul preventiv și educativ al acestora, consacrat de art. 52 C. pen., poate fi atins și fără executarea lor în regim privativ de libertate. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel inculpatul A.V.D., criticând-o sub aspectul greșitei sale condamnări și solicitând, în principal, achitarea sa în privința ambelor infracțiuni de care este acuzat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen., iar în subsidiar, achitarea sa pentru infracțiunea de fals intelectual, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. b 1 ) C. proc. pen. și aplicarea unei sancțiuni administrative. Aceeași sentință a fost apelată și de inculpatul B.N.M., însă acesta, prin declarație autentică, și-a retras calea de atac promovată. Prin decizia penală nr. 106/A din 20 mai 2013, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A.V.D., iar, în baza art. 369 C. proc. pen., a luat act de retragerea apelului declarat de inculpatul B.N.M., dispunând, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligarea apelanților la plata sumei de câte 400 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, Curtea și-a însușit întru-totul situația de fapt reținută de prima instanță și încadrarea juridică dată faptelor comise de inculpatul A.V.D., arătând, totodată, că nu pot fi primite criticile apelantului, sub aspectul neîntrunirii elementelor constitutive ale infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, asimilată infracțiunilor de corupție, prevăzută de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen., și de fals intelectual comisă în legătură directă cu o infracțiune asimilată infracțiunilor de corupție, prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. În acest sens, instanța de apel a subliniat că inculpatul a cunoscut faptul că accidentul produs de coinculpatul B.N.M.

a avut ca urmare vătămarea unei persoane, aspect dovedit în cauză, fără dubiu, de declarațiile coinculpatului, dar și de depozițiile constante ale martorilor G.E., G.H., B.M., J.I.T., J.O.E. și J.I. În plus, independent de împrejurarea reținută, într-adevăr, în mod eronat, de prima instanță relativ la vătămarea intereselor legale ale Spitalului Județean de Urgență Zalău și ale Serviciului Județean de Ambulanță Sălaj, ca și urmare a elementului material al infracțiunii de abuz în serviciu, Curtea a arătat că, în cauză, în mod cert există urmarea specifică infracțiunii deduse judecății, constând în vătămarea intereselor legale ale victimei accidentului - J.O.E., corelativ cu obținerea unui avantaj nepatrimonial de către B.N.M.: necercetarea penală a acestuia sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.

În privința mijlocului de probă ce s-a solicitat a fi înlăturat, respectiv declarația martorului J.Z., care, înainte de a fi audiat în instanță, a fost audiat de Parchet după întocmirea rechizitoriului, Curtea a constatat că, dincolo de aspectul că nu s-a dovedit că proba ar fi fost obținută ilegal în sensul art. 64 alin. (2) C. proc. pen., solicitarea este și fără obiect, pentru că instanța, fată de conținutul declarației acestui martor - nici nu a folosit acest mijloc de probă, care nu a stat la baza soluției de condamnare.

Sub aspectul individualizării judiciare a sancțiunilor aplicate inculpatului, s-a constatat că instanța a valorificat eficient criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., reținând chiar cu mult prea multă ușurință, în favoarea acestuia circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., având în vedere, probabil, lipsa antecedentelor penale (deși nu a precizat care este împrejurarea valorificată ca circumstanță atenuantă), care însă, constituie o atitudine firească, normală, a oricărui cetățean de bună credință, nefiind necesar a fi evidențiată, mai mult decât prin orientarea pedepsei spre minimul special.

Curtea a apreciat, totodată, că, în privința infracțiunii de fals intelectual nu sunt incidente dispozițiile art. 18 1 C. pen., în raport de criteriile prevăzute de alin. (2) al textului legal neputându-se concluziona că fapta inculpatului a adus o atingere minimă valorilor ocrotite de lege și că ar fi lipsită, în mod vădit de importanță, mai ales, dacă se are în vedere calitatea specială a inculpatului - chemat, în virtutea atribuțiilor de serviciu, să vegheze la respectarea legii și nu la încălcarea ei și la incitarea comiterii de infracțiuni de către alte persoane. Împotriva acestei decizii, în termen legal, inculpatul A.V.D. a declarat recurs, motivat în condițiile art. 385 10 alin. (2) teza a II-a C. proc.

pen. Astfel, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 1 și pct. 12 C. proc. pen., apărătorul ales al recurentului a arătat, în esență, în cuprinsul memoriului scris cuprinzând motivele de recurs, că, dată fiind calitatea inculpatului de agent de poliție judiciară, au fost încălcate, în speță, dispozițiile legale privind efectuarea urmăririi penale de către procuror, că faptele ce au fost imputate acestuia nu au fost corespunzător descrise și încadrate în drept în cuprinsul rechizitoriului și că a fost trimis în judecată și, ulterior, condamnat, pentru infracțiuni cu privire la care nu i-a fost adusă la cunoștință învinuirea, solicitând, în acest sens, casarea hotărârilor pronunțate de instanțele inferioare și, în principal, trimiterea cauzei, spre rejudecare, la Tribunalul Sălaj, iar, în subsidiar, achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen. întrucât „lipsește un act de învestire legală a instanței". În legătură cu aceleași aspecte, recurentul a arătat că atât Tribunalul, cât și Curtea de apel au interpretat în mod greșit normele de drept substanțial și procedural, dând valoare unor acte procesuale lovite de nulitate absolută, context în care, prin prisma motivului de casare reglementat de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., a formulat aceeași solicitare de achitare, fără a indica, însă, vreun temei de drept. Totodată, având în vedere contradicțiile existente între declarațiile persoanelor audiate în speță și care poartă asupra unor aspecte esențiale ale cauzei, apărătorul din oficiu al inculpatului a solicitat, cu ocazia dezbaterii orale a recursului, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 12 C. proc.

pen., achitarea acestuia sub aspectul ambelor infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., iar, în subsidiar, achitarea pentru infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b 1 ) C. proc. pen., susținând că fapta nu prezintă, în concret, gradul de pericol social al unei infracțiuni. Examinând recursul declarat de inculpatul A.V.D. prin raportare la dispozițiile art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385 6 C. proc.

pen. stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385 9 din același Cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385 9 C. proc. pen. Instituind, totodată, o altă limită a devoluției recursului, art. 385 10 C. proc. pen. prevede în alin. (2 1 ), că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385 9 C. proc.

pen., dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași art., cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu. În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, la data de 20 mai 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385 9 C. proc.

pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăsește în speță. Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc.

pen., intenția clară a legiutorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept. Astfel, în ceea ce privește cazul de casare reglementat de art. 385 9 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat A.V.D., se constată că acesta a fost modificat sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, potrivit textului de lege în noua redactare, hotărârile fiind supuse casării doar atunci când în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei.

Așadar, potrivit actualei reglementări - în vigoare și la data pronunțării deciziei atacate - critica recurentului referitoare la încălcarea în cursul urmăririi penale a dispozițiilor privind competența după caritatea persoanei nu se mai încadrează în motivul de recurs invocat, nemaiputând fi examinată de Înalta Curte prin raportare la dispozițiile pct. 1 al art. 385 9 C. proc. pen., care au păstrat în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs doar situațiile în care se invocă nesocotirea respectivelor dispoziții legale în cursul judecății. De asemenea, nici criticile ce vizează nulitatea rechizitoriului și a actelor de urmărire penală pe care s-a fundamentat - circumscrise în mod greșit de recurent cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 1, 12 și 17 2 C. proc.

pen. - nu mai pot face obiectul analizei instanței în calea de atac a recursului, motivul de casare în care respectivele critici ar fi putut fi, de fapt, încadrate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, și anume cel reglementat de art. 385 9 alin. (1) pct. 2 C. proc. pen., fiind abrogat expres prin actul normativ menționat. Cu privire la celelate critici invocate de recurent prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., se observă că, așa cum au fost susținute oral cu ocazia dezbaterilor, acestea nu vizează, de fapt, întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunilor ce au format obiectul acuzației penale, contestându-se, în realitate, probele administrate în cauză și situația de fapt reținută de instanțele inferioare, precum și aprecierea acestora cu privire la întrunirea de către una din fapte a gradului de pericol social al unei infracțiuni (cea prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap.

la art. 289 alin. (1) C. pen.), aspecte care nu se încadrează în motivul de recurs menționat, putând fi circumscrise, așa cum s-a stabilit și prin Decizia în interesul legii nr. 8 din 9 februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, cazului de casare de la pct. 18 al art. 385 9 C. proc. pen., în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013. Însă, în realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs numai aspecte de drept, motivul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. a fost abrogat expres prin actul normativ menționat, situație în care criticile formulate de recurent nu mai pot face obiectul examinării de către Înalta Curte de Casație și Justiție, judecata în recurs limitându-se, așa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, doar la chestiuni de drept, nu și la erori de fapt cum sunt cele invocate de inculpat.

Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.V.D. și, având în vedere că acesta este cel care se află în culpă procesuală, îl va obliga, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.V.D. împotriva deciziei penale nr. 106/A din 20 mai 2013 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 ianuarie 2014.