ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1664/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1664/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursurilor

de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele;

Prin sentința penală nr. 113/F din

09.05.2013, pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția penală, au fost respinse cererile

de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., coroborat cu art. 10

lit. a) C. proc. pen. pentru infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 254 alin.

(1) și (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen.

A fost respinsă

cererea de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. coroborat cu

art. 10 lit. b) C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de

art. 12 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 334

C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică din art. 254 alin. (1) și (2)

C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în art. 254 alin.

(1) și (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74-76 lit. c) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. și

art. 80 C. pen., inculpatul C.C. fiind condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni

închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a

ll-a, lit. b) și c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în

formă continuată.

În baza art. 334

C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică din art. 12 alin. (1) din Legea

nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în art. 12 alin. (1) lit.

a) teza I din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art.

74-76 lit. d) C. pen., fiind condamnat același inculpat la pedeapsa de 10 luni închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de

comerț incompatibile cu funcția în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul

de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

În baza art. 33

lit. a) și art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., inculpatului C.C. i s-a

aplicat pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen.

S-a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 71 și art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen.

În baza art. 86

1

C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante

de 2 ani și 6 luni închisoare, pe durata unui termen de încercare de 4 ani și 6

luni, pe aceeași perioadă fiind suspendată și executarea pedepsei accesorii, conform

art. 71 alin. (5) C. pen.

A fost încredințată

supravegherea inculpatului Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Ialomița.

În baza art. 86

3

alin. (1) C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de încercare, inculpatul

C.C. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte

la datele fixate de Serviciul de Probațiune Ialomița desemnat cu supravegherea lui;

- să anunțe în

prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare

care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice

și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice

informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 86

3

alin. (3) lit. b) C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul

să nu schimbe domiciliul sau reședința avută ori să nu depășească granițele României,

decât cu înștiințarea Tribunalului și în condițiile fixate de acesta.

S-a făcut în cauză

aplicarea dispozițiilor art. 359 C. proc. pen., atrăgând atenția inculpatului asupra

dispozițiilor art. 86

4

C. pen.

În baza art. 254

alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74-76 lit. c) C. pen., a fost condamnat

inculpatul L.A., la pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

de luare de mită în formă continuată.

S-a făcut în cauză

aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și c)

C. pen.

În baza art. 81-82

C.pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui

termen de încercare de 3 ani și 10 luni, pe aceeași perioadă fiind suspendată condiționat

și executarea pedepsei accesorii, conform art. 71 alin. (5) C. pen.

S-a făcut în cauză

aplicarea dispozițiilor art. 359 C. proc. pen., atrăgând atenția inculpatului L.A.

asupra dispozițiilor art. 83 și 84 C. pen.

S-a luat act că

inculpatul C.C. a fost reținut 24 ore, de la 28 mai 2012 la 29 mai 2012.

În baza art. 254

alin. (3) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpați a sumei de 200 RON, câte

100 RON de la fiecare, ce au făcut obiectul luării de mită.

În baza art. 191

C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat la câte 1.300 RON, cheltuieli judiciare

către stat.

Tribunalul a reținut

următoarea situație de fapt:

Inculpatul C.C.

ocupa funcția de agent șef de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului

Ialomița - Serviciul Rutier. Își desfășura activitatea pe tronsonul IV, DN2A, Slobozia

- Giurgeni, folosind autoturismul marca D., de cele mai multe ori singur pe schimbul

I și II, dar și însoțit de alți colegi, așa cum s-a întâmplat în datele de 11 aprilie

2012 și 13 aprilie 2012.

În data de 11

aprilie 2012, în intervalul orar 8:25:54 - 8:30:54, se afla în exercitarea atribuțiilor

de serviciu împreună cu agenții de poliție, D.D. și C.M.

În aceste împrejurări

a fost oprit în trafic un conducător auto surprins de aparatul RADAR. între acesta

și agenții de poliție a avut loc o discuție, dar nu a fost aplicată nicio sancțiune

contravențională.

Din înregistrarea

video s-a putut observa cum agentul de poliție D.D. i-a înmânat agentului de poliție

C.M. o bancnotă.

Audiat în cauză,

inculpatul C.C. nu a recunoscut participarea la fapta descrisă, arătând că s-a aflat

pe bancheta din spate a autoturismului și nu a fost tot timpul cu ceilalți membri

ai echipajului, obiceiul fiind ca fiecare agent de poliție membru al echipajului

să exercite propriile atribuții, supraveghere trafic, oprire alt autoturism, etc.

astfel că nu a văzut ca D.D. să fi luat vreo sumă de bani de la un conducător auto

oprit în trafic.

Nici ceilalți

membrii ai echipajului, D.D. și C.M. audiați ca martori în cauză nu au putut oferi

informații privind activitatea lui C.C. de la momentul respectiv.

În înregistrarea

video, într-adevăr, nu apare imaginea inculpatului C.C., ceea ce conduce la concluzia

că ocupa un loc pe bancheta din spate, însă redarea în formă scrisă a conținutului

dialogului ambiental purtat la data de 11 aprilie 2012, în intervalul orar 8:25:54

- 8:30:54, conform procesului-verbal aflat la dosar urm. penală, l-a poziționat

pe inculpatul menționat în interiorul autoturismului, luând parte la discuția cu

șoferul surprins în trafic.

La ora 8:28:12,

agentul de poliție D.D. a revenit la autoturism, lăsând portiera deschisă.

În intervalul

8:28:15 - 08:29:39, între cei trei agenți de poliție și interlocutor a avut loc

o discuție.

Față de cele ce

preced, în opinia tribunalului vinovăția inculpatului C.C. a fost dovedită sub aspectul

comiterii unui act material ce reprezintă infracțiunea prevăzută de art. 257

alin. (1) și (2) C. pen. coroborat cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în

data de 11 aprilie 2012 alături de ceilalți doi membrii ai echipajului de poliție,

de la acel moment, C.M. și D.D.

Inculpatul C.C.

a recunoscut că la data respectivă forma echipaj în activitatea de patrulare specifică

serviciului rutier, cu ceilalți doi, iar aceștia din urmă și-au recunoscut fapta

de luare de mită în dosarul în care au fost condamnați.

Singura apărare

plauzibilă ar părea cea în sensul că, fiind în exercitarea altor atribuții specifice

activității de patrulare rutieră, inculpatul C.C. nu s-ar fi aflat împreună cu ceilalți

doi, în momentul comiterii faptei.

În data de 13

aprilie 2012, în intervalul orar 11:35 - 11:37:31, același inculpat, C.C., era în

exercitarea atribuțiilor de serviciu împreună cu agentul șef principal de poliție,

inculpatul L.A. Cei doi au oprit în trafic un conducător auto surprins de aparatul

RADAR.

Între inculpatul

C.C. și conducătorul auto a avut loc un dialog, iar din înregistrarea video s-a

observat cum conducătorul auto bagă mâna pe geamul autoturismului și îi pune în

palma mâinii stângi a lui C.C. o bancnotă de 100 RON îndoită.

Conform procesului-verbal

de verificare, întocmit la data de 21 iunie 2012, în intervalul de timp mai sus

menționat cei doi polițiști nu au întocmit nici un proces-verbal de constatare a

contravenției, ce a determinat oprirea în trafic a conducătorului auto, prin folosirea

mijloacelor de avertizare sonoră din dotarea autospecialei RADAR.

Nici această faptă

nu a fost recunoscută de către cei doi inculpați, în apărare, susținându-se inexistența

unor probe certe de vinovăție.

Inculpatul C.C.

a susținut în cadrul cercetării judecătorești că respectivul conducător auto era

o cunoștință de a sa din trafic, iar cu ocazia discuției purtate a vrut să-i dovedească

acestuia că îi cunoaște traseul obișnuit. A mai arătat că nu a fost vorba de comiterea

unei contravenții, ci doar de un control de rutină, șoferul oprit în trafic oferindu-i

suma de 100 RON ca o recompensă pentru serviciul prestat și pentru că se apropiau

sărbătorile pascale.

Celălalt inculpat,

L.A., a declarat că nu a văzut când colegul său a primit suma de bani, nu era atent,

fiind și foarte bolnav la acea dată, iar din înregistrarea audio-video se poate

observa că în intervalul orar menționat, în rechizitoriu, el studia un registru,

fără să dea importanță activității colegului său și se poate auzi că muzica de la

aparatul din bord era pornită.

În opinia Tribunalului,

contrar susținerilor din apărare, aceste înregistrări se constituie în probe certe

de vinovăție ce combat cu succes apărările celor doi inculpați.

Astfel, din înregistrările

video s-a putut observa autoturismul echipajului de poliție în mișcare, cei doi

inculpați recunoscându-se, de altfel în înregistrare cu ocazia vizionării și a audierii

de către instanță, și este evident că se aflau în timpul serviciului de patrulare,

purtând uniforme de polițiști. S-a observat când inculpatul C.C. a pornit girofarul,

după care autoturismul își mai continua un timp deplasarea și apoi s-a oprit, iar

C.C. a coborât din autoturism. Este adevărat că celălalt inculpat, L.A., aflat pe

locul din dreapta, studia un registru, dar este greu de crezut că nu a observat

întoarcerea în autoturism a colegului său, cu niște acte pe care Ie-a verificat.

La scurt timp,

lângă geamul autoturismului de patrulare a apărut conducătorul auto, iar dialogul

purtat cu C. este unul amiabil „Unde mergeți, la Cernavodă”, „Drum bun”, etc; a

urmat restituirea actelor și oferirea sumei de 100 RON, pe care C.C. a luat-o fără

ezitare, cu un gest firesc, autoturismul continuându-și apoi deplasarea.

La aceeași dată,

în intervalul orar 11:53 - 12:00, cei doi inculpați și-au continuat activitatea

de patrulare rutieră.

Au oprit în trafic

un conducător auto surprins de aparatul RADAR. Acesta s-a apropiat de geamul dinspre

volan al autospecialei, a introdus mâna dreaptă prin geamul mașinii și i-a dat inculpatului

C.C. o hârtie, după care s-a adresat celor doi polițiști cu expresia „Luați aicea!”.

Din această expresie

verbală și din faptul că gestul șoferului oprit în trafic, de a-i oferi o hârtie

lui C. este ulterior celui al lui C. care îi înmânase deja actele, nu s-a putut

trage decât o singură concluzie: că bucata de hârtie oferită la finalul controlului,

lui C.C. nu a putut fi decât o bancnotă.

Mai mult decât

atât, din aceeași înregistrare s-a putut observa că imediat după acest ultim gest

al șoferului, autoturismul și-a reluat drumul, și imediat s-a observat că dinspre

partea stângă față, unde se afla C. este aruncată spre L. respectiva bucată de hârtie.

Este vizibil când,

în jurul orei 11:56:48 inculpatul L.A. i-a întins lui C.C. o bancnotă de 50 RON,

pe care acesta, cu un gest energic, a luat-o și a introdus-o în buzunarul stâng

de la pantalon, ceea ce conduce la concluzia că suma oferită de conducătorul auto

a fost de 100 RON, împărțită în mod egal de cei doi inculpați.

Inculpații s-au

apărat spunând că, fiind în timpul serviciului, pe traseu, obișnuiau să prânzească

împreună sau unul dintre ei să cumpere de mâncare cu ocazia opririlor în trafic

după care se socoteau, în sensul că cel ce plătise masa își oprea banii de la celălalt.

Au invocat inclusiv faptul că, în acea perioadă la poliție se organizase un CAR

țigănesc, astfel că banii ce apar în imagine pot fi eventual cei obținuți în urma

CAR-ului.

Cu privire la

primul aspect al apărării s-a putut observa din înregistrarea video că la scurt

timp după ce C. a coborât din mașină pentru a discuta cu șoferul surprins de aparatul

RADAR, în jurul orelor 11:53:54, a coborât și L., dar a revenit în scurt timp, la

11:54:20 și s-a observat clar că are mâinile goale, astfel că nu s-ar putea reține

că acesta din urmă s-ar fi dat jos din autoturism pentru a cumpăra ceva de mâncare,

iar schimbul de bancnote ar justifica acest lucru.

Cât privește CAR-ul

țigănesc, organizat de lucrătorii de poliție, este posibil că el să fi existat,

iar cei doi inculpați să fi fost printre membri, pentru că așa au susținut și martorii

C.M. și D.D., dar acesta este doar un aspect de viață, ce nu schimbă cu nimic situația

de fapt reținută în rechizitoriu, și de către Tribunal până la acest moment.

Prima instanță

a apreciat că nu există nicio probă indubitabilă în sensul că banii schimbați de

către cei doi inculpați în habitaclul autoturismului de serviciu, în data de 13

aprilie 2012, ar fi provenit din acel CAR, mai ales că cei doi fac schimb de bancnote

(conform înregistrării video), de două ori într-un interval orar scurt de la 11:35

la 12:00, ori dacă ar fi fost vorba de bani primiți de unul dintre ei, de la celălalt,

în cadrul CAR-ului organizat la nivel de instituție, acest lucru s-ar fi întâmplat,

eventual, o singură dată. Același lucru s-ar fi întâmplat și dacă unul dintre inculpați

îi restituia celuilalt banii cheltuiți pentru procurarea hranei din acea zi.

Instanța de fond

a reținut în sarcina celor doi inculpați săvârșirea infracțiunii de luare de mită

în formă continuată cu următoarele încadrări juridice: art. 254 alin. (1) și

(2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea

art. 41 alin. (2) și art. 75 lit. a) C. pen. pentru inculpatul C.C. și art. 254

alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. pentru inculpatul L.A.

Tribunalul a mai

reținut în sarcina inculpatului C.C. că a desfășurat activități economice, activități

efective de administrare în cadrul SC L.P.D. SRL Slobozia, respectiv SC C.C. SRL,

inclusiv operațiuni financiare ca acte de comerț, în scopul obținerii pentru sine

sau pentru membrii familiei sale de bani sau alte foloase.

În conformitate

cu prevederile Legii nr. 360/2002, art. 45 alin. (1) lit. g), „Polițistului îi este

interzis să efectueze direct sau prin persoane interpuse, activități de comerț ori

să participe la administrarea sau conducerea unor societăți comerciale, cu excepția

calității de acționar”.

Dispozițiile

art. 12 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000 sancționează efectuarea de

operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcție pe care o îndeplinește

o anume persoană. Inculpatul C.C. a recunoscut comiterea faptei, dar a susținut

că a efectuat anumite acte de comerț pentru cele două societăți comerciale, mai

sus menționate, doar pentru a-și ajuta tatăl, o persoană în vârstă și cu o sănătate

precară.

În susținerea

apărării inculpatului, s-au depus acte medicale privind pe C.l., tatăl inculpatului

și s-a solicitat audierea acestuia, ca martor.

S-a solicitat

achitarea inculpatului, motivat de pericolul social redus al faptei, acesta fiind

unicul fiu al lui C.I., asociat atât al SC C.C. SRL, cât și al SC L.P.D. SRL, astfel

că activitatea desfășurată pentru cele două firme se reduce la ajutorul firesc pe

care orice fiu îl acordă tatălui confruntat cu grave probleme de sănătate.

Tribunalul a constatat

că, deși depoziția și apărarea inculpatului sunt susținute de declarația martorului

C.I., iar din relațiile de la Oficiul Tegistrului Comerțului rezultă că unic asociat

al SC C.C. era C.I., iar asociați ai SC U.P.D., erau C.I. și S.D.C., din coroborarea

altor probe ale dosarului, precum depozițiile martorilor B.C., B.Ș., L.T., S.D.C.

(celălalt asociat al SC U.P.D. SRL), N.D.M. și G.C.S., interceptări de convorbiri

telefonice, raport de expertiză grafică din 17 septembrie 2012, adresa din 23

mai 2012 a V. Bank - Sucursala Slobozia, ori ordine de plată purtând specimenul

de semnătură al lui C.C., puse la dispoziție de aceeași sucursală bancară prin adresa

din 4 iulie 2012 rezultă cu certitudine că inculpatul C.C. se ocupa în fapt cu administrarea

societăților comerciale, sens în care era contactat ori contacta după caz, diferite

persoane pentru achiziționarea ori distribuirea de mărfuri, pentru asigurarea lichidităților

în conturile bancare ale firmelor în vederea onorării CEC-urilor sau biletelor la

ordin, după caz, se ocupa de plata salariilor, etc.

Tatăl inculpatului

C.C. era doar o persoană interpusă, activitatea de comerț efectivă constând din

plăți, circulație a banilor sau creditelor, conform art. 3 pct. 11 și art. 4 C.

com., privind SC C.C. SRL și SC L.P.D. SRL, conducerea și administrarea acestor

firme fiind în sarcina exclusivă a inculpatului C.C., contrar dispozițiilor Legii

nr. 360/2002, fapta comisă fiind încadrabilă în dispozițiile art. 12 alin. (1) teza

I din Legea nr. 78/2000 și reprezentând mult mai mult decât un ajutor dat tatălui

ca asociat al unei societăți comerciale.

Judecătorul fondului

a apreciat că mărturia dată de tatăl inculpatului, numitul C.I., este nesinceră

și părtinitoare, contrazisă de probele mai sus menționate și în total dezacord cu

celelalte depoziții de martori.

Martorul a susținut

că fiul său, inculpatul C.C., nu a semnat niciodată niciun contract comercial în

numele celor două societăți comerciale, în timp ce raportul de expertiză grafică

din 17 septembrie 2012 întocmit în faza urmăririi penale demonstrează contrariul,

concluzionând că semnăturile depuse în partea dreaptă la sfârșitul fiecărei pagini

și din dreptul numelui, C.L., aflate pe documentele denumite contract de vânzare-cumpărare

din 24 aprilie 2012 și anexa nr. 1 la contractul de vânzare-cumpărare din 24

aprilie 2012, au fost executate de numitul C.C.

Obiectul contractului

îl reprezintă vânzarea ambalajelor solicitate și orice alt produs pe care cumpărătorul

îl solicită.

Conform adresei

din 23 mai 2012 V. Bank - Sucursala Slobozia, numitul C.C. are drept de semnătură

pentru contul bancar deschis la V. Bank România SA - Sucursala Slobozia.

Aceeași sucursală

bancară, prin adresa din 04 iulie 2012 a pus la dispoziție două ordine de plată

ce poartă specimenul de semnătură aparținând inculpatului C.C.

Aceste activități

sunt probate și prin conținutul convorbirilor și comunicațiilor telefonice interceptate

în baza autorizațiilor din 19 martie 2012 emisă în baza încheierii nr. 41 din 19

martie 2012 și nr. 68 din 13 aprilie 2012 emisă în baza încheierii nr. 59 din 13

aprilie 2012, de către Tribunalul Ialomița.

În deplină concordanță

cu aceste probe sunt depozițiile unora dintre martorii mai sus menționați, ca de

exemplu martora B.Ș. și care a arătat că de firmă (SC U.P.D. SRL), se ocupa C.C.,

alături de celălalt asociat, S.D., inculpatul le spunea ce au de făcut, se comporta

ca un adevărat patron, le plătea salariile, derula faptic afacerile firmei, lua

comenzi, trata cu furnizorii, se afla mai tot timpul la sediul societății, iar în

momentul în care au intervenit neînțelegeri cu S.D., a rămas să se ocupe de firmă

doar C.L..

În legătură cu

activitatea aceleiași firme, martorul B.C., fost angajat ca agent de vânzări, a

menționat participarea inculpatului C.C. la luarea deciziilor, în timp ce C.I. venea

rar pe la firmă, nu se implica în activitatea acesteia.

Inculpatul efectua

operațiuni financiare și chiar plăți la trezorerie și, în ceea ce privește activitatea

SC C.C. SRL (declarația martorei N.D.M.).

În deplină concordanță

cu cele de mai sus sunt și declarațiile lui S.D., celălalt asociat al SC L.P.D.

SRL, din faza urmăririi penale, referitor la implicarea faptică a lui C.C. în administrarea

și conducerea firmei.

La individualizarea

pedepselor aplicate inculpaților, instanța de fond a avut în vedere criteriile prevăzute

de art. 72 C. pen., și anume limitele speciale de pedeapsă fixate de textul de lege

incriminator, gradul concret de pericol social al fiecărei fapte, determinat de

împrejurările săvârșirii, urmările produse, persoana fiecărui inculpat. A fost avută

în vedere perseverența infracțională (cazul ambilor inculpați) și perseverența mai

accentuată în cazul inculpatului C.C., precum și inițiativa acestuia în comiterea

faptelor de luare de mită împreună cu inculpatul L.A.

În ceea ce privește

aplicarea pedepselor inculpaților, s-a ținut seama de lipsa antecedentelor penale,

purtarea bună în societate anterior comiterii infracțiunilor, situația familială,

cu consecința reducerii fiecărei pedepse sub minimul special prevăzut de lege, conform

art. 74 - 76 lit. c) C. pen. pentru infracțiunea de luare de mită (cazul ambilor

inculpați) și conform art. 74 - 76 lit. d) C. pen. (infracțiunea de efectuare de

operațiuni financiare, ca acte de comerț incompatibile cu funcție deținută, doar

cazul inculpatului C.C.).

Ca modalitatea

de executare a pedepselor, în raport de circumstanțele reale și personale și de

purtarea inculpaților după comiterea faptelor, constând din prezentarea în fața

instanței la toate termenele de judecată acordate, tribunalul a apreciat că pronunțarea

condamnării poate constitui un avertisment pentru fiecare dintre ei, chiar și fără

executarea efectivă, neexistând pericolul comiterii de noi infracțiuni.

La modalitatea

de executare a pedepselor aplicate celor doi inculpați, instanța de fond a avut

în vedere activitatea infracțională concretă și perseverența fiecăruia, dar și de

cuantumul pedepsei de executat.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel inculpații C.C. și L.A.

Prin motivele

de apel depuse la dosar și susținute de avocați cu ocazia dezbaterilor, în esență,

au fost reluate argumentele expuse la judecata în fond a cauzei, solicitându-se

achitarea inculpaților pentru infracțiunea de luare de mită, în temeiul art. 11

pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât instanța a evaluat

incorect mijloacele de probă administrate în cauză, cu consecința reținerii unei

situații de fapt neconforme cu realitatea.

Referitor la infracțiunea

prev. de 12 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen., inculpatul C.C. a susținut că nu a efectuat acte și fapte de

comerț în sensul Legii nr. 31/1991 prin care să se fi substituit activităților administrative

ale tatălui său, cu excepția zilei în care acesta din urmă a fost grav bolnav, situație

în care se putea aplica o sancțiune administrativă, conform art. 18

1

C. proc. pen.

Prin decizia penală

nr. 261/A din 27 septembrie 2013 a Curții de Apel București s-au respins, ca nefondate,

apelurile declarate de inculpații C.C. și L.A. împotriva sentinței penale nr. 113/F

din data de 09 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția penală.

Au fost obligați

inculpații la plata sumei de câte 475 RON, reprezentând cheltuieli judiciare, în

apel, avansate de stat, din care suma de câte 75 RON, reprezentând onorariul parțial

al avocatului din oficiu, urmează a se avansa din fondul Ministerului Justiției.

Curtea, verificând

sentința atacată, în raport cu motivele de netemeinicie invocate de apelanți, dar

și din oficiu cu privire la toate celelalte aspecte de fapt și de drept deduse judecății

- în conformitate cu dispozițiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen. - a constatat

următoarele:

În privința infracțiunii

de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 254 alin. (1) și (2) C.

pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen., din probele analizate în mod exhaustiv în considerentele sentinței

(înregistrările audio-video) rezultă în mod evident că la data de 13.04.2012, în

timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, inculpații C.C. și L.A.

au primit sume de bani de la doi conducători auto ce au încălcat normele legale

în materia circulației pe drumurile publice, pentru a nu le aplica sancțiunea corespunzătoare

faptei săvârșite. De asemenea, în ziua de 11.04.2013, inculpatul C.C. împreună cu

agenții de poliție C.M. și D.D. au oprit în trafic un conducător auto surprins de

aparatul RADAR, de la care au primit o sumă de bani, în schimbul nesancționării

contravenționale a acestuia.

Prin urmare, apărarea

inculpaților cu privire la această situație de fapt, a fost înlăturată pe bună dreptate

de către instanța fondului, declarațiile acestora fiind vădit nesincere, respinse

de celelalte mijloacele de probă administrate în cauză.

Referitor la infracțiunea

prevăzută de art. 12 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000, în mod corect

prima instanță a apreciat că probele în acuzare (depozițiile martorilor B.C., B.Ș.,

L.T., S.D.C. N.D.M. și G.C.S., interceptări de convorbiri telefonice, raport de

expertiză grafică din 17 martie 2012, adresa din 23 mai 2012 a V. Bank - Sucursala

Slobozia, ordinele de plată purtând specimenul de semnătură al lui C.C.) sunt suficiente

pentru a forma convingerea că inculpatul C.C. a desfășurat în mod constant acte

de comerț în cadrul SC U.P.D. SRL și SC C.C. SRL, incompatibile cu funcția de polițist

pe care a deținut-o în perioada respectivă, administrând în fapt cele două societăți

comerciale. Așadar, în mod just au fost înlăturate declarațiile martorului C.I.,

tatăl inculpatului, care a susținut că C.C. s-ar fi implicat doar ocazional în această

activitate.

Curtea a apreciat

că, față de modalitatea concretă în care inculpații au săvârșit faptele, de scopul

urmărit, de atitudinea nesinceră a acestora pe tot parcursul procesului penal și

de celelalte criterii din art. 72 și urm. C. pen., s-a impus a fi menținute pedepsele

stabilite, precum și măsurile de individualizare a executării acestora, aplicarea

unei sancțiuni administrative inculpatului C.C. pentru infracțiunea prev. de

art. 12 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000 nefiind suficientă pentru

atenționarea și responsabilizarea inculpatului, în scopul evitării săvârșirii unor

noi fapte similare.

Împotriva deciziei

penale nr. 261/A din data de 27 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a ll-a penală, au declarat recurs inculpații C.C. și L.A., cauza fiind înregistrată

pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 4431/98/2912.

Înalta Curte a

constatat incidența art. 12 din Legea nr. 255/2013, prezenta cauză judecându-se

potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs.

Criticile invocate

în recurs vor fi analizate din perspectiva Legi nr. 2/2013.

Recurenții inculpați

C.C. și L.A. au depus motivele de recurs formulate în scris la data de 14.03.2014,

în termenul legal prevăzut de art. 385

10

alin. (2) din vechiul C.

proc. pen. prin modificările aduse prin Legea nr. 2/2013.

Recurentul inculpat

C.C., prin apărător ales, a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17

2

și pct. 12 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului așa

cum a fost formulat în scris.

Pentru cazul de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. inculpatul

C.C. a solicitat prin motivele depuse, în scris, achitarea inculpatului pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și aplicarea art. 18

1

raportat

la lit. b

1

) din vechiul C. proc. pen. având în vedere că infracțiunii

îi lipsește gradul de pericol social al infracțiunii. În cadrul dezbaterilor a criticat

soluția instanței față de condamnarea inculpatului pentru această infracțiune.

Referitor la același

caz de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc.

pen., apărătorul ales al recurentului inculpat C.C. în motivele de recurs formulate

în scris a solicitat schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de luare de mită

în infracțiunea prevăzută de art. 289 din noul C. pen. raportat la art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 78/2000 conform art. 79 din Legea nr. 187/2012 și art. 5 din noul

C. pen. și art. 386 din noul C. proc. pen. întrucât noua lege penală este mai favorabilă

sub aspectul limitelor de pedeapsă în sensul că maximul special a fost redus la

10 ani.

De asemenea, în

motivele scrise dar și în cadrul dezbaterilor, apărătorul a solicitat pentru această

infracțiune achitarea inculpatului C.C., invocând cazul de casare prevăzut de

art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen.

Apărătorul ales

al inculpatului L.A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen. solicitând achitarea inculpatului pentru infracțiunea dedusă

judecății în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. d) din vechiul

C. proc. pen. A mai arătat că legea penală veche este mai favorabilă.

Cu privire ia

cazul de casare ai inculpatului C.C., prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., Înalta Curte constată că în cadrul acestui caz de casare s-a solicitat,

pe de o parte, schimbarea încadrării juridice pentru infracțiunea de luare de mită

în art. 289 din noul C. pen., iar pe de altă parte, s-a solicitat achitarea inculpatului

pentru infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr.

78/2000 cu aplicarea art41 alin. (2) C. pen., critică ce s-ar circumscrie cazului

de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 și pct. 17 C. proc. pen. din

vechile reglementări, cazuri de casare dealtfel abrogate prin Legea nr. 2/2013.

Referitor la cazul

de casare invocat de ambii inculpați, respectiv art. 385

9

pct. 12 C.

proc. pen., Înalta Curte constată că în cadrul acestui caz de casare, inculpații

au invocat critici ce se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., inculpații prin apărători aleși solicitând înlăturarea unor

probatorii și reaprecierea probatoriului administrat, caz de casare abrogat de asemenea

prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013.

Or, prin invocarea

primului motiv de recurs al inculpatului C.C., art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., nu se poate pune în discuție existența faptelor în materialitatea

lor sau să se facă o reapreciere a probelor prin care să se stabilească o altă situație

de fapt, deoarece acest motiv de recurs, conform voinței legiuitorului, ulterior

judecării apelului, judecătorul nu mai este îndrituit să reexamineze probatoriul

administrat și să se modifice situația de fapt în cauza penală.

Controlul judiciar

în recurs după adoptarea Legii nr. 2/2013 vizează exclusiv aspecte de aplicare a

legii la faptele reținute de instanțele anterioare.

Cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. presupune analizarea

de către instanța de control judiciar a eventualelor motive de nesocotire a unor

dispoziții de drept în soluționarea cauzei, care țin de legalitatea deciziei atacate,

însă Înalta Curte constată că legalitatea hotărârii nu a fost afectată.

Cu privire la

celelalte critici invocate în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte constată că ambii inculpați prin apărători aleși,

nu au adus critici din perspectiva lipsei efective a unui element constitutiv al

vreunei infracțiuni criticând hotărârea atacată din perspectiva probatoriului administrat

pe care instanța l-a analizat și l-a luat în considerare, solicitând totodată înlăturarea

unor probe administrate și reanalizarea probatoriului și pronunțarea unei soluții

de achitare pentru ambii inculpați.

Prin urmare, așa

cum s-a arătat anterior, din perspectiva Legii nr. 2/2013 nu mai este permisă reanalizarea

probatoriului în calea de atac a recursului după o prealabilă analizare în fond

și apel.

Astfel, prin dispozițiile

Legii nr. 2/2013 s-a realizat o nouă etapă devolutivă a recursului, în sensul că

unele motive ale cazurilor de casare au fost abrogate, altele au fost modificate,

restrângându-se controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, doar ia

chestiuni de drept sau nelegalitatea hotărârii atacate.

Într-adevăr

art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen. nu a fost abrogat prin Legea nr. 2/2013,

însă critica inculpaților vizând achitarea pentru infracțiunile deduse judecății,

nu poate fi subsumată acestui caz de casare potrivit cu care casarea poate interveni

„când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni sau când instanța

a pronunțat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul

a fost trimis în judecată cu excepția cazurilor prevăzute de art. 334-337”. Or,

criticile invocate vizează starea de fapt și probatoriul administrat de instanța

de fond și apel, în sensul de a se dispune readministrarea probatoriului, prin înlăturarea

unor probe pe care apărarea le apreciază neîntemeiate. Așa cum s-a arătat anterior,

reanalizarea situației de fapt și a probatoriului raportat la hotărârea de condamnare

sunt critici ce vizează căzui de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18

C. proc. pen., abrogat prin Legea nr. 2/2013.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte nu poate analiza cazurile de casare invocate în afara

cadrului procesual instituit prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013.

Referitor la legea

penală mai favorabilă, Înalta Curte constată că legea penală veche este mai favorabilă

pentru următoarele considerente:

Inculpații au

primit soluții de condamnare de la ambele instanțe în sensul că au fost respinse

cererile de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., coroborat

cu art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru infracțiunile prevăzute și pedepsite de

art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

A fost respinsă

cererea de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. coroborat cu

art. 10 lit. b) C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de

art. 12 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 334

C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică din art. 254 alin. (1) și (2)

C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în art. 254 alin.

(1) și (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 - 76 lit. c) C. pen., art. 75 lit. a) C.

pen. și art. 80 C. pen., inculpatul C.C. fiind condamnat la pedeapsa de 2 ani și

6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a) teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de

mită în formă continuată.

În baza art. 334

C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică din art. 12 alin. (1) din Legea

nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în art. 12 alin. (1) lit.

a) teza I din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art.

74 - 76 lit. d) C. pen., fiind condamnat același inculpat la pedeapsa de 10 luni

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare,

ca acte de comerț incompatibile cu funcția în scopul obținerii pentru sine sau pentru

altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

În baza art. 33

lit. a) și art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., inculpatului C.C. i s-a

aplicat pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen.

S-a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 71 și art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen.

În baza art. 86

1

C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante

de 2 ani și 6 luni închisoare, pe durata unui termen de încercare de 4 ani și 6

luni, pe aceeași perioadă fiind suspendată și executarea pedepsei accesorii, conform

art. 71 alin. (5) C. pen.

A fost încredințată

supravegherea inculpatului Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Ialomița.

În baza art. 86

3

alin. (1) C. pen. s-a dispus ca, pe durata termenului de încercare, inculpatul C.C.

să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte

la datele fixate de Serviciul de Probațiune Ialomița desemnat cu supravegherea lui;

- să anunțe în

prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare

care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice

și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice

informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 86

3

alin. (3) lit. b) C. pen. s-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul

să nu schimbe domiciliul sau reședința avută ori să nu depășească granițele României,

decât cu înștiințarea Tribunalului și în condițiile fixate de acesta.

S-a făcut în cauză

aplicarea dispozițiilor art. 359 C. proc. pen., atrăgând atenția inculpatului asupra

dispozițiilor art. 86

4

C. pen.

În baza art. 254

alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 - 76 lit. c) C. pen., a fost condamnat

inculpatul L.A., la pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

de luare de mită în formă continuată.

S-a făcut în cauză

aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și c) C.

pen.

În baza art. 81

- 82 C.pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata

unui termen de încercare de 3 ani și 10 luni, pe aceeași perioadă fiind suspendată

condiționat și executarea pedepsei accesorii, conform art. 71 alin. (5) C. pen.

S-a făcut în cauză

aplicarea dispozițiilor art. 359 C. proc. pen., atrăgând atenția inculpatului L.A.

asupra dispozițiilor art. 83 și 84 C. pen.

S-a luat act că

inculpatul C.C. a fost reținut 24 ore, de la 28 mai 2012 la 29 mai 2012.

În baza art. 254

alin. (3) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpați a sumei de 200 RON, câte

100 RON de la fiecare, ce au făcut obiectul luării de mită.

În baza art. 191

C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat la câte 1.300 RON, cheltuieli judiciare

către stat.

În ceea ce privește

infracțiunea prevăzută de art. 254 din vechiul C. pen. se constată că aceasta își

regăsește incriminarea în dispozițiile art. 289 din noul C. pen.

Elementul material

al formei tip a infracțiunii, astfel cum este reglementată în alin. (1) al art.

289 din noul C. pen., se deosebește de vechea reglementare prin excluderea incriminării

faptei în varianta nerespingerii promisiunii.

Totodată, noul

text folosește sintagma „în legătură cu” în locul celei „în scopul de”, consecința

imediată fiind irelevanța penală a criteriului „timp” cel care, în esență, distinge

luarea de mită de primirea de foloase necuvenite din vechea reglementare. Drept

urmare, câtă vreme incriminarea ca luare de mită nu mai depinde de situarea în timp

a activității de pretindere, primire sau acceptare anterior îndeplinirii actului

de serviciu „cumpărat”, condiționându-l, nici activitatea similară consecutiv îndeplinirii

actului nu mai primește relevanță penală distinctă. în concluzie, deși aparent s-ar

putea susține dezincriminarea infracțiunii de primire de foloase necuvenite, în

realitate fapta care în actuala reglementare justifică respectiva încadrare juridică,

va primi, conform noului C. pen., încadrarea în luare de mită. Legea veche este

lege penală mai favorabilă.

Noul text introduce

ca variantă a infracțiunii și săvârșirea faptei în legătură cu „urgentarea îndeplinirii

unui act” ce intră în îndatoririle de serviciu ale făptuitorului, modalitate neincriminată

în prezent.

Limita maximă

a pedepsei pentru forma tip a infracțiunii scade de la 15 ani la 10 ani, iar pedeapsa

complementară ce poate fi aplicată este doar aceea a interzicerii exercitării dreptului

de a ocupa o funcție publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea

căreia a săvârșit fapta, iar nu oricare dintre pedepsele complementare prevăzute

de lege. Fapta săvârșită de un funcționar cu atribuții de control nu mai este incriminată

distinct.

Alin. (29 al

art. 289 din noul C. pen. reduce sfera modalităților în care fapta săvârșită de

una dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin. (2) este incriminată, nemaifiind

prevăzută modalitatea comiterii acesteia în legătură cu îndeplinirea și cu urgentarea

îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu. Rațiunea ar fi

aceea că persoanele prevăzute în art 175 alin. (2), datorită însuși statutului lor

special, pot percepe un cost suplimentar pentru efectuarea unui act ce intră în

atribuțiile lor de serviciu în regim de urgență, fără ca prin aceasta să perturbe

încrederea în exercitarea cu onestitate a atribuțiilor de serviciu de către funcționarul

public respectiv și tot astfel, în schimbul unei contraprestații (onorariu etc.)

care nu ar putea primi relevanță penală, își pun cunoștințele, experiența, aptitudinile

etc. la dispoziția celui care apelează la serviciile lor.

Limitele speciale

de pedeapsă sunt aceleași cu cele prevăzute în alin. (1).

Alin. (3) al

art. 289 din noul C. pen. nu mai restrânge sfera persoanelor de la care se poate

dispune confiscarea doar la persoana condamnatului, având în vedere posibilitatea

confiscării extinse, și nici nu mai limitează această măsură la echivalentul în

bani a foloaselor cuvenite, orice bun susceptibil de evaluare putând fi supus confiscării.

Referitor la dispozițiile

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 actualizată până la data de 01.02.2014, fapta

se sancționa cu pedeapsa prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., respectiv cu pedeapsa

închisorii cuprinsă între 3 și 15 ani și interzicerea unor drepturi.

Art. 7 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu modificările intervenite la data de 01.02.2014

(corespondent al art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 actualizată până la data

de 01.02.2014) prevede ca regim sancționator majorarea cu o treime a limitei de

pedeapsă, în condițiile în care limitele de pedeapsă pentru infracțiunea de luare

de mită tip prevăzută de art. 289 alin. (1) din noul C. pen. erau cuprinse între

3 și 10 ani închisoare.

Infracțiunea prevăzută

de art. 12 alin. (1) teza I din Legea nr. 78/2000 cu modificările atât până la data

de 01.02.2014, cât și după data de 01.02.2014 are limitele de pedeapsă cuprinse

între 1 și 5 ani închisoare, astfel că limitele de pedeapsă nu au fost modificate.

În ceea ce privește

efectul circumstanțelor atenuante s-au adus modificări prin noile reglementări astfel:

- limitele speciale

ale pedepsei se reduc cu o treime, iar în locul detențiunii pe viață se aplică închisoarea

de la 10 la 20 de ani;

- nu mai este

obligatorie coborârea sub minimul special prevăzut de lege;

- noul C.

pen. prevede expres că reducerea limitelor de pedeapsă se face o singură dată indiferent

de numărul circumstanțelor atenuante reținute;

- regimul circumstanțelor

atenuante este unic indiferent de natura infracțiunilor săvârșite, spre deosebire

de vechiul C. pen. care prevedea regim diferențiat.

Textul nu mai

reia teza conform căreia circumstanțele atenuante produc efecte atât asupra pedepselor

principale, cât și asupra pedepselor complementare, când aplicarea lor este obligatori

potrivit legii, prevăzută de art. 76 alin. (3) din vechiul C. pen.

În ceea ce privește

concursul de infracțiuni se constată potrivit vechiului C. pen. pedeapsa în cazul

concursului de infracțiuni este reglementată de dispozițiile art. 34, potrivit cărora

în situația în care s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa

cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar dacă acest maxim

nu este îndestulător se poate adăuga un spor de până la 5 ani.

În noul C.

pen. regimul sancționator al concursului de infracțiuni este prevăzut la art. 39

alin. (1) lit. b) și instituie obligația pentru judecător de a adăuga la pedeapsa

cea mai grea un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, ceea

ce în cazul inculpatului C.C. ar duce la aplicarea unei pedepse mai severe.

Referitor la pedepsele

complementare și accesorii, inculpatului C.C. i s-au reținut ca pedepse interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și c) din vechiul

C. pen. pe o durată de 2 ani. Inculpatului i-au fost reținute dispozițiile art.

64 lit. a) teza a ll-a, lit. b), c) C. pen., dispoziții care își au corespondent

în noul C. pen. în art. 66 lit. a), b), g).

Se constată că

aceste sancțiuni au fost determinate de condamnarea inculpaților pentru infracțiuni

ce prevăd aplicarea corelativă a acestor pedepse, pedepsei principale, pedepse ce

sunt prevăzute și de noua reglementare, iar având în vedere că respectivul cuantum

în care au fost aplicate se încadrează în limitele prevăzute de noua reglementare

între 1 și 5 ani, această instituție nu este afectată prin prisma aplicării legii

mai favorabile.

Referitor la infracțiunea

continuată, se reține că potrivit legii vechi, fapta prevăzută la 254 alin. (1)

și (2) vechiul C. pen. rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000 săvârșită de ambii inculpați

și fapta prev. de art. 12 alin. (1) lit. a) teza a II-a din Legea nr. 78/2000 săvârșită

de inculpatul C.C. constituiau o unitate legală de infracțiune, fiind îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 41 alin. (2) C. pen. anterior , potrivit cărora infracțiunea

este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în

realizarea aceleiași rezoluții, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în

parte, conținutul aceleiași infracțiuni.

Potrivit legii

noi, respectiv dispozițiile art. 35 din C. pen. în vigoare, a fost introdusă o condiție

specială de calificare a infracțiunii continuate referitoare la subiectul pasiv,

în sensul că infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite

intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții și împotriva aceluiași

subiect pasiv, acțiuni sau inacțiuni care prezintă fiecare în parte conținutul aceleiași

infracțiuni.

În cauză, condiția

unicității subiectului pasiv nu este îndeplinită în ceea ce privește infracțiunile

arătate anterior întrucât sunt compuse din mai multe acte materiale având subiecți

pasivi diferiți astfel încât corespunde unei pluralități de infracțiuni, și impun

prin noua reglementare aplicarea de pedepse diferite pentru fiecare act material

în parte.

Prin aplicarea

tratamentului sancționator prev. de art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-ar ajunge

la o pedeapsă mult mai mare pentru fiecare inculpat în parte astfel încât pedeapsa

calculată potrivit dispozițiilor din legea nouă este mai severă decât cea care a

fost aplicată recurenților inculpați pe baza legii vechi.

Cu privire la

suspendarea condiționată a executării pedepsei reținută în favoarea inculpatului

L.A., respectiv art. 81-82 din vechiul C. pen. se constată că noul C. pen. renunță

la suspendarea condiționată a executării pedepsei, unica formă de suspendare a executării

pedepsei prevăzute de vechiul C. pen., păstrându-se doar suspendarea executării

pedepsei sub supraveghere.

Astfel că nici

din acest punct de vedere noul C. pen. nu este mai favorabil.

Toate aceste aspecte

evidențiază așadar în considerarea celor expuse anterior că legea penală veche este

legea mai favorabilă inculpaților, neimpunându-se admiterea recursurilor pe acest

aspect.

Pentru toate aceste

considerente, Înalta Curte va respinge recursurile declarate de inculpații C.C.

și L.A. împotriva deciziei penale nr. 261/A din data de 27 septembrie 2013 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a ll-a penală.

Văzând dispozițiile

art. 192 alin. (2) din vechiul C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarat de inculpații C.C. și L.A. împotriva deciziei penale nr. 261/A

din data de 27 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

ll-a penală.

Obligă recurenții

inculpați la piața sumei de câte 275 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de câte 75 RON, reprezentând onorariul apărătorilor desemnați din oficiu, până

la prezentarea apărătorilor aleși, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 15 mai 2014.