ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 847/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 847/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor penale de față;

Prin sentința penală nr. 299 din 27 octombrie

2009 a Curții de

Apel București, secția I penală, a fost respinsă ca

nefondată plângerea formulată de petenții C.F.,

C.G., C.G.C.

și

C.N.

împotriva

rezoluției nr. 113/11-2/2009 din

16 februarie 2009 a Procurorului

General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

S-a menținut rezoluția atacată.

Au fost

obligați petenții la câte 150 lei cheltuieli judiciare către stat.

S-a reținut că prin cererea înregistrată la 30

martie 2009 petenții

C.F., C.G., C.G.C.

și C.N. au formulat plângere împotriva rezoluției din 05 decembrie 2008

a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București prin care s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de D.V.R. - avocat în cadrul Baroului

București sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 213 alin. (1) C.

pen. și împotriva rezoluției din 16 februarie 2009 a Procurorului General al

Parchetului de pe Curtea de Apel București prin care s-a respins ca

neîntemeiată plângerea împotriva soluției emise la 05 decembrie 2008.

S-a

arătat în esență în motivarea plângerii că au fost ignorate probe esențiale în

aflarea adevărului și nu s-au administrat alte probe noi cum sunt declarațiile

martorilor ce au fost prezenți la fața locului.

Verificând

plângerea de investire a instanței în conformitate cu prevederile art. 278/1

alin. (7) C. proc. pen., Curtea de Apel a constatat că aceasta nu este fondată

pentru următoarele considerente:

Prin

rezoluția nr. 952/P/2006 din data de 14 mai 2007, s-a dispus, în baza art. 228 alin.

(6) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) și d) C. proc. pen., art. 209 alin. (3),

(4) C. proc. pen., art. 34 și art. 35 C. proc. pen., neînceperea urmăririi

penale fată de R.I.O., insp. M.I.M., agent șef. pr. A.F., agent șef adj. N.I.,

agent C.G., agent I.P., agent M.M.V. și agent pr. B.M.N., întrucât din actele

premergătoare efectuate a rezultat că faptele reclamate, sub aspectul

infracțiunilor de furt calificat și purtare abuzivă, prev. de art. 208 - 209 C.

pen. respectiv art. 250 C. pen., nu există, iar faptele comise de lucrătorii de

poliție cu ocazia activităților de evacuare, nu întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 266 C. pen. și art. 246 C. pen.

De

asemenea, în cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul

infracțiunilor prev. de art. 208 - 209 C. pen., art. 180 C. pen., art. 189 C.

pen., art. 246 C. pen., cu privire la numiții N.N., D.V.R., B.I.

, C.E. și S.B., întrucât faptele comise de

aceștia nu întrunesc elementele constitutive ale

unor infracțiuni art. 189

C. pen. și art. 246 C. pen.), iar celelalte fapte reclamate nu există [art. 208

- 209 C. pen., art. 180 alin. (1) C. pen.].

Împotriva

soluției au formulat plângere petenții CS.F., C.G.,

C.G.C. și C.N.

, plângere ce a fost respinsă prin rezoluția nr.

1429/11-2/2007, din data de 19 septembrie 2007, de către Procurorul General al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

La data

de 25 ianuarie 2008, C.F. s-a adresat cu o plângere la Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel

București, plângere ce a

fost înregistrată cu nr. 1429/11-2/2007 și

trimisă, la data de 06

februarie 2008, la Curtea de Apel București, spre competentă soluționare.

Prin

încheierea din 22 februarie 2000 (dosar nr. 811/2/2008, 296/2008) s-a dispus

scoaterea de pe rol a cauzei penale și trimiterea plângerii la Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București, precizându-se că petenta a învederat că cererea

sa nu vizează vreo ordonanță sau rezoluție emisă de procuror, în sensul disp.

art. 278 C. proc. pen.

Fiind

audiată în vederea precizării plângerii, petenta a precizat că cererea pe care

a formulat-o reprezintă o cerere de redeschidere a urmăririi penale în dosarul

nr. 592/P/2006 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, elementele

noi care au apărut în dosar constând în aceea că "învinuiții" i-au

înstrăinat toate bunurile ce au fost date în custodia numitului D.V.R.

Analizând

actele existente la dosarul nr. 592/P/2006 s-a constatat că numiții C.F.,

C.G.,

C.G.C.

și C.N. au depus o plângere prin care solicitau să se efectueze cercetări

împotriva mai multor lucrători de poliție din cadrul Secției 14 Poliție, care

au

participat, la data de 01.2006, la

evacuarea lor din imobilul situat în

sector 4.

De

asemenea, susnumiții au mai reclamat faptul că, după evacuare au constatat că

le-au dispărut acte, sume de bani și bunuri în valoare totală de peste 20.000 Euro.

Din

procesul-verbal întocmit cu ocazia efectuării executării silite, rezultă că

imobilul a fost predat către creditoarea N.N., iar bunurile identificate care

aparțineau familiei C., s-au predat în custodia numitului D.V.R., cu precizarea

că cele aflate în dulapuri, vitrine, lăzi etc, s-au sigilat de către executor,

fără inventarierea lor.

Cu

privire la infracțiunea prev. de art. 208 - 209 C. pen., procurorul care a

soluționat cauza s-a pronunțat în dispozitivul rezoluției.

Petenta

a precizat că "elementul nou" care nu a fost cunoscut la data

soluționării cauzei și care ar fi fost în măsură să schimbe soluția este faptul

că "învinuiții" au înstrăinat toate bunurile ce au fost date în

custodia numitului D.V.R.

Î

ntrucât petenta precizează, în plus fată de

plângerea inițială,

că bunurile au fost sustrase în timp ce se aflau în

custodia

numitului D.V.R., s-a format un nou

dosar privind

cercetarea acestuia sub aspectul infracțiunii prev. de

art. 213 C. pen. (având calitatea acestuia de avocat conform tabelului

avocaților, poziția 1860 - avocați definitivi).

Fiind

audiată, la data de 29 septembrie 2008, numita C.F., a declarat că la 16

ianuarie 2006 cu ocazia evacuării, executorul judecătoresc a întocmit un

proces-verbal în care a menționat bunurile identificate în imobil, pe mai multe

pagini, bunuri care îi aparțineau.

La sfârșitul procesului-verbal se menționează că

acestea au rămas în custodia avocatului D.V.R.

Petenta a precizat că procesul-verbal

a fost întocmit în lipsa ei și nu l-a semnat.

De asemenea, aceasta a arătat că din 16 ianuarie 2006

și până în

prezent nu i-a restituit nici un bun.

Numita C.F.

a declarat că s-a

întâlnit întâmplător o

singură dată cu avocatul D.V., l-a

rugat

să îi restituie bunurile, iar acesta nu a vrut să stea la discuție.

Fiind

citat telefonic în vederea audierii, numitul D.V.R. a refuzat să dea o

declarație scrisă, dar a precizat că petenta nu a avut o adresă la care să

poată fi găsită, sau un număr de telefon, iar când i-a spus să-și ridice

bunurile aceasta nu a fost de acord, motiv pentru care Ie-a depus la sediul

unei societăți comerciale și nu mai știe nimic

despre ele.

Sus-numitul

a fost de acord să fie contactat telefonic de

petenta

în vederea clarificării situației bunurilor rămase în custodia

sa.

La data de 04 decembrie 2008, s-a prezentat la

sediul Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel București numita C.F. ,

care refuzând să fie reaudiată a declarat verbal că nu dorește să ia legătura

cu numitul D.V.R., în vederea restituirii bunurilor, întrucât nu are unde să le

depoziteze.

La data

de 05 decembrie 2008 numitul D.V.R. a fost contactat telefonic pentru a preciza

adresa la care îi pot fi

comunicate actele

procedurale, ocazie cu care acesta a comunicat

că bunurile aflate în

custodia sa sunt într-un depozit din orașul Sibiu și așteaptă să fie contactat

de persoana vătămată pentru a i

le restitui,

întrucât aceasta nu are telefon și nici o adresă la care să

poată fi

găsită.

Din

examinarea tuturor probatoriilor efectuate în cadrul actelor premergătoare,

rezultă că persoana vătămată refuză să-și ridice bunurile aflate în custodie la

intimat, deși a fost notificată de executorul judecătoresc inclusiv prin

publicitate, o asemenea situație fiind reafirmată și de intimat prin cererea

precizatoare depusă în fata Curții.

În

raport de situația rezultată din ansamblul probatoriilor administrate, de

împrejurarea că bunurile se află și în prezent depozitate la Sibiu prin buna-credință

a proprietarului primului depozit, de poziția custodelui intimat, nu se

înțelege care este interesul petenților prin promovarea și menținerea

acuzațiilor de

față, știut fiind că un

custode nu poate avea grijă într-o măsură mai

mare decât proprietarul

acestora.

Împotriva

acestei sentințe au declarat recurs petenții

C.F.,

C.G., C.G.C.

și C.N., formulând critici cu privire la modul în care au

fost evacuați din imobilul în care au locuit și arătând că, cu acel prilej, le-au

fost sustrase bunuri în valoare de 20.000 de Euro.

Examinând

sentința atacată prin prisma criticilor formulate și

din oficiu conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că

recursurile sunt nefondate.

Potrivit

art. 228 alin. (1) C. proc. pen., organul de urmărire penală sesizat în vreunul

din modurile prevăzute în art. 221 C. proc. pen. dispune prin rezoluție

începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al

actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare

a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute în art. 10, cu excepția celui

de la lit. b/1).

În

speță, deși petenții reclamă mai multe aspecte referitoare la condițiile în

care a avut loc evacuarea lor din imobilul situat în sector 4, Curtea constată

că o parte din faptele sesizate au fost cercetate într-o altă cauză, dispunându-se

prin rezoluția nr. 952/P/2006 din 14 mai

2007 neînceperea urmăririi

penale

față de mai multe persoane, între care ofițeri și subofițeri din

cadrul

Secției 14 Poliție și avocatul D.V.R.

Ulterior, petenții s-au adresat din nou

Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București cu o cerere care a fost

calificată drept o nouă sesizare, de această dată numai împotriva

numitului D.V.R., privitoare la dispariția unor bunuri ce le-au aparținut și

care ar fi rămas în custodia acestuia din urmă, susținând că până în prezent nu

Ie-a fost restituit nici un bun.

Actele

premergătoare efectuate în cauză nu au confirmat acuzațiile formulate la adresa

numitului D.V.R., astfel încât în mod legal și temeinic s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de acesta sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev.

de art. 213 C. pen., constatându-se incidența cazului de împiedicare

a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzut de art. 10 lit. d) C. proc.

pen.

Rezultă

astfel că în urma executării silite din 16 ianuarie

2006 efectuate în baza sentinței civile nr. 7914/2002, petenții au fost

evacuați

din imobilul situat în sector 4, ocazie cu care toate bunurile identificate în

imobilul respectiv au fost inventariate și predate în custodie numitului D.V.R.

Pe

parcursul cercetări lor, acesta din urmă a arătat că a solicitat în mai multe

rânduri petenților să vină și să ridice bunurile pe care le avea în custodie, iar

față de refuzul acestora Ie-a depozitat la sediul unei societăți comerciale.

Mai

mult, acesta și-a manifestat disponibilitatea de a fi contactat de petenți în

vederea clarificării situației bunurilor respective, însă așa cum rezultă din

actele aflate la dosar petenții au arătat că nu sunt interesați să ia legătura

cu persoana reclamată pentru a li se restitui bunurile, întrucât nu au unde să

le depoziteze.

Cu

toate acestea, au arătat că susnumitul "va trebui să răspundă pentru ceea

ce a făcut".

În

consecință, Curtea constată că, deși petenții reclamă refuzul de a li se

restitui bunurile ridicate cu ocazia evacuării lor, în realitate pun în discuție

însăși legalitatea acestui din urmă demers, ceea ce excede cadrului procesual

fixat prin plângerea penală ce face obiectul prezentei cauze și care are în

vedere

exclusiv comiterea sau nu de către

intimat a infracțiunii de abuz de

încredere având ca obiect acele

bunuri.

În

aceste condiții, în mod corect instanța de fond a respins plângerea formulată

de către petenți, sens în care recursul de față este nefondat și va fi respins

conform art. 385/15 pct. 1 lit. b), cu

obligarea

petenților la plata cheltuielilor judiciare către stat conform

art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de recurenții

petiționari C.F., C.G.,

C.C.G. și C.N.

împotriva sentinței

penale nr. 299 din 27 octombrie 2009 a Curții de

Apel București, secția

I penală.

Obligă recurenții petiționari la plata sumei de

câte 100 lei cu

titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4 martie 2010.