ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 847/2010

Asupra recursurilor penale de față; Prin sentința penală nr. 299 din 27 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petenții C.F., C.G., C.G.C. și C.N. împotriva rezoluției nr. 113/11-2/2009 din 16 februarie 2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. S-a menținut rezoluția atacată. Au fost obligați petenții la câte 150 lei cheltuieli judiciare către stat. S-a reținut că prin cererea înregistrată la 30 martie 2009 petenții C.F., C.G., C.G.C. și C.N. au formulat plângere împotriva rezoluției din 05 decembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de D.V.R.

- avocat în cadrul Baroului București sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 213 alin. (1) C. pen. și împotriva rezoluției din 16 februarie 2009 a Procurorului General al Parchetului de pe Curtea de Apel București prin care s-a respins ca neîntemeiată plângerea împotriva soluției emise la 05 decembrie 2008. S-a arătat în esență în motivarea plângerii că au fost ignorate probe esențiale în aflarea adevărului și nu s-au administrat alte probe noi cum sunt declarațiile martorilor ce au fost prezenți la fața locului. Verificând plângerea de investire a instanței în conformitate cu prevederile art. 278/1 alin. (7) C. proc. pen., Curtea de Apel a constatat că aceasta nu este fondată pentru următoarele considerente: Prin rezoluția nr. 952/P/2006 din data de 14 mai 2007, s-a dispus, în baza art. 228 alin. (6) C. proc.

pen. rap. la art. 10 lit. a) și d) C. proc. pen., art. 209 alin. (3), (4) C. proc. pen., art. 34 și art. 35 C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale fată de R.I.O., insp. M.I.M., agent șef. pr. A.F., agent șef adj. N.I., agent C.G., agent I.P., agent M.M.V. și agent pr. B.M.N., întrucât din actele premergătoare efectuate a rezultat că faptele reclamate, sub aspectul infracțiunilor de furt calificat și purtare abuzivă, prev. de art. 208 - 209 C. pen. respectiv art. 250 C. pen., nu există, iar faptele comise de lucrătorii de poliție cu ocazia activităților de evacuare, nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 266 C. pen. și art. 246 C. pen. De asemenea, în cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 208 - 209 C. pen., art. 180 C. pen., art. 189 C. pen., art. 246 C. pen., cu privire la numiții N.N., D.V.R., B.I.

, C.E. și S.B., întrucât faptele comise de aceștia nu întrunesc elementele constitutive ale unor infracțiuni art. 189 C. pen. și art. 246 C. pen.), iar celelalte fapte reclamate nu există [art. 208 - 209 C. pen., art. 180 alin. (1) C. pen.]. Împotriva soluției au formulat plângere petenții CS.F., C.G., C.G.C. și C.N. , plângere ce a fost respinsă prin rezoluția nr. 1429/11-2/2007, din data de 19 septembrie 2007, de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. La data de 25 ianuarie 2008, C.F. s-a adresat cu o plângere la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, plângere ce a fost înregistrată cu nr. 1429/11-2/2007 și trimisă, la data de 06 februarie 2008, la Curtea de Apel București, spre competentă soluționare.

Prin încheierea din 22 februarie 2000 (dosar nr. 811/2/2008, 296/2008) s-a dispus scoaterea de pe rol a cauzei penale și trimiterea plângerii la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, precizându-se că petenta a învederat că cererea sa nu vizează vreo ordonanță sau rezoluție emisă de procuror, în sensul disp. art. 278 C. proc. pen. Fiind audiată în vederea precizării plângerii, petenta a precizat că cererea pe care a formulat-o reprezintă o cerere de redeschidere a urmăririi penale în dosarul nr. 592/P/2006 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, elementele noi care au apărut în dosar constând în aceea că "învinuiții" i-au înstrăinat toate bunurile ce au fost date în custodia numitului D.V.R.

Analizând actele existente la dosarul nr. 592/P/2006 s-a constatat că numiții C.F., C.G., C.G.C. și C.N. au depus o plângere prin care solicitau să se efectueze cercetări împotriva mai multor lucrători de poliție din cadrul Secției 14 Poliție, care au participat, la data de 01.2006, la evacuarea lor din imobilul situat în sector 4. De asemenea, susnumiții au mai reclamat faptul că, după evacuare au constatat că le-au dispărut acte, sume de bani și bunuri în valoare totală de peste 20.000 Euro. Din procesul-verbal întocmit cu ocazia efectuării executării silite, rezultă că imobilul a fost predat către creditoarea N.N., iar bunurile identificate care aparțineau familiei C., s-au predat în custodia numitului D.V.R., cu precizarea că cele aflate în dulapuri, vitrine, lăzi etc, s-au sigilat de către executor, fără inventarierea lor.

Cu privire la infracțiunea prev. de art. 208 - 209 C. pen., procurorul care a soluționat cauza s-a pronunțat în dispozitivul rezoluției. Petenta a precizat că "elementul nou" care nu a fost cunoscut la data soluționării cauzei și care ar fi fost în măsură să schimbe soluția este faptul că "învinuiții" au înstrăinat toate bunurile ce au fost date în custodia numitului D.V.R. Î ntrucât petenta precizează, în plus fată de plângerea inițială, că bunurile au fost sustrase în timp ce se aflau în custodia numitului D.V.R., s-a format un nou dosar privind cercetarea acestuia sub aspectul infracțiunii prev. de art. 213 C. pen. (având calitatea acestuia de avocat conform tabelului avocaților, poziția 1860 - avocați definitivi).

Fiind audiată, la data de 29 septembrie 2008, numita C.F., a declarat că la 16 ianuarie 2006 cu ocazia evacuării, executorul judecătoresc a întocmit un proces-verbal în care a menționat bunurile identificate în imobil, pe mai multe pagini, bunuri care îi aparțineau. La sfârșitul procesului-verbal se menționează că acestea au rămas în custodia avocatului D.V.R. Petenta a precizat că procesul-verbal a fost întocmit în lipsa ei și nu l-a semnat. De asemenea, aceasta a arătat că din 16 ianuarie 2006 și până în prezent nu i-a restituit nici un bun. Numita C.F. a declarat că s-a întâlnit întâmplător o singură dată cu avocatul D.V., l-a rugat să îi restituie bunurile, iar acesta nu a vrut să stea la discuție.

Fiind citat telefonic în vederea audierii, numitul D.V.R. a refuzat să dea o declarație scrisă, dar a precizat că petenta nu a avut o adresă la care să poată fi găsită, sau un număr de telefon, iar când i-a spus să-și ridice bunurile aceasta nu a fost de acord, motiv pentru care Ie-a depus la sediul unei societăți comerciale și nu mai știe nimic despre ele. Sus-numitul a fost de acord să fie contactat telefonic de petenta în vederea clarificării situației bunurilor rămase în custodia sa. La data de 04 decembrie 2008, s-a prezentat la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București numita C.F. , care refuzând să fie reaudiată a declarat verbal că nu dorește să ia legătura cu numitul D.V.R., în vederea restituirii bunurilor, întrucât nu are unde să le depoziteze.

La data de 05 decembrie 2008 numitul D.V.R. a fost contactat telefonic pentru a preciza adresa la care îi pot fi comunicate actele procedurale, ocazie cu care acesta a comunicat că bunurile aflate în custodia sa sunt într-un depozit din orașul Sibiu și așteaptă să fie contactat de persoana vătămată pentru a i le restitui, întrucât aceasta nu are telefon și nici o adresă la care să poată fi găsită. Din examinarea tuturor probatoriilor efectuate în cadrul actelor premergătoare, rezultă că persoana vătămată refuză să-și ridice bunurile aflate în custodie la intimat, deși a fost notificată de executorul judecătoresc inclusiv prin publicitate, o asemenea situație fiind reafirmată și de intimat prin cererea precizatoare depusă în fata Curții.

În raport de situația rezultată din ansamblul probatoriilor administrate, de împrejurarea că bunurile se află și în prezent depozitate la Sibiu prin buna-credință a proprietarului primului depozit, de poziția custodelui intimat, nu se înțelege care este interesul petenților prin promovarea și menținerea acuzațiilor de față, știut fiind că un custode nu poate avea grijă într-o măsură mai mare decât proprietarul acestora. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs petenții C.F., C.G., C.G.C. și C.N., formulând critici cu privire la modul în care au fost evacuați din imobilul în care au locuit și arătând că, cu acel prilej, le-au fost sustrase bunuri în valoare de 20.000 de Euro. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și din oficiu conform art. 385/6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate. Potrivit art. 228 alin. (1) C. proc. pen., organul de urmărire penală sesizat în vreunul din modurile prevăzute în art. 221 C. proc. pen. dispune prin rezoluție începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute în art. 10, cu excepția celui de la lit. b/1). În speță, deși petenții reclamă mai multe aspecte referitoare la condițiile în care a avut loc evacuarea lor din imobilul situat în sector 4, Curtea constată că o parte din faptele sesizate au fost cercetate într-o altă cauză, dispunându-se prin rezoluția nr. 952/P/2006 din 14 mai 2007 neînceperea urmăririi penale față de mai multe persoane, între care ofițeri și subofițeri din cadrul Secției 14 Poliție și avocatul D.V.R.

Ulterior, petenții s-au adresat din nou Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București cu o cerere care a fost calificată drept o nouă sesizare, de această dată numai împotriva numitului D.V.R., privitoare la dispariția unor bunuri ce le-au aparținut și care ar fi rămas în custodia acestuia din urmă, susținând că până în prezent nu Ie-a fost restituit nici un bun. Actele premergătoare efectuate în cauză nu au confirmat acuzațiile formulate la adresa numitului D.V.R., astfel încât în mod legal și temeinic s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de acesta sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 213 C. pen., constatându-se incidența cazului de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzut de art. 10 lit. d) C. proc.

pen. Rezultă astfel că în urma executării silite din 16 ianuarie 2006 efectuate în baza sentinței civile nr. 7914/2002, petenții au fost evacuați din imobilul situat în sector 4, ocazie cu care toate bunurile identificate în imobilul respectiv au fost inventariate și predate în custodie numitului D.V.R. Pe parcursul cercetări lor, acesta din urmă a arătat că a solicitat în mai multe rânduri petenților să vină și să ridice bunurile pe care le avea în custodie, iar față de refuzul acestora Ie-a depozitat la sediul unei societăți comerciale. Mai mult, acesta și-a manifestat disponibilitatea de a fi contactat de petenți în vederea clarificării situației bunurilor respective, însă așa cum rezultă din actele aflate la dosar petenții au arătat că nu sunt interesați să ia legătura cu persoana reclamată pentru a li se restitui bunurile, întrucât nu au unde să le depoziteze.

Cu toate acestea, au arătat că susnumitul "va trebui să răspundă pentru ceea ce a făcut". În consecință, Curtea constată că, deși petenții reclamă refuzul de a li se restitui bunurile ridicate cu ocazia evacuării lor, în realitate pun în discuție însăși legalitatea acestui din urmă demers, ceea ce excede cadrului procesual fixat prin plângerea penală ce face obiectul prezentei cauze și care are în vedere exclusiv comiterea sau nu de către intimat a infracțiunii de abuz de încredere având ca obiect acele bunuri. În aceste condiții, în mod corect instanța de fond a respins plângerea formulată de către petenți, sens în care recursul de față este nefondat și va fi respins conform art. 385/15 pct. 1 lit. b), cu obligarea petenților la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții petiționari C.F., C.G., C.C.G. și C.N. împotriva sentinței penale nr. 299 din 27 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurenții petiționari la plata sumei de câte 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 martie 2010.