ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 870/2010

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin, sub nr. 2727/115/2008, reclamanta Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin a formulat contestație la executare împotriva actului de executare „somație” emis de către executorul judecătoresc M.G., în dosarul de executare nr. 139/2008, la cererea creditorului P.I., solicitând anularea actului de executare respectiv și constatarea îndeplinirii obligației prevăzute în titlul executoriu, și anume luarea în calcul, la pensia pârâtului, a adeverinței nr. 443 din 28 aprilie 1999. Prin sentința civilă nr. 1617 din 13 octombrie 2008 a Tribunalului Caraș-Severin, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Reșița.

În pronunțarea acestei sentințe, instanța a reținut că, în dosarul de executare nr. 139/2008, s-a pus în executare sentința civilă nr. 29/2007 a Judecătoriei Moldova Nouă, prin care a fost respinsă acțiunea formulată de contestatoarea din prezenta cauză împotriva lui P.I., pentru anularea adeverinței nr. 443 din 28 aprilie 1999, emisă de Grupul Școlar Industrial Moldova Nouă. În litigiu sunt aplicabile dispozițiile art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestația la executare trebuind să fie introdusă la instanța de executare, care, în condițiile art. 373 alin. (2) din același cod, este judecătoria în circumscripția căreia se face executarea.

Prin sentința civilă nr. 633 din 18 februarie 2009 a Judecătoriei Reșița, s-a admis excepția de necompetență materială a acestei instanțe, invocată de petenta Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin, și s-a declinat competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Tribunalului Caraș-Severin, dispunându-se înaintarea dosarului Curții de Apel Timișoara, pentru regulator de competență. Judecătoria Reșița a reținut că, contestațiile la executare împotriva măsurilor de executare silită dispuse pentru aplicarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, se judecă de tribunalele și completele specializate, potrivit art. 154 și art. 155 lit. h) din această lege.

A fost avută în vedere și decizia nr. XIV din 5 februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, care prevede că judecătoria este competentă să judece contestația la executare doar dacă, pentru contestarea titlului, respectiv a măsurilor de executare silită, nu există o altă procedură prevăzută de lege. În soluționarea conflictului negativ de competență, Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 94 din 24 iunie 2009, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Reșița. A reținut că sunt incidente, în cauză, dispozițiile art. 400 alin. (1) cu referire la art. 373 alin. (2) C. proc. civ., nefiind aplicabile dispozițiile art. 155 lit. h) din Legea nr. 19/2000.

Textul de lege sus-menționat este incident doar în ipoteza în care se contestă un titlu executoriu emis în baza Legii nr. 19/2000, iar nu o hotărâre judecătorească pronunțată într-un litigiu de asigurări sociale, respectiv într-o contestație privitoare la o decizie de pensionare formulată de către asigurat. Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs contestatoarea Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin, criticând-o pentru următoarele motive: Instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, din care rezultă că intimatul a înțeles să uzeze de procedura de executare silită pentru a solicita acordarea unui drept de asigurări sociale, în baza Legii nr. 19/2000, modificată și completată, fiind, astfel, incidente dispozițiile art. 155 lit. h) din această lege.

Hotărârea recurată a fost pronunțată și cu încălcarea textului de lege sus-menționat deoarece obiectul procesului îl constituie contestație la executare împotriva măsurilor de executare silită ce sunt dispuse pentru aplicarea Legii actuale a pensiilor, nr. 19/2000, contestație ce se soluționează de tribunale, prin completele specializate pentru asigurări sociale, conform art. 154 și art. 155 lit. h) din Lege. De asemenea, hotărârea a fot pronunțată și cu încălcarea deciziei nr. XIV din 5 februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, deoarece art. 155 lit. h) din Legea nr. 19/2000 prevede, expres, o altă procedură decât cea de drept comun, în materia soluționării contestației la executare.

Prin cererea de executare silită, pârâtul a solicitat punerea în executare a unei hotărâri judecătorești care dispunea luarea în calcul la pensie a unei adeverințe, intrând, astfel, sub incidența art. 155 lit. h) din Legea nr. 19/2000, măsura de valorificare a unei adeverințe putându-se avea în vedere doar în baza actului normativ menționat. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurenta solicitând admiterea căi de atac și modificarea hotărârii atacate, în sensul stabilirii competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraș-Severin. În dosar a formulat întâmpinare intimatul P.I., care a solicitat, în esență, respingerea recursului, pentru argumente care vizează, însă, fondul litigiului.

Analizând sentința civilă recurată, în raport de criticile formulate și din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente : Mai întâi, trebuie menționat că nu vor fi avute în vedere dispozițiile motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. deoarece acesta a fost invocat în mod formal, recurenta susținând încălcarea dispozițiilor legale în materie de competență, de către instanța care a pronunțat regulatorul de competență, susțineri care se circumscriu motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 din același cod. În raport de dispozițiile textului de lege sus-menționat, criticile recurentei sunt întemeiate.

Astfel, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestația formulată împotriva executării înseși, a unui act sau măsuri de executare se soluționează de către instanța de executare, care este reprezentată de judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel [art. 373 alin. (2) din Cod].

Potrivit art. 154 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel, iar art. 155 stabilește că tribunalele soluționează, în primă instanță, printre altele, contestațiile împotriva măsurilor de executare silită, dispuse în baza acestui act normativ [lit. h)]. În speță, contrar celor reținute de instanța care a pronunțat regulatorul de competență, contestația le executare formulată de Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin împotriva actului de executare intitulat „somație”, emis de către B.E.J. M.G., nu atrage competența instanței de drept comun în materie, conform art. 373 alin. (2) C. proc.

civ., ci pe cea a instanței prevăzute de Legea nr. 19/2000, respectiv tribunalul-secția sau completul specializat. Somația a fost emisă în baza sentinței nr. 29/2007 a Judecătoriei Moldova Nouă, rămasă definitivă prin decizia nr. 410 din 16 aprilie 2007 a Tribunalului Caraș-Severin, potrivit căreia s-a respins acțiunea formulată de contestatoarea din prezentul dosar, având ca obiect constatarea nulității adeverinței nr. 443 din 28 aprilie 1999, eliberată pe seama intimatului P.I., de către Grupul Școlar Industrial Moldova Nouă, menținându-se acest act ca fiind legal. În considerentele sentinței, s-a arătat, printre altele, că adeverința nr. 443 din 28 aprilie 1999 conține elementele esențiale pentru calcularea drepturilor de pensie prevăzute de Legea nr. 19/2000 și alte acte normative.

S-a procedat la emiterea somației tocmai pentru ca documentul sus-menționat să fie avut în vedere la calcul pensiei cuvenite intimatului, prin contestația la executare formulată de Casa de Pensii, în prezentul dosar, menționându-se că adeverința respectivă a fost deja avută în vedere la calcul pensiei, conform deciziei de pensionare nr. 162240 din 19 martie 2008, rămasă definitivă prin necontestare, în condițiile art. 88 din Legea nr. 19/2000. În concluzie, contestația la executare, punând în discuție modul de calcul al pensiei, după regulile actului normativ în vigoare, respectiv Legea nr. 19/2000, atrage competența în materie de jurisdicție a muncii, potrivit normelor speciale din art. 154 și art. 155 lit. h) din această lege, care se aplică în mod prioritar față de dreptul comun, conform principiului „ specialia generalibus derogant ” - „legile speciale derogă de la cele generale”.

De altfel, deși somația contestată în prezentul dosar a fost emisă în baza sentinței civile nr. 29 din 25 ianuarie 2007 a Judecătoriei Moldova Nouă, în realitate, această hotărâre nu reprezintă un titlu susceptibil de executare silită, în sensul art. 372 cu referire la art. 379 C. proc. civ., deoarece, prin această sentință, s-a respins acțiunea în nulitate, formulată de Casa de Pensii Caraș-Severin. În consecință, deși face referire la o sentință civilă pronunțată de Judecătorie și care, aparent, este fundamentul emiterii sale, somația contestată în prezentul litigiu nu are legătură directă și unilaterală cu hotărârea respectivă, ce nu constituie titlu executoriu în sensul legii (adică, un titlu care să conțină dispoziții susceptibile de executare silită), ci a fost emisă în rezolvarea unei chestiuni juridice mai ample, respectiv stabilirea valorii dreptului la pensie cuvenit intimatului după regulile legii actuale în materie de pensie, Legea nr. 19/2000.

Ca atare, și contestația formulată de Casa de Pensii împotriva acestui act, care pune în discuție nu legalitatea adeverinței, stabilită deja, în mod irevocabil, prin sentința nr. 29/2007, ci faptul că acest document ar fi fost deja luat în calcul la stabilirea pensiei intimatului, conform regimului juridic stabilit de legislația în vigoare, atrage competența de soluționare a instanței după regulile speciale ale acestei legi și nu după dispozițiile de drept comun, reglementate de art. 373 alin. (2) C. proc. civ. În ceea ce privește încălcarea deciziei pronunțate în interesul legii nr. XIV/2007, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, critica recurentei este neîntemeiată față de problema de drept rezolvată prin această decizie și care se referă la competența în materia actelor de natură fiscală.

Întrucât, prin stabilirea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Reșița, Curtea de Apel a procedat la o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor legale sus-enunțate, înlăturând, în mod nelegal, art. 154 și art. 155 lit. h) din Legea nr. 19/2000, în baza art. 312 alin. (1)-(3) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de contestatoarea Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin împotriva sentinței civile nr. 94 din 24 iunie 2009, pe care o va modifica, în sensul că va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraș-Severin, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, complet specializat în litigii de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin împotriva sentinței civile nr. 94 din 24 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale. Modifică sentința recurată, în sensul că stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraș-Severin, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, complet specializat în litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 februarie 2010.