ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 870/2010

Deliberând

asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin, sub nr. 2727/115/2008,

reclamanta Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin a formulat contestație la

executare împotriva actului de executare „somație” emis de către executorul

judecătoresc M.G., în dosarul de executare nr. 139/2008, la cererea

creditorului P.I., solicitând anularea actului de executare respectiv și

constatarea îndeplinirii obligației prevăzute în titlul executoriu, și anume

luarea în calcul, la pensia pârâtului, a adeverinței nr. 443 din 28 aprilie 1999.

Prin sentința

civilă nr. 1617 din 13 octombrie 2008 a Tribunalului Caraș-Severin, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția de

necompetență materială invocată din oficiu și s-a declinat competența de

soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Reșița.

În pronunțarea

acestei sentințe, instanța a reținut că, în dosarul de executare nr. 139/2008,

s-a pus în executare sentința civilă nr. 29/2007 a Judecătoriei Moldova Nouă,

prin care a fost respinsă acțiunea formulată de contestatoarea din prezenta

cauză împotriva lui P.I., pentru anularea adeverinței nr. 443 din 28 aprilie 1999,

emisă de Grupul Școlar Industrial Moldova Nouă.

În litigiu sunt

aplicabile dispozițiile art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestația la

executare trebuind să fie introdusă la instanța de executare, care, în

condițiile art. 373 alin. (2) din același cod, este judecătoria în

circumscripția căreia se face executarea.

Prin sentința

civilă nr. 633 din 18 februarie 2009 a Judecătoriei Reșița, s-a admis excepția

de necompetență materială a acestei instanțe, invocată de petenta Casa

Județeană de Pensii Caraș-Severin, și s-a declinat competența de soluționare a

contestației la executare în favoarea Tribunalului Caraș-Severin, dispunându-se

înaintarea dosarului Curții de Apel Timișoara, pentru regulator de competență.

Judecătoria

Reșița a reținut că, contestațiile la executare împotriva măsurilor de

executare silită dispuse pentru aplicarea Legii nr.19/2000 privind sistemul

public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și

completările ulterioare, se judecă de tribunalele și completele specializate,

potrivit art. 154 și art. 155 lit. h) din această lege.

A fost avută în

vedere și decizia nr. XIV din 5 februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, Secțiile Unite, care prevede că judecătoria este competentă să judece

contestația la executare doar dacă, pentru contestarea titlului, respectiv a

măsurilor de executare silită, nu există o altă procedură prevăzută de lege.

În soluționarea

conflictului negativ de competență, Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de

muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 94 din 24 iunie 2009, a

stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Reșița.

A reținut că

sunt incidente, în cauză, dispozițiile art. 400 alin. (1) cu referire la art. 373

alin. (2) C. proc. civ., nefiind aplicabile dispozițiile art. 155 lit. h) din

Legea nr. 19/2000.

Textul de lege sus-menționat este

incident doar în ipoteza în care se contestă un titlu executoriu emis în baza

Legii nr. 19/2000, iar nu o hotărâre judecătorească pronunțată într-un litigiu

de asigurări sociale, respectiv într-o contestație privitoare la o decizie de

pensionare formulată de către asigurat.

Împotriva acestei sentințe civile a

declarat recurs contestatoarea Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin,

criticând-o pentru următoarele motive:

Instanța a interpretat greșit actul

juridic dedus judecății, din care rezultă că intimatul a înțeles să uzeze de

procedura de executare silită pentru a solicita acordarea unui drept de

asigurări sociale, în baza Legii nr. 19/2000, modificată și completată, fiind,

astfel, incidente dispozițiile art. 155 lit. h) din această lege.

Hotărârea recurată a fost pronunțată

și cu încălcarea textului de lege sus-menționat deoarece obiectul procesului îl

constituie contestație la executare împotriva măsurilor de executare silită ce

sunt dispuse pentru aplicarea Legii actuale a pensiilor, nr. 19/2000, contestație

ce se soluționează de tribunale, prin completele specializate pentru asigurări

sociale, conform art. 154 și art. 155 lit. h) din Lege.

De asemenea, hotărârea a fot

pronunțată și cu încălcarea deciziei nr. XIV din 5 februarie 2007 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, deoarece art. 155 lit. h) din

Legea nr. 19/2000 prevede, expres, o altă procedură decât cea de drept comun,

în materia soluționării contestației la executare.

Prin cererea de executare silită,

pârâtul a solicitat punerea în executare a unei hotărâri judecătorești care

dispunea luarea în calcul la pensie a unei adeverințe, intrând, astfel, sub

incidența art. 155 lit. h) din Legea nr. 19/2000, măsura de valorificare a unei

adeverințe putându-se avea în vedere doar în baza actului normativ menționat.

În drept, au fost invocate

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurenta solicitând admiterea

căi de atac și modificarea hotărârii atacate, în sensul stabilirii competenței

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraș-Severin.

În dosar a formulat întâmpinare

intimatul P.I., care a solicitat, în esență, respingerea recursului, pentru

argumente care vizează, însă, fondul litigiului.

Analizând sentința civilă recurată,

în raport de criticile formulate și din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct.

9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru

următoarele considerente :

Mai întâi, trebuie menționat că nu

vor fi avute în vedere dispozițiile motivului de recurs prevăzut de art. 304

pct. 8 C. proc. civ. deoarece acesta a fost invocat în mod formal, recurenta

susținând încălcarea dispozițiilor legale în materie de competență, de către

instanța care a pronunțat regulatorul de competență, susțineri care se

circumscriu motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 din același cod.

În raport de dispozițiile textului

de lege sus-menționat, criticile recurentei sunt întemeiate. Astfel, potrivit

art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestația formulată împotriva executării

înseși, a unui act sau măsuri de executare se soluționează de către instanța de

executare, care este reprezentată de judecătoria în circumscripția căreia se va

face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel [art. 373

alin. (2) din Cod].

Potrivit art. 154

alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte

drepturi de asigurări sociale, jurisdicția

asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel, iar art. 155

stabilește că tribunalele soluționează, în primă instanță, printre altele,

contestațiile împotriva măsurilor de executare silită, dispuse în baza acestui

act normativ [lit. h)].

În speță, contrar celor reținute de

instanța care a pronunțat regulatorul de competență, contestația le executare

formulată de Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin împotriva actului de

executare intitulat „somație”, emis de către B.E.J. M.G., nu atrage competența

instanței de drept comun în materie, conform art. 373 alin. (2) C. proc. civ.,

ci pe cea a instanței prevăzute de Legea nr. 19/2000, respectiv tribunalul-secția

sau completul specializat.

Somația a fost emisă în baza

sentinței nr. 29/2007 a Judecătoriei Moldova Nouă, rămasă definitivă prin

decizia nr. 410 din 16 aprilie 2007 a Tribunalului Caraș-Severin, potrivit

căreia s-a respins acțiunea formulată de contestatoarea din prezentul dosar,

având ca obiect constatarea nulității adeverinței nr. 443 din 28 aprilie 1999,

eliberată pe seama intimatului P.I., de către Grupul Școlar Industrial Moldova

Nouă, menținându-se acest act ca fiind legal.

În considerentele sentinței, s-a

arătat, printre altele, că adeverința nr. 443 din 28 aprilie 1999 conține

elementele esențiale pentru calcularea drepturilor de pensie prevăzute de Legea

nr. 19/2000 și alte acte normative.

S-a procedat la emiterea somației

tocmai pentru ca documentul sus-menționat să fie avut în vedere la calcul

pensiei cuvenite intimatului, prin contestația la executare formulată de Casa

de Pensii, în prezentul dosar, menționându-se că adeverința respectivă a fost

deja avută în vedere la calcul pensiei, conform deciziei de pensionare nr. 162240

din 19 martie 2008, rămasă definitivă prin necontestare, în condițiile art. 88

din Legea nr. 19/2000.

În concluzie, contestația la

executare, punând în discuție modul de calcul al pensiei, după regulile actului

normativ în vigoare, respectiv Legea nr. 19/2000, atrage competența în materie

de jurisdicție a muncii, potrivit normelor speciale din art. 154 și art. 155 lit.

h) din această lege, care se aplică în mod prioritar față de dreptul comun,

conform principiului „

specialia generalibus derogant

” - „legile speciale

derogă de la cele generale”.

De altfel, deși somația contestată

în prezentul dosar a fost emisă în baza sentinței civile nr. 29 din 25 ianuarie

2007 a Judecătoriei Moldova Nouă, în realitate, această hotărâre nu reprezintă

un titlu susceptibil de executare silită, în sensul art. 372 cu referire la

art. 379 C. proc. civ., deoarece, prin această sentință, s-a respins acțiunea

în nulitate, formulată de Casa de Pensii Caraș-Severin.

În consecință, deși face referire la

o sentință civilă pronunțată de Judecătorie și care, aparent, este fundamentul

emiterii sale, somația contestată în prezentul litigiu nu are legătură directă

și unilaterală cu hotărârea respectivă, ce nu constituie titlu executoriu în

sensul legii (adică, un titlu care să conțină dispoziții susceptibile de

executare silită), ci a fost emisă în rezolvarea unei chestiuni juridice mai

ample, respectiv stabilirea valorii dreptului la pensie cuvenit intimatului

după regulile legii actuale în materie de pensie, Legea nr. 19/2000.

Ca atare, și contestația formulată

de Casa de Pensii împotriva acestui act, care pune în discuție nu legalitatea adeverinței,

stabilită deja, în mod irevocabil, prin sentința nr. 29/2007, ci faptul că

acest document ar fi fost deja luat în calcul la stabilirea pensiei

intimatului, conform regimului juridic stabilit de legislația în vigoare,

atrage competența de soluționare a instanței după regulile speciale ale acestei

legi și nu după dispozițiile de drept comun, reglementate de art. 373 alin. (2)

C. proc. civ.

În ceea ce privește încălcarea

deciziei pronunțate în interesul legii nr. XIV/2007, de către Înalta Curte de

Casație și Justiție, critica recurentei este neîntemeiată față de problema de

drept rezolvată prin această decizie și care se referă la competența în materia

actelor de natură fiscală.

Întrucât, prin stabilirea

competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Reșița, Curtea de

Apel a procedat la o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor legale

sus-enunțate, înlăturând, în mod nelegal, art. 154 și art. 155 lit. h) din

Legea nr. 19/2000, în baza art. 312 alin. (1)-(3) cu referire la art. 304 pct. 9

C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de contestatoarea Casa

Județeană de Pensii Caraș-Severin împotriva sentinței civile nr. 94 din 24

iunie 2009, pe care o va modifica, în sensul că va stabili competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraș-Severin, secția comercială

și de contencios administrativ și fiscal, complet specializat în litigii de

muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Casa Județeană

de Pensii Caraș-Severin împotriva sentinței civile nr. 94 din 24 iunie 2009

pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări

sociale.

Modifică sentința recurată, în

sensul că stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Caraș-Severin, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal, complet specializat în litigii de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi,

12 februarie 2010.