ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 300/2018
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 300/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Decizia nr. 300/2018 Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, constată următoarele: Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, prin Decizia civilă nr. 716 din 25 septembrie 2017, a respins cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei civile nr. 587 din 28 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. x/115/2016, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin, ca inadmisibilă. Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul A. Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat, la data de 8 decembrie 2017, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.
Completul de filtru C3, la 11 decembrie 2017, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părților, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispozițiile art. 493 alin, 4 din cod. La 22 decembrie 2017 a fost înregistrat punctul de vedere formulat de intimată, prin care s-a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil. Prin punctul de vedere înregistrat la 18 ianuarie 2018, revizuentul a solicitat admiterea recursului, precum și sesizarea instanței supreme în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile privind recursul. A anexat în susținere înscrisuri și a argumentat admisibilitatea recursului prin jurisprudența noului Cod de procedură civilă privind revizuirea, precum și prin cea privind drepturile omului.
Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, prin rezoluția din 8 ianuarie 2018, s-a stabilit termen pentru soluționarea recursului la data de 31 ianuarie 2018, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților. Analizând recursul, Înalta Curte constată că este inadmisibil, în considerarea argumentelor ce succed: În fapt, prin cererea introductivă de instanță, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Casa de Pensii Caraș-Severin, obligarea pârâtei la respectarea deciziei Curții Constituționale din 2010 și la plata indemnizației la Decretul-lege nr. 118/1990 în perioada 1990 - 2007. Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă, prin Sentința nr. 380 din 21 februarie 2017 a respins excepția lipsei calității procesuale pasive apăratei Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin.
A admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și, în consecință, a respins acțiunea formulată. Soluția primei instanțe a fost menținută de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, prin Decizia civilă nr. 587 din 28 iunie 2017, prin care s-a respins apelul declarat de reclamant împotriva sentinței pronunțate de tribunal. Prin Decizia civilă nr. 716 din 25 septembrie 2017, Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, a respins cererea de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 1 și 5 C. proc. civ., formulată de A. împotriva Deciziei civile nr. 587/2017, ca inadmisibilă. În drept, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 1 și 6 C. proc.
civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului, precum și orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs. Art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 95/2016 stipulează în sensul că în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei, legi și până la data de 31 decembrie 2018, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv.
De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului. Totodată, conform art. 513 alin. (5) C. proc. civ., hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită. În raport de dispozițiile legale menționate, Decizia civilă nr. 716 din 25 septembrie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, atacată în prezenta cauză, nu este supusă recursului. Nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 519 C. proc. civ.
în legătură cu solicitarea recurentului, neargumentată, de sesizare a instanței supreme în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile privind recursul, Înalta Curte constatând că nu sunt întrunite cerințele acestui text de lege, în condițiile în care nu a fost relevată o chestiune de drept dificilă care să fi primit în practică dezlegări diferite. Se reține totodată că prin dispozițiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina părților îndeplinirea actelor de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător. Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.
Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală. Din dispozițiile Codului de procedură civilă rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale. Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României. Față de toate cele de mai sus, recursul declarat în cauză apare ca inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE
MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul A. împotriva Deciziei civile nr. 716 din 25 septembrie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 ianuarie 2018. Procesat de GGC - NN
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.