ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 942/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Reșița, la data de 5 septembrie 2009, sub nr. 2909/290/2008, reclamanții M.L.P., M.M. au solicitat în contradictoriu cu pârâta S.D., ca prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună modificarea măsurii de stabilirea domiciliului minorilor M.O.D. și M.S.A. precum și obligarea pârâtei la plata unei pensii lunare de întreținere în beneficiul minorilor. Judecătoria Reșița prin sentința civilă nr. 656 din 20 februarie 2009 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că având în vedere obiectul cauzei, instanța competentă în soluționarea cauzei este cea prevăzută de art. 5 C. proc.

civ., deci instanța de la domiciliul pârâtului. În urma declinării competenței de soluționare a cauzei, Dosarul a fost înregistrat sub nr. 2909/290/2008 la Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, care prin sentința civilă nr. 2784 din 4 iunie 2009, a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Reșița, județul Caraș-Severin și constatând conflictul negativ de competență a înaintat cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție. În considerentele deciziei s-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 5 C. proc.

civ., cererea de chemare în judecată se înregistrează la instanța domiciliului pârâtului, însă aceste dispoziții legale nu sunt imperative, părțile putând să deroge de la acestea, ceea ce este și în speța supusă analizei, întrucât prin introducerea cererii de chemare în judecată la Judecătoria Reșița, reclamanții au înțeles să deroge de la dispozițiile art. 5 C. proc. civ., dispoziții relative de drept comun. Prin prisma faptului că aceste dispoziții sunt relative și nu absolute, instanța inițial investită nu era în măsură să invoce din oficiu excepția necompetenței teritoriale și să se desesizeze din oficiu. Singurele în măsură să decidă asupra competenței fiind părțile care nu și-au manifestat această acțiune.

În finalul cererii de chemare în judecată reclamanții au subliniat că Judecătoria Reșița este competentă să judece cauza, deci nu ar fi fost de acord cu o eventuală declinare a competenței de soluționare a cauzei. La data de 30 iulie 2009, cauza a fost înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție sub nr. 2909/290/2009 în vederea soluționării conflictului negativ de competență. Analizând actele și lucrările dosarului precum și normele procedurale incidente cauzei supusă analizei, Înalta Curte a constatat următoarele: Prin competența teritorială generală se desemnează acea formă a competenței care instituie regula potrivit căreia cererea de chemare în judecată se adresează instanței din circumscripția teritorială în care își are domiciliul pârâtul.

Această regulă își are originea în dreptul roman, de unde a fost preluată ulterior și de legislațiile procesuale moderne. Competența teritorială este în principiu supletivă consecință părțile interesate au căderea să deroge de la aceste norme. Regulile privitoare la competența teritorială sunt, în principiu de natura dispozitivă, iar încălcarea lor atrage necompetența relativă a instanței. Fiind însă vorba de necompetența relativă, excepția nu poate fi invocată decât de partea în interesul căreia a fost creată, la prima zi de înfățișare. Competența teritorială nu are caracter imperativ, așa că instanța judecătorească nu este îndreptățită să-și decline din oficiu competența, ci numai la cererea părților.

Cum, în speța supusă analizei Judecătoria Reșița greșit și-a declinat din oficiu competența, Înalta Curte, față de cele sus arătate va stabili competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Reșița, județul Cara-Severin.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Reșița. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2010.